Unii zic ceva, altii spun altceva… cert este ca producatorul sustine ca in interiorul medalionului este o anumita cantitate de „sodium chloride”. Pe românește, clorit de sodiu. NaClO2. Care ar emite oxigen pur, pe o raza de 1,3 metri. Suficient încât să-l protejeze pe purtător de viruși.
Se pare ca medalioanele nu funcționeză chiar atât de bine.
Există variante.
Cea de mai sus, e de la Zepter. Vreo 800 de lei. Varianta cu clorit de sodiu era mai ieftina. 140-145 lei fără TVA.
Pentru săraki, se poate și aproape moca. Cumpărați clorit de sodiu în cantități mai mari – se folosește pentru dezinfectarea apei, și vă atârnați săculeți cu pulbere de gât. Sau puneți în niște castronașe pe birou. În jurul scaunului… Fiecare după cum îl duce mintea!
Hai să vedem ‘reacția presei’.
Amuzant…. foarte amuzant!
Păi dacă o agenție serioasă (?!?) de presă poate ieși cu un astfel de titlu… cum să ne mai mirăm că un primar poate cumpăra, din bani publici, coliere cu pandative din clorit de sodiu? Ca protecție împotriva Covid-19?!?
De câți morți mai avem nevoie?
Ce trebuie să se mai întâmple ca să ne vină și nouă mintea la cap?
Chiar era nevoie să devenim ‘grupul de control’?!? Dovada vie – câți om mai rămâne, că e mai bine să fii vaccinat decât sceptic ‘fără frontiere’?
Câți dintre alegători trebuie să mai moară pănă să le vină aleșilor mintea la cap? Câți dintre cititori trebuie să mai moară până să le vină ‘scriitorilor’ mintea la cap? Câți dintre telespectatori trebuie să mai moară până să le vină directorilor de programe TV mintea la cap? Câți dintre cumpărători trebuie să mai moară până să le vină ‘vânzătorilor’ mintea la cap?
Câți dintre noi trebuie să mai murim până să le vină supraviețuitorilor mintea la cap?
Foarte multă lume nedumerită. Aproape nimeni nu mai înțelege ce se întâmplă!
‘De ce se ceartă ăștia ca chiorii în loc să discute între ei și să găsească soluții?!?’
Unii mai optimiști chiar se așteaptă ca în urma dialogului politic să fie adoptate „cele mai bune soluții”…
Realitatea nu mai seamănă demult cu ce scrie-n cărți! În cărțile alea scrise prin secolul XVIII. Rousseau, Locke, alea-alea…
Dacă vrei să știi ce se întâmplă astăzi, acum, trebuie să asculți buletinele de știri! Dacă vei fi suficient de atent, vei observa că ‘politic’ a devenit sinonim cu ‘trasul spuzei pe turta proprie’.
‘A fost luată o hotărâre politică’ înseamnă în zilele noastre ‘au făcut așa cum au crezut că e mai bine pentru partidul lor’.
Pentru partidul lor… au crezut ei că așa e mai bine pentru partidul lor… Sau pentru ei înșiși!
Mă rog, fiecare cât îl duce mintea… Păi da, numai că ei cu ‘credința’ lor și noi cu ponoasele!
Până pierd ei alegerile… se lungește coada la sicrie!
O investigatie Recorder a descoperit secretul lui Polichinelle. Ca BOR se ocupa cu ‘imobiliarele’ – mai mult sau mai putin ‘pe sub masa’, si ca este condusa de cineva cunoscut sub porecla de Marele Alb
Internetul a luat foc. Patriarhia a reactionat. Iar Facebook s-a impartit in doua.
Se vede cu ochiul liber ca insasi aceasta pilda seamana putin cu banda lui Moebius. Sau cu sarpele care-si mananca coada… In loc sa discutam miezul pildei, ne apucam sa interpretam demersul ca pe incercarea unora de a murdari imaginea altora…
Cam asa si cu discutiile pe marginea povestii cu Marele Alb. In loc sa discutam situatia, ne apucam sa evaluam daca ‘Marele Alb’ e de bine sau ‘de porc’.
Cautand sa ilustrez opinia mea cu privire la tarasenie – si anume ca in mijlocul nostru se afla un imens elefant (alb) pe care ne facem cu totii ca nu-l vedem, am dat peste poza de mai sus. Insotit de o ‘explicatie’. Pe care imi voi permite sa o citez in original.
“Un elefant alb este cineva care nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor si care, astfel, a devenit o povara.”
Ce facem? Mai discutam mult despre sexul ingerilor? Permitand, astfel, elefantului sa creasca din ce in ce mai mare? Si, eventual, sa devina transparent? Atat de transparent incat nici macar nu va mai fi nevoie sa ne prefacem? Ca nu-l vedem?
Sau rupem pisica?
Pana la urma, ai doar doua variante la dispozitie atunci cand iti dai seama ca ai ajuns in rahat.
Faci ceva cu ‘mirosul’ pana te lamuresti cum de-ai ajuns in halul ala sau te intorci, pur si simplu, din drum.
Daca ii dai inainte, inseamna ca tie chiar iti place ce-ti cade-n in cap!
De învins, n-a învins nimeni! Am pierdut noi. Noi. Noi ăștia! Fraierii ăștia care considerăm că țopârlanul cu Mercedes este un invingător. Noi, care îi validăm pe ‘cinici, pe impostori, pe bandiți și pe celelalte mutații social-politice-economice’ de fiecare dată când ne uităm cu jind la ‘realizările’ lor. De fiecare dată când bălim după mașinile lor strălucitoare și după femeile lor triste.
Până în ’89, am tot murit noi. La canal, dacă călcai pe bec. Multe dintre femeile noastre au murit apoi încercând să-și facă întrerupere de sarcină. Uterul lor devenise una dintre căile prin care partidul încerca să construiască societatea socialistă multilateral dezvoltată. La final, muream de foame. Apoi a ‘explodat mămăliga’.
A fost nevoie de o adevărată explozie pentru că foarte mulți dintre cei aflați ‘la mijloc’ nu se hotărau odată. Nu se hotărau să lase partidul din brațe. Își găseau tot felul de justificări. Că nu era dracul chiar atât de negru. Că înainte fusese și mai rău…
Apoi au murit ‘ei’. În noaptea de Crăciun, că tot erau atei. Bine, n-au murit singuri… i-am omorât noi! Ca mai toți revoluționarii care se respectă…
Și, pentru că tot era revoluție, moartea lor a fost cât se poate de sumară. ‘Formele’ au fost doar mimate. Logica procesuală a fost respectată doar în forma ei. Conținutul…
Un demers la fel de logic precum cel de mai sus. Cel puțin din punct de vedere formal…
Diferența majoră dintre cele două situații fiind că atunci au murit ‘ei’.
Iar acum murim noi.
De ce? De ce murim tot noi? La fel ca înainte de ’89?
Păi din același motiv. Cei de la vârf ‘se dau în bărci’ iar cei prinși la mijloc nu se hotărăsc pe ce drum s-apuce.
„„Sunt aproape 30% din salariații din sistemul de sănătate și asistență socială nevaccinați. Asta înseamnă că peste 50.000 de salariați din aceste domenii încă nu s-au vaccinat, pe care nu-i poți obliga. Nu știm dacă au trecut prin boală sau nu, nici statul nu știe. Sunt oameni care spun că dacă vor fi obligați să se vaccineze își vor suspenda contractul de muncă la cerere. (…) Ei nu vor să se vaccineze și punct. Au motivele lor, motive care sunt amplificate de ceea ce vedem că se întâmplă pe plan politic.
Gândiți-vă că au făcut acum denunțul la DNA pentru achiziția a celor 120 de milioane de doze de vaccin. Ce poate înțelege un om simplu sau un cadru medical că se întâmplă? De ce ați încheiat contract de 120 de milioane de doze de vaccin pentru populația puțină a României. E clar că cineva a făcut o afacere din acest lucru, iar acum trebuie să consume acele doze și cum să o facă decât prin obligativitatea unor categorii de a se vaccina. Acest lucru e ca un bumerang împotriva clasei politice. Pentru că subiectul nevaccinării cadrelor medicale, adus în spațiul public, s-ar putea să se întoarcă împotriva lor. Populația se va întreba: Dacă un medic nu se vaccinează, noi de ce am face-o?“, susține Viorel Husanu de la președintele Federației Sanitas București.”
Politica este doar o activitate. Ca toate celelalte. Doar unii dintre politicieni…
Doar unii! După cum doar unele dintre femei ajung să fie curve – de voie sau de nevoie, tot așa și cu politicienii. Doar unele dintre femei ajung să-și vândă trupurile și doar unii dintre politicieni ajung să-și tranzacționeze sufletele.
Și să nu uităm un lucru. Curvele nu pot exista prin ele însele. Nici unul dintre felurile de curve mai sus menționate. Fiecare dintre curve are nevoie de ‘contraparte’. Adică de clienți!
Și încă ceva. Curvăsăria – atât practicarea meseriei cât și ‘mersul la curve’, are nevoie de un mediu propice. Atâta vreme cât cei neimplicați direct vor accepta fenomenul ca fiind inevitabil, vor ajunge să ‘beneficieze’ – cât se poate de direct, de consecințele acestuia. De la infecții transmise și pe cale sexuală până la subdezvoltare socială și economică.
Toate astea însoțite, bineînțeles, de halaimosul specific activității.
Pentru cei 4 români care încă nu sunt la curent cu scandalul momentului, coaliția PNL, UDMR, USRPlus e pe butuci.
Pretextul fiind o chestie care se cheamă PNDL- Anghel Saligny. Parcă… Adică un program care va moderniza localitățile rurale. Va băga apă, canal, va asfalta drumuri… O reeditare a unui program inventat pe vremea lui Băsescu și condus, atunci, de Udrea.
Unii critică ideea pe motiv că este o formă de mituire a primarilor. Că e o groapă fără fund și că marea majoritate a banilor cheltuiți în felul acesta ajung la clientela de partid. Promotorii programului susțin că USRPlus ar fi împotrivă tocmai pentru că USRPlus nu are prea mulți primari și că se folosește de acest prilej pentru a-și șantaja partenerii de coaliție. Că USRPlus ar fi fost dispuși să accepte PNDL-ul dacă varianta lor de reformă a justiției ar fi fost aprobată în coaliție.
Las la o parte faptul că USRPlus a declarat foarte clar că ar fi fost de acord cu PNDL-ul dacă banii ar fi urmat să fi fost cheltuiți conform unor reguli clare.
Eu unul sunt de-a dreptul îngrozit.
Primul motiv fiind apetitul cu care noi, publicul, am pus botul la chestia asta! Entuziasmul cu care ne-am regrupat în tranșeele ideologice. Ochelarii de cal cu care examinăm, cât se poate de atenți, ce ni se transmite pe posturile preferate de media. Preferate de noi, de fiecare dintre noi, bineînțeles.
Subiectul discuției.
Niște bani de la bugetul statului care ar trebui să ajute zonele rurale rămase în urmă. Ce e de discutat la chestia asta? Principiul în sine?!? Sau modul în care aceste zone ar trebui ajutate? Care dintre ele și de ce? Pe ce criterii?
Știu deja pe unii care vor spune că fac propagandă USR…
Mai departe.
Cum se desfășoară discuția. ‘Pe cei de la USRPlus nu-i interesează subiectul pentru că nu au primari. Vor doar sa-i șantajeze pe partenerii de coaliție pentru ca aceștia să accepte varianta USRPlus pentru reforma din justiție.’ OK. Doar că argumentul ăsta este de-a dreptul îngrozitor. Confirmă implicit că banii urmează să fie dirijați partinic. Partinic, nu politic. Să nu facem confuzia asta. Chiar dacă unii încearcă să ne-o bage pe gât. Și mai confirmă ceva. Că ‘partenerii’ trebuie să fie șantajați pentru a accepta aplicarea până la capăt a programului de guvernare. Hopa!!!
Consecințe.
Păi fără reforma justiției, fără una de substanță, canci bani europeni. Adică ioc! Cel puțin așa se vehiculează pe coridoarele de la Bruxelles. Dăm bani doar celor care respectă statul de drept!
Păi da, numai că banii pentru PNDL vor veni de la bugetul de stat, nu de la UE!
Păi nu vorbirăm că prima sursă de finanțare trebuie să fie banii europeni, și abia apoi bugetul de stat?
Păi da, dar OLAF e mai al dracului decât DNA. Mai ales dacă nu se face reforma justiției.
Deci nu vrem bani europeni pentru dezvoltare rurală. Dar nici restul? Parcă era vorba să vină nu știu câte zeci de miliarde în următorii 6 ani. Eu așa înțelesesem. Că centrul-dreapta a dat la o parte centrul stânga de la robinetul cu bani pentru că cei de până nu de mult n-au știut să-și țină mâinile acasă. Și că Bruxelles ne-a amenințat că ne ia jucăriile cu totul. Că s-au ars, rău, cu gulașul lui Victor Orban și acum suflă și-n mămăligă…
Dar și mai nasol e altceva. Toată chestia asta are la bază o fină cunoaștere a jocului politic. A realității politice românești și a psihologiei sociale. Ei bine, ce nu înțeleg eu e ce urmăresc cei din spatele perdelei de fum.
Și cei care se expun în fața acestei perdele.
Poate că toată chestia asta o fi fost pusă la cale de actorii vizibili. Și/sau de consilierii lor. Poate că nu e nici un ‘deus ex machina’ care să-i păpușeze fără ca aceștia să-și fi dat seama.
Doar că indiferent cine a pus la cale toată tărășenia, e clar cine o duce la îndeplinire. Și în capetele cui se vor sparge toate oalele.
Că cioburile vor ploua și peste capetele noastre, ale tuturor, ne-am obișnuit…
Măcar să ne vină odată mintea la cap! Si nouă, și lor.
Pot să înțeleg genul ăsta de logică. Sau, mai bine spus, pot urmări firul logic al spunerii.
Doar că… Oscar Hoffman! Omul acesta, profesor de sociologie – PROFESOR de sociologie, de fapt, ne tot repeta:
NU este suficient ca o propoziție să fie corectă din punct de vedere logic. Pentru ca o propoziție să fie adevărată ea trebuie să aibe sens din punct de vedere epistemologic.
După ’90, luptele „intestine” – atât în PNL cât și în PSD, au avut loc după tipicul ‘recomandat’. „Liderii din țară” s-au tot adunat, ‘la ceas de seară’, și au hotărât mazilirea – scuze, „raderea”, celui în cârca căruia a fost aruncată responsabilitatea pentru eșecul care precipitase adunarea ‘cinstitelor fețe’.
Și cu asta ‘ce-am făcut’?!?
Cam tot progresul înregistrat în ultimii 30 s-a ‘întâmplat’ mai degrabă în ciuda politicienilor. Nu e locul aici pentru o discuție despre ineficiența guvernanților – în general, sau despre neisprăvirea celor dâmbovițeni. Mai țineți minte zicala asta?
‘Cine știe cu adevărat, face cu mâna lui. Cine are ceva habar, face pe șeful. Iar cine n-are nici un habar, învată pe ceilalți.’
Din câte țin eu minte, ‘adunarea la ceas de seară’ și ‘raderea’ șefilor atunci când aceștia calcă pe bec sunt niște apucături mafiote.
Asta ne dorim?
Asta ‘îți doresc eu ție, scumpă Românie’?!?
Bineînțeles că tot ceea ce se întâmplă acum este un circ ieftin. Care nu doar că dezamăgește… Partea cu adevărat proastă a ceea ce se întâmplă acum este demotivarea, nu dezamăgirea.
Dezamăgirea, atunci când ne vom trezi din demotivare, va fi un lucru bun. Abia după ce ne vom fi dezamăgit destul, vom reuși să ne debarasăm de complexul „lui Tătuca”.
De speranța deșartă că va veni cineva, ales/numit ‘la ceas de seară’ de către … ?!?, și care va rezolva, în sfârșit, toate problemele. Toate problemele NOASTRE! Fără ca noi să mai trebuiască să facem nimic. În afară de să-l votăm atunci când îi va fi venit rândul…
Odată! Că după aia, va avea el grijă să nu mai piardă următoarele nu știu câte alegeri…
Uite de aia, și nu din masochism, accept ca fiind firesc circul la care asistăm cu toții. Măcar avem ocazia să ne dumirim. Să vedem și noi cine ce părere are. Și ce idei susține.
După toată chestia asta, întreaga responsabilitate ne va aparține. Nouă, nu lor. Ei își vor fi dat arama pe față. Politicieni, analiști, vectori de imagine…
De acum încolo… noi trebuie să alegem încotro vrem să mergem. Făcând, în primul rând!
Au trecut deja 10 ani de când Băsescu a ‘dat din casă’. L-a luat gura pe dinainte, a făcut-o expre’… Contează?!?
Tot ce contează e că am pierdut acești 10 ani! Ne-a dat mură-n gură și noi tot ne facem că plouă…
Pricepem odată? Toți cei implicați! Economie privată și funcționari ai statului. Că dacă o mai ținem așa – adică dacă ne mai furăm singuri căciula, vine frigul peste noi.
Și facem encefalită! Că vorba din străbuni e clară:
Peștele de la cap se-mpute. Da’ se curăță de la coadă!
PS. Va e lene să cautați ‘epistemologic’ pe net? Hoffman vroia să spună că propoziția trebuie să descrie o realitate. Un adevăr. În situația analizată, dacă suficient de mulți dintre cei în cauză ar fi avut bun simț și umanitate, n-am fi ajuns în halul în care suntem acum. N-ar mai fi fost nevoie de nici o ‘adunare mafiotă’!
Cică unul era cam fustangiu. Avea și niște obiceiuri sexuale destul de ‘condimentante’. Colac peste pupază, avea și un papagal… Vorbitor!
Obiceiul tipului era să invite câte o ‘doritoare’ la el acasă și, înainte de a ‘trece la treabă’ să ‘negocieze’ cu ea ce urma să se întâmple. N-are rost să intrăm în amanunte.
Doar că tipul avea o problemă. Pe la jumătatea negocierilor și apoi pe toată durata ‘întâmplărilor’ papagalul se cam băga în seamă. ‘Insera’ tot felul de comentarii. Hazlii, nimic de zis, doar că diminuau concentrarea preopinenților. Nu e ușor să joci în Kama Sutra atunci când te umflă râsul!
Așa că tipul s-a hotărât. Că trebuie să pună piciorul în prag. Sau cortina pe colivie… Nimic! Papagalul continua să comenteze.
A fost nevoie de o discuție tete-a-tete. Sau tete-a-bec…
„Dacă te prind că mai scoți o vorbă, o singură vorbă, îți smulg toate penele!”
Treaba a funcționat o vreme. Papagalul se potolise. Mai ales că după un timp tipul ridicase cortina de pe colivie și papagalul se putea bucura din nou de spectacol…
Până când una dintre preopinente s-a dovedit a fi pe măsura tipului. Și a venit cu câteva idei proprii! Așa că cei doi au început negocieri serioase. Poziții, secvențe, alea alea…
La un moment dat, papagalul nu mai rezistă. Și face următorul anunț:
Îmi bag picioarele-n ele de pene, astea sunt faze de comentat!
19 Iulie 202130 August 202130 August 2021, mai pe-nserat
Cum era aia cu ‘doi iepuri dintr-un foc’? Uite ca în politică se poate…
Bulevardul dintre Casa ‘Poporului’ și ‘fântâni’ purta numele de Victoria Socialismului.
Și pentru că singurul lucru care ne ținea în viață era ‘hazul de necaz’, i-am spus „Victoria socialismului împotriva poporului”.
Ia să vedem ce s-a întâmplat în cei trezeci de ani scurși de când poporul s-a răsculat, cârmaciul a decolat spre un loc „cu verdeață” iar bulevardul a primit numele de „Unirii”.
Din spatele Casei Poporului se ițește Catedrala Neamului.
Iar Magazinul Unirii e, în sfârșit, plin de marfă.
Realist vorbind, astăzi o ducem mult mai bine față de acum 30 de ani. Doar că acest ‘mult mai bine’ are o foarte pregnantă dimensiune statistică! Dacă adunăm nivelul de trai al celor care o duc bine cu cel al ‘asistaților social’ și împărțim la doi – știu, nu așa se face media la chestiile astea complicate, rezultatul iese net superior nivelului de trai de care ne bucuram, marea majoritate, pe vremea Marelui Cârmaci.
Și încă ceva. Atunci eram ‘strânși uniți în jurul conducătorului iubit’. Adică unii îl apărau – pe el, personal, în timp ce restul încercam să ne vedem de viață. ‘El’ fiind, poate paradoxal, elementul de unire dintre noi toți. Toți îl uram. Atât cei a căror misiune era să îl apere cât și restul poporului. Aduceți-vă aminte ce s-a întâmplat între 25 Decembrie 1989 și 5 Ianuarie 1990. Înverșunarea cu care au fost călcate în picioare, la propriu, toate cele care ne aduceau aminte de el. De el și, prin extensie, de ‘partid’. Că în timp ce oamenii de rând își vărsau amarul acumulat răzbunându-se pe simboluri ‘inițiații’ își vedeau de treburile lor…. asta-i altă poveste.
Ideea e că pe vremea aia distanța dintre Casa Poporului și Piața Unirii era destul de mică. Oamenii care populau cele două locuri aveau măcar un lucru în comun. Nici unul nu credea că va scăpa vreodată de Ceaușescu dar toți își doreau acest lucru cu ardoare!
Acum, la treizeci de ani după ce ne-am luat „rația de libertate”… cei din Palatul Parlamentului habar n-au ce se întâmplă în Piața Unirii. În timp ce mai puțin de o treime dintre cei din Piața Unirii cred că din Palatul Parlamentului mai poate veni ceva folositor și pentru ei.
Din cauza pandemiei? Poate. Doar că trendul ăsta durează de ceva vreme…
Și uite încă o măsură a distanței dintre vlădică și opincă. Vlădica habar n-are – sau nu-l înteresează, cum să transmită ceva opincii. Așa că opinca nu mai crede nimic din ce spune vladica.
Să nu mă întrebați ‘cine e de vină’! Tot ce mă interesează este ‘ne apucăm, odată, să facem ceva pe chestia asta’?
Ceva constructiv… că la prostii ne pricepem toți… Mai țineți minte ‘Ucenicul Vrăjitor’? Nu, aia n-a fost o poveste… Ceaușescu a fost și el tot un ucenic căruia i s-a urcat prenadezul la cap! Doar că n-a fost cine să-l tragă de mânecă! Când a fost cazul, că după aia a fost prea târziu…
PS.
Pentru cei care n-au avut timp să citească în tinerețe. ‘Ucenicul Vrăjitor’ este o poezie a lui Goethe. Vrajitorul ‘titular’ îl lasă pe ucenic în ‘laborator’, cu consemnul să nu umble cu lucrurile pe care nu le stăpânește/înțelege cu adevărat. Ucenicul nu se poate stăpâni – care dintre noi ar fi în stare să se abțină atunci când ar avea acces la puterea absolută?!?, așa că încearcă puterile ‘nuielei fermecate’. Lucrurile dau din rău în mai rău și doar întoarcerea titlularului întrerupe continuarea catastrofei.
PS II
Despre Ceaușescu se povestește că a fost, pentru o foarte scurtă perioadă, ucenic la un cizmar. Prenadezul este un adeziv folosit in cizmărie, precum și de către aurolacii care încă trăiau în 2014 prin tunelele de termoficare care împânzesc Bucureștiul.
nicichiarasa 