Multe dintre cele ce ni se întâmplă – de vreo sută și ceva de ani încoace, pot fi explicate prin
Decât la oraș codaș, mai bine-n satul meu fruntaș.
Pot să-i înțeleg pe cei care preferă să stea acasă la ei și să-și lucreze pământul. Să-și practice meseria în liniștea atelierului propriu.
Acum vreo două zile am întrebat pe cineva. Ce ai prefera? Să fii șef de peșteră în epoca de piatră sau să muncești undeva pe salariul minim dar să ai acces la apă caldă? Și la pastă de dinți?
Nici mie nu mi-ar place să fiu ultima găină dintr-o ‘multinațională’.
Da’ nici să fi murit la 40 de ani fără nici un dinte-n gură… chiar dacă aș fi fost câțiva ani ‘șef de peșteră’!
Spre surprinderea mea, ‘intervievatul’ a preferat – poate din frondă, dar efectul a(r fi) fost același, cealaltă variantă.
Unii zic ceva, altii spun altceva… cert este ca producatorul sustine ca in interiorul medalionului este o anumita cantitate de „sodium chloride”. Pe românește, clorit de sodiu. NaClO2. Care ar emite oxigen pur, pe o raza de 1,3 metri. Suficient încât să-l protejeze pe purtător de viruși.
Se pare ca medalioanele nu funcționeză chiar atât de bine.
Există variante.
Cea de mai sus, e de la Zepter. Vreo 800 de lei. Varianta cu clorit de sodiu era mai ieftina. 140-145 lei fără TVA.
Pentru săraki, se poate și aproape moca. Cumpărați clorit de sodiu în cantități mai mari – se folosește pentru dezinfectarea apei, și vă atârnați săculeți cu pulbere de gât. Sau puneți în niște castronașe pe birou. În jurul scaunului… Fiecare după cum îl duce mintea!
Hai să vedem ‘reacția presei’.
Amuzant…. foarte amuzant!
Păi dacă o agenție serioasă (?!?) de presă poate ieși cu un astfel de titlu… cum să ne mai mirăm că un primar poate cumpăra, din bani publici, coliere cu pandative din clorit de sodiu? Ca protecție împotriva Covid-19?!?
De câți morți mai avem nevoie?
Ce trebuie să se mai întâmple ca să ne vină și nouă mintea la cap?
Chiar era nevoie să devenim ‘grupul de control’?!? Dovada vie – câți om mai rămâne, că e mai bine să fii vaccinat decât sceptic ‘fără frontiere’?
Câți dintre alegători trebuie să mai moară pănă să le vină aleșilor mintea la cap? Câți dintre cititori trebuie să mai moară până să le vină ‘scriitorilor’ mintea la cap? Câți dintre telespectatori trebuie să mai moară până să le vină directorilor de programe TV mintea la cap? Câți dintre cumpărători trebuie să mai moară până să le vină ‘vânzătorilor’ mintea la cap?
Câți dintre noi trebuie să mai murim până să le vină supraviețuitorilor mintea la cap?
Mult mai frică decât mi-a fost la începutul pandemiei.
Atunci a fost vorba despre un simplu virus. Omenirea a mai făcut față unor chestii de genul ăsta. Niște carantină, la un moment dat un vaccin, mai devreme sau mai târziu urma să revenim la un nou normal.
Toate astea au venit. Fiecare la timpul lor. Mai întâi carantina și masca au temperat intensitatea pandemiei, apoi a venit speranța dată de vaccin. Distanțarea socială produsă de concediile de peste vară a făcut minuni. Ajutată și de vaccin.
După care au venit lecțiile grele!
Am aflat că unii dintre noi nu vor să se vaccineze pentru că, pur și simplu, nu le pasă de cei din jurul lor. Că nu vor să-și pună „botniță”. Din exact același motiv. Că sunt semeni de-ai noștri care după un an și ceva de zile încă nu acceptă realitatea. Sunt încă convinși că boala produsă de acest virus este doar o „gripă”. Alții încearcă să ne convingă, în continuare, să refuzăm vaccinul. Că provoacă infertilitate, că ne distruge sistemul imunitar, că bilgheitz, că doar cei cu imunitatea compromisă au nevoie cu adevarat de vaccin, că vaccinul asta a aparut prea repede… Iar culmea culmilor este numărul prea mare de medici care răspândesc, și ei, genul ăsta de informații.
Se vehiculează tot felul de explicații pentru numărul mic de vaccinați din Romania. Că oamenii nu mai au încredere în autorități. Că neîncrederea în politicieni s-a transformat într-o neîncredere generalizată. Că sunt prea mulți analfabeți funcționali. Care chiar dacă știu să citească, nu înțeleg nimic.
OK, ambele explicații se bazează pe niște realități. Triste dar cât se poate de reale. Doar că aceste explicații nu sunt suficiente. Neîncrederea și analfabetismul funcțional explică doar comportamentul masei.
Ar mai fi nevoie de explicații cu privire la comportamentul elitei. La modul inept, politicianist, în care a fost tratată criza de către ‘clasa politică’. La modul de-a dreptul lipsit de responsabilitate în care s-a comportat o prea mare proporție din clerul ortodox. La faptul că o prea mare parte a presei a vânat senzaționalul în loc să ofere informație de calitate.
Nu mi-e atât frică de virus cât mi-e frică de ceea ce suntem dispuși să ne facem unul altuia. Mai bine spus, mie frică pentru cât de puțin suntem dispuși să facem unul pentru celălalt.
Și imi mai este frică de faptul că prea mulți dintre politicieni sunt mai degrabă dispuși să ne dezbine – pentru a se putea ei cocoța mai ușor în scaunele vizate, în loc să ne dea un exemplu despre ce înseamnă colaborarea în caz de pericol. De faptul că prea mulți dintre noi sunt dispuși să-i înjure pe cei care nu sunt de acord cu ei – indiferent de tabăra din care fac parte, în loc să încerce să înțeleagă ce se întâmplă.
Mi-e frică de faptul că, la un secol și jumătate de la Unire, am uitat cât de greu este să răzbești singur. Și de cât de ușor le-a venit pescuitorilor în ape tulburi să ne dezbine!
Foarte multă lume nedumerită. Aproape nimeni nu mai înțelege ce se întâmplă!
‘De ce se ceartă ăștia ca chiorii în loc să discute între ei și să găsească soluții?!?’
Unii mai optimiști chiar se așteaptă ca în urma dialogului politic să fie adoptate „cele mai bune soluții”…
Realitatea nu mai seamănă demult cu ce scrie-n cărți! În cărțile alea scrise prin secolul XVIII. Rousseau, Locke, alea-alea…
Dacă vrei să știi ce se întâmplă astăzi, acum, trebuie să asculți buletinele de știri! Dacă vei fi suficient de atent, vei observa că ‘politic’ a devenit sinonim cu ‘trasul spuzei pe turta proprie’.
‘A fost luată o hotărâre politică’ înseamnă în zilele noastre ‘au făcut așa cum au crezut că e mai bine pentru partidul lor’.
Pentru partidul lor… au crezut ei că așa e mai bine pentru partidul lor… Sau pentru ei înșiși!
Mă rog, fiecare cât îl duce mintea… Păi da, numai că ei cu ‘credința’ lor și noi cu ponoasele!
Până pierd ei alegerile… se lungește coada la sicrie!
M-am dus să văd ce mai face un prieten care nu prea iese din casă. Să-i duc niște pâine, niște apă…
Am luat-o pe niște străzi lăturalnice. Cel mai scurt traseu. Nu era nimeni. Ploua, ora prânzului…
Nu mi-am pus mască. M-am întâlnit cu 4 oameni. Trei cu măști. Doi s-au uitat urât la mine.
Ajung în fața blocului. Înainte de a descuia ușa, mi-am pus masca. De unde să știu eu cine a strănutat cu 2 minute înainte? Cine a mers cu liftul? Până să scot cheia din buzunar, apare cineva pe hol. Realizează că n-are mască – tocmai ce m-a văzut pe mine potrivindu-mi-o pe nas, se oprește de partea cealaltă a ușii și își pune și el una. După care deschide și iese. Afară!
Termin cu apa, cu pâinea, vorbim ce aveam de vorbit – eu în continuare cu masca pe figură, ca să nu-i dau lui ‘ceva’, și plec. Am luat-o pe alt drum. Aveam de plătit o factură. Bancomate gasești doar la drumul mare. Așa că am schimbat traseul. Prin fața unor blocuri, pe o ‘șosea’ cu destule magazine la parter. Afară ploua. Știu, am mai spus-o odată.
De data asta am întâlnit mult mai mulți oameni. Dintre care vreo 5 trecuți bine de prima tinerețe. Doar unul dintre ei mergea ‘șnur’. Restul… mai încet, mai șchiopătând, mai în baston… Toți 5 veneau de la cumpărături. Cam cocoșati… Doar doi aveau trolere. 3 cărau pungi. Fiecare câte o grămadă de pungi… Un ‘moș’ și două ‘babe’, niciunul ‘sprinten’, fiecare cu câte cel puțin trei pungi…
După fețele lor, sigur nu se pregăteau de vizita unor rude. Copii… Pur și simplu, ieșiseră să-și ia câte ceva de mâncare. A treia zi de ploaie … li se terminaseră proviziile.
De ce n-au făcut comandă? Cum face fi-miu când nu-i place ce a gătit maică-sa? Și îi e lene să-și facă singur?
Pentru că nu știu cum? Pentru că vor și ei să vadă o față de om? Pentru că nu mai există vecini?
Mai ales acum, când Covidul ăsta ne face să ne uităm urât la oamenii care merg fără mască pe stradă…
O investigatie Recorder a descoperit secretul lui Polichinelle. Ca BOR se ocupa cu ‘imobiliarele’ – mai mult sau mai putin ‘pe sub masa’, si ca este condusa de cineva cunoscut sub porecla de Marele Alb
Internetul a luat foc. Patriarhia a reactionat. Iar Facebook s-a impartit in doua.
Se vede cu ochiul liber ca insasi aceasta pilda seamana putin cu banda lui Moebius. Sau cu sarpele care-si mananca coada… In loc sa discutam miezul pildei, ne apucam sa interpretam demersul ca pe incercarea unora de a murdari imaginea altora…
Cam asa si cu discutiile pe marginea povestii cu Marele Alb. In loc sa discutam situatia, ne apucam sa evaluam daca ‘Marele Alb’ e de bine sau ‘de porc’.
Cautand sa ilustrez opinia mea cu privire la tarasenie – si anume ca in mijlocul nostru se afla un imens elefant (alb) pe care ne facem cu totii ca nu-l vedem, am dat peste poza de mai sus. Insotit de o ‘explicatie’. Pe care imi voi permite sa o citez in original.
“Un elefant alb este cineva care nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor si care, astfel, a devenit o povara.”
Ce facem? Mai discutam mult despre sexul ingerilor? Permitand, astfel, elefantului sa creasca din ce in ce mai mare? Si, eventual, sa devina transparent? Atat de transparent incat nici macar nu va mai fi nevoie sa ne prefacem? Ca nu-l vedem?
Sau rupem pisica?
Pana la urma, ai doar doua variante la dispozitie atunci cand iti dai seama ca ai ajuns in rahat.
Faci ceva cu ‘mirosul’ pana te lamuresti cum de-ai ajuns in halul ala sau te intorci, pur si simplu, din drum.
Daca ii dai inainte, inseamna ca tie chiar iti place ce-ti cade-n in cap!
Îl înjuri pe tac-tu că era bețiv? Pe mă-ta că era deja babă când l-a primit pe tac-tu beat în pat? Pe educatoarea de la creșă că vă adormea pe toți cu ‘biciul’ după masa de prânz? Ca să poata fuma ea liniștită?
Sau, mai bine, te duci la doctor și te tratezi?
Ce faci când descoperi că trăiești într-un stat eșuat? Îl înjuri pe Iliescu? Și pe toți care au votat vreodata cu el? Pe Iorgovan, că a scris constituția așa cum a scris-o? Pe Coposu? Că nu știu ce a făcut? Pe Radu Câmpeanu și pe Rațiu că n-au mâncat salam cu soia? Pe Mihai, că l-a arestat pe Antonescu și a dat țara pe mâna sovieticilor?
Sau îți aduci aminte de Băsescu? Cel mai bandit dintre președinții post-revoluționari… Dar și cel mai sincer!
„”Competitivitatea unei ţări nu poate fi dată numai de Guvern şi administraţie. Sectorul privat este parte a indicatorilor de competitivitate pentru o ţară. Şi, ca să mă înţelegeţi fără să interpretaţi că este vreun atac, cum a contribuit la competitivitatea României sistemul bancar care a fost atât de generos în perioadele în care ne-am umflat şi acum devine tot mai restrictiv? Cât de competitivă a fost analiza factorului privat în finanţarea aproape fără limite şi fără o bună analiză a capacităţii împrumutatului de a mai plăti banii înapoi? Cât de competitiv este să dai credite cu buletinul?”, a declarat ieri Băsescu în faţa unei audienţe formate în principal din membri ai Camerei de Comerţ Americană în România (AmCham), ambasadori şi reprezentanţi ai autorităţilor.”
„Un funcţionar nu poate fi corupt dacă nu există cineva care să dea mită, la fel cum un minister nu poate plăti cu 50% mai mult pentru un contract dacă nu există un consultant care să facă o expertiză în acest sens, a explicat Băsescu.
“Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată.””
Cu alte cuvinte, oricât de schizofrenă ar fi constituția scrisă de Iorgovan, și oricât de nepriceput ‘comandantul’, statul n-ar fi putut eșua dacă noi, echipajul, nu dormeam în cizme. Dacă îi trăgeam de mânecă pe aceia dintre noi care au tot furat – de la piese din motor pana la scânduri din bordaj, și le-au vândut pe la depozitele de ‘fier vechi’. Sub ochii noștri! Și, câte odată, chiar cu ajutorul nostru…
Vrem să repunem statul pe linia de plutire? Atunci trebuie să ne apucăm fiecare de treabă.
Cu cât prelungim circul ăsta ieftin, cu atât mai adânc ne afundăm în noroi!
Cu alte cuvinte, conform Constituției României, statul este distinct de societate. Iar președintele – chemat, la nevoie, să medieze între cele două, este, și el, distinct de fiecare dintre cele două entități separate.
Și noi chiar sperăm că alcătuirea asta cât se poate de schizofrenă va putea funcționa vreodată?
Că un stat distinct de societatea pe care se presupune că trebuie să o apere își va îndeplini vreodată menirea? Că un președinte, oricât de dedicat, va fi vreodată în stare să medieze între două entități care n-au nimic în comun?
Care n-au nimic în comun în afară de oamenii care le populează?
Chiar! Ce-o fi în capul oamenilor care ‘lucrează la stat’? Care fac parte atât din ‘societate’ cât și din ‘stat’? Și care, pentru a respecta constituția, trebuie să țină statul separat de societate? Și ce-o fi în capul lui Iohannis?!? Care face parte din societate – ca cetățean al acestei țări, din stat – ca „șef”, și care, colac peste pupăză, mai trebuie să și medieze între două chestii din care face parte simultan?!?
V-a luat durerea de cap? Așa e la schizofrenie… face parte din fișa postului!
De învins, n-a învins nimeni! Am pierdut noi. Noi. Noi ăștia! Fraierii ăștia care considerăm că țopârlanul cu Mercedes este un invingător. Noi, care îi validăm pe ‘cinici, pe impostori, pe bandiți și pe celelalte mutații social-politice-economice’ de fiecare dată când ne uităm cu jind la ‘realizările’ lor. De fiecare dată când bălim după mașinile lor strălucitoare și după femeile lor triste.
Până în ’89, am tot murit noi. La canal, dacă călcai pe bec. Multe dintre femeile noastre au murit apoi încercând să-și facă întrerupere de sarcină. Uterul lor devenise una dintre căile prin care partidul încerca să construiască societatea socialistă multilateral dezvoltată. La final, muream de foame. Apoi a ‘explodat mămăliga’.
A fost nevoie de o adevărată explozie pentru că foarte mulți dintre cei aflați ‘la mijloc’ nu se hotărau odată. Nu se hotărau să lase partidul din brațe. Își găseau tot felul de justificări. Că nu era dracul chiar atât de negru. Că înainte fusese și mai rău…
Apoi au murit ‘ei’. În noaptea de Crăciun, că tot erau atei. Bine, n-au murit singuri… i-am omorât noi! Ca mai toți revoluționarii care se respectă…
Și, pentru că tot era revoluție, moartea lor a fost cât se poate de sumară. ‘Formele’ au fost doar mimate. Logica procesuală a fost respectată doar în forma ei. Conținutul…
Un demers la fel de logic precum cel de mai sus. Cel puțin din punct de vedere formal…
Diferența majoră dintre cele două situații fiind că atunci au murit ‘ei’.
Iar acum murim noi.
De ce? De ce murim tot noi? La fel ca înainte de ’89?
Păi din același motiv. Cei de la vârf ‘se dau în bărci’ iar cei prinși la mijloc nu se hotărăsc pe ce drum s-apuce.
„„Sunt aproape 30% din salariații din sistemul de sănătate și asistență socială nevaccinați. Asta înseamnă că peste 50.000 de salariați din aceste domenii încă nu s-au vaccinat, pe care nu-i poți obliga. Nu știm dacă au trecut prin boală sau nu, nici statul nu știe. Sunt oameni care spun că dacă vor fi obligați să se vaccineze își vor suspenda contractul de muncă la cerere. (…) Ei nu vor să se vaccineze și punct. Au motivele lor, motive care sunt amplificate de ceea ce vedem că se întâmplă pe plan politic.
Gândiți-vă că au făcut acum denunțul la DNA pentru achiziția a celor 120 de milioane de doze de vaccin. Ce poate înțelege un om simplu sau un cadru medical că se întâmplă? De ce ați încheiat contract de 120 de milioane de doze de vaccin pentru populația puțină a României. E clar că cineva a făcut o afacere din acest lucru, iar acum trebuie să consume acele doze și cum să o facă decât prin obligativitatea unor categorii de a se vaccina. Acest lucru e ca un bumerang împotriva clasei politice. Pentru că subiectul nevaccinării cadrelor medicale, adus în spațiul public, s-ar putea să se întoarcă împotriva lor. Populația se va întreba: Dacă un medic nu se vaccinează, noi de ce am face-o?“, susține Viorel Husanu de la președintele Federației Sanitas București.”
nicichiarasa 