De când cu criza guvernamentală, Iohannis a ajuns un fel de ciuca bătăilor.
De unde, până nu demult, doar PSD-ul avea ceva cu el, acum este înjurat din toate direcțiile.
Mărturisesc că până acum cinci minute nu reușeam să înțeleg de ce.
Până la urmă, Iohannis de acum este perfect congruent cu cel de acum un an. Cu cel de acum 2 ani…. Și, din aproape în aproape, cu cel pe care l-am votat. Constant, fără inițiativă. Adică mărginit și predictibil.
Și atunci? De unde toate aceaste ‘luări de poziție’? Ce-a făcut omul ăsta de a reușit să supere pe toată lumea?
N-a găsit o soluție? Adică a lăsat ‘clasa politică’ să se descurce singură? I-a lăsat pe ‘ei’ să scoată castanele din focul în care tot ‘ei’ le-au aruncat?
Cu alte cuvinte, politicienii de acum îi reproșează lui Iohannis că se comportă altfel decât toți predecesorii săi. Iliescu a fost un pumn de fier într-o mănușă de ‘mamă dragă’. Constantinescu un entuziast care a încercat să păzească stâna de lupi cu ajutorul unei haite de potăi. Băsescu, un jder camuflat într-o blană de lup ca să dea bine în peisaj.
Ei bine, Iohannis a fost primul care a lăsat turma să-și poarte singură de grijă. Primul care nu i-a mai obligat pe ciobani să lase lapte și pentru miei. Primul care nu a luat tain de la lupi. Și, dincolo de orice, primul care a refuzat, sau nu s-a priceput, să facă ordine între cei care trăiesc de pe urma turmei.
Supărarea turmei… e firească. Supărarea mieilor, cât se poate de normală! Supărarea ciobanilor… e anormală! În sensul că ar fi trebuit să știe și ei atîta lucru. Dacă vrei să ai o turmă sănătoasă… Dar care e treaba cu ‘prădătorii’? De ce s-au supărat lupii?
Simplu! Pentru că turma are ocazia să-și dea seama cu cine are de-a face. Pe cine duce în spate!
Că ciobanii sunt nepricepuți iar lupii prea lacomi! Și. mai ales, pentru că atât ciobanii cât și lupii au nevoie de o perdea de fum.
În spatele căreia să-și ascundă nepriceperea! Incapacitatea de a-și gestiona lăcomia.
„Lipsa de încredere”. Așa explică cei mai mulți dintre comentatori situația în care ne aflăm.
De la prezența scăzută în centrele de vot pănă la absența din cabinetele de vaccinare.
Unii merg chiar mai departe.
Se ascunde pe undeva și ideea că dorința de a sfida puterea e atât de mare încât ‘țara’ ar fi dispusă să-și asume niște riscuri enorme în încercarea ei de a pălmui puterea… adică ar fi gata să se sinucidă pentru șansa de a da o palmă (morală?!?) ‘puterii’…
Recentul ‘asalt’ către punctele de vaccinare – după ce oamenii s-au cam lămurit că ‘se moare’ din chestia asta, sugerează altceva.
Că lipsa de încredere și dorința de a sfida puterea sunt doar ‘materia primă’ pentru cele ce se întamplă. În jurul nostru și cu noi.
‘Materie primă’ ‘răstălmăcită’ și ‘reambalată’ de specialiștii marketingului politic. De artiști ai poporului în domeniul pescuitului în ape tulburi. De către oameni cât se poate de bine pregătiți în domeniul sucirii minților.
De unde provine această neîncredere?
Din trecut! Din trecutul mereu redigerat. Din trecutul readus la zi și făcut să corespundă intereselor celor care rescriu istoria. Refăcut să corespundă intereselor celor care vor să învingă cu orice preț.
Să vă dau un exemplu.
Ion Antonescu. Rezultate bune pe câmpul de luptă în primul război mondial. Evoluție relativ ternă până în 1940. Preia puterea într-un context determinat de o altă ‘efervescentă’ rescriere a trecutului. Rebeliunea legionară desfășurată în cadrul mai larg reprezentat de nazismul revanșard. Devine personaj ‘controversat’ după ce este ucis fără prea multă ‘eleganță’ la sfârșitul războiului. De către comuniștii care se apucaseră deja să rescrie istoria.
Rolul jucat de Antonescu în istoria Romaniei a fost interpretat în fel și chip. În funcție, bineînțeles, de punctul de vedere adoptat de fiecare dintre comentatori. Mă voi referi la un episod asupra căruia ar trebui să existe unanimitate. În măsura în care ne considerăm oameni normali.
Că ‘operațiunea’ a implicat ‘eradicarea’ – prin ucidere pe loc sau deportare, a unei întregi comunități, că aproximativ 90 000 de oameni și-au văzut destinul frânt – mai brusc sau mai chinuitor… astea sunt ‘amănunte’ ale istoriei. Groaznice, bineînțeles!
Dar și mai groaznic este faptul că toată această ‘nefăcută’ a fost provocată de ‘cheremul’ unui om, într-un context istoric care a permis acestui ‘cherem’ să aibe consecințe. Intr-un context social care a permis ca astfel de ‘oameni’ să ajungă la butoanele puterii și să le apese după cum au avut ei chef!
Istoria, varianta ‘faptică’, a consemnat toate acestea. Atât acțiunile lui Antonescu cât și contextul socio-istoric în care Antonescu a adoptat deciziile puse în practică de către cei aflați în subordinea sa.
Și atunci? Cum pot fi explicate acțiunile celor care îi fac statuie lui Antonescu? Acum! La foarte puține zeci de ani după ce un alt dictator a fost înlăturat de la putere. Cu la fel de puțină eleganță…
Pot înțelege orice discuție savantă despre ce a însemnat prezența României într-o tabără sau alta. Cu câte zile s-ar fi prelungit/scurtat războiul dacă… Ce s-ar fi întâmplat cu România în condițiile în care….
Nu pot înțelege miopia celor care relativizeaza crimele. Care aruncă punți peste ceva care nu poate fi trecut cu vederea.
Nu pot înțelege miopia celor care încearcă să ne convingă de eroismul lui Antonescu. O fi fost el erou în primul război mondial. O fi făcut lucruri bune și în timpul celui de-ai doilea. Dar tot criminal rămâne! Indiferent de cât de multe lucruri bune ai făcut, odată ce ai omorât oameni pentru că așa ai voit tu… toate lucrurile alea bune se șterg cu buretele. Și ești trecut în registrul criminalilor!
La fel, nu pot înțelege miopia celor care fac uitate crimele lui Ceaușescu. OK, o fi ordonat el construirea a nu știu câte blocuri. Și industrializarea Romaniei. Dar a ordonat și transformarea mamelor noastre în … mame eroine! Zeci de mii de femei au murit din cauză că el – și cei care l-au ajutat să-și facă mendrele, n-au înțeles motivele pentru care ‘supușii’ săi nu mai voiau să facă copii. Lipsa de speranță care începuse să ne taie nu doar elanul…
Ei bine, lipsa de încredere în autorități se explică, în primul rând, prin acțiunea acestor ‘comentatori’. Oamenii obișnuiți, de la strungari până la savanții care nu sunt istorici, sau sociologi, nu sunt preocupați de ‘teoria autorității’. De ‘științele politice’. Pe ei îi interesează viața de zi cu zi. Sunt interesați de modul în care se desfășoară interacțiunea zilnică dintre ei. Interacțiune influențată – vrem, nu vrem, de politică.
Această interacțiune – atât cea dintre oameni cât și cea dintre oameni și politicieni, nu are cum să decurgă firesc dacă ‘atmosfera’ este ‘încărcată’. Interacțiunea dintre oameni va fi profund alterată de fiecare dată când cineva face apologia dictaturii. Atunci când cineva justifică ‘cheremul’. Orice justificare de tipul ‘da, dar a făcut și lucruri bune’ distorsionează malign modul în care sunt luate deciziile care determină interacțiunile din cadrul societății unde apare genul ăsta de justificări.
Bineînțeles că ‘a făcut și lucruri bune’! Dacă ar fi ‘scuipat pe jos’ din prima nu l-ar fi băgat nimeni în seamă! E plină lumea de dictatori care ar face și mai multe nenorociri doar că aștia n-or să fie niciodată în stare să ajungă la putere. Tocmai pentru că nu au făcut suficiente lucruri bune încât să devină credibili!
Nici unul ‘fățarnicii’ care au ajuns vreodată la putere nu s-ar fi putut cățăra acolo fără ca două condiții să fi fost îndeplinite simultan. ‘Talpa țării’ să fi fost atât de nemulțumită încât să fi fost dispusă să renunțe la ‘bun simț’. Legăturile informale dintre oameni să fi fost poluate de suficient de multă ‘relativitate morală’. Relativitatea morală fiind cea care distruge respectul dintre membrii societății!
Iar primul dintre promotorii ‘relativității morale’ a fost Marx. Da, Karl Marx. El a fost cel care a instituționalizat – adică a ‘normalizat’, lupta de clasă! El a fost cel care a împărțit lumea între buni – ‘ai noștri’, și ‘răi’. Adică ‘ceilalți’.
‘Bă, ejti nebun? Toate religiile se bazează pe chestia asta!!! Pe diferența dintre ei și noi. Pe diferența dintre creștini și pagâni, în cazul ‘nostru’.’
Păi da, numai că scopul creștinilor – a credincioșilor, în general, este să facă prozeliți! Să-i ‘salveze’ pe ceilalți. Contribuind astfel la îndeplinirea voinței divine…Așa cum o înțeleg ei, dar asta e altă discuție. Că unii credincioși au făcut – și nu de puține ori, exces de zel… adică au ‘botezat cu sabia’… asta e altceva. Tot o crimă, bineînțeles, dar, cel puțin teoretic, făcută cu bună-credință. Este vorba tot de relativitate morala, doar că pusă în practică individual.
Marx a dus lucrurile la un alt nivel. Le-a transformat din punct de vedere calitativ. Adică, pentru a folosi terminologia lui, a transformat cantitatea in calitate. A transformat ura de clasă în virtute! A adus argumente de natură filozofică ‘necesității’ de a-l distruge pe celălalt!
Dacă Nietzsche a dat voie (Supra)omului să facă ce vrea, Marx i-a spus ideologului că ceea ce face el este de natură ‘legică’. Pur și simplu, a scos lupta de clasă deasupra conflictului dintre bine și rău.
Cel care îmbracă camașa luptei de clasă – roșie, brună, neagră, n-are nici o importanță, nu mai este nevoit facă apel la conștiința proprie pentru a determina dacă un lucru este bun sau rău. Ba chiar nici nu mai are voie! Tot ce îi mai rămâne de făcut este să aplice, fără nici un fel de milă sau ezitare, preceptele taberei din care face parte. Să folosească orice mijloace pentru a se asigura că aceste precepte sunt respectate. De toată lumea!
‘Cum a reușit Marx să facă chestia asta? Și cum adica nu contează culoarea cămășii?’
Simplu. Marx a pretins – și discipolii săi au acceptat pe nemestecate, tocmai din cauza nemulțumirii care i-a făcut receptivi la ideile lui, că materialismul pe care îl propovăduia el – materialismul dialectic, duce la niște concluzii inevitabile. În realitate, Marx a făcut o mezalianță oribilă. A plecat de la ideea lui Hegel că lupta dintre contrarii conduce la apariția adevărului și a omis să țină cont de câteva lucruri. Da, lupta dintre contrarii duce – mai devreme sau mai târziu, la aflarea adevărului. Doar că unii dintre ‘combatanți’ s-ar putea să nu mai fie acolo. Nu doar că să nu se bucure de acel adevăr ci să nu se mai bucure deloc. Să moară! Hegel vorbea despre lupta de idei. Despre dialogul dintre cei care au păreri opuse și care – schimbând idei, informații și chiar emoții, încearcă să se convingă unii pe ceilalți. Marx a luat-o ad litteram. Luptătorii săi au pus creioanele jos și au pus mâna pe furci. Pe topoare… fiecare pe ce a avut acasă…
De fapt, Marx a fost un precursor al Darwinismului social… Dacă o clasă reușeste să pună șaua pe toate celelalte… și să rămână acolo… înseamnă că așa trebuie să stea lucrurile!
‘Alo!!! ai luat-o rău la vale! Marx vorbea despre dreptul – și datoria, clasei muncitoare de a-și lua soarta în mâinile proprii și tu vorbești despre „o clasă”? Orice clasă?!?’
Te-ai prins!… În sfărșit…
Păi ce, ăilalți sunt mai proști?
Dacă Marx i-a împins pe muncitori – mă rog, pe cei care pretind că vorbesc în numele muncitorilor, să folosească orice mijloace pentru a-și atinge scopurile, ceilalți – adică cei care s-au simțit atacați, erau să stea pe fund? Cu mâine încrucișate? Eventual la spate? Când vezi pe cineva că ‘inventează’ o armă nouă – și o folosește impotriva ta, ai fi prost să nu adaptezi genul ăla de armă la nevoile tale, nu?
Ce mai contează că ajungem la MAD… mutual assured distruction… citiți aici dacă nu știți ce înseamnă chestia asta.
Problema fiind că lupta dusă pe tărâm ideologic pare a fi mai ‘sigură’ decât duelul cu rachete nucleare. Am priceput relativ repede consecințele unui război atomic dar încă n-am înțeles că producerea, la comandă, de realități alternative ne împinge tot în prăpastie.
Nu cred că Marx ar fi fost de acord cu măcelurile lui Stalin. Nu pentru că ar fi fost mai ‘pudic’ decât Stalin… Doar mai deștept. Marx știa deja că toate imperiile, trecute și viitoare, se prăbușesc. Mai devreme sau mai târziu… dar tot în jos. Și, că tot am început cu Ion Antonescu – care n-ar fi ajuns niciodată la putere fără ‘excesele’ oribile comise de Garda de Fier, sunt curios ce gândea A.C. Cuza – ideologul Gărzii de Fier, despre consecințele punerii în practică a ideilor sale. A.C. Cuza era încă în viață atunci când comuniștii începuseră să preia puterea în România. Și, pentru că ‘corb la corb nu scoate ochii’, a murit în arest la domiciliu…
Și cum rămâne cu ‘încrederea’?
Păi ce încredere, în orice, să mai aibe ‘românul’?
Și cum să aibe ‘românul’ încredere în ‘vaccin’ după toată publicitatea de care s-a bucurat, pe toate canalele media, doamna aia care-și plimba găina pe Magheru? Doamna aia s-a vaccinat? Foarte bine a făcut! Doar că televiziunile mondene inveteraseră deja ideea că cineva care plimbă o găină în lesă pe Magheru poate să ne dea lecții despre cum să ne îmbrăcăm! Acum îl întreabă pe Dan Bittman ce părere are el despre Covid…
Cum să mai aibe cineva încredere, în orice, după ce este martor la modul în care sunt vehiculate ideile în contemporanul românesc?
Dialogul a fost transformat în război mediatic. Argumentele de natură faptică sunt anulate prin oferirea de ‘realități alternative’. Încercarea de a convinge a fost înlocuită cu inducerea unei stări de nesiguranță.
Însăși limba română – adică unealta cu ajutorul căreia încercăm să comunicăm, a fost schilodită! ‘A fost adoptată o hotărâre politică’ a ajuns să însemne ‘hotătârea a fost luată ținând cont de interesul partidului’. Politica, în sine, nu mai are ca scop supraviețuirea/bunăstarea polisului. Adică a cetății. A locului unde trăim cu toții. Politica a devenit, pur și simplu, un pseudonim pentru arta de a trage spuza pe turta proprie.
Cei dispuși să vadă doar ce vor ei ar putea percepe acest text ca pe un fel de capitulare. ‘Asta e, ati câștigat, nu mai este nimic de făcut’.
Nu m-aș grăbi. Nu mă consider vre-un guru. Nu cred că sunt mai deștept decât tot restul lumii. Dacă m-am prins eu, sigur mai sunt încă mulți alții. Faptul că nu vorbește încă suficient de multă lume nu înseamnă că procesul nu a început deja.
Și. vorba unui foarte bun prieten, „oare ce o să se întâmple în sufletele celor care vor înțelege, la un moment dat, ce efect au avut ‘minciunile lor nevinovate’?”
Îl înjuri pe tac-tu că era bețiv? Pe mă-ta că era deja babă când l-a primit pe tac-tu beat în pat? Pe educatoarea de la creșă că vă adormea pe toți cu ‘biciul’ după masa de prânz? Ca să poata fuma ea liniștită?
Sau, mai bine, te duci la doctor și te tratezi?
Ce faci când descoperi că trăiești într-un stat eșuat? Îl înjuri pe Iliescu? Și pe toți care au votat vreodata cu el? Pe Iorgovan, că a scris constituția așa cum a scris-o? Pe Coposu? Că nu știu ce a făcut? Pe Radu Câmpeanu și pe Rațiu că n-au mâncat salam cu soia? Pe Mihai, că l-a arestat pe Antonescu și a dat țara pe mâna sovieticilor?
Sau îți aduci aminte de Băsescu? Cel mai bandit dintre președinții post-revoluționari… Dar și cel mai sincer!
„”Competitivitatea unei ţări nu poate fi dată numai de Guvern şi administraţie. Sectorul privat este parte a indicatorilor de competitivitate pentru o ţară. Şi, ca să mă înţelegeţi fără să interpretaţi că este vreun atac, cum a contribuit la competitivitatea României sistemul bancar care a fost atât de generos în perioadele în care ne-am umflat şi acum devine tot mai restrictiv? Cât de competitivă a fost analiza factorului privat în finanţarea aproape fără limite şi fără o bună analiză a capacităţii împrumutatului de a mai plăti banii înapoi? Cât de competitiv este să dai credite cu buletinul?”, a declarat ieri Băsescu în faţa unei audienţe formate în principal din membri ai Camerei de Comerţ Americană în România (AmCham), ambasadori şi reprezentanţi ai autorităţilor.”
„Un funcţionar nu poate fi corupt dacă nu există cineva care să dea mită, la fel cum un minister nu poate plăti cu 50% mai mult pentru un contract dacă nu există un consultant care să facă o expertiză în acest sens, a explicat Băsescu.
“Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată.””
Cu alte cuvinte, oricât de schizofrenă ar fi constituția scrisă de Iorgovan, și oricât de nepriceput ‘comandantul’, statul n-ar fi putut eșua dacă noi, echipajul, nu dormeam în cizme. Dacă îi trăgeam de mânecă pe aceia dintre noi care au tot furat – de la piese din motor pana la scânduri din bordaj, și le-au vândut pe la depozitele de ‘fier vechi’. Sub ochii noștri! Și, câte odată, chiar cu ajutorul nostru…
Vrem să repunem statul pe linia de plutire? Atunci trebuie să ne apucăm fiecare de treabă.
Cu cât prelungim circul ăsta ieftin, cu atât mai adânc ne afundăm în noroi!
De învins, n-a învins nimeni! Am pierdut noi. Noi. Noi ăștia! Fraierii ăștia care considerăm că țopârlanul cu Mercedes este un invingător. Noi, care îi validăm pe ‘cinici, pe impostori, pe bandiți și pe celelalte mutații social-politice-economice’ de fiecare dată când ne uităm cu jind la ‘realizările’ lor. De fiecare dată când bălim după mașinile lor strălucitoare și după femeile lor triste.
Până în ’89, am tot murit noi. La canal, dacă călcai pe bec. Multe dintre femeile noastre au murit apoi încercând să-și facă întrerupere de sarcină. Uterul lor devenise una dintre căile prin care partidul încerca să construiască societatea socialistă multilateral dezvoltată. La final, muream de foame. Apoi a ‘explodat mămăliga’.
A fost nevoie de o adevărată explozie pentru că foarte mulți dintre cei aflați ‘la mijloc’ nu se hotărau odată. Nu se hotărau să lase partidul din brațe. Își găseau tot felul de justificări. Că nu era dracul chiar atât de negru. Că înainte fusese și mai rău…
Apoi au murit ‘ei’. În noaptea de Crăciun, că tot erau atei. Bine, n-au murit singuri… i-am omorât noi! Ca mai toți revoluționarii care se respectă…
Și, pentru că tot era revoluție, moartea lor a fost cât se poate de sumară. ‘Formele’ au fost doar mimate. Logica procesuală a fost respectată doar în forma ei. Conținutul…
Un demers la fel de logic precum cel de mai sus. Cel puțin din punct de vedere formal…
Diferența majoră dintre cele două situații fiind că atunci au murit ‘ei’.
Iar acum murim noi.
De ce? De ce murim tot noi? La fel ca înainte de ’89?
Păi din același motiv. Cei de la vârf ‘se dau în bărci’ iar cei prinși la mijloc nu se hotărăsc pe ce drum s-apuce.
„„Sunt aproape 30% din salariații din sistemul de sănătate și asistență socială nevaccinați. Asta înseamnă că peste 50.000 de salariați din aceste domenii încă nu s-au vaccinat, pe care nu-i poți obliga. Nu știm dacă au trecut prin boală sau nu, nici statul nu știe. Sunt oameni care spun că dacă vor fi obligați să se vaccineze își vor suspenda contractul de muncă la cerere. (…) Ei nu vor să se vaccineze și punct. Au motivele lor, motive care sunt amplificate de ceea ce vedem că se întâmplă pe plan politic.
Gândiți-vă că au făcut acum denunțul la DNA pentru achiziția a celor 120 de milioane de doze de vaccin. Ce poate înțelege un om simplu sau un cadru medical că se întâmplă? De ce ați încheiat contract de 120 de milioane de doze de vaccin pentru populația puțină a României. E clar că cineva a făcut o afacere din acest lucru, iar acum trebuie să consume acele doze și cum să o facă decât prin obligativitatea unor categorii de a se vaccina. Acest lucru e ca un bumerang împotriva clasei politice. Pentru că subiectul nevaccinării cadrelor medicale, adus în spațiul public, s-ar putea să se întoarcă împotriva lor. Populația se va întreba: Dacă un medic nu se vaccinează, noi de ce am face-o?“, susține Viorel Husanu de la președintele Federației Sanitas București.”
Politica este doar o activitate. Ca toate celelalte. Doar unii dintre politicieni…
Doar unii! După cum doar unele dintre femei ajung să fie curve – de voie sau de nevoie, tot așa și cu politicienii. Doar unele dintre femei ajung să-și vândă trupurile și doar unii dintre politicieni ajung să-și tranzacționeze sufletele.
Și să nu uităm un lucru. Curvele nu pot exista prin ele însele. Nici unul dintre felurile de curve mai sus menționate. Fiecare dintre curve are nevoie de ‘contraparte’. Adică de clienți!
Și încă ceva. Curvăsăria – atât practicarea meseriei cât și ‘mersul la curve’, are nevoie de un mediu propice. Atâta vreme cât cei neimplicați direct vor accepta fenomenul ca fiind inevitabil, vor ajunge să ‘beneficieze’ – cât se poate de direct, de consecințele acestuia. De la infecții transmise și pe cale sexuală până la subdezvoltare socială și economică.
Toate astea însoțite, bineînțeles, de halaimosul specific activității.
‘Câți bani trebuie să cheltuiești pentru a transforma un jurnalist decent și obiectiv într-un politruc infect?’
Ei bine, nu ai cum să transformi un jurnalist decent și obiectiv într-un politruc infect. Indiferent de câți bani cheltuiești și de câtă presiune pui pe respectiva persoană.
Nu poți transforma UN jurnalist „decent și obiectiv” într-un „politruc infect” pentru că foarte puțini jurnaliști sunt ‘decenți și obiectivi’ de unii singuri.
În primul rând, este foarte greu să fii obiectiv. E, de fapt, nenatural să fii obiectiv. Orice om normal are biasurile lui, punctele lui de vedere și așa mai departe. Tot ce poți să faci este să fii conștient că toți oamenii – adică și tu, cititorule, împreună cu mine, suntem biased. Adică ‘inclinați într-o parte’. Și e cel puțin la fel de important să te înveți să respecți punctele de vedere susținute de ceilalți.
În al doilea rând, ‘decența’ este o chestie care ține foarte mult de echipa din care faci parte. Dacă cei din jurul tău te trag de manecă de fiecare dată când calci alături… devii și tu decent. Iar odată devenit decent, contribui și tu la răspîndirea decenței în lume. Dacă prea mulți din jurul tău au renunțat la decență, să continui de unul singur te pune în postura de a fi luat de fraier. Vrea cineva chestia asta?
Problema devine mai simplă când îți dai seama că ne învârtim într-un cerc vicios. Într-o spirală a auto-distrugerii. Că ne tăiem, la modul colectiv, craca de sub picioare.
Abia după ce începi să-ți pui problema în felul ăsta devii obiectiv. Și decent. Fără să mai fie nevoie să te mai tragă cineva de mânecă.
Doar că s-ar putea să-ți dai seama că ești singur.
Pentru cei 4 români care încă nu sunt la curent cu scandalul momentului, coaliția PNL, UDMR, USRPlus e pe butuci.
Pretextul fiind o chestie care se cheamă PNDL- Anghel Saligny. Parcă… Adică un program care va moderniza localitățile rurale. Va băga apă, canal, va asfalta drumuri… O reeditare a unui program inventat pe vremea lui Băsescu și condus, atunci, de Udrea.
Unii critică ideea pe motiv că este o formă de mituire a primarilor. Că e o groapă fără fund și că marea majoritate a banilor cheltuiți în felul acesta ajung la clientela de partid. Promotorii programului susțin că USRPlus ar fi împotrivă tocmai pentru că USRPlus nu are prea mulți primari și că se folosește de acest prilej pentru a-și șantaja partenerii de coaliție. Că USRPlus ar fi fost dispuși să accepte PNDL-ul dacă varianta lor de reformă a justiției ar fi fost aprobată în coaliție.
Las la o parte faptul că USRPlus a declarat foarte clar că ar fi fost de acord cu PNDL-ul dacă banii ar fi urmat să fi fost cheltuiți conform unor reguli clare.
Eu unul sunt de-a dreptul îngrozit.
Primul motiv fiind apetitul cu care noi, publicul, am pus botul la chestia asta! Entuziasmul cu care ne-am regrupat în tranșeele ideologice. Ochelarii de cal cu care examinăm, cât se poate de atenți, ce ni se transmite pe posturile preferate de media. Preferate de noi, de fiecare dintre noi, bineînțeles.
Subiectul discuției.
Niște bani de la bugetul statului care ar trebui să ajute zonele rurale rămase în urmă. Ce e de discutat la chestia asta? Principiul în sine?!? Sau modul în care aceste zone ar trebui ajutate? Care dintre ele și de ce? Pe ce criterii?
Știu deja pe unii care vor spune că fac propagandă USR…
Mai departe.
Cum se desfășoară discuția. ‘Pe cei de la USRPlus nu-i interesează subiectul pentru că nu au primari. Vor doar sa-i șantajeze pe partenerii de coaliție pentru ca aceștia să accepte varianta USRPlus pentru reforma din justiție.’ OK. Doar că argumentul ăsta este de-a dreptul îngrozitor. Confirmă implicit că banii urmează să fie dirijați partinic. Partinic, nu politic. Să nu facem confuzia asta. Chiar dacă unii încearcă să ne-o bage pe gât. Și mai confirmă ceva. Că ‘partenerii’ trebuie să fie șantajați pentru a accepta aplicarea până la capăt a programului de guvernare. Hopa!!!
Consecințe.
Păi fără reforma justiției, fără una de substanță, canci bani europeni. Adică ioc! Cel puțin așa se vehiculează pe coridoarele de la Bruxelles. Dăm bani doar celor care respectă statul de drept!
Păi da, numai că banii pentru PNDL vor veni de la bugetul de stat, nu de la UE!
Păi nu vorbirăm că prima sursă de finanțare trebuie să fie banii europeni, și abia apoi bugetul de stat?
Păi da, dar OLAF e mai al dracului decât DNA. Mai ales dacă nu se face reforma justiției.
Deci nu vrem bani europeni pentru dezvoltare rurală. Dar nici restul? Parcă era vorba să vină nu știu câte zeci de miliarde în următorii 6 ani. Eu așa înțelesesem. Că centrul-dreapta a dat la o parte centrul stânga de la robinetul cu bani pentru că cei de până nu de mult n-au știut să-și țină mâinile acasă. Și că Bruxelles ne-a amenințat că ne ia jucăriile cu totul. Că s-au ars, rău, cu gulașul lui Victor Orban și acum suflă și-n mămăligă…
Dar și mai nasol e altceva. Toată chestia asta are la bază o fină cunoaștere a jocului politic. A realității politice românești și a psihologiei sociale. Ei bine, ce nu înțeleg eu e ce urmăresc cei din spatele perdelei de fum.
Și cei care se expun în fața acestei perdele.
Poate că toată chestia asta o fi fost pusă la cale de actorii vizibili. Și/sau de consilierii lor. Poate că nu e nici un ‘deus ex machina’ care să-i păpușeze fără ca aceștia să-și fi dat seama.
Doar că indiferent cine a pus la cale toată tărășenia, e clar cine o duce la îndeplinire. Și în capetele cui se vor sparge toate oalele.
Că cioburile vor ploua și peste capetele noastre, ale tuturor, ne-am obișnuit…
Măcar să ne vină odată mintea la cap! Si nouă, și lor.
Pot să înțeleg genul ăsta de logică. Sau, mai bine spus, pot urmări firul logic al spunerii.
Doar că… Oscar Hoffman! Omul acesta, profesor de sociologie – PROFESOR de sociologie, de fapt, ne tot repeta:
NU este suficient ca o propoziție să fie corectă din punct de vedere logic. Pentru ca o propoziție să fie adevărată ea trebuie să aibe sens din punct de vedere epistemologic.
După ’90, luptele „intestine” – atât în PNL cât și în PSD, au avut loc după tipicul ‘recomandat’. „Liderii din țară” s-au tot adunat, ‘la ceas de seară’, și au hotărât mazilirea – scuze, „raderea”, celui în cârca căruia a fost aruncată responsabilitatea pentru eșecul care precipitase adunarea ‘cinstitelor fețe’.
Și cu asta ‘ce-am făcut’?!?
Cam tot progresul înregistrat în ultimii 30 s-a ‘întâmplat’ mai degrabă în ciuda politicienilor. Nu e locul aici pentru o discuție despre ineficiența guvernanților – în general, sau despre neisprăvirea celor dâmbovițeni. Mai țineți minte zicala asta?
‘Cine știe cu adevărat, face cu mâna lui. Cine are ceva habar, face pe șeful. Iar cine n-are nici un habar, învată pe ceilalți.’
Din câte țin eu minte, ‘adunarea la ceas de seară’ și ‘raderea’ șefilor atunci când aceștia calcă pe bec sunt niște apucături mafiote.
Asta ne dorim?
Asta ‘îți doresc eu ție, scumpă Românie’?!?
Bineînțeles că tot ceea ce se întâmplă acum este un circ ieftin. Care nu doar că dezamăgește… Partea cu adevărat proastă a ceea ce se întâmplă acum este demotivarea, nu dezamăgirea.
Dezamăgirea, atunci când ne vom trezi din demotivare, va fi un lucru bun. Abia după ce ne vom fi dezamăgit destul, vom reuși să ne debarasăm de complexul „lui Tătuca”.
De speranța deșartă că va veni cineva, ales/numit ‘la ceas de seară’ de către … ?!?, și care va rezolva, în sfârșit, toate problemele. Toate problemele NOASTRE! Fără ca noi să mai trebuiască să facem nimic. În afară de să-l votăm atunci când îi va fi venit rândul…
Odată! Că după aia, va avea el grijă să nu mai piardă următoarele nu știu câte alegeri…
Uite de aia, și nu din masochism, accept ca fiind firesc circul la care asistăm cu toții. Măcar avem ocazia să ne dumirim. Să vedem și noi cine ce părere are. Și ce idei susține.
După toată chestia asta, întreaga responsabilitate ne va aparține. Nouă, nu lor. Ei își vor fi dat arama pe față. Politicieni, analiști, vectori de imagine…
De acum încolo… noi trebuie să alegem încotro vrem să mergem. Făcând, în primul rând!
Au trecut deja 10 ani de când Băsescu a ‘dat din casă’. L-a luat gura pe dinainte, a făcut-o expre’… Contează?!?
Tot ce contează e că am pierdut acești 10 ani! Ne-a dat mură-n gură și noi tot ne facem că plouă…
Pricepem odată? Toți cei implicați! Economie privată și funcționari ai statului. Că dacă o mai ținem așa – adică dacă ne mai furăm singuri căciula, vine frigul peste noi.
Și facem encefalită! Că vorba din străbuni e clară:
Peștele de la cap se-mpute. Da’ se curăță de la coadă!
PS. Va e lene să cautați ‘epistemologic’ pe net? Hoffman vroia să spună că propoziția trebuie să descrie o realitate. Un adevăr. În situația analizată, dacă suficient de mulți dintre cei în cauză ar fi avut bun simț și umanitate, n-am fi ajuns în halul în care suntem acum. N-ar mai fi fost nevoie de nici o ‘adunare mafiotă’!
Cică unul era cam fustangiu. Avea și niște obiceiuri sexuale destul de ‘condimentante’. Colac peste pupază, avea și un papagal… Vorbitor!
Obiceiul tipului era să invite câte o ‘doritoare’ la el acasă și, înainte de a ‘trece la treabă’ să ‘negocieze’ cu ea ce urma să se întâmple. N-are rost să intrăm în amanunte.
Doar că tipul avea o problemă. Pe la jumătatea negocierilor și apoi pe toată durata ‘întâmplărilor’ papagalul se cam băga în seamă. ‘Insera’ tot felul de comentarii. Hazlii, nimic de zis, doar că diminuau concentrarea preopinenților. Nu e ușor să joci în Kama Sutra atunci când te umflă râsul!
Așa că tipul s-a hotărât. Că trebuie să pună piciorul în prag. Sau cortina pe colivie… Nimic! Papagalul continua să comenteze.
A fost nevoie de o discuție tete-a-tete. Sau tete-a-bec…
„Dacă te prind că mai scoți o vorbă, o singură vorbă, îți smulg toate penele!”
Treaba a funcționat o vreme. Papagalul se potolise. Mai ales că după un timp tipul ridicase cortina de pe colivie și papagalul se putea bucura din nou de spectacol…
Până când una dintre preopinente s-a dovedit a fi pe măsura tipului. Și a venit cu câteva idei proprii! Așa că cei doi au început negocieri serioase. Poziții, secvențe, alea alea…
La un moment dat, papagalul nu mai rezistă. Și face următorul anunț:
Îmi bag picioarele-n ele de pene, astea sunt faze de comentat!
19 Iulie 202130 August 202130 August 2021, mai pe-nserat
Cum era aia cu ‘doi iepuri dintr-un foc’? Uite ca în politică se poate…
nicichiarasa 