Archives for posts with tag: Corneliu Vadim Tudor

Din când în când, îmi aduc aminte de faza asta:

“Mai, ce blestem o fi pe poporul asta de a ajuns pana la urma sa aleaga intre doi fosti comunisti? Intre Adrian Nastase si Traian Basescu. In 15 ani, nu a aparut unul sa vina din lumea asta, sa nu fi fost tarat de naravurile comunismului, sa nu fi fost afectat de nimic. Ce blestem o fi? Pe cuvantul meu, imi pare rau.”

Tocmai ce m-am împiedicat pe FB de un text.
Cineva, de fapt nici nu contează cine, ‘dă din casă’. Și dă la o parte orice urmă din perdeaua care mai acoperea ‘onoarea’, acum de nereparat, a unuia dintre cei mai cunoscuți ‘cărturari’ contemporani.

Nu mă interesează numele pentru că treaba e, de fapt, mult mai groasă.
Citind comentariile, mi-am dat seama că ne-am făcut-o cu mâna noastră. Adică singuri.

Diverși – unii la fel de cunoscuți precum protagoniștii iar alții cât se poate de anonimi, cel puțin pentru mine – discută situația. Găsesc nuanțe. Iau partea unuia sau altuia.

Atunci mi-am adus aminte de Băsescu. De tirada ‘autocritica’ cu care l-a înfundat pe Năstase.

Băsescu avea, într-un fel, dreptate.

Rezultatele scrutinului prezidential din 28 Noiembrie 2004

Doar într-un fel.
În 2004, ne-am comportat ca și cum am fi fost, într-adevăr, blestemați.
Ca și cum cineva ne luase mințile. Ne pusese un văl pe ochi.

90% dintre noi – adunați procentele din dreptul primilor trei clasați, am votat cu niște foști comuniști.

N-am avut pe altcineva pe cine să votăm?
Asta e altă problemă.
Cert este că 90% dintre noi – unii cu bucurie iar alții călcându-și pe inimă, am fost în stare să votăm niște foști comuniști. La 15 ani ‘după’ …

Iar acum, la 30 de ani și la altă scară, ne amuzăm de ‘ciondănelile’ dintre diverși ‘lideri de opinie’.

Masochism?
Sau sindromul Stockholm?

Disparitia lui Vadim Tudor a reusit ceva ce parea imposibil.

A adancit si mai tare clivajele care impart populatia Romaniei in tabere.
Am folosit intentionat cuvantul ‘populatie’ pentru ca nu ne mai comportam de mult ca un popor, si cu atat mai putin ca o natiune.

Culmea e ca ultima oara cand am reusit sa constientizam starea deplorabila in care ne aflam am facut acel lucru tot datorita lui Vadim Tudor. Adica atunci cand am iesit disperati la vot si l-am ales, cu entuziasm, pe Iliescu ca nu cumva sa ne trezim cu ‘Tribunul’ facand spume la Cotroceni. Din pacate am fost atat de oripilati de oroarea pe care am fost in starea sa ne-o facem cu mana noastra incat dupa aceea parca ne-am inchis in noi. Si inca nu am reusit sa iesim din starea asta.

Dovada pentru asta este chiar modul in care am reactionat la trecerea in nefiinta a celui despre care este vorba aici.

In loc sa trecem cu gratie peste acest episod am reinceput sa dezgropam schelete. Unii s-au dat cu capul de pereti: ‘Si pe noi cui ne lasi’ – a se citi ‘si noi pe cine mai pupam in fund de-acum incolo?’ iar altii s-au trezit, acum ca ‘Marele Tribun’ a devenit mai inofensiv decat un pui de gaina, sa-i ceara socoteala pentru toate chestiile pe care nu au avut curajul sa i le reproseze in fata.

iar cand cineva incearca sa ne atraga atentia ca atitudinea noastra a fost nepotrivita, atat reactiile la nefacutele cu care ne-a blagoslovit Vadim in timpul vietii cat si exagerarile la care s-au dedat unii dintre noi dupa moartea sa, ii sarim in cap – fiecare din cate o alta directie. Parca refacand pactul contra naturii din 2000, atunci cand am sarit din lac in put. Tocmai de frica (scarba?) pe care ne-o produsesem singuri propulsandu-l pe Vadim in turul 2.


Desen & Copyright @DION

O manea, doua manele de Dorin Tudoran.
Cititi, va rog, si comentariile de pe blogul lui Dorin Tudoran. Articolul o fi el genial dar contributiile cititorilor sunt cele cu adevarat relevante in situatia asta.

<span>%d</span> bloggers like this: