It was shared on a FB-wall and somebody had commented that “Institutionally they are not your friends.”
My ‘jerked’ comment was:
“Institutionally, cops should be your ‘last resort’ friends.
The fact that too many of them are not, and the fact that too many of us consider them, as a category, to be unfriendly, is proof of how dysfunctional our society has become.
Cops used to be ‘unfriendly’ when I grew up. In communist Romania. When the cops were used, by the communist state, to preserve their power. The communist power over the entire society.
In the free countries of today, the cops are the sole barrier separating our persona and private property from the hands of the criminals.
Without their presence…
Or, putting it the other way around, we have but the cops we deserve. Train and motivate them properly and you’ll have good cops!”
At a second glance, I had an inkling. Is it possible for the whole thing to be nothing more than a ‘marketing campaign’? Organized by the only people interested in increasing litigation?
Interested in altering the relative stability of our political establishment?
The police, by properly performing their duties – the world over, not only in the communist countries, contribute to the political stability of those respective countries. For the police to properly perform their duties, there must to exist a proper trust between the general population and the police itself. The population must see the police as their friends of last resort while the police must see the general public as both their employer and their responsibility. The population must be open in their relationship with the police while the police must treat respectfully every individual, including the suspects and the convicts.
In the communist regime I grew up, the police couldn’t fulfill its duties. Exactly between there was a ‘trust’ barrier between the general public and the police. Between the oppressed and the armed hand of the oppressor. The communist regime I grew up under, in Romania, had eventually collapsed. Exactly because of the malignant mistrust between the general public – The People, and the government. The police being nothing but a portion of the government itself.
Who is interested in the collapse of the democratic regimes? Who is mostly interested in wedging apart the government from The People?
No, Putin’s henchmen executing a nuclear attack isn’t the worst case scenario.
This is.
People around the world asking themselves ‘how is it possible for an army belonging to a civilized country – one currently holding the right to veto any UN Security Council decision, might behave in such a horrible manner’?!? How is it possible for a civilized people, the Russian people, to allow something like this to happen?
After the Cold War had been lost by the Soviet Union, the world over was under the impression that the liberal-democratic and capitalist model had ‘won’. That nobody could any longer advocate for an alternative. Nine years later, Russia was on the verge of collapse. After following – ineptly, the capitalist mantra – greed is good, the Russian people was almost dying of hunger. That’s how the Russians had fallen under Putin’s spell. He had turned around the Russian economy and earned the gratitude of the ordinary Russian people.
But he had done nothing but reigning in Yeltsin’s oligarchs… and got filthy rich in the process!
Yes, but the ordinary Russians had enjoyed, for some 15 years, a life they had never thought possible. A life of relative abundance. At a relatively low cost. At a cost they were already accustomed with.
The Russian people has been been accustomed, since always, to keep its mouth shut. That’s so deeply ingrained into their minds that most of them never even dream of speaking up….
OK, OK… but what is the link between your ‘worst case scenario’ and the Russian people being unable to ‘speak up’?!?
Putin is able to do what he is currently doing because nobody is challenging his decisions. Nobody inside Russia…
Because nobody inside Russia is challenging his decisions – and a ‘handful’ of ‘dimwits’ actually executes those decisions, the rest of the world is under the impression that the Russian people is OK with what’s going on in Ukraine.
And who are you to tell us that ‘regular Ivan’ would challenge Putin’s decisions if he had any opportunity?!?
I didn’t say that! If you are under that impression, I’m afraid I haven’t made my point yet.
You see, what we really need to do is to ‘fold’ the Russian people into our ‘Weltanschauung’. To welcome them into our social and cultural space.
The current war will end. One way or another. Putin will die. Sooner or later. But until the Russian people will learn that with us is far better that against us… we – all of us, will live on a ‘tight-rope’.
My impression, watching the horrors committed by the Russian army, is that those horrors have been ordered by Putin for one reason. And one reason only.
To convince us, the rest of the world, that the Russian people is nothing but a bunch of savages. That they deserve no compassion.
That their leader – Putin, must be offered an easy way out – at the expense of the Ukrainians, and that the Russian people must be left to rot at his disposal. That the Russian people deserves nothing. Nothing but to be left at the mercy of their ruthless and mind-twisting sheep-master.
That is the worst case scenario. Us accepting that another people, any people, is worthless.
Putin’s followers – Le Pen and Orban being but the most obvious examples, are eagerly waiting for that to happen.
What if there are only individual reasons for each of the experiences each of us passes through?
Many of those reasons belonging to the ‘experimenters’ themselves and all reasons – even if the individuals who provide the actual causes are not aware of all the consequences, belong to us. To us, humans.
I have no way of determining whether there is any ‘supreme being’ but what I understand of this world has led me to the conclusion that this ‘aspect’ is irrelevant. For us. For those of us who are currently alive.
That supreme being, if it exists, has done nothing more than to provide a set of opportunities. The world in which our ancestors – some 1500 generations ago, have become conscious human beings. The rest is of our own doing.
Influenced a lot by the specific circumstances in which each culture has been developed – by those having to make do in those specific circumstances, but still ultimately ours.
This ‘conclusion’ is the sole solution I had been able to come up with to the conundrum which opposes the notions of ‘free will’ and karma/fate/you name it.
Cuvântul cheie este „sataniștii”. ‘Sus’, ‘jos’… nu contează!
Cei care acordă o oarecare atenție spațiului cultural nord-american au sesizat intensitatea cu care, de cel puțin 10 ani, ‘publicul’ este îndemnat să nu mai citească ‘presa’. Care e mincinoasă și vândută.
Noi, boșorogii de peste 60 de ani, ne aducem aminte și de spusele lui Ronald Reagan. Cel în timpul căruia s-a întâmplat să se prăbușească comunismul și cel pe fruntea căruia au fost puși laurii.
Ronald Reagan este considerat a fi fost un mare comunicator. Citind o mare parte din citatele care i-au fost atribuite, găsești foarte multe lucruri interesante. Și observi cât de măiastră a fost pana care le-a cizelat. În asta să stea oare ‘esența comunicării’? În ușurința cu care mesajul este strecurat dincolo de filtrul conștiinței și în adâncimea la care este înfipt în păienjenișul memoriei?
Efectele, și mai ales cele pe termen lung, sunt luate în calcul? Atunci când judecăm ‘comunicarea’?
Este indubitabil că ‘guvernul’ poate fi ‘o problemă’. Poate fi chiar „terifiant”. Astăzi, de exemplu, guvernul Rusiei terifiază, cât se poate de direct, populația Ucrainei. Și, indirect, o lume întreagă.
Pe de altă parte, cam care ar fi fost situația dacă nu ar fi existat și celelalte guverne? Daca guvernul condus de Zelenskii n-ar fi coordonat rezistența și dacă guvernele din UE și SUA nu ar fi coordonat ajutorarea Ucrainei? Conflictul s-ar fi încheiat în câteva zile și noi am fi putut să ne întoarcem la ale noastre?
Și cine l-ar fi oprit pe Putin? De ce să-l oprească cineva pe Putin?!?
Tot în Statele Unite continuă disputa dintre cei care consideră că Trump ar fi fost ajutat în timpul campaniilor electorale de către serviciile secrete aflate în slujba lui Putin și cei care neagă acest lucru, cu vehemență.
Trump a contestat rezultatul alegerilor pe care le-a pierdut. O parte dintre suporterii săi au ocupat, efectiv, Capitoliul în încercarea de a ‘convinge’ Congresul American să invalideze rezultatele scrutinului electoral.
Lucrurile astea s-au întâmplat în sânul celei mai puternice democrații de pe planetă. În sânul singurei forțe militare și economice capabile, și dispuse – pentru că nu are alternativă, să-l țină în frâu pe ‘Putin’. Pe orice dictator căruia i-ar trece prin cap să pună în pericol modul actual în care evoluează civilizația umană.
În situația asta ne mai întrebăm ‘de ce l-ar ajuta Putin pe Trump’?!? De ce ar ajuta un dictator pe cel care era să distrugă singura democrație capabilă să-l țină în frâu? Care democrație a pierdut deja enorm de mult din prestigiul pe care îl acumulase de-a lungul istoriei? Care democrație este, încă, atât de puternică încât poate fi distrusă doar din interior?
Care democrație, ca toate celelalte, este doar atât de puternică pe cât este de eficient guvernul care pune în practică deciziile adoptate în mod democratic de către populație? De către „We, the People”?
Da, spunerea e foarte bine adusă din condei. Interpretarea a fost fără cusur. Publicul, exasperat de excesele unora dintre guvernanți – exasperat de excesele prea multora dintre cei ajunși prea puternici pentru capacitatea lor de discernamant, a fost încântat de cele rostite atunci.
Și efectul?
Nu cumva însuși accesul lui Trump la butoanele puterii a fost o consecință a dezgustului pe care îl au prea mulți dintre Americani cu privire la guvern? Și la politică, în general?
Și cine are de câștigat din toate astea? Din erodarea, pe dinăuntru, a democrației? Din erodarea încrederii oamenilor în capacitatea lor de a genera un act de guvernare transparent și perfectibil prin intermediul feed-backului democratic?
Cine are de câștigat din convingerea alegătorilor că cei aflați ‘la conducere’ sunt „sataniști”?!? Indiferent de cine or fi ei, sloganul a apărut și este multiplicat, ‘pe garduri’, de cel puțin 10 ani…
Și un ultim calup de întrebări. Reagan a fost un actor. Un artist. Dacă citatul chiar îi aparține, este foarte posibil ca frazarea să-i fi venit în mod natural. Dar dacă îi aparține unui ‘specialist în comunicare’? În comunicare strategică? Dacă și citatul cu care am început îi aparține tot unui ‘specialist’?
Nu vă ambalați! ‘Întrebările’ abia urmează.
Ce-o fi în capul specialiștilor ăștia? Chiar nu-și dau seama ce efecte vor avea, pe termen lung, cuvintele pe care le înșiră ei? Sau nu le pasă?
Și, pentru că trebuie să ‘descurc’ toate ‘ițele’ pe care le-am început, voi încheia cu o ‘traducere’. Media este într-adevăr ‘mincinoasă’ și ‘vândută’. În viziunea celor care promovează conceptul bineînțeles…
Urmăriți doar vehiculele media pe care am reușit să le cumpărăm noi. Doar celelalte, adică cele care nu au acceptat să se vândă, să-și pună ‘limba în slujba celui celui care plătește mai mult’, sunt mincinoase. Noi suntem singurii care vă spunem adevărul! Adevărul nostru… ‘alternativ’…
Bunicii mei paterni au trăit în Colentina. Undeva între triaj și fabrica de săpun Stela. Vara stăteam la ei, săptămâni la rând. Din când în când, mergeam cu bunicul la piață. La Obor, adică. Câteodată traversam Mihai Bravu să mergem la ‘Predoleanu’. Da, am apucat magazinul vechi. A fost dărâmat, împreună cu Calea Moșilor dintre Mihai Bravu și bulevard, abia după cutremurul din 1977. Aveam 11 ani în 1972, atunci când a fost dezvelit monumentul “1907” – vis-a-vis de Predoleanu. Nu-mi aduc aminte să-mi fi facut vreo impresie. Mai am în nas mirosul de fierărie din magazin dar n-am nici o amintire, din epocă, cu privire la monument. Care era, totuși, uriaș. Mai ales pentru un copil. În toamna lui ’80 ‘m-au luat’ în armata. Încă mai era de mâncare în magazine. Când m-am liberat, în primăvara lui ’81, deja bătea vântul printre tejghele. Unul dintre primele drumuri pe care le-am făcut, după întoarcerea în București, a fost la bunica. Bunicul murise, de mult. Am trecut și prin hală. Singur, de data asta. Prin hala Obor. Era de nerecunoscut. Poate că cea mai bună descriere a situației a fost ce condensată în noua legendă urbană ce însoțea statuia din fața halei. ‘Stați, nu dați năvală. În hală nu e carne. Ăsta de jos a murit de foame!’ Hala s-a dărăpănat de tot, în fața ei a fost construită noua primarie pentru sectorul 2 iar “1907” a fost mutată în Parcul Florilor. Și nimeni nu mai știe unde a fost magazinul lui Predoleanu!
Aflăm din presă că un individ s-a izbit, cu tot cu mașină, într-un zid. În gardul din jurul ambasadei Rusiei din București. Și că mașina a luat foc. Că șoferul a ars cu tot cu mașină.
Apoi aflăm că șoferul tocmai fusese condamnat pentru viol. Săvârșit, în mod repetat, asupra fiicei sale. Vitrege, dar tot fiică!
Mai aflăm tot felul de alte chestii, dar…
Și mă întreb, împreună cu cei de la Vice,
Păi dacă o țară așa-zis civilizată nu poate izola un pedofil condamnat atunci ce ne mai mirăm că o lume întreagă – și mult mai ‘diversă’ decât o ‘simplă’ țară, nu-i poate ‘face față’ unui criminal?
Că nenumărați oameni: civili, militari, ucraineni, ruși, bărbați, femei, copii, tineri, bătrâni… mor aiurea doar pentru că cineva se ține cu dinții de fotoliul puterii?!?
De fiecare dată când cineva spune „iadul adus pe lume de ruși” putiniștii își freacă mâinile.
Iadul a fost adus pe lume, iadul despre care vorbim acum, de către Putin. Ajutat de câteva mâini la fel de criminale ca ale lui și de către o mare masă de ‘nedumeriți’ care, practic, (încă) nu-și dau seama ce li se întâmplă.
Atunci când spunem „iadul a fost adus pe lume de ruși”, adică de toți rușii, îi băgăm pe toți în aceiași oală. În aceiași oală ‘criminală’.
Adică îi facem jocul lui Putin!
Ce își doresc dictatorii? Toți dictatorii?
Ca ‘supușii’ lor să stea ‘strâns uniți în jurul „Marelui Conducător”’?
Ce ne dorim noi, cei care vrem să scăpăm de alde Putin?
Ca ‘supușii’ să vadă, odată, cât de ‘gol’ este împăratul lor?
Și cum să facă supușii acest lucru? Cum să vadă cât de gol este împăratul dacă noi, cu pana noastră, îi împingem, strâns, cu spatele la respectivul împărat?!?
Dacă, prin cuvintele noastre, validăm minciunile împărătești? El, Putin, le spune rușilor că fără el, fără protecția lui, sunt pierduți. Iar noi, care abia așteptăm să scăpăm de Putin – adică abia așteptăm ca rușii să ne scape de Putin, spunem că ‘rușii aduc iadul pe pământ’…
Mai întâi trebuie să facem noi diferența între criminali și nedumeriți.
Abia după aceea putem să pretindem nedumeriților să vadă goliciunea lui Putin.
Și, ca să răspund la întrebare, românii care continuă să fie putiniști după toate cele întâmplate sunt, și ei, de două feluri. Criminali – plătiți sau, efectiv, ‘duși cu pluta’, și ‘nedumeriți’. Și aici trebuie să învățăm – tot noi, cei care ne pretindem democrați deschiși la minte, cum să-i deosebim. Altfel nu vom reuși niciodată să-i ajutăm pe nedumeriți să deschidă ochii.
Tratându-i pe toți la fel, ca pe niște „vite”, îi vom ajuta pe criminali să mâne întreaga ‘cireadă’ – inclusiv pe noi, la abator!
Putin advisers ‘too afraid to tell him the truth’ on Ukraine: US official “Putin didn’t even know his military was using and losing conscripts in Ukraine, showing a clear breakdown in the flow of accurate information to the Russian president,” the official said.
There are two ‘things’ which collide here.
Dictators tend to drive away really competent people and those remaining tend to put the entire blame on the ‘guy on top’.
As many of you already know, I grew up in the communist Romania. Ruled by Nicolae Ceausescu, the dictator who ended up being shot on Christmas Day, 1989.
At 28, I was already familiar with the notion of ‘yes-people’. Decision makers who ruled our daily lives were surrounded by people who provided the ‘right’ answers, effectively isolating the decision makers from the reality. This ‘development’ being the fundamental explanation for how all dictatorial regimes, including the communist ones, ended up in abject failure. For ‘how’, not for ‘why’ – but this is another issue.
After Ceausescu was toppled, I was absolutely flabbergasted when I first heard
‘He didn’t know what was going on. Had his close advisers kept him in touch with the real situation, he would have taken the proper decisions to rectify things’
Really?!?
Who had selected his ‘close advisers’?!?
Who prevented him from asking ‘a second opinion’? From stepping out of his office and ….
Who, step by step, had ‘created’ the ‘atmosphere’ which had driven all those unwilling to lick where ‘he’ had spat to flee, living ‘him’ surrounded by sycophants?
Sycophants attempting, after Ceausescu had been toppled, to pile all the blame on his shoulders…
I’m afraid we are witnessing a replay, with Putin as the lead character.
În urmă cu câteva zile, Biden a spus Putin „nu poate rămâne la putere”. O parte din internetul de limbă română a început să se întrebe:
„Câți Ucraineni trebuie să moară ca să cadă Putin?”
De parcă acest război ar fi fost început de cineva al cărui scop ar fi fost să-l ‘detroneze’ pe Putin…
Să fie clar!
Singurii care pot determina câți Ucraineni „trebuie să moară” sunt Ucrainenii înșiși.
Ucrainenii luptă pentru a-și apara țara, ei sunt cei care vor hotărî câți dintre ei merită să moară pentru acest lucru.
Căderea lui Putin, cel care a ordonat agresiunea împotriva Ucrainei, poate fi o rezolvare pentru această criză. Dar asta e treaba poporului rus, nu a noastră.
Sancțiunile impuse Rusiei, ca întreg, au ca scop descurajarea statului rus. A statului agresor Rusia. Aceste măsuri au fost adoptate, de către comunitatea internațională, pentru a ajuta Ucraina – statul victimă, în lupta ei pentru salvgardarea integritații sale statale.
Putem amesteca cele de mai sus în orice fel dorim. Faptele rămân fapte.
Ordinele au fost date de catre Putin, acesta poate fi dat jos de pe tron doar de către poporul rus, Ucraina luptă pentru a-și apăra ființa națională iar o foarte mare parte a restului lumii ajută o victimă să-și apere pielea.
Pentru mine, Băsescu are două merite care plutesc pe un ocean de … nu-mi plac cuvintele mirositoare așa că prefer să nu le scriu de-a dreptul.
Ne-a scăpat de Bombonel și a avut curajul să spună o chestie pe care n-am mai auzit-o spusă de cineva aflat la nivelul lui.
Conform principiului ‘fă ce spune popa, nu ce face popa’, am cam avea – ca națiune – ce învăța din cuvintele alea.
“Corupţia ţine atât de sectorul public, cât şi de sectorul privat, iar preşedintele a susţinut că nu mută la nimeni responsabilitatea, dar că aceasta trebuie “împărţită şi asumată”.
Un funcţionar nu poate fi corupt dacă nu există cineva care să dea mită, la fel cum un minister nu poate plăti cu 50% mai mult pentru un contract dacă nu există un consultant care să facă o expertiză în acest sens, a explicat Băsescu.
“Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată.””
Că el facea una și spunea pe dos…. Asta știm. Dar uite că la un mandat și jumătate dupa Băsescu, încă n-am învățat mare lucru… Cu toate că el a dat, practic, ‘tot din casa’.
Personajul Băsescu conține o mare doză de tragism. A apărut pe scena politică într-un moment propice. La o răscruce a istoriei. A intrat în forță și destul de spectaculos. Era suficient de ‘om din popor’ pentru a stârni simpatia unei relative majorități.
După care a dat cu mucii-n fasole.
‘Lumea’, mai ales cei care l-au votat, l-ar fi trecut cu vederea pe Petrov. Dar n-au putut din cauza de Udrea. Ar fi trecut, poate, cu vederea si casa din Mihaileanu… Dar scaderea lefurilor si a pensiilor… în vreme de criza… în timp ce primăria capitalei, schimba – sfidător, bordurile…
Ar fi putut intra în istorie pe ușa din față și călare pe un cal alb. Așa… îngroașă rândurile la ‘ce bine ar fi fost dacă’….
nicichiarasa 