Archives for posts with tag: rolul presei.

Avem un pod.

Aveam un pod… Aveam 216 m de pod, din beton, care permiteau traversarea Siretului în dreptul localității Luțca.

Acum mai avem doar o grămadă de moloz.

Și multe întrebări…

Cine să ne răspundă?
Specialiștii, prin intermediul presei.
Cel puțin deocamdată… până când va apărea un raport oficial. Despre (pe) care (îl) vom citi tot în presă…

Și cum se întâmplă treaba asta?
Ziaristul sună un specialist iar acesta acceptă – sau nu, să își spună părerea. Ziaristul își notează/întregistrează informațiile, redactează materialul – eventual cere o reacție din partea specialistului, după care articolul ajunge pe masa secretarului de redacție. Unde capătă titlul definitiv și ultimele retușuri.

Nu pot să mă pronunț mai mult pentru că nu am fost acolo, am văzut doar fotografiile pe care le prezintă presa și nu sunt concludente.”

După care urmează circul…
Se apucă câte unul să citească. Și să pună întrebări….

Articolul este … banal. Nici nu muge, nici nu rage. Nici măcar nu știu câți cititori ajung la capătul textului…
Unde dau cu nasul de disclaimerul citat mai sus.
Acesta fiind momentul în care cei cu memoria bună își aduc aminte de cuvintele cu care începe articolul:

Este expertiza făcută de decanul facultății de construcții…

Pe bune?!?
Atâta vreme cât decanul cu pricina a simțit nevoia să sublinieze, iar autorul articolului să consemneze, „nu pot să mă pronunț mai mult pentru că nu am fost acolo” cum mai poate cineva să catalogheze considerațiile făcute de respectivul specialist ca fiind o „expertiză”?!?

Și după aia se scarpină câte unii în cap încercând să înțeleagă ‘fenomenul’ prin care ‘specialist’ a devenit subiect de bășcălie iar din ce în ce mai mulți oameni cumpără ziare doar pentru a avea pe ce să curețe cartofi…

Advertisement

Dacă avem noroc, peste câțiva ani n-o să mai înțeleagă nimeni nimic din chestia asta.
Pentru că lumea va uita intensitatea pandemiei. Faptul că spitalele ‘COVID’ au fost, la un moment dat, atât de pline încât a fost nevoie să fie evacuat, peste noapte, un spital de ortopedie.
Așa că cei care nu puteau să meargă au fost trimiși acasă pentru a face loc celor care nu puteau să respire.

Să revenim la cestiune.

Care a fost reacția ‘presei’?
Vreun articol care să scoată în evidență tragismul situației?
Intensitatea pandemiei?
Faptul că suntem în rahatul ăsta pentru că nu am știut – noi toți, comunitatea – cum să reacționăm?

Tot ce văd sunt critici acerbe la adresa guvernului. Din toate direcțiile.

Critici meritate!
Cam tot ce se spune este cât se poate de adevărat.
Guvernoiu comite greșeli pe bandă rulantă!

Ca noi toți, de altfel.
Nu cred că există cineva dintre noi care să nu greșească.

Și totuși.
Până la urmă, ce vrem să fim?
Parte din problemă sau parte din soluție?

Cum e mai bine?
Să greșești făcând ceva sau să dai din gură pe margine?

Altfel spus, cum e mai bine? Să pui degetul pe greșelile comise de cineva sau să transformi acele greșeli într-un show?
Să ajuți pe cineva să rămână ‘pe calea cea dreaptă’ – spre folosul întregii comunități din care faci și tu parte – sau să transformi în spectacol ‘împleticelile’ celor ‘angajați’ să găsească calea cea dreaptă?

Ne ajută cu ceva tot circul ăsta?

Pe noi, pe rudele celor evacuați de la Foișor?
Pe noi, pe rudele celor aduși la Foișor?
Pe noi, pe… cei care am putea ajunge, mâine, la Foișor?

Adică pe NOI toți?!?

Se pare că nu prea ajută…

Ba chiar se pare că însăși breasla, sau măcar unii dintre membrii ei, sunt conștienți de ceea ce se întâmplă

Hai să acceptăm ideea că guvernul o fi nevolnic. Asta am fost în stare, asta am ales.
Bine că guvernele pot fi schimbate.
Mai pot fi schimbate. Încă…
Dar cine o fi decredibilizat „mesajul în privința combaterii bolii”?
Cine o fi contribuit la scăderea fricii de virus până la „cel mai scăzut nivel”?
Tot nevolnicia guvernoiului?!?

Ernst Mayr spunea la un moment dat că:
‘Evoluția nu este despre supraviețuirea celui mai puternic.
Este doar despre dispariția celui incapabil să supraviețuiască.’

Chestia asta este valabilă atât pentru organismele biologice cât și pentru cele sociale.
Privit din unghiul ăsta, testul COVID capătă noi valențe.
La nivel individual, nu mai contează dacă respectivul este pozitiv sau nu. Doar ce face atunci când își dă seama că boala există în jurul lui. Sau în el…
La nivel social… Dacă învățăm ceva din pandemia asta, bine. Dacă nu… poate învățăm data viitoare. Dacă mai apucăm! Câți mai apucăm…

Până atunci, Șoșoacă cere scuze Rusiei…

Alegerile pe care le facem fiecare dintre noi sunt extrem de importante.

Trei oameni au plecat de acasa din proprie initiativa si au facut mult mai mult decat cateva sute care se asteptau unii pe ceilalti.

“Cu trei ca ei faci breakingnews.
Cu trei sute ca ei n-am fi chiar fiii ploii.
Cu trei mii ca ei ar pâlpâi o speranţă.
Cu trei milioane ca ei am fi ce ne place să credem că suntem.”

Lelia Munteanu, Gandul

Cine ne opreste sa facem si noi ca ei?
Sa identificam problemele din jurul nostru si sa le rezolvam fara sa ne impinga cineva de la spate?
Tocmai pentru ca este vorba de chiar viata noastra, nu?

Orice incepator in ale managementului stie ca echipele sudate, ale caror membrii se cunosc si se respecta intre ei, fac fata mult mai bine provocarilor. Chiar si celor care apar pe neastaptate sau, mai degraba, in mod deosebit celor care apar pe neasteptate.
Cei trei, Gheorghe Trif, Gheorghe Giurgiu şi Argentin Toader, sunt membrii unei comunitati sudate, buni cunoscatori ai mediului in care isi desfasoara activitatea si animati de spiritul de autonomie specific celor invatati sa isi poarte singuri de grija; lor si comunitatii din care fac parte.
Faptul ca structurile care ar fi trebuit sa-i gaseasca rapid pe accidentati  nu au reusit acest lucru este un semnal ca cei care le populeaza nu constituie echipe cu adevarat functionale.
Sa fie aceasta oare o consecinta a faptului ca foarte multi dintre acestia au ajuns acolo ca urmare a unor ‘numiri politice’?

Acelasi manager incepator stie la fel de bine cat este de important ca informatia sa curga firesc intre cei implicati intr-o actiune comuna. Se pare ca nu a fost cazul.
Partea mult mai proasta este ca informatia nu circula firesc in interiorul intregii societati romanesti. ‘Clasa politica’ afla tarziu realitatile din teren iar populatia aproape niciodata tot ce se intampla. Cititi raportul asta al ActiveWatch si va lamuriti.
Poate credeti ca presa scrisa este de mai mult ajutor.
“Cei care au murit de frig în Munţii Apuseni sunt victime ale unui sistem politizat în care cei care ştiu să-şi facă bine meseria sunt daţi la o parte, pentru a le face loc celor care au rude sau prieteni în partidele aflate la putere. Nimic nu se cumpăra la voia întâmplării în instituţiile de stat din România, fiindcă toate contractele trebuie să aducă venituri şi la partid.”

Sabina Fati, Romania Libera

O radiografie cat se poate de exacta. Din pacate autoarea nu merge suficient de departe cu analiza sa. Citind restul articolului un cititor neavizat ramane cu impresia ca singurul lucru care ne mai ramane de facut este sa scapam cumva de ‘Ponta’ si gata, intram in Schengen, laptele si mierea incep sa curga pe strazi iar cainii cu covrigi in coada incep sa roiasca din nou printre noi.
Trebuie sa intelegem odata ca situatia cu care ne confruntam acum, cea descrisa atat de bine de Sabina Fati, se datoreaza faptului ca intreaga clasa politica s-a indepartat de restul societatii. Nu este ‘opera’ unui singur partid/coalitie si nu poate fi rezolvata doar prin simpla indepartare a cuiva/catorva de la putere si inlocuirea lui/lor cu altii ‘mai cinstiti’.
Atata timp cat “Preşedintele exercită funcţia de mediere…… între stat şi societate.”, adica cu alte cuvinte atita timp cat statul va fi vazut/inteles/conceput ca fiind separat de restul societatii si nu ca parte integranta din ea nu se va putea vorbi despre o colaborare fireasca intre toti membrii societatii.
Cei care fac parte din clasa politica sau din administratie se vor crede deasupra tuturor celorlalti iar oamenii ‘de rand’ ii vor percepe pe primii ca pe un fel de asupritori. Iar chestia asta are niste implicatii cat se poate de practice si de directe.
Taxele nu sunt intelese ca niste cotizatii la un fond comun ci ca niste biruri colectate de un stapan venetic. In conditiile astea platitorii incearca sa ii fenteze cat mai tare pe colectori iar cei care gestioneaza banii se comporta in modul descris de Sabina Fati.

Si uite asa revenim la importanta alegerilor individuale. Simpatiile politice sunt una, inregimentarea politica pana acolo unde discernamantul individual e pus in paranteze este cu totul si cu totul altceva. Mecanismele democratice nu vor fi cu adevarat deblocate pana cand nu ne vom asuma cu totii libertatea individuala. In primul rand pe cea de gandire.

Doar astfel vom putea intelege pe deplin discursul tinut de Traian Basescu la intalnirea cu delegatia AMCHAM in 2011:
“Şeful statului a continuat exemplele cu firmele de contrucţii care cer ministerelor facturi cu 50% mai mari decât în mod normal, cu complicitatea consultanţilor. „Sectorul privat să iasă din ipocrizie. Statul are un partener, nu poate fi corupt singur. Cel mai comod pentru sectorul privat este să critice statul, dar este esenţială asumarea de către ambele părţi”, a completat Băsescu.

Ar fi cazul sa ne lamurim o data ca daca o mai tinem mult asa ne vom taia de tot creanga de sub picioare si asta nu e bine de loc.
Vrancea atat asteapta.

%d bloggers like this: