Archives for category: 1989

„Sa se faca dovada, dovada…!”
(bate cu palma in masa)

Elena Ceaușescu, Târgoviște, 25 Decembrie 1989.

Până în ’89, am tot murit noi.
La canal, dacă călcai pe bec.
Multe dintre femeile noastre au murit apoi încercând să-și facă întrerupere de sarcină. Uterul lor devenise una dintre căile prin care partidul încerca să construiască societatea socialistă multilateral dezvoltată.
La final, muream de foame.
Apoi a ‘explodat mămăliga’.

A fost nevoie de o adevărată explozie pentru că foarte mulți dintre cei aflați ‘la mijloc’ nu se hotărau odată. Nu se hotărau să lase partidul din brațe. Își găseau tot felul de justificări. Că nu era dracul chiar atât de negru. Că înainte fusese și mai rău…

Apoi au murit ‘ei’. În noaptea de Crăciun, că tot erau atei.
Bine, n-au murit singuri… i-am omorât noi!
Ca mai toți revoluționarii care se respectă…

Și, pentru că tot era revoluție, moartea lor a fost cât se poate de sumară.
‘Formele’ au fost doar mimate.
Logica procesuală a fost respectată doar în forma ei. Conținutul…

Acum, la 30 de ani după ‘sumara execuție’, senatoarea Diana Șoșoacă „a solicitat atât ministerului de Interne, cât și ministrului Sănătății, Atilla Cseke, și secretarului de stat Raed Arafat, „toate dovezile științifice care atestă existența virusului, punându-mi la dispoziție toate actele de cercetare și dovezile materiale ale existenței virusului””

Un demers la fel de logic precum cel de mai sus. Cel puțin din punct de vedere formal…

Diferența majoră dintre cele două situații fiind că atunci au murit ‘ei’.

Iar acum murim noi.

De ce?
De ce murim tot noi? La fel ca înainte de ’89?

Păi din același motiv.
Cei de la vârf ‘se dau în bărci’ iar cei prinși la mijloc nu se hotărăsc pe ce drum s-apuce.

„„Sunt aproape 30% din salariații din sistemul de sănătate și asistență socială nevaccinați. Asta înseamnă că peste 50.000 de salariați din aceste domenii încă nu s-au vaccinat, pe care nu-i poți obliga. Nu știm dacă au trecut prin boală sau nu, nici statul nu știe. Sunt oameni care spun că dacă vor fi obligați să se vaccineze își vor suspenda contractul de muncă la cerere. (…) Ei nu vor să se vaccineze și punct. Au motivele lor, motive care sunt amplificate de ceea ce vedem că se întâmplă pe plan politic.

Gândiți-vă că au făcut acum denunțul la DNA pentru achiziția a celor 120 de milioane de doze de vaccin. Ce poate înțelege un om simplu sau un cadru medical că se întâmplă? De ce ați încheiat contract de 120 de milioane de doze de vaccin pentru populația puțină  a României. E clar că cineva a făcut o afacere din acest lucru, iar acum trebuie să consume acele doze și cum să o facă decât prin obligativitatea unor categorii de a se vaccina. Acest lucru e ca un bumerang împotriva clasei politice. Pentru că subiectul nevaccinării cadrelor medicale, adus în spațiul public, s-ar putea să se întoarcă împotriva lor. Populația se va întreba: Dacă un medic nu se vaccinează, noi de ce am face-o?“, susține Viorel Husanu de la președintele Federației Sanitas București.”

Interviul realizat de Mirela Dădăcuș cu Viorel Hușanu poate fi ascultat aici: https://www.rfi.ro/emisiunile-rfi-ro-138039-sanitas-bucuresti-peste-50-de-mii-de-cadre-medicale-nevaccinate-nu-pot-fi.
Durează doar o jumătate de oră. Merită!

Politica este doar o activitate.
Ca toate celelalte.
Doar unii dintre politicieni…

Doar unii!
După cum doar unele dintre femei ajung să fie curve – de voie sau de nevoie, tot așa și cu politicienii.
Doar unele dintre femei ajung să-și vândă trupurile și doar unii dintre politicieni ajung să-și tranzacționeze sufletele.

Și să nu uităm un lucru.
Curvele nu pot exista prin ele însele.
Nici unul dintre felurile de curve mai sus menționate.
Fiecare dintre curve are nevoie de ‘contraparte’. Adică de clienți!

Și încă ceva.
Curvăsăria – atât practicarea meseriei cât și ‘mersul la curve’, are nevoie de un mediu propice.
Atâta vreme cât cei neimplicați direct vor accepta fenomenul ca fiind inevitabil, vor ajunge să ‘beneficieze’ – cât se poate de direct, de consecințele acestuia. De la infecții transmise și pe cale sexuală până la subdezvoltare socială și economică.

Toate astea însoțite, bineînțeles, de halaimosul specific activității.

Don’t you dare to tell me how to take care of my body!
Or that I should wear those face diapers of yours and that I should accept to be immunized!
According to my book, my individual right to be the sole master of my body trumps your collective right to survive a pandemic. And, by the way, this whole Covid thing is a fraud.

On the other hand, the same book I’ve already mentioned gives me the right to deny all women their right to determine what happens to their own wombs. I infer from reading that book that an unborn fetus is a person – even before it had overcome the viability threshold and despite Roe vs. Wade.
The way I see it, my simple declaration – that an unborn fetus is a full blown person, is reason enough for me to consider that anybody performing an abortion – or aiding a woman to have an abortion, is committing a crime.
And being witness to a crime is detrimental to my well being. To my spiritual well being, in particular.
Hence whenever I learn that an abortion has happened, I’m entitled to receive damages.

Anyone who successfully sues an abortion provider under this law could be awarded at least $10,000. And to prepare for that, Texas Right to Life has set up what it calls a “whistleblower” website where people can submit anonymous tips about anyone they believe to be violating the law.”

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Leonardo_da_Vinci-_Vitruvian_Man.JPG
https://www.https://www.npr.org/2021/09/01/1033202132/texas-abortion-ban-what-happens-next

Se întreabă cineva pe net

‘Câți bani trebuie să cheltuiești pentru a transforma un jurnalist decent și obiectiv într-un politruc infect?’

Ei bine, nu ai cum să transformi un jurnalist decent și obiectiv într-un politruc infect.
Indiferent de câți bani cheltuiești și de câtă presiune pui pe respectiva persoană.

Nu poți transforma UN jurnalist „decent și obiectiv” într-un „politruc infect” pentru că foarte puțini jurnaliști sunt ‘decenți și obiectivi’ de unii singuri.

În primul rând, este foarte greu să fii obiectiv. E, de fapt, nenatural să fii obiectiv. Orice om normal are biasurile lui, punctele lui de vedere și așa mai departe.
Tot ce poți să faci este să fii conștient că toți oamenii – adică și tu, cititorule, împreună cu mine, suntem biased. Adică ‘inclinați într-o parte’. Și e cel puțin la fel de important să te înveți să respecți punctele de vedere susținute de ceilalți.

În al doilea rând, ‘decența’ este o chestie care ține foarte mult de echipa din care faci parte.
Dacă cei din jurul tău te trag de manecă de fiecare dată când calci alături… devii și tu decent. Iar odată devenit decent, contribui și tu la răspîndirea decenței în lume.
Dacă prea mulți din jurul tău au renunțat la decență, să continui de unul singur te pune în postura de a fi luat de fraier. Vrea cineva chestia asta?

Problema devine mai simplă când îți dai seama că ne învârtim într-un cerc vicios. Într-o spirală a auto-distrugerii. Că ne tăiem, la modul colectiv, craca de sub picioare.

Abia după ce începi să-ți pui problema în felul ăsta devii obiectiv.
Și decent.
Fără să mai fie nevoie să te mai tragă cineva de mânecă.

Doar că s-ar putea să-ți dai seama că ești singur.

Sau poate că nu…

Had I been obsessed with ‘efficiency’, as too many of my earthling children are, I would have distributed pretexts for happiness in a different manner.

The more an individual was capable of being happy, the more reasons for ‘that’ I would have given to that person.

Since I’m more interested in personal development, I let them exercise their freedom. Their freedom of choice.

Hence I spread ‘reasons for happiness’ in a random way.
Having nothing to do with their personal merit nor with their ability to transform those ‘reasons’ into actual happiness.

And I continue to wait. For them to learn.

One-Time
Monthly
Yearly

Make a one-time donation

Make a monthly donation

Make a yearly donation

Choose an amount

$5.00
$15.00
$100.00
$5.00
$15.00
$100.00
$5.00
$15.00
$100.00

Or enter a custom amount

$

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!
Another very efficient way to help would be to share my posts.

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!

DonateDonate monthlyDonate yearly

Pentru cei 4 români care încă nu sunt la curent cu scandalul momentului, coaliția PNL, UDMR, USRPlus e pe butuci.

Pretextul fiind o chestie care se cheamă PNDL- Anghel Saligny. Parcă…
Adică un program care va moderniza localitățile rurale. Va băga apă, canal, va asfalta drumuri… O reeditare a unui program inventat pe vremea lui Băsescu și condus, atunci, de Udrea.

Unii critică ideea pe motiv că este o formă de mituire a primarilor. Că e o groapă fără fund și că marea majoritate a banilor cheltuiți în felul acesta ajung la clientela de partid.
Promotorii programului susțin că USRPlus ar fi împotrivă tocmai pentru că USRPlus nu are prea mulți primari și că se folosește de acest prilej pentru a-și șantaja partenerii de coaliție. Că USRPlus ar fi fost dispuși să accepte PNDL-ul dacă varianta lor de reformă a justiției ar fi fost aprobată în coaliție.

Las la o parte faptul că USRPlus a declarat foarte clar că ar fi fost de acord cu PNDL-ul dacă banii ar fi urmat să fi fost cheltuiți conform unor reguli clare.

Eu unul sunt de-a dreptul îngrozit.

Primul motiv fiind apetitul cu care noi, publicul, am pus botul la chestia asta!
Entuziasmul cu care ne-am regrupat în tranșeele ideologice.
Ochelarii de cal cu care examinăm, cât se poate de atenți, ce ni se transmite pe posturile preferate de media.
Preferate de noi, de fiecare dintre noi, bineînțeles.

Subiectul discuției.

Niște bani de la bugetul statului care ar trebui să ajute zonele rurale rămase în urmă.
Ce e de discutat la chestia asta?
Principiul în sine?!?
Sau modul în care aceste zone ar trebui ajutate? Care dintre ele și de ce? Pe ce criterii?

Știu deja pe unii care vor spune că fac propagandă USR…

Mai departe.

Cum se desfășoară discuția.
‘Pe cei de la USRPlus nu-i interesează subiectul pentru că nu au primari. Vor doar sa-i șantajeze pe partenerii de coaliție pentru ca aceștia să accepte varianta USRPlus pentru reforma din justiție.’
OK.
Doar că argumentul ăsta este de-a dreptul îngrozitor.
Confirmă implicit că banii urmează să fie dirijați partinic. Partinic, nu politic. Să nu facem confuzia asta. Chiar dacă unii încearcă să ne-o bage pe gât.
Și mai confirmă ceva. Că ‘partenerii’ trebuie să fie șantajați pentru a accepta aplicarea până la capăt a programului de guvernare.
Hopa!!!

Consecințe.

Păi fără reforma justiției, fără una de substanță, canci bani europeni.
Adică ioc!
Cel puțin așa se vehiculează pe coridoarele de la Bruxelles. Dăm bani doar celor care respectă statul de drept!

Păi da, numai că banii pentru PNDL vor veni de la bugetul de stat, nu de la UE!

Păi nu vorbirăm că prima sursă de finanțare trebuie să fie banii europeni, și abia apoi bugetul de stat?

Păi da, dar OLAF e mai al dracului decât DNA. Mai ales dacă nu se face reforma justiției.

Deci nu vrem bani europeni pentru dezvoltare rurală.
Dar nici restul? Parcă era vorba să vină nu știu câte zeci de miliarde în următorii 6 ani.
Eu așa înțelesesem. Că centrul-dreapta a dat la o parte centrul stânga de la robinetul cu bani pentru că cei de până nu de mult n-au știut să-și țină mâinile acasă. Și că Bruxelles ne-a amenințat că ne ia jucăriile cu totul. Că s-au ars, rău, cu gulașul lui Victor Orban și acum suflă și-n mămăligă…

Dar și mai nasol e altceva.
Toată chestia asta are la bază o fină cunoaștere a jocului politic. A realității politice românești și a psihologiei sociale.
Ei bine, ce nu înțeleg eu e ce urmăresc cei din spatele perdelei de fum.

Și cei care se expun în fața acestei perdele.

Poate că toată chestia asta o fi fost pusă la cale de actorii vizibili. Și/sau de consilierii lor.
Poate că nu e nici un ‘deus ex machina’ care să-i păpușeze fără ca aceștia să-și fi dat seama.

Doar că indiferent cine a pus la cale toată tărășenia, e clar cine o duce la îndeplinire. Și în capetele cui se vor sparge toate oalele.

Că cioburile vor ploua și peste capetele noastre, ale tuturor, ne-am obișnuit…

Măcar să ne vină odată mintea la cap! Si nouă, și lor.

Cică „Dacă ar fi avut niscai urme de umanitate și bun-simț, n-ar fi trebuit să se ajungă la așa ceva. Se adunau la partid, PNL, USR PLUS, toți liderii din țară, cu ușile închise și nu ieșeau de acolo decât când hotărau, prin vot sau cum credeau de cuviință, cine va fi viitorul șef. Apoi, congresul de alegeri se organiza peste o săptămână și ieșea cine s-a stabilit, fără acest bâlci grețos aruncat în capul cetățenilor.

Pot să înțeleg genul ăsta de logică. Sau, mai bine spus, pot urmări firul logic al spunerii.

Doar că… Oscar Hoffman!
Omul acesta, profesor de sociologie – PROFESOR de sociologie, de fapt, ne tot repeta:

NU este suficient ca o propoziție să fie corectă din punct de vedere logic. Pentru ca o propoziție să fie adevărată ea trebuie să aibe sens din punct de vedere epistemologic.

Avem nevoie de argumente pentru chestia asta?

Luptele intestine pentru șefia de partid s-au desfășurat, de regulă, în perioade în care PNL sau PSD nu mai erau la putere.
În 1992, Radu Câmpeanu a fost schimbat cu M. Ionescu-Quintus în urma pierderii alegerilor de către PNL. Tăriceanu a fost dat jos de Crin Antonescu după ce îi fugise de sub fund fotoliul de prim-ministru. Antonescu a pierdut în fața lui
Klaus Iohannis după ce scosese partidul din guvernarea USL. Orban s-a urcat în locul lui Gorghiu după înfrângerea catastrofală a PNL din 2016. 
La PSD, la fel, Geoană l-a ras pe Iliescu, Ponta pe Geoană, Dragnea pe Ponta, Ciolacu pe Dăncilă când partidul era în opoziție.”

Să recapitulăm.

După ’90, luptele „intestine” – atât în PNL cât și în PSD, au avut loc după tipicul ‘recomandat’.
„Liderii din țară” s-au tot adunat, ‘la ceas de seară’, și au hotărât mazilirea – scuze, „raderea”, celui în cârca căruia a fost aruncată responsabilitatea pentru eșecul care precipitase adunarea ‘cinstitelor fețe’.

Și cu asta ‘ce-am făcut’?!?

Cam tot progresul înregistrat în ultimii 30 s-a ‘întâmplat’ mai degrabă în ciuda politicienilor.
Nu e locul aici pentru o discuție despre ineficiența guvernanților – în general, sau despre neisprăvirea celor dâmbovițeni.
Mai țineți minte zicala asta?

‘Cine știe cu adevărat, face cu mâna lui.
Cine are ceva habar, face pe șeful.
Iar cine n-are nici un habar, învată pe ceilalți.’

Din câte țin eu minte, ‘adunarea la ceas de seară’ și ‘raderea’ șefilor atunci când aceștia calcă pe bec sunt niște apucături mafiote.

Asta ne dorim?

Asta ‘îți doresc eu ție, scumpă Românie’?!?

Bineînțeles că tot ceea ce se întâmplă acum este un circ ieftin.
Care nu doar că dezamăgește…
Partea cu adevărat proastă a ceea ce se întâmplă acum este demotivarea, nu dezamăgirea.

Dezamăgirea, atunci când ne vom trezi din demotivare, va fi un lucru bun.
Abia după ce ne vom fi dezamăgit destul, vom reuși să ne debarasăm de complexul „lui Tătuca”.

De speranța deșartă că va veni cineva, ales/numit ‘la ceas de seară’ de către … ?!?, și care va rezolva, în sfârșit, toate problemele.
Toate problemele NOASTRE!
Fără ca noi să mai trebuiască să facem nimic. În afară de să-l votăm atunci când îi va fi venit rândul…

Odată! Că după aia, va avea el grijă să nu mai piardă următoarele nu știu câte alegeri…

Uite de aia, și nu din masochism, accept ca fiind firesc circul la care asistăm cu toții.
Măcar avem ocazia să ne dumirim.
Să vedem și noi cine ce părere are. Și ce idei susține.

După toată chestia asta, întreaga responsabilitate ne va aparține.
Nouă, nu lor.
Ei își vor fi dat arama pe față. Politicieni, analiști, vectori de imagine…

De acum încolo… noi trebuie să alegem încotro vrem să mergem.
Făcând, în primul rând!

„Un funcţionar nu poate fi corupt dacă nu există cineva care să dea mită, la fel cum un minister nu poate plăti cu 50% mai mult pentru un contract dacă nu există un consultant care să facă o expertiză în acest sens, a explicat Băsescu.
Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată.””

Au trecut deja 10 ani de când Băsescu a ‘dat din casă’.
L-a luat gura pe dinainte, a făcut-o expre’…
Contează?!?

Tot ce contează e că am pierdut acești 10 ani!
Ne-a dat mură-n gură și noi tot ne facem că plouă…

Pricepem odată?
Toți cei implicați!
Economie privată și funcționari ai statului. Că dacă o mai ținem așa – adică dacă ne mai furăm singuri căciula, vine frigul peste noi.

Și facem encefalită!
Că vorba din străbuni e clară:

Peștele de la cap se-mpute.
Da’ se curăță de la coadă!

PS.
Va e lene să cautați ‘epistemologic’ pe net?
Hoffman vroia să spună că propoziția trebuie să descrie o realitate. Un adevăr.
În situația analizată, dacă suficient de mulți dintre cei în cauză ar fi avut bun simț și umanitate, n-am fi ajuns în halul în care suntem acum. N-ar mai fi fost nevoie de nici o ‘adunare mafiotă’!

https://republica.ro/nu-sunt-cinstiti-dar-sunt-tampiti
https://www.proquest.com/openview/7bddd951e6a856037fbd97b3ce9e71c3/1?pq-origsite=gscholar&cbl=54928
https://www.zf.ro/eveniment/basescu-ataca-nokia-si-ford-si-continua-sa-i-critice-pe-bancheri-9060677

There are some things each of us must do.

Breathe, drink, eat, take cover.

There are some things each of us should do in moderation.

Drink, eat, ‘rest’…

There are some things each of us should never do.

Lie, steal, kill.

The things we must do ‘depend’ upon our DNA.
Unless we do what our DNA tells us to do, we die.

The things we shouldn’t do have been determined culturally.
Our fore-fathers have noticed that not doing ‘those things’ helped a lot.
That communities who taught their members to not do those things survived a lot easier and fared a lot better than those communities who had been ‘lax’ about ‘things’.
Teaching what to do and what to not do across generations transformed learned information into culture.

In time, culture has fulfilled the same function as DNA.

DNA had made it possible for life to exist. For species to survive. And to evolve when needed. When the environment had changed.

Culture had made it possible for communities to survive.
Individuals belonging to each generation didn’t had to reinvent fire each time they were cold. Or afraid. Or hungry.
They just remembered what their ancestors had taught them and put it into practice.

But there’s also a huge difference between DNA and culture.
Both consist of information passed over generations and both are instrumental in the survival of those who depend on that information being put to use.
The difference consists in the fact that DNA actually demands a certain behavior while culture only recommends certain ‘answers’.

There’s more.

DNA is a ‘language’. It has ‘letters’, ‘syntactic’ rules and even means to correct errors.
Culture uses languages as a vehicle.

Both code information using ‘letters’ and ‘words’ but they differ in how that information is passed to the next generation.
DNA passes that information in a way more ‘rigid’ manner than culture does.

While it is true that slight differences occur whenever genetic information is passed from one generation to another – that’s how evolution works, those ‘directly interested’ in the process have nothing to say about this whole thing. The differences occur accidentally and survive only if they don’t harm the organisms where they appear.

With cultural information things happen in the exact opposite manner.
Differences occur only when enough individuals notice that it would be beneficial for them to change that particular habit in that particular manner.

And now we have reached the moment to contemplate another similarity.

As the DNA has become more elaborate, the ‘superior’ organisms had enjoyed more individual ‘freedom’. Or ‘lee-way’.
Insects have more lee-way than worms, fish have more lee-way than star-fish, dogs have more lee-way than frogs and humans have more freedom than the rest of the apes have lee-way.
Similarly, people belonging to the hunter-gatherer culture had accrued a lot more freedom when they had learned – and taught it to their children, how to make fire. And so on.
Those who had learned how to grow their own food – and passed the information to the next generations, had far less chances of dying of hunger. And a lot more lee-way to conduct war…
Those who had learned how to make metal tools were a lot freer than those who shaped their tools out of stone. And very soon the stone-shapers had been ‘subdued’ by those yielding bronze weapons.

And so on to the present day.
Those who have become adept users of mass-media are seeding ‘change’ into the minds of the naive.

I only hope that they will eventually find out what Ernst Mayr had to say about this process.

Evolution is in no way about ‘the survival of the fittest’.
It is only about the demise of the unfit.

The problem with the ‘lee-way’ generated by culture being that whenever it becomes too wide the whole system becomes fragile.

Whenever people get high enough on freedom they forget that in order to survive we need to remain inside the ‘straight and narrow’ mandated by DNA and endorsed by culture.

Otherwise put, being torn between musts and don’ts is far better than being stuck. In a grave.

One-Time
Monthly
Yearly

Make a one-time donation

Make a monthly donation

Make a yearly donation

Choose an amount

$5.00
$15.00
$100.00
$5.00
$15.00
$100.00
$5.00
$15.00
$100.00

Or enter a custom amount

$

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!
Another very efficient way to help would be to share my posts.

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!

DonateDonate monthlyDonate yearly

Cică unul era cam fustangiu.
Avea și niște obiceiuri sexuale destul de ‘condimentante’.
Colac peste pupază, avea și un papagal… Vorbitor!

Obiceiul tipului era să invite câte o ‘doritoare’ la el acasă și, înainte de a ‘trece la treabă’ să ‘negocieze’ cu ea ce urma să se întâmple. N-are rost să intrăm în amanunte.

Doar că tipul avea o problemă. Pe la jumătatea negocierilor și apoi pe toată durata ‘întâmplărilor’ papagalul se cam băga în seamă. ‘Insera’ tot felul de comentarii. Hazlii, nimic de zis, doar că diminuau concentrarea preopinenților. Nu e ușor să joci în Kama Sutra atunci când te umflă râsul!

Așa că tipul s-a hotărât. Că trebuie să pună piciorul în prag. Sau cortina pe colivie…
Nimic! Papagalul continua să comenteze.

A fost nevoie de o discuție tete-a-tete. Sau tete-a-bec…

„Dacă te prind că mai scoți o vorbă, o singură vorbă, îți smulg toate penele!”

Treaba a funcționat o vreme. Papagalul se potolise. Mai ales că după un timp tipul ridicase cortina de pe colivie și papagalul se putea bucura din nou de spectacol…

Până când una dintre preopinente s-a dovedit a fi pe măsura tipului.
Și a venit cu câteva idei proprii!
Așa că cei doi au început negocieri serioase. Poziții, secvențe, alea alea…

La un moment dat, papagalul nu mai rezistă.
Și face următorul anunț:

Îmi bag picioarele-n ele de pene, astea sunt faze de comentat!

19 Iulie 2021
30 August 2021
30 August 2021, mai pe-nserat

Cum era aia cu ‘doi iepuri dintr-un foc’?
Uite ca în politică se poate…

„”În această sesiune, voi cere ca prioritate zero la Senatul României – camera decizională – să fie introdus pe ordinea de zi proiectul de lege “Fără penali în funcţii publice”, astfel încât, după promulgarea legii, domnul prim-ministru penal, condamnat, să organizeze referendumul prin care românii să se exprime dacă doresc sau nu penali în funcţii publice. Eu sunt ferm convins că românii, peste 90%, nu doresc penali în nicio funcţie publică. Cer Biroului permanent al Senatului, liderului de grup al PSD şi nu în ultimul rând domnului Barna – susţinătorul proiectului “Fără penali în funcţii publice” – şi domnului Cioloş să introducă pe ordinea de zi, în prima şedinţă a Senatului, proiectul de lege “Fără penali în funcţii publice””, a declarat Ciolacu într-o conferinţă de presă susţinută la Neptun.

El susţine, cu referire la premierul Florin Cîţu, că nu sunt mai multe feluri de penali.

“Penalii sunt penali, sunt condamnaţi şi stau la puşcărie sau stau acasă. (…) Dacă ne-ar fi anunţat mai înainte de a fi premier, am fi ştiut cu cine avem de-a face. Iniţiator e domnul Barna, domnul Cioloş. Noi dorim să o urgentăm, să o pună pe ordinea de zi şi domnul Cîţu, tocmai condamnat penal, să organizeze referendumul’, a adăugat liderul PSD.”

https://www.agerpres.ro/politica/2021/08/30/ciolacu-cere-introducerea-de-urgenta-pe-ordinea-de-zi-a-senatului-a-initiativei-fara-penali-in-functii-publice–770906

https://www.stiridiaspora.ro/dragnea-la-un-pas-sa-decapiteze-psd-vrea-sa-si-faca-partid_474164.html?fbclid=IwAR0J2Mvuow5o_UnveBdPpeaLa9yIbWgkmahWFFcQwztvZFO4OVyda6BXWJc

https://www.stiridiaspora.ro/marcel-ciolacu–despre-liviu-dragnea–nu-e-prost–nu-si-ar-dori-sa-devina-un-instrumentul-lui-klaus-iohannis_471724.html

I was arguing in my previous post that our job is to determine meaning.

And to steer our actions in such a manner as to disturb as little as possible the natural equilibrium.
Primum non nocere.
The most important thing is to not endanger survival. Of everybody and of everything.

Please compare the next two memes.

Which one makes more sense?
What each of them tells us about how their respective author sees us, the rest of the people?

One-Time
Monthly
Yearly

Make a one-time donation

Make a monthly donation

Make a yearly donation

Choose an amount

$5.00
$15.00
$100.00
$5.00
$15.00
$100.00
$5.00
$15.00
$100.00

Or enter a custom amount

$

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!
Another very efficient way to help would be to share my posts.

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!

DonateDonate monthlyDonate yearly