Archives for posts with tag: Revolutie

Răspunsul scurt:
‘nu se știe până nu încercăm’!

Am explicat la Digi 24, în această seară, ce înseamnă, în esență, dacă Președintele României va fi Nicușor Dan sau Crin Antonescu (nu există altă variantă, realist vorbind), lucru pe care îl vom ști deja pe 4 mai seara, în funcție de care din cei doi se va califica, alături de George Simion, în finală.
Nicușor Dan Președinte înseamnă reforme ale instituțiilor statului, combaterea corupției și o abordare diferită a guvernării, cel mai probabil cu Ilie Bolojan premier și cu o coaliție PNL-USR-UDMR-PSD. Pe scurt, înseamnă schimbare.
Crin Antonescu Președinte înseamnă că nu se schimbă nimic iar puterea reală rămâne, conform Protocolului actual al coaliției, la premierul Ciolacu, pasagerul din avionul firmei Nordis, respins la vot de români pe 24 noiembrie (primul și singurul Președinte al PSD din 1990 încoace care nu reușește să intre în turul al doilea, dar care a rămas, paradoxal, la putere în România). Pe scurt, înseamnă continuarea a ceea ce a fost până acum în politica românească.
Firește, nu indicăm oamenilor pe cine să voteze, dar definim alternativele. Fiecare este liber să aleagă pe cine dorește și respectăm opțiunile cetățenilor. Unii preferă schimbarea politică, alții continuitatea.
Avem însă obligația, ca specialiști și invitați ai presei, să explicăm cele două variante posibile.

Vorbeam într-o postare anterioară despre ce este democrația.
O metodă ‘ieftină’ prin care guvernații îi schimbă pe guvernanți.

‘Ieftină’ în sensul că fără mare tărăboi.

‘Schimbarea’ vine oricum. Panta Rei. Observația a fost făcută demult. Demult de tot.
Schimbarea poate fi preventivă. Atunci când guvernații plictisiți de un anumit set de guvernanți îi schimbă pe aceștia cu alții. Simplu, conform regulilor pertinente de la momentul respectiv.
Sau curativă. Atunci când le ajunge cuțitul la os, „să nu dea Dumnezeu cel Sfânt să vrem noi sânge, nu pământ”, guvernații disperați își iau soarta în mâini. După principiul ‘decât în halul ăsta, mai bine „după noi, potopul”!

În ultima vreme – adică de la Hitler încoace – a mai fost inventată o metodă.
Preluarea puterii de către o dictatură prin intermediul unor ‘alegeri libere’.

Dacă ne uităm cu atenție, avem de a face cu o revoluție mascată.
Cei dispuși să voteze pentru un viitor dictator sunt exact disperații dispuși să facă orice numai să scape din status quo-ul în care simt că se sufocă. În realitate, oamenii nu sunt proști. Chiar manipulați fiind, ei știu ce fac.
Manipulatorii doar îi pornesc, nu le spun ce să facă. Folosindu-se de ‘materialul clientului’, adică de greșelile comise de guvernanții aflați la putere, îi ațâtă pe guvernați.
Exasperați de un șir aparent interminabil de greșeli, ațâțați de propaganda provocatoare – dar care face vorbire ‘deformată’ despre niște lucruri cât se poate de palpabile, o parte dintre guvernați devin dispuși să încerce o variantă mai ‘drastică’ de schimbare.

Și restul?

Restul se întreabă ‘Da’ se mai poate schimba ceva?’.
Da, se poate. Se poate orice, cu condiția să încercăm.

‘Da’ ce garanție avem că dacă alegem schimbarea moderată chiar o să se întâmple ceva?’

Asta da întrebare de un milion de lei!
Avem două garanții.
Garanția că dacă alegem extremism, ajungem la dictatură.
Și garanția că dacă o mai ținem mult așa, ajungem tot la dictatură! Exasperații vor fi atât de mulți, și atât de exasperați, încât viitorului dictator îi va fi foarte ușor să preia puterea.

Dacă alegem schimbarea moderată, avem doar posibilitatea.
Posibilitatea de a ne apuca de treabă.
Posibilitate care lipsește în cazul celor două variante garantate.

Știm cum a fost în dictatură. Încă mai știm.
Știm și cum a fost în semi-democrația în care trăim de 35 de ani.
Mult mai bine decât în dictatură dar nu atât de bine precum ar fi putut să fie!
Ceea ce i-a exasperat pe mulți dintre noi.
De unde și nevoia de schimbare.
Dar nu are nici un rost să ne întoarcem la dictatură!
Doar pentru că unii au făcut niște ‘greșeli’. Și noi ne-am făcut că nu-i vedem…

L’etat c’est moi!
Louis XIV, 1643-1715,
autrement connu comme le Roi Soleil

Statul este instrumentul prin intermediul căruia este asigurată evoluția.
Instrument dezvoltat de către organismul social, este utilizat de către acesta pentru a face față provocărilor. Războaie, revolte, catastrofe naturale…
Statul organizează în scop administrativ informația de care are la dispoziție și o folosește atunci când este cazul.

Folosit în mod propice, pune la dispoziție celor care îl locuiesc căile și mecanismele prin care aceștia valorifică resursele pe care le au la dispoziție și oportunitățile pe care reușesc să le identifice.

Căzut pe mâna unor impostori, statul devine instrument de distrugere în masă.

Pe vremea monarhiilor absolutiste, era treaba proprietarului – adică a monarhului absolut – să păstreze statul în stare de funcționare.
Pe vremea democrației, a poporului suveran, e treaba acestuia să păstreze statul în stare de funcționare.

Diferența dintre democrație și monarhie absolutistă a devenit evidentă în timpul Revoluției Franceze.
Dacă statul nu funcționeză cum trebuie, cel responsabil de funcționarea acestuia suportă consecințele.
Ludovic al XVI-lea a plătit cu capul. La propriu.
Ceaușescu a scăpat puțin mai ieftin… sau măcar mai întreg!

„Ce e de înțeles” din toată chestia asta?

Că dormim după cum ne așternem!
Că degeaba credem că o să vină cineva călare pe vre-un cal alb… care să…
Noi suntem cei care trebuie să ne facem ordine în bătătură! Pentru că nouă ne intră musca în casă dacă permitem mizeriei să ni se adune în curte!

Aș vrea să fiu bine înțeleasă. Candidatura dlui Georgescu era de o toxicitate extremă, bazată pe manipulare, minciună, organizații violente și înarmate, conspirații cu Estul. A da România pe mâna acestui om ar fi fost o nenorocire.

Dar cea mai mare nenorocire este că am ajuns la acest moment de hipnoză colectivă provocat de inepția și nerușinarea clasei politice și că mecanismele, filtrele raționale ale electoratului nu au funcționat. Că atât la nivelul instituțiilor, cât și la cel al electoratului ne-am descoperit total lipsiți de sistem imunitar.

Este bine că pericolul imediat numit Georgescu a fost eliminat, mă aștept să facă ani buni de pușcărie pentru toată mizeria scoasă la iveală, dar aceasta a fost doar o tristă măsură sanitară. Important era să nu ajungem aici și esențial este să nu mai ajungem vreodată, iar pentru asta refacerea instituțiilor și a legăturii dintre guvernați și guvernanți este cheia.”

Toată lumea e de acord:
Așa nu se mai poate!

Există doua variante.
Schimbarea din interior sau schimbarea din ‘exterior’.
Schimbare din exterior înseamnă revoluție.
Prefer schimbarea din interior.
Doar că e nevoie ca această schimbare din interior să fie operaționalizată de un grup mare de oameni. De o majoritate.

Unul câte unul, oamenii se pierd pe drum. Îi înghite ‘sistemul’.
Chestia asta funcționează în ambele direcții.
Dacă sistemul e funcțional, îi ejectează pe aberanți.
Dacă sistemul e pe drumul cel rău, îi marginalizează pe cei capabili. Nu-i aruncă de tot – sistemul are nevoie și de oameni care să facă ceea ce trebuie făcut – doar îi ține ‘la respect’. Până se ‘dau pe brazdă’ sau până pleacă singuri.

Suntem într-un fel de cerc vicios.
Foarte mulți dintre cetățeni, adică prea mulți, aleg să nu mai voteze. ‘N-ai cu cine, dom’le’!
Prea mulți dintre oamenii de calitate aleg să nu se implice în politică. ‘Nu vezi ce fel de oameni sunt scoși în față?’
Foarte mulți dintre ‘comunicatori’ crează în spațiul public impresia că ‘politica e murdară’.

Cum ieșim?
Cu toții!
Altfel ne mănâncă – unul câte unul, pe fiecare dintre noi – cei care nu înțeleg că, de fapt, își taie și lor craca de sub picioare.

Avem de multe ori sentimentul ăsta că la iuțeală,
cum se spune, luăm o decizie influențată doar de acel moment.
De fapt, noi am tot pregătit momentul acela prin lucrurile în care am investit de-a lungul timpului”

Cristian Mungiu

Îl întreabă un comentator pe Florin Negruțiu ”folosește cuiva condamnarea lui„ Iliescu? Pentru ‘activitatea’ acestuia din decembrie 1989…

Azi, după 34 de ani, știm cu probe, mărturii și documente că în 22 decembrie 1989 gruparea Iliescu, susținută de generali din Armată, a dat o lovitură de stat pe fondul unei revolte populare autentice și că, după căderea lui Ceaușescu, a orchestrat o diversiune, inventând „teroriștii care ne atacă”, pentru a se legitima în fața poporului. Generalii lui Iliescu au ordonat Armatei să tragă în tot ce a părut „terorist”: în popor, în blocuri de locuințe, chiar și în propriii militari. În noul regim Iliescu, ajuns la putere după 22 decembrie, au murit 850 de oameni doar ca Iliescu și ai lui să se prezinte ca „emanații Revoluției”.

Incendiu într-un club, explozie într-o stație GPL, alt incendiu într-o unitate de cazare…
Fiecare dintre aceste evenimente tragice fiind soldate cu victime! Una dintre victimele incendiului de la Tohani fiind chiar fiul investitorului.

Ce au în comun cele trei incidente? În afară de tragismul evenimentelor?

La prima vedere, am putea vorbi despre lipsa totala de respect față de reguli.
Atât a celor care au organizat lucrurile cât și a celor care ar fi trebuit să se asigure – și să NE asigure – că regulile au fost respectate.

Ce legătură este între ce s-a întâmplat în decembrie 1989 și cele trei tragedii menționate mai sus?!?

Există societăți normale și societăți aflate în tranziție.
‘În tranziție’ către normalitate dar nu neapărat.

În societățile normale, regulile sunt expresia, operaționalizarea, unui contract social.
Marea majoritate a membrilor societăților respective au înțeles, mai întâi implicit, că e mai bine – pentru toată lumea, să ‘nu ucizi’. Că e mai bine, pentru toata lumea, atunci când toată lumea respectă niște reguli.
Că e mai bine, pentru toată lumea, atunci când toată lumea respectă niște reguli care operaționalizează respectul reciproc dintre membrii ‘lumii’ respective. Să nu ucizi, să nu furi, să nu treci pe roșu, să porți centura de siguranță, să nu arunci gunoi pe jos.

În societățile anormale, cele în care unii oameni se cred mai cu moț decât ceilalți iar ceilalți nu au nimic de spus pe chestia asta, regulile funcționeză după principiul barierei.
‘Legea este o barieră. Un par pus de-a curmezișul drumului. Un par peste care sar caii, pe sub care se strecoară câinii și în fața căruia se opresc boii!’

Și toată chestia asta ține până când oamenii – atât ‘unii’ cât și ‘ceilalți’ – încep să-și dea seama că ‘de aia e mai bine dincolo’.
Că de-aia ‘acolo’ trenurile merg cu 160 de km pe oră, autostrăzile sunt netede și cabanele nu ard precum torțele.

La noi, procesul a fost întârziat de faptul că lucrurile nu au fost ‘resetate’ ca lumea.
Tot vorbim despre ‘Revoluția din Decembrie’.
Lumea o fi ieșit ea ca la revoluție doar că de ieșit a ieșit o lovitură de stat.
În loc ca lucrurile să reintre într-un anumit firesc – și într-o anumită evoluție, firească – am avut de a face cu o ‘înlocuire’. Cu o ‘rotație a cadrelor’.
Pur și simplu, la nivelul puterii, o gașcă a fost înlocuită de o alta.

OK, cei vechi erau ‘închistați’, următorii au fost un pic mai pricepuți. Mai ageri!
De unde și rezultatele. Dezvoltarea economică, creșterea nivelului de trai… pe medie…

Doar că genul ăsta de dezvoltare, de copiere a rezultatelor obținute de alții, merge doar până la un punct.
Până în punctul dincolo de care se face simțit, din nou, ‘mi se cuvenismul’.

Tocmai pentru societatea este, în continuare, împărțită în ‘unii’ și ‘ceilalți’. împărțire perpetuată, și certificată, în decembrie 1989. Atunci când Revoluția a fost continuată printr-o lovitură de stat. Care a reîmpărțit lumea în ‘unii’ și ‘ceilalți’.

Și tocmai această împărțire face ca unii să fie convinși că regulile nu sunt pentru ei. Că ei pot, își pot permite, să desconsidere regulile. Tocmai pentru că ei sunt, se simt a fi, deasupra celorlalți.
Când îmi vine o idee o fac și la revedere. Mai puține analize și mai puține… E un risc major ca atunci când te apuci de un business să nu faci analize, dar de multe ori în viață mie mi-a ieșit. Am instincte foarte bune, motiv pentru care visez noaptea ceva și ziua fac. Mai greu cu autoritățile care nu se mișcă cu viteza mea… PUZ-ul la clădirea asta a durat patru ani. Dacă stăteam după ei, nu se realiza niciodată clădirea asta. Și în continuare sunt multe…

Doar că ponoasele le tragem toți.
Și unii și ceilalți…

„La trei decenii de la alegerile din 20 mai 1990, ele rămân un eveniment care-şi are locul în cartea de istorie a României moderne, fiind primele cu adevărat libere, după o serie de regimuri mai mult sau mai puţin autoritare, care au implicat şi limitarea dreptului de vot pentru multe categorii sociale. Demonizarea acelor alegeri poate fi, până la un punct, explicată, în contextul unei lupte politice, specifică acelor vremuri. Nu a fost Duminica Orbului, cum place unora să spună. Alegerea, atunci, nu s-a făcut în necunoştinţă de cauză, dimpotrivă. Privind retrospectiv, niciodată ca atunci agenda politicienilor nu s-a identificat atât de puternic cu agenda publică. Am ales, atunci, un Parlament, care era şi Adunare Constituantă”, scrie Ion Iliescu.

Câtă dreptate poate avea omul ăsta…
Alegerile alea au fost cu adevarat libere!
‘Niciodată ca atunci agenda politicienilor nu s-a identificat atât de puternic cu agenda publică’…
Foarte corect!
Numai că, având în vedere starea în care ne aflăm acum, la 30 de ani ‘dupe’, rezultă că nici politicienii și nici ‘agenda publică’ nu au prea avut cine știe ce viziune. Pe termen mediu/lung….

‘Gândul’ ne întrebă: Decembrie 1989 – Revoluţie sau lovitură de stat?

Și, de fapt, care e diferența?

Amândouă presupun o minuțioasă pregătire anterioară – atfel ar fi fost răscoale, nu?

Gradul de participare al populației? Da, ăsta ar putea fi un criteriu de departajare. Numai că și în cazul unei lovituri de stat ai nevoie măcar de acceptul tacit al populației… Cu alte cuvinte atât ‘Revoluție’ cât și ‘Lovitură de Stat’ sunt doar grade de comparație pentru ‘Schimbare de Regim Pregatită din Timp’.

OK, numai că nu am răspuns la întrebare…

După câte îmi dau eu seama am avut de a face cu o Răscoală urmată de o Lovitură de Stat.

Au fost unii, mai experimentați în ale istoriei, care înțeleseseră că situația devenise explozivă și că, mai devreme sau mai târziu, se va repeta momentul Brașov 1987.
Așa că s-au pregătit pentru ceea ce erau convinși că urma să vină și astfel au fost capabili să preia puterea, toată, în doar câteva zile după ce răscoala populară l-a răsturnat pe Ceaușescu și a convins pe majoritatea celor din aparatul represiv că cel mai bun lucru, pe care îl pot face ca ‘persoane fizice’, este să treacă de parte putsch-știlor.

Simplu, nu?