Archives for posts with tag: Ion Iliescu

Pisica Ruptă

August 7, 2025 //
0

„Pe cine nu lași să moară,
nu te lasă să trăiești”

Aflăm de la Laurențiu Ungureanu/Hotnews despre Alexandru Iliescu, tatăl ultimului dictator comunist din Europa, Ion Iliescu.

Băejnebun?!?
Păi Iliescu a băgat România în NATO și în UE. A readus democrația în țară și a părăsit puterea atunci când a pierdut alegerile! Cum poți să spui că a fost un dictator comunist?!?

Am spus că a fost un dictator comunist, n-am spus că ar fi fost tâmpit!

Dacă te uiți cu un pic de atenție, vei observa că a fost singurul dictator comunist care a murit în patul lui. Și singurul care și-a mâncat liniștit pensia… Chiar dacă a fost anchetat, până în ultima clipă a vieții sale, pentru tot felul de chestii. Care mai de care mai nasoale…
Faptul că este înmormântat, chiar acum când scriu cuvintele astea, cu onoruri militare… este doar cireașa de pe tort!

‘Și ce legătura are taică-su cu toată treaba asta?!?’

Păi Alexandru, tatăl lui Ion, a fost primul comunist din familie și primul care a fost școlit în URSS.
Dar hai să luăm de la început.

Născut în 1901, în Oltenița.
Chiar dacă a făcut doar câteva clase a reușit să fie angajat, ca mecanic, la fabrica de Avioane Brașov. Să nu uităm că pe vremea aia mecanicii, în general, erau la mare preț. Mai căutați decât sunt inginerii în ziua de astăzi… Ce să mai vorbim despre mecanicii capabili să lucreze în aviație. Dacă nu vă vine a crede, uitați-va la cum putea să arate. La ce față ‘comercială’ avea…

În ianuarie 1927, la doar 26 de ani, este condamnat pentru fals în acte publice. Trei luni cu exacutare, la Văcărești, unde erau duși cei despre care se considera că erau o amenințare la adresa statului…
În noiembrie 1928 a fost concediat de la Avioane Brașov. Pentru propagandă comunistă…

Am să fac o paranteză și am să observ că Siguranța – Securitatea de pe vremea aia – a cam dormit în cizme. Duci un tip pentru trei luni într-o pușcărie destinată infractorilor periculoși pentru țară după care îl lași să mai lucreze un an și jumătate în fabrica în care erau construite avioanele militare ale epocii… OK.

N-am să vă plictisesc cu tot felul de amănunte din viața lui Alexandru Iliescu.
Trimis la școala de partid in URSS se întoarce în țară în timpul terorii declanșate la Moscova de către Stalin. El, împreună cu Lucrețiu Pătrășcanu, scapă cu viață. Marcel Pauker, și alții, nu. Nu scapă de furia lui Stalin.
Întors în țară, Alexandru Iliescu își continuă activitatea. Atât ca meseriaș cât și ca membru de partid.
Joacă diverse roluri și îndeplinește diverse misiuni. Intră și iese din pușcării, sfârșind prin a ajunge în lagărul de la Târgu-Jiu. Unde, în primăvara lui 1944, la cererea lui Gheorghiu Dej, este exclus din partid. Pentru asocierea cu Lucrețiu Pătrășcanu… care va fi, și el, epurat – cu glonț – câțiva ani mai târziu. Tot la cererea lui Dej.
Ieșit din pușcărie, cu sănătatea făcută țăndări, Alexandru Iliescu moare în august 1945. De inimă, în timpul unui discurs mobilizator…

‘Repet întrebarea. Ce ne interesează pe noi toată polologhia asta?!?’

Ion Iliescu avea 15 ani când tatăl lui a ieșit din pușcărie. Știa prin ce trecuse. Dacă nu de la el, atunci de la cei din jurul lui. Și, nefiind tâmpit, sigur și-a făcut o imagine clară a lucrurilor.
Și cu toate astea, a ales să meargă pe același drum.

A mers și el în URSS. La școală.
A ajuns și el în apropierea șefilor comuniști. În intimitatea cuplului Ceaușescu.
După care a intrat într-un con de umbră. Bine, spre deosebire de tatăl său, Ion a avut parte de un tratament mai blând. Nu a fost dat afară din partid…
La final, Ion a reușit ce n-a reușit Alexandru. A făcut parte din răzmerița care a dat jos conducerea de partid și de stat. După care s-a cocoțat în scaunul cel mai de sus…

La început, ai fi fost tentat să te întrebi ‘ce tânăr cu mintea-ntregă ar porni pe drumul ăsta, știind ce a pătimit tatăl său. Pe același drum…’
Pe de altă parte, și privind în urma carului mortuar… răspunsul devine simplu.
Un ‘astfel’ de om! De om?!?

Care a organizat procesul lui Ceaușescu.
Preluarea puterii în ianuarie 1990.
Transformarea FSN în partid politic.
A reprimat Piața Universității… după care le-a mulțumit minerilor pentru atrocitățile comise… Sau, în versiunea lui, pentru „spiritul lor civic”…

Și mai spun unii că Ion Iliescu nu ar fi fost dictator comunist…
Păi el însuși se revendica a fi fost comunist!
Iar calitatea de dictator îi este certificată de consecințele acțiunilor sale. A făcut ce a vrut și nu a tras nici un fel de consecință. Adică toate consecințele alegerilor sale au fost suportate de ceilalți.
De către cei care s-au întâmplat să fi fost în jurul lui. Și niciodată de către el…

Tags , , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, In limba Romana, Omul ca masura a tuturor lucrurilor

Cine?

August 5, 2025 //
1

Despre morți, doar adevărul!
Zareh Baronian

„Pace vouă”!

Unii dintre prietenii mei avea o vorbă.
„Dumnezeu să-l ierte, CĂ NU E MORT!”

Pe nenea despre care e vorba în propoziție, Ion Iliescu, îl mai putem ierta doar noi.
Ce-o face dumnezeu cu el, dacă o exista, e treaba lui. Treaba lui Dumnezeu…

Ce importanță mai are relația dintre noi și Ion Iliescu?
N-am să mă apuc acum să evaluez activitatea fostului șef de stat.
Îmi sunt suficiente consecințele!

Care consecințe sunt simplu de evaluat.
„Remus Ștefureac – director INSCOP Research:  ”Raportul sugerează că nostalgia pentru comunism nu reflectă doar raportarea la trecut, ci și la eșecurile prezentului: inegalități sociale, instabilitate economică și lipsa unei perspective optimiste pentru viitor. Nostalgia funcționează ca mecanism compensator pentru nemulțumirile actuale și este parțial un fenomen natural firesc în cazul generațiilor care regretă tinerețea pierdută sau false certitudini oferite de un regim care controla totul”

Cineva se întreba acum vreo 10 minute, în prezența mea, ‘Chiar avem de gând să organizăm funeralii naționale pentru un președinte care a „mulțumit minerilor” pentru atrocitățile produse în iunie 1990?’

Păi da.
Ion Iliescu, cercetat penal pentru infracțiuni împotriva umanității, este primul președinte al României care a murit în patul lui… Precedentul a murit împușcat!
Hoțul necondamnat, negustor cinstit…

Și acum, că tot a venit vorba – despre Ceaușescu și despre realizările României dintre 1948 și 1989 – putem să o spunem pe aia dreaptă!

„Realizările României!”

Noi, România, am realizat multe!
Unirile, independența, victoriile în primul și cel de al doilea raăzboi mondial, industrializarea postbelică, alfabetizarea, intrarea în UE și NATO, trecerea prin pandemie, intrarea în Schengen, viitoarea intrare in OECD…
Noi am făcut toate astea. În timpul lui Cuza, Carol I, Ferdinand, Mihai, Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis… dar NOI! Noi le-am făcut…

Unele dintre ele cu ajutorul celor aflați la butoane, altele împotriva celor aflați, temporar, la putere!

Ce vreau să spun cu chestia asta?
Păi dacă Ceaușescu era puțin mai priceput… mai sfârșea el împușcat ca un câine?
Dacă îl ducea puțin mintea… și conducea lucrurile un pic altfel… ne mai sculam noi – cu mic, cu mare – să-l dăm jos? Cu picioare în fund?!?
Da, în timpul lui Ceaușescu… România a făcut un salt înainte! Era într-o stare relativ groaznică – relativ la restul Europei – și a ajuns, la sfărșitul comunismului, într-o stare puțin mai bună decât a majorității țărilor din Africa!
Într-o stare mai bună decât era în 1948 dar, totuși, cea mai înapoiată țară din Europa în afară de Albania…

Cam așa și cu Iliescu.
Suntem într-o stare mult mai bună decât acum 35 de ani dar tot la coada Europei.
Iar toate astea s-au întâmplat, în mare parte, pe „vremea lui Iliescu”. Ca o consecință a deciziilor luate pe vremea lui. De către Iliescu…

Și de ce ar trebui să-l iertăm?!?

Păi nu pe el!!!
Nu pe el ar trebui să-l iertăm.
Pe noi trebuie să ne iertăm. Pe noi, pentru că nu ne-a dus mintea.
Pe noi, pentru că n-am avut curaj!

Tags , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, In limba Romana, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, Tara din care traim

31 de Ani. Și-o Pandemie…

June 13, 2021 //
0

America este o țară aflată într-o stare avansată de putrefacție!
Da, dar uite ce frumos miroase….

N-am fost foarte surprins de căderea regimului Ceaușescu.
Prea se-mpuțiseră lucrurile…

În zilele alea am umblat foarte mult pe stradă. Vroiam, pur și simplu, să văd.
Așa că am văzut… Unde era o gramadă de oameni care striga ceva, hop și eu.
Să văd ce strigă. Să-i văd cum strigă…

Eram deja inginer. Și habar n-aveam că urma să devin sociolog.
Dar aveam o chestie în mine care mă împingea să fiu acolo. În „mijlocul maselor”…

Inclusiv în Piața Universității!

Tot nevoia de a fi acolo m-a făcut să fiu observator la alegerile din Duminica Orbului.
N-am intrat in PCR. Nu atât din spirit civic ci pentru că ar fi trebuit să-mi fi ras barba.
Aiurea, nu? De trei ori, în trei ocazii diferite, mi s-a propus să intru în partid. Și de fiecare dată mi s-a spus că: „Asta este o treabă foarte serioasă. Ți se vor deschide oportunități mari dar va trebui să renunți la barbă!” Le-am răspuns, fiecăruia, că „am să mă gândesc”. Toți trei m-au lăsat în pace… Or fi zis că-s nebun…
Ca să pot fi observator, am fost nevoit să mă „întregimentez”. Așa că… am devenit membru PNL. N-au avut carnet să-mi dea, atunci. După aia… nu m-am mai dus eu pe acolo…

Fiind de față, n-am fost surprins nici de rezultatul votului.
Când îi vedeam cum își fac cruce înainte de a băga buletinul în urnă – după ce își confirmaseră, unul altuia, în secția de vot, că l-au „găsit pe Iliescu”…

Am fost oarecum surprins de insistența cu care au continuat cei din Piața Universității.
Era evident că elanul din Decembrie se istovise. Iliescu „și ai lui” reușiseră – cu banane, cu portocale, cu…, să pună batista înapoi pe țambal.

Am fost foarte surprins de 13-15. Un act cât se poate de gratuit.

Așa credeam eu…
Ce rost a avut să alungi cu tam-tam o gașcă de neadaptați?
Să te expui oprobiului extern?
Să riști alienarea unei părți din populație?
Să-ți creezi obligații? Cum să devii dator, politic vorbind, unei hoarde dezlănțuite?

Surpinderea asta a durat 31 de ani. Până azi dimineață…

Nici măcar nu știam ce zi era.
La radio, Radio Actualități, cineva a vorbit vreo cinci minute despre cele întâmplate acum 31 de ani. După care a urmat alt subiect…

Abia în momentul acela am înțeles…

Gașca de neadaptați fusese adunată cu schepsis!
Vă dați seama cam ce propagandă ar fi făcut toți tinerii aia dacă s-ar fi dus la ei acasă în loc să strige în Piață?
Una e să stai de vorbă, tete-a-tete, cu bunica ta și alta e ca aceiași bunică să afle de la televizor – un singur post, dar foarte „profesionist”, ce trăznăi faci tu la București!

Oprobiul extern a fost căutat!
Scopul era să rămânem separați, nu să ne aruncăm în brațele capitaliștilor veroși… „Nu ne vindem țara!”, dacă mai țineți minte….

Alienarea cărei părți din populație?
Cea care a fost extrem de bucuroasă că și-a primit „rația de libertate”?!?
Cea care și-a pus coada pe spinare după „evenimente”?
Primii îi ciuguleau deja din palmă lui Iliescu iar plecarea celor din urmă a fost un adevărat bonus pentru organizatorii atrocităților la care am fost martori.

Și, la final dar nu în cele din urmă, am ajuns la „obligații”…
Regimul Iliescu era deja dator vândut minerilor!
Sau, mai exact spus, celor care controlau hoardele venite din Valea Jiului.
Mineriada din Iunie a fost, de fapt, a treia!

Am început prin a vă povesti că am umblat mult pe străzi în zilele alea. Din Decembrie până în Iunie.
În primul rând trebuie să precizez că eu, personal, n-am pățit nimic.
În Decembrie mi-a țiuit un glonț pe la ureche – a doua zi m-am dus și-am găsit urma pe perete, undeva vis-a-vis de CC.
În 13-15 nu m-a întrebat nimeni de sănătate, cu toate că aveam barba până în piept. Or fi crezut că sunt popă…

Întorcându-mă la mineri, voi începe prin a vă spune că erau 3 tipuri. Care nu prea semănau între ei….
Și nici nu se amestecau!
Unii aveau treabă. Grupuri relativ organizate, mergeau cu capul într-o singură direcție, repede… În general, aveau salopete noi, cozi de lopeti noi, lămpașe noi…
Alții veniseră să vadă și ei Bucureștiul. Oameni, în general, de peste 30 de ani. Cu salopete uzate, dar destul de curate. Fără „scule”. Cel mult câte un lămpaș. Se uitau de jur împrejur, de parcă-și căutau locul. Încercau și ei să înțeleagă ce căutau acolo…
Și nelipsiții oportuniști! Tineri, zdrentăroși – salopetele de pe ei erau vechi, nereparate și, destul de murdare, cu ochii mereu la pândă… După un chioșc de unde să ia țigări pe gratis, după vre-o nefericită pe care s-o înghesuie într-un gang, după vre-un moșulică de care să facă mișto…

Și cum rămâne cu „obligațiile”? A făcut regimul Iliescu cu adevărat ceva pentru mineri? Ar fi putut, de fapt?
De unde bani, de unde viziune…

Dacă stăm bine să ne gândim. minerii au ieșit cel mai prost din toată chestia asta.
Mai bine de jumătate dintre protestatari au emigrat. Ceilalți au firme.
Restul țării o duce mult mai bine decât acum 30 de ani. Nu atât de bine precum s-ar fi putut… mai bine decât bulgarii dar mult mai prost decât ceilalți est europeni…
Valea Jiului e o ruină. Iar minerii o duc mult mai prost decât restul țării.

Aviz amatorilor.
Celor dispuși să se lase vrăjiți de „cântecul sirenelor”!

Tags , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, autoritarism, Ce tara lasam copiilor nostri?, comunicare efectiva, constiinta de sine, cooperare, Cu pielea la bataie, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana, Intentie, Libertate, Manipulare, Mineriada din 1990, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, psihologie, Respect Mutual.

Karma…

May 22, 2020 //
0

“„La trei decenii de la alegerile din 20 mai 1990, ele rămân un eveniment care-şi are locul în cartea de istorie a României moderne, fiind primele cu adevărat libere, după o serie de regimuri mai mult sau mai puţin autoritare, care au implicat şi limitarea dreptului de vot pentru multe categorii sociale. Demonizarea acelor alegeri poate fi, până la un punct, explicată, în contextul unei lupte politice, specifică acelor vremuri. Nu a fost Duminica Orbului, cum place unora să spună. Alegerea, atunci, nu s-a făcut în necunoştinţă de cauză, dimpotrivă. Privind retrospectiv, niciodată ca atunci agenda politicienilor nu s-a identificat atât de puternic cu agenda publică. Am ales, atunci, un Parlament, care era şi Adunare Constituantă”, scrie Ion Iliescu.“

Câtă dreptate poate avea omul ăsta…
Alegerile alea au fost cu adevarat libere!
‘Niciodată ca atunci agenda politicienilor nu s-a identificat atât de puternic cu agenda publică’…
Foarte corect!
Numai că, având în vedere starea în care ne aflăm acum, la 30 de ani ‘dupe’, rezultă că nici politicienii și nici ‘agenda publică’ nu au prea avut cine știe ce viziune. Pe termen mediu/lung….

Tags , , , , ,
Categories 1989, Alegeri, altruism, aroganta, autoritarism, ce alegeri facem, Ce tara lasam copiilor nostri?, colaborare, comunicare efectiva, constiinta de sine, cooperare, Democratie, evolutie, Hazard moral, identitate colectiva, In limba Romana, Incredere, Intentie, Libertate, Mineriada din 1990, Nu prostiti poporul cu televizorul!, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, politica, psihologie, Respect Mutual., respect reciproc, Tara din care traim

Blestemul Trabantului Galben

December 13, 2016 //
0

Prin anii ’70 cineva mi-a spus bancul care da titlul postarii de astazi.
E atat de porcos incat nu pot sa il reproduc aici.
In contrast evident cu ‘burduful de caine’ este morala intamplarii.
‘Niciodata nu poti scapa de consecintele faptelor tale.’

In esenta, viata politica post-decembrista a Romaniei poate fi rezumata cu ajutorul a trei fire narative.
Lupta fratricida dintre PD-FSN si PDSR, agonia urmata de decesul PNTcd-ului si lungul ‘Divort in stil italian’ in care se complace PNL-ul.

Coagulat in timpul – sau poate putin inaintea? – Revolutiei din Decembrie, Frontul Salvarii Nationale i-a grupat pe toti cei care aveau habar despre cum se guverneaza o tara si despre ce beneficii pot fi culese de cei care fac acest lucru.

Numai ca tara era una iar ei erau multi…

Asa ca s-au impartit in doua. N-am de unde sa stiu sigur dar estimarea mea este ca a fost o actiune ‘nepregatitia’.
Erau foarte multi oameni ambitiosi acolo, care nu ‘aveau loc’ unii de altii.
In atmosfera aia era suficient un cat de mic pretext pentru arama sa fie data pe fata.

Disensiunile dintre Petre Roman si Ion Iliescu au fost pretextul perfect.

Ca Petre Roman nu avea experienta, si nici expertiza, necesara sa ii faca fata lui Basescu… mai putin important.

Cu adevarat importanta in toata tarasenia asta este originea comuna a acestor doua organizatii politice. Si caracterul lor autoritar/centralist.
Una a ramas, declarativ, la stanga iar cealalta a trecut, tot declarativ, la dreapta… Amanunte de fatada.
Amandoua au fost animate de oameni care au stiut sa ramana ‘strans uniti’ in jurul conducatorului lor, indiferent care a fost acesta.
Abia prin 2014 o parte din membrii PDL s-au prins ca Traian Basescu ii condusese intr-o fundatura si s-au gandit sa se reinventeze.
Asa ca s-au adapostit in PNL.
Inca nu e clar ce efecte, pe termen lung, va avea aceasta miscare pentru PNL dar nu asta e subiectul de astazi.

In orice caz, o alta parte a vechiului PDL i-a ramas fidela lui Traian Basescu. Impreuna au constituit Partidul Miscarea Populara.

Care a reusit sa intre in parlament!

Unii cred ca a luat din voturile PNL-ului. Nu stiu. Ba chiar nici nu cred chestia asta. Votantii vechiului PDL aveau tendinta de a fi aproape la fel de disciplinati precum cei ai PSD-ului – de unde si reputatia de bun ‘organizator de alegeri’ de care s-a bucurat  Vasile Blaga.
Ei bine, parerea mea este ca tocmai acesti alegatori disciplinati sunt cei care au votat cu PMP si ca genul acesta de alegatori nu ar fi putut niciodata sa voteze PNL. Mai degraba cu PSD-ul decat cu PNL-ul…

Si exact aici este si ‘drama’ intregii situatii.

PSD-ul, pretins reprezentant al unei paturi de oameni modesti care isi inchipuie ca statul ar putea sa le ofere un pic de liniste si de ocrotire, nu are majoritate in Parlament tocmai din cauza mobilizarii unui alt grup de oameni modesti – care, nedumeriti de ceea ce ei percep ca fiind mezalianta dintre PNL si PDL, isi inchipuie ca ‘Basescu’ (?!?) este singurul obstacol care mai sta intre bugetul statului si cei pe care ii considera a fi ‘penalii din PSD’.

Si uite asa PSD-ul va trebui sa faca o alianta cu ALDE, o ramura desprinsa din trunchiul PNL pe acelasi gen de pretexte pentru care Roman s-a certat acum 25 de ani cu Iliescu…

Tags , , , , , , ,
Categories autoritarism, ce alegeri facem, identitate colectiva, Libertate, respect mutual, Tara din care traim

De mortuis nil nisi bonum.

September 16, 2015 //
0

Disparitia lui Vadim Tudor a reusit ceva ce parea imposibil.

A adancit si mai tare clivajele care impart populatia Romaniei in tabere.
Am folosit intentionat cuvantul ‘populatie’ pentru ca nu ne mai comportam de mult ca un popor, si cu atat mai putin ca o natiune.

Culmea e ca ultima oara cand am reusit sa constientizam starea deplorabila in care ne aflam am facut acel lucru tot datorita lui Vadim Tudor. Adica atunci cand am iesit disperati la vot si l-am ales, cu entuziasm, pe Iliescu ca nu cumva sa ne trezim cu ‘Tribunul’ facand spume la Cotroceni. Din pacate am fost atat de oripilati de oroarea pe care am fost in starea sa ne-o facem cu mana noastra incat dupa aceea parca ne-am inchis in noi. Si inca nu am reusit sa iesim din starea asta.

Dovada pentru asta este chiar modul in care am reactionat la trecerea in nefiinta a celui despre care este vorba aici.

In loc sa trecem cu gratie peste acest episod am reinceput sa dezgropam schelete. Unii s-au dat cu capul de pereti: ‘Si pe noi cui ne lasi’ – a se citi ‘si noi pe cine mai pupam in fund de-acum incolo?’ iar altii s-au trezit, acum ca ‘Marele Tribun’ a devenit mai inofensiv decat un pui de gaina, sa-i ceara socoteala pentru toate chestiile pe care nu au avut curajul sa i le reproseze in fata.

iar cand cineva incearca sa ne atraga atentia ca atitudinea noastra a fost nepotrivita, atat reactiile la nefacutele cu care ne-a blagoslovit Vadim in timpul vietii cat si exagerarile la care s-au dedat unii dintre noi dupa moartea sa, ii sarim in cap – fiecare din cate o alta directie. Parca refacand pactul contra naturii din 2000, atunci cand am sarit din lac in put. Tocmai de frica (scarba?) pe care ne-o produsesem singuri propulsandu-l pe Vadim in turul 2.


Desen & Copyright @DION

O manea, doua manele de Dorin Tudoran.
Cititi, va rog, si comentariile de pe blogul lui Dorin Tudoran. Articolul o fi el genial dar contributiile cititorilor sunt cele cu adevarat relevante in situatia asta.

Tags ,
Categories alegerile pe care le facem, cadre mentale, identitate colectiva, psihologie, Tara lui Iohannis