Șoșoacă și-a pus, singură, botniță. În plenul Parlamentului. La tribuna Camerei Deputaților.
OK, aici e vorba de libertatea cuvântului. Fiecare om – iar parlamentarii sunt, sau ar trebui să fie, oameni – are dreptul să se exprime așa cum consideră că este necesar.
Deci faptul că Șoșoacă și-a pus botniță e treaba ei. A ei și doar a ei!
Peste conceptul de libertate a cuvântului se suprapune, în cazul parlamentarilor, conceptul de imunitate. Aceștia nu pot fi trași la raspundere pentru cele făcute în timpul mandatului fără ca plenul camerei din care fac parte să le ridice imunitatea parlamentară. Cu excepția cazului în care au fost surprinși în flagrant… Pe de altă parte, parlamentarii nu pot fi ‘pedepsiți’ pentru ideile expuse și cuvintele pronunțate în timpul exercitării mandatulu!
Cu alte cuvinte, „circul” va continua atâta vreme cât noi, ‘publicul’, le vom permite ‘artiștilor’ să se ‘producă’ pe ‘scenă’.
Pe banii noștrii, pe timpul nostru, în timpul vieții noastre…
Ați ascultat un copil plângând? Ascultat, nu auzit…
Plângând de ți se rupe inima. Pentru copilul care se simte abandonat de lume. Pentru tine, care nu poți face nimic…
Stau gard în gard cu o creșă. Vara, deschid geamul biroului și îi aud pe copii jucându-se la soare. Îmi retrăiesc copilăria. Lumea curge. Firescul este la locul lui.
Azi dimineața am ieșit să fac fotografia de mai jos.
Opt fără un sfert. Ora la care copilașii sunt aduși la creșă. Unii în mașină, poate chiar ‘de lux’, alții pe jos. Cei mai mulți vin cu măcar o oarecare bucurie. Câțiva, unul sau doi în fiecare dimineață, plâng. De ți se rupe inima!
De pe la ora două, începe ritualul invers. Unul câte unul, copiii sunt ‘recuperați’ de ‘aparținători’. De părinți, de bunici… câteodată chiar de ‘bone’. Și la plecare se întâmplă ca unii dintre ei să plângă. Altfel, exprimând alte sentimente, dar la fel de intens. Și, oricât ar părea de paradoxal, la plecare plâng mai mulți decât la venire.
Având în vedere cât și cum râd în orele când se joacă în curte, sunt convins că cei care au grijă de copii în timpul programului se poartă ‘rezonabil’. Impresie confirmată de faptul că părinții continuă să-și aducă copiii la creșă. Și atunci? De ce plâng unii dintre copii când sunt aduși dimineața? Și de ce, dacă îi asculți cum plâng, rămâi cu convingerea că se simt părăsiți?
Pentru că se simt părăsiți? Pentru că oricât de bine s-ar simți la creșă, undeva în sufletul lor se întreabă ‘și dacă nu vine nimeni să mă ia’?
Primul lucru pe care l-am făcut atunci când am devenit conștienți a fost să ne întrebăm ‘și dacă mâine nu mai răsare Soarele?’.
‘Ce mă fac dacă nu revine primăvara?’
Același lucru li se întâmplă copiilor. Pe măsură ce cresc, încep să-și aducă aminte de lucrurile întâmplate în trecut.
În trecutul foarte îndepărtat ne întrebam, părinți fiind, dacă se termină odată iarna. Dacă se va întoarce Soarele să ne re-încălzească oasele. Nouă și copiilor noștri. Pe vremea aia nu aveam habar de astronomie, de fizică, de anotimpuri… Ca să ne dăm singuri curaj, am inventat tot felul de povești.
Toate pe același calapod. Un creator părinte a făcut lumea așa cum e și veghează ca noi, copiii lui, să respectăm anumite reguli. Toate poveștile astea stabilesc un contract implicit. Noi respectăm regulile iar creatorul păstrează ordinea. Sau, privind din cealaltă direcție, noi păstrăm ordinea prin simplul fapt că respectăm regulile. Iar creatorul este acolo pentru a ‘acoperi’ ‘neregularitățile’. Cutremurele, eclipsele, inundațiile, epidemiile, etc. devin pedepse, semne, manifestări ale unei voințe exterioare nouă. Voință care poate, și trebuie să fie, înduplecată tocmai prin respectarea regulilor.
Tot acest ‘aranjament’ ne-a oferit confortul psihologic de care am avut nevoie. Ordinea astfel construită ne-a ferit de ‘haos’. De Incertitudine! Deja nu mai înaintam ‘în teren necunoscut’. ‘Ordinea’ funcționa ca o hartă a locurilor pe unde urma să trecem. Regulile pe care le aveam de respectat pur și simplu structurau viitorul.
Ei bine, toate aceste lucruri li se întâmplă – ni se întâmplă, de fapt, copiilor. Pe măsură ce ‘deschid ochii’ încep să-și pună întrebări. Chiar dacă la început extrem de difuze. Mai degrabă simțite decât formulate. Încep să sesizeze o ordine. Structurată de noi, de adulții din jurul lor. Care ordine este câteodată plăcută iar altădată neplăcută. Pe care adulți îi pot ‘îndupleca’ prin anumite comportamente. Uneori prin respectarea regulilor, alteori prin ‘manipulare emoțională’.
Doar că noi, adulții, am ajuns deja într-o nouă etapă. Îndiferent dacă mai credem sau nu în Dumnezeu, cei mai mulți dintre noi au aflat despre ‘știință’. Despre setul de reguli pe care le respectă chiar si Dumnezeu.
Avionul nu mai zboară prin voia domnului ci pentru că respectă legile fizicii. Suntem capabili să aprindem lumina pentru că cineva a produs curentul electric. Voia domnului nu mai este suficientă. Ne îmbolnăvim pentru că am luat un microb și ne vindecăm cu pastile. Rugăciunile ajută și ele dar…
Chiar și pentru cei care încă mai cred în existența unui Dumnezeu, ‘regulile’ au devenit cumva independente față de acesta. Chiar dacă mai credem în ‘pedeapsa divină’, aceasta vine doar pentru că noi am călcat regulile. Dumnezeu a devenit, de fapt, inutil.
Și noi i-am luat locul! Mare parte din reguli au început să fie formulate, și impuse, de noi. De noi înșine! Comportamentul nostru nu mai este ‘firesc’ – ‘cum a dat Dumnezeu’, pănă nu demult, ci cum alegem noi să fie. Deja, noi alegem dacă să respectăm regulile. Și ne asumăm, sau nu, costurile.
Reguli pe care le impunem copiilor noștri. Subalternilor noștri…
Din momentul în care am devenit conștienți de capacitatea noastră de a genera ‘firescul’, sau măcar de a-l influența, am încetat să mai fim simpli consumatori de ordine. Am devenit creatori de ordine.
Și, în același timp, de dezordine!
Plantăm grădini. Le tundem, le udăm cu tot felul de chimicale. Ingrășăminte, pesticide, alea-alea… Și apoi ne întrebăm unde au dispărut insectele?!? De ce se încălzește planeta?
De ce ne plâng copiii? Când îi ducem la creșă. Ca să putem merge la serviciu. De dragul lor! Să le putem oferi tot ce n-am avut noi! Când îi luăm de la creșă…
De când cu criza guvernamentală, Iohannis a ajuns un fel de ciuca bătăilor.
De unde, până nu demult, doar PSD-ul avea ceva cu el, acum este înjurat din toate direcțiile.
Mărturisesc că până acum cinci minute nu reușeam să înțeleg de ce.
Până la urmă, Iohannis de acum este perfect congruent cu cel de acum un an. Cu cel de acum 2 ani…. Și, din aproape în aproape, cu cel pe care l-am votat. Constant, fără inițiativă. Adică mărginit și predictibil.
Și atunci? De unde toate aceaste ‘luări de poziție’? Ce-a făcut omul ăsta de a reușit să supere pe toată lumea?
N-a găsit o soluție? Adică a lăsat ‘clasa politică’ să se descurce singură? I-a lăsat pe ‘ei’ să scoată castanele din focul în care tot ‘ei’ le-au aruncat?
Cu alte cuvinte, politicienii de acum îi reproșează lui Iohannis că se comportă altfel decât toți predecesorii săi. Iliescu a fost un pumn de fier într-o mănușă de ‘mamă dragă’. Constantinescu un entuziast care a încercat să păzească stâna de lupi cu ajutorul unei haite de potăi. Băsescu, un jder camuflat într-o blană de lup ca să dea bine în peisaj.
Ei bine, Iohannis a fost primul care a lăsat turma să-și poarte singură de grijă. Primul care nu i-a mai obligat pe ciobani să lase lapte și pentru miei. Primul care nu a luat tain de la lupi. Și, dincolo de orice, primul care a refuzat, sau nu s-a priceput, să facă ordine între cei care trăiesc de pe urma turmei.
Supărarea turmei… e firească. Supărarea mieilor, cât se poate de normală! Supărarea ciobanilor… e anormală! În sensul că ar fi trebuit să știe și ei atîta lucru. Dacă vrei să ai o turmă sănătoasă… Dar care e treaba cu ‘prădătorii’? De ce s-au supărat lupii?
Simplu! Pentru că turma are ocazia să-și dea seama cu cine are de-a face. Pe cine duce în spate!
Că ciobanii sunt nepricepuți iar lupii prea lacomi! Și. mai ales, pentru că atât ciobanii cât și lupii au nevoie de o perdea de fum.
În spatele căreia să-și ascundă nepriceperea! Incapacitatea de a-și gestiona lăcomia.
Unii zic ceva, altii spun altceva… cert este ca producatorul sustine ca in interiorul medalionului este o anumita cantitate de „sodium chloride”. Pe românește, clorit de sodiu. NaClO2. Care ar emite oxigen pur, pe o raza de 1,3 metri. Suficient încât să-l protejeze pe purtător de viruși.
Se pare ca medalioanele nu funcționeză chiar atât de bine.
Există variante.
Cea de mai sus, e de la Zepter. Vreo 800 de lei. Varianta cu clorit de sodiu era mai ieftina. 140-145 lei fără TVA.
Pentru săraki, se poate și aproape moca. Cumpărați clorit de sodiu în cantități mai mari – se folosește pentru dezinfectarea apei, și vă atârnați săculeți cu pulbere de gât. Sau puneți în niște castronașe pe birou. În jurul scaunului… Fiecare după cum îl duce mintea!
Hai să vedem ‘reacția presei’.
Amuzant…. foarte amuzant!
Păi dacă o agenție serioasă (?!?) de presă poate ieși cu un astfel de titlu… cum să ne mai mirăm că un primar poate cumpăra, din bani publici, coliere cu pandative din clorit de sodiu? Ca protecție împotriva Covid-19?!?
De câți morți mai avem nevoie?
Ce trebuie să se mai întâmple ca să ne vină și nouă mintea la cap?
Chiar era nevoie să devenim ‘grupul de control’?!? Dovada vie – câți om mai rămâne, că e mai bine să fii vaccinat decât sceptic ‘fără frontiere’?
Câți dintre alegători trebuie să mai moară pănă să le vină aleșilor mintea la cap? Câți dintre cititori trebuie să mai moară până să le vină ‘scriitorilor’ mintea la cap? Câți dintre telespectatori trebuie să mai moară până să le vină directorilor de programe TV mintea la cap? Câți dintre cumpărători trebuie să mai moară până să le vină ‘vânzătorilor’ mintea la cap?
Câți dintre noi trebuie să mai murim până să le vină supraviețuitorilor mintea la cap?
Foarte multă lume nedumerită. Aproape nimeni nu mai înțelege ce se întâmplă!
‘De ce se ceartă ăștia ca chiorii în loc să discute între ei și să găsească soluții?!?’
Unii mai optimiști chiar se așteaptă ca în urma dialogului politic să fie adoptate „cele mai bune soluții”…
Realitatea nu mai seamănă demult cu ce scrie-n cărți! În cărțile alea scrise prin secolul XVIII. Rousseau, Locke, alea-alea…
Dacă vrei să știi ce se întâmplă astăzi, acum, trebuie să asculți buletinele de știri! Dacă vei fi suficient de atent, vei observa că ‘politic’ a devenit sinonim cu ‘trasul spuzei pe turta proprie’.
‘A fost luată o hotărâre politică’ înseamnă în zilele noastre ‘au făcut așa cum au crezut că e mai bine pentru partidul lor’.
Pentru partidul lor… au crezut ei că așa e mai bine pentru partidul lor… Sau pentru ei înșiși!
Mă rog, fiecare cât îl duce mintea… Păi da, numai că ei cu ‘credința’ lor și noi cu ponoasele!
Până pierd ei alegerile… se lungește coada la sicrie!
Îl înjuri pe tac-tu că era bețiv? Pe mă-ta că era deja babă când l-a primit pe tac-tu beat în pat? Pe educatoarea de la creșă că vă adormea pe toți cu ‘biciul’ după masa de prânz? Ca să poata fuma ea liniștită?
Sau, mai bine, te duci la doctor și te tratezi?
Ce faci când descoperi că trăiești într-un stat eșuat? Îl înjuri pe Iliescu? Și pe toți care au votat vreodata cu el? Pe Iorgovan, că a scris constituția așa cum a scris-o? Pe Coposu? Că nu știu ce a făcut? Pe Radu Câmpeanu și pe Rațiu că n-au mâncat salam cu soia? Pe Mihai, că l-a arestat pe Antonescu și a dat țara pe mâna sovieticilor?
Sau îți aduci aminte de Băsescu? Cel mai bandit dintre președinții post-revoluționari… Dar și cel mai sincer!
„”Competitivitatea unei ţări nu poate fi dată numai de Guvern şi administraţie. Sectorul privat este parte a indicatorilor de competitivitate pentru o ţară. Şi, ca să mă înţelegeţi fără să interpretaţi că este vreun atac, cum a contribuit la competitivitatea României sistemul bancar care a fost atât de generos în perioadele în care ne-am umflat şi acum devine tot mai restrictiv? Cât de competitivă a fost analiza factorului privat în finanţarea aproape fără limite şi fără o bună analiză a capacităţii împrumutatului de a mai plăti banii înapoi? Cât de competitiv este să dai credite cu buletinul?”, a declarat ieri Băsescu în faţa unei audienţe formate în principal din membri ai Camerei de Comerţ Americană în România (AmCham), ambasadori şi reprezentanţi ai autorităţilor.”
„Un funcţionar nu poate fi corupt dacă nu există cineva care să dea mită, la fel cum un minister nu poate plăti cu 50% mai mult pentru un contract dacă nu există un consultant care să facă o expertiză în acest sens, a explicat Băsescu.
“Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată.””
Cu alte cuvinte, oricât de schizofrenă ar fi constituția scrisă de Iorgovan, și oricât de nepriceput ‘comandantul’, statul n-ar fi putut eșua dacă noi, echipajul, nu dormeam în cizme. Dacă îi trăgeam de mânecă pe aceia dintre noi care au tot furat – de la piese din motor pana la scânduri din bordaj, și le-au vândut pe la depozitele de ‘fier vechi’. Sub ochii noștri! Și, câte odată, chiar cu ajutorul nostru…
Vrem să repunem statul pe linia de plutire? Atunci trebuie să ne apucăm fiecare de treabă.
Cu cât prelungim circul ăsta ieftin, cu atât mai adânc ne afundăm în noroi!
Cu alte cuvinte, conform Constituției României, statul este distinct de societate. Iar președintele – chemat, la nevoie, să medieze între cele două, este, și el, distinct de fiecare dintre cele două entități separate.
Și noi chiar sperăm că alcătuirea asta cât se poate de schizofrenă va putea funcționa vreodată?
Că un stat distinct de societatea pe care se presupune că trebuie să o apere își va îndeplini vreodată menirea? Că un președinte, oricât de dedicat, va fi vreodată în stare să medieze între două entități care n-au nimic în comun?
Care n-au nimic în comun în afară de oamenii care le populează?
Chiar! Ce-o fi în capul oamenilor care ‘lucrează la stat’? Care fac parte atât din ‘societate’ cât și din ‘stat’? Și care, pentru a respecta constituția, trebuie să țină statul separat de societate? Și ce-o fi în capul lui Iohannis?!? Care face parte din societate – ca cetățean al acestei țări, din stat – ca „șef”, și care, colac peste pupăză, mai trebuie să și medieze între două chestii din care face parte simultan?!?
V-a luat durerea de cap? Așa e la schizofrenie… face parte din fișa postului!
De învins, n-a învins nimeni! Am pierdut noi. Noi. Noi ăștia! Fraierii ăștia care considerăm că țopârlanul cu Mercedes este un invingător. Noi, care îi validăm pe ‘cinici, pe impostori, pe bandiți și pe celelalte mutații social-politice-economice’ de fiecare dată când ne uităm cu jind la ‘realizările’ lor. De fiecare dată când bălim după mașinile lor strălucitoare și după femeile lor triste.
Politica este doar o activitate. Ca toate celelalte. Doar unii dintre politicieni…
Doar unii! După cum doar unele dintre femei ajung să fie curve – de voie sau de nevoie, tot așa și cu politicienii. Doar unele dintre femei ajung să-și vândă trupurile și doar unii dintre politicieni ajung să-și tranzacționeze sufletele.
Și să nu uităm un lucru. Curvele nu pot exista prin ele însele. Nici unul dintre felurile de curve mai sus menționate. Fiecare dintre curve are nevoie de ‘contraparte’. Adică de clienți!
Și încă ceva. Curvăsăria – atât practicarea meseriei cât și ‘mersul la curve’, are nevoie de un mediu propice. Atâta vreme cât cei neimplicați direct vor accepta fenomenul ca fiind inevitabil, vor ajunge să ‘beneficieze’ – cât se poate de direct, de consecințele acestuia. De la infecții transmise și pe cale sexuală până la subdezvoltare socială și economică.
Toate astea însoțite, bineînțeles, de halaimosul specific activității.
Pentru cei 4 români care încă nu sunt la curent cu scandalul momentului, coaliția PNL, UDMR, USRPlus e pe butuci.
Pretextul fiind o chestie care se cheamă PNDL- Anghel Saligny. Parcă… Adică un program care va moderniza localitățile rurale. Va băga apă, canal, va asfalta drumuri… O reeditare a unui program inventat pe vremea lui Băsescu și condus, atunci, de Udrea.
Unii critică ideea pe motiv că este o formă de mituire a primarilor. Că e o groapă fără fund și că marea majoritate a banilor cheltuiți în felul acesta ajung la clientela de partid. Promotorii programului susțin că USRPlus ar fi împotrivă tocmai pentru că USRPlus nu are prea mulți primari și că se folosește de acest prilej pentru a-și șantaja partenerii de coaliție. Că USRPlus ar fi fost dispuși să accepte PNDL-ul dacă varianta lor de reformă a justiției ar fi fost aprobată în coaliție.
Las la o parte faptul că USRPlus a declarat foarte clar că ar fi fost de acord cu PNDL-ul dacă banii ar fi urmat să fi fost cheltuiți conform unor reguli clare.
Eu unul sunt de-a dreptul îngrozit.
Primul motiv fiind apetitul cu care noi, publicul, am pus botul la chestia asta! Entuziasmul cu care ne-am regrupat în tranșeele ideologice. Ochelarii de cal cu care examinăm, cât se poate de atenți, ce ni se transmite pe posturile preferate de media. Preferate de noi, de fiecare dintre noi, bineînțeles.
Subiectul discuției.
Niște bani de la bugetul statului care ar trebui să ajute zonele rurale rămase în urmă. Ce e de discutat la chestia asta? Principiul în sine?!? Sau modul în care aceste zone ar trebui ajutate? Care dintre ele și de ce? Pe ce criterii?
Știu deja pe unii care vor spune că fac propagandă USR…
Mai departe.
Cum se desfășoară discuția. ‘Pe cei de la USRPlus nu-i interesează subiectul pentru că nu au primari. Vor doar sa-i șantajeze pe partenerii de coaliție pentru ca aceștia să accepte varianta USRPlus pentru reforma din justiție.’ OK. Doar că argumentul ăsta este de-a dreptul îngrozitor. Confirmă implicit că banii urmează să fie dirijați partinic. Partinic, nu politic. Să nu facem confuzia asta. Chiar dacă unii încearcă să ne-o bage pe gât. Și mai confirmă ceva. Că ‘partenerii’ trebuie să fie șantajați pentru a accepta aplicarea până la capăt a programului de guvernare. Hopa!!!
Consecințe.
Păi fără reforma justiției, fără una de substanță, canci bani europeni. Adică ioc! Cel puțin așa se vehiculează pe coridoarele de la Bruxelles. Dăm bani doar celor care respectă statul de drept!
Păi da, numai că banii pentru PNDL vor veni de la bugetul de stat, nu de la UE!
Păi nu vorbirăm că prima sursă de finanțare trebuie să fie banii europeni, și abia apoi bugetul de stat?
Păi da, dar OLAF e mai al dracului decât DNA. Mai ales dacă nu se face reforma justiției.
Deci nu vrem bani europeni pentru dezvoltare rurală. Dar nici restul? Parcă era vorba să vină nu știu câte zeci de miliarde în următorii 6 ani. Eu așa înțelesesem. Că centrul-dreapta a dat la o parte centrul stânga de la robinetul cu bani pentru că cei de până nu de mult n-au știut să-și țină mâinile acasă. Și că Bruxelles ne-a amenințat că ne ia jucăriile cu totul. Că s-au ars, rău, cu gulașul lui Victor Orban și acum suflă și-n mămăligă…
Dar și mai nasol e altceva. Toată chestia asta are la bază o fină cunoaștere a jocului politic. A realității politice românești și a psihologiei sociale. Ei bine, ce nu înțeleg eu e ce urmăresc cei din spatele perdelei de fum.
Și cei care se expun în fața acestei perdele.
Poate că toată chestia asta o fi fost pusă la cale de actorii vizibili. Și/sau de consilierii lor. Poate că nu e nici un ‘deus ex machina’ care să-i păpușeze fără ca aceștia să-și fi dat seama.
Doar că indiferent cine a pus la cale toată tărășenia, e clar cine o duce la îndeplinire. Și în capetele cui se vor sparge toate oalele.
Că cioburile vor ploua și peste capetele noastre, ale tuturor, ne-am obișnuit…
Măcar să ne vină odată mintea la cap! Si nouă, și lor.
nicichiarasa 