1944 Tatăl meu avea aproape 11 ani. Și-a petrecut după amiaza ascuns în subsolul bibliotecii Dudian din curtea bisericii armene din București. Împreună cu restul clasei, cu doamna învățătoare Bogdan și cu profesorul Levon Balijian. Pe atunci episcop și din 1955 Catholicos al Bisericii Armene. După ce s-a terminat, a plecat acasă. Pe jos, tramvaiele nu mai mergeau. Un drum de jumătate de oră. 15 copii de clasa a 4-a, de unii singuri prin orașul proaspăt bombardat. Mama soției mele avea 4 ani. Locuia în Chitila. Statea la niște vecini, mama ei era la spitalul Filantropia. Undeva în zona gării vizate în după-amiaza aia. Tocmai ce născuse al doilea copil, o fetiță. După ce a început, o asistentă i-a pus un pahar cu coniac în mână și pruncul în brațe. „Dă-l pe gât și du-ți copilul în adăpost”. A doua zi, când s-a întors în Chitila, și-a găsit primul copil bine-sănătos și casa una cu pământul. Bărbatul îi era prizonier la ruși – unde a murit, fără să-și vadă al doilea copil – nu mai avea unde să stea … așa că a trebuit să se întoarcă de unde venise. În Ardealul ocupat pe atunci de unguri…. 2024 Eu am aproape 63 de ani. Tocmai ce ne-am întors de la cimitir. Un prieten de-al tatălui meu… Intrăm în casă. Ne spălăm pe mâini, bem apă, dăm drumul la televizor. Bombardamente în Ucraina, 7 oameni uciși în Gaza după ce tocmai descărcaseră un convoi cu ajutoare…
E plin orașul de reclame care te invită să-ți montezi panouri fotovoltaice pe casă. În condiții foarte avantajoase. Tu dai vreo 2000 de lei, programul european plătește restul până la 3.5 kw iar firma care montează pune și ea 1,5 kw.
Mai sunt și alții, care oferă aceleași condiții.
Durează ceva dar după ce termini… ți-a pus dumnezeu mâna în cap! Nu mai plătești curentul în viața ta… O instalație de 5kw produce într-un an între 3,5 și 5,5 Mwh, in funcție de orientarea panourilor. Adică ai de consumat minim 300 kwh pe lună.
Asta până îți vine prima factură…. Și constați că trebuie să plătești TVA pentru curentul produs de tine și depozitat în rețea!
Lucrurile merg cam așa. Panourile produc curent atunci când bate lumina pe ele. Adică ziua. Iar dacă bate soarele, produc mult mai mult decât poate consuma o gospodărie normală. Ceea ce e OK. Curentul produs în plus este injectat în rețea – că d-aia se cheamă că ești prosumator – și recuperat noaptea, iarna și în zilele când nu bate soarele. Curentul injectat în rețea este vândut de distribuitor ‘la botul calului’, adică vecinilor tăi. Fără nici un fel de cost, pe moment, pentru distribuitorul de curent. Fără cheltuieli de transport, practic fără pierderi… Asta din punct de vedere tehnic.
Din punct de vedere comercial… se schimba lucrurile. Practica actuală este ca distribuitorul să-ți trimită o factură din care rezultă că tu, prosumator, trebuie să plătești TVA pentru curentul pe care îl iei din rețea. Curent pe care tot tu l-ai impins mai devreme acolo! Bine, în factura aia mai apar niște chestii dar…
Hai să o luăm altfel. Legislația prevede că atunci când are loc un ‘schimb de proprietate’ între o firmă plătitoare de TVA și un client al său, firma facturează și clientul achită o taxă pe valoarea adaugată. Același lucru este valabil și în situația în care ‘schimbul de proprietate’ apare sub forma unei prestări de servicii. Adică indiferent dacă firma îți montează un geam sau doar ți-l spală, tu ai de plătit un TVA. Singura diferență între cele două situații fiind aceea că dacă doar îți spală geamul, tu nu plătești TVA și pe valoarea geamului în sine. Tot așa, atunci când duci o haină la curățat, plătești TVA doar pe valoarea serviciului prestat, nu și pe valoarea hainei. În situația asta, când e vorba despre o marfă greu de depozitat, lucrurile sunt ușor diferite dar doar din punct de vedere tehnic. Pentru distribuitorul de curent ar fi foarte greu să țină undeva curentul produs de tine până când vei avea nevoie de el. Și nici n-are rost să facă așa ceva. Așa că pur și simplu îl vinde. Îl vinde vecinilor tăi. Care oricum cumpărau curent. Care nu-și pun panouri pentru că au acoperișul orientat spre nord. Sau din cine știe ce alte motive. După care, atunci cănd tu nu mai produci curent, tot distribuitorul îți dă înapoi cât curent ai nevoie din cantitatea deja vândută. Sau mai mult… Iar dacă după doi ani de zile nu ai reușit să consumi tot curentul produs de tine – și vândut de mult de către distribuitor – atunci mai ai ceva de luat. În tot acest du-te vino nu apare nici un schimb de proprietate. Curentul rămâne tot timpul al tău, distribuitorul doar îl plimbă de colo-colo. Tot ce face distribuitorul este să presteze un serviciu. Preia curentul, îl vinde, îl cumpără înapoi de la altcineva, și ți-l pune la dispoziție când/dacă ai nevoie de el.
Bineînțeles că lucrurile nu sunt simple. Atât din punct de vedere tehnic cât și din punct de vedere economic și contabil. N-am să vă plictisesc cu considerente tehnice. Voi constata doar că piața nu este încă pregătită pentru toată daravera asta. Dar asta e. Nimeni nu se naște pregătit pentru nimic și lucrurile nu sunt foarte complicate. Dar ce ne facem cu zona economică și contabilă? Statul are nevoie de TVA. Distribuitorul are nevoie să factureze cuiva TVA-ul cu care s-a încărcat atunci când a cumpărat curentul pe care îl distribuie. Inclusiv curentul pe care îl cumpără ca să-ți dea ție înapoi curentul pe care l-ai împins în rețea atunci când bătea soarele… Păi tocmai ce vorbirăm. Curentul impins de prosumator în rețea este vândut/consumat/facturat instantaneu în imediata apropiere a prosumatorului.
Sunt prea mulți prosumatori într-o anumită zonă? Și prea puțini consumatori pasivi? Păi cine l-a obligat pe distribuitorul de curent să mai încheie contracte de prosumator? Cine nu-l lasă pe distribuitor să modernizeze posturile de transformare în așa fel încât să poată injecta energie în nivelul superior al rețelei electrice? Trebuie să investească niște bani?
Și uite-așa am ajuns la miezul problemei. Care e diferența între un parc fotovoltaic care acoperă două dealuri undeva la țară și aceiași putere instalată în mijlocul unui oraș. Prețul negociat pentru curent, condițiile de livrare și câteva amanunte.
Prețul primit de un investitor in panouri FV e mult mai mic decât cel pe care distribuitorul a fost obligat de catre reglementator să-l ia în calcul atunci când face regularizările cu prosumatorul. Acest lucru are câteva explicații. Curentul produs într-un parc FV trebuie transportat, transformat și apoi distribuit. Toate aceste procese implică costuri și pierderi. Curentul produs de prosumatori este deja la tensiunea potrivită pentru consum și a fost produs în imediata apropiere a locului de consum. Curentul produs de prosumatori este mai constant decât cel produs de un parc FV cu o putere instalată echivalentă. Atunci când trece un nor pe cer, efectul e mult mai puternic asupra unui parc FV – unde panourile sunt unul lângă celălalt – decât asupra unor prosumatori răspândiți pe o suprafață mult mai mare. Mai rămâne problema supra-producției. Pot să fie, într-adevăr, anumite zone în care producția de curent a prosumatorilor să fie mai mare decât cererea din momentul respectiv. Doar că acest ultim aspect poate fi rezolvat prin redimensionarea/reutilarea stațiilor de transformare.
Și atunci? De ce ești obligat tu, prosumatorule, să plătești TVA pentru o marfă produsă și consumată de tine? OK, e normal să plătești serviciul de depozitare și TVA-ul aferent. Dar atât! Și dacă citești factura pe cant, vei observa că deja faci lucrul acesta. În diverse moduri.
Cine a mai văzut mămăligă încălzită pe o plită rece? Și cine s-ar apuca să pună mămăligă direct pe plită înainte de a curăța bine praful depus de vreo 10 ani?
Ce faci tovarășe cu atâta hârtie igienică? Mă pregătesc. Pentru ce?!? Vin vremuri căcăcioase…
Ne tot întrebăm de unde ni se trage… modul în care funcționează societatea. Modul în care interacționăm între noi.
Acuma… n-o fi comunismul de vină pentru tot ce ni se întâmplă! Mai ales că au trecut 34 de ani de atunci. Doar că metehnele nu trec singure. Trebuie să scăpăm noi de ele! Curațenia nu se face singură. Nici măcar sufletul nu se curăță fără un pic de efort din partea celui în cauză.
Ascultați-l pe ‘sărbătorit’ înainte de a citi mai departe.
Nu cred ca mai înțelegea cu adevărat ce citea…
Textul ăla era mai degrabă o confesiune. Accepta faptul că cei care făceau recepțiile erau incompetenți, corupți sau amândouă laolaltă.
Dacă ar fi început cu ‘Următorii cetațeni au fost condamnați pentru abuz/neglijență în serviciu pentru că au acceptat recepționarea unor utilaje necorespunzatoare’ și apoi le atragea atenția celor nearestați încă ce urma să li se întâmple dacă mai continuau așa… era o chestie! Așa cum a citit el ce primise pe foaie…. ‘Să avem grijă să nu se mai întâmple…’
Ce fel de dictator mai era ăsta?!?
Nu cumva ne-am făcut-o cu mâna noastră? Atât atunci cât și acum?
2024 este ‘anul hotărâtor’. Alegem tot. Tot, la toate nivelurile. De sus până jos. De deciziile pe care le vom lua acum, ca nație, depinde viitorul nostru. Atât ca nație cât și ca indivizi.
‘Democrația’ începe la ‘microfon’. Înainte de a cere să fie votați, candidații expun problemele asupra cărora au de gând să se aplece și modul în care au de gând să le rezolve. Iar cei care au de gând să voteze, adică cei care își asumă responsabilitatea pentru propria soartă, ascultă. Ascultă cu atenție înainte de a alege.
Presa – adică mass media – transmite cu fidelitate tot ce încearcă părțile să-și transmită. Electoratul către candidați și candidații către electorat. Reamintesc în acest context că politicienii nu au la dispoziție un alt serviciu de informații în afară de presă. Și nici un alt megafon.
Ia să facem noi un fel de revistă a presei… Să vedem care sunt problemele presante pe care își propun să le rezolve principalii candidați. Și cum…
„Practic, PSD și PNL folosesc votul politic pe care îl aduc primarii pentru a crește șansele de a obține mai multe mandate de eurodeputați, iar Marcel Ciolacu și Nicoale Ciucă își securizează fotoliile de șefi de partide.”
Păi asta discutăm noi înainte de alegeri? Problemele lor?!? Și problemele noastre? Adică ce avem de gând să facem noi, populația, când ?!? După alegeri? La capitolul promisiuni neonorate?
Astea sunt momentele în care ne aducem aminte de istorie.
De cât de bine ne-ar fi dacă am fi înțeles mai mult din istorie!
Alegerea e simplă. Teoretic. În practică….
Teoria – adică evidența istorica – spune că toate imperiile se prăbușesc. Mai devreme sau mai târziu.
Practica – adica istoria locala, traditia – ne invata sa ‘plecam capul’. Ca sa nu ni-l taie sabia… Sa trecem si de hopul asta. Mai vedem noi dupa aia!
Tot istoria ne mai invata ceva. Napoleon parea de neinvins. Hitler parea de neinvins. Gingis Han nu a fost invins pe campul de lupta… Pana cu cateva zile inainte de prabusirea lagarului comunist, nimeni nu se gandea serios la ce se va intampla dupa. Pentru ca nimeni nu-si putea inchipui un ‘dupa’! Dar pentru ca imperiile nu rezista niciodata prea mult…
‘Capul plecat, sabia nu-l taie’ a fost inventat in anumite conditii. In anumite conditii socio-istorice. Pe vremea cand ‘spatiul Carpato-Dunareano-Pontic’ se afla la rascruce de vanturi. Era o intersectie a istoriei. Un loc in care se infruntau trei imperii. Pe vremea cand istoria nu fusese inca scrisa. Iar cei care ajunsesera la concluzia asta nu avusesera niciodata sansa – adica timpul necesar – de a se gandi la invataturile istoriei.
Acum situatia e clara. Ar trebui sa fie clara… Singurii ochelari de cal care ne tulbura vederea sunt iluziile noastre. Fricile noastre!
Suntem, impreuna, mult mai puternici decat agresorul. Asa cum restul Europei a fost mai puternic decat Napoleon. Asa cum spatiul Nord-Atlantic a fost mai puternic decat Hitler si decat Stalin. Succesele initiale obtinute de agresori au avut la baza ezitarile victimelor. Care victime, odata trezite din pumni, au readus situatia la normal. La normalitatea istorica.
Tot asa si acum. Doar ca trebuie sa ne trezim odata. Sa ne mai trezim odata….
– „Nu este absolut nici o scuza, opriti-va din a le plange de mila. E plin de locuri de munca, doar sa vrei sa iesi din cacat.” – „Dacă nu aveți dureri, nici insomnii e bine. Nu vă faceți griji. Multă minte vă doresc.”
Foarte interesant fenomenul…. adică reacțiile…
Păi dacă nouă nu ne mai pasă de soarta semenilor noștri, atunci de ce le-ar păsa guvernanților de soarta noastră? Dacă noi – cei mulți, care am putea ajunge în situația asta – considerăm că cel aflat în necaz e singurul vinovat pentru situația în care se află și, ca atare, nu merita sa fie ajutat … atunci de ce s-ar agita cei cărora le este peste putință să înțeleagă că și ei ar putea – chiar dacă mai greu – ajunge ‘pe stradă’? Păi dacă noi – care spunem că ne pasă – ne apucăm să-i bălăcărim pe cei care nu pricep – din indiferent ce motive – de ce ar mai încerca ei să priceapă ceva?
Hă? Ce e aia analfabet funcțional? Suferă de analfabetism funcțional – și atunci nu poate funcționa la capacitate – sau e funcțional cu toate că e analfabet?!? Hotărăște-te…
Și ce legătură e între problema cu care ai început postarea și analfabetismul funcțional?
‘Nu reușeste să ‘exploateze eficient’ informațiile conținute în textele pe care le citește? Informațiile conținute în instrucțiunile pe care le primește atunci când îi este încredințată o sarcină?!?’
Sau ‘Nu știe să formuleze niște instrucțiuni ‘operaționalizabile’?!?’
Orice copil normal face o socoteală simplă. Cât avea tac-su când i s-a născut plodul? 30 de ani? Ce tre’ să aflăm? Cât o să aive tac-su când o ajunge plodu’ la majorat? Dacă nu moare până atunci? Mare rahat. 30 cu 18 face 48. Cam puriu…
Dacă lași copiii să socotească în felul acesta, ei nu vor înțelege că timpul trece la fel de repede pentru toată lumea. Că un an e la fel de lung pentru ei cât este și pentru părinții lor.
Pe bune?!?
Nu cumva analfabetismul ăsta disfuncțional apare mai ales datorită faptului că prea mulți dintre profesori se cred mult mai deștepți decât elevii lor? Că prea mulți dintre cei care au avut norocul să primească o educație formală confundă informația memorată – mai ales pe cea memorată de ei – cu deșteptăciunea? Confundă informația acumulată (osificată?!?) cu capacitatea de a folosi informația accesibilă?
Dacă v-ați apucat deja să zâmbiți subțire… Ăsta n-a înțeles nimic! S-a plimbat degeaba prin școală… N-a priceput că mintea e ca un mușchi. Care trebuie antrenat de mic. Și că degeaba te apuci la bătrânețe să mai înveți mersul pe bicicletă… N-o să mai fii niciodată în stare de performanță!
Ce-am înțeles eu? Din școală și din viață?
Că oamenii au inventat mai întăi lucrurile importante. Și mai apoi scrisul. Ca să țină minte… Să nu mai fie nevoiți să reinventeze tot felul de chestii. Rezolvate deja de străbunii lor. Că oamenii care s-au crezut deștepți au sfârșit prost. Mai prost decât ar fi ajuns dacă și-ar fi cunoscut lungul nasului… Și că oamenii capabili să facă lucruri sunt cel puțin la fel de importanți ca cei capabili să scrie despre lucrurile alea. Cu toate că oamenii care fac sunt mai mulți decât cei care scriu! Pentru simplul motiv ca un om care face pâine poate hrăni un număr limitat de guri pe când o rețetă pentru pâine poate fi citită, după ce va fi fost scrisă, de un număr infinit de ochi!
Incendiu într-un club, explozie într-o stație GPL, alt incendiu într-o unitate de cazare… Fiecare dintre aceste evenimente tragice fiind soldate cu victime! Una dintre victimele incendiului de la Tohani fiind chiar fiul investitorului.
Ce au în comun cele trei incidente? În afară de tragismul evenimentelor?
La prima vedere, am putea vorbi despre lipsa totala de respect față de reguli. Atât a celor care au organizat lucrurile cât și a celor care ar fi trebuit să se asigure – și să NE asigure – că regulile au fost respectate.
Ce legătură este între ce s-a întâmplat în decembrie 1989 și cele trei tragedii menționate mai sus?!?
Există societăți normale și societăți aflate în tranziție. ‘În tranziție’ către normalitate dar nu neapărat.
În societățile normale, regulile sunt expresia, operaționalizarea, unui contract social. Marea majoritate a membrilor societăților respective au înțeles, mai întâi implicit, că e mai bine – pentru toată lumea, să ‘nu ucizi’. Că e mai bine, pentru toata lumea, atunci când toată lumea respectă niște reguli. Că e mai bine, pentru toată lumea, atunci când toată lumea respectă niște reguli care operaționalizează respectul reciproc dintre membrii ‘lumii’ respective. Să nu ucizi, să nu furi, să nu treci pe roșu, să porți centura de siguranță, să nu arunci gunoi pe jos.
În societățile anormale, cele în care unii oameni se cred mai cu moț decât ceilalți iar ceilalți nu au nimic de spus pe chestia asta, regulile funcționeză după principiul barierei. ‘Legea este o barieră. Un par pus de-a curmezișul drumului. Un par peste care sar caii, pe sub care se strecoară câinii și în fața căruia se opresc boii!’
Și toată chestia asta ține până când oamenii – atât ‘unii’ cât și ‘ceilalți’ – încep să-și dea seama că ‘de aia e mai bine dincolo’. Că de-aia ‘acolo’ trenurile merg cu 160 de km pe oră, autostrăzile sunt netede și cabanele nu ard precum torțele.
La noi, procesul a fost întârziat de faptul că lucrurile nu au fost ‘resetate’ ca lumea. Tot vorbim despre ‘Revoluția din Decembrie’. Lumea o fi ieșit ea ca la revoluție doar că de ieșit a ieșit o lovitură de stat. În loc ca lucrurile să reintre într-un anumit firesc – și într-o anumită evoluție, firească – am avut de a face cu o ‘înlocuire’. Cu o ‘rotație a cadrelor’. Pur și simplu, la nivelul puterii, o gașcă a fost înlocuită de o alta.
OK, cei vechi erau ‘închistați’, următorii au fost un pic mai pricepuți. Mai ageri! De unde și rezultatele. Dezvoltarea economică, creșterea nivelului de trai… pe medie…
Doar că genul ăsta de dezvoltare, de copiere a rezultatelor obținute de alții, merge doar până la un punct. Până în punctul dincolo de care se face simțit, din nou, ‘mi se cuvenismul’.
Tocmai pentru societatea este, în continuare, împărțită în ‘unii’ și ‘ceilalți’. împărțire perpetuată, și certificată, în decembrie 1989. Atunci când Revoluția a fost continuată printr-o lovitură de stat. Care a reîmpărțit lumea în ‘unii’ și ‘ceilalți’.
Am auzit ‘povestea’ asta undeva prin 1988. Adică în secolul trecut și în timpul orâduirii de mult apuse. Cel puțin din punct de vedere formal…
Am tot relatat întâmplarea în diverse situații. A venit momentul să o consemnez. Pentru simplul motiv că e din ce în ce mai actuală! Si ca explicație pentru ilustrația de mai sus. Care a început să mișune pe internet.
Cică un grup de nemți, atunci când văd pe cineva mai deștept decât media, se dau pe lângă el. Îl ajută să facă ce are el de făcut. Și în felul ăsta trăiesc cu toții mai bine. În felul ăsta trăiesc cu toții din ce în ce mai bine… Și cică un grup de români, atunci când văd pe cineva mai deștept decât media, se adună în jurul lui. Și-i dau la cap! ‘Ce mă, ăsta se crede mai deștept decât noi?!?’
De ce mi se pare încă actuală? Cu toate că în România se trăiește mult mai bine decât se trăia pe vremea aia? Cu toate că în multe locuri din România se trăiește aproape la fel de bine ca în multe locuri din Germania?
Păi tocmai d-aia. Pentru că prea mulți dintre nemți ‘s-au învățat la prostii’. OK, o parte dintre români ‘s-au deșteptat’. Mai e mult până departe dar măcar mergem în direcția bună! Nemții, în schimb, parcă au luat-o înapoi. Și mi-e frică să nu cumva să ne luam după ei!
nicichiarasa 