Archives for category: aici sunt banii dumneavoastra

Scopul pentru care cineva înființează o firmă este să facă profit.
Cu cât este mai mare profitul cu atât e mai bine pentru firmă,
și implicit pentru proprietarii firmei.
Scopul statului este să ia cât poate de mult de pe urma funcționării unei firme.
Cu cât poate lua mai mult cu atât e mai bine pentru stat

Noi, oamenii, avem ceva în plus față de celelalte animale. Capacitatea de a acționa ca un agent liber. De a lua hotărâri, de preferință în cunoștință de cauză. În mod conștient.
Capacitate codificată în legislația românească sub numele de „capacitate de exercițiu”.

O parte dintre societățile/culturile umane au devenit, în timp, democratice. Evoluția – adică fenomenul acela care impiedică supraviețuirea organismelor, biologice sau sociale, care nu fac fața ‘provocărilor’ la care sunt supuse – a făcut ca anumite societăți/state/culturi să inventeze – în mai multe rânduri și locuri – ceea ce noi numim, astăzi, democrație. Un spațiu de libertate în care fiecare face ‘ce vrea’ – atâta vreme cât nu răstoarnă barca – și în care hotărârile care influențează soarta comunității sunt luate abia după consultarea onestă a celor cărora le pasă de mersul lucrurilor.

Spațiul ăsta ‘de libertate’ presupune și libertatea cuvântului. Toată lumea poate spune tot ce are pe suflet.
Treaba asta e esențială pentru procesul de „consultare onestă a celor cărora le pasă de mersul lucrurilor”. Ce fel de consultare onestă a aia în timpul căreia cei consultați nu pot spune ce au pe suflet? Tot ce au pe suflet… Chestie care trebuie să fie liberă tot timpul, nu doar pe durata campaniei electorale!

Dacă tot putem spune tot ce ne trece prin cap – e o oarecare diferentă între ce avem în suflet și ce ne trece prin cap, numai că diferența asta poate fi făcută doar de fiecare dintre noi – atunci hai să ‘comunicăm’. Să împărtășim lumii toate gândurile noastre!

Să lăsăm lumea să discearnă! Să facă diferența între ….

Suficientă ‘pregătire de artilerie’!

Noi toți, fiecare în calitatea sa de agent liber, suntem supuși unor mai multe influențe.
Care acționează pe mai multe paliere și care sunt luate în calcul, atunci când decidem/spunem câte ceva, mai mult sau mai puțin conștient.
E foarte greu de discutat filozofie atunci când ți-e foame. Sau în prezența unui foarte atractiv, și evident disponibil, potențial partener sexual….
Ultimele două influențe care continuă să ne structureze procesul de decizie după ce toate celelalte au încetat să-și mai facă simțită prezența sunt cultura și ideologia.

Si nu, nu sunt deloc chiar același lucru.
Da, ideologia face parte din cultură – în sensul că amândouă au fost făcute de oameni și au fost transmise din om în om.
Numai că ansamblul cultural în care am evoluat este o devenire ‘naturală’ – fără scop în sine și rezultatul cooperării unul mare număr oameni care au făcut parte dintr-un imens șir de generații.
În timp ce fiecare dintre ideologiile care s-au perindat pe aici au fost opera unor inițiatori și suporteri care aveau câte o agendă. Câte ceva de demonstrat și/sau obținut.

Ute-așa am ajuns ca în însuși spațiul de libertate care presupune exprimarea fără opreliști, care inveterează decizia individuală cât se poate de aproape de dorințele și considerațiile fiecăruia dintre noi și care impune consultarea populară înaintea adoptarii oricărei decizii colective există oameni care ‘știu ei mai bine’!

Care știu ei, fără să întrebe pe nimeni, de ce sunt înființate firmele. Toate firmele!
Ce trebuie să facă statul și ce este mai bine pentru el…
Și, mai ales, că statul este – în mod absolut dar, în același timp, într-un fel extren de nebulos – diferit de restul societății!

Autorul citatului de mai sus este o persoană cât se poate de respectabilă.

Autorul citatului de mai sus este o persoană cât se poate de respectabilă.
Citatul descrie cât se poate de exact starea de fapt din momentul actual. Moment în care chiar noi, cei care trăim acum, suntem liberi să ne exprimăm părerile și să ne votăm viitorul.

Doar că citatul a fost redactat sub o puternică influență ideologică.
Sub o triplă influență ideologică.
De convingerea raționalistă că fiecare ‘trestie gânditoare’ poate cunoaște adevărul absolut – dacă se străduie suficient de mult și doar dacă rămâne fidel metodei raționale de căutare a adevărului.
De convingerea neo-liberală că statul este dușmanul împilator al tuturor celorlalți.
Și de concluzia lui Milton Friedman ca ‘profit uber alles’.

N-am să mă apuc acum să mă/vă întreb dacă e bine sau nu.
Vă întreb doar dacă vi se pare că lucrurile funcționează? Dacă vi se pare că mergem în direcția bună?

Eu aș reformula puțin.

Scopul pentru care cineva înființează o firmă este cunoscut doar de cel care înființează firma respectivă.

Tot așa, tot doar cel care înființează firma știe cât profit își dorește să facă. Ce profit i se pare lui rezonabil să aibe.

În ceea ce privește statele, sunt două tipuri de politicieni.

Unii care – forțați de împrejurări/condiționați de educația primită – înțeleg că impozitele colectate – multe, puține, nu contează, trebuie cheltuite în așa fel încât întreaga societate – populația organizată sub forma unui stat, să devină din ce în ce mai funcțională. Si alții care mai cred că odată ajunși la butoane îșii pot permite să sifoneze în interes propriu o din ce în ce mai mare proporție din bugetul colectat de stat.

Fiecare dintre aceste doua tipuri de politicieni – care sunt, de fapt, niște oameni ‘din popor’-ul care locuiește într-un anumit stat – învârt câte un cerc.

Primul, cel în care impozitele sunt cheltuite în mod judicios, este un cerc virtuos. La fiecare învârtitura lucrurile merg din ce în ce mai bine. Oamenii din societate percep impozitele ca pe un cost pe care îl plătesc pentru a trăi așa cum li se pare normal să trăiască. Părere pe care o vocalizează în mod constant. Mai apăsat în timpul campaniilor electorale. Și părere pe care o ‘formalizează’ cu ajutorul buletinului de vot.

Al doilea cerc, cel prin circumferința căruia din ce în ce mai mulți bani o iau ‘pe alături’, este unul vicios.
S-ar putea ca lucrurile să meargă bine pentru o oarecare perioadă. Mai ales atunci când există un mare decalaj între țara respectivă și cele din jurul/apropierea ei. Respectiva țară este, pur și simplu, aspirată în trena celorlalte. Așa cum s-a întâmplat cu Grecia până nu demult.

Doar că ‘mersul la aspirație’, după cum știu toți bicicliștii care s-au ținut suficient de mult timp bprea aproape de autobuze, implică anumite riscuri. Mai devreme sau mai târziu, autobuzul se oprește brusc iar biclistul se alege cu nasul spart. Și, pentru că și-a cheltuit toți banii pe concedii – chiar dacă nu erau ai lui, acum n-are cu ce să-și repare biclicleta.

Credit… ioc!
Cine-i așa prost să dea bani cuiva care își asumă genul asta de riscuri?
Care nu se gândește la ‘și eu ce mă fac mâine? Dacă mă prind aștia?’

Cică să faci ce spune popa, nu ce face popa!

‘Dacă vrei să ieși din criză, pune mâna și plătește doi oameni. Din bani publici. Pe unul să sape un șanț și pe celălalt să-l astupe. Pe șanț, nu pe primul lopătar!’

Idea din spatele învățăturii lui Keynes fiind aceea că cei doi săpători, până atunci șomeri muritori de foame, vor avea astfel suficient de mulți bani la dispoziție încât să repornească afacerile ‘brutarului, măcelarului’ și chiar și chiar și pe cea a ‘berarului’! Iar toți aceștia – plătitori de taxe fiind – urmau să întoarcă la buget, prin efectul de cascadă, chiar mai mulți bani decât cei folosiți pentru plata foștilor șomeri.

Doar că șanțul lui Keynes era o metaforă!
Omul, adică Keynes, nu se aștepta ca cineva să-l ia ad-litteram. Pe șanț, nu pe el…
E de bun simț că dacă tot dai niște bani pe ceva – și niște oameni depun un efort să facă ceva – ca acel ceva să aibe și o utilitate directă! Și, mai ales, să nu strice!

Primum, non nocere!

Acu’ vreo câteva săptămâni am găsit un afiș la capătul străzii.
‘Luați-vă mașinile de aici că de poimâine ne apucăm de treabă!’
Zis și făcut.
La capătul săptămânii strada era un mare șanț!
Stați liniștiți, n-au schimbat nici o țeavă. Nici vreun fir de curent sau cablu de internet! Doar au scos asfaltul, pietrele, trotuarele și bordurile.
După care au adus alte pietre – sparte de data asta, au pus alte borduri – cele vechi aveau mai puțin de 10 ani, au turnat beton pe trotuare – încă mai avem internet, dar țevile care nu aveau fibra optica montată în ele sunt cam strivite, au turnat asfalt și s-au apucat să pună ‘pișcoturi’ deasupra betonului de pe trotuare.

Am uitat să vă spun că strada urmează să devină ‘cu sens unic’. Așa că au apărut niște șicane la cele două capete. Să nu poată intra două mașini una pe lângă cealaltă?!?

Da’ mașina de pompieri? Sau o cifă cu beton? Gunoiul? Astea cum iau curbele?
În linie dreaptă au loc, dacă parchează riveranii ca lumea…

Și încă o chestie interesantă.
La o lucrare de genul ăsta ai nevoie de mulți oameni. Inginer, operatori pe utilaje, lopătarii lui Keynes, cârcași.
Ei bine, inginerul, lopătarii și cârcașii sunt români. Iar toți operatorii de utilaje – excavatoare, compactoare, greder, mașina de asfaltat, sunt din Sri-Lanka. Operatorii, nu utilajele! Vin ceva mai devreme, singuri, își ung utilajele, completează uleiurile, șterg parbrizele… Utilajele sunt din Anglia si din Germania, că Progresul Brăila a ajuns la fier-vechi.
Românii sunt aduși un pic mai târziu cu un microbuz. Nemțesc.
Inginerul vine singur, cu un Duster. De la firmă. Care, după nume, se ocupă în principal cu montajul și întrețirea rețelelor de gaze.

Această modalitate de plată este disponibilă în toate mijloacele de transport în comun care au afişate siglele „VISA” și „Mastercard” și oferă mai multă flexibilitate tuturor călătorilor, întrucât permite achitarea călătoriei cu orice card bancar contactless, Mastercard, Maestro sau Visa, emis oriunde în lume.

Tocmai ce m-am întors de la Timișoara.
Acolo au un sistem asemănător. Lipești cardul de aparat, aștepți cât îți spune ecranul și, surpriză, capeți un bon fiscal. Ca să fie treaba oablă! Și să nu fie nevoie să tot ‘validezi cardul’ de fiecare dată când schimbi ‘căruța’.
Mijlocul de transport vine la ora de pe afiș – am făcut vreo 5 călătorii dus-întors la diverse ore din zi, în timpul săptămânii și la sfârșitul ei – iar aparatele de taxat au funcționat de fiecare dată.
Astea din București ratează cam odată la fiecare trei încercări.

Vineri, adică acu’ vreo 10 zile, am măturat din frunzele de pe stradă. O curte în dreapta și două în stânga…și pe partea cealaltă…
Oricum se adună la mine în față după două adieri de vânt!

Ce m-a apucat?
Nu măturase nimeni de mai bine de o săptămână. Când cad frunzele, adică toamna, măturătorii nu au cum să facă față…
De ce sunt atât de puțini? Pentru că nu ar avea ce face în restul anului…
De ce nu trece o mașină care să măture o dată pe săptămână?
Pentru că nu ne luăm noi mașinile de pe stradă în ziua aia!

Marțea următoare, adică acum mai bine de o săptămână, iar nu a măturat nimeni.
A trecut mașina care ia gunoiul, a golit tomberoanele dar a lăsat sacii cu frunze în fața curții.
‘Vine altă mașină. Cea care strânge sacii măturați de măturători!’
Până ieri – care a fost tot marți, am mai adunat vreo doi saci. Peste primii patru!
Ieri au venit și măturătorii oficiali. Care au pus și ei doi saci peste grămadă. Doi peste grămada ‘mea’ și încă câte unul din două în două porți.

Aseară, pe la 8, mă cheamă un vecin la poartă.
Când ies pe ușă, văd o pală de fum.
Instinctiv, iau extinctorul cu mine. În dreptul palei e parcată, de obicei, mașina.
Deschid poarta și vă doi vecini care încercau să stingă focul.
Doi necunoscuți aprinseseră unul dintre sacii cu frunze.
Un alt necunoscut – care trecea pe acolo cu mașina, a observat. A oprit și a încercat să stingă focul cu extinctorul de la mașină.
Unul dintre vecini – care tocmai venea acasă, s-a dus la el în curte după o găleată cu apă. Celălalt a rămas să mă cheme pe mine. Necunoscul bine intenționat a plecat.
Am stins focul.
Și am sunat la 112. La nici 10 metri de poartă e o cameră de supraveghere stradală. Poate a ‘surprins’ ‘evenimentele’.
Dispecera de la 112 transferă apelul la Poliție.
Dispecerul de la Poliție trimite un echipaj.
Care mă întreabă ce s-a întâmplat.
Relatez povestea telefonului fără fir iar polițiștii îmi spun că fără semnalmentele celor doi necunoscuți nu au ce să facă.
Le arăt camera.
‘Aia ține de poliția locală. Noi nu avem acces la ea!’
‘?!?’
‘Trebuie să luăm legătura cu ei… durează! Mai bine dăm căteva ture cu mașina pe străzi, poate îi găsim…’
Azi dimineață, la 10 zile de când stau sacii pe stradă, am sunat la ‘gunoieri’.
Dispecera, mai ales după ce a aflat despre începutul de incendiu, părea chiar impresionată:
‘Am să-l anunț pe șeful de zonă!’

Am măturat din nou, am pus frunzele în alți saci și m-am pus pe așteptat.

Grămada a dispărut în mai puțin de o oră!

Păi n-am fost eu ăla prostu’?!?
Dacă sunam mai devreme… adică acum vreo săptămână…

Aflăm de pe internet:

Comentariu ‘la botul calului’:

Până la urmă, sunt două chestii diferite…

Ghiță a fugit peste graniță cu un sac de bani în spate. Că altfel n-avea ce să mănânce ‘dincolo’.

Nicușor Dan a trecut strada ca să scoată niște bani. De la bancomat. Cu copila-n brațe. Vorbind la telefon. În fugă…

Dacă se împiedica Sebastian Ghita… îl prindea Europolul.

Daca se împiedica Nicușor Dan, își rupea ceva copilul ăla nevinovat.

Dacă dădea cineva peste Ghița, primea o medalie. Sau măcar o citație pe unitate.

Dacă dădea vre-un șofer peste Dan… avea ceva de tras!

Dacă noi, cei care trebuie să tragem din 4 in 4 ani niște concluzii, nu vedem că diferențele astea sunt, de fapt, niste ‘trăsături de unire’ … ne merităm soarta!

Care e realitatea ‘din teren’:

Și încă ceva.
În principiu, nu am mare considerație pentru presa de scandal.
Sau, mai bine spus, pentru modul ‘scandalos’ în care ‘se face presă’ în zilele noastre.
Dar uite că așa mai aflăm și noi chestii interesante din viața aleșilor noștri…

Foarte mulții, și din ce în ce mai puțin subtilii, apologeți Putiniști plasați în spațiul virtual de expresie românească îi scot vinovați pe ucraineni. Direct sau indirect.

Unul dintre argumentele folosite pentru a ne convinge pe noi, cititorii, ca Ucraina capătă ceea ce merită este nivelul ridicat de corupție din țara vecină.

Eu nu prea înțeleg cum vine chestia asta!

De ce trebuie distrusă o țară – adică dărâmată cu tunul, doar pentru că unii dintre locuitorii săi sunt corupți? Adică dau și iau șpagă?

Care este legătura dintre corupția din Ucraina și faptul că Putin și-a permis să ordone invadarea unei țări căreia statul Rus i-a garantat securitatea?

Dar să nu lăsăm lipsa mea de viziune să stea în calea lecției pe care o avem de învățat din cele ce se întâmplă în jurul nostru.

Dacă până și apologeții lui Putin au ajuns la concluzia asta, poate ar fi cazul să facem ceva pe chestia asta!

Pănă la urmă, este a doua oară când ‘Corupția Ucide’.

https://romania.europalibera.org/a/politizarea-prin-impostur%C4%83-consiliile-de-administra%C8%9Bie-br%C4%83%C8%9Bar%C4%83-de-aur/31718244.html

https://www.libertatea.ro/stiri/marturia-unei-mame-din-ucraina-care-vine-de-trei-ori-pe-saptamana-in-romania-pentru-dializa-la-vama-pe-partea-noastra-oamenii-platesc-spaga-ca-sa-treaca-4002985

Cu ocazia grevei am aflat câteva lucruri.

40% dintre cei 11 000 de angajati sunt șoferi și mecanici. Restul, „personal administrativ”.
80% dintre veniturile STB se duc ‘pe salarii’.

Mai sunt multe cifre prin articolele apărute ‘pe chestia asta’. Aveți două linkuri mai jos.
Sincer să fiu, mie mi se pare că șoferii sunt plătiți prost. Și că 60 tone de motorină furate, într-un an, dintr-o întreagă autobază, nu e foarte mult.

Doar că am mai aflat ceva. Pe propria piele.
Orașul nu s-a blocat.
Nu doar că viața a continuat neabătută, dar nici măcar nu a fost mare aglomerație de ‘autoturisme personale’. Și taxiuri câte vrei la toate colțurile…

Ce rezultă de aici?

Că cei care au organizat greva au tendințe sinucigașe.
Și cei care au pus botul.

Păi… șoferii știu că nu pot fi înlocuiți. Că la banii ăștia nu găsești prea mulți doritori care să tragă de covrig prin aglomerația din București.
Le-a fost frică celor care au băgat mâna în rezervor? Și pentru asta faci grevă? Ca să atragi și mai tare atenția asupra ta?!?

Șefii de sindicat ar trebui să știe structura de personal.
Și că n-are cum să mai meargă în felul ăsta.
Că orice om sănătos la cap ar trebui să facă o restructurare la sânge a companiei.

Și atunci?
Faci o grevă? Ca să ce? Să se oftice lumea pe tine? Să nu mai aibe nimeni nici un fel de milă pentru cei ce urmează să fie disponibilizați?
Mai ales că disponibilizații vor veni mai ales din rândurile personalului administrativ, nu dintre șoferii care au făcut grevă… dacă cei ce vor face restructurarea vor fi oameni cu scaun la cap, bineînțeles… că doar n-o să dea afară șoferi și să-i păstreze pe ceilalți…

‘Neo-liberalii’ ar trebui să-și frece mâinile de bucurie…
Încă o trăsnaie din asta și să vezi cum se găsește cineva să spună că STB trebuie privatizată. Că altfel nu se mai poate ieși la liman….

Iar bucureștenii, exasperați, s-ar putea să cam fie de acord!

https://www.rfi.ro/presa-romaneasca-141850-transport-varsovia-budapesta-alt-film-bucuresti
https://republica.ro/salariul-mediu-brut-la-stb-este-aproape-7-000-lei-din-cei-11-000-angajati-doar-40-sunt-soferi-si-mecanici

Bănuiesc că cei care au ridicat statuia, au avut motivele lor.
N-am prea înțeles care. Degeaba am citit vreo câteva articole pe net, nu prea rezultă mare lucru.

Dar nu despre asta e vorba.

Trec destul de des prin piața ‘cu același nume’. Și de fiecare dată mă întreb ‘ce caută silenul la picioarele lui Lahovari?!? OK, gagica aia care îi ridică osanale… are o logică. Dar bărbosu’ ăla dezbrăcat care ridică mirat privirea la ea? L-au pus la mișto?’

Șoșoacă și-a pus, singură, botniță. În plenul Parlamentului. La tribuna Camerei Deputaților.

OK, aici e vorba de libertatea cuvântului. Fiecare om – iar parlamentarii sunt, sau ar trebui să fie, oameni – are dreptul să se exprime așa cum consideră că este necesar.

Deci faptul că Șoșoacă și-a pus botniță e treaba ei. A ei și doar a ei!

Peste conceptul de libertate a cuvântului se suprapune, în cazul parlamentarilor, conceptul de imunitate.
Aceștia nu pot fi trași la raspundere pentru cele făcute în timpul mandatului fără ca plenul camerei din care fac parte să le ridice imunitatea parlamentară. Cu excepția cazului în care au fost surprinși în flagrant…
Pe de altă parte, parlamentarii nu pot fi ‘pedepsiți’ pentru ideile expuse și cuvintele pronunțate în timpul exercitării mandatulu!

Cu alte cuvinte, „circul” va continua atâta vreme cât noi, ‘publicul’, le vom permite ‘artiștilor’ să se ‘producă’ pe ‘scenă’.

Pe banii noștrii, pe timpul nostru, în timpul vieții noastre…

În timpul singurei noastre vieți!

Cine a învins?
Cinicii, impostorii, bandiții și alte mutații social-politice-economice foarte stranii.

“Ce să-i spui unui tânăr ca să reușească în viață? Să fie corect, să se educe, să fie altruist, să ajute pe celălalt, să se sacrifice, să lupte pentru dreptate, să împartă cu celălalt, să respecte legea? Dacă face asta e terminat.
Realitatea spune invers: fură, încalcă legea, fii tupeist și cinic până la cer, bagă-ți picioarele în lege și în tot, folosește-te de ceilalți fără milă, ia tot, nu împărți cu nimeni, fii nemilos și lasă morala și adevărul. Astea sunt pentru cei slabi, tu ești învingător: poți călca pe cadavre pentru că meriți. Suntem o junglă: sfâșie tot ca să poți reuși. Aceasta este singura putere de lege. Tu ești legea.
Asta este cheia succesului noii societăți. Asta ne arată ”noua elită” parvenită.

NU!

De învins, n-a învins nimeni!
Am pierdut noi.
Noi. Noi ăștia!
Fraierii ăștia care considerăm că țopârlanul cu Mercedes este un invingător.
Noi, care îi validăm pe ‘cinici, pe impostori, pe bandiți și pe celelalte mutații social-politice-economice’ de fiecare dată când ne uităm cu jind la ‘realizările’ lor.
De fiecare dată când bălim după mașinile lor strălucitoare și după femeile lor triste.

Atât de frumoase și atât de triste…

Construirea socială a realității, Peter L. Berger și Thomas Luckmann