Archives for category: 1989

2024 este ‘anul hotărâtor’.
Alegem tot. Tot, la toate nivelurile. De sus până jos.
De deciziile pe care le vom lua acum, ca nație, depinde viitorul nostru. Atât ca nație cât și ca indivizi.

‘Democrația’ începe la ‘microfon’.
Înainte de a cere să fie votați, candidații expun problemele asupra cărora au de gând să se aplece și modul în care au de gând să le rezolve.
Iar cei care au de gând să voteze, adică cei care își asumă responsabilitatea pentru propria soartă, ascultă. Ascultă cu atenție înainte de a alege.

Presa – adică mass media – transmite cu fidelitate tot ce încearcă părțile să-și transmită. Electoratul către candidați și candidații către electorat.
Reamintesc în acest context că politicienii nu au la dispoziție un alt serviciu de informații în afară de presă. Și nici un alt megafon.

Ia să facem noi un fel de revistă a presei… Să vedem care sunt problemele presante pe care își propun să le rezolve principalii candidați. Și cum…

Practic, PSD și PNL folosesc votul politic pe care îl aduc primarii pentru a crește șansele de a obține mai multe mandate de eurodeputați, iar Marcel Ciolacu și Nicoale Ciucă își securizează fotoliile de șefi de partide.

Păi asta discutăm noi înainte de alegeri?
Problemele lor?!?
Și problemele noastre? Adică ce avem de gând să facem noi, populația, când ?!?
După alegeri? La capitolul promisiuni neonorate?

Astea sunt momentele în care ne aducem aminte de istorie.

De cât de bine ne-ar fi dacă am fi înțeles mai mult din istorie!

Alegerea e simplă. Teoretic. În practică….

Teoria – adică evidența istorica – spune că toate imperiile se prăbușesc. Mai devreme sau mai târziu.

Practica – adica istoria locala, traditia – ne invata sa ‘plecam capul’. Ca sa nu ni-l taie sabia… Sa trecem si de hopul asta. Mai vedem noi dupa aia!

Tot istoria ne mai invata ceva. Napoleon parea de neinvins. Hitler parea de neinvins. Gingis Han nu a fost invins pe campul de lupta… Pana cu cateva zile inainte de prabusirea lagarului comunist, nimeni nu se gandea serios la ce se va intampla dupa. Pentru ca nimeni nu-si putea inchipui un ‘dupa’! Dar pentru ca imperiile nu rezista niciodata prea mult…

‘Capul plecat, sabia nu-l taie’ a fost inventat in anumite conditii. In anumite conditii socio-istorice. Pe vremea cand ‘spatiul Carpato-Dunareano-Pontic’ se afla la rascruce de vanturi. Era o intersectie a istoriei. Un loc in care se infruntau trei imperii. Pe vremea cand istoria nu fusese inca scrisa. Iar cei care ajunsesera la concluzia asta nu avusesera niciodata sansa – adica timpul necesar – de a se gandi la invataturile istoriei.

Acum situatia e clara. Ar trebui sa fie clara… Singurii ochelari de cal care ne tulbura vederea sunt iluziile noastre. Fricile noastre!

Suntem, impreuna, mult mai puternici decat agresorul. Asa cum restul Europei a fost mai puternic decat Napoleon. Asa cum spatiul Nord-Atlantic a fost mai puternic decat Hitler si decat Stalin. Succesele initiale obtinute de agresori au avut la baza ezitarile victimelor. Care victime, odata trezite din pumni, au readus situatia la normal. La normalitatea istorica.

Tot asa si acum. Doar ca trebuie sa ne trezim odata. Sa ne mai trezim odata….

Dacă nu noi, atunci cine?!?

– „Nu este absolut nici o scuza, opriti-va din a le plange de mila. E plin de locuri de munca, doar sa vrei sa iesi din cacat.”
– „Dacă nu aveți dureri, nici insomnii e bine. Nu vă faceți griji. Multă minte vă doresc.”

Foarte interesant fenomenul…. adică reacțiile…

Păi dacă nouă nu ne mai pasă de soarta semenilor noștri, atunci de ce le-ar păsa guvernanților de soarta noastră?
Dacă noi – cei mulți, care am putea ajunge în situația asta – considerăm că cel aflat în necaz e singurul vinovat pentru situația în care se află și, ca atare, nu merita sa fie ajutat … atunci de ce s-ar agita cei cărora le este peste putință să înțeleagă că și ei ar putea – chiar dacă mai greu – ajunge ‘pe stradă’?
Păi dacă noi – care spunem că ne pasă – ne apucăm să-i bălăcărim pe cei care nu pricep – din indiferent ce motive – de ce ar mai încerca ei să priceapă ceva?

And the Lord God said,
Behold,
the man is become as one of us, to
know good and evil.
Gen 3:22

Why are we doing all this?

?!?

You heard me. ‘Why are we doing all this?’
Everything that we do.

Is anything wrong with you?

No. Not anything that I know of.
Only this question which has arisen on it own.
Why don’t we just stop?
Stop doing everything that we do…

But doing what we do is the reason for our existence…
Otherwise we would not exist. At all!
The world itself would have been different.
Completely different!

So what?!?
Do you really care about the world?
What’s in it for you? For us…
What benefit do we have from the world being as it is?
Or at all…

Click here if this post doesn’t make any sense.


Până la urmă, doar efectul conteză.
Drumul spre iad este pavat cu intenții bune.

Aici avem de a face cu un limbaj manipulator.

Un exemplu cât se poate de elocvent despre ce înseamnă să ‘reglezi fin’ percepția publicului.
Activitatea politică – în sensul ‘constructiv’ al cuvântului/conceptului – este acea activitate care contribuie la buna funcționare a polisului. La buna funcționare a cetății, societății, țării respective.

Genul ăsta de ‘răstalmăcire’ induce în cititor convingerea că politica este o mânăreală.
Un fel de hoție la drumul mare, practicată de cei aflați la putere.
Mai mult, induce în publicul țintă convingerea că ‘asta e, n-ai ce să-i faci, trebuie să te obișnuiești cu gândul’.
‘Să râzi și să treci mai departe’.

Adică exact ce își doresc manipulatorii să obțină.
Exact ce își doresc acei ‘politicieni’ care intră în politică doar cu dorința de a-și trage spuza pe turta lor.

Partea și mai proastă a întregului fenomen fiind că oamenii care ar intra în politică cu gândul de a face politică – adică cu gândul de a contribui înainte de a cere – sunt descurajați văzând cât de mulți semeni de-ai lor, de bună credință de altfel, pun botul la genul ăsta de manipulare.

Deci nu, ăsta nu este limbaj politic.
Este limbaj manipulatoriu!

Și nu, intenția celor care postează așa ceva nu are nici un fel de importanță.
Tot ce contează este efectul.
Degradarea continuă a societății.
A societății în sânul căreia sunt colportate astfel de mesaje.

A small gap rests between the two fingers
as the most important moment in human history is about to happen
– God making contact with the first person.

I’ve been struggling for a while to understand why God is still relevant for us.
Why so many of us continue to believe in him and why so many of us struggle to demonstrate he doesn’t exist.
Why so many of those convinced he doesn’t exist blame him for so many of our own follies…

Because we’re ‘escape artists’!

So many of us continue to smoke.
Since not everybody who smokes develops a cancer or dies of COPD – Chronic Obstrusive Pulmonary Disease, those addicted to nicotine find ways to rationalize their habit. For it’s simpler for them to hope they are among the lucky ones than to accept the fact that they’ve acted foolishly for so long. I know what I’m talking about, I’m one of these people.

Similarly, it’s a lot simpler to use God as a scapegoat than to accept full responsibility for your destiny.
The less control/resources you have, the simpler it is to ask for God’s help. To lay your fate in his hands.

‘He must have had his reasons.
The fact that I don’t know what they are doesn’t change anything.
He’s in charge, I can do nothing but accept my fate!’

Same thing for the disbelievers.
It’s simpler to blame (a) God, or (a) religion for aberrant/abhorrent behavior than to accept that human beings can be manipulated – in certain conditions – into such behavior. Into such inhuman behavior.

‘If they could have been manipulated in such a manner then I might be manipulated in the same manner.
This is not acceptable.
It’s their God/religion which is at fault. Something like this cannot happen to me.
I don’t belong to any religion – or to a different one, so I’m immune to all this.’

Avem de multe ori sentimentul ăsta că la iuțeală,
cum se spune, luăm o decizie influențată doar de acel moment.
De fapt, noi am tot pregătit momentul acela prin lucrurile în care am investit de-a lungul timpului”

Cristian Mungiu

Îl întreabă un comentator pe Florin Negruțiu ”folosește cuiva condamnarea lui„ Iliescu? Pentru ‘activitatea’ acestuia din decembrie 1989…

Azi, după 34 de ani, știm cu probe, mărturii și documente că în 22 decembrie 1989 gruparea Iliescu, susținută de generali din Armată, a dat o lovitură de stat pe fondul unei revolte populare autentice și că, după căderea lui Ceaușescu, a orchestrat o diversiune, inventând „teroriștii care ne atacă”, pentru a se legitima în fața poporului. Generalii lui Iliescu au ordonat Armatei să tragă în tot ce a părut „terorist”: în popor, în blocuri de locuințe, chiar și în propriii militari. În noul regim Iliescu, ajuns la putere după 22 decembrie, au murit 850 de oameni doar ca Iliescu și ai lui să se prezinte ca „emanații Revoluției”.

Incendiu într-un club, explozie într-o stație GPL, alt incendiu într-o unitate de cazare…
Fiecare dintre aceste evenimente tragice fiind soldate cu victime! Una dintre victimele incendiului de la Tohani fiind chiar fiul investitorului.

Ce au în comun cele trei incidente? În afară de tragismul evenimentelor?

La prima vedere, am putea vorbi despre lipsa totala de respect față de reguli.
Atât a celor care au organizat lucrurile cât și a celor care ar fi trebuit să se asigure – și să NE asigure – că regulile au fost respectate.

Ce legătură este între ce s-a întâmplat în decembrie 1989 și cele trei tragedii menționate mai sus?!?

Există societăți normale și societăți aflate în tranziție.
‘În tranziție’ către normalitate dar nu neapărat.

În societățile normale, regulile sunt expresia, operaționalizarea, unui contract social.
Marea majoritate a membrilor societăților respective au înțeles, mai întâi implicit, că e mai bine – pentru toată lumea, să ‘nu ucizi’. Că e mai bine, pentru toata lumea, atunci când toată lumea respectă niște reguli.
Că e mai bine, pentru toată lumea, atunci când toată lumea respectă niște reguli care operaționalizează respectul reciproc dintre membrii ‘lumii’ respective. Să nu ucizi, să nu furi, să nu treci pe roșu, să porți centura de siguranță, să nu arunci gunoi pe jos.

În societățile anormale, cele în care unii oameni se cred mai cu moț decât ceilalți iar ceilalți nu au nimic de spus pe chestia asta, regulile funcționeză după principiul barierei.
‘Legea este o barieră. Un par pus de-a curmezișul drumului. Un par peste care sar caii, pe sub care se strecoară câinii și în fața căruia se opresc boii!’

Și toată chestia asta ține până când oamenii – atât ‘unii’ cât și ‘ceilalți’ – încep să-și dea seama că ‘de aia e mai bine dincolo’.
Că de-aia ‘acolo’ trenurile merg cu 160 de km pe oră, autostrăzile sunt netede și cabanele nu ard precum torțele.

La noi, procesul a fost întârziat de faptul că lucrurile nu au fost ‘resetate’ ca lumea.
Tot vorbim despre ‘Revoluția din Decembrie’.
Lumea o fi ieșit ea ca la revoluție doar că de ieșit a ieșit o lovitură de stat.
În loc ca lucrurile să reintre într-un anumit firesc – și într-o anumită evoluție, firească – am avut de a face cu o ‘înlocuire’. Cu o ‘rotație a cadrelor’.
Pur și simplu, la nivelul puterii, o gașcă a fost înlocuită de o alta.

OK, cei vechi erau ‘închistați’, următorii au fost un pic mai pricepuți. Mai ageri!
De unde și rezultatele. Dezvoltarea economică, creșterea nivelului de trai… pe medie…

Doar că genul ăsta de dezvoltare, de copiere a rezultatelor obținute de alții, merge doar până la un punct.
Până în punctul dincolo de care se face simțit, din nou, ‘mi se cuvenismul’.

Tocmai pentru societatea este, în continuare, împărțită în ‘unii’ și ‘ceilalți’. împărțire perpetuată, și certificată, în decembrie 1989. Atunci când Revoluția a fost continuată printr-o lovitură de stat. Care a reîmpărțit lumea în ‘unii’ și ‘ceilalți’.

Și tocmai această împărțire face ca unii să fie convinși că regulile nu sunt pentru ei. Că ei pot, își pot permite, să desconsidere regulile. Tocmai pentru că ei sunt, se simt a fi, deasupra celorlalți.
Când îmi vine o idee o fac și la revedere. Mai puține analize și mai puține… E un risc major ca atunci când te apuci de un business să nu faci analize, dar de multe ori în viață mie mi-a ieșit. Am instincte foarte bune, motiv pentru care visez noaptea ceva și ziua fac. Mai greu cu autoritățile care nu se mișcă cu viteza mea… PUZ-ul la clădirea asta a durat patru ani. Dacă stăteam după ei, nu se realiza niciodată clădirea asta. Și în continuare sunt multe…

Doar că ponoasele le tragem toți.
Și unii și ceilalți…

The world doesn’t belong to leaders.
The world belongs to Humanity.

Proper = As it should be. As expected. ‘Clean’.
Property=Something which belongs to someone.
A mutually respected arrangement among the members a certain community which establishes boundaries. Which members have the right to go ‘there’ whenever they want while all others have to ask for permission before crossing that ‘boundary’.
A convention among the members of a certain community about what is the proper thing to do in each ‘patrimonial’ situation. A convention about who has the right to do what to the things which happen to co-exist with the members of the above mentioned community.
The above mentioned ‘things’ include the place where the entire community happens to live. ‘Their’ land.

Which brings us to who owns the world.
The leaders? As many of them assume?
Or the humanity, as Dalai Lama has reportedly said?

How about neither?
My point being that we are nothing but guests in this world.
We come empty handed and we leave empty handed.

Yes, we need property while dwelling on this planet.
But only in the sense of who can do what where. And with the limitation that the ‘what’ we do has to be ‘reversible’.
Just as we leave this world with nothing – we leave even our hands here, our presence on the planet has to be ‘discrete’. Has to produce as little disturbance as possible and all that disturbance must disappear in time.

We need to keep the world a proper place.
It’s the only place we have.
No other home for our children.
No other place to spend our last days.
Properly.

Știi care e diferența dintre nemți și români?

Am auzit ‘povestea’ asta undeva prin 1988.
Adică în secolul trecut și în timpul orâduirii de mult apuse. Cel puțin din punct de vedere formal…

Am tot relatat întâmplarea în diverse situații.
A venit momentul să o consemnez.
Pentru simplul motiv că e din ce în ce mai actuală!
Si ca explicație pentru ilustrația de mai sus. Care a început să mișune pe internet.

Cică un grup de nemți, atunci când văd pe cineva mai deștept decât media, se dau pe lângă el. Îl ajută să facă ce are el de făcut. Și în felul ăsta trăiesc cu toții mai bine.
În felul ăsta trăiesc cu toții din ce în ce mai bine…
Și cică un grup de români, atunci când văd pe cineva mai deștept decât media, se adună în jurul lui. Și-i dau la cap!
‘Ce mă, ăsta se crede mai deștept decât noi?!?’

De ce mi se pare încă actuală?
Cu toate că în România se trăiește mult mai bine decât se trăia pe vremea aia?
Cu toate că în multe locuri din România se trăiește aproape la fel de bine ca în multe locuri din Germania?

Păi tocmai d-aia.
Pentru că prea mulți dintre nemți ‘s-au învățat la prostii’.
OK, o parte dintre români ‘s-au deșteptat’. Mai e mult până departe dar măcar mergem în direcția bună!
Nemții, în schimb, parcă au luat-o înapoi.
Și mi-e frică să nu cumva să ne luam după ei!

You cannot learn
what you think you know.

Epictetus

How many times have you been hit by something you didn’t see coming?

Not very often… for the simple reason that these encounters use to end up badly!
Bent fenders, broken bones…
Hence we pay attention. Or get killed… end of story!

But how many times have you experienced bad consequences, really bad consequences, after misjudging a situation?
After a ‘doesn’t matter’ uttered nonchalantly?