Cine a mai văzut mămăligă încălzită pe o plită rece?
Și cine s-ar apuca să pună mămăligă direct pe plită înainte de a curăța bine praful depus de vreo 10 ani?
Ce faci tovarășe cu atâta hârtie igienică?
Mă pregătesc.
Pentru ce?!?
Vin vremuri căcăcioase…
Ne tot întrebăm de unde ni se trage… modul în care funcționează societatea.
Modul în care interacționăm între noi.
Acuma… n-o fi comunismul de vină pentru tot ce ni se întâmplă!
Mai ales că au trecut 34 de ani de atunci.
Doar că metehnele nu trec singure. Trebuie să scăpăm noi de ele!
Curațenia nu se face singură. Nici măcar sufletul nu se curăță fără un pic de efort din partea celui în cauză.
Ascultați-l pe ‘sărbătorit’ înainte de a citi mai departe.
Nu cred ca mai înțelegea cu adevărat ce citea…
Textul ăla era mai degrabă o confesiune.
Accepta faptul că cei care făceau recepțiile erau incompetenți, corupți sau amândouă laolaltă.
Dacă ar fi început cu ‘Următorii cetațeni au fost condamnați pentru abuz/neglijență în serviciu pentru că au acceptat recepționarea unor utilaje necorespunzatoare’ și apoi le atragea atenția celor nearestați încă ce urma să li se întâmple dacă mai continuau așa… era o chestie! Așa cum a citit el ce primise pe foaie…. ‘Să avem grijă să nu se mai întâmple…’
Ce fel de dictator mai era ăsta?!?
Nu cumva ne-am făcut-o cu mâna noastră?
Atât atunci cât și acum?
Nu cumva ne-am furat/ne furăm singuri căciula?

Astea sunt momentele în care ne aducem aminte de istorie.
De cât de bine ne-ar fi dacă am fi înțeles mai mult din istorie!
Alegerea e simplă. Teoretic. În practică….
Teoria – adică evidența istorica – spune că toate imperiile se prăbușesc. Mai devreme sau mai târziu.
Practica – adica istoria locala, traditia – ne invata sa ‘plecam capul’. Ca sa nu ni-l taie sabia… Sa trecem si de hopul asta. Mai vedem noi dupa aia!
Tot istoria ne mai invata ceva. Napoleon parea de neinvins. Hitler parea de neinvins. Gingis Han nu a fost invins pe campul de lupta… Pana cu cateva zile inainte de prabusirea lagarului comunist, nimeni nu se gandea serios la ce se va intampla dupa. Pentru ca nimeni nu-si putea inchipui un ‘dupa’! Dar pentru ca imperiile nu rezista niciodata prea mult…
‘Capul plecat, sabia nu-l taie’ a fost inventat in anumite conditii. In anumite conditii socio-istorice. Pe vremea cand ‘spatiul Carpato-Dunareano-Pontic’ se afla la rascruce de vanturi. Era o intersectie a istoriei. Un loc in care se infruntau trei imperii. Pe vremea cand istoria nu fusese inca scrisa. Iar cei care ajunsesera la concluzia asta nu avusesera niciodata sansa – adica timpul necesar – de a se gandi la invataturile istoriei.
Acum situatia e clara. Ar trebui sa fie clara… Singurii ochelari de cal care ne tulbura vederea sunt iluziile noastre. Fricile noastre!
Suntem, impreuna, mult mai puternici decat agresorul. Asa cum restul Europei a fost mai puternic decat Napoleon. Asa cum spatiul Nord-Atlantic a fost mai puternic decat Hitler si decat Stalin. Succesele initiale obtinute de agresori au avut la baza ezitarile victimelor. Care victime, odata trezite din pumni, au readus situatia la normal. La normalitatea istorica.
Tot asa si acum. Doar ca trebuie sa ne trezim odata. Sa ne mai trezim odata….
Dacă nu noi, atunci cine?!?
– „Nu este absolut nici o scuza, opriti-va din a le plange de mila. E plin de locuri de munca, doar sa vrei sa iesi din cacat.”
– „Dacă nu aveți dureri, nici insomnii e bine. Nu vă faceți griji. Multă minte vă doresc.”
Foarte interesant fenomenul…. adică reacțiile…
Păi dacă nouă nu ne mai pasă de soarta semenilor noștri, atunci de ce le-ar păsa guvernanților de soarta noastră?
Dacă noi – cei mulți, care am putea ajunge în situația asta – considerăm că cel aflat în necaz e singurul vinovat pentru situația în care se află și, ca atare, nu merita sa fie ajutat … atunci de ce s-ar agita cei cărora le este peste putință să înțeleagă că și ei ar putea – chiar dacă mai greu – ajunge ‘pe stradă’?
Păi dacă noi – care spunem că ne pasă – ne apucăm să-i bălăcărim pe cei care nu pricep – din indiferent ce motive – de ce ar mai încerca ei să priceapă ceva?
Până la urmă, doar efectul conteză.
Drumul spre iad este pavat cu intenții bune.
Aici avem de a face cu un limbaj manipulator.
Un exemplu cât se poate de elocvent despre ce înseamnă să ‘reglezi fin’ percepția publicului.
Activitatea politică – în sensul ‘constructiv’ al cuvântului/conceptului – este acea activitate care contribuie la buna funcționare a polisului. La buna funcționare a cetății, societății, țării respective.
Genul ăsta de ‘răstalmăcire’ induce în cititor convingerea că politica este o mânăreală.
Un fel de hoție la drumul mare, practicată de cei aflați la putere.
Mai mult, induce în publicul țintă convingerea că ‘asta e, n-ai ce să-i faci, trebuie să te obișnuiești cu gândul’.
‘Să râzi și să treci mai departe’.
Adică exact ce își doresc manipulatorii să obțină.
Exact ce își doresc acei ‘politicieni’ care intră în politică doar cu dorința de a-și trage spuza pe turta lor.
Partea și mai proastă a întregului fenomen fiind că oamenii care ar intra în politică cu gândul de a face politică – adică cu gândul de a contribui înainte de a cere – sunt descurajați văzând cât de mulți semeni de-ai lor, de bună credință de altfel, pun botul la genul ăsta de manipulare.
Deci nu, ăsta nu este limbaj politic.
Este limbaj manipulatoriu!
Și nu, intenția celor care postează așa ceva nu are nici un fel de importanță.
Tot ce contează este efectul.
Degradarea continuă a societății.
A societății în sânul căreia sunt colportate astfel de mesaje.
Cică e plină lumea de analfabeți funcționali.
Hă? Ce e aia analfabet funcțional?
Suferă de analfabetism funcțional – și atunci nu poate funcționa la capacitate – sau e funcțional cu toate că e analfabet?!? Hotărăște-te…
„Ministerul Educației susține, într-o clarificare trimisă Edupedu.ro, că “nu există o definiție, un indicator sau o valoare asociate la nivel internațional a noțiunii de analfabetism funcțional”.”
Adevărul fiind că e cam greu să definești o chestie denumită cu ajutorul unui joc de cuvinte…
Bine că s-au descurcat ăștia de la Wikipedia…
Și ce legătură e între problema cu care ai început postarea și analfabetismul funcțional?
‘Nu reușeste să ‘exploateze eficient’ informațiile conținute în textele pe care le citește?
Informațiile conținute în instrucțiunile pe care le primește atunci când îi este încredințată o sarcină?!?’
Sau ‘Nu știe să formuleze niște instrucțiuni ‘operaționalizabile’?!?’
Orice copil normal face o socoteală simplă.
Cât avea tac-su când i s-a născut plodul? 30 de ani?
Ce tre’ să aflăm? Cât o să aive tac-su când o ajunge plodu’ la majorat? Dacă nu moare până atunci?
Mare rahat. 30 cu 18 face 48. Cam puriu…
Dacă lași copiii să socotească în felul acesta, ei nu vor înțelege că timpul trece la fel de repede pentru toată lumea. Că un an e la fel de lung pentru ei cât este și pentru părinții lor.
Pe bune?!?
Nu cumva analfabetismul ăsta disfuncțional apare mai ales datorită faptului că prea mulți dintre profesori se cred mult mai deștepți decât elevii lor?
Că prea mulți dintre cei care au avut norocul să primească o educație formală confundă informația memorată – mai ales pe cea memorată de ei – cu deșteptăciunea?
Confundă informația acumulată (osificată?!?) cu capacitatea de a folosi informația accesibilă?
Dacă v-ați apucat deja să zâmbiți subțire…
Ăsta n-a înțeles nimic! S-a plimbat degeaba prin școală… N-a priceput că mintea e ca un mușchi. Care trebuie antrenat de mic. Și că degeaba te apuci la bătrânețe să mai înveți mersul pe bicicletă… N-o să mai fii niciodată în stare de performanță!
Ce-am înțeles eu?
Din școală și din viață?
Că oamenii au inventat mai întăi lucrurile importante. Și mai apoi scrisul. Ca să țină minte… Să nu mai fie nevoiți să reinventeze tot felul de chestii. Rezolvate deja de străbunii lor.
Că oamenii care s-au crezut deștepți au sfârșit prost. Mai prost decât ar fi ajuns dacă și-ar fi cunoscut lungul nasului…
Și că oamenii capabili să facă lucruri sunt cel puțin la fel de importanți ca cei capabili să scrie despre lucrurile alea. Cu toate că oamenii care fac sunt mai mulți decât cei care scriu! Pentru simplul motiv ca un om care face pâine poate hrăni un număr limitat de guri pe când o rețetă pentru pâine poate fi citită, după ce va fi fost scrisă, de un număr infinit de ochi!
Știi care e diferența dintre nemți și români?
Am auzit ‘povestea’ asta undeva prin 1988.
Adică în secolul trecut și în timpul orâduirii de mult apuse. Cel puțin din punct de vedere formal…
Am tot relatat întâmplarea în diverse situații.
A venit momentul să o consemnez.
Pentru simplul motiv că e din ce în ce mai actuală!
Si ca explicație pentru ilustrația de mai sus. Care a început să mișune pe internet.
Cică un grup de nemți, atunci când văd pe cineva mai deștept decât media, se dau pe lângă el. Îl ajută să facă ce are el de făcut. Și în felul ăsta trăiesc cu toții mai bine.
În felul ăsta trăiesc cu toții din ce în ce mai bine…
Și cică un grup de români, atunci când văd pe cineva mai deștept decât media, se adună în jurul lui. Și-i dau la cap!
‘Ce mă, ăsta se crede mai deștept decât noi?!?’
De ce mi se pare încă actuală?
Cu toate că în România se trăiește mult mai bine decât se trăia pe vremea aia?
Cu toate că în multe locuri din România se trăiește aproape la fel de bine ca în multe locuri din Germania?
Păi tocmai d-aia.
Pentru că prea mulți dintre nemți ‘s-au învățat la prostii’.
OK, o parte dintre români ‘s-au deșteptat’. Mai e mult până departe dar măcar mergem în direcția bună!
Nemții, în schimb, parcă au luat-o înapoi.
Și mi-e frică să nu cumva să ne luam după ei!
„Ciordeala de azi celebrează poporul român.
Că tot vine ziua națională.
Dacă nu vă recunoașteți în personaj ori nu sunteți popor român,
ori nu vă autoevaluați corespunzător.”

Unii dintre noi am avut profesori buni!
Așa că suntem în stare să ne evaluăm corect, asumăndu-ne statutul de ființe mărginite și rămânând în cadrul poporului român.
Și da, mare parte din bulibășeala de astăzi poate fi atribuită dezinteresului popular față de știința rece.
Dezinteres care vine din străfunduri istorice. Vezi zicala „cine are multă carte are și un pic de nebunie”.
Dezinteres încurajat frenetic de o anumită parte a spectrului politic. Vezi insistența neo-liberală cu privire la inutilitatea studiului. În special atunci când vine vorba despre disciplinele umaniste. Vezi insistența cu care sunt sfatuiți tinerii să învețe doar acele deprinderi care pot fi monetizate rapid pe piața muncii…
Colac peste pupăză, să nu uităm contribuția părinților contemporani. Nu intru în amănunte cu privire la motivațiile acestor părinți, cert fiind doar comportamentul acestora.
Își împing copii până la epuizare. Le pretind să aibe doar note de 10 și să exceleze la toate activitățile extrașcolare la care îi înscriu.
Doar că cei mai mulți copii sunt pur și simplu normali! Nu extraordinari, așa cum îi vedem noi – părinții lor.
Care copii normali nu pot satisface așteptările noastre nerealiste.
Care copii normali sunt descurajați de reproșurile noastre continue cu privire la nerealizările lor.
Care copii normali renunță, în cele din urmă.
Demotivați fiind, renuntă la școală, renunță la educație, renunță la a mai citi …
Și devin pradă!
Din când în când, de multe ori din zona artistică a societății, vine așa câte o chestie…
Care ne trage câte un dos de palmă peste ochi!
Peste ochii închiși, strâns închiși, ca nu cumva să intre realitatea peste noi!
Noi îi punem pe țigani să facă tot felul de lucruri. Pentru noi…
După care tot noi îi înjurăm! Tot pe țigani…
O fi bine?
Nici pentru ei, nici pentru noi!






