Protagoras din Abdera a spus că ”omul este măsura tuturor lucrurilor”.

Platon a spus că sofiștii trebuie ‘aruncați la groapa de gunoi a istoriei’.

Protagoras era sofist – ‘filozof’ plătit de ‘clienții’ săi pentru a-i învăța să gândească, fiecare dintre sofiști avea linia sa proprie de gândire iar ‘clienții’ îl alegeau pe cel care le plăcea fiecăruia dintre ei.
‘Sfârșitul’ lui Protagoras l-a anticipat pe cel al lui Socrate. Condamnat pentru ‘libertate prea mare în gândire’ a fost exilat și apoi aruncat peste bord de pe corabia care-l ducea către locul în care fusese silit să plece.

Tot Platon a spus că ‘cetatea, adică ‘polisul’, trebuie guvernat de niște oameni special educați în acest scop’.
N-ar fi mare deosebire față de ce făcea Protagoras… Care îi învăța pe oameni să gândească… Din păcate asemănarea este doar de suprafață. Fiecare sofist își adapta ‘programa’ la fiecare dintre elevi. Fiecare dintre elevi era învățat să gândească după ‘chipul și asemănarea sa’. Să măsoare lucrurile din punctul său de vedere. Punând cap la cap, în mod democratic, toate aceste puncte de vedere, Atenienii din Antichitate au reușit să construiască o întreagă civilizație.
‘Regii Preoți’ promovați de Platon erau educați toți după același șablon. Cel indicat de Platon!

Aristotel, cel mai cel dintre studenții lui Platon, a educat un astfel de Rege-Preot.
Pe Alexandru cel Mare.
Care, profitând de condițiile social-istorice produse de guvernarea ineptă a lui Darius al III-lea al Persiei, a cucerit tot ce se afla între Meditarana de Est si Indus. O mare realizare pentru istoricii europeni dar o mare nenorocire pentru populațiile respective. Pentru soldații morți din ambele tabere și pentru toți cei strămutați sau uciși în timpul luptelor. Militari sau locuitori ai orașelor asediate.
O mare nenorocire și pentru Alexandru însuși. Căruia succesul i se urcase la cap și care nu mai accepta sfaturi de la nimeni. Care și-a ucis tovarășii cu care începuse campania și care a murit din cauza băuturii.

Marx, un alt mare gânditor al omenirii, a decretat că „treaba filozofilor este să schimbe lumea”. Că degeaba vii cu explicații dacă nu-ți pui convingerile în practică.
Așa că a scris „Manifestul partidului comunist”. Un foarte bun ‘ghid practic despre cum să organizezi o dictatură’.
În condițiile pe care le sesizase Marx în Anglia. Țara care îi acordase ‘azil’. Țara care, în virtutea dreptului la opinie, l-a lăsat să-și pritocească ideile și apoi să le pună pe hârtie.

Am să fac o pauză și am să vă invit să citiți un text scris mult mai profesionist decât sunt eu în stare.

„Remake – 1 Mai: semnificația unei lupte. Drepturile pentru care trebuie să lupți și pe care să nu le consideri niciodată câștigate definitiv
Dacă citiţi literatura mare a secolului XIX, mai ales literatura engleză, rusă şi franceză, observaţi o chestiune care şochează azi: păturile cele mai sărace, adică peste 90% a populaţiei, muncesc cel mai mult şi trăiesc cel mai sărac. Muncesc cot la cot: tată, mamă, copil de 8 ani pe glie sau în fabrică câte 16 ore pe zi. Nu exagerez.
Şi rezultatul: sărăcie lucie. Ideea de drepturi sociale, politice şi economice nu exista.
Când muncitorii englezi au început primele lor proteste nu au cerut acces la educaţie şi sănătate, la odihnă şi viaţă decentă. Ar fi fost linşaţi. Ştiţi ce au cerut? Au cerut ca ai lor copii minori să meargă la şcoală? Parlamentarii britanici ar fi fost şocaţi. Nu. Ei au cerut mai puţine ore de muncă pentru copiii lor fragili, deoarece aceștia mureau pe capete în fabrici şi uzine. Cerinţele lor au fost foarte greu auzite după ce s-a scurs multă sudoare şi mult sânge.

Textul, scris pe 1 Mai 2020 de Vasile Ernu, este mult mai lung. Am furat doar această porțiune pentru că mi se pare suficientă. Că descrie suficient de bine situația din Anglia respectivei epoci.

Ei bine, ‘ghidul’ lui Marx nu a fost, încă?!?, ‘utilizat’ în Anglia. Nici prin vreo altă țară dintre cele ‘avansate’ din punct de vedere economic ȘI SOCIAL. Aici au fost inventate tot felul de remedii pentru ‘disfuncționalitățile’ sesizate de „marea literatură a secolului XIX” astfel încât tensiunile sociale au fost ținute sub control.
Dar omenirea nu a scăpat totuși de experimentul comunist…

Precum Alexandru cel Mare înaintea lui, Lenin – cel mai bun elev al lui Marx, chiar dacă cei doi nu s-au întâlnit niciodată, a profitat de consecințele create de un război idiot și de guvernarea cretină a unui întreg șirag de țari și a instaurat Uniunea Sovietică. Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Comunismul.

Precum imperiul lui Alexandru, și cel al lui Lenin s-a prăbușit destul de repede.
Nu destul de repede pentru cei care au suferit consecințele guvernării sovietice.
Nu destul de repede pentru cei care au suferit consecințele încercărilor dictatorilor sovietici de a-și extinde influența.
‘Destul de repede’ doar la scara istoriei!

Revenind la spusele lui Marx: ‘Ce rost mai are să gândești dacă nu-ți pui concluziile în practică?’ mă întreb când vom scăpa de blestemul Cassandrei?
Știind foarte bine ce se va întampla, când vom înțelege că nici de data asta nu ne vom arăta a fi mai deștepți decât precedenții noștrii?
Că ‘garbage in, garbage out’ e valabil și la scara istoriei?

Ce mi-a venit?
Tocmai am terminat de citit

Acum vreo lună, umbla pe net o listă lungă de citate – compilată tot de un ‘intelectual’, care demonstrau ce părere ‘bună’ au avut, de-a lungul istoriei, un șir lung de intelectuali ruși despre propriul popor.

”Nație ce cutreieră prin Europa și caută ce să mai distrugă, să facă praf, pur si simplu, totul. Din batjocură”

Atribuit – de către „scriitorul român, Orlando Baraș”, lui Dostoievski. E un pomelnic întreg, am să mă opresc aici.
Este cât se poate de posibil ca în vasta literatură scrisă de Dostoievski să existe și această înșiruire de cuvinte. Nu mă bag, nu am citit nimic de respectivul. Tot ce știu este că fără context, un citat nu înseamnă prea multe. Și mai știu ce răspunde Google atunci când îl intrebi

Înainte de toate, să fim ruşi. A deveni rus înseamnă să încetezi să mai dispreţuieşti poporul tău. Îndată ce europeanul va vedea că am început să iubim poporul şi naţiunea noastră, va începe şi el să ne stimeze; atunci nu ne va mai întoarce spatele cu dispreţ şi vom fi ascultaţi. Vom face, cu toţii, o altă figură. Deveniţi noi înşine, vom avea o figură umană şi nu o fizionomie de paiată.

Hopa!
Cu alte cuvinte, părerea lui Dostoievski despre poporul în sânul căruia s-a născut este cel puțin nuanțată.
Negativă, conform citatului atribuit lui de către Orlando Baraș și bună – pe alocuri frizând auto-adulația, conform listei compilate de colaboratorii români ai site-ului subiecte.citatepedeia.ro.

Și atunci?
De ce s-ar lansa „elita lui Putin” într-o campanie de dezinformare a poporului rus? De îndoctrinare? Doar pentru că au fost plătiți pentru a face acest lucru? Adică mituiți?
Nu înțeleg acești ‘intelectuali’ că își taie singuri viitorul de sub picioare? Că îl vând ieftin pe un prezent oricum nesigur?
De ce s-ar lansa un „scriitor român” într-o campanie de denigrare a poporului rus? A poporului, nu a dictatorului… bine, pe dictator nu-l mai poți ‘denigra’… cel mult în mintea apărătorilor lui…
Revenind la cei care vorbesc de rău întreg poporul rus, ce urmăresc aceștia?
Intensificarea ajutorului dat Ucrainei? Pentru asta sunt suficiente câteva fotografii cu ‘realizările’ armatei lui Putin. Da, armata lui Putin este constituită din soldați ruși. Doar că armata lui Putin nu este Rusia.

E chiar atât de greu de înțeles, mai ales pentru niște intelectuali, că războiul ăsta se va termina la un moment dat?
Și că, indiferent de cât de nasoală va fi înfrângerea – pentru Putin, sau de cât de lung va fi războiul, după aceea va trebui să coabităm – noi, supraviețuitorii din ambele tabere, unii cu ceilalți?
E atât de greu de înțeles, mai ales pentru niște intelectuali, că războiul ăsta se va termina mai repede dacă vom reuși să desprindem poporul rus de sub influența lui Putin? Și că acest lucru nu se va întâmpla atâta vreme cât noi le vom spune că îi disprețuim? Pe toți? Dându-i lui Putin oportunitatea să se prezinte în postura de singur apărător al Mamei Rusiei în fața hoardelor de barbari?

Marx l-a învâțat pe Lenin că primul pas care trebuie făcut de către cineva care construiește un imperiu este să controleze ideologic mulțimea. Prin intermediul unor ‘activiști’ bine educați la ‘școala de partid’.
Plato spunea practic același lucru. Că treburile cetății trebuie încredințate unui grup de oameni educați într-un mod coerent. Adică ideologizați.
Putin continuă această ‘tradiție intelectuală’. A dresat, în timp, un grup de oameni să producă un anumit gen de propagandă și să ducă la îndeplinire hotărârile adoptate de el. Inclusiv pe cele mai criminale dintre ele. Simultan, a îndepărtat de ‘microfon’, prin orice mijloace, pe toți cei care i-au contestat vreodată autoritatea.
Ne confruntăm astăzi cu cele mai proaspete consecințe ale funcționării acestui mecanism. Ororile suportate de poporul Ucrainean.

Și noi ce facem?
Înțelegem mecanismul pus la cale de Putin? Mecanism care nu e deloc nou…
Invățăm unde să punem ‘nisipul’? Cum să ‘dezactivăm’ această bombă socială?

Înțelegem odată că fără ‘exagerările’ capitaliștilor timpurii, Marx n-ar fi avut despre ce să scrie?
Că fără tensiunile sociale rezultate din guvernarea țaristă, Lenin nu ar fi putut să instaureze comunismul în Rusia?
Că, indiferent de cât de corupți ar fi fost funcționarii post-sovietici, ‘capitalul de lucru’ care circula prin Rusia lui Eltsin tot de origine ‘externă’ a fost? Și că fără corupția aia enormă, Putin nu s-ar fi putut cățăra la putere? Că tratată altfel, Rusia post-sovietică ar fi evoluat în altă direcție? Pe o traiectorie asemănătoare celei urmate de Germania de după WWII…
Așa, lăsată în ‘boii ei’, după ce Uniunea Sovietică a pierdut – de una singură, Războiul Rece, succesoarea a căzut pe panta pe care alunecase și Germania de după WWI. Populația nu a înțeles, de una singura, de ce a fost pierdut războiul, elitele nu au vrut nici ele să-și recunoască ‘meritele’, au fost identificați ‘vinovații externi’ și totul a fost reluat. De la început.

Repet.
Și războiul acesta, cel început de Putin împotriva Ucrainei, se va sfârși la un moment dat.
Nu știu când dar știu că, în cele din urmă, Putin va fi învins. Cum, necum, Putin va pierde acest război.

Încă nu știu cine va câștiga pacea de după acest război.
Dacă vom reuși, cumva, cei care îi vom fi supraviețuit lui Putin – adică învingătorii din ambele tabere, să ne așezăm la aceiași masă. Dacă vom reuși să ne croim un viitor împreună. Singurul posibil, pe termen lung.

Altfel, acea pace va fi doar un armistițiu. ‘Decât’ încă un armistițiu. O pauză, mai lungă sau mai scurtă, între două războaie succesive.

Protagoras spunea că oamenii dau măsura lucrurilor.
Că până nu înțeleg, ei, cu adevărat, despre ce e vorba…