Very few notions are simultaneously evident and hard to grasp. Liberty is one of them.
If we look around it is self evident that some things are freer than others.
For instance wheel-chairs can be moved a lot easier than table chairs on a flat surface but are harder to be carried up and down the stairs or on rugged terrain. Or, on a different level of discussion, chained dogs are less free than stray ones. Yet nobody in his right mind wastes a thought on whether wheel chairs might be concerned about their lack of ‘upward mobility’ while some of us, but not so many, do think about how come the vast majority of chained dogs usually come back after having accidentally been set free and wonder about why dogs which have grown up on their own can indeed become good companions but would never accept to be tied…
For sometime now, I was having a very hard time trying to understand what’s going on.
Seemingly intelligent people keep sending messages demonstrating the exact contrary. On ‘social media’!
So. Communism is good and life saving masks and vaccines are bad… Communism is good because some of the capitalists have been bad and life saving measures are bad because they are forcefully imposed!
Communism – which has failed each and every time when and where it had been attempted, is better than capitalism. Because some of today’s capitalists refuse to pay their taxes. The fact that people living in the ex-communist countries still struggle with the consequences of the systemic errors inherent to the communist ‘order’ isn’t relevant anymore. The selfishness of the tax-dodgers ‘trumps’ everything else. Pun intended!
Life saving measures are bad for the single reason that they are forcefully imposed by a majority which wants to live upon a minority which considers liberty to be more valuable than life. I’m not going to argue that you cannot enjoy liberty while being dead. That would be idiotic. I’m only going to ask
Liberty from WHAT?!?
From WHOM?!?
Who’s the oppressor? What do they force us to do? Live?!?
Or wear a mask, get jabbed and pay taxes? As in ‘do something back for the community which supports you’? Contribute to the community where you had been born, raised and which makes your current life possible…
The eureka moment had come when
I realized that ‘it takes two to tango’.
Marx wouldn’t have had any traction without the ‘exaggerations’ of the early ‘robber barons’. Lenin wouldn’t have been able to steer the Russian Revolution so far left without the ‘benefit’ of the former, Tsarist, rulers having behaved in an absolutely idiotic manner. Hitler, and Mussolini, wouldn’t have been able to steer their countries so far right without the errors committed by the previous ‘administrations’. The current American political scene would have been completely different had the political actors behaved in a more reasonable manner. Both sides of the political spectrum…
We’re currently at war. Undeclared and mostly not understood. Let me use a WWII example to make things clearer.
Much of the equipment used by Hitler’s army to attack the USSR had been built outside Germany. Following German designs and according to technological processes developed in Germany but using foreign workers laboring in foreign manufacturing facilities and processing raw materials sourced from outside the Third Reich. France’s Renault, Citroen, Peugeot, Berliet and the Czech Skoda are but a few examples. Yet despite the fact that the nazis had forced almost the entire Europe to work for them, the Allies have eventually prevailed. Simply because the Allies had pulled together! And that they had been helped by the Resistance. Which Resistance had been encouraged and helped by the Allies themselves.
The current aggressor, SarsCov-2, uses the very same tactics. It invades an organism, takes over and forces its victim to work for it. To build fresh virus armies. Which armies are then sent out to conquer more organisms. More Human People, that is.
And what do we do? The potential victims? The ‘logical’ allies?
Do we stick together? Do we have each-other’s backs, like all truthful allies? Do we make good use of whatever weapons each of us can use? Masks, vaccines, social distancing…?
Like the allies had done during WWII?
You see, WWII, like all other wars, have not been won, or lost, by soldiers alone. War is a country wide effort. To win, a country must mobilize all its energies. The “Home Front” is not an empty phrase. Not at all!
Do you see that happening in the current war?
Or too many of us have let the health-workers to fight OUR war of survival on their own? On our behalf…
ICU nurse sleeping in a box while all the beds and the chairs in the hospital (St. Pantelimon Emergency Hospital, Bucharest, Romania) were occupied.
Living in a communist society (Romania, 1961 to 1989) I was ‘educated’ – like everybody else, into becoming a ‘good member of the working class’. The indoctrination process included becoming familiar with ‘the classics’ and this how I ended up reading some of Lenin’s ‘works’. One concept stuck to my mind. At some point he was explaining that ideas are like axes: very sharp, able to do a lot of things but powerless without a handle to leverage the force with which they are wielded. With axes it is simple, just attach them to a wooden handle and you’re in business.
With ideas things are a little trickier. If you want them to take hold among the targeted section of the population you need to ‘seduce’/convince credible but gullible members of that group that those ideas are “good”. For the society at large…
La începutul anilor ’80, puțin înainte de declanșarea ‘foametei’, umbla un banc. Un banc premonitoriu…
„Bulă intră în scara de bloc, cocoșat sub un sac plin cu hârtie igienică. Se întâlnește cu un vecin. – Bună seara, Bulă. Ce faci cu tot cur-papier-ul ăsta? – Ce să fac vecine… Am auzit că vin vremuri căcăcioase…”
Mai țineți minte ce căutam cu disperare prin magazine în primele zile după ce pandemia fusese declarată în mod oficial?
For knowledge to become actionable, it has to be trusted. It has to be believed as being true!
In order to cooperate with somebody, you need to trust that person.
But trusting a person is far more complicated than believing that a piece of information is true!
Evaluating a piece of knowledge is a uni-dimensional business. That piece of knowledge either corresponds with (what is considered to be) reality – it is ‘true’, or it doesn’t. Hence it is false. And it’s only after you have satisfied yourself about an information being true that you may start to ‘own’ it. To act upon it.
When it comes to trusting a person, you are confronted with a bi-dimensional endeavor. Which makes it a real problem. In order to be able to cooperate with somebody, you need to be satisfied on two accounts. That that person is qualified enough for the business at hand AND that that person ‘means well’.
Not that simple, is it?
One-Time
Monthly
Yearly
Make a one-time donation
Make a monthly donation
Make a yearly donation
Choose an amount
$5.00
$15.00
$100.00
$5.00
$15.00
$100.00
$5.00
$15.00
$100.00
Or enter a custom amount
$
As much as I love writing, I do have to eat. And to provide for my family. Earning money takes time. If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button. Your contribution will be appreciated! Another very efficient way to help would be to share my posts.
As much as I love writing, I do have to eat. And to provide for my family. Earning money takes time. If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button. Your contribution will be appreciated!
As much as I love writing, I do have to eat. And to provide for my family. Earning money takes time. If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button. Your contribution will be appreciated!
Ați ascultat un copil plângând? Ascultat, nu auzit…
Plângând de ți se rupe inima. Pentru copilul care se simte abandonat de lume. Pentru tine, care nu poți face nimic…
Stau gard în gard cu o creșă. Vara, deschid geamul biroului și îi aud pe copii jucându-se la soare. Îmi retrăiesc copilăria. Lumea curge. Firescul este la locul lui.
Azi dimineața am ieșit să fac fotografia de mai jos.
Opt fără un sfert. Ora la care copilașii sunt aduși la creșă. Unii în mașină, poate chiar ‘de lux’, alții pe jos. Cei mai mulți vin cu măcar o oarecare bucurie. Câțiva, unul sau doi în fiecare dimineață, plâng. De ți se rupe inima!
De pe la ora două, începe ritualul invers. Unul câte unul, copiii sunt ‘recuperați’ de ‘aparținători’. De părinți, de bunici… câteodată chiar de ‘bone’. Și la plecare se întâmplă ca unii dintre ei să plângă. Altfel, exprimând alte sentimente, dar la fel de intens. Și, oricât ar părea de paradoxal, la plecare plâng mai mulți decât la venire.
Având în vedere cât și cum râd în orele când se joacă în curte, sunt convins că cei care au grijă de copii în timpul programului se poartă ‘rezonabil’. Impresie confirmată de faptul că părinții continuă să-și aducă copiii la creșă. Și atunci? De ce plâng unii dintre copii când sunt aduși dimineața? Și de ce, dacă îi asculți cum plâng, rămâi cu convingerea că se simt părăsiți?
Pentru că se simt părăsiți? Pentru că oricât de bine s-ar simți la creșă, undeva în sufletul lor se întreabă ‘și dacă nu vine nimeni să mă ia’?
Primul lucru pe care l-am făcut atunci când am devenit conștienți a fost să ne întrebăm ‘și dacă mâine nu mai răsare Soarele?’.
‘Ce mă fac dacă nu revine primăvara?’
Același lucru li se întâmplă copiilor. Pe măsură ce cresc, încep să-și aducă aminte de lucrurile întâmplate în trecut.
În trecutul foarte îndepărtat ne întrebam, părinți fiind, dacă se termină odată iarna. Dacă se va întoarce Soarele să ne re-încălzească oasele. Nouă și copiilor noștri. Pe vremea aia nu aveam habar de astronomie, de fizică, de anotimpuri… Ca să ne dăm singuri curaj, am inventat tot felul de povești.
Toate pe același calapod. Un creator părinte a făcut lumea așa cum e și veghează ca noi, copiii lui, să respectăm anumite reguli. Toate poveștile astea stabilesc un contract implicit. Noi respectăm regulile iar creatorul păstrează ordinea. Sau, privind din cealaltă direcție, noi păstrăm ordinea prin simplul fapt că respectăm regulile. Iar creatorul este acolo pentru a ‘acoperi’ ‘neregularitățile’. Cutremurele, eclipsele, inundațiile, epidemiile, etc. devin pedepse, semne, manifestări ale unei voințe exterioare nouă. Voință care poate, și trebuie să fie, înduplecată tocmai prin respectarea regulilor.
Tot acest ‘aranjament’ ne-a oferit confortul psihologic de care am avut nevoie. Ordinea astfel construită ne-a ferit de ‘haos’. De Incertitudine! Deja nu mai înaintam ‘în teren necunoscut’. ‘Ordinea’ funcționa ca o hartă a locurilor pe unde urma să trecem. Regulile pe care le aveam de respectat pur și simplu structurau viitorul.
Ei bine, toate aceste lucruri li se întâmplă – ni se întâmplă, de fapt, copiilor. Pe măsură ce ‘deschid ochii’ încep să-și pună întrebări. Chiar dacă la început extrem de difuze. Mai degrabă simțite decât formulate. Încep să sesizeze o ordine. Structurată de noi, de adulții din jurul lor. Care ordine este câteodată plăcută iar altădată neplăcută. Pe care adulți îi pot ‘îndupleca’ prin anumite comportamente. Uneori prin respectarea regulilor, alteori prin ‘manipulare emoțională’.
Doar că noi, adulții, am ajuns deja într-o nouă etapă. Îndiferent dacă mai credem sau nu în Dumnezeu, cei mai mulți dintre noi au aflat despre ‘știință’. Despre setul de reguli pe care le respectă chiar si Dumnezeu.
Avionul nu mai zboară prin voia domnului ci pentru că respectă legile fizicii. Suntem capabili să aprindem lumina pentru că cineva a produs curentul electric. Voia domnului nu mai este suficientă. Ne îmbolnăvim pentru că am luat un microb și ne vindecăm cu pastile. Rugăciunile ajută și ele dar…
Chiar și pentru cei care încă mai cred în existența unui Dumnezeu, ‘regulile’ au devenit cumva independente față de acesta. Chiar dacă mai credem în ‘pedeapsa divină’, aceasta vine doar pentru că noi am călcat regulile. Dumnezeu a devenit, de fapt, inutil.
Și noi i-am luat locul! Mare parte din reguli au început să fie formulate, și impuse, de noi. De noi înșine! Comportamentul nostru nu mai este ‘firesc’ – ‘cum a dat Dumnezeu’, pănă nu demult, ci cum alegem noi să fie. Deja, noi alegem dacă să respectăm regulile. Și ne asumăm, sau nu, costurile.
Reguli pe care le impunem copiilor noștri. Subalternilor noștri…
Din momentul în care am devenit conștienți de capacitatea noastră de a genera ‘firescul’, sau măcar de a-l influența, am încetat să mai fim simpli consumatori de ordine. Am devenit creatori de ordine.
Și, în același timp, de dezordine!
Plantăm grădini. Le tundem, le udăm cu tot felul de chimicale. Ingrășăminte, pesticide, alea-alea… Și apoi ne întrebăm unde au dispărut insectele?!? De ce se încălzește planeta?
De ce ne plâng copiii? Când îi ducem la creșă. Ca să putem merge la serviciu. De dragul lor! Să le putem oferi tot ce n-am avut noi! Când îi luăm de la creșă…
Don’t let the quotes you love the most go into the forgotten corners of your mind! Use the notebooks I created and published on Amazon to keep your quotes together! PS: If my work is helping you in any way, check out my “Show Me Your Love!” page. Also, I created an Instagram page for […]
So many people try to figure out why conspiracy theories have so much traction. Despite… Have you considered for how long the ‘official position’ was that the Earth was flat? How many people have been persecuted for maintaining that the Earth was round? And spinning around the Sun?
Why would anybody accept anything as being true simply because ‘this is the scientific consensus’ when science continues to be an ’empty’ word? Nobody cares to explain what ‘scientific method’ means… So many people continue to poke ugly jokes at the less educated…
One-Time
Monthly
Yearly
Make a one-time donation
Make a monthly donation
Make a yearly donation
Choose an amount
$5.00
$15.00
$100.00
$5.00
$15.00
$100.00
$5.00
$15.00
$100.00
Or enter a custom amount
$
As much as I love writing, I do have to eat. And to provide for my family. Earning money takes time. If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button. Your contribution will be appreciated! Another very efficient way to help would be to share my posts.
As much as I love writing, I do have to eat. And to provide for my family. Earning money takes time. If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button. Your contribution will be appreciated!
As much as I love writing, I do have to eat. And to provide for my family. Earning money takes time. If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button. Your contribution will be appreciated!
De când cu criza guvernamentală, Iohannis a ajuns un fel de ciuca bătăilor.
De unde, până nu demult, doar PSD-ul avea ceva cu el, acum este înjurat din toate direcțiile.
Mărturisesc că până acum cinci minute nu reușeam să înțeleg de ce.
Până la urmă, Iohannis de acum este perfect congruent cu cel de acum un an. Cu cel de acum 2 ani…. Și, din aproape în aproape, cu cel pe care l-am votat. Constant, fără inițiativă. Adică mărginit și predictibil.
Și atunci? De unde toate aceaste ‘luări de poziție’? Ce-a făcut omul ăsta de a reușit să supere pe toată lumea?
N-a găsit o soluție? Adică a lăsat ‘clasa politică’ să se descurce singură? I-a lăsat pe ‘ei’ să scoată castanele din focul în care tot ‘ei’ le-au aruncat?
Cu alte cuvinte, politicienii de acum îi reproșează lui Iohannis că se comportă altfel decât toți predecesorii săi. Iliescu a fost un pumn de fier într-o mănușă de ‘mamă dragă’. Constantinescu un entuziast care a încercat să păzească stâna de lupi cu ajutorul unei haite de potăi. Băsescu, un jder camuflat într-o blană de lup ca să dea bine în peisaj.
Ei bine, Iohannis a fost primul care a lăsat turma să-și poarte singură de grijă. Primul care nu i-a mai obligat pe ciobani să lase lapte și pentru miei. Primul care nu a luat tain de la lupi. Și, dincolo de orice, primul care a refuzat, sau nu s-a priceput, să facă ordine între cei care trăiesc de pe urma turmei.
Supărarea turmei… e firească. Supărarea mieilor, cât se poate de normală! Supărarea ciobanilor… e anormală! În sensul că ar fi trebuit să știe și ei atîta lucru. Dacă vrei să ai o turmă sănătoasă… Dar care e treaba cu ‘prădătorii’? De ce s-au supărat lupii?
Simplu! Pentru că turma are ocazia să-și dea seama cu cine are de-a face. Pe cine duce în spate!
Că ciobanii sunt nepricepuți iar lupii prea lacomi! Și. mai ales, pentru că atât ciobanii cât și lupii au nevoie de o perdea de fum.
În spatele căreia să-și ascundă nepriceperea! Incapacitatea de a-și gestiona lăcomia.
Imagine having a festering boil. On your ass, for good measure. You may take to the doctor, for treatment. Or you may wait, hoping your organism will be strong enough to heal itself. This being your call. Nobody else but you has anything to say about this situation. Let’s say you have chosen to go to the hospital. Once there, the matter has gotten somewhat ‘out of your hands’. You still have the last word but the doctor calls the more important shots. Pun indended, of course. He can simply open up the boil, put you on a course of antibiotics and send you home. He might decide to check you up and see whether the boil is a symptom of something deeper. He might attempt to rip you off by ordering, all at once, a host of complex tests and of fancy treatments. Or all at once. Cut up…
nicichiarasa 