Archives for category: Justitie sociala

tariceanu permis 1

tariceanu permis 2

Foarte interesanta chestia asta.
De vreo cateva zile ‘o anumita parte’ a ‘opiniei publice’ e ocupata sa il injure pe Tariceanu:

‘De ce nu stai ba la coada?!?’

Pai de asta avem nevoie noi? De un presedinte de Senat care sa stea la coada?
Daca ar fi sa judecam dupa rezultatele obtinute de presedintele care se ducea la mall cu Loganul personal – si dupa aia confisca telefoane de la tiganci imputite‘ – poate ca ar fi cazul sa o lasam mai moale cu ‘populismele’ astea.

N-ar fi mai bine sa-i intrebam pe toti presedintii astia, de Senat, de Tara, de bloc… s.a.m.d.:

‘De ce mai este nevoie sa stam la coada in secolul XXI?’

Aud?!?

PS. Pana nu demult personajele atat de marete nici macar nu se deplasau atunci cand aveau de rezolvat chestii din astea marunte. Se ocupau altii si veneau cu carnetul in dinti.
Tariceanu s-a dus pana acolo si a intrat prin spate. Mie unuia mi se pare un progres.
Dar daca ni s-a pus pata pe el…

potrivit pentru prim ministru

“Ion Iliescu a declarat pentru Digi 24 ca Dragnea ar putea sa fie premier din toamna, ca urmare a rezultatelor obtinute de PSD in alegerile locale. Potrivit acestuia, Dragnea ar avea “toate calitatile necesare” iar condamnarea sa nu reprezinta un impediment.”

Pe 22 Aprilie 2016 Liviu Dragnea, presedinte al PSD, a fost condamnat, definitiv, pentru frauda electorala. Este, in continuare, presedinte al partidului sau.

Pe 6 Iulie Curtea Constitutionala a determinat ca o lege aflata in vigoare din 2004, 393/2004 cu privire la Statutul Alesilor Locali, este neconstitutionala.

“O singură decizie am luat astăzi, în unanimitate, aceea de a admite sesizarea preşedintelui cu privire la legea 393/2004, pe care am declarat-o în totalitate neconstituţională. Am avut în vedere că s-a creat un regim discriminatoriu şi că soluţia pe care a ales-o Parlamentul ar fi deturnat scopul legiuitorului, acela de a apăra integritatea, responsabilitatea funcţiei de ales local.
Suspendarea este tot o formă de executare a pedepsei. S-ar fi creat inechităţi”, a declarat Valer Dorneanu, preşedintele interimar al Curţii Constituţionale.”
“Judecătorii argumentează că, dacă aleşilor locali condamnaţi cu suspendare nu le-ar înceta mandatul, acest lucru ar echivala „cu un privilegiu creat acestora, împrejurare care este de natură să nesocotească prevederile art.16 alin.(1), (2) şi (3) din Constituţie”.”
“Decizia CCR vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională cu privire la legea statutului aleşilor locali, votată de Parlament, care prevede că cei care au fost condamnaţi cu suspendare pentru fapte de corupţie nu îşi pierd mandatul.”
“Noua opţiune a legiuitorului este conjuncturală, nu ia în considerare un interes social real şi vine în contradicţie cu valorile sociale ocrotite prin lege. În opinia noastră, a permite unei persoane care a adus atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală şi cu privire la care instanţa a considerat că prezintă un pericol social să continue exercitarea mandatului de ales local nu este de natură să asigure exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice în coordonatele statului de drept”, se arată în sesizarea înaintată CCR.

Tot pe 6 Iulie 2016, Gabriela Vranceanu Firea, proaspat aleasa primar al Capitalei – cea de a doua functie in stat ca legitimitate democratica, dupa numarul de voturi exprimate pentru alegerea persoanei care ocupa aceasta functie – a afirmat: Liviu Dragnea, presedintele PSD, ar fi “foarte potrivit” pentru a fi prim-ministru, iar condamnarea acestuia la doi ani de inchisoare cu suspendare nu a fost insotita si de o interdictie de a ocupa aceasta functie

Teoreticienii naivi, adica cei care – la indemnul lui Max Weber, construiesc ideal tipuri despre cum ar trebui sa decurga procesul politic plecand de la ce pare sa functioneze in democratiile avansate si incercand sa evite greselile facute de acestea, pornesc de la premisa ca politica este o activitate umana care se bazeaza pe trei piloni.

Interesul obstei pentru ceea ce i se intampla.
Respectul reciproc dintre membrii acesteia.
Constientizarea de catre membrii comunitatii ca aceasta are cel putin un scop comun – ‘supravietuirea’, si ca atingerea macar a acestui tel necesita cooperarea intregii comunitati.

Simpla enumerare a acestor principii sugereaza ca, in ciuda aparentei naivitati, aici nu este vorba despre ‘vanare de vant’.

Daca obstea nu este, cu adevarat, interesata de soarta ei atunci fraiele destinului sunt preluate, mai devreme sau mai tarziu, de tot felul de impostori care vor cauta sa-si ‘traga spuza pe turta proprie’ fara sa le pese de ceea ce se intampla in jurul lor.

Daca partile constitutive ale angrenajului democratic – plecand de la premisa ca discutam despre o societate democratica, principiile raman valabile pentru orice fel de aranjament – adica indivizii si gruparile de indivizi – partidele politice si celelalte organizatii para-politice – nu se respecta intre ele atunci colaborarea dintre ele nu este reala. Daca partile aflate in dialog democratic nu sunt absolut convinse ca ‘celalalt’ voteaza cu buna credinta si fara ‘scopuri ulterioare’ atunci democratia este retrogradata la ‘domnia gloatei’.
In locul unei discutii rationale, cu toate argumentele pe masa, vom asista la o multitudine de incercari de manipulare, in care vor fi folosite toate instrumentele de marketing politic aflate la dispozitia partilor.

Daca suficient de multi dintre membrii unui grup social inteleg ca scopul lor comun este, in primul rand, supravietuirea comunitatii ca mediu in interiorul caruia fiecare dintre membri pot sa se apropie cat mai mult de realizarea potentialului propriu atunci acestia vor putea sa isi coordoneze in mod eficient actiunile iar ‘supravietuirea’, si chiar prosperitatea, grupului va depinde doar de intensitatea eforturilor depuse de membri si de cat de mult ‘noroc’ au acestia.
Daca prea multi dintre membrii grupului nu inteleg importanta acestei colaborari, eforturile indivizilor se ‘decupleaza’ iar comunitatea, dupa ce o perioada continua sa functioneze in virtutea inertiei, incepe sa se dizolve. Situatie descrisa de Durkheim folosind conceptul de anomie.

Revenind la situatia de la care am plecat trebuie sa aduc in discutie conceptul de ‘stat de drept’.
De fapt acesta sintetizeaza toate cele trei principii pe care le-am mentionat mai sus.
Pentru ca statul de drept sa functioneze cu adevarat este nevoie ca cei interesati de buna lui functionare sa depuna eforturile necesare pentru ca acest lucru sa se intample.
Pentru ca un stat sa poata fi ‘de drept’ este nevoie ca toti membrii sai sa fie egali in fata legii si sa o respecte. Adica sa se respecte intre ei, indiferent de ranguri si pozitii sociale.
Pentru ca un stat de drept sa ramana asa, adica de drept, e nevoie ca indivizii care il compun sa colaboreze in mod onest, nu ca unii sa se cocoate in spinarea celorlalti iar acestia sa se resemneze, tacuti.

Si acum, ca ‘pregatirea de artilerie’ s-a terminat, sa revenim la oile noastre.
Adica la viitorul prim ministru al tarii.

Din faptul ca PSD-ul a facut zid in jurul presedintelui sau rezulta ca marea majoritate a partidului considera condamnarea acestuia ca fiind cel putin nedreapta. Sau chiar o imixtiune abuziva a justitiei in viata politica.

Sa acceptam, de dragul discutiei, aceasta ipoteza.

Nu ma voi intreba, retoric, care este contributia acestui partid la starea – presupus jalnica, daca s-a putut preta la asa ceva – a justitiei. Asta avand in vedere ca PSD a fost la putere, singur sau in coalitie, pe fata sau ‘din umbra’, timp de 18 ani din ultimii 26. Voi pleca de la premisa ca noua echipa reprezinta altceva decat ‘vechiul FSN’. Chiar daca amendamentele aduse legii 393/2004 (PSD-ul este in majoritate in actualul parlament) si pozitia inca semnificativa ocupata de Ion Iliescu in partid sugereaza o oarecare continuitate.

Voi pune alte intrebari.
Cum va putea noul prim-ministru sa aduca justita pe calea cea dreapta din postura de condamnat, fie si cu suspendare?
Cum va fi reprezentata Romania de un prim ministru condamnat, cu suspendare, la negocierile legate de intrarea in Spatiul Schengen? Negocieri in timpul carora, cel putin pana acum, ni s-a tot aratat o pisica care avea forma unui raport MCV chiar pe tema functionarii justitiei in Romania.
Este trasa de par concluzia ca PSD-ul pune interesele membrilor sai mai presus de cele ale tarii in ansamblu? Chiar si in ipoteza ca Dragnea ar fi fost condamnat din ‘greseala’…?

Doar in matematica doua minusuri dau, si doar in anumite conditii, ‘cu plus’. In viata de zi cu zi repetarea unor greseli nu face decat sa ne adanceasca pe calea pierzaniei.

Din pacate starea de spirit conform careia partidele politice reprezinta ‘grupuri de interese’ si nu echipe care incearca sa atinga, pe cai diferite, acelasi tel – bunastarea a cat mai multi dintre membrii comunitatii nationale – este dominanta in intreaga societate. Si nu numai in Romania.

In 2014 electoratul roman s-a dus la vot insufletit, in mare masura, de nevoia de a scapa de coruptie. Si uite asa a fost ales Iohannis. Ca sa nu iasa Ponta – despre care se vehiculau tot felul de informatii, inclusiv cea despre teza sa de doctorat – si nu atat pentru ca lumea ar fi avut vreo parere extraordinar de buna despre Iohannis.

In 2015 o multime furioasa l-a alungat  din Palatul Victoriei pe acelasi Ponta – ramas prim ministru cu toate ca pierduse alegerile,  sub sloganul “Coruptia Ucide!”. Nemultumirea populara, care ajunsese la un nivel greu de gestionat, daduse in foc din cauza tragediei de la Colectiv. De fapt aceasta tragedie fusese un fel de pretext, daca ea nu ar fi avut loc nemultumirea generalizata si-ar fi gasit alt motiv pentru a rabufni.

In iunie 2016 alegerile locale consemneaza patru premiere pentru Romania:

O femeie este aleasa ca primar al capitalei.
PSD-ul castiga toate primariile din Bucuresti.
Interesul alegatorilor scade dramatic, mai ales in randul tinerilor si in special in capitala.
Mai multi candidati condamnati sau anchetati pentru coruptie sunt realesi in functii. Printre ei se numara Catalin Chereches, aflat in arest preventiv, care a fost votat de 70.28% dintre baimarenii care au iesit la urne.

Mircea Toplean concluzioneaza (avant la lettre), in Blogary.ro, ca Romania sufera de o prea mare toleranta la coruptie.
Cred ca familiarizarea cu practica indelungata a coruptiei ne-a facut pe noi romanii extrem de toleranti la ideea de coruptie. Suntem aproape incapabili sa ne indignam sincer in fata coruptilor (dosare penale ale politicienilor, doctorate plagiate ale unor oameni iubiti si votati de tot poporul etc.). Cand mergem la spital sau avem de-a face cu vreun hop administrativ, dam noi insine spaga.
Adrian Papahagi, si mai realist (?!?), ne spune verde-n-fata: “Prefer ca România să fie condusă de pişicheri corupţi. Vanghelie e de o mie de ori preferabil lui Mungiu: incultura lor esentiala este aceeasi, doar gradul de alfabetizare difera. Vanghelie macar e mai tolerant si mai simpatic.

Acuma, daca e s-o spunem pe-a dreapta, toate astea au fost prevestite de excelentul eseu “Istoria si Mitologia Exceptionalismului Coruptiei Romanesti”, prezentat de Adrian Severin la conferinta organizata de Fundatia Europeana Nicolae Titulescu pe 26 noiembrie 2011:

“Sancţionată atât de regula morală cât şi de drept, corupţia nu are o definiţie legală ci numai aplicaţii legale (mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, înşelăciune etc.). Cum dreptul (în special cel penal) necesită precizie, lipsa unei definiţii legale a corupţiei ca atare, pune problema relaţiei între drept şi morală.”

Pai?

Intelectualii, in afara ca nu se inteleg cu privire la ‘relatia intre drept si morala’, se gratuleaza intre ei folosind termeni de tipul “monstru de aroganta, intoleranta si ideologie tampa“.
O parte dintre politicieni fura iar alta parte declara sus si tare ca ‘nu se mai poate cu coruptia asta’: ”Bucureştenii au vorbit şi au vorbit clar ! Noi, PNL, suntem de vină, nu alţii! Una am spus şi alta am făcut! Noi am iniţiat criteriile de integritate şi am sfârşit prin a defila cu persoane «penale», noi am susţinut cotele de gen şi am fost primii care am renunţat la ele, noi am stabilit reguli pentru desemnarea candidaţilor, dar am luat deciziile în funcţie de interesele şi sforile trase de unii şi de alţii. NOI nu am fost consecvenţi!
La randul ei, o mare parte din presa trateaza fenomenul in termeni de ‘coruptia lor’, ca si cum rolul ei ar fi mai degraba sa apere/promoveze interese de partid si nu sa informeze, cat se poate de onest, pe Maria Sa Cetateanul. Ba, mai mult, atunci cand este anchetat cineva din tabara ‘proprie’, de multe ori anchetatorii insisi ajung sa fie acuzati ca ar avea motivatii politice.

Nu ca nu ar fi si unii care or avea.

Dar asa cum in cazul acuzatilor functioneaza, sau mai bine spus ar trebui sa functioneze, prezumtia de nevinovatie, tot asa ar trebui sa functioneze si avertismentul “Fiat justitia, ruat caelum”.

In sensul sau mai larg.
‘Aveti grija sa se faca cu adevarat dreptate pentru ca altfel vi se va prabusi cerul in cap’.

Iar asta e valabil pentru noi toti. Cata vreme coruptia ‘noastra’ va fi socotita acceptabila/scuzabila si doar coruptia ‘lor’ va fi aratata vehement cu degetul nu vom reusi sa urnim carul din loc.

8d99cf9b636a698e5bb1d4c6644dcc84

The moment we try to appraise the value of human life, in monetary terms or in any other way, is the threshold to man made hell.
By simply accepting the notion of collateral damage – that the ‘ultimate goal’ might be considered important enough to justify damage suffered by innocents – we enter the realm of ‘fantasy world’.
The place where wishes trump reality and where desires are considered – by those who entertain them, of course – more important than anything else.
In this realm people cannot get along with each-other, simply because they cannot find any common ground. Whenever a group of people accepts the notion that one life can be considered more important than any another – that individual human lives can be ‘filed’ according to their individual values, sooner or later its members will start fighting each others for preeminence.
‘Top dog’ position becomes not only desirable but also the only thing a ‘rational’ individual will ever pursue. Simply because no other position comes even close and because, by agreeing that human life can be appraised, the members of that group have proclaimed that ‘social life’ is more about competition than about cooperation.
The problem with ‘no holds barred’ competitions being that some of the spectators think they are fun to watch while those in the pit discover very quickly that survival is almost impossible but for the briefest lengths of time.
zahar ulei

Cineva a pus clipul de mai sus pe Youtube.

Chestia asta îmi aduce aminte de bancul ăla cu ferma de porci. Cică Ceașcă, în vizită la o fermă de scroafe gestante, vede una deosebit de ‘umflată’. Și, pentru că ăsta-i era stilul, ‘rostește’: ‘asta sigur face doisprezece purcei’.
Evident, toată asistența își notează scrupulos: ‘scroafa din ‘celula’ F19 trebuie sa fete macar 12 pui’. Peste cateva zile ii vine sorocul. Și, ce să vezi, ies doar 2.
Îngrijitorul – îngrijorat, evident – raportează șefului de hală: ‘A fătat. 4.’
Acesta, îngrijorat la rândul lui, către directorul fermei: ‘Tovarașe director, avem o problemă. Scroafa aia, știți dumneavoastră care, a fătat. Doar 7!’.
Directorul fermei către secretarul de partid pe județ: ‘Toa’r’șe secretar, avem o problema. Scroafa ‘aia’ a făcut doar 9 pui.’
Secretarul de partid către ministrul agriculturii: ’10’.
Ministrul agriculturii către secretarul cu agricultura din CC al PCR: ’11’.
La partid se adună o celulă de criză. ‘Ce dracu facem cu nebunu’? Dacă îi spunem ăstuia că scroafa aia despre care a spus el că o să fete 12 purcei a facut doar 11 o să ne reproșeze că ne batem joc de el!’.
Ion Dincă, zis Teleagă, ia problema în mână și își asumă responsabilitatea: ‘Las că rezolv eu!’
Intra la cabinetul 1 și: ‘Tovarășe Secretar General, permiteți să raportez!’
‘Zi bă!’
‘În urmă cu două săptamâni, în cursul vizitei de lucru pe care ați efectuat-o la ferma de scroafe gestante din județul… ați pronosticat că scroafa din celula F19 va da naștere la 12 purcei. Raportez cu mândrie patriotică că a facut 13.’
‘Bine, foarte bine. Doi să fie trimiși la export iar restul să fie alocați pentru consumul intern.’

Recentul sondaj cu privire la legea ‘darii in plata’, si mai ales modul in care este comentat de presa, releva faptul ca majoritatea ‘consumatorilor’ nu prea inteleg care e treaba cu bancile si ca prea multi dintre cei care stiu se fac ca ploua.

“Majoritatea respondenților s-a pronunțat împotrivă ca beneficiarii legii să fie cei care și-au cumpărat mai multe case/terenuri și au dificultăți, fiind indicați ca beneficiari ai legii numai cei care au o singură casă (81%). De altfel, 89% dintre români consideră că este bine să existe o lege care să ajute persoanele fizice care au luat un credit și se află în dificultate financiară”, se menționează într-un comunicat al ARB.

Comunitatea bancară din România reiterează că se impune devansarea termenului de intrare în vigoare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice.”

Teoria spune ca rolul bancilor este relativ simplu.
Ca orice intreprindere comerciala, acestea supravietuiesc doar in masura in care reusesc sa se faca folositoare clientilor lor.
In cazul bancilor moderne serviciile ‘vandute’ acestora pot fi impartite in doua categorii: fundamentale si accesorii.
Cele accesorii fiind facilitarea transferului de fonduri si tot ceea ce are de a face cu chestia asta.
Pe vremuri mai era vorba si de asigurarea protectiei banilor numai ca acest aspect a cazut in desuetudine. Avand in vedere comisioanele de retragere si dobanzile pasive extrem de mici este mai ieftin sa inchiriezi o caseta de valori decat sa tii banii in banca, cel putin pe termene relativ scurte.

Si iata ca am ajuns la rolul fundamental al bancilor.
Sa ia cu imprumut bani de la cei care nu au ce face, momentan, cu ei si sa-i dea, tot cu imprumut, celor care au, acum, nevoie SI reusesc sa-i convinga pe oficialii bancii ca vor fi in stare sa returneze, la termen, respectivele fonduri.
Remarcati ca nu am facut nicaieri vorbire despre ce fel de clienti este vorba – persoane fizice sau juridice.

Ei bine, in momentul actual bancile fac aceasta diferenta.

In afara de faptul ca persoanele fizice platesc alte comisioane si primesc alte dobanzi pasive fata de persoanele juridice.

In realitate persoanele fizice sunt discriminate de banci in mod groaznic.

Sa luam cazul cuiva care se hotaraste sa intreprinda ceva si ia credit ca persoana juridica. Incepe operatiunea si, la un moment dat, totul se duce dracului. Ei bine, firma da faliment, investitorul pierde ce bani a bagat acolo – de obicei toti, iar banca mai recupereaza ceva, daca mai poate. Iar investitorul ramane fara nici un fel de datorii si chiar cu obrazul curat.
Bine, vorbim aici de ‘cazul banal’ in care nimeni dintre cei implicati nu a savarsit vreo ilegalitate – atunci cazul se schimba fundamental.

Daca acelasi investitor are proasta inspiratie sa incerce aceiasi operatiune pe persoana fizica – din diverse motive, le discutam mai tarziu, atunci s-ar putea ca acesta sa-si blesteme zilele. Daca operatiunea nu-i iese, chiar daca el nu are nici o culpa in chestia asta, acesta va trebui totusi sa returneze bancii toata suma.

Chiar si in conditiile in care ar functiona legea falimentului individual – ceea ce inca nu este cazul, situatiile ar fi complet diferite. Dupa declararea falimentului firmei investitorul este ‘spalat’ de orice in timp ce dupa declararea falimentului personal individul mai are multe de tras.

In anumite situatii diferenta asta este pe deplin justificata. De exemplu in cazul unui imprumut de nevoi personale sau a datoriilor facute pe cardul de credit.

Dar nu este in nici un fel justificata in situatia unui credit ipotecar. Care este similar pana la identificare cu un credit acordat unei persoane juridice.
Persoana juridica garanteaza cu capitalul social si cu celelalte active ale sale in timp ce persoana fizica garanteaza cu bunul supus ipotecii. Iar banca, inainte de a vira banii, analizeaza cu atentie atat valoarea, si perspectiva acesteia, bunului ipotecat precum si posibilitatile viitoare ale creditatului – atat persoana fizica cat si juridica, de a restitui creditul.

Diferenta de abordare se vede cu ochiul liber.
Unde mai este raspunderea bancii pentru due-dilligence inainte de acordarea creditului unuei persoane fizice? In ce fel mai putem spune ca cei doi sunt parteneri egali in contract?

In situatia in care creditul este acordat unei persoane juridice banca isi preia, in mod efectiv, partea ei de risc. Daca nu a apreciat bine valoarea gajurilor sau perspectivele planului de afaceri banca are mari sanse sa ‘o ia in barba’ – chiar daca cei implicati se comporta perfect onest.
In cazul unui credit ipotecar acordat unei persoane fizice, cel putin deocamdata, banca nu isi asuma nici un fel de raspundere. Indiferent de orice, acesta va fi urmarit pana in panzele albe. Dispare total egalitatea care ar trebui sa existe intre parti.
Atat egalitatea dintre partile aflate in contract cat si egalitatea dintre clientii persoane fizice si clientii persoane juridice.

Iar faptul ca ‘oamenii de rand’ sunt intrebati ‘ce opinie au despre chestia asta’ este o actiune interesanta din punct de vedere sociologic dar irelevanta din punct de vedere rational, economic.

Da, intr-adevar, nu este ‘frumos’ sa fie iertati de datorii cei care s-au gandit sa faca ‘dezvoltari imobiliare’ pe persoana fizica cu scopul de a scapa de impozite.
Numai ca treaba asta nu are logica. Nici economica si nici legala.
Fenomenul trebuie controlat cu ajutorul legislatiei despre ‘faptele de comert’, nu pe baza vre unor considerente de ordin moral.
Ca sa nu mai vorbesc despre imposibilitatea de a face diferenta intre cei care ‘nu pot plati’ si cei care ‘pot plati dar nu vor’!

Intensitatea reactiilor cu care a fost primita decizia CCR cu privire la modul in care sunt puse in aplicare mandatele de urmarire tehnica imi readuce in minte cuvintele ‘strabunilor’ nostri:

“Fiat justitia, ruat caelum!”

Traducerea cea mai raspandita fiind: ‘Faca-se dreptate, chiar de-ar fi sa cada cerul’.

Mai pe romaneste, aceasta varianta ii indeamna pe cei cu putere de decizie in domeniu sa nu se lase influentati de alte considerente in afara de idea de justitie si nici de alte argumente in afara celor ce au strict de a face cu cauza in sine.

O interpretare formulata in stil moralist ar putea suna: ‘Judecatorule, sa cumva sa-ti fie frica atunci cand imparti justitia. Fii drept, indiferent de pericolele care te pasc pe tine, personal.’

O alta, draga aparatorilor drepturilor omului: ‘Dreptatea individului nu trebuie, in nici un caz, sa fie pusa mai prejos de interesele comunitatii’. Vezi si varianta anglo-saxona: ‘Mai bine sa scape 100 de vinovati decat sa fie pedepsit, pe nedrept, un inocent’.

Cu ceva vreme in urma mi-a trecut prin minte o alta abordare:

‘Faceti cu adevarat dreptate, tocmai ca sa nu va cada cerul in cap’!

De fapt nu e mare diferenta fata de variantele de mai sus.

Pana la urma chiar si cei mai idealisti dintre noi sunt de acord ca idea de justitie a pornit tocmai de la viata de zi cu zi. In care ne-am convins, cu totii, ca nici o colectivitate umana nu functioneaza cu adevarat bine atata vreme cat membrii ei, toti membrii ei, nu se se simt in largul lor.

Atunci cand unii incep sa fure ceilalti incep sa isi piarda increderea in semenii lor. Relatiile dintre membrii societatii se deterioreaza foarte mult, ba chiar ajung sa se blocheze.
Atunci cand unii incep sa se foloseasca de forta pentru a-si impune punctul de vedere – de la talharie pana la dictatura armata – indivizii obisnuiti, indiferent de tabara din care se intampla sa faca fata, sufera o serie de transformari care, insumate, conduc la o degradare marcata a intregii societati. A se vedea soarta comunitatilor de pirati, a societatilor dominate de Mafie sau a dictaturilor – de orice coloratura.

Daca stam bine sa ne gandim, balanta justitiei nu cantareste doar meritele relative ale celor doua parti supuse judecatii ci si efectele produse de modul in care este administrat actul de justitie asupra intregii comunitati.

Iliescu, demisia

Fotografia este de pe vremea Pietei Universitatii,  ‘contemporana’ cu strigatura care da titlul postarii.

Sa facem un pic de istorie.

In August 1977 minerii din Valea Jiului au protestat contra indiferentei “regimului comunist fata de situatia de mizerie in care traiau“.
In Noiembrie 1987 muncitorii din Brasov au protestat “fata de masura autoritatilor de a fi redus salariile“.
In Decembrie 1989 prima faza a Revolutiei s-a terminat atunci cand muncitorii din Bucuresti au iesit pe strada in dimineata zilei de 22, indignati fiind de modul in care fusese reprimata manifestatia de protest din seara zilei de 21, cea din fata hotelului Intercontinental.
Din Ianuarie 1990 pana in 13-15 Iunie 1990 au avut loc mai multe manifestatii anti-comuniste, dar fara mare succes. Marea majoritate a populatiei era satisfacuta cu schimbarile ce avusesera deja loc, fapt confirmat in mod decisiv la alegerile din Duminica Orbului, precum si de venirile minerilor la Bucuresti – indiferent ca acestia au venit de capul lor sau au fost chemati, nu poti convinge o asemenea masa de oameni sa faca ceva fara ca ei sa fie deja intr-o stare de spirit care sa-i predispuna catre actiunea respectiva.
In Ianuarie 1999 minerii din Valea Jiului actioneaza, pentru prima oara din 1977, strict in interes propriu. De data aceasta nu mai aveau ca scop ‘apararea ordinii de drept si a statului’ ci ‘siguranta locurilor de munca‘. Pentru prima data dupa Ianuarie 1990 actiunea lor nu a avut rezultatul scontat de ei. Cererile liderilor lor erau total nerealiste si prost vazute de restul societatii romanesti.
In 2000 debusolarea politica a fost atat de mare incat electoratul a fost in stare sa aduca in turul doi al alegerilor pe Ion Iliescu si Corneliu Vadim Tudor.
In 2007 44% dintre alegatori au considerat ca subiectul demiterii lui Basescu era suficient de important incat sa iasa din casa iar 74% dintre ei au votat impotriva demiterii.
In Ianuarie 2012 Bucurestiul a fost martorul unor manifestatii suficient de puternice incat sa produca, in cele din urma, demisia guvernului Boc. Manifestatiile fusesera o reactie la ‘tratamentul’ primit de Raed Arafat ca urmare a opozitie sale fata de unele reforme din domeniul sanitar.
In Iulie 2012 46% dintre alegatori au considerat ca subiectul demiterii lui Basescu era suficient de important incat sa iasa din casa iar 88% dintre ei au votat pentru demitere.
In Noiembrie 2014, suparati pe modul in care fusesera organizate alegerile prezidentiale, foarte multi romani au iesit ‘pe strazile patriei‘ pentru a protesta impotriva guvernului Ponta si in semn de sprijin pentru candidatul Iohannis.
In Noiembrie 2015, indignati de cele intamplate la clubul Colectiv, suficient de multi romani au protestat, sub lozinca “Coruptia Ucide“, in Bucuresti precum si in alte orase din tara si din Europa, impotriva guvernului Ponta incat acesta si-a dat demisia. Este posibil ca o parte din indignarea populatiei sa fi fost produsa si de acuzatiile de coruptie aduse de catre parchet unora dintre apropiații premierului cat si lui personal.
In Februarie 2016, cativa dintre functionarii ANAF-ului incep formalitatile pentru evacuarea unor cladiri ce fusesera confiscate, prin sentinta judecatoreasca, ca despagubire pentru pagubele produse de Dan Voiculescu Ministrului Agriculturii.
Antena 3, una dintre locatarele respectivelor cladiri, se foloseste de prilej pentru a lansa o campanie furibunda de presa prin care se victimizeaza si prezinta cazul ca pe o grava atingere a libertatii presei.
Senatul se aduna in sedinta speciala si cere Primului Ministru Ciolos lamuriri pentru ce se intampla acolo.
Presedintele Iohannis, intrebat cu privire la acest subiect, spune unor reporteri Antena 3: “Eu cred ca ati ajuns intr-o situatie neplacuta si inutila. In primul rand, cred ca libertatea de exprimare in media nu poate fi suprimata pentru banale motive administrative. In al doilea rand, aceasta abordare heirupista a ANAF mi se pare cel putin nepotrivita, daca nu discutabila”
Cateva zile mai tarziu Antena 3 organizeaza un miting de protest la care se aduna cateva mii de persoane.
Peisajul politic se imparte in doua. Unii iau partea Antenei 3 iar altii incep sa-i reproseze presedintelui pozitia pe care a adoptat-o si sa faca misto de cei care s-au adunat la mitingul Antenei 3.

Ei bine, exact acesti “o mână de bătrâni decuplați de România și nevoile sale reale, analfabeți în democrație, săraci, prost îmbrăcați și cu o sănătate precară” sunt cei care au adus Romania unde este acum.

Si, daca citim cu putina atentie enumerarea de mai sus, vom constata, cu bucurie, ca din ce in ce mai multi dintre ei refuza, din ce in ce mai intens, comportamentul discretionar al celor aflati temporar ‘in fruntea bucatelor’. Oamenii, chiar si cei ‘de rand’ au inceput sa inteleaga ca ‘siguranta alimentara’ este, in realitate, un ‘subprodus’ al libertatii si ca ‘mita electorala’ cu care s-au multumit in 1990 nu le-a ajuns pentru multa vreme.

Refuzul arbitrariului, atunci cand acesta a putut fi identificat de catre electorat, s-a manifestat chiar si fata de cei care incercau sa ajunga la putere. Ganditi-va la alegerile din 2000, atunci cand, calcandu-si pe inima, foarte multi oameni au votat cu Iliescu doar ca sa nu iasa Vadim. Iliescu, caruia foarte multi dintre cei care l-au votat atunci ii cerusera, vehement, demisia in 1990, era perceput, 10 ani mai tarziu, ca fiind mai putin ‘imprevizibil’ decat Vadim.

Iar refuzul arbitrarului este exact esența democrației.

Se pare ca ‘cei de-acasă’ au început sa priceapă lucrul asta.
Chiar dacă unii, mai grăbiți, sunt dispuși la expediente.
Uitând ca orice precedent se întoarce, mai devreme sau mai târziu, împotriva celui care i-a dat naștere.

 

 

jos-iliescu-ceausescu-basescu-huligan-golan-ciumpalac-hipster

 

presedintele critica fiscul

Cred că libertatea de exprimare nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative. În al doilea rând, această abordare heirupistă din partea ANAF mi se pare nepotrivită, dacă nu discutabilă, și am constatat din discuții avute că există deschidere la factorii de decizie și prin discuții așezate și calme se găsesc soluții convenabile”,

Indiferent de cati ii sar acum la beregata omul are dreptate.

Am folosit ‘omul’ in loc de ‘Presedintele’ pentru a sublinia faptul ca atat el cat si toti ceilalti – admiratori, detractori precum si cei care incearca sa isi pastreze capul limpede, sunt oameni, cu o capacitate de intelegere inerent limitata.
Si tocmai de aceea ar face bine ca macar sa incerce sa se inteleaga unii pe ceilalti inainte de a se exprima in ‘sentinte’.

De ce cred ca are dreptate Iohannis in cazul asta?

Simplu.
Hotararile justitiei au fost puse in aplicare. Din punct de vedere ‘contabil’ pagubele stabilite de instanta au fost acoperite. Imobilele in cauza sunt intabulate ‘pe statul roman’.

Mai sunt, intr-adevar, multe de facut. Aceste imobile trebuie valorificate.

Numai ca aceasta este o problema administrativa. Tine de modul in care niste functionari, niste angajati ai statului, inteleg sa-si indeplineasca indatoririle de serviciu.

Este o lege care cere ca imobilele confiscate sa fie valorificate prin vanzare?
Foarte bine! Atunci sa fie vandute.
Spune legea ca proprietarul are dreptul, in anumite conditii, sa ceara celui care ocupa o cladire sa o evacueze in termen de 5 zile? Asta inseamna ca proprietarul, sau un reprezentant al sau, are intr-adevar dreptul sa ceara acest lucru.

Dreptul!

Nu neaparat obligatia. Aceasta poate decurge, insa, din legea care prevede modul in care sunt valorificate imobilele confiscate.

Iar cei chemati sa aplice aceste doua legi mai trebuie, atunci cand isi indeplinesc obligatiile de serviciu, sa tina cont si de celelalte reglementari care au tangenta cu situatia.

De fapt exact asta este datoria functionarilor publici. Sa faca in asa fel incat interesele noastre, ale tuturor, sa fie respectate.
In conditiile specificate de lege. De toate legile aflate in vigoare la un moment dat.

Inclusiv de cele care le permit celor de la Antena 3 sa ceara tot felul de lucruri in instante.

Iar evacuarea propriu-zisa, daca va fi pusa in aplicare vreodata, va putea fi facuta abia dupa ce toate formalitatile legale vor fi fost indeplinite. Altfel insusi conceptul de justitie va fi fost tarat in mocirla.

‘Da’, dar cei de la Antena 3 se dedau la niste actiuni oribile de manipulare a opiniei publice!’

Da, si mie mi se pare chestia asta.

Numai ca atunci cand te injura cineva ai la dispozitie trei variante.

– Te faci ca nu auzi.
Cateodata merge, mai ales daca nu te vei mai intalni vreodata cu respectivul.

– Il injuri si tu pe el.
Toata situatia degenereaza si peste putin timp vei avea de solutionat o problema mult mai mare decat cea de la inceput.

– Cauti o alta rezolvare.
De exemplu iti pastrezi calmul si ii raspunzi astfel incat sa i se faca lui rusine de ce a facut. Sau macar sa il faci de ras in fata spectatorilor.
Iar daca nu merge cu frumosul, il ‘dai in judecata’. Si astepti ca justitia sa isi urmeze cursul.

Ca daca nu ai o incredere reala in mersul justitiei toata discutia de pana acum a fost degeaba.
Iar daca nu iti plac legile in vigoare la un moment dai nu ai decat sa incerci sa le schimbi.
Daca incerci sa te fofilezi pe langa ele nu faci decat sa creezi un precedent care se va intoarce impotriva ta, mult mai repede decat iti poti inchipui.

Asta asa, ca sa-i dau dreptate si lui Ciolos.

ciolos are dreptate

Antena 3 a organizat o intalnire cu spectatorii sai.

Daca stai sa te gandesti ar fi fost chiar ciudat sa nu fi folosit la maxim prilejul asta.

La un moment dat Mircea Badea a facut o aluzie la Dan Voiculescu iar cativa din multime i-au scandat numele.

Ceea ce m-a facut sa ma intreb: ‘Oare ce-o fi in capul oamenilor astia? Or fi platiti? Sau poate ca nu inteleg eu toate fineturile situatiei?’

S-o luam metodic.

– A fost sau nu ‘omul Securitatii?’
Inca nu a prezentat nimeni dovezi clare in sensul acesta. Este cert insa ca Voiculescu a avut legaturi stranse cu oameni puternici, atat din vechiul regim cat si din cel proaspat instalat dupa ’89. Pe de alta parte, chiar daca a avut legaturi cu Securitatea se pare ca acestea au fost cu acea parte a Securitatii care nu se ocupa de oropsirea oamenilor de rand. Amanunt foarte important pentru modul in care este vazut de oamenii de pe strada.
– Dupa Revolutie si-a folosit relatiile pentru a se imbogati.
OK, si cine dintre cei care au putut face asa ceva nu a profitat de relatiile sale?
– A infiintat un partid politic extrem de oportunist.
Si unde e diferenta dintre el si ceilalti sefi de partide?
– A furat de la stat.
Nu a fost, nici pe departe, singurul.
– A fost condamnat pentru asta.
Iarasi, nu este singurul.

Si atunci cum se explica polarizarea extrema a opiniei publice cu privire la persoana sa?

In acest moment al discutiei trebuie sa vorbim un pic de diferenta dintre realitate si perceptie. Aceia dintre noi care ne consideram intelectuali pretindem ca am auzit despre ea in timp ce restul lumii merge dupa principiul ‘ce e-n gusa, si-n capusa’. Sau, altfel spus, ‘faptele vorbeste’.

Cu alte cuvinte perceptiile intelectualilor sunt influentate mai ales de ideologiile la care au aderat fiecare dintre ei pe cand perceptiile oamenilor ‘de rand’ mai degraba de gesturile pe care le sesizeaza.

Parca a inceput sa se mai ridice ceata, nu?
Deja nu mai e chiar atat de complicat de inteles intensitatea cu care il urasc pe Voiculescu cei care se considera a fi de dreapta: Un tip care a avut stranse legaturi cu fostul regim, care si-a folosit relatiile pentru a se imbogati pe spinarea statului, pentru a infiinta un partid cameleon si o televiziune aservita intereselor stangii.
Pentru cei de stanga toate ‘realizarile’ lui Voiculescu – mai putin imbogatirea pe seama statului – sunt pe atat de remarcabile pe cat sunt de reprobabile pentru cei de dreapta. Ba chiar si bogatia lui devine oarecum acceptabila – printr-un proces de ‘normalizare’ (orice lucru des intalnit devine ‘normal’, adica acceptabil), cu atat mai mult cu cat o parte din ea a fost folosita pentru infiintarea Antenelor iar o alta parte pentru fundatia Mereu Aproape si pentru burse de studiu.

Iar pentru oamenii de rand, adica pentru cei care i-au scandat numele in piata si care nu dau atentie sofisticariilor ideologice, faptele sunt hotaratoare.
– ‘A facut televiziunea la care ne uitam? Si care a fost singura care i-a tinut piept lui Basescu pe vremea cand ne taia pensiile si inchidea spitalele?’
– ‘S-a imbogatit pe seama statului? Si care dintre bogatasii de astazi nu a facut chestia asta? Macar asta vad ca tine cu ‘noi’.’

Si uite-asa in ochii unora dintre concetatenii nostri Voiculescu a inceput sa capete un aer daca nu de haiduc autentic atunci macar de personaj tragic care a ajuns la puscarie nu atat pentru faptele sale cat, mai ales, pentru indrazneala sa de a se certa, la cutite, cu Basescu.

Logica pe care se bazeaza acestia fiind simpla. Ei nu neaga furturile lui Voiculescu, nu sunt naivi. Pur si simplu se intreaba ‘Bine, si restul celor care au furat de ce nu sunt in puscarie? De ce pe vremea lui Basescu au fost ‘saltati’ mai ales cei din tabara ‘cealalta’?
Asta in conditiile in care pentru foarte multi dintre romani a fura de la stat nu e chiar atat de reprobabil ca a fura de la o persoana fizica. N-am sa intru in amanunte, asta este o stare de spirit caracteristica pentru societatile care au trait multa vreme sub regimuri dictatoriale, unde statul este un dusman si nu un partener.

Greu de contracarat asa ceva, doar cu argumente de natura ideologica si mai ales in situatia in care interlocutorii nu sunt sensibili la argumente de genul acesta.

Pana la urma problema reala nu este Voiculescu in sine ci modul in care ne raportam noi la Voiculestii din jurul nostru. Si, impreuna, la stat.