Archives for category: Intentie
« Older Entries

Pas cu pas

May 5, 2025 //
0

Am tot căutat vinovați.
Și am ajuns unde suntem acum.
Poate ar fi cazul să facem ceva pe chestia asta.

Ce s-a întâmplat:

3,9 milioane de oameni și-au pus speranțele într-un anumit om. Asta după ce respectivul candidat a făcut o serie de promisiuni.
Care promisiuni par a fi cel puțin nerealiste pentru o altă parte semnificativă din același corp electoral.
41% dintre cei care au votat au declarat cât se poate de apăsat: ‘Trebuie scăpăm odată de ăștia!’
Cel puțin 80% din întreaga populație – estimare personală – este de acord cu declarația celor 41%.
Și atunci?!?

Fapte și numere.

Toți o ducem mai bine acum decât în urmă cu 35 de ani. Cel puțin din punct de vedere statistic.
Lauda de sine a devenit ceva obișnuit. O facem în mod firesc, fără măcar să ne dăm seama.
Mare parte din bunăstarea unora a fost obținută prin sifonarea de resurse. De la stat sau de la privați.
Bună-stare pe care respectivii și-o etalează fără nici un fel de reținere. Asumându-și întregul merit, fără a recunoaște faptul că au putut obține aceste rezultate doar în actuala configurație social politică. Economie capitalistă de piață guvernată in mod apropiat de standardul democrat-liberal.
Statul – adică mecanismul de auto-reglaj al societății – nu funcționează încă în mod satisfăcător.
Mulți dintre cei care ar trebui să-și dea seama ce se întâmplă și să-i avertizeze pe ceilalți se comportă de parcă ei n-ar trăi tot în țara asta. De parcă ei ar fi imuni la consecințele lucrurilor despre care vorbesc ‘neutru’.
Jumătate dintre cei care ar fi putut spune ceva n-au exprimat nici o părere. Adică jumătate dintre cei care urmează să trăiască consecințele deciziilor care sunt adoptate zilele astea se comportă de parcă lor nu le-ar păsa. De viitorul lor….
Cei 3,9 milioane care au votat grupat reprezintă mai puțin de un sfert dintre cei cu drept de vot!

‘Și care e legătura dintre Simion/Georgescu și frații Tate?!?‘

Exasperarea publicurilor lor țintă!

Să fie foarte clar.
Frații Tate se adresează unui anumit tip de oameni iar alde Simion și Georgescu unui alt tip de oameni.
Există totuși câteva puncte comune între cele două fenomene sociale.

‘Masculii’ dispuși să trăiască în lumea fraților Tate și cetățenii dispuși să-i urmeze pe Simion și Georgescu au trei lucruri în comun:
‘Nu se simt bine’.
Au găsit pe cineva care pretinde că face ceva pentru ei. Sau în numele lor.
În timp ce restul societății, încă majoritar, nu face nimic pe chestia asta. De parcă nu în capul lor urmează să se spargă oalele…
Exasperații simt că nu mai au nimic de pierdut, majoritatea are totul de pierdut!

Situația seamănă foarte bine, din punct de vedere psiho-social, cu toate celelalte contexte pre-revoluționare din istorie.
Dacă Marx considera revoluțiile ca fiind pași hotărâți spre un viitor determinat în mod logic de niște actori raționali, realitatea istorică ne arată că schimbările revoluționare au fost niște sughițuri exasperate ale unor societăți aflate în impas. Faptele în urma cărora puterea a fost preluată de către fasciști în Italia și de naziști în Germania au fost la fel de revoluționare precum cele puse la cale de bolșevicii lui Lenin și de comuniștii lui Mao. Iar teroarea instaurată de Robespierre pentru a duce la ‘bun sfârșit’ țelurile declarate de cei care au pus la cale Revoluția Franceză a fost identică cu toate celelalte regimuri de teroare instaurate vreodată.

‘Dar nu poți să compari ce fac frații Tate cu ce fac alde Simion și Georgescu!‘

Pe mine nu mă interesează ce fac Tate, Simion și Georgescu. Hitler, Mussolini, Lenin, Mao și Putin.
Saccharomyces cerevisiae, adică drojdia de bere, a fermentat vinul și a crescut pâinea de când s-au apucat străbunii noștri de agricultură… Pasteur doar a descoperit-o și i-a numele!
Pe mine mă interesează doar când o să ne dăm noi seama că prea multă frustrare acumulată în organismul social duce inevitabil la zvârcoliri ale istoriei!
Când o să ne dăm seama că indivizi dispuși să folosească exasperarea celorlalți în folosul lor propriu sunt pe toate drumurile! Așteaptă condițiile potrivite… precum drojdiile sălbatice care fermentează ‘vinul de țară’!

Și, într-adevăr, Tate nu pot fi comparați cu Simion/Georgescu.
Tate au pus de un cult – precum Biserica Unificarii, de exemplu – în timp ce alde Simion/Georgescu vor să se pună în fruntea unui organism politic de dimensiune statală.
Singurul lucru pe care îl au în comun este materia primă cu care lucrează.
Frustrarea celor care îi urmează și indiferența pasivă a celor care urmează să suporte consecințele.

‘Exasperarea tâmpește…‘

Am început prin a arăta cum am ajuns aici.
Am tot căutat vinovați în loc să vedem ce avem de făcut.
Am tot dat vina pe oamenii despre care am considerat că n-au făcut ce trebuia. După care ne-am pus speranțele în alți oameni. Care promiteau mai frumos…
Tot ce există în țara asta a fost făcut de noi. De la blocurile ridicate, de noi, ‘pe vremea lui Ceaușecu’, până la autostrăzile pe care mergem acum în Austria și Germania.
Frustrarea celor care își pun speranțele în promisiunile fluturate de Tate, Simion și Georgescu este, și ea, o consecință a lucrurilor întâmplate în timpul vieții noastre.
Frustrarea acestor oameni nu a apărut din senin. Ei nu trăiesc în pustiu. În ‘altă parte’. Oamenii aceștia trăiesc printre și împreună cu noi!
Frustrarea despre care vorbim, împărtășită și de noi, este o consecință a modului în care trăim. Cu toții. Împreună.

De ce au ales oamenii aceștia, vecinii noștri, să-și manifeste frustrarea în acest mod?
Neproductiv, după cum credem noi…
Poate pentru că noi i-am împins într-un colț?
Poate pentru că noi nu-i vedem?
Poate pentru că-i considerăm tâmpiți și nu-i băgăm în seamă?
Pentru că le-am permis unor băgători de bețe prin gard să ne dezbine? Să ne convingă, pe ‘noi’, că ‘ei’ sunt proști și pe ‘ei’ că ‘noi’ suntem ticăloși? Că și ‘noi’ suntem o parte a ‘sistemului’?
Cu justificarea că ‘noi’ am câștigat mai mult decât ‘ei’ de pe urma existenței sistemului!

Mai demult am auzit o ‘fabulă’ atribuită unui grangur psd-ist. Cică nu știu cine și-a pierdut, la început, influența și apoi poziția în partid pentru că nu ‘a-nvățat tabla-mpărțirii’. Pentru că ‘a ținut totul pentru el’…

Tags , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, Ce tara lasam copiilor nostri?, comunicare efectiva, constiinta de sine, coruptie, Cu pielea la bataie, In limba Romana, Incredere, Intentie

„Incertitudinea”

April 7, 2025 //
0

‘Păi arată-ne bă și poza originală.
Ca să vedem și noi diferențele!‘

Diferența majoră este cea dintre ‘știu’ și ‘știm’. Cea evidentă.
Și mai este una, despre care aproape toată lumea se face că uită. Sau, mă rog, aproape toți cei care nu sunt psihologi de meserie.

Bine, nici eu nu sunt. Psiholog.
Eu sunt inginer. Și, ca atare, mă interesează consecințele. În primul rând, consecințele.
Când mă apuc să mă gândesc la ceva, o fac pentru a înțelege care sunt consecințele acelui ceva. Nu mă interesează cunoașterea ‘oarbă’. Să știu lucruri fără număr, doar de dragul de a le ști. Dacă mă apuc să învăț/descopăr ceva, vreau să am ceva concret în față. Cu ce se leagă noile mele cunoștințe? Care pot fi consecințele a ceea ce înțeleg eu acum?
A doua diferență între cele două desene/înțelegeri este diferența dintre ‘a ști’ și ‘a crede’.

Știi când ți-e foame. Dacă ești sănătos și conștient, bineînțeles.
Și atunci când ți-e foame ție, crezi chestia asta. Tu te crezi pe tine atunci când ți-e foame.
Dacă ești mamă, primul lucru pe care îl crezi atunci când plânge bebe este „îi e foame copilului”. Și-l pui la sân. Nu ‘știi’ că-i e foame dar ești convinsă de acest lucru.
Știm, fiecare dintre noi, că tuturor ne este foame. Măcar din când în când. Dar câți dintre noi îi credem pe cerșetorii care stau cu mâna-ntinsă?

Pentru scopurile cursului de Teoria Deciziei, desenul de sus a fost suficient. În accepțiunea celui care a ținut cursul. Dacă nu ar fi fost suficient, măcar la acel moment, titularul de curs ar fi folosit un alt desen.
Și pentru mine a fost suficient. Suficient de incitant încât să mă facă să mă gândesc.

Punând cap la cap o parte dintre frânturile de înțelegere la care am ajuns – o parte din formele alea regulate din desenul de data trecută – am ajuns la concluzia că ceea ce știm, fiecare dintre noi, poate fi mai bine reprezentat de desenul pe care îl propun eu. Iar dacă ar fi să propun un desen care să reprezinte ceea ce știm împreună ar fi ceva din aceiași categorie. ‘Obiectele’ ar fi mai mari, mai dese și mai ‘încălecate’ dar tot ar mai rămâne niște spații libere între ele. ‘Locuri’, în mijlocul nostru, despre care nimeni nu știe nimic. Dar despre care suntem convinși – măcar unii dintre noi – că, la o adică, am putea afla ce ne (va) interesa. Știm noi ce se afla pe fundul mării? Nu, dar credem că – dacă ne-am propune – am putea trimite un submarin din ăla robotizat să aducă o piatră sau două din fundul oceanului…

Care submarin n-ar putea fi făcut de vre-unul dintre noi. De unul singur. Dar împreună… Am făcut nu știu câte submarine! De la cele care au semănat distrugere în cel de-al Doilea Război Mondial pănă la cele nucleare de acum. Care ne asigură că nimeni nu va ieși teafăr din următorul război cald purtat la scară majoră.

Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi știe mai puțin decât știm împreună.
Știm chestia asta cu toții. La nivel intelectual. Sau, chiar dacă unii dintre noi încă nu s-au gândit la asta, toți înțeleg acest lucru. Dacă vine vorba despre asta.
Dar câți dintre noi sunt convinși – și cred cu tărie – că le știu ei pe toate? Indiferent de nivelul de cunoștințe/educație!
Sau dacă nu chiar pe toate, câți dintre noi cred că ei sunt cei care știu destul?

Care sunt convinși că așa stau lucrurile, după cum cred ei…

https://bibliotecadesociologie.ro/en/download/zamfir-catalin-1990-incertitudinea-o-perspectiva-psiho-sociologica-bucuresti-stiintifica/

Tags , , , ,
Categories comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, evolutie, In limba Romana, Incredere, Intentie, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, respect reciproc

‘Ju(de)când la rece’

June 17, 2024 //
1

E așa o fierbere ‘pe rețele’ încât situația a devenit foarte dificil de comentat.

Bineînțeles că am și eu o părere despre tot ce s-a întâmplat doar că…

Așa că am s-o iau de la început.

O trupă pleacă în turneu. Își propune să aducă pe fiecare dintre scenele pe unde va poposi și niște artiști locali. Niște artiști care chiar dacă locali, nu se întâlnesc în mod obișnuit cu publicul Colplay din respectivele orașe.

În București au fost două concerte. Ambele l-au avut ca invitat pe Babasha. Manelist de origine romă.
Cei care au asistat la primul concert l-au dat efectiv afară. L-au huiduit până a plecat.
Cei care au avut bilete la al doilea concert au huiduit și ei. Cel puțin așa am înțeles din relatările care au inundat internetul. Doar că al doilea rând de huiduieli a avut loc sub bagheta și la invitația lui Chris Martin, leaderul Coldplay. După care ‘petrecăreții’ au dansat pe muzica lui Babasha. Aceiași muzică care fusese acoperită de huiduieli cu doar 24 de ore mai înainte.

Sincer să fiu, pe mine toate astea m-ar fi lăsat rece.
Nu-mi place Coldplay și nu-mi plac manelele.

Dar comentariile au fost cât se poate de relevante.
Nu atât pentru fiecare dintre comentatori cât nemaipomenit de elocvente pentru starea în care suntem.
Noi, ca indivizi alcătuitori ai organismului social din care facem parte. Împreună cu care încercăm să trăim.

Una peste alta, acuzațiile care au curs dintr-o parte-n alta pot fi grupate în trei categorii.
Rasism, înșelătorie și intoleranță.

Unii i-au acuzat pe huiduitori de rasism.
Alții au contra-argumentat citându-l pe Johnny Răducanu. Care susținea că manelele sunt o porcărie.

Huiduitorii, și cei care sunt de acord cu ei, i-au acuzat pe organizatori de înșelătorie.
Ei au huiduit pentru că s-au simțit înșelați. Au plătit bilete la Coldplay și s-au trezit ascultînd manele. Adică altceva decât plătiseră.

Tot huiduitorii, și susținătorii lor, au fost acuzați de intoleranță. Că au ales să-și manifeste nemulțumirea într-un mod ‘neinclusiv’. Că puteau să rabde și ei 5 minute. Că ar fi putut să se întoarcă cu spatele. Sau să plece și să ceară banii înapoi.

A mai fost și o categorie mai subtilă de acuzații. Unii spun că atât spectatorii din a doua seară cât și alde Colplay au dat dovadă de fățărnicie. Spectatorii pentru că au sfârșit prin a dansa pe muzica lui Babasha iar Chris Martin pentru că a spus ca ‘iubește publicul din Romania’ cu toate că acesta, sau măcar o parte din el, nu a ‘savurat’ în totalitate produsul cultural pus la dispoziția sa.

‘OK, foarte interesantă recapitularea ta. Da’ știam toate astea. De ce ne faci să pierdem vremea?’

Acuma, dacă tot ați ajuns până aici… citiți și concluzia!

Care e de bine!

OK, suntem rasiști. Un rasism ‘bine temperat’, de altfel.
OK, suntem intoleranți. Intr-o oarecare măsură. Poate chiar prea mult.

Da, suntem toate cele de mai sus.
Suntem, în același timp, extrem de stresați.
Atât de cu capsa pusă încât nu mai suntem dispuși să acceptăm toate rahaturile.
Chiar dacă suntem, unii dintre noi, dispuși să plătim sume exorbitante pentru ceva… măcar avem pretenția ca produsul plătit să fie conform cu așteptările noastre!
Chiar dacă suntem stresați – și dispuși să ne sărim unul altuia la beregată, virtual vorbind – suntem în continuare capabili de dialog. Încercăm încă să ne înțelegem unul pe celălalt. Și reușim, totuși, să înțelegem cam ce ni se întâmplă. Chiar dacă ne vine greu să recunoaștem, deocamdată, că ne-am lăsat înșelați.

Tot ce mai rămâne este să ne canalizăm energia.
Să dăm la o parte vălurile fluturate de furie și să urmăm exemplul lui Chris Martin.

Care Chris Martin își urmărește scopul cu minuțiozitate.
Care scop? Treaba lui. Pe mine mă interesează metoda!

Care e scopul nostru? Al nostru ca grup. Ca organism social.
‘Supraviețuirea’, evident.
Noi, toți, avem nevoie ca organismul social să supraviețuiască.
Pentru ca fiecare dintre noi să-și poate urmări scopurile individuale – indiferent care or fi alea – avem nevoie ca organismul social din care facem parte să rămână viabil.
Avem nevoie de curent electric, de șosele, de apă potabilă, de școli, de magazine, de spitale, de sistem de justiție… Adică avem nevoie de posibilitatea de a coopera între noi! Avem nevoie să putem să ne ajutăm unul pe celălalt în așa fel încât să ne apropiem, fiecare, cât mai mult de scopurile noastre. Lucru pe care îl putem face doar împreună.
Dialog versus huiduială.

Din câte am înțeles, concertul din a doua seară a fost mult mai plăcut decât primul.

Tags , , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, comunicare efectiva, cooperare, Cu pielea la bataie, In limba Romana, Intentie

Motivațională

May 19, 2024 //
0

Țeapă!

Dacă se gândea puțin, victima – doar întâmplător cioară, realiza că întrebarea era ‘manipulatorie’.

Treaba votantului este să voteze și abia apoi să comenteze!

Doar așa se poate schimba ceva…

Aveți nevoie de argumente?
Tocmai v-ați uitat la unul foarte convingător!
Exact glumele astea îndoielnice – care vor să ne încurajeze să stăm acasă și să-i lăsăm pe ‘ei’ să-și vadă de ‘treabă’ – sunt cele mai bune argumente pentru necesitatea unei prezențe covârșitoare la vot.

Ce face un cetățean atunci când votează?
Alege?
‘Alegerea’ este doar o ‘porțiune’ din actul de a vota.
Principala semnificație a votului este participarea. Participarea la viața cetății!
Votul este, în primul rând, obiectivarea interesului pentru soarta colaborării dintre membrii societății în care trăim.

Sună pompos?
Am să formulez altfel.
Votul exprimat – adică pus în urnă – este un avertisment.
Un avertisment cât se poate de puternic transmis celor aflați ‘la butoane’. Un mesaj care strigă cât se poate de explicit „NE PASĂ”.

„Suntem cu ochii pe voi așa că aveți grijă ce faceți!”

Tags , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, comunicare efectiva, Cu pielea la bataie, democratie reprezentativa, In limba Romana, Intentie, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, rationalitate limitata

Propaganda lu’ Pește…

February 2, 2024 //
0

Cine a mai văzut mămăligă încălzită pe o plită rece?
Și cine s-ar apuca să pună mămăligă direct pe plită înainte de a curăța bine praful depus de vreo 10 ani?

Tags
Categories 1989, alegerile pe care le facem, Cu pielea la bataie, In limba Romana, Intentie, respect mutual

Punctul pe i.

January 12, 2024 //
0

Până la urmă, doar efectul conteză.
Drumul spre iad este pavat cu intenții bune.

Aici avem de a face cu un limbaj manipulator.

Un exemplu cât se poate de elocvent despre ce înseamnă să ‘reglezi fin’ percepția publicului.
Activitatea politică – în sensul ‘constructiv’ al cuvântului/conceptului – este acea activitate care contribuie la buna funcționare a polisului. La buna funcționare a cetății, societății, țării respective.

Genul ăsta de ‘răstalmăcire’ induce în cititor convingerea că politica este o mânăreală.
Un fel de hoție la drumul mare, practicată de cei aflați la putere.
Mai mult, induce în publicul țintă convingerea că ‘asta e, n-ai ce să-i faci, trebuie să te obișnuiești cu gândul’.
‘Să râzi și să treci mai departe’.

Adică exact ce își doresc manipulatorii să obțină.
Exact ce își doresc acei ‘politicieni’ care intră în politică doar cu dorința de a-și trage spuza pe turta lor.

Partea și mai proastă a întregului fenomen fiind că oamenii care ar intra în politică cu gândul de a face politică – adică cu gândul de a contribui înainte de a cere – sunt descurajați văzând cât de mulți semeni de-ai lor, de bună credință de altfel, pun botul la genul ăsta de manipulare.

Deci nu, ăsta nu este limbaj politic.
Este limbaj manipulatoriu!

Și nu, intenția celor care postează așa ceva nu are nici un fel de importanță.
Tot ce contează este efectul.
Degradarea continuă a societății.
A societății în sânul căreia sunt colportate astfel de mesaje.

Tags , , , ,
Categories 1989, ce alegeri facem, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, cultura, identitate colectiva, In limba Romana, Incredere, Intentie, moduri complementare de cunoastere, politica, psihologie, respect reciproc

O discuție sinceră

March 25, 2023 //
0

Băi tată, glumele tale n-au nici un haz!

Glumele mele sunt pline de haz! Tu nu ești suficient de deschis la minte să le apreciezi…

Hazul este o chestie de conivență. Spunătorul propune o glumă. Dacă ascultătorii râd, atunci gluma are haz.
Sau ascultătorii nu au altă alternativă…

Și tu, fiule, crezi lui Alexandru Arșinel îi păsa că în sala aia mare de la Cărăbuș erau câte vreo doi trei cărora nu le plăceau bancurile lui?!?

Tags , , , , ,
Categories 1989, Bancuri, cadre mentale, ce alegeri facem, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, In limba Romana, Incredere, Intentie, moduri complementare de cunoastere, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, psihologie, rationalitate limitata, respect reciproc

Audi alteram partem

March 5, 2023 //
0

„Despre morți, doar adevărul”
Așa m-a învățat unul dintre preoții care m-au botezat. Vreo 50 de ani după aceea, cu puțină vreme înainte ca el însuși să devină ‘subiect de discuții’.

Nu i s-a bătătorit bine pământul pe mormânt și ‘adevărul’ despre Șora a început să iasă la iveală.

„Bine, oamenii care au citit minim trei cărți din colecția BPT s-au prins imediat că Mihai Șora, personajul de pe Facebook, n-avea nicio legătură cu omul Mihai Șora. Iar cei ce-l cunoscuseră personal știau că fusese un bolșevic, că a fost marginalizat doar pentru că era țuțărul Anei Pauker, că în Guvernul Petre Roman a fost chiar invers, omul a fost printre singurii care a ținut să rămână, în ciuda minerilor, că n-a fondat nicio colecție, doar a fost cenzorul ei și că, în principiu, e cam dus (din cauza vârstei) și nu scrie el fanteziile alea. Deci, două creaturi diferite.
Dar astea nu contează, pentru că lumea atunci, ca și acum, nu avea nevoie de omul Mihai Șora, de-ăia erau destui, ci de personajul Mihai Șora, din care sunt puțini.”

Cred ca ce deranjează cel mai tare la genul ăsta de oameni – adică la ‘Șora’, este ‘răzgândirea’ lor. Și amănuntul că răzgândirea lor a avut succes la public…

Imaginați-vă un Iliescu ieșit pe post și declarând că, de fapt, capitalismul de piață liberă și democrația autentică sunt, în practica de zi cu zi, mult mai bune decât ‘despotismul luminat’. Chestia aia pe care a încercat el sa o pună ‘în opera’. Înaintea lui Putin dar asta e altă discuție.

Avem într-adevar nevoie de ‘consistență’. De ‘consistency’… dar n-am gasit altă ‘traducere’. Avem atât de mare nevoie de consistență încât uităm de lecția fiului risipitor. Și de faptul că dumnezeu îl iubește mai mult pe păcătosul întors în turma decât pe neprihănitul care n-a avut vreodată ocazia să păcătuiască. Care, de fapt, nu a putut să greșească.
Care nu a reușit să-și înțeleagă greșeala, să și-o recunoască – măcar în sinea lui, ca apoi să facă un minim efort pentru a îndrepta ceva din ea.

Revenind la ‘moș Tăgârță’, spuneau unii la TV ca el a ‘înființat’ Biblioteca pentru Toti. Dacă e adevărat, tipul ăsta a facut mai mult pentru cultura română decât 95% din așa considerații intelectuali mioritici.

Cercetând internetul, aflu că Șora doar a reînființat BpT. Uite că „țuțărul Anei Pauker” făcuse ceva bun încă de pe vremea comunismului.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Biblioteca_pentru_to%C8%9Bi

Și atunci? Cum rămâne cu adevărul? La ce mai folosește spunerea lui?

Spunerea unui lucru… are niște consecințe. Nu neapărat ‘consistente’ cu scopurile vorbitorului.
Adevărul devine adevărat doar odată cu acceptarea lui ca atare de către ascultător.

Spunerea unui adevăr ‘adevărat’ are ca consecință lămurirea lucrurilor.
Rostirea unor jumătăți de adevăruri, înghițite pe nemestecate de către ascultători pentru că se potrivesc cu credințele împământenite deja în mințile acestora, reușește să întrețină – cel puțin pe termen scurt, ‘ceața’. Face în așa fel încât situația să rămână favorabilă pescuitorilor în ape tulburi.

Ăsta fiind motivul pentru care ‘răzgândiții’ sunt blamați atât de intens. Toți cei cărora le convine situația actuală sunt îngroziți de idea că s-ar mai putea răzgândi și alții. Subiectul ‘răzgândirii’ lor nici măcar nu contează!
Actul răzgândirii, în sine, este obiectul anatemei! Idea că ‘publicul’ ar putea gândi… fiecare cu/de capul lui…

Chestia asta provoacă frisoane.
De la dictatori până influenceri!
Tuturor celor care își arogă misiunea de a gândi pentru ceilalți.

Și totuși.
De ce „despre morți, doar adevărul”?!? De ce nu e suficient ‘despre morți, numai de bine’?

Morții nu se mai pot apăra. Nu mai pot minți în numele lor.
Dar noi putem.

Noi suntem singurii care mai putem. Minți.
Și, în același timp, noi suntem singurii care mai putem apăra adevărul.
Adevărul care este în același timp al lor, al morților, și al nostru. Al nostru, cei care mai avem încă atât de mult de pierdut. Adică totul!

Care adevăr trebuie rostit, repetat și apărat tocmai pentru că altfel ‘întunericul ne va fi ispită’.

Abia am ieșit din 50 de ani de ‘întuneric’.
Dinspre răsărit ne momește o altă ‘ispită’.
Singura noastră șansă este ca din ce în ce mai mulți dintre noi să se ‘răzgândească’.
Să înțeleagă că fiecare dintre noi e supus greșelii și că e OK să revii la calea cea dreaptă.

Și mai trebuie ceva.
Trebuie să învățăm, cu toții, să ‘iertăm greșiților noștri’!
Să învățăm, cu toții, să prețuim răzgândirea.

Tags , , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, aroganta, cadre mentale, comunicare efectiva, constiinta de sine, cooperare, Cu pielea la bataie, cultura, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana, Incredere, Intentie, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, psihologie, respect mutual, Tara din care traim

Când o să

December 18, 2022 //
0

intre România în Schengen?
De exemplu…

Context:
La JAI-ul din decembrie 2022 s-a stabilit, din nou, că România – și Bulgaria – nu întrunesc, ‘încă’, toate condițiile pentru a fi acceptate în Schengen.

Spritz-pauză:
Dacă vă place alergatul în jurul cozii, încercați să determinați care dintre cei doi factori a fost mai important:
Cancelarul Austriei a crezut că are ceva de câștigat – în plan politic ‘intern’, se apropie alegerile și stă prost în sondaje, sau
cancelarul Austriei a putut face chestia asta pentru că România încă nu e în Schengen. Ca urmare a faptului că noi – NOI – încă nu ne-am ‘spălat hainele’. În familie, în public…

Să revenim.
Din punct de vedere ‘tehnic’, ne aflăm în fața unei ‘măsurători multidimensionale’.
În situația în care mai mulți decidenți – fiecare cu setul său de interese/criterii de evaluare, încearcă să determine care ar fi cea mai bună ‘cale de urmat’.
‘Deciziile anterioare ne-au adus aici, unde suntem acum. Ce facem mai departe?’
Multidimensionalitatea măsurătorii constă în multitudinea de agenți măsurători, de criterii individuale de măsurare – declarate sau nu, de raporturile de putere dintre agenții măsurători – asumate sau nu. Peste care își pune amprenta evoluția, în timp, a fiecăruia dintre acești ‘parametri’. Fiecare dintre acești ‘parametri’, dintre aceste variabile, sunt obiectivate de oameni. Toate măsurătorile sunt ‘obiectivate’ de oameni… Care oameni, indiferent de cât de obiectivi vor să fie/se cred că sunt, sunt supuși răzgândirii!
Care răzgândire – reevaluare sună mai bine? – este un lucru cât se poate de firesc.

Nota Bene, ‘firesc’ nu exclude ‘autodistructiv’.
Exact asta fiind menirea oricărui decident cu scaun la cap. Să pună feed-backul la treabă atunci când maximizează șansele de supraviețuire a sistemului de care se ocupă.

Complicat?!?
Voi simplifica. Cu barda!

Avem un decident. Eu!

Care eu a fumat timp de 45 de ani. Și a început să tușească.
Ce face eu ăsta? Se lasă de fumat sau îi dă înainte?
Maximizează șansele de supraviețuire a organismului sau se mângâie singur pe cap?
‘Tusea nu e de la fumat. E de la poluare! Faptul că mi-am făcut de cap în ultimii 45 de ani nu a avut nici o consecință asupra situației de acum. Eu m-am comportat firesc, alții sunt de vină!’

Ce încercăm să maximizăm?
Viitorul? Împreună cu ceilalți? (Asta e altă discuție, cel puțin la fel de pasionantă)
Sau stima noastră de sine? (Fără de care nu avem nici un fel de viitor, vezi discuția de mai sus)

Am divagat până dincolo de orizont?
‘Dincolo de orizont’ e totuși pe aceiași planeta, se putea și mai rău…

Decidenții adunați la JAI-ul din decembrie 2022 au ‘determinat’ ceva. Suma vectorială a deciziilor lor a fost obiectivata – adică ‘pusă în practică’, prin ‘sentința’: ‘România și Bulgaria nu îndeplinesc toate condițiile pentru a accede în Schengen’.

Acuma, că m-am întors la subiectul cu care am început, voi încerca să folosesc ‘impresiile’ cu care m-am întors din excursia de dincolo de orizont.

Am rupt pisica acum 33 de ani. Și tot încercăm să intrăm în ‘celălalt club’.
Practic, mai avem doar doi pași de făcut. Schengen și OECD.

După care… chiar că nu vom mai avea pe cine da vina!

Și uite că iepurele a ieșit singur din pălărie…

Feed-backul primit la JAI a fost: ‘Nu îndepliniți toate condițiile!’

Ce variante avem?

Dăm vina pe alții sau încercăm să ‘îndeplinim condițiile’?

‘Păi ce condiții să mai îndeplinim?
Tu nu vezi că ăștia se schimbă de la o zi la alta?!?
Că li se năzare tot felul de chestii?!?’

‘Nu îndepliniți toate condițiile’ înseamnă cel puțin două lucruri.
Repet, avem de a face cu o măsurătoare multidimensională. ‘Condițiile’ sunt atât ‘tehnice’ cât și ‘artistice’.
Pe cele ‘tehnice’, le îndeplinim de mult. Suficient de bine încât diverse alte foruri europene să ne certifice în sensul ăsta.
De ceva vreme, stăm prost doar la capitolul ‘impresie artistică’.
Adică, pe românește, comportamentul nostru nu generează suficient de multă ‘solidaritate europeană’!

Să mai traduc?
Încă nu suntem văzuți suficient de bine.
Din punct de vedere rațional, adică la rece, cam toți decidenții din Europa si-au dat seama că Europei i-ar fi mai bine cu noi înautru.
Dar nu încă suficient de bine!
Imaginea României este, încă, suficient de ‘incertă’ încât celor cărora ‘le vin idei’ să li se pară că România poate fi folosită pe post de piñata. Pe post de ciuca bătăilor.

‘Bine bă!
Și dacă tot le știi tu pe toate, cum rezolvăm chestia asta?’

Simplu!
Ne lăsăm de fumat!

‘Te-ai țicnit?!?’

Suntem ciuca bătăilor pentru că nu suntem o echipă!
Suntem foarte atenți la paie și ignorăm, cu grație, bârnele.
‘Admirăm’, cu lupa, paiele din ochii altora și nu băgăm în seamă bârnele din ochii noștri!

Ieșirea e colea.
Tot ce trebuie să facem este să ne spălăm pe ochi.
Să înțelegem odată că reproșurile nu ajută la nimic.
Să înțelegem odată că pentru a ieși din rahat ai nevoie să vezi cărarea.
Câtă vreme vom continua să înjurăm cu ochii închiși, vom continua să ne rostogolim în rahat.
Câtă vreme vom continua să înjurăm cu ochii închiși – pe ‘trădătorii’ din mijlocul nostru și/sau pe ‘dușmanii’ din afară – vom continua să ne ducem după fentă.

Trădătorii trebuie eliminați și dușmanii trebuie puși cu botul pe labe!
Asta nu se discută.

Pentru a face lucrul ăsta este nevoie să ne uităm în ochii lor.
Iar pentru a te putea uita în ochii cuiva, trebuie să faci două lucruri.

Să-i deschizi pe-ai tăi. Ca să vezi!
Și să te speli pe ochi. Ca să nu te faci de râs…

Pentru ca meciul să înceapă cu adevărat, participanții trebuie să se privească ochi în ochi!
Doar așa vom ști cine în echipa cui e.
Doar așa vom ști cine are de gând să respecte regulile. Cine are tendința să se prefacă. Și ce vrem să facem în continuare.

Continuăm să ‘vopsim gardul’ sau învățăm ‘leopardul’ să folosească litiera?

‘Și ce legătură are Iohannis cu toată treaba asta?
El e leopardul? Pe el trebuie să-l învățăm bunele maniere?’

Am scris toata tevatura asta degeaba… N-am fost suficient de clar!
‘Leopardul’ suntem noi!

Noi suntem cei care trebuie să punem lucrurile în ordine.
Ce e mai important? Credibilitatea lui Iohannis sau intrarea in Schengen?

Nu se poate una fără cealaltă?
Foarte corect!
Dar vom fi luați cu adevărat în serios abia după vom înceta să-l scoatem ‘în față’ pe ‘Iohannis’!
Pentru toate greșelile făcute de noi.
De fiecare dintre noi.

De noi toți!

Tags , , , , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, colaborare, comunicare efectiva, constiinta de sine, Democratie, identitate colectiva, In limba Romana, Incredere, Intentie

Adevărata față a victoriei

November 23, 2022 //
0

”Ridicarea MCV trebuie privită ca o victorie”

Și care ar fi victoria?
Că i-am făcut din vorbe? Iar?!?

Ne-au primit în NATO pentru că aveau nevoie de noi, în UE pentru că le e mai bine cu noi înăuntru decât le-ar fi fost fără noi, au ridicat MCV-ul – mă rog, or să-l ridice, pentru că a fost înființat un MCV pentru toate țările UE, și or să ne primească în Schengen pentru că stau prea mult la vamă camioanele cu ajutoare pentru Ucraina.

Cu alte cuvinte, noi, România, am făcut/primit toate astea mai degrabă împotriva celor enumerați mai sus decât datorită lor.

Faptul că unii dintre ei luau/vor lua leafă de la stat când lucrurile astea se întamplau/vor întâmpla nu înseamnă mare lucru!

Victoriile și înfrângerile ne aparțin. Nouă!
Noi suferim consecințele, noi trebuie să înțelegem ce (ni) se întâmplă.
Pielea noastră este în joc, noi suntem datori să ne evaluăm cu luciditate.
Dacă mai umblăm mult cu cioara vopsită, dacă mai alergăm mult după cai verzi pe pereți, ne vom alege cu Fata Morgana.

Noi!

Tags , , , ,
Categories alegerile pe care le facem, comunicare efectiva, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana, Incredere, Intentie, Justitie, Mutual Respect, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, psihologie, Tara din care traim
« Older Entries