Foarte mulți internauți care se folosesc de limba română pentru a-și împărtăși gândurile au început să-și aducă aminte de istorie. De modul în care a fost răscroită după război geografia Europei de Est, de suprafețele adăugate Ucrainei și de modul în care am fost părăsiți – cu toții, dar în special noi, românii – în brațele comuniștilor moscoviți. Părăsiți de Occident… de Occidentul aflat acum în ‘putrefacție’. Concluzia? Ucrainenii și-o merită iar Occidentul este chiar mai vinovat decât Putin pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina. Pentru ce se întâmplă ACUM în Ucraina…
Hai să o luăm un pic altfel.
Chiar de la începutul celui de al doilea război mondial, Stalin – pentru o vreme cel mai bun tovaraș de drum al lui Hitler, a ocupat – de comun acord cu prietenul său mai sus menționat, jumătatea estică a Poloniei. Și o parte din Finlanda, dar aia e altă poveste. De la noi, din România, a ocupat jumătatea estică a Moldovei, Nordul Bucovinei și a dat cadou lui Horthy Ardealul de Nord-Vest. Stalin împreună cu aliatul său Hitler. Ucraina nici nu exista pe vremea aia!
La finalul războiului – între timp Hitler îl abandonase pe Stalin, ‘amantul părăsit’ a mai căpătat câteva ciosvârte. Sau, mai corect spus, a mai ocupat, prin rapt, alte câteva crâmpeie de moșie.
Pe care le-a atașat Ucrainei. Pentru că așa era geografia locului… Și Belarusului… dar nu dă bine să vorbim si de bucata aia…
Stalin ar fi putut, cei drept, proceda la fel cum a făcut cu Kaliningradul… doar că ar fi fost prea mare bătaia de cap administrativă… Pe lânga asta, Kaliningradul avea o importanță simbolică mult mai mare decât partea estică a Poloniei, estul Slovaciei, nordul Bucovinei și sudul Basarabiei – adică malul de nord al brațului Chilia… Ca să nu mai vorbim despre faptul că ‘enclava’ Kaliningrad făcuse parte din fostul agresor – Germania, pe când restul teritoriilor fuseseră, cel puțin teoretic, ‘eliberate’… Eliberate dar nu și lăsate să se întoarcă la țările de origine…
Cu alte cuvinte, Ucraina – bunicii celor care se apără acum de agresorii asmuțiți de Putin, s-a trezit cu niște teritorii atașate de ea, fără să fi avut ceva de spus pe tema asta.
O mare parte din populația acelor teritorii a fugit în țările de care aparținuseră până atunci iar o altă parte a fost trimisă în vilegiatura prin Siberia. În locul lor au fost aduși ‘imigranți’ ruși.
Acum, după ce lui Putin i s-a făcut frică – dacă le trece și rușilor prin cap să facă ce au făcut ucrainenii și tocmai erau să facă bielorușii, adică să scape de dictator, admiratorii lui Putin s-au apucat să le scoată pe nas ucrainenilor de astăzi, aflați sub asediu, trăsnăile criminale făcute de Stalin în urmă cu mai bine de 75 de ani.
Chiar n-am învățat nimic din istorie? Plecăm capul chiar înainte să ne fi arătat cineva vreo sabie? Sau ne lăsăm momiți de arginți, precum Iuda Iscariotul?
History teaches us that each and every empire has collapsed. Usually under it’s own weight. Pareto has given us a valid explanation – each structure which doesn’t have to ‘refresh’ itself tends to become clogged with self serving individuals, near-sighted enough to ‘forget’ that none of them (none of us, actually) is able to survive ‘outside’. Yet each ’emperor’ allows themselves to believe that this time is different. I’m better than all my predecessors. And their followers allow this to happen, just as Pareto had taught us.
‘They is a rational operator hence they must have a reasonable objective’. That’s how people raised/educated in a reasonable environment think/interpret the actions of other people. This being the reason for democratically groomed leaders having such a hard time when they need to understand how dictators operate. This being the reason for democratically groomed political operators having such a hard time when it comes to identify skillful would be dictators.
Using as little resources/effort as possible to get what you’ve set your mind to accomplish versus making as much profit as possible (in the given conditions)
Quite a lot of people around the Internet are considering that ‘Ukraine is of little interest for the US’. Even some of the Europeans are considering that isolating Putin’s Russia from ‘SWIFT’ is a too steep price to be paid, by them, for Ukraine’s independence.
I remind them, all of them, of what Martin Niemoeller had to say on this subject.
I’ve trained to be an engineer. And practiced being one. Then I felt the need to understand. And studied sociology. That’s how I learned, the hard way, the difference between ‘hard’ science and ‘soft’ science. Between ‘bona fide’ science and ‘bogus’ science…
Those of us still convinced that soft science is bogus have yet to grasp the whole meaning of ‘science’. A collection of ‘special’ data, a ‘special’ method of gathering data and a ‘special’ state of mind.
We all know what ‘scientific data’ and ‘scientific method’ mean. But there is almost no talk about ‘scientific state of mind’. Most people consider that ‘scientific thinking’ is solelly about applying the scientific method when dealing with the ‘reality’. With what happens ‘outside’ of us. Outside of our individual consciences…
Historically, science – the concept of science, had sprung up in the minds of people concerned primarily with physics and chemistry. Hence the subsidiary concept of ‘consistency’. Data can be considered to be scientific only if it had been gathered in a ‘consistent’ manner. If by applying the same method, in the same circumstances, the end results will be the same – regardless of who had happened to be at the helm of the experiment. And a method can be considered to be scientific only if it produces the same data whenever it is applyed, in the same circumstances, by no matter whom.
I’m sure that, by now, at least some of you have figured out what I’m driving at. The main difference between ‘hard’ and ‘soft’ science is, of course, related to the relative inconsistency of the data yielded by the ‘soft’ sciences. This being the reason for which some people cannot even accept the ‘scientific’ nature of the soft sciences…
Hence the need to discuss about the ‘scientific’ ‘state of mind’… Let me start by pointing out the fact that we, people, are rationalizers. We pretend to be rational, true, but in reality we are nothing but very astute rationalizers. So astute that we are not even aware of the fact. We are so convinced of our rational nature that we are fooling ourselves.
Accepting that we are deep enough into rationalization that we need to pay special attention when trying to be objective is the first step towards attaining a scientific state of mind. The second, and just as important, step being the respect we need to extend towards our peers. Towards our fellow experimenters.
Changing tack – and approaching ‘scientific state of mind’ from another angle, I might try to describe it as a ‘work in progress’. A never ending attempt at self improvement made by someone fully aware of the fact that they’ll never get there. Yet still striving towards that goal. A never ending attempt made by somebody who knows they’ll never get ‘there’ yet they continue to encourage others to go further and further up that road. A never ending attempt made by people who know they’ll never get there yet they respectfully help each-other towards their common goal.
And now, that I’ve done my best to explain what I mean by ‘scientific state of mind’ let me delve in the main subject. The real difference between soft and hard science.
By their very nature, hard sciences are defined by the fact that an explanation constitutes a very good prediction. If you are capable of explaining the Earth rotation around the Sun you are also able to compute where the Earth will be 10 seconds from now. As well as ten centuries from now… If you are capable of explaining radio-activity you are also able to build an atomic bomb. By understanding how DNA works we have been able to come up with a mRNA vaccine against the SarsCOV-2 virus. https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/vaccines/different-vaccines/mrna.html
The problem with soft sciences being that in their case, explanations – no matter how precise, cannot predict much. We know why a maniac behaves like one – because …, but we don’t know what a maniac will actually do. Nor when… We know that a free market works better than a monopoly but we cannot agree upon how free a market should be. Nor can we agree upon what a ‘free market’ really looks like… We know what will eventually happen to an empire – it will fall, because of ‘negative selection’, but we never know exactly when and how that will happen… nor what will occur between the establishment of the empire and its eventual demise.
Now, that Putin had recognized Donetsk and Luhansk as independent states, I keep hearing that ‘if NATO hadn’t integrated the former socialist states in the Eastern Europe, Russia wouldn’t have occupied Crimea nor encouraged the ‘freedom fighters’ in Luhansk and Donetsk’.
NATO, and UE, are not perfect. Far from it. Yet the former USSR had been even less perfect.
What drove me to this conclusion? Well, both NATO and the EU are thriving. People and countries flock to join in. The very present conflict in and around Ukraine had been sparked by Putin’s ‘unhappiness’ with the Ukrainian people insisting in joining both NATO and the EU. Meanwhile, the USSR is no longer with us. Had collapsed, under its own weight, some 30 years ago.
The second difference between these supranational entities – NATO and the EU on one side and USSR on the other, is the ‘small’ matter of how a member got to join the club.
In NATO’s case – valid also for the EU, a prospective member state has to ask for it first and then wait to be accepted. The USSR had been organized under the ‘invitation only’ principle. If you were invited, you had to join. Regardless…
CSI, the Community of ‘Independent’ States, is organized under the same principle!
Btw 1. Did I mention that the USSR had crumbled under its own weight? By allowing self serving callous political operators to grab too much power? Too much power for their own selves as well for their country’s well being?
Could we attribute the demise of the USSR on the fact that the bolsheviks were ‘house broken’ into ‘toeing the line’ while here, in the West, some people still dare to speak up their minds?
No home means ‘no sleep’. No place secure enough for you to let you guard down – no matter how shortly, and relax. Survival becomes problematic and occupies all your time. And brain power….
An uncomfortable home means ‘no dreams’. Every waken moment is occupied by ‘how do I get a bigger home’ and whatever sleep you might muster is fitful. You cannot rest properly so you cannot do much during your active hours. You’ll never reach your full potential so you’ll never be as useful/productive as you could possibly be.
Too big a home means ‘nightmare’. Difficult to maintain – for your means, impossible to ‘explore’/’exploit’, always afraid somebody would try to steal it from you. And, above all, too big a home means ‘insulation’ from the real world. You’re so far away from what’s really happening out there that you’re no longer able of proper decision making. Nightmare.
I wish you a string of very good nights and some pleasant dreams.
Povestea asta este menționată de fiecare dată când cineva vorbește, în prezența tatălui meu, despre ‘autoritatea publică’. De multe ori și atunci când el nu este de față…
1984. Fabrica de locomotive din cadrul ‘concernului’ 23 August avea o echipă de service în RDG. Echipa era ‘permanentă’, doar membrii ei se schimbau la fiecare 6 luni. Aveau și o mașină, un ARO, cu care se deplasau la diferitele depouri unde aveau de făcut reparații.
Pentru echipă fusese închiriat un apartament dintr-un bloc ‘ceaușist’ din Berlin – existau în tot lagărul comunist, iar mașina era parcată pe stradă. Prin primăvară, cei trei proaspăt sosiți din țară membri ai echipei ajung la concluzia că trebuie să schimbe uleiul din motorul ARO-ului.
Aici e momentul să fac câteva precizări. Cei trei erau mecanici. Fiecare dintre ei era capabil să schimbe uleiul dintr-un motor cu ochii închiși și cu o mână legată la spate. Pe vremea aia, și mai ales în țările ‘în curs de dezvoltare’, uleiul de motor se schimba în funcție de anotimp. Când era cald, era folosit un ulei ‘de vară’ – mai gros, iar când era frig, unul mai subțire. De iarnă… Uleiul ‘ars’ era folosit, ‘la țară’, pentru ‘vopsit’ garduri. Sau alte construcții din lemn. Ca să nu putrezească… Iar dacă nu aveai rude la țară – sau gard la casă, aruncai, pur și simplu, uleiul la canal. Cei pricepuți, care nu aveau nevoie să se ducă la ‘atelier’ pentru a schimba uleiul, trăgeau mașinile deasupra unui canal de scurgere – cu două roți pe trotuar, se băgau sub mașină, scoteau bușonul, lăsau uleiul să curgă, puneau bușonul la loc, turnau uleiul proaspăt în motor și apoi își vedeau de treaba lor.
Cei trei români proaspăt sosiți în RDG au adoptat aceiași strategie. Au pornit motorul, l-au lăsat să mergă vreo cinci minute ca să se încălzească uleiul, au tras mașina de-asupra unui canal, au băgat un carton sub ea, au scos niște scule din portbagaj și, înainte de a apuca să scoată bușonul, s-au trezit cu miliția pe cap. Care miliție fusese chemată de o ‘babă’. O pensionară care locuia la parterul blocului în fața căruia meștereau mecanicii noștrii. Cărei pensionare i se păruse că cei trei erau angajați într-o activitate ‘dubioasă’. Milițienii veniți la fața locului le-au explicat celor trei meșteri că în RDG era interzis să repari mașini pe stradă și că dacă ar fi apucat să arunce uleiul la canal ar fi primit o amendă echivalentă cu venitul lor pe nu știu câte luni.
Fiecare dintre cei implicați, la fața locului sau indirect, au înțeles câte altceva.
‘Baba’, și milițienii nemți, au înțeles că românii sunt muncitori dar cam necivilizați. Cei trei au înțeles că ‘a dracului babă!’. Iar șefii celor trei au înțeles că ‘de aia e ordine în Germania, pentru că au legi dure și le aplică întocmai’.
Capitolul 2.
Schimbul de generații.
Pe vremea aia, adică acum aproape 40 de ani, în România încă nu se terminase bine ‘diviziunea muncii’. Fiecare dintre noi se pricepea la mai multe lucruri. Și la nimic cu adevărat bine, dar asta e altă chestie. Și pentru că toți ne pricepeam la toate, toți aveam câte o părere. Despre orice. Și fiecare cu părerea lui. Inclusiv despre ce e aia ‘lege’ și despre cum ar trebui aplicată ea. Adică celorlalți. Întotdeauna legea trebuia aplicată celorlalți și niciodată celui care avea părerea ‘lui’.
Acum, la mai bine de o generație distanță de povestea cu care am început, foarte mulți dintre români sunt încă de acord cu ‘șefii’ menționați mai sus. Foarte mulți români se leagănă încă în iluzia că dacă vine ‘cineva’ care să facă niște legi drepte, și pe care să le aplice ‘întocmai’, (mai rămâne de văzut cui)… atunci se va pogorî, în sfărșit, raiul pe plaiurile mioritice. Iar experiența ‘căpșunarilor’ n-a făcut nimic altceva decât să întărească această iluzie. „Ai văzut mă ce ordine e mă peste tot?”. „Păi da, pentru că de câte ori arunci o hârtie pe jos, hop și un polițist care te amendează”.
„Păi da”, doar că ‘românii noștrii’ uită o chestie. Câteva chestii, de fapt.
Polițiștii aia care îi amendează pe cei care aruncă hârtii pe jos – români sau de orice altă nație, pot face asta pentru că cei care aruncă hârtii pe jos sunt foarte puțini. Iar polițiștii știu, din fragedă pruncie și împreună cu imensa majoritate a populației, cât de importantă este ‘curățenia’. Acolo, acolo unde este ordine, aruncatul de hârtii pe jos este excepția. Regula respectată, de la sine, de marea masă este că hârtiile trebuie să ajungă în coș. Polițiștii aplică legea pentru a descuraja excepțiile. Cei care adoptă legile pur și simplu formalizează ceva deja existent în societate. Pun pe hârtie concluziile la care au ajuns ei în urma interacțiunilor care au avut loc între ei și realitatea din jurul lor. Iar atunci când chiar cei care fac/administrează legile se întâmplă să calce pe bec, reacția societății – a unei porțiuni suficient de mare și de activă din societate, este suficientă pentru a readuce lucrurile în zona firescului.
Capitolul 3.
Bine, și?!?
‘OK, povestea a fost fascinantă. Teoria interesantă… ‘Dar eu cu cine votez?’ Noi ce facem acum?’
În primul rând, trebuie să ne uităm în jur.
Au trecut aproape 40 de ani de la povestea din RDG. RDG-ul nu mai există. Fabrica de locomotive a fost dărâmată. 23 August se cheama acum Faur. A devenit o curte imensă, mai mult goală, care nu mai are nici o legătură cu ce se întâmpla acolo pe vremea comuniștilor. Și cu toate astea, România – în ansamblul ei, o duce mult mai bine decât acum 40 de ani. Sunt, într-adevăr, unii care o duc mai prost decât pe vremea aia. Doar că cei mai mulți o duc mai bine. Diferențele dintre clasele sociale din Romania sunt mult mai mari decât erau acum 40 de ani dar diferentele dintre România, în ansamblul ei, și Europa de Vest au scăzut foarte mult.
România a avansat mult! Și asta în condițiile în care – iar toți suntem de acord cu privire la chestia asta, legile adoptate ar fi putut fi mult mai bune iar aplicarea lor ar fi putut fi mult mai riguroasă! Cât de mult s-ar fi micșorat distanțele dintre noi și țările din Vestul Europei? Ca nivel de trai dacă … și ca ore de condus dacă am fi construit autostrăzile alea odată…
‘Păi da, dacă Iliescu/Constantinescu/Băsescu/Iohannis ar fi…’
Parcă m-ai întrebat ‘ce avem de făcut’, nu ‘cine e vinovat de chestia asta’! Cine ce a făcut… e treaba istoricilor. Și a DNA-ului! Doar că ce vor face istoricii și procurorii nu ne va face pe noi să trăim mai bine. Pentru asta, trebuie să facem noi câte ceva.
Adică să facem și noi ce a făcut ‘baba de la parterul blocului’.
Să chemăm poliția de câte ori constatăm ceva ‘dubios’. Să înțelegem cum am ajuns unde suntem acum. Și să aplicăm înțelepciunea populară. „Fă ce spune popa, nu ce face popa!”
Sau, altfel spus, atâta vreme cât prea mulți dintre noi îi vom permite – sau chiar îi vom ajuta, pe cei care pescuiesc în ape tulburi… vom continua să trăim, toți, în mizerie. Chiar dacă pentru unii mizeria este fizică iar pentru alții doar morală…
Iar apele vor începe să se curețe abia atunci când suficient de mulți dintre noi vor fi animați de sentimentul că ordinea – exprimată prin lege, este mult mai bună decât haosul.
Sentimentul. Simpla cunoaștere nu este suficientă! Știm cu toții că fumatul face rău dar uite cât de mulți dintre noi continuă să fumeze.
Karl Popper had described science as a (virtual) place where things happen like this:
Some guy has an inkling. Studies it and gathers a lot of information on the subject. Based on that information, develops a hypothesis. Then attempts to prove it. After being satisfied with how much proof they had found, the hypothesis is declared a theory. And published as such. Along with all pertinent evidence. For all those interested to see.
So that all those interested to be able to replicate the experience. To be able to retrace the proving process. To certify its validity.
And for all those interested to be able to find any proof to the contrary! So that, as soon as that proof had been found – and declared acceptable, the theory to be considered false. Or, at least, incomplete.
The first example which comes to my mind being that the simple existence of Einstein’s Relativity had proven that Newton’s Physics was incomplete….
Fast forward to our days. To our raging Covid-19 pandemic.
When vaccines are already available and where there are people who refuse to be vaccinated.
The vaccine was supposed to protect us. From becoming infected. From needing to go to the hospital. From dying. From ending up suffocating alone…
But people continue be infected. Even after receiving the vaccine. People continue to be admitted to the hospital. And people continue to die. Even after receiving the vaccine.
Wouldn’t all these evidence strongly suggest, scientifically speaking, that the vaccine is useless? ‘Useless’, to say the least?
Wouldn’t it be actually rational to frame the situation in these terms?
Well, according to Popper’s reasoning, the first vaccinated individual becoming ill had been ample enough proof of the fact that the vaccine was not 100 % foolproof. That it isn’t fail-proof! The first vaccinated individual being admitted to the hospital had been ample enough proof that the vaccine is no absolute shield against any of us who has been infected will ever have to go to the hospital. The first vaccinated person who had died with Covid-19 had been ample enough proof that the vaccine will not protect all of us from dying after becoming infected with this virus.
And the fact that so many of us continue to refuse to be vaccinated is ample proof of the fact that reasonable should trump rational. Yet it still doesn’t…. Of the fact that too many of us continue to consider that their short term/self serving interests are more important than other people’s lives. And of the fact that too many of us continue to ignore how vaccines work.
The key aspect here being the last! People continue to ignore how vaccines work simply because of the huge amount of disinformation which is being peddled on the internet right now. It’s not the ‘refuseniks’ who put their short term/self serving interests in front and above the lives of innocent people! It’s those who have initiated, and continue to drive, the fake-news process who will be eventually determined as having been the root-cause of the excess mortality we’re currently experiencing.
When? Hopefully, after a reasonable amount of time. If enough of us start behaving rationally… In a comprehensively rational manner…
nicichiarasa 