Tocmai mi-a venit o idee. Să aduc în actualitate câteva dintre proverbele care ne jalonează gândirea.
Stați pe-aici. S-ar putea să vă râdeți… Sau să vă luați cu mâinile de cap!
O mână spală pe alta.
Și amândouă îngroașă obrazul…
Vă dați seama câte mâini s-au spălat una pe alta până a fost pusă la cale ‘pățania’ asta?
Și câți vor incerca să se spele pe mâini de toata tărășenia?
Ca să nu li se observe întreaga grosime-a obrazului?
Copilul luat ieri cu salvarea de la botez s-a stins astăzi de dimineață.
„Biserica spune că îi este greu să înțeleagă ”de ce Dumnezeu a îngăduit această încercare grea”.”
O parte dintre internauți este de părere că „ne merităm soarta ca nație”
Tradiția spune că „până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții”.
În traducere liberă – și având în vedere că sfinții au început prin a fi oameni, ‘ne-o facem cu mâna noastră‘.
Soarta. La ea mă refer!
Pe de altă parte, e adevărat că ne croim soarta în condițiile ‘pe care ni le-a dat Dumnezeu’… Adică pe care le-am moștenit de la predecesorii noștri. Care condiții sunt, și au fost din-totdeauna, influențate de o serie de factori obiectivi. În primul rând de natură geografică…
Aud pe foarte multă lume dorindu-și ‘o țară ca afară’.
Înțeleg ce vor să spună și sunt de acord că avem foarte multe de învățat de la cei care au ajuns, ‘afară’, la niște rezultate deosebite.
Să fii primul are multe avantaje. Printre altele, avantajul de a fi primul care greșește.
Și să vii din urmă are niște avantaje. Cu condiția să ții ochii deschiși…
Suntem în situația actuală pentru că atât am putut face, ca neam, în condițiile date.
Carpații, frații noștrii, ne-au adăpostit cât au putut. Dar ne-au și despărțit unii de alții.
Câmpiile mănoase ne-au dat de mâncare. Dar au și facilitat accesul tuturor celor celor care au avut chef să treacă pe-aici. Că bogății de luat cu japca s-au tot găsit…
Așa că noi am rămas puțin în urmă.
Unii dintre vecinii noștri, aflați mai la adăpostul istoriei, au avut timp să-și cristalizeze cultura. Să-și rafineze valorile… Într-un cuvânt, să-și croiască soarta.
Noi… când ne-am dezmeticit, am început să copiem. Din stânga, din dreapta… Mai de voie, mai de nevoie…
La început mai timid, mai p-ormă am mai sărit și calul…
Acum ar fi momentul să clarific puțin lucrurile. Nu caut scuze și nu dau vina pe nimeni!
Ideea e că trecutul a fost. Nu mai poate fi schimbat.
Dar poate fi studiat!
Dacă tot am trecut prin el, măcar să învățăm ceva!
Dacă tot am rămas în urma unora dintre vecinii noștri, măcar să nu refacem, și noi, greșelile comise, deja, de ei.
Dacă tot am văzut că alții au putut, hai să ne croim, și noi, soarta noastră.
Pentru că acum a început să se poată și în partea asta de lume!
Și pentru că oportunitățile nefolosite au obiceiul să se răzbune…
Iar celor care spun că ‘suntem prea mici’ le sugerez să-și aducă aminte de câte ori n-au putut să doarmă din cauza câte unui țânțar!
O mare parte dintre creștini, inclusiv cei ortodocși, sunt convinși că botezul este primul pas către viața veșnică. Că fără a trece prin această ‘taină’, sufletul se va pierde după ce trupul va fi trecut ‘în ne-ființă’.
Acesta fiind motivul pentru care ceremonia este înfăptuită cât mai aproape posibil de momentul nașterii.
Tocmai pentru ca sufletul să nu se piardă. Dacă ‘Doamne ferește, se-ntâmplă ceva!’…
De foarte multe ori botezul a fost săvârșit chiar în pripă. Atunci când proapătul născut dădea semne de boală, preotul era chemat de urgență și bebelușul botezat cât se putea de repede.
Tocmai am aflat despre un copil de 6 săptămâni ce a fost luat cu salvarea de la biserică. Și dus la spital, unde s-a stins după câteva ore.
Nu vreau să discut aici fundamentele credinței creștine. Nici măcar obiceiul încă răspândit printre ortodocși de a scufunda pruncul în cristelniță. De trei ori!
Pentru un liber-cugetător, am asistat la destul de multe botezuri și trebuie să mărturisesc că am fost impresionat. Cel mai puternic atunci când am participat la o slujbă de botez săvârșită de părintele Galeriu. Care avea, atunci, ceva mai mult de 80 de ani.
Și care a fost expresia cât de poate de clară – pentru cei care voiau să vadă, bineînțeles, a diferenței dintre ‘chemat de vocație’ și ‘dat la meserie’.
Sunt câteva ‘ocupații’ care necesită mai mult decât o anumită ‘îndemânare’. Mai mult decât stăpânirea unei tehnologii specifice.
Fără respectiva tehnologie nu se poate, bineînțeles. Doar că, în cazul acestor ocupații, simpla ‘îndemânare’ nu este niciodată suficientă. Toți meseriașii obțin rezultate mai bune atunci când au și chemare pentru respectiva meserie. Doar că cele mai multe meserii pot fi îndeplinite, cu onestitate, și în lipsa unui talent deosebit.
Ocupațiile despre care vorbesc acum, fac parte dintr-o categorie aparte.
Preoții, medicii, profesorii, juriștii și ziariștii sunt meseriași care au nevoie să fi fost ‘chemați’!
Sau, și mai bine spus, noi – comunitatea care ne bazăm pe ‘serviciile’ ‘furnizate’ de acești meseriași, avem nevoie ca ei să fi fost conduși de o chemare internă și nu mânați către acea ocupație de considerente ‘exterioare’.
Am folosit în mod cât se poate de intenționat locuțiunea ‘servicii furnizate de meseriași’. În afară de chemare, acești oameni au nevoie și de meserie. Trebuie să știe cu adevărat ce fac acolo. Și tocmai aici este foarte importantă chemarea. Dacă ești ‘chemat’, te vei strădui cu adevărat. Să înveți tot ce se poate învăța. Să exersezi înainte de a ‘încerca’. Nu vei ‘încerca’ înainte de a ‘simți că poți’. Iar dacă chemarea ta e adevărată, ‘simțirea’ va apărea doar atunci când va fi fost cazul.
Articolul despre copilul luat cu ambulanța de la biserică este ilustrat cu o fotografie. Preluată de pe marturieathonita.ro. Cel mai probabil, fotografia nu are nici o legătură cu tragedia relatată.
Tocmai de aceea, tragedia de acum este doar un pretext pentru mine. Nu discut aici ce s-a întâmplat acolo. Nu am fost de față iar în articol nu sunt suficiente informații pentru o opinie.
Fotografia, în schimb…
Au trecut vreo 20 de ani de când am luat parte la un botez săvârșit de Parintele Galeriu. Eram în față și am văzut foarte bine ce a făcut. Țin minte ca astăzi precizia grațioasă cu care se mișca. Cum și-a suflecat mânecile, cum a luat pruncul în brațe, cu câtă delicatețe i-a prins nasul cu degetele și cum i-a acoperit gura cu palma în așa fel încât copilul să nu poată înghiți apa, cu câtă siguranță i-a susținut corpul cu cealaltă mână… Și viteza cu care l-a scufundat de trei ori în cristelniță! Copilul n-a apucat să se sperie iar nașei nu-i venea să creadă când s-a trezit cu el înapoi în brațe!
Repet, Parintele Galeriu avea cel puțin 80 de ani în momentul acela. În restul timpului se mișca cu oarecare greutate. Dar când a fost nevoie, parcă prinsese aripi!
Vedeți așa ceva în fotografia de mai sus?
Înțelegeți ce vreau să spun?
‘From virus? What?!? And from which one?’
From none in particular.
From all of them, since all viruses are nothing but information!
‘Huh???’
Most biologists consider viruses to be something ‘in between’. Not exactly ‘life’, since they cannot replicate themselves, but something more than mere matter.
Only this approach sets very straight limits to how we understand life itself.
Or should I rather use ‘narrow’ instead of ‘straight’?
‘Narrow’ as in ‘not wide enough’ minded?
“Information which perpetuates itself”.
Does this sound right for you?
We. humans, are individual human beings. ‘Social’, indeed, but, nevertheless, individual. It’s our individual-ness which sets us apart from our nearest cousins. Chimps and bonobos.
It’s our individual-ness which sets the parameters of our world-view. That being the reason for our attempt to define life as a characteristic of the individual organisms which happen to be alive.
This being the moment when I feel the urge to direct your attention upon a seminal book.
If evolution is about ‘Species’, then what about life itself being more about species than about individuals?
What about life being more about the process through which information is passed along from one generation to another than about an individual organism being alive or not?
In this sense, ‘virus’ would belong to the realm of the living, right?
I challenge you to try an experiment.
Click the illustration bellow, copy the link and post it to your favorite social media.
Then observe the likes you’ll get. I wasn’t surprised to notice that many people on the right side of the political divide were quite fond of it’s spirit…
‘Yeah, only MLK hadn’t been “formally affiliated with either political party“…”
Well… how about this one?
‘OK, and your point is…?’
That there’s not much real difference between the radicals. Between the radical members of both parties.
Both are so convinced that they ‘know better’ that neither have any qualms trying to impose their vision upon everybody else.
Both are so convinced that they are right that they ‘hate’ all other authority but their own. And they hate each-other’s guts… only that comes with the territory…
Let me start with the beginning.
I grew up under a communist regime. Drowning in propaganda. The education system was finely tuned to raise us, children, as ‘the New Man’. All cultural effort – culture was ‘sponsored’ by the communist state and heavily censored, was meant to achieve the same goal. Immediately after the communist regime had grabbed the absolute political power, the legislation had been altered to reflect the ‘new reality’. And then used to convince the people to change their behavior according to the new rules.
According to whatever the new masters had in mind …
So that they could control everything. That nobody else could have exerted any authority. That nobody else could have had any real influence over anything.
And, as you might know, the communist regime – most of them, anyway, had eventually crumbled. Under its own weight.
Which teaches us two things.
That whenever a system is run in an authoritarian manner, mistakes keep piling. One on top of the previous one. Constituting the dead-weight which will eventually sink the ship.
That no artificial ‘New Man’ will ever survive for long. Yes, you may ‘legislate behavior’ – even against the true wishes of the general population, only the ‘new’ arrangement will not last for long. For a ‘legislation’ to be able to survive for any substantial amount of time it has to reflect the ‘true heart’ of those called to put it into practice. To ‘follow the rules’. That you ‘can restrain the heartless’ but for only as long as the ‘heartless’ remain a small minority.
Want to ‘change’ something? Then open people’s eyes first. Only that way they’ll eventually open up their hearts.
‘What about the spat between AOC and Ted Cruise? Where’s the link between what happened with GameStop and MLK’s attempt to regulate behavior?’
Both AOC and Ted Cruise hate the fact that there are independent agents. Besides them, of course. That there still are people who call their own shots. Private companies they cannot control, media venues, independent authorities… The ‘AOC’-s and the ‘Ted Cruise’-s of this world hate each-others guts but have more or less the same convictions.
That they are right – and everybody else is wrong.
And that there must be a way!
That there must be a way, a ‘rational’ way, in which their righteousness may be imposed upon the rest of the world.
That ‘rational’ way implying two things.
Control over the ‘material’ resources and control over people’s minds.
That’s why the communists had ‘abolished’ private property. That’s why the (no longer free market) contemporary capitalists are OK with extreme wealth polarization. As long as they on the right side of the ‘in-equation’, of course…
That’s why education has become such a hot subject.
That’s why control over the legislative process has become so important.
Why controlling the markets – controlling them, not preserving their freedom, is paramount…
The only bright thing in this whole mess being that the two sides still hate each-other’s guts.
Which gives us some more lee-way.
Time to understand that for progress to be possible we need to take care of our roots. To ‘conserve’ them!
Time to remember that ‘pruning’ needs to be done carefully.
That we have to ‘cut’ only what’s ‘wrong’, not everything we don’t like.
How to tell those two apart?
‘Humility’ comes very handy in these moments….
Freedom isn’t for free. Nobody is free by itself, only together.
Those who really want to be free must start by respecting each-other.
That’s how mistakes are avoided. By asking for a second-opinion. By listening to what others have to say on the matter.
That’s how normalcy is being defined. And preserved.
How we learn what’s ‘wrong’. How to tell what works from what needs to be pruned.
I cannot wrap this up before giving you a fine example of how ‘propaganda’ works.
It starts with cutting up the truth. By actually pruning it to fit the purpose. Then let’s our already primed brains to do the rest.
See what I mean?
Crows are deemed to be the smartest birds around.
“Crows are the hominins of the bird kingdom,”
“Like our own ancestors, they evolved proportionally massive brains by increasing both their body size and brain size at the same time, with the brain size increase happening even more rapidly.”
Dr. Jeroen Smaers
Crows have also witnessed our evolution.
All life transforms its habitat.
Living things actually pass ‘segments’ of their habitat through their digestive systems. Digest them. Consume the useful components and discard the rest. And, finally, excrete whatever their metabolism had turned the useful components into. Urea and carbon dioxide, to name but a couple. For us, mammals. Other living creatures contribute something else to their environments.
The blue-green algae of yore are believed to have produced the oxygen we breathe now.
“Wolf Reintroduction Changes Ecosystem in Yellowstone“.
Humans alter their ‘nesting’ places in ways sometimes detrimental to their own well being.
So, basically, we – as a society, actually ‘digest’ our planet. Our home… Our only home!
Are we happy with the results?
I don’t know anything.
I don’t know everything hence, logically, I cannot pretend to know anything.
Seems odd, since I obviously know something… to type, for instance!
Indeed, only the key word here is ‘logically’.
From a logical point of view, you either know something or you just don’t.
Not very reasonable… This line of thinking leads up, fast, into a dead end!
As soon as I realize I know ‘nothing’, I must stop!
I can no longer ‘do’ anything.
Because I cannot control – in an absolute manner, each and every consequence of any of my actions.
Further more, there is no justification for me to continue thinking.
Again, because I will never be able to achieve ‘knowledge’.
Yet so many things are being done around me…
From the sun rising in the morning to the ant helping its mates to dig a nest.
From the electron ‘flying’ around the nucleus of a Hydrogen atom to a man developing a computer application.
How can all these actions be performed when nobody, not even the ‘performers’ themselves, is able to determine the ultimate consequence of what’s going on?
How can so many thoughts be ‘spun’, and books published, when the ‘thinkers’ themselves – well… some of them, actually, are fully aware of their intellectual limits?
What drives this frenzy?
And, if I may allow myself a thought, why ‘logic’?
How can such a ‘paralyzing habit’ survive?
Each successive generation has to make do with the situation they had inherited from the old one.
And whatever it ‘builds’ on top of that will constitute the starting point for the next one.
We – those born between the early 50-ies and the middle 70-ies, and who constitute the vast majority of today’s significant decision makers, have had a ‘once in the entire history’ opportunity. The fall of the communist regimes almost all over the world had lifted many of the ‘practical’ hurdles left around from the previous generations. We had been freed from all limitations but those we’ve imposed – willingly and/or unwittingly, upon ourselves. So much so that Francis Fukuyama had described the situation as ‘the end of history’.
We’ve been, indeed, the first generation in modern history – or ‘contemporary’?!?, which didn’t start a ‘wholesale’ war… if we discard the ‘war on terror’! Or that ‘on drugs’…
The point being that we’ve failed. To use the huge opportunity presented to us.
By Lady Luck… our fathers had done nothing but continued the traditions imposed upon them by their fathers…
We, on our turn, don’t have that excuse.
We didn’t have had to continue anything… Conditions had been perfect for a fresh start!
Yet we had ‘preferred’ to ‘carry on’… As if we had learned nothing from what had just happened!
Fukuyama himself, after having been lionized by his peers and then contradicted by Clio, had ‘relapsed’.
After prophesying that ‘liberalism uber alles’ he had recently attempted to explain away his failure using ‘the need for recognition‘.
In fact, he wasn’t exactly wrong in 1989 – we did have a chance to move in that direction, nor is he totally off the mark now. ‘The need for recognition’ did play a role in our failure.
Fukuyama – along with the rest of us, had made the capital error of over-trusting his own intellect.
Of convincing himself that ‘the world’ can be understood.
Hence predicted.
And who has to make do in the present situation?
To deal with our failure?
As always, the next generation!
Our children…
40 years ago, the car manual was about how to adjust the carburetor.
Nowadays it starts with a stark warning. “Don’t drink the cooling liquid!”
Then it teaches us how to use the infotainment system and how to adjust the electric seats…
In those times, most of us – regardless of what country we lived in, had nothing fancier than a washing machine. And a TV set capable of receiving no more than 12 channels. But we had a lot of time to spend with our friends and relatives.
Nowadays, our houses are choke full of appliances designed to make our lives easier… So we break our backs working to pay for this paraphernalia! And we get so tired in the process that when we finally get back home, late at night, we’re so exhausted that we cannot do anything else but watch one of the 200+ channels our cable feeds into the huge TV which dwarfs everything else in the living room.
Meaning that we wrap up most of our days watching yet another mind numbing news-bulletin… which informs us about how bad tomorrow will be… unless we follow whatever advice that channel is determined to ‘sell’ to us!
Cu 40 de ani în urmă, mnualul de utilizare al unui automobil ne învăța cum să reglăm tacheții.
Acum… ne spune cum să utilizăm dintele albastru pentru a conecta telefonul mobil la instalația audio!
Tot atunci, cei mai mulți dintre noi – indiferent de țara în care trăiam, aveam cel mult o mașină de spălat rufe. Și un televizor care prindea maxim 12 programe. Dar aveam timp pentru prieteni!
Astăzi avem casa plină de mașinării care ‘ne fac viața mai ușoară’. Așa că ne spetim muncind să plătim ratele pentru toate chestiile astea. Atât de tare încât atunci când ajungem, în sfârșit, acasă nu mai suntem în stare de altceva decât să ne uităm la unul dintre cele 200 de programe pe care le prinde abonamentul la cablu…
Adică la buletinul de știri care ne tâmpește de cap!
Atât de tare încât aproape nici un șofer nu mai știe ce e aia un ‘tachet’…
nicichiarasa 