Archives for posts with tag: Responsabilitate Individuala

Unii spun că educația se face acasă. Și că ce se întâmplă în școală este doar ‘instrucție’. Adică primești informații de natură ‘tehnică’. Și că esti ‘dresat’ în ale coportamentului public dacă n-ai fost educat suficient acasă.
Alții spun că educația începe acasă și este continuată tot timpul vieții. Inclusiv la școală.
De fapt, nu e mare diferență între cele doua opinii. Poate doar de nuanțe și de folosirea unor termeni diferiți.

Eu as pune problema ușor altfel.
‘Ce’ și, mai ales, de la ‘cine’ să învețe copiii noștri? Ca să nu mai vorbesc despre ‘când’…
Părinții sunt mai tot timpul la slujbă. Când vin acasă spun că au fost la scârbici. Și vorbesc tot timpul despre bani. Care fie nu ajung, fie au fost agonisiți într-un mod cel putin dubios. Și apoi, pentru a se ‘recompensa’, fac copiilor toate ‘poftele’…
Profesorii sunt nu doar prost plătiți ci si prost vorbiți. Membrii corpului didactic din Romania se bucură de mult mai puțin prestigiu față de cei care profesează în țările în care educația are rezultate cu adevărat bune. Să fie din cauza ‘statului’? Să fie din cauză că foarte mulți profesori dau meditații… inclusiv elevilor din clasele la care predau ei…

Se vorbește foarte mult despre responsabilitatea individuală.
Și de unde sa învețe copiii noștri despre așa ceva?
De la noi? Care tot vorbim despre ce-a mai facut șeful, vecinul, prietenul … și nu l-a prins nimeni, niciodată?
De la televizor? De unde află de tot felul de interlopi care se plimbă în ‘mașini de lux’? Și despre tot felul de figuri publice care fac naveta la pușcărie dar rămân cu averile intacte?

Ar trebui să ne uităm mai întâi în oglindă. Și abia după aceea să cautăm explicații în afară.
Iar asta e valabil la toate nivelurile. De la individ la familie. De la familie la comunitate. Până la națiune.


Și, că tot veni vorba, recomand cu căldură “Cultural Dementia” de David Andress. No-i fie eu de acord cu tot ce spune el acolo… dar fenomenul în sine este cât se poate de real!

in 1 ianuarie 2016 intra in vigoare o taxa pentru depunerea deseurilor la groapa de gunoi de 80 de lei pe tona

“In prezent nu se plateste nicio taxa de mediu pentru depozitarea deseurilor la groapa de gunoi, introducerea acesteia avand ca scop descurajarea depozitarii, a explicat ministrul Mediului.”

Pentru ca lucrurile sa fie clare, aceasta taxa se adauga la tariful perceput de operatorii gropilor de gunoi, tarif care se percepea si pana acum.

Pe de alta parte organizatiile ecologiste ne atrag atentia ca, cel putin la blocuri, oamenii sunt foarte putin interesati in selectarea selectiva a gunoiului – cea mai simpla cale spre transformarea acestuia intr-o materie prima utilizabila – din cauza existentei ‘ghenelor’ de gunoi. Adica a tevilor acelea groase in care locatarii blocurilor arunca la gramada tot ce nu le mai trebuie prin casa, fara nici un minim efort de selectare.

Cu alte cuvinte incercam sa stimulam transformarea gunoiului in materie prima instituind o taxa pana la urma insignifianta pentru cei care pot face cel mai mult in directia dorita.

Se poate si altfel.

Daca stam bine sa ne gandim invazia de gunoi provine in mare parte din ‘bucuria’ cu care consumam. Cei care vand incearca sa ne convinga sa cumparam cat mai mult pentru ca ei sa aibe castiguri cat mai mari iar noi cumparam mai multe lucruri decat avem cu adevarat nevoie tocmai pentru ca acest lucru ne creeaza o ciudata stare de bine. Pana la urma toate acestea au o foarte puternica legatura cu obsesia noastra pentru bani.

Ei bine, insusi principiul ‘poluatorul plateste‘ nu face decat sa intareasca aceasta obsesie. In momentul in care cel care polueaza are optiunea de a plati pentru a continua sa polueze s-ar putea ca el sa aleaga aceasta varianta. Si atunci nu am facut nimic. Daca problema este reala atunci ea trebuie rezolvata pana la capat iar daca nu este chiar atat de importanta incat nu merita rezolvata de ce sa mai zapacim lumea cu ea?

Revenind la ‘gunoiul nostru cel de toate zilele’ ce-ar fi daca in loc de taxa pe tona ar fi implementata obligatia cetatenilor si a colectorilor de gunoi sa il selecteze? Si n-ar fi greu de facut, daca am organiza lucrurile ca lumea.

In primul rand ar trebui ca acest serviciu municipal sa nu mai fie platit direct de gospodarii catre colectori ci de catre primarii. Din impozitul local care ar putea fi ajustat in acest sens.
Primariile ar urma sa scoata la licitatie inversa atat colectarea gunoiului cat si salubrizarea strazilor. Pe portiuni, in cazul oraselor mari, si pe termene fixe, bineinteles. Iar proprietatea asupra gunoiului va urma sa treaca de la cel care a generat deseurile la compania care il colecteaza in momentul in care a fost scos pe strada.
In felul acesta colectorii vor putea sa vanda catre reciclatori mare parte din gunoi si chiar sa foloseasca fractia combustibila pentru generarea de apa calda/caldura. Tocmai de aceea vor insista chiar ei pentru ca gunoiul sa fie selectat de la inceput.
In ceea ce priveste gospodariile si acestea vor fi direct interesate in respectarea regulilor tocmai pentru ca altfel vor ramane cu gunoiul in curte.

Daca stam bine sa ne gandim tot la bani am ajuns numai ca in aceasta situatie nu mai exista varianta ‘de scapare’ pentru cei care nu au ‘chef’ sa selecteze gunoiul.

Iar faptul ca nu vor mai exista contracte individuale va avea si alte efecte pozitive. Gospodariile individuale nu vor mai trebui sa-si bata capul cu ele si atunci nu vor mai fi tentate sa duca gunoiul ‘pe camp’ iar colectorii nu vor mai putea sa justifice neridicarea gunoiului, daca acesta a fost selectat conform regulilor stabilite.

N-am reusit niciodata sa termin ‘In Numele Trandafirului’ si cu atat mai putin orice alta carte a lui.

Pe vremea cand facea furori mi-a cazut in mana o ‘cronica/critica’ in care cineva explica pe larg ca Eco a vrut doar sa faca o demonstratie despre cum un mesaj poate fi construit pe mai multe paliere si cat de mirat a fost de succesul de librarie al cartii sale.

Am inceput-o si eu, de curiozitate.

Dupa cateva zeci de pagini m-am oprit. De ce sa ‘ma mai chinui’ daca tot stiu cum ‘se termina’?

Dar ideea de mesaj multistratificat a ramas ascunsa undeva in mintea mea si de atunci incerc sa ‘vad’ ce se afla ‘in spatele’ ‘spunerilor’ care imi ajung la ureche.

Azi dimineata am gasit un banc in e-mail.

“Un tigan prinde pestisorul de aur, il roteste pe toate partile si nu stie ce sa faca cu el.

Pestele nu mai rabda:

– Hai, ma omule, pune-ti o dorinta?

– Ce fel de dorinta?

– Pai cum sa-ti explic… Spre exemplu, ieri m-a prins un om si m-a rugat sa-i dau 1.000.000.000 de euro si eu i-am indeplinit dorinta. Tu ce vrei?

– Adresa lui.. “

Bancul asta spune extrem de multe despre cei care il ‘colporteaza’ si foarte putine ‘noutati’ despre tigani.

Da, unii dintre ei fura. Si dintre români. Asta stim cu totii.

Numai ca din bancul asta rezulta altceva. O convingere atat de gresita incat e greu de explicat perpetuarea ei.

Si anume aceea ca tiganii ar fi tâmpiti.

Eu unul nu am văzut încă hoți tâmpiți. Mărginiți da. Trebuie să fii ușor mărginit să nu pricepi ca până la urmă deciziile tale vor avea niște repercusiuni, că vei suferi niște consecințe pentru alegerile pe care le faci.

Și totuși hoți de-a dreptul tâmpiți … nu merge.

Ori trebuie sa fii tâmpit de-a binelea ca atunci cand cineva spune ca iti poate da un milion de euro, scuze, un miliard – 1.000.000.000 !!!! – tu să ceri doar adresa de unde l-ai putea, eventual, fura.

Nu prea se potrivește cu istoria. Având în vedere condițiile în care au reușit sa supraviețuiască, țiganii nu au cum să fi fost tâmpiți. Oarecum ‘relaxati’ cu privire la ce inseamna ‘proprietate privata’… poate. Tâmpiti?… în nici un caz!

Poate ca asta e ‘mesajul’ real al bancului. Traim alaturi de cateva sute de ani dar nu ne intelegem cu adevarat intre noi.

Inca nu “convietuim”!

Cica puscariile romanesti sunt pline de telefoane mobile.
Detinutii posteaza filmulete pe Youtube sau fac tot felul de excrocherii, fiecare dupa cum il duce mintea. Si nu, chestia cu excrocheriile nu e un caz izolat, nu doar la Colibasi se intampla asta ci si la Giurgiu sau la Bacau.

Cum ajung telefoanele mobile in puscarii sau in aresturile politiei? Simplu. Duse de oameni, contracost bineinteles. De politisti, de preoti … Si se pare ca cel putin o parte din aceasta activitate este ‘centralizata’…
Bineinteles ca situatia trebuia sa primeasca si o reactie. Mai intai una de natura ‘statistica’: fenomenul a fost studiat ca amploare si ca dinamica, 10 000 de telefoane confiscate in puscarii tot anul trecut si 8500 pana la 1octombrie anul acesta.

Si atunci ce facem? Recalificam personalul din puscarii? Ii invatam cum sa reziste tentatiilor atunci cand sunt abordati de ‘apartinatorii’ care ofera cate 250 de euro pentru fiecare telefon transportat ‘inauntru’? Cam complicat… Nu mai bine rezolvam problema cu o masinarie? Nu? Totul a inceput de la niste ‘dispozitive’ – telefoanele mobile, rezolvam problema tot cu un dispozitiv – de bruiaj de data asta!

Si uite asa viata noastra este controlata din ce in ce mai mult cu ajutorul aparatelor: ajungem la puscarie nu pentru ce facem ci pentru ca vorbim ce nu trebuie la telefon, o data acolo in loc sa ne potolim continuam activitatea infractionala cu ajutorul acelorasi aparate si nici macar statul nu e in stare sa isi controleze angajatii asa ca pentru a rezolva situatia face apel la alte aparate, la cele de bruiaj de data asta.
Asistam deja la un salt calitativ, daca pana la nivelul asta aparatele erau folosite pentru comunicare – individual, iar fiecare individ avea ocazia sa isi exercite liberul arbitru si sa folosesca comunicarea dupa propriile sale norme etice – de data asta aparatele, cele de bruiaj, vor fi folosite in masa si ‘distructiv’ – nu mai comunica mimeni, nu se mai tine cont de bine si de rau.

Si noi, spectatorii intregului fenomen, dam vina pe ‘aparate’ in loc sa intelegem ca este exclusiv responsabilitatea noastra, a celor care le folosim, sa dam sens moral actiunilor noastre.
Iar unii dintre cei care mai inteleg cate ceva dau vina pe ‘ochiul dracului’: ‘Deh maica, daca a vrut sa faca si el un ban…?!?” De parca banul n-ar fi si el tot un fel de ‘aparat’, tot o ‘unealta’ menita pentru a fi folosita de catre om si nu de a il impinge, unealta pe om, in ispita…

%d bloggers like this: