TFL stands for ‘Tinerii Frumoși și Liberi’ care au ieșit pe stradă după dezastrul de la Colectiv.

Am folosit ‘stands for’ pentru ca nu am reușit să găsesc un echivalent satisfăcător în limba română. Dacă foloseam ‘ține loc de’ s-ar fi pierdut aluzia la ‘sunt mândri când li se spune’. Așa că…

O definiție mai elaborată a termenului poate fi găsită aici.

Acum, nedumerit la culme de de reacția tefeleilor la numirea de către Iohannis a celui de-al treilea prim-ministru, tot PSD, in mai putin de 13 luni, încerc să înțeleg dacă nu cumva Mirel Palada are dreptate atunci când spune că ‘tefeleii se duc dupa fentă’ (Blogul lui Palada se cheama Turambar și ‘creste’ aici. Am să caut citatul mai târziu, dacă reușesc să îmi fac timp.)

„Comentariile luptătorilor de gherilă din spatele laptop-ului cu hidra PSD-istă au pendulat de la „blat ordinar“ până la „leneş egoist“.”

Autorul articolului de unde am imprumutat citatul de mai sus, Călin Nicolescu, Adevărul, merge mai departe și le atrage ‘hipsterilor’ atenția că rezultatele strategiei de a sta acasă la următoarele alegeri, ca ‘răzbunare’ pentru ‘conciliatorismul’ lui Iohannis,  s-ar putea să fie de-a dreptul ‘neașteptate’:

„…intransigenţa hipsterească îl va fi doborât pe duşmanul de clasă teleormănean. Pentru că Dragnea sigur se va îngrăşa şi, în cele din urmă, va muri. De râs!”

Atât de fraieri să fie?

Să ne uităm un pic în urmă. Fără mânie!

Indiferent de cât de lovitură de stat o fi fost ea, schimbarea de regim din 1989 a fost ‘propulsată’ de indignarea populației. Care indignare a fost ulterior ‘îndreptată în direcția cea bună’ de către ‘profesioniști’. 1-0 pentru Palada.

În 1996, încă o răbufnire de orgoliu a tefeleilor. Știu, termenul încă nu fusese inventat pe vremea aia dar… Răbufnire prilejuită de evidența faptului că ‘profesioniștii’ nu erau în stare să ‘livreze’. Că aburelile lor cum că ‘totul ar fi mers ca pe roate dacă Ceaușeștii nu s-ar fi bagat în toate celea’ au fost niște minciuni sfruntate.
Din păcate, și promisiunile cu privire la cei 20 000 de specialiști ai Convenției, care abia așteptau să preia frâiele și să ducă, în sfârșit, clasa muncitoare în paradisul promis de mult, s-au dovedit a fi niște exagerări.
Specialiștii existau, nu erau niște fantome.
Numai că cei din Convenția Democrată vânduseră pielea ursului din padure.
Pe specialiștii ăia nu îi întrebase nimeni ‘bă, voi veniți în administrația de stat? Să punem țara la cale?’
Așa că ‘specialiștii’ și-au văzut de treburile lor – de afaceri, mai bine spus, iar ‘la butoane’ au rămas tot ‘aia’.
Cu alte cuvinte, ‘specialiștii’ nu s-au prins, iar cei din partidele istorice nu s-au priceput să le explice, că dacă îi lasa tot pe ‘aia’ la butoane… Și uite-așa, mai bagă Palada încă un gol…

În 2000 lucrurile revin la normal. Adică la ce li se părea unora că ar fi normalitatea…
Și atât de normală a fost normalitatea asta încât s-a mai adunat un val de nemulțumire.
Suficient de înalt încât să-l cocoațe pe ‘surferul șef’ tocmai în vârful dealului de la Cotroceni.
Și suficient de puternic încât pe baza energiei furnizate de el să fie răscroite adânc o serie de instituții de forță. Care instituții au fost mai apoi folosite și în scopuri politice, nu doar pentru a readuce, cât de cât, situația către normal.
Ei bine, tocmai indiferența unei proporții masive din populație cu privire la mijloacele folosite pentru obținerea rezultatelor cu care s-au mândrit acele instituții constituie motivul pentru care Palada ajunge la 3-0.

Ca orice administrație închistată, și cea patronată de ‘surferul șef’ a ajuns să dea cu oiștea-n gard. Ajunsese, de fapt, în exact aceiași situație în care fusese administrația precedentă, înainte ca valul de nemulțumire populară să producă schimbarea.
La urne. Atunci…

De data asta, nemulțumirea n-a mai avut răbdare să aștepte alegerile.

O bâlbâială a puterii a oferit un pretext suficient de consistent, lumea a început să se agite – inclusiv pe stradă, și uite-așa guvernul Boc a fost înlocuit de cel prezidat de Mihai-Răzvan Ungureanu.
Care guvern Ungureanu nu a putut ține oiștea pe mijlocul drumului – nemulțumirea populației ajunsese suficient de mare încăt să fie simțită și de parlamentari, așa că România a trebuit să facă față primei situații de coabitare.
Guvernul să fie animat de un alt set de convingeri față de cel al președintelui aflat în funcție.

Din momentul ăsta, devine aproape imposibil să numărăm punctele marcate de Palada.
Băsescu fusese ales, cu un foarte clar entuziasm popular, pentru că Năstase lăsase o foarte groasă dâră de aroganță. Și pentru că guvernarea Năstase nu adusese mare lucru pentru populație – care avea ceva așteptări.
Chestia e că Băsescu și-a dat foarte repede arama pe față. Drept pentru care a fost suspendat din funcție în 2007. Iar rezultatele referendumului organizat pentru a da ocazie poporului să-și spună părerea aproape că îl îndeptățesc pe Palada să ceară consemnarea încă unui gol în dreptul său.
In 2004, la alegeri, veniseră să voteze puțin mai mult de 10 milioane de oameni. La referendul s-au prezentat doar un pic peste 8 milioane. Și mai interesant a fost faptul că, după aproapre 3 ani de mandat – timp în care tendințele dictatoriale ale lui Băsescu deveniseră aproape evidente, numărul susținătorilor săi a crescut! De unde fusese preferat, la alegerea în funcție, de către 5.100.000 de alegători, a fost susținut la referendum de 6 milioane de oameni…
Pentru ca mai apoi, la următoarele alegeri – în 2009, să revină în apropierea scorului inițial. 5 200 000 față de 5 100 000 în 2004. Asta după ce în tot timpul primului mandat Băsescu nu a făcut nimic altceva decât să-i pună tălpi lui Tăriceanu. Apoi să joace un fel de leapșă cu PSD-ul  în timpul scurtei coabitări dintre alegerile legislative și cele prezidențiale. 30 Noiembrie 2008 până în 2 Octombrie 2009.
În iulie 2012 a mai fost organizată o tentativă de debarcare a lui Băsescu. La care, din nou, s-au prezentat 8 459 000 de oameni. Spun ‘din nou’ pentru că cifra este aproape egală cu cea de la referendumul precedent.
De ce-o fi fost organizat referendumul pentru demitere cu 5 luni înainte de alegerile parlamentare… unde partidele ar fi putut să măsoare exact sprijinul popular de care se bucurau… de ce, după episoadele de furie populară care au dus la căderea guvernelor Boc și Ungureanu, atât de mulți alegători au preferat să rămână acasă… – și sub ascultarea aceluiași șef de stat…

O situație la fel de ciudată a fost și la alegerile legislative din 2016.
Tefeleii, ce-i care l-au dat jos pe Ponta, s-au molcomit după alegerea lui Iohannis ca președinte. Așa că alegerile legislative au fost câștigate, practic prin neprezentarea arbitrilor – doar 7 200 000 de alegători, tot de către PSD. Partidul alungat de la putere chiar de către tefelei…

Care tefelei îi reproșează lui Iohannis, după doar un an, că nu are o atitudine mai combativă… și îl amenință că la următoarele alegeri VOR STA ACASĂ…

Să trecem peste faptul că Iohannis este legat, constituțional, de mâini. Și de picioare… PSD-ALDE au majoritate în parlament – pentru că foarte mulți dintre tefelei nu au ieșit la vot, așa că ei sunt cei care numesc guvernul. Nu vă comvine… scrieți deputaților și senatorilor care vă reprezintă în parlament… nu știți care sunt aia? Stați liniștiți, nici lor nu le pasă de voi!

Revenind la Iohannis, da, poate că ar fi putut juca în frâu, undeva la limita legii. După care ar fi urmat suspendarea, numirea unui guvern, trecerea prin ordonanță de urgență a tuturor legilor dorite de PSD… și poate că ar fi fost repus, după aceea în funcție.
Dacă tefeleii și-ar fi adus aminte să iasă la vot.

Să spunem că Iohannis s-a gândit doar la el atunci când a numit actualul viitor prim ministru.
Consecința gestului său, pe plan extern, e aparența că România rămâne, încă, o țară guvernată. Bâlbâit – cum adică să ai o majoritate parlamentară confortabilă și să-ți demiți guvernul cu o zi înainte de a primi în vizită oficială, pentru prima oară, pe primul ministru al Japoniei – dar măcar cât de cât… Și să nu uităm că peste mai puțin de un an vom prelua președenția Uniunii Europene…

Până la urmă, nu e chiar foarte clar… Palada pare a avea, totuși, dreptate.
Foarte mulți dintre noi s-au cam dus după fentă…
Singura circumstanță atenuantă fiind realitatea că nu prea am avut de unde alege!

Și faptul că nimeni nu a explicat electoratului cum este văzut, de către cei care ajung la putere, votul pus în urnă de către elector.
Comisia electorală împarte, într-adevăr, acele voturi pe căprării. Și anunță un anumit rezultat. Cutare partid a căștigat alegerile…
Iar toată lumea, ‘civilii’, vede voturile ca fiind expresia preferinței pentru un anumit partid.
Da, așa este, numai că voturile exprimate mai înseamnă ceva.

Evidența faptului că persoanelor respective le pasă cu adevărat de soarta lor!

Hipsterii cred că absența de la vot este o palmă trasă pe obrazul întregii clase politice. Treaba lor.
Evidența, rezultată foarte clar din comportamentul respectivei clase politice, este că absența de la vot este interpretată de către politicieni ca fiind un vot de încredere în alb.

‘N-aveți decât să faceți ce vreți voi, nouă ni se rupe.’
De unde și comportamentul lui Băsescu…

De unde și mirarea politicienilor de profesie de câte ori nemulțumirea populară iese pe stradă. Atât de mirați sunt acești profesioniști ai politicii încât chiar sunt în stare să creadă, în adâncul sufletului lor, că manifestațiile de protest sunt organizate de ‘Soros’.
Ceaușescu vorbea de ‘agenturili străine’, Baconschi – ministrul culturii din guvernul Boc, despre „mahalaua violentă și ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moștenitorilor Securității” iar PSD-ul lui Dragnea vorbește despre „binomul” dintre DNA și un „sistem” nebulos despre care ni se lasă impresia că ar fi sinonim cu serviciile secrete precum și despre „banii lui Soros” care-i finanțează pe „corporatiștii care ies în stradă”.

Or fi și d-astea… n-am de unde ști dacă nu cumva și-or fi băgat și ceva drăcușori cozile prin chestiile astea.
Și cu toate astea…

Cel mai tare se duc după fentă cei care își închipuie că ar fi posibil ca niște drăcușori, oricât de capabili, să organizeze manifestații de intensitatea asta fără existe o autentică nemulțumire populară. Orice manipulator, oricât de priceput o fi el, are nevoie totuși de o pulsiune pe care să o redirecționeze… Degeaba biciuiești un cal mort… sau unul total ‘dezinteresat’…

Altfel spus, ‘poți duce un cal la apă dar nu-l poți face să bea când vrei tu!’

Dar și când i se face sete…

În realitate, faptul că Mirel Palada are dreptate – pe termen scurt, nu contează foarte mult – la scara istoriei.
Sau contează?
Numai că, pe termen lung, fraieri suntem cu toții?
Cei care au impresia că pot spune cailor când să bea precum și caii care acceptă să bea la comandă?

goga tara minora

Citatul ăsta este scos de la naftalină de fiecare dată când cineva se supără pe sat… indiferent de cât de justificată o fi supărarea respectivului…

Partea proastă este că supărarea respectivă e prost direcționată.
Începând de la Goga!

„țară minoră, căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei”…

Și cum rămâne atunci cu ‘zidul de latinitate care a apărat Europa de invazia turcilor’?
Cu faptul că  Principatele Romane au reușit să se unească aproape împotriva celor care conduceau pe atunci Europa?
Cu ‘amănuntul’ că 260 000 de soldati ruși dotati cu 810 tunuri n-au fost suficienți în fața celor 160 000 de turci, cu doar 210 tunuri, mobilizați în Bulgaria să apere Marea Poartă în 1877? Așa că marele duce Nicolae, comandantul corpului expediționar rus, cere ajutorul armatei Române și plasează dispozitivul ruso-român care asedia Plevna sub comanda lui Carol I…

Am menționat aici doar fapte care erau deja istorie pe vremea când Goga își varsa năduful!

Care sunt argumentele care ar demonstra că „țara” ar fi căzut, și încă rușinos, la vre-un examen de capacitate „în fața Europei”?
Foarte mulți indivizi care se comportau precum niște arendași veroși constituiau prea mare parte din clasa politică? Atunci și acum? Și cu ce era vinovată „țara” pentru chestia asta? În condițiile în care, cel puțin pe vremea aia, nu se putea vorbi despre vreo democrație cât de cât funcțională?
Eminescu atrăsese deja atenția că răspunderea, în astfel de situații, cade pe umerii clasei superpuse…

Chiar prin destinul său – de-a dreptul tragic, Goga este un excelent exemplu de disfuncționalitate a respectivei clase politice.
A început prin a face pușcărie, în imperiul chezaro-crăiesc, pentru eforturile sale de a apăra drepturile românilor din Ardeal și a sfărșit prin a da România pe mână lui Carol al II – alt ‘exemplar de primă mână’…

…și se curăță de la coadă!”

Numai că pentru asta trebuie să ne vină mintea la cap.
Atât nouă, alegătorilor, cât și lor, oamenilor politici – cei care își arogă lor toate victoriile ‘noastre’ și ne reproșează nouă toate neisprăvirile, inclusiv ale lor.

vot si absenteism

 

De ce-ar fi bine să le vină și ‘lor’ mintea la cap?

Am început cu Goga, l-am menționat pe Eminescu – în calitate de sociolog !, și voi încheia cu Coșbuc.

Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea rabda,
Când foamea ne va rascula,
Hristoși sa fiți, nu veți scapa
Nici în mormânt!”

Nu cred că vrea cineva să joace în filmul ăsta!
Atunci hai să ne vedem fiecare dintre noi de ce avem de făcut, „transparent” și ‘pe bune’, astfel încât lucrurile să intre odată în normal.

Și România în Europa.
Cu capul sus!

 

George Bush, Barack Obama and Donald Trump are going for a job interview with God.

 

It so happens that I’m old enough to remember the original version of this joke…

Bill Clinton, Hillary Clinton, and Al Gore were in an airplane that crashed. In heaven, they found God sitting on the great, white throne. He addressed Al first. “Al, what do you believe in?” Al replied, “Well, I believe I won the election in 2000, but it was your will that I did not serve. I’ve come to understand that now.” God thought for a second and said, “Very good. Come and sit at my left.” God then addressed Bill. “Bill, what do you believe in?” Bill replied, “I believe in forgiveness. I’ve sinned, but I’ve never held a grudge against my fellow man, and I hope no grudges are held against me.” Again, God thought for a second and then said, “You are forgiven, my son. Come and sit at my right.” God then turned to Hillary and asked, “Hillary, what do you believe in?” She replied, “I believe you’re sitting in my chair.

Old enough to remember the political jokes Romanians shared among themselves before Ceausescu, the communist dictator, was toppled during a bloody uprising…

Can’t stop wondering about why so many people continue to make the same mistakes all over the planet…
And how come ordinary people’s initial reaction to arrogance always consists in jokes being thrown at the guy who proudly wears that arrogance!

I keep hearing about this issue and I can’t stop wondering about how parallel to each other are those defending this idea with those denying its merits.

Pro:

-Robots are eating more and more jobs so more and more people will end up hungry.
-AI will make robots so productive that it will be far more efficient to use robots than human workers.
-A decent income is a human right.

Con:

-This is a socialist move, hence it will end up in failure – no other reason offered.

As it is obvious to all, both sides score big.

Yes, including ‘a decent income is a human right’ and ‘all socialist ideas end up in failure’.

Then what are they fighting each-other about?!?

Let me rephrase that.
WHY are they fighting, in the first place?

Because neither listen to what the other has to say… as simple as that…

Let me discuss some of the practicalities involved.

Robots eating up jobs and AI being able to continually increase financial efficiency are so evident that they do not deserve much consideration.

‘All socialist moves ended up in failure’.
We need to define socialism in order to make sense of this sentence.
Mainly because ‘socialism’ is one of the most abused words nowadays, on a par with liberalism. Sometimes they are even considered synonyms…
Well, ‘liberalism’ comes from liberty and  bona fide liberalism is concerned with individual freedom.
Socialism, on the other hand, comes from social. And is concerned with the the workings of the entire society.
The point being that there are two types of socialism. One which is ‘somewhat’ synonym with liberalism – the ‘reverse’ side of liberalism, actually, while the latter is the exact opposite.

I’m not making any sense?

Let me start from the other side.
All forms of socialism which have failed have been excessively centralized forms of government. And it was because of that excessive centralism that they had failed, not because of being ‘socialist’. The evident proof being that the same thing has happened with all right-wing dictatorships, which had used the very same excessively centralized decision making mechanism – the totalitarian government …

Which brings us back to the problem at hand.

For Universal Basic Income to work – or Guaranteed Basic Income, as some insist on calling it, it has to be financed.
Through taxes, right? Which means that those owning the robots would have to be somehow convinced to give up a huge proportion of their profits… Then why bother in the first place…? Why start any businesses, at all?
We’ll have the government run the whole show? Remember what history teaches us about centralized decision making?

So?!?

Well, not all is lost while there’s still hope!

Let me rearrange the arguments.

We not only live in an inherently limited space, with inherently limited resources, but we’ve also finally started to understand our predicament. Which calls for as much efficiency as possible.
Only for a different kind of efficiency than that we’ve accustomed ourselves to.

Until recently, we’ve been trying to get as much money under our belts as possible. Without much regard for anything else.
That’s why we’ve been cutting down secular forests, feeding almost all the fish we’ve been pulling from the oceans to the domestic animals we were raising for their meat, polluting our breathing air, selling our fellow humans which happened to had a different skin color than ours into slavery… As if there was no tomorrow…

Slowly, we’ve started to realize that this won’t work for very much longer.

That no matter whether we’re responsible for the global warming – or if it’s real at all, sooner or later we’ll exhaust the planet.
OK, it is highly plausible that we’ll discover/learn to use new classes of resources.
But this eventuality doesn’t constitute, in any way, a valid reason for us to continue squandering the meager resources we have at our disposal.

Hence the need for increased efficiency.

Only this has to be a different kind of efficiency. The kind that focuses on minimizing waste instead of maximizing profits. The kind that recycles because it makes obvious sense, not because it is cheaper.

Along the same path we’ll discover that it would make a lot of sense to help the less developed nations to catch up with the most advanced ones.
For starters, because the ‘advanced economies’ no longer need cheap workers. They use robots instead.
Secondly, because better living people tend to have less children than those struggling to survive. And we’ve already agreed about the planet being rather limited…

Nothing too fancy… until now, right?

Well, the next item will be trickier..

Remember that Ford had raised dramatically the wages he paid to his workers?
With tremendous results?

OK, his reasons were not the ones, generally but erroneously, attributed to him.
He didn’t do it to ‘encourage’ his workers to buy cars from him… or because of philanthropy…

Actually, it was the turnover of his staff.

At the time, workers could count on about $2.25 per day, for which they worked nine-hour shifts. It was pretty good money in those days, but the toll was too much for many to bear. Ford’s turnover rate was very high. In 1913, Ford hired more than 52,000 men to keep a workforce of only 14,000. New workers required a costly break-in period, making matters worse for the company. Also, some men simply walked away from the line to quit and look for a job elsewhere. Then the line stopped and production of cars halted. The increased cost and delayed production kept Ford from selling his cars at the low price he wanted. Drastic measures were necessary if he was to keep up this production.”

But, whatever Ford’s reasons were, the long term results have been abundantly clear.
Nowadays people who build cars are being paid well enough to afford buying the same kind of cars they are building. At least in the advanced economies…

What happened was that Ford, in order to keep the assembly line going, paid his workers as much as he afforded to. With spectacular results.
While nowadays most employers tend to ‘compensate’ their employees with as little as possible. Which makes perfect economic sense… doesn’t it?

The same economic sense which used to drive us into “cutting down secular forests, feeding almost all the fish we’ve been able to pull from the oceans to the domestic animals we were raising for their meat, polluting our breathing air, selling our fellow humans which happened to had a different skin color than ours into slavery… As if there was no tomorrow…”

See what I mean?
Instead of attempting to mandate a ‘Guaranteed Basic Income’, calculated by the central government and financed through forcefully levied taxes, how about hiring as many people as it would make sense, let them work as little days per week as they want and pay them as much as we can afford to instead of programmatically replacing as many of them with robots and paying the remaining ones as little as we possibly can?

OK, some of us won’t get as rich, as fast, as our grand-fathers did… So what? None of us can eat even close to what our grand-fathers used to… and food is a lot cheaper, anyway…

This is would be a considerably shorter way to get more people out of poverty than any scheme concocted by any government and it would have the same snow-ball effect as Ford’s wage increase had.

Economists describe this as Rostow’s ‘take off effect’.

 

For attaining adequate finance for take off it is necessary that:

(a) The community’s surplus over consumption does not flow into the hands of those who will utilize it by hoarding, luxury consumption or low productivity investment out-lays;

(b) Institution for providing cheap and adequate working capital be developed;

(c) One or more sectors of the economy must grow rapidly and the entrepreneurs in these sectors must plough back a substantial portion of their profits to productive investment; and

(d) Foreign capital can profitably be utilized for building up social and economic overheads.”

 

Obviously, any attempt to instate a guaranteed basic income, (except for those too young, too old or otherwise un-able to pull their weight, of course) would grind any ‘take-off’ to a stand-still.

And no, getting people out of poverty is not a valid goal, per se.
Poverty is a relative thing, which relies more  on feelings than on hard reality.
The real problem with poverty is that it reduces the ability of poor individuals to lead meaningful lives. Poor people are a lot less autonomous than self sufficient ones, meaning that decision making ability is impaired by the fact that they need to focus their attention on the short term time span.

This whole thing has long term consequences on societal level.

Remember what I said about centrally planned socialist countries constantly failing.
About all dictatorships eventually crumbling under their own weight, because of too much decision power being concentrated in too few hands?

Excessive wealth polarization produces the same results. Economic decision becomes too concentrated, political decision follows through and…

What next?
The world has already experimented with communism. Didn’t work.
It also experienced two economic meltdowns, exactly when wealth polarization was at relative peaks.

income-inequality-08

When are we going to learn anything from what happens to us?
Why do we continue to waste the accumulated lessons collectively known as ‘history‘?

 

I'm not a racist

And you know what?

I believe him!

‘Cause racism is much more than meets the eye at first glance…

Dictionaries teach us that a racist is “a person who shows or feels discrimination or prejudice against people of other races, or who believes that a particular race is superior to another.
But there’s a problem with this definition.
When was the last time when you’ve met a self proclaimed ‘racist’?

‘Racist’ is label. Affixed by others, on people they do not agree with.

Meanwhile, those who entertain, or just display, such sentiments see, or just describe, themselves as ‘defenders of their own kin’.
As ‘fighters for justice’ while those belonging to ‘the other side’ see them as villainous oppressors.

In fact, there are two kind of ‘racists’. The bona fide and the con-artists. Oftentimes both inhabiting the same persona….
The bona fide are ‘somewhat scared’ about what’s going on around them and in dire need of social support – the reason for them huddling together with like-minded people while giving up a sizeable portion of their free will/intellectual autonomy.
The con-artists are those who mimic the fears experienced by the bona-fide in order to gain control over them. Or to otherwise exploit the situation. Oftentimes the con-artists interpret their roles with so much passion that they end up convincing themselves…

Donald Trump is neither.

He has convinced himself that he is so above everything and everybody that nothing will ever hurt him.
He’s not afraid of anything. He cannot, ever, be a bona-fide racist.

Neither is he a ‘fake’ one. He’s simply too smart for that. He actually knows that pretending such things would be bad for business.

Then why did he say something so awful?

It was a Freudian slip…

Back in the 1980s, psychologist Daniel Wegner suggested that the very system which aims to prevent Freudian slips may be to blame. According to his theory, subconscious processes are continuously scouring our thoughts to keep our innermost desires locked away. When such a thought occurs, instead of remaining quiet – ironically – the thought may be announced to the conscious brain, causing you to think it.

Then it’s only a matter of time before the truth slips out. “When we’re thinking about something we’re priming the relevant words, they’re being prepared to be spoken in case we need them,” says Motley. With so many options, the word we end up choosing can be revealing.

s---house

“$hithouse, not $hithole”

Spoken words have three dimensions.

Their ‘intrinsic’ meaning, the context where the speaker ‘introduces’ them and the manner in which they are received by those who hear them.

Evaluating ‘words’ along these three dimensions offers us the opportunity to gouge not only what the speaker wanted to say but also his general attitude towards the subject/audience and what the audience feels about the whole thing.

‘I could shoot someone!’

US Republican frontrunner Donald Trump is so confident in his support base that he said he could stand on New York’s Fifth Avenue “and shoot somebody” and still not lose voters.

Donald Trump is just trying to build up the audience for Thursday’s debate, for which we thank him,” said a Fox News spokesman.

‘I tried to get that house!’

I wanted to get that house to build a building that would have employed tremendous numbers of people. But when the woman didn’t want to sell, ultimately I said forget about it.”

Well… not exactly…
First of all, he wasn’t trying to build anything bigger than a parking lot.
Secondly, he didn’t say anything like ‘forget about it’. He had been taken to court by the owner of the building – a widowed lady in her 70’s, where he was told by the judge that eminent domain was not intended for that kind of situations.

Despite these two incidents he had been nominated by the Republican National Convention to run for US President in 2016.

That bad was the Republican’s need to win those elections.

‘Grab them by the pussy!’

I better use some Tic Tacs just in case I start kissing her. You know I’m automatically attracted to beautiful – I just start kissing them. It’s like a magnet. Just kiss. I don’t even wait. And when you’re a star they let you do it. You can do anything.

(Billy) Bush: Whatever you want.

Trump: Grab them by the p****. You can do anything.

Trump later brushed aside this incident as “locker room banter” while his “former campaign manager Corey Lewandowski told CNN that the American people would appreciate that Mr Trump “talked from the heart. We’re electing a leader, not a sunday school teacher”“.

Eventually, enough of the ‘American People’ obliged for ‘the Donald’ to become the 45th President of the US.
Proving:
1. How desperate those Americans  were to elect a Republican to the White House and
2. How despondent the rest of the American People were at the thought of Hillary Clinton manning the office where her husband had ‘not had sex with that woman’.

‘Sh- – hole.’

“Why are we having all these people from shithole countries come here?” Trump said, after being presented with a proposal to restore protections for immigrants from those countries as part of a bipartisan immigration deal.

“Certain Washington politicians choose to fight for foreign countries, but President Trump will always fight for the American people,” said Raj Shah, a White House spokesman. “Like other nations that have merit-based immigration, President Trump is fighting for permanent solutions that make our country stronger by welcoming those who can contribute to our society, grow our economy and assimilate into our great nation.”“Certain Washington politicians choose to fight for foreign countries, but President Trump will always fight for the American people,” said Raj Shah, a White House spokesman. “Like other nations that have merit-based immigration, President Trump is fighting for permanent solutions that make our country stronger by welcoming those who can contribute to our society, grow our economy and assimilate into our great nation.”

The difference being that this was President Trump speaking, not the candidate…

Yet while a biased media hyperventilating is no virtue, Trump’s great flaw is that he keeps giving them ammunition. One minute he’s riding high, the next he’s running for his life.

The “s—hole” storm is a perfect case in point.

Still basking in the afterglow of getting tax reform passed, Trump confidently convened a bipartisan group of congressional members for a televised meeting Wednesday on the “Dreamers” and related ­immigration issues.

The president presided in such CEO fashion that even CNN — yes, CNN — declared the meeting remarkable and Trump’s leadership commendable.

The next day, the president boasted about the compliments — and then acted as if he were ­beloved from sea to shining sea. At a follow-up meeting, he unleashed the furies with his derogatory ­remarks.

Did he forget that Democrats are out for his blood? Didn’t he learn anything from the torrent of White House leaks that bedeviled his early months?

Considering that the last excerpt comes from an article authored by Michael Goodwin and  published by Fox News, is it possible that at least some of Trump’s followers have had enough?
Will he be able to oblige them?

‘I have two leftovers. I call them leftovers. They haven’t been very nice to me. I will beat them. After I beat them I will be so presidential,’ Trump told Fox News Sunday host Chris Wallace, referring to Sen. Ted Cruz and Ohio Gov. John Kasich, the other two GOP candidates in the presidential race.

‘You’re going to be so bored, you’re going to say this is the most boring human being I’ve ever interviewed,’ Trump continued. 

‘I think if I act very presidential I’ll be dull, but that will be fine,’ he added.

Doi copii mici au fost agresați sexual.
Poliția a avut nevoie de două zile pentru a-l identifica pe suspect, folosind imaginile înregistrate de o cameră de supraveghere.
După arestarea acestuia, un polițist, au început disensiunile. Între ministrul de interne și inspectoratul general de poliție precum și între primul ministru si ministrul de interne.

Apoi disensiunile au ajuns și în spațiul virtual.

Un judecător atrage atenția pe FB că pedofilia și agresiunea sexuală față de un minor sunt două lucruri diferite. Prima fiind o stare mentală alterată iar a doua o infracțiune pedepsită de Codul Penal.

Susținătorii ‘familiei tradiționale’ se activează brusc:

„Într-un mesaj postat pe Facebook, judecătorul Cristi Dănileț, cunoscut ca un susținător al homosexualilor, lansează „o dezbatere” aprinsă printre internauți,  în contextul cazului polițistului care a abuzat doi minori, în Drumul Taberei, întrebând „Ce numiți voi pedofil?”. Judecătorul Dănileț spune, răspunzând avalanșei de comentarii la întrebarea sa, că „Termenul „pedofil” nu este unul juridic” și că pedofilia nu ar fi o infracțiune. Judecătorul care spunea la un moment dat că este de acord cu zoofilia, afirmă că diferența între violatori și pedofili este că primii comit o infracțiune, așa că merg la închisoare, în timp ce ultimii sunt bolnavi psihic, deci trebuie internați.”

Având în vedere gravitatea actului și consecințele oribile asupra victimelor, intensitatea reacției publice este perfect normală. Chiar și confuzia unora dintre cei care își exprimă sentimentele.

„Aș vrea să-l întreb pe dl Danileț așa:”Cum ați reacționa dacă fetita dvoastra ar fi violata de un individ ca asta?” . Ca sa fim seriosi , prea putin conteaza definitia in asemenea cazuri! Chiar nu m-ar interesa ce boala are sau ce dracu e aia pedofilie. Singura grija ar fi sa fie pedepsit, pentru ca altii ca el sa nu mai aiba curaj sa faca ce a facut el. Asa trebuie gandit stimate si distins domn!”

Acum, după ce suspectul a recunoscut faptele, poate că ar fi cazul să ne gândim un pic și la viitor. Nu doar la ‘cum a fost posibil așa ceva’ ci și la ‘ce facem de acum încolo’.

Cel mai important lucru în situații din astea este să reducem cât mai mult confuzia din jurul subiectului.

Adică exact ce încearcă judecătorul să facă.

Să ne explice diferența dintre ‘pedofilie’ – o ‘boală’ – și actele sexuale săvarșite cu un minor – acțiuni aflate sau nu sub influența vre-unor tendințe pedofile.

Partea proastă este că avem parte de multiple straturi de confuzie.

Unele chiar ‘instituționale’.

Codul Penal, ‘răscroit’ intens în ultima vreme, încă nu definește clar ce înseamnă „Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220” (în care se face vorbire despre „Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală”).
Nici măcar ultimele propuneri de modificare a Codului Penal nu aduc vre-o lămurire în această privință. Judecătorii sunt nevoiți să se ghideze după „Decizia nr.III din 23 mai 2005” a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Preocuparea judecătorului a cărui postare a generat toată această dispută începe să devină din ce în ce mai legitimă, nu vi se pare?

Dacă tot suntem la capitolul ‘întrebări’, hai să mai pun una.
Cum ați judeca – în robă fiind, nu pe o bancă în parc – acțiunile unui polițist care se urcă într-un lift lângă doi copii mici, îl oprește între etaje și se apucă să-i sărute pe copii și să-i pipăie pe sub haine? Cu sau fără voia lor…

Iată cum sunt descrise, cu o indignare perfect justificată, acțiunile care au dus la postarea de pe contul de FB al judecătorului:

„Frățică, fetița a fost pupată pe gură – nici mă-sa n-o pupă pe gură, pe abdomen, atinsă în zona intimă. Chiar ai pus întrebarea asta? Sigur nu vrei s-o ștergi? Dacă era fiică-ta ce ziceai, mă?”

În condițiile astea, de ‘vid legislativ’, postarea cu pricina capătă valențe de ‘semnal de alarmă’!

Dacă definițiile din Codul Penal nu sunt încă suficient de clare, ce mai contează dacă vre-un psiholog dibaci reușește să determine că un polițist are ceva tendințe de a ‘pupa copiii pe abdomen’?
Sau un profesor? Educator? Medic? Asistent?

Ce facem daca vreunul dintre aceștia este ‘arătat cu degetul’ de către ‘psihologul dibaci’?

Există pe undeva vre-un îndreptar la îndemâna ‘șefilor’? Ce poți face, în calitate de ‘conducător de unitate’, atunci când ți se atrage atenția, de către un psiholog – sau chiar de către colegi – că un subordonat/angajat are ‘tendințe de pedofilie’?
Or fi ceva mențiuni prin Codul Muncii cu privire la situația asta?

Ne mai ‘pieptănăm’ mult?

 

BetterFailling's avatarMan as a measure of all things.

Human behavior displayed by extremely egocentric individuals who are over-confident about their own brain power.

Individuals who share this particular combination are convinced that due to their ‘exquisite’ mind, their own understanding of the world is not only absolutely correct but also complete.
Simultaneously, their egocentricity makes them immune to what other people might say about anything.

Consequently, if one of the individuals described above also happens to have a sanguine enough disposition and to live in a ‘permissive’ enough social environment, chances are that he will (at least try to) become an authoritarian figure.

In order to achieve his (natural) goal he will use whatever pretext might be most suitable for the particular social environment in which he happens to live.

– Economic, if there’s a wide enough rift between the haves and the have-nots. Lenin, Mao Tze-Dung, Castro…
– Religious, ethnic or both, if a big enough proportion…

View original post 283 more words

Let me first clear up something.
I’m an engineer. Converted to sociology, indeed, but still an engineer.
So don’t expect any fancy wording or very sophisticated philosophical considerations!

Let’s pretend, for a moment, that we’ve just arrived on this planet. Just ‘you and me’, not ‘us humans’.
Being sent by some alien civilization to see what’s going on here.
Like we, ‘the civilized people’, study the natives still living in the Amazonian forest – minimum contact and so on, no intention what-so-ever to invade the territory or any other-way purposely intervene in the natural evolution of things.

I don’t know about you, but my report would be something like this:

The most interesting aspect of the planet is the manner in which the intelligent inhabitants have evolved.
Those living in a relatively small and isolated corner of the landmass have somehow developed the most consequential culture and then imposed some very important aspects of it on most of the rest.

Even more baffling is the fact that all major religions observed on this planet start from the same tenet.

the golden rule

The only thing which singles out those who had managed to impose their culture on most the rest being that they apply the rule in a ‘pro-active’ manner.
‘Do unto others what you wish others to do unto you’ versus ‘do not do unto others what you don’t like being done unto you’. ‘Normative’ versus ‘preemptive’.

– Why are you so baffled about any of this? The universal law of evolution maintains that things which are not suitable enough for the environment where they happen to exist will eventually disappear… Each culture produces a certain civilization – modifies the environment according to its wishes/as a consequence of its mistakes, and the other cultures have to adapt/evolve to the new situation… nothing new or peculiar here…

– Nothing new, indeed, except for the fact that while most of the cultures on this planet learned to ‘live and let live’ – “do not do unto others…”, while the two most successful ones have adopted the slightly but very consequentially different “do unto others…”, a.k.a. ‘who’s not like us is against us’….

– Is there any explanation for the most aggressive attitude being the most successful one?
Until now, at least… considering that the two cultures which share the ‘do unto others what you wish to be done unto you’ attitude seem to ‘have worked themselves up’ into a rather ‘confrontational situation’… both intra and inter culturally…

– The only putative explanation I can come up with for such a divergent evolution is that Plato, the seminal intellectual figure of the ‘doers’, taught his followers not only that the world is knowable but also that he who has reached a learned state must, forcefully if necessary, lead his peers to the ‘light’ he had found while the ‘significant others’ believe that the learned ones should speak out, at their discretion, only when somebody asks them to.

.

.

– One more thing.
The immediate consequence of Plato’s teachings was that Alexander – an emperor who was tutored by Plato’s eminent student, Aristotle, had conquered most of the then civilized world only to die, untimely, a drunkard’s death… intoxicated by booze, intoxicated by power… who cares?

Nu știți ce-s ăia Krampuși?

Krampus

Niște arătări care vin să strice sărbătorile de iarnă.
Copiilor care n-au fost cuminți, în versiunea modernă, dar nu numai.

Și ce legătură au monștrii ăștia central Europeni cu Plugușorul nostru, obicei cu un caracter pronunțat extracarpatic?

Două chestii.
Ambele fac parte din suita Sărbătorilor de Iarnă.
În al doilea rând, există și la noi un echivalent al Krampuslauf. Mersul cu Ursul. Nu este chiar același lucru – sunt destule deosebiri între culturile central și est Europene, dar pot fi identificate suficient de multe paralele între ele încât să ne gândim la o origine comună.

Și, până la urmă, care e treaba cu sărbătorile astea?
Creștinii sărbătoresc Nașterea Mântuitorului, țăranii marchează reînceputul ciclului agrar, din ‘străfundurile păgâne’ avem referirile la cultul Soarelui…

Primii creștini nu prea aveau treabă cu luna Decembrie. Pe vremea aia sărbătoreau Botezul lui Cristos și ignorau nașterea. „Unii dintre ‘capii bisericii’ se opuneau idei de a sarbători o naștere. Origen (c.185-c.254) susținea în predicile sale că ar fi fost greșit ca Hristos să fi fost onorat in același mod în cae fuseseră onorați Faraon hi Herod. Zilele de naștere erau potrivite doar pentru zeii păgâni”
Alți „capi ai bisericii” aveau alte păreri.
În timp au fost propuse multe zile ‘de naștere’, din 17 Noiembrie până în 20 Mai.

Cert este că prima sărbătorire oficială a Crăciunului a avut loc abia în 336 și a fost organizată de Constantin. Adică de împăratul care a oficializat cultul creștin pe întreg imperiul aflat sub controlul său.
E greu acum, dupa aproape 2000 de ani, să punem degetul pe motivul care l-a convins pe Constantin să facă acest lucru.
E simplu, totuși, să constatăm că în aceiași zi romanii îl sărbătoreau pe Sol Invictus (Soarele Neînvins), obicei preluat, foarte probabil, de la egipteni.

In acest context, devine interesantă observația că „doar un număr relativ mic de culturi au dezvoltat religii centrate pe cultul Soarelui. Egiptenii, Indo-Europenii si Meso-Americanii. ‘Locul comun’ caracteristic tuturor acestor grupuri era nivelul înalt de civilizație urbană și o puternică ideologie bazată pe sacralitatea monarhiei. În toate aceste culturi Soarele este prezentat ca stapânul ambelor lumi, de sus și de jos, pe care le străbate, majestuos, în fiecare zi.

Cultură urbană, rege sacru, ciclu agricol cu faze clare, cam astea ar fi cele trei caracteristici comune împărtașite de culturile care s-au bazat pe religii de sorginte solară.

Să vedem mai întâi cum e cu ‘ciclul agricol cu faze clare’.
Egiptul depindea, în întregime, de Nil. De revărsările Nilului, mai bine spus. Revărsări care aveau loc odată pe an. Și cum singurul lucru observabil de care vechii egipteni puteau lega aceste revărsări era mișcarea aparentă a Soarelui pe cer… iată cultul Soarelui.
Ceva similar s-a întămplat în zonele agricole cu climă temperată. Acolo unde apar diferențe atât de mari de temperatură între vară și iarnă încât trei luni pe an mare parte din vegetație moare sau este încetinită foarte mult. Și unde revenirea Soarelui – după solstițiul de iarnă, 21 decembrie, este sărbătorită cu foarte mare veselie.

Dar de ce era nevoie de un ‘nivel înalt de civilizație urbană’ pentru apariția unei religii solare? Și de ‘sacralitatea monarhiei’?

Păi chiar credeți că e nevoie să li se reamintească țăranilor despre importanța Soarelui? Sau, celor egipteni, despre cât de important era mâlul fertil adus de creșterile anuale ale Nilului?

Cosmogoniile de natură religioasă pun întotdeauna căruța în spatele cailor.
Conform autorilor lor, ‘întreaga fire’ este creația unor ‘agenți originali’, cărora oamenii trebuie să le se ofere dovezi continue de respect pentru ca lumea să rămână așa cum ne-am obișnuit noi să fie.
Asta în timp ce cosmogoniile de natură istorică sugerează că, indiferent de cum s-or fi pornit lucrurile, la un moment dat locuitorii unor anumite ținuturi au început să țeasă diverse mituri cosmogonice. În funcție, bineînțeles, de stadiul de dezvoltare socială în care se aflau la momentul când au început ‘să pună urzeala’. Și care mituri cosmogonice au evoluat odată cu locuitorii respectivi.
Tot așa au evoluat ‘dovezile de respect’ care trebuiau manifestate pentru ca lumea să-și păstreze congruența.

Orice civilizație urbană, și cu atât mai mult una ‘înalt urbană’, depinde în mod esențial de o agricultură funcțională. Chiar dacă locuitorii orașelor au o foarte puternică tendință de a uita chestia asta.
Țăranii vor găsi, aproape întotdeauna, o cale de supraviețuire în eventualitatea dispariției pieței care le consumă produsele. În schimb orășenii vor avea, în mod sigur, niște probleme enorme de fiecare dată atunci când vor dispărea sursele de aprovizionare cu alimente.
Imperiul Roman de Apus s-a prăbușit tocmai pentru că nu a înțeles chestia asta.
După ce Iulius Cezar a cucerit Egiptul și apoi Galia, romanii – mă rog, conducătorii lor, au crezut că imperiul va dura veșnic. Aveau surse aparent inepuizabile de hrană iar locuitorii Romei păreau dispuși să le apere ‘manu militari’. Și chiar să cucerească altele. Cum s-a întâmplat pe vremea lui Traian.

Numai că prea mult ‘panem et circenses’ pus, în scopuri ‘electorale’, de către ‘aristocrație’ la dispoziția plebei a făcut ca aceasta să se ‘moaie’. Cu alte cuvinte, din dorința de a-și păstra privilegiile, aristocrația urbană și-a tăiat singură craca de sub picioare. Când a fost nevoie de soldați care să apere rutele de aprovizionare cu hrană, plebea a spus „pas”. Nu că nu s-ar fi prezentat la ‘încorporare’… pur și simplu nu a fost în stare, pe câmpul de luptă, să facă față ‘provocărilor’. Greu de descris acum, în amanunt, mecanismul care a dus la dispariția forței militare a imperiului Roman de Apus. Corupția conducătorilor, scârba acumulată în clasa de mijloc, ‘lumpenizarea’ clasei de jos… până la urmă rezultatul contează.
Căile de aprovizionare cu alimente a cetățenilor Romei, nodul gordian al imperiului, au fost întrerupte. Nodul a fost tăiat iar imperiul s-a destrămat extrem de repede. Citadinii de altădată s-au întors, foarte repede, la o existență eminamente rurală. Pentru mai bine de 1000 de ani.

După această rememorare, devine mult mai ușor de înțeles de ce o civilizație urbană, și mai ales una care depinde de o agricultură eminamente ciclică, va avea tendința de a dezvolta o cosmogonie solară. Adică una plină de avertismente dure la adresa conducătorilor, și a ‘beneficiarilor urbani’, cu privire la importanța activităților desfășurate sub ‘imperiul’ Soarelui.

‘Da’ nu crezi că ai cam luat-o razna?
Ai pornit de la plugușor și ai ajuns la cosmogonii… revino la chestiune, stimabile, că ne-ai cam pierdut pe drum…’

Cam asta aveam și eu în program…
Dar nu înainte de a vă atrage atenția că sacralizarea monarhiei nu e o chestie chiar atât de simpla pentru monarhi! Din exterior, ni se pare că beneficiază de condiții ‘regești’. Ceea ce este adevărat, numai că și cerințele ce apasau pe umerii lor au fost foarte dure.
Iar dacă ne uităm cu un pic de atenție, vom descoperi că monarhia a cam disparut din marea majoritate a ariilor acoperite pe vremuri de religiile solare. Mă refer aici la monarhia efectivă, aranjamentul social în care monarhul chiar avea un cuvânt de spus cu privire la mersul lucurilor.

Să revenim la oile noastre. La Plugusor, la Urs, la Krampuși…

Păi care e semnificația Plugușorului? Avem un conducător, ‘bădica Traian’, care face în așa fel încât el și oamenii care îl urmează să aibe ce mânca atunci când ‘omătu-i mare’. În toate variantele Plugușorului este vorba doar despre nevoia ca ordinea firească a Universului să fie păstrată.
Adică despre nevoia de colaborare dintre cei care ‘traiesc de pe urma plugului’. Cei care trag să meargă toți în aceiași direcție iar cei care au coarnele pe mână să-l țină drept și să întoarcă doar la capatul rândului.

Chestia e că Badica Traian nu vorbește, de loc, despre ‘ce s-ar putea întâmpla dacă’.
Pe tot parcursul Plugușorului curge doar lapte și miere. Nici un avertisment, nimic!

Ei bine, aici întervine Mersul cu Ursul.
Și să nu uităm ordinea! Întăi se merge cu Ursul, sau cu varianta mai diluată, Capra, și abia apoi cu Plugușorul.

Mai întâi avertismentul, ce s-ar putea întâmpla dacă ‘forțele răului’ nu ar fi ținute în frău prin colaborarea dintre oameni – de la Ursarul care il controlează pe Urs și până la copii care stau cu gura căscată în uliță.
Și apoi îndemnul. ‘Hai, înapoi la muncă, gata cu atâta sărbătoare. Mai lăsați și pentru la anu’.’

‘Foarte instructiv expozeul tău… dar ai uitat ceva!
Ce rol au Krampușii în toată chestia asta?
Și, din cîte știu eu, central-europenii n-au nimic care să fie echivalent cu Plugușorul nostru…’

Vorbeam mai devreme despre asemănările și deosebirile care există între Europa de Est și cea Centrală.
Coeziunea socială de dincolo de Carpați, și până la Atlantic, este mult mai mare decât cea care există între Carpați și Urali. Acolo pur și simplu nu este nevoie de Plugușor. Oamenii știu și singuri să se apuce de muncă după ce se termină sărbătorile. Și, în același timp, au învățat de mult că fiecare trebuie să-și îndeplinească cu seriozitate sarcinile pentru ca lucrurile să decurgă normal.

Tocmai din acest motiv Krampușii se adresează mai ales copiilor. Nu mai păcălesc pe nimeni altcineva. Chiar și asta funcționează doar în măsura în care părinții nu-și avertizează odraslele asupra ‘înșelătoriei’.

Și uite-așa, într-o parte a lumii, niște avertismente sedimentate în timp au ajuns motiv de amuzament popular – Krampușii, în timp ce în altele, acolo unde sedimentarea a fost răscolită de zvârcolirile istoriei, aceleași avertismente au devenit pretexte pentru cerșetorie.
Adică cetele de ursari fantomă care bântuie deja Bucureștiul, asurzindu-ne cu bătăi de tobă.

Cu Ursu'n Obor