Doi copii mici au fost agresați sexual.
Poliția a avut nevoie de două zile pentru a-l identifica pe suspect, folosind imaginile înregistrate de o cameră de supraveghere.
După arestarea acestuia, un polițist, au început disensiunile. Între ministrul de interne și inspectoratul general de poliție precum și între primul ministru si ministrul de interne.
Apoi disensiunile au ajuns și în spațiul virtual.
Un judecător atrage atenția pe FB că pedofilia și agresiunea sexuală față de un minor sunt două lucruri diferite. Prima fiind o stare mentală alterată iar a doua o infracțiune pedepsită de Codul Penal.
Susținătorii ‘familiei tradiționale’ se activează brusc:
Având în vedere gravitatea actului și consecințele oribile asupra victimelor, intensitatea reacției publice este perfect normală. Chiar și confuzia unora dintre cei care își exprimă sentimentele.
Acum, după ce suspectul a recunoscut faptele, poate că ar fi cazul să ne gândim un pic și la viitor. Nu doar la ‘cum a fost posibil așa ceva’ ci și la ‘ce facem de acum încolo’.
Cel mai important lucru în situații din astea este să reducem cât mai mult confuzia din jurul subiectului.
Adică exact ce încearcă judecătorul să facă.
Să ne explice diferența dintre ‘pedofilie’ – o ‘boală’ – și actele sexuale săvarșite cu un minor – acțiuni aflate sau nu sub influența vre-unor tendințe pedofile.
Partea proastă este că avem parte de multiple straturi de confuzie.
Unele chiar ‘instituționale’.
Codul Penal, ‘răscroit’ intens în ultima vreme, încă nu definește clar ce înseamnă „Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220” (în care se face vorbire despre „Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală”).
Nici măcar ultimele propuneri de modificare a Codului Penal nu aduc vre-o lămurire în această privință. Judecătorii sunt nevoiți să se ghideze după „Decizia nr.III din 23 mai 2005” a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Preocuparea judecătorului a cărui postare a generat toată această dispută începe să devină din ce în ce mai legitimă, nu vi se pare?
Dacă tot suntem la capitolul ‘întrebări’, hai să mai pun una.
Cum ați judeca – în robă fiind, nu pe o bancă în parc – acțiunile unui polițist care se urcă într-un lift lângă doi copii mici, îl oprește între etaje și se apucă să-i sărute pe copii și să-i pipăie pe sub haine? Cu sau fără voia lor…
Iată cum sunt descrise, cu o indignare perfect justificată, acțiunile care au dus la postarea de pe contul de FB al judecătorului:
În condițiile astea, de ‘vid legislativ’, postarea cu pricina capătă valențe de ‘semnal de alarmă’!
Dacă definițiile din Codul Penal nu sunt încă suficient de clare, ce mai contează dacă vre-un psiholog dibaci reușește să determine că un polițist are ceva tendințe de a ‘pupa copiii pe abdomen’?
Sau un profesor? Educator? Medic? Asistent?
Ce facem daca vreunul dintre aceștia este ‘arătat cu degetul’ de către ‘psihologul dibaci’?
Există pe undeva vre-un îndreptar la îndemâna ‘șefilor’? Ce poți face, în calitate de ‘conducător de unitate’, atunci când ți se atrage atenția, de către un psiholog – sau chiar de către colegi – că un subordonat/angajat are ‘tendințe de pedofilie’?
Or fi ceva mențiuni prin Codul Muncii cu privire la situația asta?
Ne mai ‘pieptănăm’ mult?