Archives for category: respect mutual
« Older Entries

‘Dacă am avea și noi un Havel…’

May 28, 2025 //
0

‘Ce s-ar fi întâmplar dacă Hitler s-ar fi născut în Anglia?
Nimic. O vreme ar fi lucrat ca zugrav și spre sfârșitul vieții ar fi ajuns la balamuc!’

O selecție cât se poate de interesantă, și inspirată, a momentelor care jalonează drumul parcurs până acum. Suficient de detaliată pentru a scoate în evidență pașii pe care îi mai avem de făcut.

În primul rând, trebuie să părăsim suprafața. Să lăsăm în pace evidența. Faptele.
Și să ne uităm puțin în oglindă. În sufletele noastre.

“Maia Sandu a câștigat președinția împotriva unei oligarhii susținute de Rusia. Cu toate acestea, cazul moldovenesc are specificitățile sale și nu oferă neapărat o rețetă generalizabilă.”

Bineînțeles că Moldova are particularitățile sale. Ca toate celelalte. Ca toate celelalte țări și națiuni. Acesta fiind motivul pentru care nu există rețete generalizabile…

În afară de particularități – care contează pentru fiecare dintre situații dar sunt irelevante atunci când încercăm să înțelegem straturile mai profunde – există și un fir roșu.

Nimeni, dar absolut nimeni, nu se apucă să rezolve problemele până când nu le ajunge cuțitul la os!

Și atunci? Dacă așa fac toți, cum mai pot fi explicate diferențele?
Prin capacitatea diferită de înțelegere. Prin capacitatea de a vedea, mai repede, cât de puțin mai are cuțitul până la os.

Când eram mic, adică în urmă cu o jumătate de secol, am citit pe undeva chestia aia despre Hitler. Despre importanța locului unde te-ai născut. Despre capacitatea locului respectiv de a face față diverselor provocări.
Capacitate care ar putea fi descrisă ca ‘maturitate socială’.
Bine, ‘senectutea socială’ nu este infailibilă, vezi Brexit, dar are totuși ceva avantaje… Ai ‘unde să te întorci’!
După ce ți-ai dat seama că ai luat-o pe arătură….
Dacă n-ai apucat însă să te obișnuiești ‘cu asfaltul’, e mai greu. Îți dai seama, la un moment dat, că nu vrei să fii unde ai ajuns, doar că dureză mai mult.

Și totuși. Ce ar mai fi de înțeles?

Noi, adică imensa majoritate a comentatorilor din presa românească – nu numai dar acum discutăm cazul României, relatăm evenimentele în cheia ‘Maia Sandu a câștigat alegerile.’
De parcă alegerile ar fi un fel de concurs de frumusețe… Ceva în genul expozițiilor canine sau a petrecerilor câmpenești care se termină cu alegerea unei miss.

Abia după ce vom fi înțeles că Moldova este cea care a câștigat, enorm, prin alegerea Maiei Sandu dintre toți cei care se oferiseră să ocupe fotoliul de președinte, abia de atunci încolo vom avea și noi parte de un Havel.
Până atunci… nici măcar n-am fi în stare să-l recunoaștem pe stradă!
Chiar dacă l-am ales deja, ‘din lipsă de altceva mai bun’, ca președinte al nostru.

Tags , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana, Incredere, respect mutual

Intelectualul bine temperat

June 26, 2024 //
0

” Cea mai serioasă disfuncție societală este aceea când
publicul care populează colectivitatea respectivă
nu știe sau uită că el este cel ce are nevoie de intelectuali și nu invers.
Nu intelectualul are nevoie de vreun public, pentru a se împlini. “

Diagnosticul, „disfuncție societală”, este cât se poate de corect.
Atunci când intelectualul nu-și găsește locul în societate, întreaga societate are de suferit.
Doar că…. de cele mai multe ori situația atât de corect diagnosticată este produsul unor intelectuali care nu și-au înțeles cu adevărat menirea.
Ceea ce este cunoscut îndeosebi sub numele de comunism a fost consecința strădaniilor unor intelectuali care o luaseră razna. De la Marx până la politrucii care îl făcurseră posibil pe Ceaușescu.
Ceea ce este cunoscut sub numele de fascism a apărut tot datorită unor așa considerați intelectuali.

Una dintre contribuțiile esențiale ale ‘intelectualismului’ este confuzia malignă din jurul pretinsului conflict dintre colectivism și individualism.
Comunismul – și câteodată fascismul – fiind prezentate ca fiind colectivisme nocive în timp ce ‘individualismul’ este prezentat de promotorii confuziei ca fiind ideal.
Am pus individualismul între ” pentru că în zilele noastre avem de a face cu o formă cel puțin ‘confuză’ de individualism. Individualismul de tip ‘fiecare împotriva tuturor’.
Mai mult, faptul că individualismul, de toate formele, provine din liberalism este ocultat cu obstinație, ‘liberalismul’ fiind nociv în ochii intelectualilor ‘individualiști’!
Ei bine, dacă ridică puțin capul deasupra ceței pompate de individualiștii teoretici devine cât se poate de evident că atât soluția comunistă – la care se poate ajunge doar prin dictatură socialistă – cât și cea fascistă – dictatură mândră de natura sa – sunt, în realitate, forme maligne de individualism. Pentru simplul motiv că întreaga societate este dusă de râpă din cauza concentrării disfuncționale a puterii. Din cauza acaparării puterii de către un număr foarte redus de indivizi! De indivizi cât se poate de individualiști…
Asta în timp ce societățile care funcționeză în regim de democrație liberală sunt niște colectivități compuse din indivizi care se respectă între ei!
Așa zisul colectivism asociat comunismului și fascimului este doar o fentă! O promisiune calpă făcută de niște intelectuali cu o viziune extrem de egoistă unei gloate suficient de exasperată pentru a pune botul la o asemenea prostie. Gloată ajunsă la exasperare tocmai pentru că intelectualii care ar fi trebuit să o avertizeze au preferat să doarmă-n post.

Cum rămâne cu individualimul?
Individualitatea se poate defini și apăra doar împreună. Împreună cu ceilalți și doar în măsura în care indivizii care participă la proces își respectă unii altora individualitatea.
Cu alte cuvinte, comunismul și fascismul – pretins colectiviste – sunt doar individualisme duse la extrem. Asta în timp ce democrația liberală este un foarte bun exemplu despre ce înseamnă un colectiv care se autoreglează. Tocmai pentru că – și doar atâta timp câtă vreme – indivizii care trăiesc în acel colectiv își respectă reciproc individualitățile.

Au mai rămas doar ‘nevoile’ intelectualilor. Că și ei sunt oameni, nu?
Au intelectualii nevoie de „public”?!?

Care dintre intelectuali?

Cei care se definesc „pe sine se”, în fața oglinzii?
Plini până la refuz de libertate interioară? Suficient de liberi în sinea lor încât devin capabili să se strecoare printre toate restricțiile impuse de regim? Indiferent de cât de dictatorial ar fi acesta?
Sau intelectualii recunoscuți ca atare de către cei în mijlocul cărora trăiesc?

Care intelectuali?
Cei care au nevoie să fie apărați în fața dictatorilor?
Sau intelectualii care se pun la dispoziția dictatorilor? Cozile de topor folosite de Lenin pentru a-i distruge pe cei care au îndrăznit să se opună ‘voinței poporului’? Voinței poporului personificată de voința lui Lenin… a lui Lenin și a (ne)’demnilor’ săi urmași…
Poate intelectualii care preferă ‘liniștea’? Care scriu ‘pentru sertar’? Dacă se mai ostenesc să facă și chestia asta….
Primii au nevoie de o societate funcțională. Care acționează ca un colectiv. Ai căror membrii se ajută și apără unii pe ceilalți. Care știu că respectul reciproc este singura cheie care păstrează deschisă ușa către viitor.
Cei din doua categorie sunt politrucii lui Ceaușescu. Care o duc bine pentru o vreme. După care li se prăbușește ceru-n cap. De cele mai multe ori încă din timpul vieții! Trași pe linie moartă, câteodată chiar la propriu, pentru orice ‘deviație’…
Cei din a treia categorie o vor duce la fel de prost precum restul societății lăsate la dispoziția dictaturii. Precum societatea ramasă la dispoziția ‘celorlalți’. Precum societatea lăsată fără alternative tocmai pentru că ei, intelectualii, au ales să se dea la o parte.

Tags , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, colaborare, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, respect mutual

Propaganda lu’ Pește…

February 2, 2024 //
0

Cine a mai văzut mămăligă încălzită pe o plită rece?
Și cine s-ar apuca să pună mămăligă direct pe plită înainte de a curăța bine praful depus de vreo 10 ani?

Tags
Categories 1989, alegerile pe care le facem, Cu pielea la bataie, In limba Romana, Intentie, respect mutual

Depresie

April 20, 2023 //
2

Am aflat de pe FB că Iulia Marin – o ziaristă de 32 de ani, nu mai este printre noi.
Goagal și… ajung la un articol care descrie cariera ei de jurnalist.
Pasiunea cu care își făcea meseria.
Pasiunea cu care încerca să aducă informații relevante la cunoștinta cititorilor. A ‘consumatorilor de presă’.
Și lupta Iuliei cu depresia.

La finalul articolului am fost îndemnat să continui.
Să citesc în continuare.
Să mă informez despre celelalte subiecte importante ale zilei.

Simt cum mă apucă depresia!
Și un fel de furie pasiv-agresivă.
Oare oamenii aștia nu-și dau seama că își taie singuri craca de sub picioare?
OK, deocamdată au reușit să ne fure nouă valiza… și se fâțâie mândri cu ea prin oraș…
Dar cât o să mai dureze chestia asta?
Poate că om fi noi mulți dar proști… numai că foamea e cel mai bun profesor.

De la un moment dat încolo tot o să ne dăm seama că om fi noi proști… dar suntem mulți!

Tags , , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, aroganta, comunicare efectiva, constiinta de sine, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, respect mutual, Tara din care traim

Audi alteram partem

March 5, 2023 //
0

„Despre morți, doar adevărul”
Așa m-a învățat unul dintre preoții care m-au botezat. Vreo 50 de ani după aceea, cu puțină vreme înainte ca el însuși să devină ‘subiect de discuții’.

Nu i s-a bătătorit bine pământul pe mormânt și ‘adevărul’ despre Șora a început să iasă la iveală.

„Bine, oamenii care au citit minim trei cărți din colecția BPT s-au prins imediat că Mihai Șora, personajul de pe Facebook, n-avea nicio legătură cu omul Mihai Șora. Iar cei ce-l cunoscuseră personal știau că fusese un bolșevic, că a fost marginalizat doar pentru că era țuțărul Anei Pauker, că în Guvernul Petre Roman a fost chiar invers, omul a fost printre singurii care a ținut să rămână, în ciuda minerilor, că n-a fondat nicio colecție, doar a fost cenzorul ei și că, în principiu, e cam dus (din cauza vârstei) și nu scrie el fanteziile alea. Deci, două creaturi diferite.
Dar astea nu contează, pentru că lumea atunci, ca și acum, nu avea nevoie de omul Mihai Șora, de-ăia erau destui, ci de personajul Mihai Șora, din care sunt puțini.”

Cred ca ce deranjează cel mai tare la genul ăsta de oameni – adică la ‘Șora’, este ‘răzgândirea’ lor. Și amănuntul că răzgândirea lor a avut succes la public…

Imaginați-vă un Iliescu ieșit pe post și declarând că, de fapt, capitalismul de piață liberă și democrația autentică sunt, în practica de zi cu zi, mult mai bune decât ‘despotismul luminat’. Chestia aia pe care a încercat el sa o pună ‘în opera’. Înaintea lui Putin dar asta e altă discuție.

Avem într-adevar nevoie de ‘consistență’. De ‘consistency’… dar n-am gasit altă ‘traducere’. Avem atât de mare nevoie de consistență încât uităm de lecția fiului risipitor. Și de faptul că dumnezeu îl iubește mai mult pe păcătosul întors în turma decât pe neprihănitul care n-a avut vreodată ocazia să păcătuiască. Care, de fapt, nu a putut să greșească.
Care nu a reușit să-și înțeleagă greșeala, să și-o recunoască – măcar în sinea lui, ca apoi să facă un minim efort pentru a îndrepta ceva din ea.

Revenind la ‘moș Tăgârță’, spuneau unii la TV ca el a ‘înființat’ Biblioteca pentru Toti. Dacă e adevărat, tipul ăsta a facut mai mult pentru cultura română decât 95% din așa considerații intelectuali mioritici.

Cercetând internetul, aflu că Șora doar a reînființat BpT. Uite că „țuțărul Anei Pauker” făcuse ceva bun încă de pe vremea comunismului.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Biblioteca_pentru_to%C8%9Bi

Și atunci? Cum rămâne cu adevărul? La ce mai folosește spunerea lui?

Spunerea unui lucru… are niște consecințe. Nu neapărat ‘consistente’ cu scopurile vorbitorului.
Adevărul devine adevărat doar odată cu acceptarea lui ca atare de către ascultător.

Spunerea unui adevăr ‘adevărat’ are ca consecință lămurirea lucrurilor.
Rostirea unor jumătăți de adevăruri, înghițite pe nemestecate de către ascultători pentru că se potrivesc cu credințele împământenite deja în mințile acestora, reușește să întrețină – cel puțin pe termen scurt, ‘ceața’. Face în așa fel încât situația să rămână favorabilă pescuitorilor în ape tulburi.

Ăsta fiind motivul pentru care ‘răzgândiții’ sunt blamați atât de intens. Toți cei cărora le convine situația actuală sunt îngroziți de idea că s-ar mai putea răzgândi și alții. Subiectul ‘răzgândirii’ lor nici măcar nu contează!
Actul răzgândirii, în sine, este obiectul anatemei! Idea că ‘publicul’ ar putea gândi… fiecare cu/de capul lui…

Chestia asta provoacă frisoane.
De la dictatori până influenceri!
Tuturor celor care își arogă misiunea de a gândi pentru ceilalți.

Și totuși.
De ce „despre morți, doar adevărul”?!? De ce nu e suficient ‘despre morți, numai de bine’?

Morții nu se mai pot apăra. Nu mai pot minți în numele lor.
Dar noi putem.

Noi suntem singurii care mai putem. Minți.
Și, în același timp, noi suntem singurii care mai putem apăra adevărul.
Adevărul care este în același timp al lor, al morților, și al nostru. Al nostru, cei care mai avem încă atât de mult de pierdut. Adică totul!

Care adevăr trebuie rostit, repetat și apărat tocmai pentru că altfel ‘întunericul ne va fi ispită’.

Abia am ieșit din 50 de ani de ‘întuneric’.
Dinspre răsărit ne momește o altă ‘ispită’.
Singura noastră șansă este ca din ce în ce mai mulți dintre noi să se ‘răzgândească’.
Să înțeleagă că fiecare dintre noi e supus greșelii și că e OK să revii la calea cea dreaptă.

Și mai trebuie ceva.
Trebuie să învățăm, cu toții, să ‘iertăm greșiților noștri’!
Să învățăm, cu toții, să prețuim răzgândirea.

Tags , , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, aroganta, cadre mentale, comunicare efectiva, constiinta de sine, cooperare, Cu pielea la bataie, cultura, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana, Incredere, Intentie, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, psihologie, respect mutual, Tara din care traim

Dintr-o halbă-ntr-alta

January 31, 2023 //
0

Mă tot lovesc de indivizi care repetă: „Comuniștii au făcut și lucruri bune.”
Da, au făcut o grămadă de lucruri bune. Asta fiind explicația pentru faptul că ‘lagărul comunist’ a dăinuit vreo 70 de ani în timp ce doar un singur regim fascist a rezistat mai mult de 30. Unul singur, cel condus de Franco.
Dar toate s-au prăbușit până la urmă. Precum toate celelalte forme de dictatură. Cele care au precedat comunismul și cele care vor mai urma. Daca vor mai urma…

Și uite-așa ajungem la subiectul de astăzi.

„A fost vreun moment important al istoriei în care ați devenit convins că regimul comunist era pe ducă?

„Da, un eveniment mărunt, dar radical. Havel mi-a povestit de el. Nişte prieteni din copilărie din Moravia au venit la el pe neaşteptate, şi cum nu avea nimic de băut în casă, Havel a încercat să facă ce face tot praghezul: să ia o cană de porțelan de un litru şi să se ducă la crâşma din colț să cumpere bere la halbă. Doar că atunci când a ajuns jos, unul din securişti l-a oprit şi i-a spus: „Am cercetat, vizitatorii voştri nu sunt dizidenți, dă-mi cana, mă duc eu să iau bere şi o aduc imediat sus.” Când am auzit asta în 1989, am fost sigur că regimul e pe ducă. 29 decembrie 1989, când Václav Havel a devenit preşedinte, a fost cea mai bună zi din viața mea. Am ştiut că coşmarul țării mele se terminase. Eram din nou acasă, am supraviețuit secolului 20.”

În 1989, Havel – și orice alt praghez, se putea duce la colțul străzii – cu toate că era păzit de gealați – să cumpere bere la halbă.
Mircea Dinescu – ales la întâmplare dintre dizidenții români cu domiciliul ‘supravegheat’ – nu putea face același lucru. Pentru că nu era sigur că va găsi bere la cârciuma din colț… Trebuia să te duci în centru – dacă locuiai în București. Și nu erai sigur că merita efortul! Berea era ‘cam’ proastă…

Cu alte cuvinte, or fi făcut comuniștii și lucruri bune dar e sigur că au stricat berea. Printre alte lucruri…

Sunt suficient de bătrân pentru a-mi aminti ce gust avea berea la mijlocul anilor ’70. Și cum a devenit din ce în ce mai nasoală…
Iar comuniștii au mai stricat și alte chestii.

Iar cel mai grav e faptul că au stricat ‘educația’.
Nu doar învățământul, întreaga educație.
Au denaturat tot ce se transmite de la o generație la alta!

Nu intru acum în amănunte ‘tehnice’.

Redactorul care a pus laolaltă articolul din care am ‘extras’ ‘ilustrația’ cu care am început habar n-are ce înseamnă cei 12.5% menționati pe eticheta de Gambrinus.
Și nici o apăsare atunci când vine vorba despre exprimarea unei păreri cu privire la ceva… Cu privire la ceva despre care nu știe nimic…
Care părere, o dată exprimată, îi va scoate la iveală atât ignoranța cât și autosuficiența.

„Aveau concentraţii alcoolice de peste 12% (în care puţini mai cred azi)”….

Persoana respctivă scria la ziar în 2013. Cât de precoce o fi fost, tot a apucat câțiva ani de școală făcuți înainte de ’89.
În timp ce marea majoritate a celor care au educat copiii României în primii 10 ani ‘de libertate’ au fost și ei formați pe vremea când lumea era văzută, și predată, prin lupa ideologiei comuniste.
Știu că mă repet, sunt suficient de bătrân să țin minte diferența dintre profesorii formați înainte de venirea la putere a comuniștilor și cei care apucaseră să devină ‘oameni noi’.

Ce mă deranjează cel mai tare la chestia asta e că redactorul respectiv n-a avut nici un fel de apăsare. Nici o curiozitate…
Google funcționa bine mersi în 2013! Ți se pare ciudat? ‘Cum adică o bere cu 12.5%?’ Uită-te mă pe net! Întreabă pe cineva… Nu te repezi înainte precum un secretar de partid… că te faci de râs!
Am ceva cu omul ăsta?
În nici un caz. A fost ‘sub vremi’. A crescut ‘strâmb’ pentru că ‘așa bătea vântul’. N-a avut cine să-l sprijine!
Părinții au tot construit comunismul iar copiii au crescut cu cheia de gât.
Comunismul s-a prăbușit – precum toate dictaturile ce au fost și cele ce vor să vină, iar copiilor neglijați de părinții prea obosiți de efort li se pare că… dacă tot e libertate, atunci pot să facă tot ce vor! Fără să se mai gândească la consecințe…
Și de ce și-ar pune problema consecințelor? Și-au petrecut ‘cei 7 ani de-acasă’ la creșă iar la școală au învățat sub privirea binevoitoare a celui mai iubit dintre fii patriei…

Pentru generația mai nouă.
Berea se produce plecând de la un amestec de apă, malț și făină de orz. Ăia 12% erau proporția de ‘solide’ adăugate în amestec. Acum se măsoară câte zaharuri fermentabile sunt în mustul de bere, pe vremea aia se lucra mai ’empiric’.
Aveți aici mai multe amănunte:

Tehnologie
Tags , , , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, autoritarism, Ce tara lasam copiilor nostri?, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, In limba Romana, Manipulare, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, psihologie, rationalitate limitata, respect mutual, Tara din care traim

Disfuncționalități

November 16, 2022 //
0

Vineri, adică acu’ vreo 10 zile, am măturat din frunzele de pe stradă. O curte în dreapta și două în stânga…și pe partea cealaltă…
Oricum se adună la mine în față după două adieri de vânt!

Ce m-a apucat?
Nu măturase nimeni de mai bine de o săptămână. Când cad frunzele, adică toamna, măturătorii nu au cum să facă față…
De ce sunt atât de puțini? Pentru că nu ar avea ce face în restul anului…
De ce nu trece o mașină care să măture o dată pe săptămână?
Pentru că nu ne luăm noi mașinile de pe stradă în ziua aia!

Marțea următoare, adică acum mai bine de o săptămână, iar nu a măturat nimeni.
A trecut mașina care ia gunoiul, a golit tomberoanele dar a lăsat sacii cu frunze în fața curții.
‘Vine altă mașină. Cea care strânge sacii măturați de măturători!’
Până ieri – care a fost tot marți, am mai adunat vreo doi saci. Peste primii patru!
Ieri au venit și măturătorii oficiali. Care au pus și ei doi saci peste grămadă. Doi peste grămada ‘mea’ și încă câte unul din două în două porți.

Aseară, pe la 8, mă cheamă un vecin la poartă.
Când ies pe ușă, văd o pală de fum.
Instinctiv, iau extinctorul cu mine. În dreptul palei e parcată, de obicei, mașina.
Deschid poarta și vă doi vecini care încercau să stingă focul.
Doi necunoscuți aprinseseră unul dintre sacii cu frunze.
Un alt necunoscut – care trecea pe acolo cu mașina, a observat. A oprit și a încercat să stingă focul cu extinctorul de la mașină.
Unul dintre vecini – care tocmai venea acasă, s-a dus la el în curte după o găleată cu apă. Celălalt a rămas să mă cheme pe mine. Necunoscul bine intenționat a plecat.
Am stins focul.
Și am sunat la 112. La nici 10 metri de poartă e o cameră de supraveghere stradală. Poate a ‘surprins’ ‘evenimentele’.
Dispecera de la 112 transferă apelul la Poliție.
Dispecerul de la Poliție trimite un echipaj.
Care mă întreabă ce s-a întâmplat.
Relatez povestea telefonului fără fir iar polițiștii îmi spun că fără semnalmentele celor doi necunoscuți nu au ce să facă.
Le arăt camera.
‘Aia ține de poliția locală. Noi nu avem acces la ea!’
‘?!?’
‘Trebuie să luăm legătura cu ei… durează! Mai bine dăm căteva ture cu mașina pe străzi, poate îi găsim…’
Azi dimineață, la 10 zile de când stau sacii pe stradă, am sunat la ‘gunoieri’.
Dispecera, mai ales după ce a aflat despre începutul de incendiu, părea chiar impresionată:
‘Am să-l anunț pe șeful de zonă!’

Am măturat din nou, am pus frunzele în alți saci și m-am pus pe așteptat.

Grămada a dispărut în mai puțin de o oră!

Păi n-am fost eu ăla prostu’?!?
Dacă sunam mai devreme… adică acum vreo săptămână…

Tags , , , , ,
Categories 1989, aici sunt banii dumneavoastra, ce alegeri facem, colaborare, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, identitate colectiva, In limba Romana, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, respect mutual, Tara din care traim

Între ciocan și nicovală

October 15, 2022 //
0

Am vrut să las următorul text pe post de comentariu.
Site-ul respectiv nu acceptă păreri.
Așa că am promovat comentariul la rang de postare.

Există vreo diferență între legea omenească și legea lui dumnezeu?

Da și nu.

Diferența dintre legea omenească și legea lui Dumnezeu, ca toate celelalte diferențe, există doar în mintea noastră.

Pentru simplul motiv că noi suntem cei care vedem diferențele. Noi am ‘născocit’ însuși conceptul de diferență. Moment care a fost relatat și în biblie. O carte scrisă de noi, oamenii.

„Şi a zis Domnul Dumnezeu: “Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!…” ”

Să revenim la diferența dintre cele două de legi.

Da.
Există fundamentaliști în toate taberele religioase. Care fundamentaliști încalcă regula primordială din orice religie. ‘Dumnezeu are întotdeauna dreptate și nici unul dintre noi nu poate cunoaște Voia Sa!’ Regulă cunoscută în spațiul creștin sub formularea „Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemanare, nici să te închini lor.” ‘Că oricât te-ai strădui, nu vei reuși să înțelegi – și cu atât mai puțin să descrii – întreaga mea complexitate.’
Iar fundamentaliștii, de orice culoare, exact asta fac. Își cioplesc, în inima lor, idolul în care vor să creadă. Își cioplesc, în conștiința lor, convingerea că ei sunt singurii care știu cu adevărat care este adevărul. Pretind că ei sunt singurii care știu ce vrea Dumnezeu și că toți ceilalți sunt în greșeală. Așa că nu iau în seamă nici o părere care nu este conformă, în cele mai mici amanunte, cu ceea ce cred ei.

Nu.
Am folosit literă mică atunci când am scris dumnezeu la începutul postării. Pentru că există doi dumnezei.
Dumnezeul care face obiectul credinței iudeo-creștine și islamice. Despre care credincioșii cred că a creat tot ce există. Inclusiv pe noi, oamenii.
Și dumnezeul creat de oameni, prin însăși credința lor. Dumnezeu în care unii cred și pe care alții îl neagă.
Dumnezeul creat prin eforturile concertate ale tuturor. Credincioși, negaționiști și indiferenți laolaltă.

Dacă citim biblia ca pe o metaforă, descoperim că Biblia este, de fapt, povestea conștiinței noastre.
Etapele prin care am trecut de la stadiul de ‘maimuță’ la cel de ‘trestie cugetătoare’. De la copii inocenți la agenți. La oameni cu o oarecare putere de discernământ.

Dacă citim Biblia ca pe o metaforă, înțelegem că Dumnezeu este, de fapt, Realitatea.

Care realitate conține două straturi de legi. Exact așa cum spune Baștavoi. Imuabile și perfectibile.

Te poți juca cu legea gravitației? Sau cu cea care ne spune de câtă căldură e nevoie pentru a fierbe o anumita cantitate de apă? Tot ce putem face cu privire la genul ăsta de legi este să le sesizăm. Să le descoperim. Să ne perfecționăm în arta de a descoperi Realitatea.

Te poți juca, în schimb, cu legea circulației. Putem stabili, în comun, pe care parte a drumului să conducem mașina. Unii pe stânga, alții pe dreapta….
Doar că există o limită până la care ne putem juca cu aceste legi! După ce am ales, împreună, trebuie să conducem cu toții pe aceiași parte! Altfel iese cu nasoale….

Cu alte cuvinte, legile sunt – simultan – absolute și relative.
Relative la noi. La noi, cei care trebuie să le descoperim.
Și absolute tot la noi. La noi care trebuie să le respectăm. Pentru că în capul nostru se sparg consecințele…

Relative la noi, care putem să le facem mai bune.
Să le apropiem din ce în ce mai mult de chipul lui Dumnezeu.

Să le apropiem din ce în ce mai mult de chipul absolut al lui dumnezeu.
După vrerea realității…

Tags , , , , , , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, aroganta, cadre mentale, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana, Nu prostiti poporul cu televizorul!, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, rationalitate limitata, religie, respect mutual, Tara din care traim

Despre cum mint poporul cu memeitorul

April 8, 2022 //
0

Cuvântul cheie este „sataniștii”. ‘Sus’, ‘jos’… nu contează!

Cei care acordă o oarecare atenție spațiului cultural nord-american au sesizat intensitatea cu care, de cel puțin 10 ani, ‘publicul’ este îndemnat să nu mai citească ‘presa’. Care e mincinoasă și vândută.

Noi, boșorogii de peste 60 de ani, ne aducem aminte și de spusele lui Ronald Reagan.
Cel în timpul căruia s-a întâmplat să se prăbușească comunismul și cel pe fruntea căruia au fost puși laurii.

Ronald Reagan este considerat a fi fost un mare comunicator.
Citind o mare parte din citatele care i-au fost atribuite, găsești foarte multe lucruri interesante. Și observi cât de măiastră a fost pana care le-a cizelat.
În asta să stea oare ‘esența comunicării’?
În ușurința cu care mesajul este strecurat dincolo de filtrul conștiinței și în adâncimea la care este înfipt în păienjenișul memoriei?

Efectele, și mai ales cele pe termen lung, sunt luate în calcul?
Atunci când judecăm ‘comunicarea’?

Este indubitabil că ‘guvernul’ poate fi ‘o problemă’.
Poate fi chiar „terifiant”.
Astăzi, de exemplu, guvernul Rusiei terifiază, cât se poate de direct, populația Ucrainei. Și, indirect, o lume întreagă.

Pe de altă parte, cam care ar fi fost situația dacă nu ar fi existat și celelalte guverne?
Daca guvernul condus de Zelenskii n-ar fi coordonat rezistența și dacă guvernele din UE și SUA nu ar fi coordonat ajutorarea Ucrainei?
Conflictul s-ar fi încheiat în câteva zile și noi am fi putut să ne întoarcem la ale noastre?

Și cine l-ar fi oprit pe Putin?
De ce să-l oprească cineva pe Putin?!?

Tot în Statele Unite continuă disputa dintre cei care consideră că Trump ar fi fost ajutat în timpul campaniilor electorale de către serviciile secrete aflate în slujba lui Putin și cei care neagă acest lucru, cu vehemență.

Trump a contestat rezultatul alegerilor pe care le-a pierdut.
O parte dintre suporterii săi au ocupat, efectiv, Capitoliul în încercarea de a ‘convinge’ Congresul American să invalideze rezultatele scrutinului electoral.

Lucrurile astea s-au întâmplat în sânul celei mai puternice democrații de pe planetă.
În sânul singurei forțe militare și economice capabile, și dispuse – pentru că nu are alternativă, să-l țină în frâu pe ‘Putin’. Pe orice dictator căruia i-ar trece prin cap să pună în pericol modul actual în care evoluează civilizația umană.

În situația asta ne mai întrebăm ‘de ce l-ar ajuta Putin pe Trump’?!?
De ce ar ajuta un dictator pe cel care era să distrugă singura democrație capabilă să-l țină în frâu?
Care democrație a pierdut deja enorm de mult din prestigiul pe care îl acumulase de-a lungul istoriei?
Care democrație este, încă, atât de puternică încât poate fi distrusă doar din interior?

Care democrație, ca toate celelalte, este doar atât de puternică pe cât este de eficient guvernul care pune în practică deciziile adoptate în mod democratic de către populație? De către „We, the People”?

Și atunci?

Cum să te apuci tu, ‘mare comunicator’ proaspăt ales – în mod democratic, să conduci – ca șef executiv al unui guvern, cea mai puternică națiune de pe planetă, să spui – chiar în timpul discursului inaugural, că „guvernul nu este soluția problemelor noastre, guvernul este chiar problema”?!?

Da, spunerea e foarte bine adusă din condei. Interpretarea a fost fără cusur. Publicul, exasperat de excesele unora dintre guvernanți – exasperat de excesele prea multora dintre cei ajunși prea puternici pentru capacitatea lor de discernamant, a fost încântat de cele rostite atunci.

Și efectul?

Nu cumva însuși accesul lui Trump la butoanele puterii a fost o consecință a dezgustului pe care îl au prea mulți dintre Americani cu privire la guvern? Și la politică, în general?

Și cine are de câștigat din toate astea?
Din erodarea, pe dinăuntru, a democrației?
Din erodarea încrederii oamenilor în capacitatea lor de a genera un act de guvernare transparent și perfectibil prin intermediul feed-backului democratic?

Cine are de câștigat din convingerea alegătorilor că cei aflați ‘la conducere’ sunt „sataniști”?!?
Indiferent de cine or fi ei, sloganul a apărut și este multiplicat, ‘pe garduri’, de cel puțin 10 ani…

Și un ultim calup de întrebări.
Reagan a fost un actor. Un artist. Dacă citatul chiar îi aparține, este foarte posibil ca frazarea să-i fi venit în mod natural.
Dar dacă îi aparține unui ‘specialist în comunicare’? În comunicare strategică?
Dacă și citatul cu care am început îi aparține tot unui ‘specialist’?

Nu vă ambalați! ‘Întrebările’ abia urmează.

Ce-o fi în capul specialiștilor ăștia?
Chiar nu-și dau seama ce efecte vor avea, pe termen lung, cuvintele pe care le înșiră ei?
Sau nu le pasă?

Și, pentru că trebuie să ‘descurc’ toate ‘ițele’ pe care le-am început, voi încheia cu o ‘traducere’.
Media este într-adevăr ‘mincinoasă’ și ‘vândută’. În viziunea celor care promovează conceptul bineînțeles…

Urmăriți doar vehiculele media pe care am reușit să le cumpărăm noi.
Doar celelalte, adică cele care nu au acceptat să se vândă, să-și pună ‘limba în slujba celui celui care plătește mai mult’, sunt mincinoase.
Noi suntem singurii care vă spunem adevărul!
Adevărul nostru… ‘alternativ’…

Tags , , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, autoritarism, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, Democratie, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana, Incredere, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, psihologie, rationalitate limitata, respect mutual

O măciucă la un car de oale

March 14, 2022 //
0

Cineva tocmai a făcut un inventar. Chestii care umblă ‘folcloric’ – adică din gură-n gură, pe internet.
Omul acela, destul de destupat la minte de felul lui, a ajuns să se îndoiască de propria sa capacitate analitică.

„Există câteva narațiuni pe care nu le pricep sub nici un chip…”

N-am citez inventarul cu pricina. Până citiți voi postarea asta, oricum va fi caduc.
Dacă vă interesează, sau dacă vreți să vedeți cât de bine le demontează „omul acela”, click pe citatul de mai sus și gata. Sunteți în pâine.

Dar o explicație mică…

Propaganda lui Putin funcționează mult mai bine decât armata pe care a trimis-o să-i învețe minte pe Ucraineni!
Pentru că e mult mai ușor să stai la calculator, la căldurică, și să vii cu metode cât se poate de creative prin care să zăpăcești de cap oameni care au un interes secundar cu privire la problemă. Oameni pe care nu-i aleargă nimeni dar care au deja un bagaj de sentimente și prejudecăți. Sentimente și prejudecăți numai bune de exploatat!
Pe ‘câmp’, în schimb, când și ceilalți trag în tine… iar tu știi, în adâncul sufletului tău, că ei sunt cei care au, de fapt, dreptate…

Și, poate chiar mai important, pe internet ajunge o măciucă la un car de oale!
E destul ca cineva priceput la băgat limba-n ureche să vină cu o chestie suficient de credibilă… că Gică Contra care să răspândească jumătățile de minciună… se găsesc gârlă!

Uite-așa, o jumătate de minciună ici… o jumătate colea… te trezești cu cozi la benzină și cu o frumusețe de criză de ulei.

Chiar mai important, te trezești cu o masă captivă de oameni dispuși să creadă aproape orice.

‘Rusia nu a atacat Ucraina, doar vrea să protejeze niște Ruși nevinovați de abuzurile săvârșite de Ucraineni’.
‘Spitalul era dezafectat iar cei din poze erau actori…‘

“After the bombing of the hospital, Twitter removed two posts by the Russian embassy in London which claimed the attack had been faked.
The embassy’s tweets made unfounded claims that the hospital was not operational at the time and that injured women pictured at the scene were actors.”

Și, ca să nu rămâneți cu impresia că am explicații pentru toate cele, hop și eu cu o nedumerire proprie.

Ăia care se pricep la băgat limba-n ureche, cei care vin cu toate ‘trăsnăile’ astea, cum pot să doarmă noaptea? Să-și sărute copiii pe frunte? Să facă dragoste?
Oameni inteligenții fiind – mult peste medie, nu-și dau seama unde duc eforturile lor?

Lasă că mor oameni… poate că stau prost cu empatia!
Dar nici măcar la pielea lor nu se gândesc?
Cât o să mai stea ‘Putin’ la putere?

Pe veci?!?
Iar ei, cei care sunt acum în grațiile lui ‘Putin’, vor rămâne tot acolo… Pe întreaga durată a domniei lui!
Păi da, dictatorii sunt cei mai fideli oameni din lume…
Se duc la următorul?
Și cât o să mai țină povestea asta?

Sper să nu mă luați acuma cu libertatea cuvântului!!!

Tags , , , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, autoritarism, colaborare, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana, Manipulare, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, Psychology, respect mutual, Tara din care traim
« Older Entries