Am aflat de pe FB că Iulia Marin – o ziaristă de 32 de ani, nu mai este printre noi.
Goagal și… ajung la un articol care descrie cariera ei de jurnalist.
Pasiunea cu care își făcea meseria.
Pasiunea cu care încerca să aducă informații relevante la cunoștinta cititorilor. A ‘consumatorilor de presă’.
Și lupta Iuliei cu depresia.

La finalul articolului am fost îndemnat să continui.
Să citesc în continuare.
Să mă informez despre celelalte subiecte importante ale zilei.

Simt cum mă apucă depresia!
Și un fel de furie pasiv-agresivă.
Oare oamenii aștia nu-și dau seama că își taie singuri craca de sub picioare?
OK, deocamdată au reușit să ne fure nouă valiza… și se fâțâie mândri cu ea prin oraș…
Dar cât o să mai dureze chestia asta?
Poate că om fi noi mulți dar proști… numai că foamea e cel mai bun profesor.

De la un moment dat încolo tot o să ne dăm seama că om fi noi proști… dar suntem mulți!