Archives for category: psihologie

Trebuie să mă plâng și eu cuiva!

January 17, 2025 //

De ce?!?

– Păi nu trebuie să mă descarc și eu?

Înțeleg foarte bine cum e asta cu ‘încărcatul’. Mai ales atunci când situația pare a fi nerezolvabilă. Fără ieșire…
Doar că plânsul, mai ales cel către cineva, nu rezolvă mare lucru! Doar scade puțin tensiunea. Presiunea din sufletul plângăciosului!
Are plânsul vreo influență asupra problemei care a generat tensiunea?

Doar dacă persoana căreia îi sunt adresate hohotele se apucă să rezolve problema…

Deci mesajul ar trebui adresat persoanei care este parte a conflictului!

Sau poate că plânsul este, de fapt, un strigăt de ajutor… Un mesaj adresat persoanei percepute ca fiind cea care poate rezolva problema, chiar daca nu este ea cea care a generat propblema!

Dar ce te faci cu plângăcioșii profesioniști? Cu cei care se plâng despre orice, din orice poziție?
Cu oamenii care nu se pot bucura de viață tocmai pentru că au ochi doar pentru ‘probleme’?
Cu oamenii care se plâng atât de mult încât cei din jurul lor nu mai știu când să-i ia în serios și când să ignore semnalele transmise?

Aici lucrurile se complică rău de tot. Mai ales atunci când sunt diferențe de opinii între cei care se plâng, în sufletul cărora apare și se acumulează tensiunea, și destinatarii mesajelor. Care văd lucrurile diferit și/sau care au găsit metode pentru a se debarasa de/ignora acea tensiune.

Până la urmă, fiecare situație trebuie analizată în mod individual. Nu există rețete.

Există totuși o experiență. Un set de întâmplări prin care am trecut fiecare dintre noi.
Experiența mea îmi sugerează că cel mai bine, pentru mine, este să încerc să rezolv problema. Singur sau împreună cu cine poate să mă ajute.
Dacă nu pot, atunci o ignor. Nu are rost să bag în seamă – adică să mă încarc cu – ceva ce nu poate fi rezolvat. Pun, în măsura în care sunt în stare, tensiunea la pământ. Fără ca ea să treacă prin corpul meu. Pentru că altfel n-am făcut nimic! Mă uzez degeaba și nimeni nu are nimic de câștigat din chestia asta.

– Și nu te plângi niciodată?

Când nu mai pot, plâng. Plâng în loc să mă plâng. Plânsul, de unul singur sau în compania cuiva, e o foarte bună metodă de a pune tensiunea la pământ. De a o descărca. De a o descărca fără a o arunca în cârca altcuiva…
Aici e marea diferență între a plânge și a te plânge.
Atunci când te plângi doar muți tensiunea aia dintr-un loc în altul. Mai bine o lași să se acumuleze în tine până când te mobilizează să faci ceva pe chestia aia!

Nota Bene.
A te plânge are foarte mult de a face cu modul în care pui problema. Este o mare diferență între „ajută-mă să fac ceva pe tema asta” și „vai, nu mai știu ce să mă fac cu chestia asta”. Cel puțin pentru unii oameni. Plângăcioșilor li se pare o metodă firească de adresare.
Care cică nu face altceva decât să sublinieze importanța problemei pentru cel care inițiază conversația.
Ceilalți găsesc modul acesta de adresare ca fiind extrem de neplăcut. De agresiv chiar.

O situație foarte greu de rezolvat apare atunci când un plângăcios reușește să agaseze un alt plângăcios. Niciunul dintre ei vrând să accepte că modul lor de a privi lumea, atenția lor pentru ‘detalii’, a fost ‘spațiul psihologic’ în interiorul căruia fiecare dintre ei și-a adus aportul la crearea tensiunii care băltește între ei.

Nota Bene 2.
Unii oameni se plâng, pe umerii unora care nu pot face nimic în situațiile respective, ca și cum ar face-o la ‘terapist’. Ca/în loc de o sesiune de psihoterapie.
Doar că de la un civil, oricât de binevoitor, nu vei primi mare lucru. Poate să-ți confirme că ai dreptate sau să-ți spună că te apropii de nebunie. Indiferent de nuanțele pe care civilul le va introduce în răspunsul său, plângăciosul este atât de pornit încât nu mai vede nuanțele. Odată pornit pe calea asta, plângăciosul mai vede doar în alb și negru. Cu mine sau împotriva mea.
Partea pe care am uitat să o mentionez este că de fiecare dată când te plângi îți accentuezi tendința plângăcioasă. Iar de fiecare dată când te plângi cu privire la ceva anume retrăiești experiența. Mai produci și mai acumulezi încă niște tensiune pe chestia aia!

Tags plans, psihoterapie, strigat de ajutor, tensiune

Categories alegerile pe care le facem, cadre mentale, comunicare efectiva, constiinta de sine, In limba Romana, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, psihologie

Divide et impera

April 16, 2024 //

Unii spun că romanii au făcut treabă bună.
Că au construit un imperiu care a dăinuit vreo 9 secole în varianta originală. Și alte aproape 9 în varianta 2.0.
Care imperii au fost ‘construite’ folosind tehnologia ‘divide et impera’.

Care tehnologie este ‘apropriată‘ – scuze pentru barbarism – fără nici o jenă de toți cei care se visează ‘împărați’. Și se folosesc de internet pentru a susura otravă în urechile noastre.

Căci care ar putea fi dezbinarea mai eficientă decât cea dintre generații?!?
Cum poți pregăti mai bine o societate pentru a fi ‘preluată’ – mai întâi ideologic?
Intensifici conflictul dintre generații…

Îi faci pe adulți să uite că ei sunt cei care și-au crescut copiii. Că ei sunt cei care i-au făcut pe tinerii de astăzi să fie ceea ce sunt acum. Cu bune și cu rele!
Și îi faci pe tineri să ignore exact aceleași lucruri. Că cei care le reproșează astăzi tot felul de chestii sunt exact cei care i-au răsfățat ieri. Fiecare cât a putut!

Iar pentru aceia dintre colegii mei de generație care au uitat despre ce era vorba în poza de mai sus, am să le aduc aminte că era vorba despre sclavie.
Copiii ăia, adică noi, au fost luați de la școală și trimiși pe câmp să strângă recolta.
Nu culegeau via bunicilor lor ci via Gostatului! Sau a CAP-ului…

Am fost si eu acolo. În timpul liceului, în timpul facultății…
Și nu ne drogam cu ‘prafuri’. Doar ne îmbătam, cot la cot cu profesorii trimiși cu noi să ne ‘îndrume’.
Cu cei normali la cap, mai erau și ‘comuniști’ printre ei…
Turnam în noi cantități impresionante de vin, oferit cu generozitate de cramele unde eram trimiși.
Sau cumpărat de la țărani atunci când culegeam porumb sau legume.
Bine, vinul ăla era, de fapt, o poșircă. Dar o beam cu un fel de disperare.
Repet, cot la cot cu cei mai mulți dintre profesorii care veneau cu noi.
Ne îmbătam să uităm de locul unde eram.
De faptul că nu puteam să ne spălăm după ce muncisem o zi întreagă în soare și praf.
Și să uităm de idioții care ne conduceau. Spre dezastru!

Nu pot să închei înainte de a menționa două lucruri.
Că imperiul roman s-a prăbușit abia atunci când populația ajunsese atât de dezbinată încât nu a mai fost în stare să facă front comun în fața dușmanilor.
Și un comentariu pe care am să-l citez:
„Ăștia-s trolii de la Tiraspol!”

Tags Conflictul dintre generatii, Divide et Impera, Munci agricole, tinerii de astazi, troli

Categories 1989, alegerile pe care le facem, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, In limba Romana, Incredere, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, psihologie

Fuga de răspundere

March 12, 2024 //

Acțiunea este făcută de subiectul gramatical
și tot el o suferă.

‘(conducerea) se interzice’…
„Mortul se transportă manual!”

Pe sine se…

Partea îngrijorătoare a întregii tărășenii este că genul ăsta de exprimare a devenit atât de uzual încât nu mai deranjează pe nimeni. Nu mai zgârie nici un timpan…
Da, limba este un organism viu. Care se mișcă în mod independent de voința individuală a celor care folosesc respectiva limbă.
Da, dar nu independent de voința colectivă a acelor oameni!
Poate să spună ce vrea ea academia care dezbate folosind o anumită limbă. Atâta vreme cât populația nu ‘pune botu’ ‘ la indicațiile respectivei academii… Și reciproc!
Degeaba protestează o academie. Dacă populația folosește limba într-un anumit fel, după o durată suficient de lungă de timp modalitatea respectivă va sfârși prin a fi adoptată și de ‘literați’!

Da, numai că fenomenul poate fi și analizat. Nu doar impus, refuzat, acceptat sau chiar toate la un loc.

Ei bine, genul ăsta de folosire a unei limbi – adică utilizarea ‘lemnoasă’ a modului lingvistic de exprimare – denotă o anumită detașare a clasei conducătoare de viața de zi cu zi. De viața de zi cu zi a oamenilor de rând.
Detașare care sugerează o viitoare instabilitate socială.
Tocmai pentru că detașarea de cotidian a conducătorilor denotă faptul că aceștia nu mai sunt la curent cu viața reală. Cu viața dusă de oamenii de rând. Cu viața dusă de către cei care se confruntă, zi după zi, cu consecințele deciziilor luate de către conducători.
Cu consecințele deciziilor luate de conducătorii detașati de realitate…

Și uite-așa ajunge conducerea să se ducă singură, pe sine, la groapă.

Cum era aia cu „Cronica unei morți anunțate”?

Nota bene!
Detașarea are loc din ambele direcții. Conducerii nu-i mai pasă de ce se întâmplă iar populimea nici nu mai este atentă la ce i se spune. Conducerea – mai ales zona intermediară, ‘cureaua de transmisie’ – nu-și mai asumă nici o răspundere iar oamenii de rând o mai bagă în seamă doar pentru a se păstra ‘în anonimat’.
Conducerea ‘intermediară’, lipsită de orice autonomie în urma centralizării excesive a puterii de decizie, își ascunde impotența în spatele limbii de lemn. Fenomen absolut echivalent cu modul în care oamenii de rând se fac nevăzuți printre faldurile realității de pe teren.
Și uite-așa dispar în ceață straturile societății atunci când oamenii nu se mai ascultă între ei.
Atunci când limbajul este folosit mai degrabă pentru a („se”?!?) ascunde decât pentru a spune lucrurilor pe nume!

Tags autoritarism, curea de transmisie, diateza reflexiva, limbaj de lemn, rupere de realitate

Categories 1989, Alegeri, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, In limba Romana, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, psihologie

De ziua lui

January 27, 2024 //

Ce faci tovarășe cu atâta hârtie igienică?
Mă pregătesc.
Pentru ce?!?
Vin vremuri căcăcioase…

Ne tot întrebăm de unde ni se trage… modul în care funcționează societatea.
Modul în care interacționăm între noi.

Acuma… n-o fi comunismul de vină pentru tot ce ni se întâmplă!
Mai ales că au trecut 34 de ani de atunci.
Doar că metehnele nu trec singure. Trebuie să scăpăm noi de ele!
Curațenia nu se face singură. Nici măcar sufletul nu se curăță fără un pic de efort din partea celui în cauză.

Ascultați-l pe ‘sărbătorit’ înainte de a citi mai departe.

Nu cred ca mai înțelegea cu adevărat ce citea…

Textul ăla era mai degrabă o confesiune.
Accepta faptul că cei care făceau recepțiile erau incompetenți, corupți sau amândouă laolaltă.

Dacă ar fi început cu ‘Următorii cetațeni au fost condamnați pentru abuz/neglijență în serviciu pentru că au acceptat recepționarea unor utilaje necorespunzatoare’ și apoi le atragea atenția celor nearestați încă ce urma să li se întâmple dacă mai continuau așa… era o chestie! Așa cum a citit el ce primise pe foaie…. ‘Să avem grijă să nu se mai întâmple…’

Ce fel de dictator mai era ăsta?!?

Nu cumva ne-am făcut-o cu mâna noastră?
Atât atunci cât și acum?

Nu cumva ne-am furat/ne furăm singuri căciula?

Pe limba lui Piere

https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Ceau%C8%99escu

Tags Alegeri, Comunism, Coruptie, cu mana proprie, curatenie, incompetenta, iresponsabil

Categories 1989, alegerile pe care le facem, an electoral, autoritarism, Ce tara lasam copiilor nostri?, comunicare efectiva, constiinta de sine, cooperare, Cu pielea la bataie, Democratie, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana, Libertate, psihologie, respect reciproc

Pe limba lui Piere

January 26, 2024 //

2024 este ‘anul hotărâtor’.
Alegem tot. Tot, la toate nivelurile. De sus până jos.
De deciziile pe care le vom lua acum, ca nație, depinde viitorul nostru. Atât ca nație cât și ca indivizi.

‘Democrația’ începe la ‘microfon’.
Înainte de a cere să fie votați, candidații expun problemele asupra cărora au de gând să se aplece și modul în care au de gând să le rezolve.
Iar cei care au de gând să voteze, adică cei care își asumă responsabilitatea pentru propria soartă, ascultă. Ascultă cu atenție înainte de a alege.

Presa – adică mass media – transmite cu fidelitate tot ce încearcă părțile să-și transmită. Electoratul către candidați și candidații către electorat.
Reamintesc în acest context că politicienii nu au la dispoziție un alt serviciu de informații în afară de presă. Și nici un alt megafon.

Ia să facem noi un fel de revistă a presei… Să vedem care sunt problemele presante pe care își propun să le rezolve principalii candidați. Și cum…

„Practic, PSD și PNL folosesc votul politic pe care îl aduc primarii pentru a crește șansele de a obține mai multe mandate de eurodeputați, iar Marcel Ciolacu și Nicoale Ciucă își securizează fotoliile de șefi de partide.”

Păi asta discutăm noi înainte de alegeri?
Problemele lor?!?
Și problemele noastre? Adică ce avem de gând să facem noi, populația, când ?!?
După alegeri? La capitolul promisiuni neonorate?

Tags candidati, Democratie, libertate de exprimare, mass media, politica, presa, probleme

Categories 1989, alegerile pe care le facem, comunicare efectiva, constiinta de sine, cooperare, Cu pielea la bataie, Nu prostiti poporul cu televizorul!, politica, psihologie, rationalitate limitata, Tara din care traim

Reflexiv

January 21, 2024 //

Dacă nu noi, atunci cine?!?

– „Nu este absolut nici o scuza, opriti-va din a le plange de mila. E plin de locuri de munca, doar sa vrei sa iesi din cacat.”
– „Dacă nu aveți dureri, nici insomnii e bine. Nu vă faceți griji. Multă minte vă doresc.”

Foarte interesant fenomenul…. adică reacțiile…

Păi dacă nouă nu ne mai pasă de soarta semenilor noștri, atunci de ce le-ar păsa guvernanților de soarta noastră?
Dacă noi – cei mulți, care am putea ajunge în situația asta – considerăm că cel aflat în necaz e singurul vinovat pentru situația în care se află și, ca atare, nu merita sa fie ajutat … atunci de ce s-ar agita cei cărora le este peste putință să înțeleagă că și ei ar putea – chiar dacă mai greu – ajunge ‘pe stradă’?
Păi dacă noi – care spunem că ne pasă – ne apucăm să-i bălăcărim pe cei care nu pricep – din indiferent ce motive – de ce ar mai încerca ei să priceapă ceva?

Tags ajutor, cauze, celalalt e de vina, guvernanti, mie nu mi se poate intampla asa ceva, nepasare, om al strazii

Categories 1989, alegerile pe care le facem, altruism, cadre mentale, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, evolutie, In limba Romana, Incredere, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, psihologie

Punctul pe i.

January 12, 2024 //

Până la urmă, doar efectul conteză.
Drumul spre iad este pavat cu intenții bune.

Aici avem de a face cu un limbaj manipulator.

Un exemplu cât se poate de elocvent despre ce înseamnă să ‘reglezi fin’ percepția publicului.
Activitatea politică – în sensul ‘constructiv’ al cuvântului/conceptului – este acea activitate care contribuie la buna funcționare a polisului. La buna funcționare a cetății, societății, țării respective.

Genul ăsta de ‘răstalmăcire’ induce în cititor convingerea că politica este o mânăreală.
Un fel de hoție la drumul mare, practicată de cei aflați la putere.
Mai mult, induce în publicul țintă convingerea că ‘asta e, n-ai ce să-i faci, trebuie să te obișnuiești cu gândul’.
‘Să râzi și să treci mai departe’.

Adică exact ce își doresc manipulatorii să obțină.
Exact ce își doresc acei ‘politicieni’ care intră în politică doar cu dorința de a-și trage spuza pe turta lor.

Partea și mai proastă a întregului fenomen fiind că oamenii care ar intra în politică cu gândul de a face politică – adică cu gândul de a contribui înainte de a cere – sunt descurajați văzând cât de mulți semeni de-ai lor, de bună credință de altfel, pun botul la genul ăsta de manipulare.

Deci nu, ăsta nu este limbaj politic.
Este limbaj manipulatoriu!

Și nu, intenția celor care postează așa ceva nu are nici un fel de importanță.
Tot ce contează este efectul.
Degradarea continuă a societății.
A societății în sânul căreia sunt colportate astfel de mesaje.

Tags Degradare, descurajare, limbaj politic, Manipulare, Orwell

Categories 1989, ce alegeri facem, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, cultura, identitate colectiva, In limba Romana, Incredere, Intentie, moduri complementare de cunoastere, politica, psihologie, respect reciproc

Artimetică

January 9, 2024 //

”Tatăl are 40 de ani.
Ce vârstă va avea tatăl când băiatul va avea 18 ani,
știind că atunci când fiul s-a născut, tatăl avea 30 de ani?”

„Problemele din manualele de matematică de clasa I îi pun uneori în dificultate nu doar pe copii, ci și pe părinți sau alți adulți care îi ajută la teme. Deși la prima vedere problemele nu sunt foarte complexe, de multe ori sunt dificil de rezolvat pe înțelesul copiilor. În plus, pentru a ajunge la rezultatul cerut de problemă, elevii trebuie să parcurgă mai mulți pași, iar pe unii îi pot omite.
Una dintre problemele care îi pun în dificultate pe mulți elevi de clasa I sună în felul următor: Tatăl are 40 de ani. Ce vârstă va avea tatăl când băiatul va avea 18 ani, știind că atunci când fiul s-a născut, tatăl avea 30 de ani?
Cum se rezolvă corect problema
Deși pentru adulți poate părea simplu, problema trebuie rezolvată pe înțelesul copiilor. Mai întâi, trebuie să aflăm câți ani are băiatul în prezent, apoi peste câți ani va împlini 18 ani și abia apoi calculăm câți ani va avea tatăl atunci.
Rezolvare:
Câţi ani are băiatul în prezent?
40-30=10 (ani)
Peste câţi ani va avea băiatul 18 ani?
18-10=8 (ani)
Câţi ani va avea tatăl peste 8 ani?
40+8=48 (ani)
Copiii trebuie să înțeleagă că anii trec atât pentru părinte, cât și pentru copil în egală măsură, pentru a calcula rezultatul corect.”

Cică e plină lumea de analfabeți funcționali.

Hă? Ce e aia analfabet funcțional?
Suferă de analfabetism funcțional – și atunci nu poate funcționa la capacitate – sau e funcțional cu toate că e analfabet?!? Hotărăște-te…

„Ministerul Educației susține, într-o clarificare trimisă Edupedu.ro, că “nu există o definiție, un indicator sau o valoare asociate la nivel internațional a noțiunii de analfabetism funcțional”.”
Adevărul fiind că e cam greu să definești o chestie denumită cu ajutorul unui joc de cuvinte…

„Analfabetism funcțional este o noțiune care se referă la persoanele care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit. Mai precis, o persoană poate să reproducă verbal sau în scris un text, dar nu îl înțelege suficient pentru a-l folosi ca resursă în reușita unei acțiuni sau în performanță.”

Bine că s-au descurcat ăștia de la Wikipedia…

Și ce legătură e între problema cu care ai început postarea și analfabetismul funcțional?

‘Nu reușeste să ‘exploateze eficient’ informațiile conținute în textele pe care le citește?
Informațiile conținute în instrucțiunile pe care le primește atunci când îi este încredințată o sarcină?!?’

Sau ‘Nu știe să formuleze niște instrucțiuni ‘operaționalizabile’?!?’

Orice copil normal face o socoteală simplă.
Cât avea tac-su când i s-a născut plodul? 30 de ani?
Ce tre’ să aflăm? Cât o să aive tac-su când o ajunge plodu’ la majorat? Dacă nu moare până atunci?
Mare rahat. 30 cu 18 face 48. Cam puriu…

Dacă lași copiii să socotească în felul acesta, ei nu vor înțelege că timpul trece la fel de repede pentru toată lumea. Că un an e la fel de lung pentru ei cât este și pentru părinții lor.

Pe bune?!?

Nu cumva analfabetismul ăsta disfuncțional apare mai ales datorită faptului că prea mulți dintre profesori se cred mult mai deștepți decât elevii lor?
Că prea mulți dintre cei care au avut norocul să primească o educație formală confundă informația memorată – mai ales pe cea memorată de ei – cu deșteptăciunea?
Confundă informația acumulată (osificată?!?) cu capacitatea de a folosi informația accesibilă?

Dacă v-ați apucat deja să zâmbiți subțire…
Ăsta n-a înțeles nimic! S-a plimbat degeaba prin școală… N-a priceput că mintea e ca un mușchi. Care trebuie antrenat de mic. Și că degeaba te apuci la bătrânețe să mai înveți mersul pe bicicletă… N-o să mai fii niciodată în stare de performanță!

Ce-am înțeles eu?
Din școală și din viață?

Că oamenii au inventat mai întăi lucrurile importante. Și mai apoi scrisul. Ca să țină minte… Să nu mai fie nevoiți să reinventeze tot felul de chestii. Rezolvate deja de străbunii lor.
Că oamenii care s-au crezut deștepți au sfârșit prost. Mai prost decât ar fi ajuns dacă și-ar fi cunoscut lungul nasului…
Și că oamenii capabili să facă lucruri sunt cel puțin la fel de importanți ca cei capabili să scrie despre lucrurile alea. Cu toate că oamenii care fac sunt mai mulți decât cei care scriu! Pentru simplul motiv ca un om care face pâine poate hrăni un număr limitat de guri pe când o rețetă pentru pâine poate fi citită, după ce va fi fost scrisă, de un număr infinit de ochi!

Tags analfabetism functional, educatie formala, mintea ca un muschi, respect, teorie si practica

Categories alegerile pe care le facem, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, cultura, evolutie, In limba Romana, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, psihologie, respect reciproc

O explicație

December 8, 2023 //

Știi care e diferența dintre nemți și români?

Am auzit ‘povestea’ asta undeva prin 1988.
Adică în secolul trecut și în timpul orâduirii de mult apuse. Cel puțin din punct de vedere formal…

Am tot relatat întâmplarea în diverse situații.
A venit momentul să o consemnez.
Pentru simplul motiv că e din ce în ce mai actuală!
Si ca explicație pentru ilustrația de mai sus. Care a început să mișune pe internet.

Cică un grup de nemți, atunci când văd pe cineva mai deștept decât media, se dau pe lângă el. Îl ajută să facă ce are el de făcut. Și în felul ăsta trăiesc cu toții mai bine.
În felul ăsta trăiesc cu toții din ce în ce mai bine…
Și cică un grup de români, atunci când văd pe cineva mai deștept decât media, se adună în jurul lui. Și-i dau la cap!
‘Ce mă, ăsta se crede mai deștept decât noi?!?’

De ce mi se pare încă actuală?
Cu toate că în România se trăiește mult mai bine decât se trăia pe vremea aia?
Cu toate că în multe locuri din România se trăiește aproape la fel de bine ca în multe locuri din Germania?

Păi tocmai d-aia.
Pentru că prea mulți dintre nemți ‘s-au învățat la prostii’.
OK, o parte dintre români ‘s-au deșteptat’. Mai e mult până departe dar măcar mergem în direcția bună!
Nemții, în schimb, parcă au luat-o înapoi.
Și mi-e frică să nu cumva să ne luam după ei!