Archives for category: 1989
« Older Entries
Newer Entries »

Când o să

December 18, 2022 //
0

intre România în Schengen?
De exemplu…

Context:
La JAI-ul din decembrie 2022 s-a stabilit, din nou, că România – și Bulgaria – nu întrunesc, ‘încă’, toate condițiile pentru a fi acceptate în Schengen.

Spritz-pauză:
Dacă vă place alergatul în jurul cozii, încercați să determinați care dintre cei doi factori a fost mai important:
Cancelarul Austriei a crezut că are ceva de câștigat – în plan politic ‘intern’, se apropie alegerile și stă prost în sondaje, sau
cancelarul Austriei a putut face chestia asta pentru că România încă nu e în Schengen. Ca urmare a faptului că noi – NOI – încă nu ne-am ‘spălat hainele’. În familie, în public…

Să revenim.
Din punct de vedere ‘tehnic’, ne aflăm în fața unei ‘măsurători multidimensionale’.
În situația în care mai mulți decidenți – fiecare cu setul său de interese/criterii de evaluare, încearcă să determine care ar fi cea mai bună ‘cale de urmat’.
‘Deciziile anterioare ne-au adus aici, unde suntem acum. Ce facem mai departe?’
Multidimensionalitatea măsurătorii constă în multitudinea de agenți măsurători, de criterii individuale de măsurare – declarate sau nu, de raporturile de putere dintre agenții măsurători – asumate sau nu. Peste care își pune amprenta evoluția, în timp, a fiecăruia dintre acești ‘parametri’. Fiecare dintre acești ‘parametri’, dintre aceste variabile, sunt obiectivate de oameni. Toate măsurătorile sunt ‘obiectivate’ de oameni… Care oameni, indiferent de cât de obiectivi vor să fie/se cred că sunt, sunt supuși răzgândirii!
Care răzgândire – reevaluare sună mai bine? – este un lucru cât se poate de firesc.

Nota Bene, ‘firesc’ nu exclude ‘autodistructiv’.
Exact asta fiind menirea oricărui decident cu scaun la cap. Să pună feed-backul la treabă atunci când maximizează șansele de supraviețuire a sistemului de care se ocupă.

Complicat?!?
Voi simplifica. Cu barda!

Avem un decident. Eu!

Care eu a fumat timp de 45 de ani. Și a început să tușească.
Ce face eu ăsta? Se lasă de fumat sau îi dă înainte?
Maximizează șansele de supraviețuire a organismului sau se mângâie singur pe cap?
‘Tusea nu e de la fumat. E de la poluare! Faptul că mi-am făcut de cap în ultimii 45 de ani nu a avut nici o consecință asupra situației de acum. Eu m-am comportat firesc, alții sunt de vină!’

Ce încercăm să maximizăm?
Viitorul? Împreună cu ceilalți? (Asta e altă discuție, cel puțin la fel de pasionantă)
Sau stima noastră de sine? (Fără de care nu avem nici un fel de viitor, vezi discuția de mai sus)

Am divagat până dincolo de orizont?
‘Dincolo de orizont’ e totuși pe aceiași planeta, se putea și mai rău…

Decidenții adunați la JAI-ul din decembrie 2022 au ‘determinat’ ceva. Suma vectorială a deciziilor lor a fost obiectivata – adică ‘pusă în practică’, prin ‘sentința’: ‘România și Bulgaria nu îndeplinesc toate condițiile pentru a accede în Schengen’.

Acuma, că m-am întors la subiectul cu care am început, voi încerca să folosesc ‘impresiile’ cu care m-am întors din excursia de dincolo de orizont.

Am rupt pisica acum 33 de ani. Și tot încercăm să intrăm în ‘celălalt club’.
Practic, mai avem doar doi pași de făcut. Schengen și OECD.

După care… chiar că nu vom mai avea pe cine da vina!

Și uite că iepurele a ieșit singur din pălărie…

Feed-backul primit la JAI a fost: ‘Nu îndepliniți toate condițiile!’

Ce variante avem?

Dăm vina pe alții sau încercăm să ‘îndeplinim condițiile’?

‘Păi ce condiții să mai îndeplinim?
Tu nu vezi că ăștia se schimbă de la o zi la alta?!?
Că li se năzare tot felul de chestii?!?’

‘Nu îndepliniți toate condițiile’ înseamnă cel puțin două lucruri.
Repet, avem de a face cu o măsurătoare multidimensională. ‘Condițiile’ sunt atât ‘tehnice’ cât și ‘artistice’.
Pe cele ‘tehnice’, le îndeplinim de mult. Suficient de bine încât diverse alte foruri europene să ne certifice în sensul ăsta.
De ceva vreme, stăm prost doar la capitolul ‘impresie artistică’.
Adică, pe românește, comportamentul nostru nu generează suficient de multă ‘solidaritate europeană’!

Să mai traduc?
Încă nu suntem văzuți suficient de bine.
Din punct de vedere rațional, adică la rece, cam toți decidenții din Europa si-au dat seama că Europei i-ar fi mai bine cu noi înautru.
Dar nu încă suficient de bine!
Imaginea României este, încă, suficient de ‘incertă’ încât celor cărora ‘le vin idei’ să li se pară că România poate fi folosită pe post de piñata. Pe post de ciuca bătăilor.

‘Bine bă!
Și dacă tot le știi tu pe toate, cum rezolvăm chestia asta?’

Simplu!
Ne lăsăm de fumat!

‘Te-ai țicnit?!?’

Suntem ciuca bătăilor pentru că nu suntem o echipă!
Suntem foarte atenți la paie și ignorăm, cu grație, bârnele.
‘Admirăm’, cu lupa, paiele din ochii altora și nu băgăm în seamă bârnele din ochii noștri!

Ieșirea e colea.
Tot ce trebuie să facem este să ne spălăm pe ochi.
Să înțelegem odată că reproșurile nu ajută la nimic.
Să înțelegem odată că pentru a ieși din rahat ai nevoie să vezi cărarea.
Câtă vreme vom continua să înjurăm cu ochii închiși, vom continua să ne rostogolim în rahat.
Câtă vreme vom continua să înjurăm cu ochii închiși – pe ‘trădătorii’ din mijlocul nostru și/sau pe ‘dușmanii’ din afară – vom continua să ne ducem după fentă.

Trădătorii trebuie eliminați și dușmanii trebuie puși cu botul pe labe!
Asta nu se discută.

Pentru a face lucrul ăsta este nevoie să ne uităm în ochii lor.
Iar pentru a te putea uita în ochii cuiva, trebuie să faci două lucruri.

Să-i deschizi pe-ai tăi. Ca să vezi!
Și să te speli pe ochi. Ca să nu te faci de râs…

Pentru ca meciul să înceapă cu adevărat, participanții trebuie să se privească ochi în ochi!
Doar așa vom ști cine în echipa cui e.
Doar așa vom ști cine are de gând să respecte regulile. Cine are tendința să se prefacă. Și ce vrem să facem în continuare.

Continuăm să ‘vopsim gardul’ sau învățăm ‘leopardul’ să folosească litiera?

‘Și ce legătură are Iohannis cu toată treaba asta?
El e leopardul? Pe el trebuie să-l învățăm bunele maniere?’

Am scris toata tevatura asta degeaba… N-am fost suficient de clar!
‘Leopardul’ suntem noi!

Noi suntem cei care trebuie să punem lucrurile în ordine.
Ce e mai important? Credibilitatea lui Iohannis sau intrarea in Schengen?

Nu se poate una fără cealaltă?
Foarte corect!
Dar vom fi luați cu adevărat în serios abia după vom înceta să-l scoatem ‘în față’ pe ‘Iohannis’!
Pentru toate greșelile făcute de noi.
De fiecare dintre noi.

De noi toți!

Tags , , , , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, colaborare, comunicare efectiva, constiinta de sine, Democratie, identitate colectiva, In limba Romana, Incredere, Intentie

Perspectives

December 12, 2022 //
0

Whom would you rather have as President?

President Biden walks into a bank to cash a cheque.

As he approaches the teller he says “Good morning, ma’am. Could you please cash this cheque for me?”

Teller: “It would be my pleasure, sir. Could you please show me your ID?”

Biden: “Truthfully, I did not bring my ID with me as I didn’t think there was any need to. I am Joe Biden, the 46th President of the United States of America!”

Teller: “Yessir, I know who you are, but with all the regulations and monitoring of the banks because of impostors and forgers, etc I must insist on seeing ID”.

Biden: “Just ask anyone here at the bank who I am and they will tell you. Everybody knows who I am”.

Teller: “I am sorry Mr. President but these are the bank rules and I must follow them”.

Biden: “I am urging you please to cash this cheque”.

Teller: “Look Mr. President this is what we can do. One day Tiger Woods came into the bank without ID. To prove he was Tiger Woods he pulled out his putting iron and made a beautiful shot across the bank into a cup. With that shot we knew him to be Tiger Woods and cashed his cheque. Another time, Novak Djokovic came in without ID. He pulled out his tennis racquet and made a fabulous shot and the tennis ball landed in my cup. With that shot we cashed his cheque. So, Mr. President, what can you do to prove that it is you, and only you, as the President of the United States?”

Biden stood there thinking, and thinking and finally says: “Honestly, my mind is a total blank. I can’t think of a single thing”.

Teller: “Will that be large bills or small bills, Mr. President?”

A guy who openly admits he has no solution for a particular problem? And doesn’t pull rank…

Or someone who is convinced ‘his people are so smart’ that he can do anything and ‘not lose any vote‘?

Here’s the consequence:

Tags , , , , ,
Categories 1989, alternative ways of acquring knowledge, awareness, Bounded rationality, Choices we make, collective identity, effective communication, In English, man as a measure for all things, Mutual Respect, Psychology, skin in the game, teleology, yes but

What a difference a century makes…

December 3, 2022 //
0

For Mark Twain, things which didn’t make sense were ‘strange’.

For Tom Clancy, a mere hundred years later, they were only ‘different’.

Wanna make some sense out of this?

Do you believe that truth is stranger than fiction?”
“Truth must of necessity be stranger than fiction,” said Basil, placidly.
“For fiction is the creation of the human mind, and therefore is congenial to it.”

G.K. Chesterton, 1905

The difference between ‘strange’ and ‘different’ isn’t ‘menial’. Nor harmless.

Currently, we’re still allowed to frown upon things which are ‘strange’ but are insistently taught that ‘different’ is good.

Beyond ‘acceptable’. Actually good!

I’m different.
Noticeably different.
Different enough to know, first hand, how it feels to be frowned upon.
Also, different enough to figure out the difference between ‘acceptable’ and ‘good’.

More than two millennia ago, Protagoras opened up our eyes. Told us it was our job, and responsibility, to ‘measure accurately’.
More than a hundred years ago, Twain warned us. Told us to be careful of ‘well spun fictions’. Of stories too good to be true. Of the fact that in our quest for consistency we are prone to actually discard the uncomfortable truth.

Are we going in the right direction?

In a sense, there isn’t much difference between Mark Twain’s and Tom Clancy’s words.
On the other hand, there is a huge difference between ‘strange’ and ‘different’.

Exactly the same difference which can be found between actual facts and alternative facts.
Exactly the same difference we pretend to not notice when we accept alternative facts as being true.
Well… not necessarily true… only comfortable enough to become acceptable…

Way more comfortable, a.k.a. ‘sensible’ – for us, than the naked truth.
Even if only for the shorter and shorter time frames…

Tags , , , ,
Categories 1989, alternative ways of acquring knowledge, authoritarianism, Choices we make, In English, man as a measure for all things, skin in the game, teleology, time, Trust

Oamenii dintre oameni

November 29, 2022 //
0

Nu mi-am dat seama de chestia asta atunci când am făcut armata.
La TR.
Sergentul care s-a ocupat de noi, în primele 3 săptămâni, a fost cât se poate de OK.
Profesionist – știa cu ce se mănâncă armata, suficient de ‘apropiat’ de noi încât să-l ascultăm din convingere și nu de frică, suficient de distant încât să nu ne obrăznicim… Iar toate astea cu toate că era și el militar în termen. Nu APV-ist!

Restul subofițerilor cu care am avut de a face – câțiva, au fost de la inepți în jos.
La impresia pe care o aveam despre categoria asta socială au contribuit foarte mult și contactele pe care le-am avut – nici ele foarte multe, cu ‘sergenții de stradă’. Cu milițienii.

În condițiile astea, imaginați-vă surprinderea cu care am citit, undeva, că subofițerii sunt coloana vertebrală a oricărei armate.
Că fără subofițeri bine pregătiți, orice armată e varză.

După care am terminat școala – de ingineri, și am ajuns în producție.
Unde am dat de varianta civilă a subofițerilor. Adică de maiștri.

Iar am avut noroc. Chior!
Nea Nelu Manolache, maistrul de la care am învățat meserie, era exact ceea ce trebuia să fie. Echivalentul perfect al sergentului pe care l-am avut în armată.
Doar că, de data asta, am avut de a face cu mult mai mulți – și mai diverși. Unii își știau menirea – și se străduiau să-și ‘umple’ rolul, alții… făceau figurație…
Fără să înțeleg, atunci, echivalența dintre maiștri și subofițeri, am observat totuși cât de ‘productiv’ este un maistru bun! Și ce ‘gaură’ în ‘dispozitivul de luptă’ produce un maistru figurant.

După care m-am apucat de alte cele.
Printre care, la vreo 15 ani după ce avusesem de a face, profesional, cu ultimul maistru din viața mea, m-am apucat de sociologie.
Adică am început să înțeleg cum funcționează societatea. Cum interacționează oamenii între ei și cum este influențat rezultatul acestei interacțiuni – adică societatea în întregul ei, de însăși calitatea interacțiunilor dintre oameni.

Atunci mi-am adus aminte de faza cu ‘importanța subofițerilor’. Și a maiștrilor.
Atunci am înțeles cu adevărat ce înseamnă ‘cureaua de transmisie’. Mecanismul prin care deciziile ajung să fie puse în aplicare și prin care se colectează și centralizează feed-backul.
După care am înțeles și rolul profesorilor. Cureaua de transmisie dintre generații…

Mulți dintre voi n-au făcut armata. Aproape niciunul dintre noi nu a fost în război.
Puțini dintre voi știu cu adevărat ce e acela un maistru… pentru ca sunt din ce în ce mai puțini maiștri…

Din cauza păcii în care ne-am lăfăit de aproape trei generații încoace, am devenit orbi.
Armatele nu au mai fost puse în situații de supraviețuire și importanța subofițerilor a căzut ‘într-un con de umbră’.
Din cauza noilor tehnici de management, rolurile de ‘execuție’ au devenit impersonale. Maiștrii au fost înlocuiți cu șefi de echipă.

Din păcate, sunt convins că foarte mulți dintre voi sunteți deja ‘în ceață’.

‘Care e diferența între maiștri și șefi de echipă?’
Ce ne aia pe noi de subofițeri? Ne pregătim de război?!?
Și, oricum, războaiele de azi sunt altfel decât cele de pe vremea subofițerilor…’

Hai s-o iau altfel.

Pe vremea mea, erau două feluri de a face armata.
Normal și cu termen redus.
Un an și 4 luni sau 9 luni.
Dacă intrai la facultate făceai 9 luni, dacă nu – și nu reușea tac-tu să te amâne, făceai ‘armata lungă’.
La TR, te luau toamna și te liberai primăvara. Primele 3 săptămâni stăteau niște gradați de la armata lungă cu teriștii și după aia rămâneau doar între ei. Iar peste vară, dormitoarele teriștilor rămâneau goale.
În armata lungă/normală, încorporările aveau loc de trei ori pe an. În așa fel încât să fie tot timpul ‘cineva’ acolo. Unii – recruții, erau instruiți iar ceilalți, veteranii, ‘păzeau patria’.
Asta în teorie. În practică, recruții și veteranii făceau armata împreună. Unii dintre veterani fuseseră înaintați în grad – nu mai erau soldați proști – și erau folosiți pe post de subofițeri.
În armata pe care am văzut-o eu, subofițerii adevărați, de carieră, erau puțini și îndeplineau exclusiv funcții administrative. Nu erau implicați în procesul de instrucție.
Așa că ‘trupa’ – cei care ‘făceu armata’, care stăteau tot timpul în unitate – erau, practic, la dispoziția gradaților veterani. Care se comportau, mai ales cu recruții – cu proaspeții veniți – după principiul ‘le fac și eu lor ce am pățit eu în ciclu’ unu’ ‘. Adică tot felul de mizerii. Care mizerii se tot perpetuau de la un ciclu la altul…
Victimă colaterală fiind conceptul de subofițer. Ideea de a învăța unul de la celălalt. ‘Cureaua de transmisie.’ Liantul care ține lumea laolaltă.

Scriind cele de mai sus am mai înțeles ceva. Modul, pervers, în care am fost condiționați noi, cei de la TR, să credem că eram diferiți de ceilalți. Că eram mai cu moț… Tocmai pentru că fusesem ținuți deoparte! Acesta fiind și motivul pentru care mulți dintre noi n-am prea înțeles nimic din ce se petrecea în fabricile unde fusesem trimiși să contruim socialismul.
Ce importanța are chestia asta?
Noi suntem generația care am ‘patronat’ dezindustrializarea României…

Și, că tot am menționat mai devreme o oarecare echivalență între rolul jucat de subofițeri și cel al profesorilor – amandouă categoriile sociale fiind curele de transmisie, chiar dacă fiecare ‘transportă’ altceva iar punctele de plecare/sosire sunt diferite – am să vă atrag atenția că noi, adică generația din care fac eu parte, suntem autorii morali ai inflației de doctorate calpe care tot ies la iveală.

Tags , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, Ce tara lasam copiilor nostri?, colaborare, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, evolutie, In limba Romana, Incredere, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, psihologie, Respect Mutual., Tara din care traim

Disfuncționalități

November 16, 2022 //
0

Vineri, adică acu’ vreo 10 zile, am măturat din frunzele de pe stradă. O curte în dreapta și două în stânga…și pe partea cealaltă…
Oricum se adună la mine în față după două adieri de vânt!

Ce m-a apucat?
Nu măturase nimeni de mai bine de o săptămână. Când cad frunzele, adică toamna, măturătorii nu au cum să facă față…
De ce sunt atât de puțini? Pentru că nu ar avea ce face în restul anului…
De ce nu trece o mașină care să măture o dată pe săptămână?
Pentru că nu ne luăm noi mașinile de pe stradă în ziua aia!

Marțea următoare, adică acum mai bine de o săptămână, iar nu a măturat nimeni.
A trecut mașina care ia gunoiul, a golit tomberoanele dar a lăsat sacii cu frunze în fața curții.
‘Vine altă mașină. Cea care strânge sacii măturați de măturători!’
Până ieri – care a fost tot marți, am mai adunat vreo doi saci. Peste primii patru!
Ieri au venit și măturătorii oficiali. Care au pus și ei doi saci peste grămadă. Doi peste grămada ‘mea’ și încă câte unul din două în două porți.

Aseară, pe la 8, mă cheamă un vecin la poartă.
Când ies pe ușă, văd o pală de fum.
Instinctiv, iau extinctorul cu mine. În dreptul palei e parcată, de obicei, mașina.
Deschid poarta și vă doi vecini care încercau să stingă focul.
Doi necunoscuți aprinseseră unul dintre sacii cu frunze.
Un alt necunoscut – care trecea pe acolo cu mașina, a observat. A oprit și a încercat să stingă focul cu extinctorul de la mașină.
Unul dintre vecini – care tocmai venea acasă, s-a dus la el în curte după o găleată cu apă. Celălalt a rămas să mă cheme pe mine. Necunoscul bine intenționat a plecat.
Am stins focul.
Și am sunat la 112. La nici 10 metri de poartă e o cameră de supraveghere stradală. Poate a ‘surprins’ ‘evenimentele’.
Dispecera de la 112 transferă apelul la Poliție.
Dispecerul de la Poliție trimite un echipaj.
Care mă întreabă ce s-a întâmplat.
Relatez povestea telefonului fără fir iar polițiștii îmi spun că fără semnalmentele celor doi necunoscuți nu au ce să facă.
Le arăt camera.
‘Aia ține de poliția locală. Noi nu avem acces la ea!’
‘?!?’
‘Trebuie să luăm legătura cu ei… durează! Mai bine dăm căteva ture cu mașina pe străzi, poate îi găsim…’
Azi dimineață, la 10 zile de când stau sacii pe stradă, am sunat la ‘gunoieri’.
Dispecera, mai ales după ce a aflat despre începutul de incendiu, părea chiar impresionată:
‘Am să-l anunț pe șeful de zonă!’

Am măturat din nou, am pus frunzele în alți saci și m-am pus pe așteptat.

Grămada a dispărut în mai puțin de o oră!

Păi n-am fost eu ăla prostu’?!?
Dacă sunam mai devreme… adică acum vreo săptămână…

Tags , , , , ,
Categories 1989, aici sunt banii dumneavoastra, ce alegeri facem, colaborare, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, identitate colectiva, In limba Romana, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, respect mutual, Tara din care traim

R-cubed

November 8, 2022 //
0

What WE know about the reality WE are speaking about drives ME to the following ‘inkling’:

We are living inside a three layered reality.

The ‘real’ one, the ‘perceived’ one and the ‘result’.

We ‘measure’ reality using our conscience. Through our senses.
Very much like when we gauge a length using a tape measure.
We apply the tape measure over the length and ‘read’ the number.

We apply the standards we’ve been groomed into over the underlying reality and we decide according to those standards.

Then we attempt to deal with the consequences of our decisions.

“Sheer hatred of the regime”….

Who’s painting the pictures we’re hanging on our walls? Who chooses them? Who has to make do with the ‘aftermath’?

Tags , , , ,
Categories 1989, Choices we make, collective identity, complementary ways of attending knowlege, effective communication, evolution, In English, Intent, man as a measure for all things, man induced fragility, Mutual Respect, Psychology, skin in the game, teleology, Trust

Role play

October 30, 2022 //
0

You’re God.
The real McCoy, not the one concocted by us, humans.

Your ‘most cherished’ tool for bringing people back into submission being the all mighty thunder.
Jupiter Tonans. The Thundering God. Thor yielding his Mjoelnir…

And now what?!?
Every worshiping place has a lighting rod installed…

What do you feel?
Have all those people lost their faith in you? In you behaving as a rational being? In your ability to treat them right?
Are they convinced they are now insulated against your wrath?

Tags , , , , ,
Categories 1989, alternative ways of acquring knowledge, awareness, Bounded rationality, Choices we make, collective identity, effective communication, evolution, In English, man induced fragility, Mutual Respect, skin in the game, teleology, Trust

La răscruce de vânturi

October 26, 2022 //
0

Dumnezeu creea țările. La un moment dat Sf. Petre îl întreaba:
– Bine, Doamne, în toate țările, ba ai pus numai deșert, ba numai păduri, ba numai petrol, ba numai ape. Dar in țărișoara asta, România, ai pus de toate, și păduri, și ape, și bogății, cum vine asta?
– Da, așa este, dar o să vezi ce popor pun acolo…!!!!

Poporul n-are nimic.

Odata plecati in ‘tarile calde’, cei mai multi dintre noi facem fata cu brio tuturor provocarilor.

De ce nu suntem in stare sa facem acelasi lucru aici? La noi acasa?

Pentru ca ‘Dumnezeu’ ne-a plasat la rascruce de vanturi.

Ca sa intelegeti ce vreau sa spun, ganditi-va la diferenta dintre Ardeal si restul Romaniei.

Spatiul de dincolo de munti a fost la adapost. Relativ, bineinteles. Chiar daca a fost sub ocupatie, s-a bucurat de o mult mai mare stabilitate decat cele doua principate ‘exterioare’. Decat spatiul cunoscut sub numele de ‘Vechiul Regat’.

Gospodarul ardelean – de orice nationalitate, isi putea permite sa construiasca case trainice. Stia ca le va putea lasa mostenire copiilor.

Gospodarul moldovean sau muntean stia ca primul lucru pe care trebuia sa-l faca era sa-si ingroape recolta. Ca sa nu i-o fure turcii, tatarii sau arendasii abuzivi. Cum sa construiesti ceva trainic in conditiile in care la fiecare cativa ani iti trecea pragul cate o ‘delegatie’. Turcii, tatarii, muscalii, fonciirea…

Adaugati la toate astea cei 35 de ani petrecuti sub conducere comunista. Cand taranii trebuiau sa fure de pe camp pentru a avea ce da de mancare animalelor. Si cand muncitorii se invatasera sa ia din fabrica tot ce nu se gasea in ‘comertul socialist de stat’. Nici macar pe sub mana…

‘Bine, bine, dar in ultimii 30 de ani? De ce nu ne-am dat pe brazda?!?’

Ne-am dat, cat de cat…

Si ne-am fi dat si ‘mai aproape’ daca am fi avut noroc de niste minti mai luminate pe care sa le punem in fruntea noastra!

Tags , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, Ce tara lasam copiilor nostri?, comunicare efectiva, constiinta de sine, coruptie, Cu pielea la bataie, identitate colectiva, In limba Romana, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, respect reciproc

End Game

October 26, 2022 //
3

War and chess have a lot in common.
Most strikingly, the different manners in which both of them end.

The king is captured.
Or the other side gives up.

A tie is nothing but the prelude for an encore, not a real end.

Even the roads to the end are very similar in both cases.
While at the start of the game/’joust’ everything is ‘possible’ – nobody knows what the other side might be doing next, as the end nears each of the combatants are more and more limited in their currently available choices by the consequences of their previous decisions. By the very path they had followed since the beginning. Which path becomes more and more evident for everybody present. Opponent as well as spectators.

Finally – but not the least important, the similarities go even further. Deeper?
The king is the most ‘important’ piece but not the most powerful. In fact, the king cannot do much by itself. It can help the other pieces achieve their common goal but when left alone it is basically powerless. The only thing it can do is run. But only as far as the board allows it to go…
A pawn, if it manages to reach the eight rank, gets to be promoted. To become the new ‘right hand’ of the king. The new ‘most powerful member of the team’.

‘OK. And the real point of your post is?’

Putin cannot win this war – cause war it is, by himself.
Hence he needs to preserve the loyalty of his henchmen, to instill enough fear into his opponents to make them quit and to convince the ‘spectators’ that their efforts to help Ukraine are too expensive.

Now!
Are we smart enough to understand that we, each of us, are ‘next’? That each time a bully gets his way, all other (would be) bullies present become even more bullish?
Are we smart enough to understand that the most meaningful thing we can do in this situation is to separate Putin from his power base? From the ordinary people who see no other alternative and from those who, for various reasons, continue to support Putin’s misconstrued ‘vision about the world’?
Are we smart enough to understand that no matter how hard it is for us, the Ukrainians have it ten times harder?

Democracy is about every body having the opportunity to speak up their minds.
To speak up their minds, not to kill their neighbors under the pretext that there is a difference of opinion between them!

“We didn’t invade Ukraine,” he claimed.
“We declared a special military operation because we had absolutely no other way of explaining to the West that dragging Ukraine into Nato was a criminal act.”
“Russia is not squeaky clean. Russia is what it is. And we are not ashamed of showing who we are.”

Are you trying to figure out what’s the real meaning of Lavrov’s words?
Let me translate for you this fine example of NewSpeak.

‘We – those who are currently running Russia, will do whatever we need to do in order to preserve our power.
In order to achieve that, we first and foremost need to convince the ordinary Russians to continue to obey our orders.
In order to achieve that, we need to convince the ordinary Russians that you are the enemy and that their only chance lies with us, their current masters.
Hence each time we destroy an Ukrainian apartment block and any of you says ‘Russians are savages’ we’re one step closer to our goal. Each and every time any of you declares ‘Russia has to pay for what it has done in Ukraine’ we tell them, the ordinary Russians, ‘See? This is what they plan to do to you once we’re are gone’.

WWI had lasted until 1945.
We have the opportunity to end the Cold War now.
The war in Ukraine will reach a conclusion. Let’s make it so that after the war will have ended, Russia will fold in the family of ‘civil’ nations.

Those nations that choose to live in peace!
Not because they cannot win wars but because they have learned that winning wars it’s not enough. Those nations which have learned, the hard way, that war has but one winner while for peace to last every body must be a winner.

Tags , , , , , , ,
Categories 1989, authoritarianism, awareness, Bounded rationality, Choices we make, collective identity, cooperation, effective communication, evolution, In English, Mutual Respect, Psychology, Rule of Law, skin in the game, teleology, Trust

The Third

October 24, 2022 //
0

We learn about what we call reality by
analyzing the information we acquire through our senses.

We.
We, the human people.
We, the conscious human people.
We, because nobody has ever been able to become conscious – as in aware of their own self, by their own. Alone…

Learn.
We are not the only ones who are able to learn.
Our dogs learn our ways. And we continuously learn about more and more living organisms being able to learn. And to remember what they have learned. To fine tune their behavior according to the circumstances into which they happen to live.

What we call reality.
First and fore-most, reality is a concept. We call it ‘reality’. And many other names…
Believers call it ‘god’, scientists call it ‘physical world’ and the scientists who happen to believe are convinced that by studying the reality they will eventually divine the will of the Lord.
The believers being convinced that whatever exists, is here because the Lord wished it into existence.
So, basically, the main difference between the believers and the nonbelievers is the fact that the believers are convinced that the ‘out-there’, the ‘source of it all’, has a conscience of it’s own. A will of it’s own…

By analyzing.
We have been able to build our conscience – our ability to ‘observe ourselves while observing other phenomena’ (Maturana, 2005), because we have a big enough brain, the ability to share complex and meaningful information using language and the ability to put in practice some of our wishes/thoughts through the use of our hands.
At a certain point in its evolution, human conscience has become sophisticated enough to need explanations. It was no longer satisfied with mere ‘connections’ – If… then…, it had started to wonder about why-s. ‘Why does this happen as it does?’ ‘Will it happen again tomorrow?’
Using our by then already established ability to speak up their minds, our ancestors shared among themselves these ‘anxieties’. Discussed them around the fire-place. Started to analyze. The reality. What they perceived to be real. The ‘thing’ which continuously generates the circumstances in which we – all of us, have to make do.

Information.
In order to analyze, the analyst – each and everyone of us, has to separate the meaningful information from the surrounding noise. In order to do that, we have started by coining the very concept of (useful/meaningful) information. As being different from ‘noise’. The difference consisting, obviously, in us being able to find its use and/or pinpoint its meaning.

We acquire.
Information is acquired on an individual basis. For an ‘event’ to become information, it has to be ‘noticed’ by an individual. It has not only to be sensed but also identified as useful/meaningful. Different from ‘noise’.
Which process of identification implying methods which had been agreed upon by the members of the community. Music would be a good example of how various groups of people make the difference between sublime/abhorrent and white-noise. While ‘use of language’ is a very poignant example of how people can both share information and mislead one-another.

Senses.
Everything that we know, had entered our mind through our senses.
Before setting it aside as information or discard it as noise, we have to get in contact with it as a sensation.
Or as a thought. A conjecture. A few pieces of information which put together have given birth, inside our individual mind, to new information. To ‘something else’ which passes the threshold into being information. At least according to our own mind…

Which transforms our minds into our famous sixth sense.
In the sense that our individual minds are capable of building ‘sensations’ on their own. Starting from information that has already been stashed in our memory.
Which brings us to the third reality.

We have – in the sense that we have agreed upon its existence, the surrounding reality. The things we – as in most of us, consider to be real. The mountains we climb, the air we breathe, the pebbles which happen to sneak into our shoes. The reality which is being studied by science. The reality to which we have access through our senses. Our minds and our sense enhancers – scientific instruments, included.

We also have the ‘out-there’. The things we know we’ll never be able to grasp. During our lives! The things our followers might be able to figure out…

And each of us has their own reality.
Individually built even if ‘carved’ from the same (type of) material as the reality shared by the rest of us.
Individually built even if using more or less the same (culturally accrued) methods.
Individually built even if neither of us is alone.

H.M. Romesin, 2005, The origin and conservation of self‐consciousness: Reflections on four questions by Heinz von Foerster

A planned after-thought.
Rumsfeld is both wrong and right. There are unknown unknowns but they are no longer unknown since we speak about them…
Which actually proofs the limits of our languaging.
The imprecision of the manner in which we gather, share and analyze information.

Tags , , , , , , , , ,
Categories 1989, alternative ways of acquring knowledge, awareness, Choices we make, collective identity, effective communication, evolution, In English, man as a measure for all things, Mutual Respect, Psychology, teleology
« Older Entries
Newer Entries »