Oamenii dintre oameni

Nu mi-am dat seama de chestia asta atunci când am făcut armata.
La TR.
Sergentul care s-a ocupat de noi, în primele 3 săptămâni, a fost cât se poate de OK.
Profesionist – știa cu ce se mănâncă armata, suficient de ‘apropiat’ de noi încât să-l ascultăm din convingere și nu de frică, suficient de distant încât să nu ne obrăznicim… Iar toate astea cu toate că era și el militar în termen. Nu APV-ist!

Restul subofițerilor cu care am avut de a face – câțiva, au fost de la inepți în jos.
La impresia pe care o aveam despre categoria asta socială au contribuit foarte mult și contactele pe care le-am avut – nici ele foarte multe, cu ‘sergenții de stradă’. Cu milițienii.

În condițiile astea, imaginați-vă surprinderea cu care am citit, undeva, că subofițerii sunt coloana vertebrală a oricărei armate.
Că fără subofițeri bine pregătiți, orice armată e varză.

După care am terminat școala – de ingineri, și am ajuns în producție.
Unde am dat de varianta civilă a subofițerilor. Adică de maiștri.

Iar am avut noroc. Chior!
Nea Nelu Manolache, maistrul de la care am învățat meserie, era exact ceea ce trebuia să fie. Echivalentul perfect al sergentului pe care l-am avut în armată.
Doar că, de data asta, am avut de a face cu mult mai mulți – și mai diverși. Unii își știau menirea – și se străduiau să-și ‘umple’ rolul, alții… făceau figurație…
Fără să înțeleg, atunci, echivalența dintre maiștri și subofițeri, am observat totuși cât de ‘productiv’ este un maistru bun! Și ce ‘gaură’ în ‘dispozitivul de luptă’ produce un maistru figurant.

După care m-am apucat de alte cele.
Printre care, la vreo 15 ani după ce avusesem de a face, profesional, cu ultimul maistru din viața mea, m-am apucat de sociologie.
Adică am început să înțeleg cum funcționează societatea. Cum interacționează oamenii între ei și cum este influențat rezultatul acestei interacțiuni – adică societatea în întregul ei, de însăși calitatea interacțiunilor dintre oameni.

Atunci mi-am adus aminte de faza cu ‘importanța subofițerilor’. Și a maiștrilor.
Atunci am înțeles cu adevărat ce înseamnă ‘cureaua de transmisie’. Mecanismul prin care deciziile ajung să fie puse în aplicare și prin care se colectează și centralizează feed-backul.
După care am înțeles și rolul profesorilor. Cureaua de transmisie dintre generații…

Mulți dintre voi n-au făcut armata. Aproape niciunul dintre noi nu a fost în război.
Puțini dintre voi știu cu adevărat ce e acela un maistru… pentru ca sunt din ce în ce mai puțini maiștri…

Din cauza păcii în care ne-am lăfăit de aproape trei generații încoace, am devenit orbi.
Armatele nu au mai fost puse în situații de supraviețuire și importanța subofițerilor a căzut ‘într-un con de umbră’.
Din cauza noilor tehnici de management, rolurile de ‘execuție’ au devenit impersonale. Maiștrii au fost înlocuiți cu șefi de echipă.

Din păcate, sunt convins că foarte mulți dintre voi sunteți deja ‘în ceață’.

‘Care e diferența între maiștri și șefi de echipă?’
Ce ne aia pe noi de subofițeri? Ne pregătim de război?!?
Și, oricum, războaiele de azi sunt altfel decât cele de pe vremea subofițerilor…’

Hai s-o iau altfel.

Pe vremea mea, erau două feluri de a face armata.
Normal și cu termen redus.
Un an și 4 luni sau 9 luni.
Dacă intrai la facultate făceai 9 luni, dacă nu – și nu reușea tac-tu să te amâne, făceai ‘armata lungă’.
La TR, te luau toamna și te liberai primăvara. Primele 3 săptămâni stăteau niște gradați de la armata lungă cu teriștii și după aia rămâneau doar între ei. Iar peste vară, dormitoarele teriștilor rămâneau goale.
În armata lungă/normală, încorporările aveau loc de trei ori pe an. În așa fel încât să fie tot timpul ‘cineva’ acolo. Unii – recruții, erau instruiți iar ceilalți, veteranii, ‘păzeau patria’.
Asta în teorie. În practică, recruții și veteranii făceau armata împreună. Unii dintre veterani fuseseră înaintați în grad – nu mai erau soldați proști – și erau folosiți pe post de subofițeri.
În armata pe care am văzut-o eu, subofițerii adevărați, de carieră, erau puțini și îndeplineau exclusiv funcții administrative. Nu erau implicați în procesul de instrucție.
Așa că ‘trupa’ – cei care ‘făceu armata’, care stăteau tot timpul în unitate – erau, practic, la dispoziția gradaților veterani. Care se comportau, mai ales cu recruții – cu proaspeții veniți – după principiul ‘le fac și eu lor ce am pățit eu în ciclu’ unu’ ‘. Adică tot felul de mizerii. Care mizerii se tot perpetuau de la un ciclu la altul…
Victimă colaterală fiind conceptul de subofițer. Ideea de a învăța unul de la celălalt. ‘Cureaua de transmisie.’ Liantul care ține lumea laolaltă.

Scriind cele de mai sus am mai înțeles ceva. Modul, pervers, în care am fost condiționați noi, cei de la TR, să credem că eram diferiți de ceilalți. Că eram mai cu moț… Tocmai pentru că fusesem ținuți deoparte! Acesta fiind și motivul pentru care mulți dintre noi n-am prea înțeles nimic din ce se petrecea în fabricile unde fusesem trimiși să contruim socialismul.
Ce importanța are chestia asta?
Noi suntem generația care am ‘patronat’ dezindustrializarea României…

Și, că tot am menționat mai devreme o oarecare echivalență între rolul jucat de subofițeri și cel al profesorilor – amandouă categoriile sociale fiind curele de transmisie, chiar dacă fiecare ‘transportă’ altceva iar punctele de plecare/sosire sunt diferite – am să vă atrag atenția că noi, adică generația din care fac eu parte, suntem autorii morali ai inflației de doctorate calpe care tot ies la iveală.