Dumnezeu creea țările. La un moment dat Sf. Petre îl întreaba:
– Bine, Doamne, în toate țările, ba ai pus numai deșert, ba numai păduri, ba numai petrol, ba numai ape. Dar in țărișoara asta, România, ai pus de toate, și păduri, și ape, și bogății, cum vine asta?
– Da, așa este, dar o să vezi ce popor pun acolo…!!!!
Poporul n-are nimic.
Odata plecati in ‘tarile calde’, cei mai multi dintre noi facem fata cu brio tuturor provocarilor.
De ce nu suntem in stare sa facem acelasi lucru aici? La noi acasa?
Pentru ca ‘Dumnezeu’ ne-a plasat la rascruce de vanturi.
Ca sa intelegeti ce vreau sa spun, ganditi-va la diferenta dintre Ardeal si restul Romaniei.
Spatiul de dincolo de munti a fost la adapost. Relativ, bineinteles. Chiar daca a fost sub ocupatie, s-a bucurat de o mult mai mare stabilitate decat cele doua principate ‘exterioare’. Decat spatiul cunoscut sub numele de ‘Vechiul Regat’.
Gospodarul ardelean – de orice nationalitate, isi putea permite sa construiasca case trainice. Stia ca le va putea lasa mostenire copiilor.
Gospodarul moldovean sau muntean stia ca primul lucru pe care trebuia sa-l faca era sa-si ingroape recolta. Ca sa nu i-o fure turcii, tatarii sau arendasii abuzivi. Cum sa construiesti ceva trainic in conditiile in care la fiecare cativa ani iti trecea pragul cate o ‘delegatie’. Turcii, tatarii, muscalii, fonciirea…
Adaugati la toate astea cei 35 de ani petrecuti sub conducere comunista. Cand taranii trebuiau sa fure de pe camp pentru a avea ce da de mancare animalelor. Si cand muncitorii se invatasera sa ia din fabrica tot ce nu se gasea in ‘comertul socialist de stat’. Nici macar pe sub mana…
‘Bine, bine, dar in ultimii 30 de ani? De ce nu ne-am dat pe brazda?!?’
Ne-am dat, cat de cat…
Si ne-am fi dat si ‘mai aproape’ daca am fi avut noroc de niste minti mai luminate pe care sa le punem in fruntea noastra!
nicichiarasa 