Me neither.

October 19, 2017 //
0

The current “Me too” campaign – long overdue, should be an eye opener.

Pointing out the perpetrators is a good start and we have a long way to go.

If we want to significantly reduce sexual harassment we need to examine ourselves, men and women, in a mirror.

How many times, as men and women, have we heard other men bragging about their sexual exploits, and said nothing?
How many times have we learned about other men using their rank/position to sexually impose themselves upon women, our colleagues, and did nothing?

And these were the easy ones…

Who raised and educated the present generation of sexual predators? Their mothers and fathers? Their teachers and neighbors? Who had put together the ‘sex sells’ culture which currently permeates everything?
How many women had voted for the ‘American Pussy Grabber’, despite the fact that he had proudly bragged about the whole thing? Why so many women, including ‘his’ wife, agreed that receiving oral sex in the Oval Office was something completely different from ‘having sex with that woman’?
How many women, including actresses, have used their charms to snare their bosses/business partners? And got away with it?
Why is it that in most countries the legislation which punishes the ‘working girls’ does not incriminate their clients?

Tags ,
Categories collective identity, cooperation, corruption, effective communication, Frames of mind, gender roles, Mutual Respect, politically correct, The kind of world we are building for our children

Cum e cu ‘contractul social’.

October 19, 2017 //
0
Conceptul asta, de contract mai mult sau mai putin implicit intre membrii unei comunitati/societati, pleaca de la premiza – prea putin mentionata – ca marea majoritate a celor in cauza au aceiasi ‘tinta’.
Ca singura lor neintelegere se refera la traseu si nu la destinatie.
Chiar si democratiile, pentru a ramane autentice, au nevoie de aceiasi situatie.
Nu poti supune votului democratic mai mult decat ruta traseului – adica modalitatea prin care dorintele populatiei sa fie indeplinite. ‘Destinatia’ trebuie sa fie cunoscuta dinainte.
Conceptul in sine a aparut simultan in Anglia si in Franta, undeva prin secolul XVIII. Chiar daca unele variante incercau mai degraba sa justifice rolul monarhiei/conducatorului (Hobbes) iar altele sa puna in evidenta drepturile cetatenilor (Locke si J.J. Rouseau) toate plecau de la premiza ca rationalitatea partilor care interactioneaza in societate le impune acestora sa se uneasca si sa delege puterea executiva catre guvern.
Daca e sa judecam dupa efecte, totul a decurs cat se poate de bine.
Tarile unde a aparut ideea, impreuna cu cele care au adoptat-o si au pus-o in aplicare in mod onest, sunt cele mai dezvoltate din lume iar populatiile lor se bucura de cel mai inalt standard de viata din istoria umanitatii.
Si totusi.
Se pare ca unora li s-a urcat succesul la cap.
Prima chestie care a inceput sa ‘dispara in ceata’ a fost ‘unitatea’. Acum este in plina erodare chiar increderea in procesul de guvernare, in timp ce respectul fata de guverne/guvernanti a devenit o vorba goala.
Peste procesul de erodare, devenit deja istoric, se suprapune in prezent ‘lupta’ dintre generatii.
Iar discutia nu mai este despre ‘traseu’ ci despre ‘unde vrem sa ajungem’.
Daca pana nu demult tinerii voiau ‘mai repede’ iar batranii ‘stai asa ca nu e graba’, in prezent generatiile vor cu totul si cu totul alte chestii.
Jumatate din generatia ‘matura’ e multumita cu starea actuala si vrea sa o conserve – fara sa fie prea tare interesata de consecintele pastrarii ei, iar jumatatea cealalta moare de foame si sta cu mana intinsa la generatia tanara.
Care nici ea nu e mai breaza. Jumatate dintre ei nu stiu ce vor sa faca cu vietile lor – dar pretind sa traiasca mai bine decat cei de dinainte, iar jumatatea cealalta e atat de suparata pe predecesori incat chiar i-ar lasa sa moara de foame.
Pai cum sa mai negociezi traseul autobuzului daca pasagerii vor sa ajunga in locuri diametral opuse?
Iar daca soferul mai si fura din benzina, in timp ce o parte din pasageri se fac ca nu vad…. sau chiar il ajuta…
Mai tineti minte ca cei care imaginat conceptul de contract social si-au bazat intreaga constructia pe rationalitatea umana?
Tags , , , , ,
Categories alegerile pe care le facem, Ce tara lasam copiilor nostri?, cooperare, coruptie, democratie reprezentativa, Justitie, rationalitate limitata, Respect Mutual., Tara din care traim

Nice

October 13, 2017 //
0

Everything any (most?!?) of us cares about is:
‘What each of us gets, and when.’
Emphasis on ‘each of us’.

All of us?

 

Categories Choices we make, Trust

”Ediție explozivă„

October 12, 2017 //
0

Cineva, probabil taică-miu, a uitat televizorul deschis în sufragerie.
Când am trecut pe acolo, am observat chestia de mai sus, cu majuscule, defilând pe ‘burtieră’.
Am schimbat imediat postul!
Televizorul, fără să fie chiar nou, merge perfect.
Ce rost are să risc?
Dacă, prin excepție, de data asta chiar au dreptate?
El ce vină are?

Și de ce ar trebui să mătur eu cioburile?
Doar pentru că unii au crezut că, de data asta, ‘Or să se țină de cuvânt! Uite ce program bun au!’?!?

Tags ,
Categories alegerile pe care le facem, aroganta, autoritarism, Ce tara lasam copiilor nostri?, Hazard moral, identitate colectiva, Incredere, Justitie sociala, Libertate, Manipulare, Nu prostiti poporul cu televizorul!, politica, psihologie, rationalitate limitata, respect reciproc, Tara din care traim

Just WOW.

October 10, 2017 //
0

trump on corker

 

corker on WH

OK, let me wrap my head around this.

So Corker doesn’t have enough guts to run for re-election without Trump’s blessing but has enough to openly tweet his mind about what’s going on in the White House?!?
A reality show run by the supposedly most powerful man on Earth?
Who’s about to transform the “Great” America into the biggest laughing stock of the world?

Am I the only one wondering whether any of these can be described as “adult” behavior?

There’s a glimmer of hope though.

401K is way bigger than 65K. And big enough to rise above 65K+57K+62K… I know, adding this numbers up doesn’t make much sense – there is a strong possibility that many individual readers may have liked more than one of these tweets, but still…

For some people the fog may have started to rise.

The fog generated by the fake news manipulated by the ‘Great Deal Maker’, that is.
Compare the comments which accompany those tweets.

 

 

Tags , , ,
Categories arrogance, authoritarianism, Bounded rationality, democracy, effective communication, Frames of mind, moral hazard, Mutual Respect, Psychology, The kind of world we are building for our children, Transparency, Trust

What is it that drives these people?

October 8, 2017 //
0

past future byron prophecy

OK, I’m willing to admit that the past gives us a strong indication about what may happen in the future. Hence it might be a very good prophet!

The best?… that would depend on how each of us interprets the notion.
The notion of prophecy, of course.

And since the best( ?!?, 😉 ) way to understand an action is to figure out the motivation behind it…

Let me start with the beginning.

What is a prophecy?

In fact there are two kinds of prophecies. Of promises, actually.
‘Don’t do that or you’ll have to face the consequences’ and ‘if you’ll do such and such, your reward will be this’.

Only very few of the prophets have been using such a clear language. Most of them have preferred to use a much more convoluted manner of expression.
Quite understandably.

First of all, because these were ‘second hand’ promises.
They were not uttered directly by the promising agent but by a more or less ‘self appointed press secretary’. Who had no sure way of knowing whether he had at least a working understanding of the message he was supposed to deliver to his peers, whether they were going/able to understand/accept the message in it’s entirety nor whether they were going/able/willing to abide to all its intricacies.

Secondly, and this is applicable specially to the ‘don’t do it’ kind of prophecy, let’s examine what may happen if/when people do heed to a professed  prophecy.

I’ll consider the ‘positive’ case first.

If people do ‘the right thing’, and the reward promptly arrives, they think/feel ‘it is rightfully theirs’, no question asked. The prophet is seldom remembered. And in the rare cases when people do remember they’ve been foretold, the extended thanks rise very rarely above ‘lip service’ level.

If people think they have done ‘the right thing’ but are unaware they have ‘trespassed’, one way or another, they expect ‘their’ reward. Which, usually in this situation, never comes.
Who’s more likely to shoulder the blame? Remember that the people are not aware of not having fulfilled their bidding!
The prophet?
You nailed it!

And there’s a strong possibility that he might get nailed himself!

Let’s examine the ‘negative’ case now.
The one where the prophecy is ‘don’t do that, or else!’

People might choose to heed to the warning. Hence no punishment. Again, the prophet is usually forgotten along the way. Mainly because the bad things he kept speaking about never came through/true. Or even worse, he may be laughed at. But he’s happy. He has helped his people avoid experiencing a bad thing.
Or people might choose to ignore the warning. Hence experience the punishment.
Or, even worse, the people might try to ‘do the right thing’ and fail. For what ever reason. Who would be the most likely to be held responsible by the masses, or blamed by the politicians? For making an incomplete,  or mistaken, prophecy…
An even stranger situation develops when the ‘judge’ decides to give ‘his’ people another chance. And postpones the (well deserved?!?) punishment. Is it possible that the people might decide to ignore altogether the prophecy, completely misinterpreting both the prophecy and the misericordia displayed by the judge?
Quite annoying for the prophet, right?

Boring?
You might consider that I didn’t consider all possibilities… for instance that when the reward comes without (in spite?) all demands having (not) been fulfilled. The prophet becomes a laughing stock, right?

Anyway, the whole thing was intentionally meant to be somewhat boring.
This way your attention wasn’t mesmerized and you had a fighting chance to figure out my real point.

Go back up and glance at Byron. He looks back but his body faces the future.

We are the ones called to presently transform the past into the future.
Glancing back tells us where we come from and what we have at our disposal.
Yet we have only one option. To go forward.
To survive and, maybe, to prosper.

Yes, we have a lot of carry-on luggage.
But it’s up to us to use that luggage as a resource or to trundle it along as a burden.

Another prophecy…

Tags , , ,
Categories Bounded rationality, Choices we make, cooperation, effective communication, forgiveness, Frames of mind, politics, Psychology, The kind of world we are building for our children

Care-i treaba cu comunismul

October 4, 2017 //
0

Peste puțin timp, vor fi 30 de ani de când a implodat lagărul comunist.

O jumătate de viață de om.

Momentul invită la reflexie. Mai există supraviețuitori în putere și încă lucizi.
În același timp, noua generație – care doar a auzit de cele întâmplate sub fostul regim, începe să preia controlul asupra unui număr din ce în ce mai mare de ‘butoane’.
O parte semnificativă dintre cei care au experimentat comunismul au dezvoltat tot felul de nostalgii iar o parte din ce în ce mai mare a ‘inocenților’ se comportă ca și cum n-ar fi înțeles nimic din toată tărășenia.

Ei bine, există două feluri de comunism.
Cel imaginat de Marx și cel experimentat de ‘argații’ lui Lenin, Mao, Castro, Pol Pot, etc.
Diferențele dintre ele sunt majore dar asemănările sunt și mai importante.

În imaginația lui Marx, comunismul urma să apară atunci când suficient de mulți dintre membrii unei societăți urmau să se prindă că erau exploatați de o minoritate.
În practică. Lenin, Mao, Castro, Pol Pot și ceilalți s-au folosit de nemulțumirea maselor pentru a rasturna ordinea socială. Și pentru a face în așa fel încât o minoritate, a lor, să acapareze toată puterea.

Cu alte cuvinte, diferența între comunismul teoretic al lui Marx și cel practic al lui Lenin & company este că la Marx apariția comunismului urma să fie mai mult sau mai puțin naturală în timp ce Lenin și gașca sa au dat dovadă de un oportunism feroce.

Asemănările mi se par mult mai importante. Tocmai pentru că oferă mult mai multe informații utile.
Pentru început, trebuie sa constatăm că imaginația lui Marx a fost suficient de mare încât să prevadă chiar și oportunismul lui Lenin. Pe undeva pe la începutul manifestului comunist, Marx îi descria pe comuniști ca fiind „avangarda clasei muncitoare” – oameni cu o conștiință socială foarte ridicată, care se pun în fruntea luptei de emancipare a proletariatului și care se sacrifică pentru binele societății în ansamblu… Și uite-așa o barba-avea…
A doua asemănare se referă la minorități.
În ambele variante, energia socială care face posibilă apariția comunismului este nemulțumirea maselor cu privire la regimul/ordinea socială instaurat de minoritatea aflată la putere înante ca noua minoritate, cea comunistă, să o detroneze pe prima.
Al treilea numitor comun, și cel mai important, este chiar energia socială despre care vorbeam în paragraful anterior. Și care nu ar fi putut fi manipulată în mod criminal de alde Lenin dacă nu ar fi existat.
Și nu ar fi existat dacă Nicolae al II-lea ar fi luat exemplu de la vărul său care statea pe tronul Angliei în loc să plece urechea la predicile lui Rasputin… Sau dacă în China ar fi avut loc, tot de sus în jos, ehivalentul chinez al revolutiei Meiji… sau dacă interese ‘obscure’ nu l-ar fi propulsat și ținut pe Batista la putere în Cuba… și așa mai departe…

Până la urmă societatea umană seamănă foarte bine cu o baterie electrică.
Fără o ‘diferență’ de potențial între cei doi poli, bateria e moartă. Nu produce nici un fel de curent. Poți să o arunci liniștit la gunoi – sau să o reciclezi, dacă ții la viitorul planetei.
Pe de altă parte, dacă diferența de potențial crește peste limitele rezonabilului relativ, curentul o ia pe scurtătură.
În loc să circule prin exteriorul bateriei, și să producă ceva constructiv – de exemplu bunăstarea majorității membrilor comunității, o ia ‘pe direct’. ‘Face scurt.’ Adică topește izolația și ‘își găsește liniștea’ mult prea devreme, înainte să producă ceva cât de cât folositor.

Cum apare acest gen de ‘supratensiune’?

Mai țineți minte „Ucenicul Vrăjitor” al lui Goethe?
Cam despre același lucru e vorba și aici. Orice electrician care se respectă știe că nu poți să depășești anumite limite. Că nu poți să concentrezi prea multă energie într-o portiune prea mică din rețea.
Din păcate, pentru ei și pentru cei care le dau crezare, ‘ucenicii vrăjitori’ nu țin cont de nimic. Toți fac niște greșeli din ce în ce mai mari. Greșeli care, la rândul lor, se acumulează și dau naștere unor noi ‘supratensiuni’.
După cum bine știm, comunismul s-a prăbușit la fel de dureros ca țarismul.
Sau ca orice altă forma de autoritarism/monopolism/autarhie.

Ei bine, până când suficient de mulți oameni – și în special dintre cei aflați la putere, nu vor înțelege că prăbușirea unei forme de autoritarism nu justifică în nici un fel existența oricărei alteia, cercul vicios va continua să se tot închidă.

Tags , , , , , , , ,
Categories alegerile pe care le facem, autoritarism, Ce tara lasam copiilor nostri?, colaborare, coruptie, Incredere, Justitie, Manipulare, politica, psihologie, Respect Mutual.

Despre contribuția poeziei argotice la procesul de normalizare socială.

September 28, 2017 //
0

Mi-am adus aminte de versificația asta facilă în contextul unei discuții pe FB despre noul  drept al femeilor din Arabia Saudită.
Pentru cei care nu știu încă, de-abia de-acum încolo femeile saudite vor avea dreptul de a conduce autoturisme. Decretul a fost semnat de regele Salman acum cateva zile.
Una dintre participantele la dezbaterea ad-hoc a făcut observația:
‘Situația de acolo nu e chiar atât de groaznică precum pare. Homosexualitatea de exemplu. Cel puțin cea masculină. Într-o țară în care un bărbat se însoară abia după 30 de ani și asta doar dacă reușește să strângă suficienți bani pentru a plăti zestrea miresei și a-l convinge pe socru că are din ce să-și întrețină nevasta, nu se miră nimeni atunci când doi tineri se mai ajută între ei. Nimeni nu întoarce capul când vede doi bărbați mergând de mână pe stradă dar, în același timp, nimănui nu i-ar trece vreodată prin cap să anunțe public că are de gând să rămână pe veci la această opțiune. Și cu atât mai puțin să facă acest gen de declarație ‘cu mândrie’, împreună cu alte câteva sute, sau mii, de oameni care flutură steaguri în culoarea curcubeului.’

Am auzit strofele astea înainte de 1975.
Pe vremea când in România era valabil articolul 200 din Codul Penal, conform căruia relațiile sexuale între doi parteneri de același sex erau pedepsite cu închisoarea, indiferent de orice alte considerente. Merită menționat faptul că și Codul Penal din 1936 pedepsea „actele de inversiune sexuala savârșite între bărbați sau între femei, dacă provoacă scandal public cu închisoarea de la șase luni la doi ani”.
Tot aici trebuie amintit si Paragraful 175 care prevedea că „Actul sexual împotriva naturii, petrecut între persoane de sex masculin sau între ființe umane și animale, se pedepsește cu închisoarea; la aceasta se poate adăuga pierderea drepturilor civile” (Codul Penal german din 1871 rămas în vigoare și în Codul Penal al Germaniei Federale pâna în 1969). Lesbienele nu au fost incluse în acest paragraf, ele fiind asimilate femeilor cu “comportament antisocial”, din care făceau parte și prostituatele. Pe baza acestui paragraf peste 100.000 de homosexuali au fost trimiși în lagărele de concentrare naziste”

Ei bine, în condițiile alea, atunci când nu doar actul în sine era pedepsit cu închisoarea ci și “propaganda ori asocierea sau orice alte acte de prozelitism săvârșite în același scop”, noi recitam în spatele blocului, cu inocența pre-pubertății – nu experimentasem încă acțiunea de a ‘fute’, în nici un fel, și nici nu stiam că ‘în cur’ era ilegal:

„Un cuc pe-o rămurea cânta:
Ce-i pasă lumii din-prejur
Că fut normal
Sau fut în cur?
Ce-i pula lor?!?
E pula mea,
Ce pula mea!”

Bineînțeles că pe noi ne atrăgea prilejul de a rosti cuvinte pe care nu le foloseam în mod obișnuit. Știam noi vag ce era aia a fute – și că vom face și noi cândva chestia asta, numai că deocamdată partea interesantă era să articulăm cuvintele ‘interzise’.
Să facem altceva decât era ‘normal’.

După relativ puțin timp, ne-am potolit.
Acum, că am trecut de 50 ani – și nici unul din gașcă, cel puțin din câte știu eu, nu a rămas virgin dar nici nu a trecut ‘de partea cealaltă’, abia dacă ne mai aducem aminte de versurile astea. Și în nici un caz nu le cântăm între noi, așa cum făceam în copilărie.

Un lucru ne-a rămas totuși.
Unii dintre noi am învățat că nu e bine sa ne băgăm nasurile în treburile altora.
Și că întreaga societate merge mai bine când cei care o compun se respectă între ei chiar și atunci când nu împărtășesc exact aceleași obiceiuri.

Tags ,
Categories alegerile pe care le facem, Ce tara lasam copiilor nostri?, identitate colectiva, respect mutual, Tara din care traim

“Fie pâinea cât de rea,

September 22, 2017 //
0

chiar aici în țara ta, tot ți-o fură cineva!”

Din când în când, îmi iau aparatele în cârcă și mai mișun prin București.

Câteodată am noroc, întâlnesc ceva care chiar merită și fac câteva poze.

Azi dimineață eram în apropierea Mânăstirii Radu Vodă.

În rând cu blocurile dintre Radu-Vodă și cheiul gârlei se află biserica Bucur Ciobanu.

DSC_0083

Pe care nu o vazusem până atunci. Trec rar pe acolo, nu prea le am pe astea cu religia … și cu atât mai puțin cu cea organizată…. nu conteaza.

Bisericile mă atrag din alte motive. Eleganța arhitectonică, istoria…  trăirile, sentimentele și speranțele credincioșilor agățate parcă de fiecare dintre cărămizi…
Fără să împărtașesc credința care îi animă pe majoritatea oamenilor care trec – sau au trecut – pe-acolo, intru totuși într-un fel de comuniune cu ei.

Am urcat mai întâi la Radu Vodă. Am admirat eleganta clădirilor,

DSC_6671

DSC_6673

DSC_6677

migala neostentativă cu care e îngrijită curtea,

DSC_6674

DSC_6681

îngeniozitatea cu care a fost amenajat locul pentru lumânări…

DSC_6675

Chiar daca nu va vine a crede, acesta este rolul constructiei albe din fotografia de mai sus.

În timp ce o admiram mi-am adus aminte de bunica mea. Nela.

Bunicul, Gheorghe, a murit in ’45. De boală. În refugiu. Erau moldoveni, lucrau în administrația de stat și înainte ca sovieticii să intre în Iași, mare parte dintre functionari au fost retrași de guvernul Antonescu și trimiși în restul țării. Bunicul și bunica, cu  maică-mea și cu unchiul Vasile, au ajuns la Târgul Cărbunești. Undeva lângă Târgu Jiu.
Stateau în gazdă, primeau o leafă de mizerie – erau ‘supranumerari’, și un oarecare ajutor în alimente. Ulei, făină, zahăr, gaz de lampă… chestii din astea…
Moartea bunicului nu a fost o surpriză. Era bolnav de ceva vreme, condiții pentru a fi îngrijit nu erau… Surpriza a venit abia atunci când bunica s-a dus la preotul din sat și l-a rugat să-i înmormânteze bărbatul.
‘Taxa de înmormantare este atât, groparilor le dai atât, trebuie să aduci nu mai țin minte câte prosoape și cozonaci, colivă….’
‘Părinte, grâu de colivă am – că am strâns din timp, două prosoape iau din casă, dar bani și cozonac n-am de unde.’
‘Nu știu, descurcă-te. Nu e treaba mea.’

Bunică-mea era o femeie care nu se lăsa cu una, cu două.
În satul vecin era încartirută o unitate de pompieri, venită tot din Moldova.
S-a dus până acolo, pe jos, și i-a povestit colonelului ce și cum.
Acesta l-a rugat pe preotul unității să se ocupe el și i-a pus la dispoziție, de la popotă, o colivă și căte ceva pentru pomană. Nu mai stau să povestesc că preotul local a fost foarte supărat și că ar fi vrut să oprească ceremonia – de parcă cimitirul ar fi fost al lui. Nici că cei cățiva pompieri veniți să sape groapa și să facă ce mai era de făcut erau să… Ce mai contează…
Cert este că de atunci bunică-mea n-a prea mai avut de a face cu biserica.
Se ruga în fiecare seară, m-a dus și m-a botezat… dar nu s-a mai spovedit niciodată.
Mi-a explicat despre Dumnezeu – fără să insiste prea mult, m-a învățat Tatăl Nostru… când am fost suficient de mare mi-a povestit și cum a fost cu înmormântarea bunicului…
Și mi-a mai spus ceva. Că oamenii au suflet. Că sufletele care ‘trec dincolo’ se simt singure, cel puțin la început. Indiferent de locul unde ajung.
Și că atunci cănd cineva își aduce aminte de ele, și aprinde o lumânare, simt o alinare care le mai ostoiește singurătatea.

Bunică-mea era o femeie extrem de înțeleaptă. Făcuse doar 6 clase, înainte de primul război mondial, dar citise enorm. Mai ales după cel de-al doilea. Și în special după ce ieșise la pensie. Adică odată cu mine. După ce începuse să nu mai vadă bine. îi povesteam eu. Romane polițiste, cu Winnetou, mai apoi SF, cum a ajuns omul pe Lună, despre Darwin, Pasteur, Einstein… Iar ea îmi povestea despre oameni. Cum se comportă ei in diverse situații. Despre cum ‘afli’ cu adevărat pe cineva abia atunci cănd ai nevoie de ajutor.
Când te simți singur, de exemplu.
De aceea aprind, când și când, câte o lumânare.
Pentru sufletul ei. Si pentru celelalte suflete de care mi-e dor.

După ce am coborăt de la Radu Vodă am intrat la Bucur Ciobanu. Mi s-a părut mai potrivit să aprind lumânarea aici. Mai aproape de felul meu. Și, mai ales, mai aproape de simplitatea generoasă si atotcuprinzătoare a bunicii mele.
În pridvorul bisericii era o femeie, cu naframă, care pregătea niște flori penru altar.
Mi-am scos pălăria, am spus ‘bună ziua’, mi-a răspuns, am intrat….
Odată înăuntru, am observat stranele. Sunt dincolo de frumoase.
O rază de lumină se strecura pe ușă și învelea una dintre ele într-un fel de aura. Am pus un genunchi jos – doar așa putem să obțin unghiul de care aveam nevoie, și am ridicat unul dintre aparate la ochi.
Cu celălalt am observat-o pe femeia de la intrare care părea că vrea să intre. Tot ce povestesc eu aici se intâmpla la nici trei metri de ușă – toată biserica dacă are șapte sau opt. Am lăsat aparatul jos și i-am făcut semn să treacă.
„Puteți să faceți poze cu telefonul, dacă vreți. Dar nu cu aparatele astea, sunt profesionale. Așa a spus părintele.”
„Dacă așa a spus părintele…”
M-am ridicat, i-am întins un leu, am luat doua lumânări.
Mi-a dat o cutie cu chibrituri… am adus-o înapoi…

Dacă vreti să vedeți stranele – și merită efortul, trebuie să vă duceți pănă acolo.

Tags , , ,
Categories alegerile pe care le facem, autoritarism, Ce tara lasam copiilor nostri?, cooperare, identitate colectiva, religie, respect reciproc, Tara din care traim

Cine-i strunește pe ‘câinii de pază ai democrației’?

September 22, 2017 //
1

“Una dintre cele mai savuroase legende urbane ale Capitalei este legata de un hotel celebru in orasul de pe malurile Dambovitei. Dupa cum ati ghicit este vorba despre hotelul Cismigiu, despre care se spune ca ar fi bantuit de o tanara domnisoara!”

Pe bune?!?

Cineva cade în puțul liftului, moare singură după ce timp de trei ore a strigat zadarnic după ajutor iar amintirea ei ajunge să fie considerată ‘una dintre cele mai savuroase legende urbane ale Capitalei’?

Păi nu ne merităm soarta?
Și ziarele pe care le cumpărăm?

Tags , , , ,
Categories banii ca scop, Ce tara lasam copiilor nostri?, comunicare efectiva, Hazard moral, identitate colectiva, Nu prostiti poporul cu televizorul!, rationalitate limitata, respect reciproc, Tara din care traim
« Older Entries
Newer Entries »