35 de ani. Atât a durat. După care au ajuns la concluzia că ‘așa nu se mai poate’. ‘Fiecare dintre noi are o viață de trăit’!
Divorțul – adică desfacerea căsătoriei – a fost simplu. Copiii – o fată – erau majori, amândoi voiau același lucru… o declarație a fost suficientă. Partajul, în schimb…
Aveau un apartament mare, în centrul orașului. Două masini, ușor de împărțit, și niste bani. Cu atât mai ușor de împărțit. Apartamentul e suficient de mare și de bine amplasat încât din vânzarea lui să poată fi cumpărate altele două, mai mici. Doar că apartamentul are o problemă.
Problema fiind nepoata. Fata fetei lor. Mama e în Germania. La muncă. Câștigă bine, aproape a terminat de plătit un apartament, mai mic și mai la periferie. Nepoata abia a intrat la liceu. Nu poate să stea singură și ar fi aiurea să tot facă naveta de la unul la altul. Și cum nici unul dintre ei nu vrea să renunțe la ‘privilegiul’ de a o vedea regulat… sau poate că nici unul nu vrea să-l știe pe celălalt ‘liber ca pasărea cerului’!
Întorcând toate astea pe toate fețele… au înțeles că problemele erau în capetele lor! Că împreună aduseseră relația în punctul în care erau. Că de relația dintre ei mai depindeau și alte destine. În afară de ale lor. Și că, una peste alta, le-a fost mai bine împreună. Decât fiecare separat…
Dacă ar reuși să treacă peste rănile pe care și le-au făcut de-a lungul căsătoriei!
„Fiule, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce este al meu este şi al tău. Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi acum trăieşte, era pierdut şi a fost găsit!“
Cum, necum, Guvernoiu – noua versiune – s-a apucat de treabă. Reforme, alea… alea…, după cât îi taie capul. Sunt și ei atât de pricepuți pe cât de bine i-am ales noi!
Și noi? Noi ce facem?
Care noi?!? Noi, presa! Pentru că doar gura presei se aude. După cum e și normal… Presa și influencerii ce influențează, de bună voie sau în servicu comandat, pe toate canalele. Pe toate canalele media apărute ca o consecință a dezvoltărilor ‘tehnologice’…
Și ‘noi’? Noi… ăștia… ăștia care am votat! Ăștia care am tot votat în ultimii 35 de ani… Și care am reușit să supraviețuim, cu bune și cu rele! Care am supraviețuit experimentului comunist. Așa aberant cum a fost el. După care am supraviețuit tranziției. Și procesului de democratizare. De integrare în UE…. Că integrarea în NATO a cam fost pe șestache… Nici nu ne-am dat seama că s-a întîmplat!
Noi, adică ‘noi ăștia’, am ajuns într-un punct de inflexiune. Când să ne bucurăm și noi de roadele muncii din ultimii 35 de ani – de integrarea în UE, în Schengen și de protecția oferită de NATO – tocmai am descoperit că ‘împăratul e gol’. Că vistiernicii în care am tot avut încredere – adică pe care i-am tot votat – au lăsat bugetul în pielea goală. Cum, necum… vistieria e goală!
Deocamdată a ajuns la butoane o (semi)nouă garnitură. Tot ca urmare a votului nostru. Care garnitură, repet, s-a apucat de treabă. Pe cât îi duce mintea… Și noi? Reacția noastră? Exprimată prin presă și prin gura influencerilor?
Bolojan ar fi trebuit mai întâi să…! Nu e normal ca poporul să sufere ca urmare a deciziilor proaste luate de (o parte dintre)foștii/actuali guvernanți! Dragos Anastasiu și toți ceilalți care au dat vreodată mită și au recunoscut acest lucru denunțîndu-i pe cei care au primit-o n-au ce căuta în aparatul de stat!
Înțelepciunea populară pretinde că ‘hoțul neprins, negustor cinstit’. Isus, că tot o ardem cu cât de creștin-ortodocși suntem, și-a învățat ucenicii că doar cei cei care n-au păcătuit vreodată au dreptul să ‘arunce cu piatra’….
‘Bine, bă! Da’, până la urmă, tu ce vrei să spui cu toată polologhia asta?!?’
Vreau să aduc aminte că toți am dat șpagă. Unii mai mult, alții mai puțin… Unii recunoaștem, măcar în sinea noastră, alții nu… Și că noi trăim astăzi consecințele deciziilor noastre. Deciziilor pe care le-am luat împreună!
Nu știu ce trebuia să fi făcut Bolojan. Nici măcar nu știu dacă Anastasiu – și ceilalți ca el – ar trebui/putea să facă parte din aparatul de stat. Au experiență, știu care sunt urmările șpăgii, dar nu se pot bucura de încrederea publicului. Dar știu că dacă ne mai coim mult în loc să ne uităm adânc în oglindă… o să ne ia mama dracului!
„De fapt, toată lumea gândește, dar de gândit rațional sunt foarte puțini” CTP
Ei bine, eu cred că domnul Cristian Tudor Popescu are perfectă dreptate.
Acum trebuie să vă fac o mărturisire. Scriu postarea asta cu o pietricică virtuală în gură. Cred că e prima oară când am fost de acord cu CTP-ul… Să revenim.
De fapt, e foarte simplu. Explicația are două nivele. Dimensiuni?
În realitate, nimeni nu gândește perfect rațional. Sper că nu e nevoie să argumentez…
Al doilea nivel este cel care mă interesează cu adevărat. Din punctul de vedere al logicii formale, noi – toți – trăim în aceiași realitate. Cu alte cuvinte, inputurile gândirii noastre sunt comune. Când avem de ajuns la o concluzie, toți pornim de la aceleași premize. Corect?
În același timp, gândirea rațională are niște canoane clare. Despre cum trebuiesc prelucrate premisele pentru a ajunge la concluzie. La concluzia corectă! Corect din nou, nu?
Considerentele expuse arată fără vreo putință de tăgadă câtă dreptate are CTP-ul. Toți cei care au ajuns la o altă concluzie decât el, plecând de la aceiași realitate – cea în care trăim cu toții, trebuie în mod necesar să fie deficienți în ceea ce privește gândirea rațională. Nu poate exista o altă explicație!
‘Bine. Foarte interesant. Și ce legătura are toată polologhia asta cu funcționarea democrației?!?’
Păi democrația – metodă formalizată pentru schimbarea de la putere, la cererea oamenilor care suferă consecințele guvernării, a celor care execută acte de guvernare – are exact această funcție. Să compenseze erorile apărute în gândirea, presupus rațională, a celor în cauză. Guvernați și guvernanți laolaltă.
Toată societatea trăiește, mai mult sau mai puțin, în aceiași situație. În aceiași țară, în orice caz. Dacă toți locuitorii ar fi perfect raționali, toți ar fi de acord. Ar acționa ca unul. Toți ar ști ce e de făcut și ar fi perfect de acord în această privință. Mai mult, le-ar fi foarte ușor să se distribuie pe roluri. Tu faci asta pentru că ești mai înalt, tu faci ailaltă pentru că… Societatea ar funcționa ca un stup de albine!
Doar că oamenii nu gândesc perfect rațional. Discuție lungă. Cert este că nimeni nu le știe pe toate și fiecare dintre noi crede câte altceva. Și atunci? Cum facem? Îl lăsăm pe cel cu pumnul mai mare să se așeze în fruntea bucatelor?
Așa a fost o lungă bucată de vreme. Și am înțeles, în timp, că metoda asta are foarte multe neajunsuri. Cel mai mare dintre ele fiind acela că odată instalat la putere, cel cu pumnul mare nu mai vrea să lase puterea din mână. Doar că, om imperfect fiind, odată ajuns la putere oricine face greșeli. Care greșeli se adună în timp. Cu consecințe din ce în ce mai greu de suportat pentru ceilalți. Dacă mandatul celor aflați la putere are o durată limitată, situația se dezamorsează din când în când. Cei alfați la putere la un moment dat sunt schimbați cu alții. Care vor fi schimbați la rândul lor. Problema principală a democrației fiind ‘cum faci să nu aduci la putere pe cineva care va face atât de multe greșeli încât să schimbe lucrurile din temelie. Să strice atât de mult încât să fie greu de reparat.’
Ei bine, democrația funcționează cu adevărat doar dacă membrii societății au încredere. În ei și între ei. Dacă oamenii se respectă pe sine și pe ceilalți membrii ai societății.
Tot așa luptăm și cu gravitația…. În fiecare dimineață, când ne sculăm din pat!
Prostia este o stare naturală. Unii oameni sunt mai proști decât alții. Nici noi, fiecare dintre noi, nu suntem mai breji. În afară de Einstein, Feynman, Hawking… chiar și ei doar în ceea ce privește fizica teoretică.
De fapt, prostia e pe domenii! Fiecare dintre noi știm câte ceva, în câte un domeniu. Și aproape nimic în mai toate celelalte domenii ale cunoașterii. Dar fiecare dintre noi ne credem ași! Măcar în domeniul ‘nostru’…
Problema noastră, a tuturor, nu e prostia.
Reaua voință este cea care ne face probleme, nu prostia!
Valul 1, valul 2… suntem acum la mijlocul valului 4.
De vre-un an avem și vaccin. Care vaccin funcționează. Nu e ‘perfect’ – precum cele de pojar și de poliomielită, dar ajută foarte mult. Noi nu. Nu si nu!
La început, când nu erau destule, s-au ‘dat’ și ‘pe sub mână’. Înghesuială mare la programare, s-au dus câte unii la sute de kilometri de casă doar pentru a primi ‘vaccinul salvator.’ Iar cei care au putut, au găsit metode să sară peste rând.
Exasperate, autoritățile publice ne-au amenințat cu impunerea certificatului de vaccinare. Imediat, centrele de vaccinare au fost, din nou, luate cu asalt. Dar nu pentru multă vreme. Adoptarea certificatului nu este foarte ‘populară’ printre cei care trebuie să faca pasul decisiv. Aleșii poporului stau cu ochii pe popor. Și cum poporul nu se prea înghesuie la vaccin – ba chiar manifestează zgomotos împotriva serului, nici cei care urmează să ceară votul poporului nu se înghesuie să încurajeze vaccinarea.
‘Poporul’ e împărțit în trei. Entuziaștii ‘pro’. S-au vaccinat imediat cum au putut. Când le-a venit rândul. Entuziaștii ‘contra’. Care au apucat să-l ia pe ‘nu’ în brațe – indiferent de motiv, nu discut asta acum, și care nu vor să renunțe la el. Unii din convingere iar alții, pur și simplu, pentru că nu vor să-și recunoască – față de ei înșiși, greșeala inițială. Nehotărâții. Nu chiar convinși de argumentele ‘contra’, ar vrea totuși ‘să mai aștepte.’ ‘Să se mai așeze lucrurile!’ Când au fost împinși – când adoptarea certificatului Covid părea iminentă, de exemplu, unii dintre ei dintre ei s-au dus. Când presiunea a scăzut, nehotărârea a revenit.
Când îi întrebi ‘de ce’, fiecare dintre ei are câte un răspuns. Care mai de care mai propriu. Dacă analizezi răspunsurile, înțelegi că la baza lor este încrederea. Sau lipsa de…
‘Entuziaștii’ pro au încredere. Pleacă de la premiza că cei care produc vaccinul vor sa-l vândă, nu să ne omoare. Că ce care l-au verificat n-or fi proști să-și dea singuri foc la valiză. Și că cei care l-au cumpărat – în cazul nostru, ‘autoritățile române’, sunt de bună credință. Măcar cu privire la subiectul ăsta.
Și entuziaștii contra au încredere. În cei care le-au sucit mințile.
Nehotărâții, adică majoritatea, pur și simplu nu mai știu ce să creadă. Nu se pricep la ‘știință’, ca să ia o hotărâre pe cont propriu. Depind, în situația asta, de sfatul ‘autorităților’. De ce spune popa, învățătorul, primarul, de ce se spune la ‘televizor’…
Astă vară am vizitat câteva mânăstiri bucovinene. În fiecare dintre ele s-a găsit câte un părinte să-mi spună că port degeaba mască. Că doar cei care nu cred, în Dumnezeu, se îmbolnăvesc. Și alte chestii de genul ăsta. Aproape 5000 de școli vor rămâne închise pentru că mai puțin de 60% din personal a fost vaccinat. Pe diversele canale TV auzi tot felul de oameni, inclusiv medici, exprimând tot felul de îndoieli – unele aberante, cu privire la vaccin. Parlamentul ezită să adopte legea certificatului de vaccinare.
Suntem într-un cerc vicios. Adică alergăm după coadă!
Oamenii nu se vaccinează pentru că așteaptă un semnal clar din partea ‘autorităților’ iar acestea nu-l dau pentru că le e frică de ‘ce-o să spună oamenii’. Adică de cum or să voteze…
Între timp, jmecherii se aranjează singuri. Fiecare după convingerile lui. Unii sar rândul la vaccinare, alții își cumpără certificat ‘verde’…
nicichiarasa 