In Roma antica se spunea ‘Fiat justitia, ruat caelum’.
In general aceasta fraza este tradusa prin: ‘Sa se faca dreptate chiar de ar fi sa cada cerurile’.
Am propus mai demult o alta interpretare: ‘Sa avem grija ca justitia sa fie cu adevarat dreapta pentru ca altfel ne va cadea cerul in cap’.

Lucrurile au inceput din nou sa se incinga pe malurile Dambovitei.

Mi-am adus aminte ca pe aici e mai populara varianta ‘Fiat iustita et pereat mundus’, evident cu traducerea echivalenta: ‘Faca-se dreptate chiar de ar fi sa vina sfarsitul lumii’.

Cum de cativa ani incoace Google functioneaza chiar bine am vrut sa vad ce mai poate fi gasit pe aceasi tema prin cotloanele netului.

Surpriza…

Cica varianta cu sfarsitul lumii nu provine din Antichitate – dupa cum ar sugera limba in care este formulata – ci a fost “Deviza lui Ferdinand I de Habsburg (1563–1564), întemeietorul monarhiei austriece, rege al Boemiei şi al Ungariei (1526), împărat germanic de la 1558 la 1564, fratele mai mic al lui Carol Quintul”.

Si mai interesant este insa faptul ca Immanuel Kant a folosit o varianta a acestei expresii, pe care a ‘tradus-o’ intr-un mod mult mai folositor pentru oricine este preocupat cu adevarat de problema asta:

“The true but somewhat boastful sentence which has become proverbial, Fiat iustitia, pereat mundus (“Let justice reign even if all the rascals in the world should perish from it”), is a stout principle of right which cuts asunder the whole tissue of artifice or force. But it should not be misunderstood as a permission to use one’s own right with extreme rigor (which would conflict with ethical duty); it should be understood as the obligation of those in power not to limit or to extend anyone’s right through sympathy or disfavor.”

Am dat citatul in engleza pentru ca nu stiu daca voi fi in stare sa traduc suficient de bine si ‘spiritul’ spuselor lui Kant. Voi incerca totusi:

“Expresia ‘Fiat justitia, pereat mundus’ (faca-se dreptate chiar daca ar fi sa piara toate canaliile din cauza asta), adevarata cu toate ca are in ea destula fanfaronada, exprima un puternic principiu de drept si dezvaluie realitatea din spatele cortinei alcatuita din farsa si agresivitate. Mare grija totusi, ea nu trebuie inteleasa ca un indemn catre utilizarea unui drept pana la ultima sa consecinta (acest lucru ar intra in conflict cu ideea de datorie etica) ci ca obligatie a celor de la putere ca acestia sa imparta dreptatea in mod egal, fara sa tina cont de simpatiile sau antipatiile lor.”

Kant nu se osteneste sa mentioneze explicit si ce se va intampla cu cei care nu ii respecta sfaturile.
Sa-i fi considerat oare, in mod implict, ‘canalii’?

Pana la urma chiar si cei mai idealisti dintre noi sunt de acord ca idea de justitie a pornit tocmai de la viata de zi cu zi. In care ne-am convins, cu totii, ca nici o colectivitate umana nu functioneaza cu adevarat bine atata vreme cat membrii ei, toti membrii ei, nu se se simt in largul lor.

Atunci cand unii incep sa fure ceilalti incep sa isi piarda increderea in semenii lor. Relatiile dintre membrii societatii se deterioreaza foarte mult, ba chiar ajung sa se blocheze.
Atunci cand unii incep sa se foloseasca de forta pentru a-si impune punctul de vedere – de la talharie pana la dictatura armata – indivizii obisnuiti, indiferent de tabara din care se intampla sa faca fata, sufera o serie de transformari care, insumate, conduc la o degradare marcata a intregii societati. A se vedea soarta comunitatilor de pirati, a societatilor dominate de Mafie sau a dictaturilor – de orice coloratura.

Daca stam bine sa ne gandim, balanta justitiei nu cantareste doar meritele relative ale celor doua parti supuse actului de judecata ci si efectele produse asupra intregii comunitati  de insusi modul in care este administrata functionarea justitie.
Este foarte important ca o sentinta sa fie justa dar este cel putin la fel de important ca respectiva sentinta sa fie adoptata mergand pe ‘drumuri drepte’ si nu ‘luand-o pe scurtatura’.

Principiul cu ‘mai bine sa scape 99 de vinovati decat sa fie pedepsit pe nedrept un singur nevinovat’ nu are ca scop protejarea vinovatilor ci pe membrii de rand ai societatii, vinovati si nevinovati laolalta.
Respectarea stricta a acestui principiu convinge foarte repede populatia de corectitudinea sistemului judiciar si conduce la cresterea rapida a coeziunii sociale si a cooperarii dintre oamenii ‘obisnuiti’ si ‘oamenii legii’.Iar pentru ca acest principiu sa fie respectat nu este nevoie sa fie ‘lasat sa scape’ nici macar unul dintre cei 99 ci doar ca fiecare condamnare sa fie facuta abia dupa ce au fost administrate probe suficiente pentru a spulbera si orice urma de indoiala cu privire la vinovatia acuzatului. Nu este de ajuns ca o sentinta sa satisfaca ethosul colectiv de la un moment dat. Acesta se poate schimba foarte repede insa soarta unui om nu poate fi data inapoi, ca ceasul.

Dupa cum nici cerurile nu mai pot fi urcate la locul lor, dupa ce ne vor fi cazut in cap.
Si daca mai continuam asa… nu mai dureaza mult.