absenteism la vot

Judecând după cifre – iar numărătoarea voturilor așa trebuie făcută, PSD-ul poate spune, cu mâna pe suflet, că a „câștigat alegerile”.

Castigat alegerile

Cum adică „a câștigat alegerile”?!?
E un fel de turneu? Cu premii? Adică cei care adună cele mai multe voturi au dreptul să ‘facă ploile’ până la alegerile următoare?

Cam așa se pare…

Și cum am ajuns aici?
Simplu.
61% dintre noi nici măcar nu s-au ostenit să se ducă până la secția de votare!

„Păi n-am avut cu cine vota! Toți sunt o apă si-un pământ!”

Și-atunci de ce n-ai candidat tu?
De ce nu te-ai înscris în vre-unul dintre multele partide care există deja, pe care să-ncerci – înpreună cu ceilalți membrii de bună credință, să-l aduci la liman?
De ce n-ai înființat un partid nou, dacă nici unul dintre cele deja existente nu ți se par reformabile?

Sau, in extremis, de nu te-ai dus măcar să-ți anulezi votul? Puneai o ștampilă în plus … și gata!

De scărbă? De neputință?

De lene?!?

Mai degrabă din naivitate… ai crezut că politicienii vor interpreta absența ta ca pe un fel de palmă morală… ?
Așa ar fi trebuit… într-adevăr… și așa ar fi interpretată absența ta în situația în care candidații ar fi încercat să obțină onoarea de a face ceva pentru ‘casa în care trăim cu toții’.
Se pare că nu este cazul…

Să revenim cu picioarele pe pământ. Aici, unde alegerile sunt văzute, cel puțin de către unii dintre candidați, ca fiind un fel de trofeu. O ‘poartă’ deschisă către ce-or fi visând ei că pot obține odată ajunși la putere…

În situația asta, trebuie să vedem cum văd ei absenteismul electoral, nu cum credem noi că ar trebui interpretat!

Nu de alta, ci pur și simplu pentru că mesajul transmis de către ‘cei care nu cuvântă’ i-a debusolat total pe ‘analiștii’ aflați în slujba puterii.

Atât ei cât și cei pe care îi consiliază – adică cei care consideră că au ‘câștigat’ alegerile, nu pot înțelege de ce iese lumea în stradă.
De ce iese ATÂTA lume în stradă!
Așa că se apucă de căutat vinovați…

Dragnea Tudose Soros

Acum o să mă-ntrebați de ce li s-a pus pata tocmai pe el… după ce „fundaţia Soros a fost condusă aproape tot timpul cât a existat de PSD-işti / USL-işti de frunte ca Alin Teodorescu sau Renate Weber (ceea ce în sine nu-i o problemă”…
Sărim de la una la alta… „SOROS, o „conspiraţie” de miliarde de dolari. PSD, filiera israeliană și niște coincidențe”…

Să revenim la uluirea produsă PSD-iștilor de numărul imens de oameni care au afluit pe stradă și de intensitatea manifestațiilor de protest.

‘Ce i-o fi apucat pe toți ăștia? Orice analiză rațională ne spune că dacă oamenilor ăstora le-ar fi păsat de soarta lor, ar fi ieșit la vot! Ar fi pus ștampila acolo pe cineva, măcar să scape de noi… Dacă n-au făcut-o… înseamnă că le convine… mai ales că le-am mărit salariul minim… le-am mărit și pensiile…economia duduie… sigur și-a băgat dracul coada în toată chestia asta…’

ianuarie-aprins-luminitele

 

„Nu înţeleg de ce nu vă place, de ce urâţi guvernarea PSD, pe Dragnea sau râdeţi de noul prim-ministru – Liviu Vasilica? Toţi sunt produsul deciziilor voastre şi a faptului că o duceţi bine, că aveţi un job şi un salariu relativ bun, că sunteţi corporatişti şi că nu vă confruntaţi acum cu o criză economică.”

“If you say that an idea or action goes against the grain, you mean that it is very difficult for you to accept it or do it, because it conflicts with your previous ideas, beliefs, or principles.”

In other words, going ‘against the grain’ – if you do it sensibly, of course, is a better survival strategy than ‘going with the flow’.

Simply because going against the grain will prod you to discover a solution for the next challenge while going with the flow will hone your expertise in solving the last problem you have encountered.

2018 -01- 24 ziua unirii

Numai că oamenii cu care ‘am dat mână cu mână’ – în Piața Victoriei !!!, erau adunați să protesteze și nu să se bucure.

La Iași, acolo unde era organizată de obicei ‘sărbătoarea oficială’, a sărit în ochi dezinteresul oficialităților. „Pentru prima dată în istoria recentă a manifestărilor dedicate zilei de 24 ianuarie, ni­ciun oficial cu rang înalt din conducerea statului nu a venit la Iaşi. Anul trecut au participat doi membri ai Guvernului. Singurul ministru prezent a fost Monica Babuc, de la Ministerul Culturii din Republica Moldova.

Nu știu ce considerente de natură ‘politică’ le-a convins pe notabilitățile momentului să evite întâlnirea cu publicul.
Știu însă că nu se poate face politică de unul singur.

Îi aud pe câte unii că au relații ‘instituționale’ cu ‘ceilalți’.
Foarte bine. Fiecare dintre ei reprezintă câte o insituție iar treaba instituțiilor este să interacționeze. Teoretic, în interesul cetățenilor.
Numai că ‘relații instituționale’ înseamnă ‘relații bazate pe proceduri’.

‘Și ce-ai vrea? Fiecare să facă ce-l taie capul? Nu vezi că și-așa e o bulibășeală de te doare  sufletul?’

Păi nu vedeți că exact asta se întâmplă?!?

Cei mai mulți dintre așa zișii ‘factori de decizie’ se ascund în spatele procedurilor și nu decid, de fapt, nimic? Bine, nimic în afară de ce-i doare pe ei…

In democrațiile funcționale, ‘procedurile’ sunt percepute ca liniile care ‘desenează terenul de joc’. Care arată limitele între care se poate manifesta liberul arbitru al politicienilor. Precum și cel al cetățenilor obișnuiți. Spațiul în interiorul căruia are loc colaborarea cunoscută sub numele de politică – mă refer la cea autentică, nu la politicianism.
În democrațiile de fațadă, cele care se bazează mai degrabă pe domnia gloatei decât pe transparență și dialog, procedurile devin arme. Bâte cu care își dau unul altuia în cap cei care își dispută puterea politică. Politicianiștii.

Și atunci?

Treaba e relativ simplă.
De-a-lungul timpului, țările au funcționat mai degrabă după principiul ‘unde nu-i cap, vai de picioare’.
În ultima vreme, națiunile care au reușit să se doteze cu o democrație funcțională au schimbat radical macazul. Au abordat o paradigmă foarte apropiată de ‘capul face, capul trage’.
Dar pentru asta e nevoie ca ‘picioarele’ să rămână vigilente…

Pentru că vă este bine, pentru că aveţi IKEA, Ryanair, Blue Air, Carrefour, Mega Image, e-Mag, H&M, Zara, Starbucks, aţi lăsat puterea PSD, pentru că ei ştiu ce să facă cu ea.

Pentru că este democraţie, în deplină cunoştinţă de cauză, aţi lăsat să voteze pentru voi Teleormanul, Mehedinţiul, Caraş-Severinul sau Vrancea.

Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar.

Cu alte cuvinte, cei care se mulțumesc cu accesul la IKEA, Ryanair, etc…  nu mai au legături funcționale cu ‘Teleormanul’. Dar nici ‘Teleormanul’ nu are vre-o legătură funcțională cu ‘hipsterii’…
Și cum ‘hipsterii’ sunt mai degrabă satisfăcuți cu viața pe care o duc pe când ‘Teleormanul’ nu are după ce bea apă… unii au stat ‘mulțumiți’ acasă iar ceilalți au ieșit frumos și disciplinat la vot.
Decizii perfect „raționale”, ca să-l cităm din nou pe Cristian Hostiuc… ‘De ce să schimbi ceva ce funcționeză satisfăcător?’ precum și ‘De ce să nu-l votez pe cel care-mi promite ceva ce îmi doresc de mult?’

N-ar fi fost totuși mai bine ca cele două Românii să se fi înțeles între ele înainte de alegeri – așa cum prevede practica democratică, în loc să strige acum una la cealaltă prin intermediul televiziunilor de știri?
Unii ar fi aflat cum o duc ceilalți, ceilalți ar fi aflat de ce n-au după ce bea apă și împreună s-ar fi lămurit odată unde și cum sunt sifonați banii tuturor.

Cred c-ar trebui să ‘învârtim’ mai des Hora Unirii în loc să tot luam leapșa prin cabinele de probă de la H&M…

prison gender
I get the hang of it, and I fully agree with it, but I’m afraid this has to be rephrased.
Actually, I’m not at all sure that being incarcerated would automatically change my ‘gender’.
And while I fully support gender equality in the work place, I have this deep feeling that there’s something more involved here.
Functionally, which excludes any attempt to establish an hierarchy, men and women are simultaneously complementary and equal.
I’m not talking exclusively about making/raising kids here.
Otherwise we wouldn’t have been so different.
And the differences wouldn’t have been so complementary.
Insisting on any of ‘equal’ or ‘complementary’ would be worse than wrong.
It would be either neutering or disempowering.
As in counterproductive. A.k.a. dysfunctional.

Autumn of 2008.
The Bucharest Stock Exchange assembled a conference for the investors where some relatively junior guys working for the ‘Global Banking Establishment’ tried to uplift our mood by outlining their bosses’ envisioned reaction to the crises. Something which would later be known as  ‘quantitative easing’.
I asked one of them:
‘The current crises is the straight consequence of money having been used improperly. Are you sure that throwing a fresh amount of it on the market would make things any better?’.
‘Well, nobody has come yet with a better idea…’

Almost ten years later, it seems that ‘throwing fresh money at it’ did revive the market.
Dow Jones has climbed through the clouds, unemployment is low, inflation is low, interest rates are also low…

Some 120 economies, accounting for three quarters of world GDP, have seen a pickup in growth in year-on-year terms in 2017, the broadest synchronized global growth upsurge since 2010.“, according to the IMF.

Only the very same words could have been used to describe the 1990’s…

But there is something that at least some of us have noticed.

income-inequality-08

©Elliot Wave International (www.elliotwave.com)

Both major economic crises which have scarred us in less than a century have been closely predated by spikes in ‘income inequality’.

To make things worse, we are confronted by yet another fast moving development which pushes us towards uncharted waters.
Large scale replacement of ‘human capital’ by industrial robots, some of them driven by ‘artificial intelligence’.

Reaction has been mixed.

Some of the very rich have pledged to make available to charity important chunks of their estates while other ‘concerned parties’ promote  heavier involvement of the government – ‘guaranteed universal income’, etc., etc…
All these in the name of an illusive ‘equality’.

‘On the other side of the isle’, where inequality is seen as being not only natural but also harmless, people are happy with what’s going on and see no problem in everything continuing to march to the same beat.

I argued earlier that ‘heavy involvement of the government’ has already been experimented. And failed. Check the fate of every communist dictatorship.
Actually, check the fate of all dictatorships.
You’ll find that whenever a society becomes too centralized, that thing alone considerably diminishes its survival chances.
Same outcome whenever people in a group/community evaluate things using a single yardstick/from a single perspective.
To make things worse, the speed of the degenerative process becomes catastrophic when decision making becomes centralized while the reduced number of decision makers are partially blinded by too many of them using a single yardstick to do their job.

We are fast approaching that situation.

Extreme wealth polarization means that economic resources become concentrated in very few hands. Hence economic decision making.
And since policies cannot be put in place without resources…

The funny thing is that this concentration of power/decision making take place regardless of property remaining private or communism taking over.
As long as those who control the whole system are too few, ‘who owns it’ makes no difference.
Absolute monarchies faltered in the very same way as their communist successors.

It doesn’t matter whether an universal basic income would be supported by a tax exacting government or by a small coterie of ‘concerned investors’, sooner or later any such arrangement would become sour.

One other thing.
Claims for equality might become so deafening as to impede clear thinking.

Just as money is a very good tool/servant but a lousy goal/master, equality is a commendable goal but a lousy tool.
Human beings ‘work best’ as autonomous individuals who cooperate freely inside what has been described as ‘free market’.
Whenever that market was cornered, either from outside – by the government, or from inside – too many of the players acting in ‘concert’/sync because they had been ‘mesmerized’, remember the ‘Tulip mania” of yore? – it had faltered. Sometimes abysmally.
Attempting to fit everybody in a ‘one size fits all’ mould would be catastrophic.
Just as catastrophic as when less and less people can develop and express their true potential. Remember that we haven’t changed, biologically, during the last 50 000 years or so. But, generation after generation, we’ve been able to do more and more things simply because each generation made it easier for the next one. Most of the times, anyway.
Let’s not change this.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TFL stands for ‘Tinerii Frumoși și Liberi’ care au ieșit pe stradă după dezastrul de la Colectiv.

Am folosit ‘stands for’ pentru ca nu am reușit să găsesc un echivalent satisfăcător în limba română. Dacă foloseam ‘ține loc de’ s-ar fi pierdut aluzia la ‘sunt mândri când li se spune’. Așa că…

O definiție mai elaborată a termenului poate fi găsită aici.

Acum, nedumerit la culme de de reacția tefeleilor la numirea de către Iohannis a celui de-al treilea prim-ministru, tot PSD, in mai putin de 13 luni, încerc să înțeleg dacă nu cumva Mirel Palada are dreptate atunci când spune că ‘tefeleii se duc dupa fentă’ (Blogul lui Palada se cheama Turambar și ‘creste’ aici. Am să caut citatul mai târziu, dacă reușesc să îmi fac timp.)

„Comentariile luptătorilor de gherilă din spatele laptop-ului cu hidra PSD-istă au pendulat de la „blat ordinar“ până la „leneş egoist“.”

Autorul articolului de unde am imprumutat citatul de mai sus, Călin Nicolescu, Adevărul, merge mai departe și le atrage ‘hipsterilor’ atenția că rezultatele strategiei de a sta acasă la următoarele alegeri, ca ‘răzbunare’ pentru ‘conciliatorismul’ lui Iohannis,  s-ar putea să fie de-a dreptul ‘neașteptate’:

„…intransigenţa hipsterească îl va fi doborât pe duşmanul de clasă teleormănean. Pentru că Dragnea sigur se va îngrăşa şi, în cele din urmă, va muri. De râs!”

Atât de fraieri să fie?

Să ne uităm un pic în urmă. Fără mânie!

Indiferent de cât de lovitură de stat o fi fost ea, schimbarea de regim din 1989 a fost ‘propulsată’ de indignarea populației. Care indignare a fost ulterior ‘îndreptată în direcția cea bună’ de către ‘profesioniști’. 1-0 pentru Palada.

În 1996, încă o răbufnire de orgoliu a tefeleilor. Știu, termenul încă nu fusese inventat pe vremea aia dar… Răbufnire prilejuită de evidența faptului că ‘profesioniștii’ nu erau în stare să ‘livreze’. Că aburelile lor cum că ‘totul ar fi mers ca pe roate dacă Ceaușeștii nu s-ar fi bagat în toate celea’ au fost niște minciuni sfruntate.
Din păcate, și promisiunile cu privire la cei 20 000 de specialiști ai Convenției, care abia așteptau să preia frâiele și să ducă, în sfârșit, clasa muncitoare în paradisul promis de mult, s-au dovedit a fi niște exagerări.
Specialiștii existau, nu erau niște fantome.
Numai că cei din Convenția Democrată vânduseră pielea ursului din padure.
Pe specialiștii ăia nu îi întrebase nimeni ‘bă, voi veniți în administrația de stat? Să punem țara la cale?’
Așa că ‘specialiștii’ și-au văzut de treburile lor – de afaceri, mai bine spus, iar ‘la butoane’ au rămas tot ‘aia’.
Cu alte cuvinte, ‘specialiștii’ nu s-au prins, iar cei din partidele istorice nu s-au priceput să le explice, că dacă îi lasa tot pe ‘aia’ la butoane… Și uite-așa, mai bagă Palada încă un gol…

În 2000 lucrurile revin la normal. Adică la ce li se părea unora că ar fi normalitatea…
Și atât de normală a fost normalitatea asta încât s-a mai adunat un val de nemulțumire.
Suficient de înalt încât să-l cocoațe pe ‘surferul șef’ tocmai în vârful dealului de la Cotroceni.
Și suficient de puternic încât pe baza energiei furnizate de el să fie răscroite adânc o serie de instituții de forță. Care instituții au fost mai apoi folosite și în scopuri politice, nu doar pentru a readuce, cât de cât, situația către normal.
Ei bine, tocmai indiferența unei proporții masive din populație cu privire la mijloacele folosite pentru obținerea rezultatelor cu care s-au mândrit acele instituții constituie motivul pentru care Palada ajunge la 3-0.

Ca orice administrație închistată, și cea patronată de ‘surferul șef’ a ajuns să dea cu oiștea-n gard. Ajunsese, de fapt, în exact aceiași situație în care fusese administrația precedentă, înainte ca valul de nemulțumire populară să producă schimbarea.
La urne. Atunci…

De data asta, nemulțumirea n-a mai avut răbdare să aștepte alegerile.

O bâlbâială a puterii a oferit un pretext suficient de consistent, lumea a început să se agite – inclusiv pe stradă, și uite-așa guvernul Boc a fost înlocuit de cel prezidat de Mihai-Răzvan Ungureanu.
Care guvern Ungureanu nu a putut ține oiștea pe mijlocul drumului – nemulțumirea populației ajunsese suficient de mare încăt să fie simțită și de parlamentari, așa că România a trebuit să facă față primei situații de coabitare.
Guvernul să fie animat de un alt set de convingeri față de cel al președintelui aflat în funcție.

Din momentul ăsta, devine aproape imposibil să numărăm punctele marcate de Palada.
Băsescu fusese ales, cu un foarte clar entuziasm popular, pentru că Năstase lăsase o foarte groasă dâră de aroganță. Și pentru că guvernarea Năstase nu adusese mare lucru pentru populație – care avea ceva așteptări.
Chestia e că Băsescu și-a dat foarte repede arama pe față. Drept pentru care a fost suspendat din funcție în 2007. Iar rezultatele referendumului organizat pentru a da ocazie poporului să-și spună părerea aproape că îl îndeptățesc pe Palada să ceară consemnarea încă unui gol în dreptul său.
In 2004, la alegeri, veniseră să voteze puțin mai mult de 10 milioane de oameni. La referendul s-au prezentat doar un pic peste 8 milioane. Și mai interesant a fost faptul că, după aproapre 3 ani de mandat – timp în care tendințele dictatoriale ale lui Băsescu deveniseră aproape evidente, numărul susținătorilor săi a crescut! De unde fusese preferat, la alegerea în funcție, de către 5.100.000 de alegători, a fost susținut la referendum de 6 milioane de oameni…
Pentru ca mai apoi, la următoarele alegeri – în 2009, să revină în apropierea scorului inițial. 5 200 000 față de 5 100 000 în 2004. Asta după ce în tot timpul primului mandat Băsescu nu a făcut nimic altceva decât să-i pună tălpi lui Tăriceanu. Apoi să joace un fel de leapșă cu PSD-ul  în timpul scurtei coabitări dintre alegerile legislative și cele prezidențiale. 30 Noiembrie 2008 până în 2 Octombrie 2009.
În iulie 2012 a mai fost organizată o tentativă de debarcare a lui Băsescu. La care, din nou, s-au prezentat 8 459 000 de oameni. Spun ‘din nou’ pentru că cifra este aproape egală cu cea de la referendumul precedent.
De ce-o fi fost organizat referendumul pentru demitere cu 5 luni înainte de alegerile parlamentare… unde partidele ar fi putut să măsoare exact sprijinul popular de care se bucurau… de ce, după episoadele de furie populară care au dus la căderea guvernelor Boc și Ungureanu, atât de mulți alegători au preferat să rămână acasă… – și sub ascultarea aceluiași șef de stat…

O situație la fel de ciudată a fost și la alegerile legislative din 2016.
Tefeleii, ce-i care l-au dat jos pe Ponta, s-au molcomit după alegerea lui Iohannis ca președinte. Așa că alegerile legislative au fost câștigate, practic prin neprezentarea arbitrilor – doar 7 200 000 de alegători, tot de către PSD. Partidul alungat de la putere chiar de către tefelei…

Care tefelei îi reproșează lui Iohannis, după doar un an, că nu are o atitudine mai combativă… și îl amenință că la următoarele alegeri VOR STA ACASĂ…

Să trecem peste faptul că Iohannis este legat, constituțional, de mâini. Și de picioare… PSD-ALDE au majoritate în parlament – pentru că foarte mulți dintre tefelei nu au ieșit la vot, așa că ei sunt cei care numesc guvernul. Nu vă comvine… scrieți deputaților și senatorilor care vă reprezintă în parlament… nu știți care sunt aia? Stați liniștiți, nici lor nu le pasă de voi!

Revenind la Iohannis, da, poate că ar fi putut juca în frâu, undeva la limita legii. După care ar fi urmat suspendarea, numirea unui guvern, trecerea prin ordonanță de urgență a tuturor legilor dorite de PSD… și poate că ar fi fost repus, după aceea în funcție.
Dacă tefeleii și-ar fi adus aminte să iasă la vot.

Să spunem că Iohannis s-a gândit doar la el atunci când a numit actualul viitor prim ministru.
Consecința gestului său, pe plan extern, e aparența că România rămâne, încă, o țară guvernată. Bâlbâit – cum adică să ai o majoritate parlamentară confortabilă și să-ți demiți guvernul cu o zi înainte de a primi în vizită oficială, pentru prima oară, pe primul ministru al Japoniei – dar măcar cât de cât… Și să nu uităm că peste mai puțin de un an vom prelua președenția Uniunii Europene…

Până la urmă, nu e chiar foarte clar… Palada pare a avea, totuși, dreptate.
Foarte mulți dintre noi s-au cam dus după fentă…
Singura circumstanță atenuantă fiind realitatea că nu prea am avut de unde alege!

Și faptul că nimeni nu a explicat electoratului cum este văzut, de către cei care ajung la putere, votul pus în urnă de către elector.
Comisia electorală împarte, într-adevăr, acele voturi pe căprării. Și anunță un anumit rezultat. Cutare partid a căștigat alegerile…
Iar toată lumea, ‘civilii’, vede voturile ca fiind expresia preferinței pentru un anumit partid.
Da, așa este, numai că voturile exprimate mai înseamnă ceva.

Evidența faptului că persoanelor respective le pasă cu adevărat de soarta lor!

Hipsterii cred că absența de la vot este o palmă trasă pe obrazul întregii clase politice. Treaba lor.
Evidența, rezultată foarte clar din comportamentul respectivei clase politice, este că absența de la vot este interpretată de către politicieni ca fiind un vot de încredere în alb.

‘N-aveți decât să faceți ce vreți voi, nouă ni se rupe.’
De unde și comportamentul lui Băsescu…

De unde și mirarea politicienilor de profesie de câte ori nemulțumirea populară iese pe stradă. Atât de mirați sunt acești profesioniști ai politicii încât chiar sunt în stare să creadă, în adâncul sufletului lor, că manifestațiile de protest sunt organizate de ‘Soros’.
Ceaușescu vorbea de ‘agenturili străine’, Baconschi – ministrul culturii din guvernul Boc, despre „mahalaua violentă și ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moștenitorilor Securității” iar PSD-ul lui Dragnea vorbește despre „binomul” dintre DNA și un „sistem” nebulos despre care ni se lasă impresia că ar fi sinonim cu serviciile secrete precum și despre „banii lui Soros” care-i finanțează pe „corporatiștii care ies în stradă”.

Or fi și d-astea… n-am de unde ști dacă nu cumva și-or fi băgat și ceva drăcușori cozile prin chestiile astea.
Și cu toate astea…

Cel mai tare se duc după fentă cei care își închipuie că ar fi posibil ca niște drăcușori, oricât de capabili, să organizeze manifestații de intensitatea asta fără existe o autentică nemulțumire populară. Orice manipulator, oricât de priceput o fi el, are nevoie totuși de o pulsiune pe care să o redirecționeze… Degeaba biciuiești un cal mort… sau unul total ‘dezinteresat’…

Altfel spus, ‘poți duce un cal la apă dar nu-l poți face să bea când vrei tu!’

Dar și când i se face sete…

În realitate, faptul că Mirel Palada are dreptate – pe termen scurt, nu contează foarte mult – la scara istoriei.
Sau contează?
Numai că, pe termen lung, fraieri suntem cu toții?
Cei care au impresia că pot spune cailor când să bea precum și caii care acceptă să bea la comandă?

goga tara minora

Citatul ăsta este scos de la naftalină de fiecare dată când cineva se supără pe sat… indiferent de cât de justificată o fi supărarea respectivului…

Partea proastă este că supărarea respectivă e prost direcționată.
Începând de la Goga!

„țară minoră, căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei”…

Și cum rămâne atunci cu ‘zidul de latinitate care a apărat Europa de invazia turcilor’?
Cu faptul că  Principatele Romane au reușit să se unească aproape împotriva celor care conduceau pe atunci Europa?
Cu ‘amănuntul’ că 260 000 de soldati ruși dotati cu 810 tunuri n-au fost suficienți în fața celor 160 000 de turci, cu doar 210 tunuri, mobilizați în Bulgaria să apere Marea Poartă în 1877? Așa că marele duce Nicolae, comandantul corpului expediționar rus, cere ajutorul armatei Române și plasează dispozitivul ruso-român care asedia Plevna sub comanda lui Carol I…

Am menționat aici doar fapte care erau deja istorie pe vremea când Goga își varsa năduful!

Care sunt argumentele care ar demonstra că „țara” ar fi căzut, și încă rușinos, la vre-un examen de capacitate „în fața Europei”?
Foarte mulți indivizi care se comportau precum niște arendași veroși constituiau prea mare parte din clasa politică? Atunci și acum? Și cu ce era vinovată „țara” pentru chestia asta? În condițiile în care, cel puțin pe vremea aia, nu se putea vorbi despre vreo democrație cât de cât funcțională?
Eminescu atrăsese deja atenția că răspunderea, în astfel de situații, cade pe umerii clasei superpuse…

Chiar prin destinul său – de-a dreptul tragic, Goga este un excelent exemplu de disfuncționalitate a respectivei clase politice.
A început prin a face pușcărie, în imperiul chezaro-crăiesc, pentru eforturile sale de a apăra drepturile românilor din Ardeal și a sfărșit prin a da România pe mână lui Carol al II – alt ‘exemplar de primă mână’…

…și se curăță de la coadă!”

Numai că pentru asta trebuie să ne vină mintea la cap.
Atât nouă, alegătorilor, cât și lor, oamenilor politici – cei care își arogă lor toate victoriile ‘noastre’ și ne reproșează nouă toate neisprăvirile, inclusiv ale lor.

vot si absenteism

 

De ce-ar fi bine să le vină și ‘lor’ mintea la cap?

Am început cu Goga, l-am menționat pe Eminescu – în calitate de sociolog !, și voi încheia cu Coșbuc.

Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea rabda,
Când foamea ne va rascula,
Hristoși sa fiți, nu veți scapa
Nici în mormânt!”

Nu cred că vrea cineva să joace în filmul ăsta!
Atunci hai să ne vedem fiecare dintre noi de ce avem de făcut, „transparent” și ‘pe bune’, astfel încât lucrurile să intre odată în normal.

Și România în Europa.
Cu capul sus!

 

George Bush, Barack Obama and Donald Trump are going for a job interview with God.

 

It so happens that I’m old enough to remember the original version of this joke…

Bill Clinton, Hillary Clinton, and Al Gore were in an airplane that crashed. In heaven, they found God sitting on the great, white throne. He addressed Al first. “Al, what do you believe in?” Al replied, “Well, I believe I won the election in 2000, but it was your will that I did not serve. I’ve come to understand that now.” God thought for a second and said, “Very good. Come and sit at my left.” God then addressed Bill. “Bill, what do you believe in?” Bill replied, “I believe in forgiveness. I’ve sinned, but I’ve never held a grudge against my fellow man, and I hope no grudges are held against me.” Again, God thought for a second and then said, “You are forgiven, my son. Come and sit at my right.” God then turned to Hillary and asked, “Hillary, what do you believe in?” She replied, “I believe you’re sitting in my chair.

Old enough to remember the political jokes Romanians shared among themselves before Ceausescu, the communist dictator, was toppled during a bloody uprising…

Can’t stop wondering about why so many people continue to make the same mistakes all over the planet…
And how come ordinary people’s initial reaction to arrogance always consists in jokes being thrown at the guy who proudly wears that arrogance!

I keep hearing about this issue and I can’t stop wondering about how parallel to each other are those defending this idea with those denying its merits.

Pro:

-Robots are eating more and more jobs so more and more people will end up hungry.
-AI will make robots so productive that it will be far more efficient to use robots than human workers.
-A decent income is a human right.

Con:

-This is a socialist move, hence it will end up in failure – no other reason offered.

As it is obvious to all, both sides score big.

Yes, including ‘a decent income is a human right’ and ‘all socialist ideas end up in failure’.

Then what are they fighting each-other about?!?

Let me rephrase that.
WHY are they fighting, in the first place?

Because neither listen to what the other has to say… as simple as that…

Let me discuss some of the practicalities involved.

Robots eating up jobs and AI being able to continually increase financial efficiency are so evident that they do not deserve much consideration.

‘All socialist moves ended up in failure’.
We need to define socialism in order to make sense of this sentence.
Mainly because ‘socialism’ is one of the most abused words nowadays, on a par with liberalism. Sometimes they are even considered synonyms…
Well, ‘liberalism’ comes from liberty and  bona fide liberalism is concerned with individual freedom.
Socialism, on the other hand, comes from social. And is concerned with the the workings of the entire society.
The point being that there are two types of socialism. One which is ‘somewhat’ synonym with liberalism – the ‘reverse’ side of liberalism, actually, while the latter is the exact opposite.

I’m not making any sense?

Let me start from the other side.
All forms of socialism which have failed have been excessively centralized forms of government. And it was because of that excessive centralism that they had failed, not because of being ‘socialist’. The evident proof being that the same thing has happened with all right-wing dictatorships, which had used the very same excessively centralized decision making mechanism – the totalitarian government …

Which brings us back to the problem at hand.

For Universal Basic Income to work – or Guaranteed Basic Income, as some insist on calling it, it has to be financed.
Through taxes, right? Which means that those owning the robots would have to be somehow convinced to give up a huge proportion of their profits… Then why bother in the first place…? Why start any businesses, at all?
We’ll have the government run the whole show? Remember what history teaches us about centralized decision making?

So?!?

Well, not all is lost while there’s still hope!

Let me rearrange the arguments.

We not only live in an inherently limited space, with inherently limited resources, but we’ve also finally started to understand our predicament. Which calls for as much efficiency as possible.
Only for a different kind of efficiency than that we’ve accustomed ourselves to.

Until recently, we’ve been trying to get as much money under our belts as possible. Without much regard for anything else.
That’s why we’ve been cutting down secular forests, feeding almost all the fish we’ve been pulling from the oceans to the domestic animals we were raising for their meat, polluting our breathing air, selling our fellow humans which happened to had a different skin color than ours into slavery… As if there was no tomorrow…

Slowly, we’ve started to realize that this won’t work for very much longer.

That no matter whether we’re responsible for the global warming – or if it’s real at all, sooner or later we’ll exhaust the planet.
OK, it is highly plausible that we’ll discover/learn to use new classes of resources.
But this eventuality doesn’t constitute, in any way, a valid reason for us to continue squandering the meager resources we have at our disposal.

Hence the need for increased efficiency.

Only this has to be a different kind of efficiency. The kind that focuses on minimizing waste instead of maximizing profits. The kind that recycles because it makes obvious sense, not because it is cheaper.

Along the same path we’ll discover that it would make a lot of sense to help the less developed nations to catch up with the most advanced ones.
For starters, because the ‘advanced economies’ no longer need cheap workers. They use robots instead.
Secondly, because better living people tend to have less children than those struggling to survive. And we’ve already agreed about the planet being rather limited…

Nothing too fancy… until now, right?

Well, the next item will be trickier..

Remember that Ford had raised dramatically the wages he paid to his workers?
With tremendous results?

OK, his reasons were not the ones, generally but erroneously, attributed to him.
He didn’t do it to ‘encourage’ his workers to buy cars from him… or because of philanthropy…

Actually, it was the turnover of his staff.

At the time, workers could count on about $2.25 per day, for which they worked nine-hour shifts. It was pretty good money in those days, but the toll was too much for many to bear. Ford’s turnover rate was very high. In 1913, Ford hired more than 52,000 men to keep a workforce of only 14,000. New workers required a costly break-in period, making matters worse for the company. Also, some men simply walked away from the line to quit and look for a job elsewhere. Then the line stopped and production of cars halted. The increased cost and delayed production kept Ford from selling his cars at the low price he wanted. Drastic measures were necessary if he was to keep up this production.”

But, whatever Ford’s reasons were, the long term results have been abundantly clear.
Nowadays people who build cars are being paid well enough to afford buying the same kind of cars they are building. At least in the advanced economies…

What happened was that Ford, in order to keep the assembly line going, paid his workers as much as he afforded to. With spectacular results.
While nowadays most employers tend to ‘compensate’ their employees with as little as possible. Which makes perfect economic sense… doesn’t it?

The same economic sense which used to drive us into “cutting down secular forests, feeding almost all the fish we’ve been able to pull from the oceans to the domestic animals we were raising for their meat, polluting our breathing air, selling our fellow humans which happened to had a different skin color than ours into slavery… As if there was no tomorrow…”

See what I mean?
Instead of attempting to mandate a ‘Guaranteed Basic Income’, calculated by the central government and financed through forcefully levied taxes, how about hiring as many people as it would make sense, let them work as little days per week as they want and pay them as much as we can afford to instead of programmatically replacing as many of them with robots and paying the remaining ones as little as we possibly can?

OK, some of us won’t get as rich, as fast, as our grand-fathers did… So what? None of us can eat even close to what our grand-fathers used to… and food is a lot cheaper, anyway…

This is would be a considerably shorter way to get more people out of poverty than any scheme concocted by any government and it would have the same snow-ball effect as Ford’s wage increase had.

Economists describe this as Rostow’s ‘take off effect’.

 

For attaining adequate finance for take off it is necessary that:

(a) The community’s surplus over consumption does not flow into the hands of those who will utilize it by hoarding, luxury consumption or low productivity investment out-lays;

(b) Institution for providing cheap and adequate working capital be developed;

(c) One or more sectors of the economy must grow rapidly and the entrepreneurs in these sectors must plough back a substantial portion of their profits to productive investment; and

(d) Foreign capital can profitably be utilized for building up social and economic overheads.”

 

Obviously, any attempt to instate a guaranteed basic income, (except for those too young, too old or otherwise un-able to pull their weight, of course) would grind any ‘take-off’ to a stand-still.

And no, getting people out of poverty is not a valid goal, per se.
Poverty is a relative thing, which relies more  on feelings than on hard reality.
The real problem with poverty is that it reduces the ability of poor individuals to lead meaningful lives. Poor people are a lot less autonomous than self sufficient ones, meaning that decision making ability is impaired by the fact that they need to focus their attention on the short term time span.

This whole thing has long term consequences on societal level.

Remember what I said about centrally planned socialist countries constantly failing.
About all dictatorships eventually crumbling under their own weight, because of too much decision power being concentrated in too few hands?

Excessive wealth polarization produces the same results. Economic decision becomes too concentrated, political decision follows through and…

What next?
The world has already experimented with communism. Didn’t work.
It also experienced two economic meltdowns, exactly when wealth polarization was at relative peaks.

income-inequality-08

When are we going to learn anything from what happens to us?
Why do we continue to waste the accumulated lessons collectively known as ‘history‘?