Archives for category: Cu pielea la bataie

Unii spun că romanii au făcut treabă bună.
Că au construit un imperiu care a dăinuit vreo 9 secole în varianta originală. Și alte aproape 9 în varianta 2.0.
Care imperii au fost ‘construite’ folosind tehnologia ‘divide et impera’.

Care tehnologie este ‘apropriată‘ – scuze pentru barbarism – fără nici o jenă de toți cei care se visează ‘împărați’. Și se folosesc de internet pentru a susura otravă în urechile noastre.

Căci care ar putea fi dezbinarea mai eficientă decât cea dintre generații?!?
Cum poți pregăti mai bine o societate pentru a fi ‘preluată’ – mai întâi ideologic?
Intensifici conflictul dintre generații…

Îi faci pe adulți să uite că ei sunt cei care și-au crescut copiii. Că ei sunt cei care i-au făcut pe tinerii de astăzi să fie ceea ce sunt acum. Cu bune și cu rele!
Și îi faci pe tineri să ignore exact aceleași lucruri. Că cei care le reproșează astăzi tot felul de chestii sunt exact cei care i-au răsfățat ieri. Fiecare cât a putut!

Iar pentru aceia dintre colegii mei de generație care au uitat despre ce era vorba în poza de mai sus, am să le aduc aminte că era vorba despre sclavie.
Copiii ăia, adică noi, au fost luați de la școală și trimiși pe câmp să strângă recolta.
Nu culegeau via bunicilor lor ci via Gostatului! Sau a CAP-ului…

Am fost si eu acolo. În timpul liceului, în timpul facultății…
Și nu ne drogam cu ‘prafuri’. Doar ne îmbătam, cot la cot cu profesorii trimiși cu noi să ne ‘îndrume’.
Cu cei normali la cap, mai erau și ‘comuniști’ printre ei…
Turnam în noi cantități impresionante de vin, oferit cu generozitate de cramele unde eram trimiși.
Sau cumpărat de la țărani atunci când culegeam porumb sau legume.
Bine, vinul ăla era, de fapt, o poșircă. Dar o beam cu un fel de disperare.
Repet, cot la cot cu cei mai mulți dintre profesorii care veneau cu noi.
Ne îmbătam să uităm de locul unde eram.
De faptul că nu puteam să ne spălăm după ce muncisem o zi întreagă în soare și praf.
Și să uităm de idioții care ne conduceau. Spre dezastru!

Nu pot să închei înainte de a menționa două lucruri.
Că imperiul roman s-a prăbușit abia atunci când populația ajunsese atât de dezbinată încât nu a mai fost în stare să facă front comun în fața dușmanilor.
Și un comentariu pe care am să-l citez:
„Ăștia-s trolii de la Tiraspol!”

Pentru că se poate!

De ce mănâncă elefantul iarbă și crenguțe?
Pentru că îi este foame?
Cei mai mulți elefanți mor de foame. Cei care nu sunt împușcați…

Elefanții mor de foame pentru că rămân fără măsele.
Mor de inaniție, fiindu-le foame până în ultima clipă, pentru că nu mai pot mesteca.

De ce cad bețivii pe stradă?
Pentru că au băut?
Sau pentru că Newton?

Nu mai e chiar atât de simplu ca atunci când vorbeam despre elefant?

E natural pentru elefanți să moară de foame dar nu e firesc ca oamenii să umble beți pe stradă?
Perfect de acord!
Și totuși. De ce cad bețivii pe stradă?

Păi întrebarea este manipulatorie.
‘De ce cad unii dintre oamenii beți care se întâmplă să meargă pe stradă…’ ar fi o întrebare mult mai firească!
Nu toți oamenii care cad beți pe stradă sunt bețivi și nu toți bețivii cad pe stradă… Cei mai mulți dintre ei ajung bine mersi acasă!

Da’ hotarăște-te odată!
Postarea asta este despre relațiile de cauzalitate sau despre imprecizia limbajului?

Relațiile de cauzalitate sunt un subiect de gândire iar noi gândim cu ajutorul limbajului.
Asta în timp ce limbajul este doar o sculă! O unealtă! Consecințele utilizării limbajului depind mai degrabă de priceperea și intențiile utilizatorului decât de natura lui. Și de natura lui, bineînțeles, dar mai ales de intențiile și priceperea utilizatorului.
Și asta este valabil pentru orice relație de tip unealtă-utilizator!

1944
Tatăl meu avea aproape 11 ani.
Și-a petrecut după amiaza ascuns în subsolul bibliotecii Dudian din curtea bisericii armene din București.
Împreună cu restul clasei, cu doamna învățătoare Bogdan și cu profesorul Levon Balijian. Pe atunci episcop și din 1955 Catholicos al Bisericii Armene.
După ce s-a terminat, a plecat acasă. Pe jos, tramvaiele nu mai mergeau. Un drum de jumătate de oră. 15 copii de clasa a 4-a, de unii singuri prin orașul proaspăt bombardat.
Mama soției mele avea 4 ani. Locuia în Chitila. Statea la niște vecini, mama ei era la spitalul Filantropia. Undeva în zona gării vizate în după-amiaza aia. Tocmai ce născuse al doilea copil, o fetiță. După ce a început, o asistentă i-a pus un pahar cu coniac în mână și pruncul în brațe. „Dă-l pe gât și du-ți copilul în adăpost”. A doua zi, când s-a întors în Chitila, și-a găsit primul copil bine-sănătos și casa una cu pământul. Bărbatul îi era prizonier la ruși – unde a murit, fără să-și vadă al doilea copil – nu mai avea unde să stea … așa că a trebuit să se întoarcă de unde venise. În Ardealul ocupat pe atunci de unguri….
2024
Eu am aproape 63 de ani.
Tocmai ce ne-am întors de la cimitir. Un prieten de-al tatălui meu…
Intrăm în casă. Ne spălăm pe mâini, bem apă, dăm drumul la televizor.
Bombardamente în Ucraina, 7 oameni uciși în Gaza după ce tocmai descărcaseră un convoi cu ajutoare…

Acțiunea este făcută de subiectul gramatical
și tot el o suferă.

Naște monștri…

‘(conducerea) se interzice’…
„Mortul se transportă manual!”

Pe sine se…

Partea îngrijorătoare a întregii tărășenii este că genul ăsta de exprimare a devenit atât de uzual încât nu mai deranjează pe nimeni. Nu mai zgârie nici un timpan…
Da, limba este un organism viu. Care se mișcă în mod independent de voința individuală a celor care folosesc respectiva limbă.
Da, dar nu independent de voința colectivă a acelor oameni!
Poate să spună ce vrea ea academia care dezbate folosind o anumită limbă. Atâta vreme cât populația nu ‘pune botu’ ‘ la indicațiile respectivei academii… Și reciproc!
Degeaba protestează o academie. Dacă populația folosește limba într-un anumit fel, după o durată suficient de lungă de timp modalitatea respectivă va sfârși prin a fi adoptată și de ‘literați’!

Da, numai că fenomenul poate fi și analizat. Nu doar impus, refuzat, acceptat sau chiar toate la un loc.

Ei bine, genul ăsta de folosire a unei limbi – adică utilizarea ‘lemnoasă’ a modului lingvistic de exprimare – denotă o anumită detașare a clasei conducătoare de viața de zi cu zi. De viața de zi cu zi a oamenilor de rând.
Detașare care sugerează o viitoare instabilitate socială.
Tocmai pentru că detașarea de cotidian a conducătorilor denotă faptul că aceștia nu mai sunt la curent cu viața reală. Cu viața dusă de oamenii de rând. Cu viața dusă de către cei care se confruntă, zi după zi, cu consecințele deciziilor luate de către conducători.
Cu consecințele deciziilor luate de conducătorii detașati de realitate…

Și uite-așa ajunge conducerea să se ducă singură, pe sine, la groapă.

Cum era aia cu „Cronica unei morți anunțate”?

Nota bene!
Detașarea are loc din ambele direcții. Conducerii nu-i mai pasă de ce se întâmplă iar populimea nici nu mai este atentă la ce i se spune. Conducerea – mai ales zona intermediară, ‘cureaua de transmisie’ – nu-și mai asumă nici o răspundere iar oamenii de rând o mai bagă în seamă doar pentru a se păstra ‘în anonimat’.
Conducerea ‘intermediară’, lipsită de orice autonomie în urma centralizării excesive a puterii de decizie, își ascunde impotența în spatele limbii de lemn. Fenomen absolut echivalent cu modul în care oamenii de rând se fac nevăzuți printre faldurile realității de pe teren.
Și uite-așa dispar în ceață straturile societății atunci când oamenii nu se mai ascultă între ei.
Atunci când limbajul este folosit mai degrabă pentru a („se”?!?) ascunde decât pentru a spune lucrurilor pe nume!

Un tip, cel din imaginea de mai sus, s-a apucat și el să facă influencing pe Tic-Tok.
Și cică i-a ieșit! Nu stiu câte milioane de vizualizări…
Drept pentru care s-au repezit tot felul de ‘invidioși’ să-l înjure. Că-i prost, ca are burtă, că ‘halatul’…, că ‘asta-i țara’…

Măi oameni buni… chill că dați în alte alea!
Omul ăsta face misto!
Voi ați urmărit clipul? Click pe poză și ne vedem după…

Tipul zice că vrea să facă cafea cu lapte punând lapte în machineta! Adică în expresorul ăla care se pune pe aragaz… Normal că laptele s-ar arde și ar apărea ‘plasticul’! Doar că tipul nici măcar nu s-a obosit să strice o machineta….
În ce priveste plasticul din lapte, adică microplasticul din laptele pe care-l mâncăm, treaba e cât se poate de serioasă:
https://spotmedia.ro/stiri/sanatate/premiera-alarmanta-a-fost-gasit-plastic-si-in-laptele-matern
http://journal.pan.olsztyn.pl/Microplastics-in-a-Traditional-Turkish-Dairy-Product-Ayran,163061,0,2.html

Cine a mai văzut mămăligă încălzită pe o plită rece?
Și cine s-ar apuca să pună mămăligă direct pe plită înainte de a curăța bine praful depus de vreo 10 ani?

Ce faci tovarășe cu atâta hârtie igienică?
Mă pregătesc.
Pentru ce?!?
Vin vremuri căcăcioase…

Ne tot întrebăm de unde ni se trage… modul în care funcționează societatea.
Modul în care interacționăm între noi.

Acuma… n-o fi comunismul de vină pentru tot ce ni se întâmplă!
Mai ales că au trecut 34 de ani de atunci.
Doar că metehnele nu trec singure. Trebuie să scăpăm noi de ele!
Curațenia nu se face singură. Nici măcar sufletul nu se curăță fără un pic de efort din partea celui în cauză.

Ascultați-l pe ‘sărbătorit’ înainte de a citi mai departe.

Nu cred ca mai înțelegea cu adevărat ce citea…

Textul ăla era mai degrabă o confesiune.
Accepta faptul că cei care făceau recepțiile erau incompetenți, corupți sau amândouă laolaltă.

Dacă ar fi început cu ‘Următorii cetațeni au fost condamnați pentru abuz/neglijență în serviciu pentru că au acceptat recepționarea unor utilaje necorespunzatoare’ și apoi le atragea atenția celor nearestați încă ce urma să li se întâmple dacă mai continuau așa… era o chestie! Așa cum a citit el ce primise pe foaie…. ‘Să avem grijă să nu se mai întâmple…’

Ce fel de dictator mai era ăsta?!?

Nu cumva ne-am făcut-o cu mâna noastră?
Atât atunci cât și acum?

Nu cumva ne-am furat/ne furăm singuri căciula?

https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Ceau%C8%99escu

2024 este ‘anul hotărâtor’.
Alegem tot. Tot, la toate nivelurile. De sus până jos.
De deciziile pe care le vom lua acum, ca nație, depinde viitorul nostru. Atât ca nație cât și ca indivizi.

‘Democrația’ începe la ‘microfon’.
Înainte de a cere să fie votați, candidații expun problemele asupra cărora au de gând să se aplece și modul în care au de gând să le rezolve.
Iar cei care au de gând să voteze, adică cei care își asumă responsabilitatea pentru propria soartă, ascultă. Ascultă cu atenție înainte de a alege.

Presa – adică mass media – transmite cu fidelitate tot ce încearcă părțile să-și transmită. Electoratul către candidați și candidații către electorat.
Reamintesc în acest context că politicienii nu au la dispoziție un alt serviciu de informații în afară de presă. Și nici un alt megafon.

Ia să facem noi un fel de revistă a presei… Să vedem care sunt problemele presante pe care își propun să le rezolve principalii candidați. Și cum…

Practic, PSD și PNL folosesc votul politic pe care îl aduc primarii pentru a crește șansele de a obține mai multe mandate de eurodeputați, iar Marcel Ciolacu și Nicoale Ciucă își securizează fotoliile de șefi de partide.

Păi asta discutăm noi înainte de alegeri?
Problemele lor?!?
Și problemele noastre? Adică ce avem de gând să facem noi, populația, când ?!?
După alegeri? La capitolul promisiuni neonorate?

Astea sunt momentele în care ne aducem aminte de istorie.

De cât de bine ne-ar fi dacă am fi înțeles mai mult din istorie!

Alegerea e simplă. Teoretic. În practică….

Teoria – adică evidența istorica – spune că toate imperiile se prăbușesc. Mai devreme sau mai târziu.

Practica – adica istoria locala, traditia – ne invata sa ‘plecam capul’. Ca sa nu ni-l taie sabia… Sa trecem si de hopul asta. Mai vedem noi dupa aia!

Tot istoria ne mai invata ceva. Napoleon parea de neinvins. Hitler parea de neinvins. Gingis Han nu a fost invins pe campul de lupta… Pana cu cateva zile inainte de prabusirea lagarului comunist, nimeni nu se gandea serios la ce se va intampla dupa. Pentru ca nimeni nu-si putea inchipui un ‘dupa’! Dar pentru ca imperiile nu rezista niciodata prea mult…

‘Capul plecat, sabia nu-l taie’ a fost inventat in anumite conditii. In anumite conditii socio-istorice. Pe vremea cand ‘spatiul Carpato-Dunareano-Pontic’ se afla la rascruce de vanturi. Era o intersectie a istoriei. Un loc in care se infruntau trei imperii. Pe vremea cand istoria nu fusese inca scrisa. Iar cei care ajunsesera la concluzia asta nu avusesera niciodata sansa – adica timpul necesar – de a se gandi la invataturile istoriei.

Acum situatia e clara. Ar trebui sa fie clara… Singurii ochelari de cal care ne tulbura vederea sunt iluziile noastre. Fricile noastre!

Suntem, impreuna, mult mai puternici decat agresorul. Asa cum restul Europei a fost mai puternic decat Napoleon. Asa cum spatiul Nord-Atlantic a fost mai puternic decat Hitler si decat Stalin. Succesele initiale obtinute de agresori au avut la baza ezitarile victimelor. Care victime, odata trezite din pumni, au readus situatia la normal. La normalitatea istorica.

Tot asa si acum. Doar ca trebuie sa ne trezim odata. Sa ne mai trezim odata….

Dacă nu noi, atunci cine?!?

– „Nu este absolut nici o scuza, opriti-va din a le plange de mila. E plin de locuri de munca, doar sa vrei sa iesi din cacat.”
– „Dacă nu aveți dureri, nici insomnii e bine. Nu vă faceți griji. Multă minte vă doresc.”

Foarte interesant fenomenul…. adică reacțiile…

Păi dacă nouă nu ne mai pasă de soarta semenilor noștri, atunci de ce le-ar păsa guvernanților de soarta noastră?
Dacă noi – cei mulți, care am putea ajunge în situația asta – considerăm că cel aflat în necaz e singurul vinovat pentru situația în care se află și, ca atare, nu merita sa fie ajutat … atunci de ce s-ar agita cei cărora le este peste putință să înțeleagă că și ei ar putea – chiar dacă mai greu – ajunge ‘pe stradă’?
Păi dacă noi – care spunem că ne pasă – ne apucăm să-i bălăcărim pe cei care nu pricep – din indiferent ce motive – de ce ar mai încerca ei să priceapă ceva?