Archives for posts with tag: intelectuali
« Older Entries

Intelectualul bine temperat

June 26, 2024 //
0

” Cea mai serioasă disfuncție societală este aceea când
publicul care populează colectivitatea respectivă
nu știe sau uită că el este cel ce are nevoie de intelectuali și nu invers.
Nu intelectualul are nevoie de vreun public, pentru a se împlini. “

Diagnosticul, „disfuncție societală”, este cât se poate de corect.
Atunci când intelectualul nu-și găsește locul în societate, întreaga societate are de suferit.
Doar că…. de cele mai multe ori situația atât de corect diagnosticată este produsul unor intelectuali care nu și-au înțeles cu adevărat menirea.
Ceea ce este cunoscut îndeosebi sub numele de comunism a fost consecința strădaniilor unor intelectuali care o luaseră razna. De la Marx până la politrucii care îl făcurseră posibil pe Ceaușescu.
Ceea ce este cunoscut sub numele de fascism a apărut tot datorită unor așa considerați intelectuali.

Una dintre contribuțiile esențiale ale ‘intelectualismului’ este confuzia malignă din jurul pretinsului conflict dintre colectivism și individualism.
Comunismul – și câteodată fascismul – fiind prezentate ca fiind colectivisme nocive în timp ce ‘individualismul’ este prezentat de promotorii confuziei ca fiind ideal.
Am pus individualismul între ” pentru că în zilele noastre avem de a face cu o formă cel puțin ‘confuză’ de individualism. Individualismul de tip ‘fiecare împotriva tuturor’.
Mai mult, faptul că individualismul, de toate formele, provine din liberalism este ocultat cu obstinație, ‘liberalismul’ fiind nociv în ochii intelectualilor ‘individualiști’!
Ei bine, dacă ridică puțin capul deasupra ceței pompate de individualiștii teoretici devine cât se poate de evident că atât soluția comunistă – la care se poate ajunge doar prin dictatură socialistă – cât și cea fascistă – dictatură mândră de natura sa – sunt, în realitate, forme maligne de individualism. Pentru simplul motiv că întreaga societate este dusă de râpă din cauza concentrării disfuncționale a puterii. Din cauza acaparării puterii de către un număr foarte redus de indivizi! De indivizi cât se poate de individualiști…
Asta în timp ce societățile care funcționeză în regim de democrație liberală sunt niște colectivități compuse din indivizi care se respectă între ei!
Așa zisul colectivism asociat comunismului și fascimului este doar o fentă! O promisiune calpă făcută de niște intelectuali cu o viziune extrem de egoistă unei gloate suficient de exasperată pentru a pune botul la o asemenea prostie. Gloată ajunsă la exasperare tocmai pentru că intelectualii care ar fi trebuit să o avertizeze au preferat să doarmă-n post.

Cum rămâne cu individualimul?
Individualitatea se poate defini și apăra doar împreună. Împreună cu ceilalți și doar în măsura în care indivizii care participă la proces își respectă unii altora individualitatea.
Cu alte cuvinte, comunismul și fascismul – pretins colectiviste – sunt doar individualisme duse la extrem. Asta în timp ce democrația liberală este un foarte bun exemplu despre ce înseamnă un colectiv care se autoreglează. Tocmai pentru că – și doar atâta timp câtă vreme – indivizii care trăiesc în acel colectiv își respectă reciproc individualitățile.

Au mai rămas doar ‘nevoile’ intelectualilor. Că și ei sunt oameni, nu?
Au intelectualii nevoie de „public”?!?

Care dintre intelectuali?

Cei care se definesc „pe sine se”, în fața oglinzii?
Plini până la refuz de libertate interioară? Suficient de liberi în sinea lor încât devin capabili să se strecoare printre toate restricțiile impuse de regim? Indiferent de cât de dictatorial ar fi acesta?
Sau intelectualii recunoscuți ca atare de către cei în mijlocul cărora trăiesc?

Care intelectuali?
Cei care au nevoie să fie apărați în fața dictatorilor?
Sau intelectualii care se pun la dispoziția dictatorilor? Cozile de topor folosite de Lenin pentru a-i distruge pe cei care au îndrăznit să se opună ‘voinței poporului’? Voinței poporului personificată de voința lui Lenin… a lui Lenin și a (ne)’demnilor’ săi urmași…
Poate intelectualii care preferă ‘liniștea’? Care scriu ‘pentru sertar’? Dacă se mai ostenesc să facă și chestia asta….
Primii au nevoie de o societate funcțională. Care acționează ca un colectiv. Ai căror membrii se ajută și apără unii pe ceilalți. Care știu că respectul reciproc este singura cheie care păstrează deschisă ușa către viitor.
Cei din doua categorie sunt politrucii lui Ceaușescu. Care o duc bine pentru o vreme. După care li se prăbușește ceru-n cap. De cele mai multe ori încă din timpul vieții! Trași pe linie moartă, câteodată chiar la propriu, pentru orice ‘deviație’…
Cei din a treia categorie o vor duce la fel de prost precum restul societății lăsate la dispoziția dictaturii. Precum societatea ramasă la dispoziția ‘celorlalți’. Precum societatea lăsată fără alternative tocmai pentru că ei, intelectualii, au ales să se dea la o parte.

Tags , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, colaborare, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, respect mutual

De Anul Nou

January 10, 2022 //
0

Cineva m-a tras de mânecă.
Cică anul ăsta se fac 40 de ani de când am început cursurile Politehnicii.

Și mi-am adus aminte.

Când ne-am întors în băncile școlii – dupa ce satisfacusem (?!?) stagiul militar – am aflat că “în sfârșit, anul acesta numărul inginerilor l-a depășit pe cel al intelectualilor”.
Și cică nu era banc!

De vreo 30 de ani încoace, tragem cu toții – intelectuali, ingineri și ‘mireni’, consecințele acelei realizări ‘epocale’.

La mulți ani. Sănătoși.
Și la mai multă minte! Mai multă decât aveam pe vremea aia…

Tags , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, aroganta, Ce tara lasam copiilor nostri?, colaborare, comunicare efectiva, constiinta de sine, cooperare, Cu pielea la bataie, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana, moduri complementare de cunoastere, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, rationalitate limitata, respect mutual, Tara din care traim

Anticoruptia ca arma politica

June 6, 2016 //
0

In 2014 electoratul roman s-a dus la vot insufletit, in mare masura, de nevoia de a scapa de coruptie. Si uite asa a fost ales Iohannis. Ca sa nu iasa Ponta – despre care se vehiculau tot felul de informatii, inclusiv cea despre teza sa de doctorat – si nu atat pentru ca lumea ar fi avut vreo parere extraordinar de buna despre Iohannis.

In 2015 o multime furioasa l-a alungat  din Palatul Victoriei pe acelasi Ponta – ramas prim ministru cu toate ca pierduse alegerile,  sub sloganul “Coruptia Ucide!”. Nemultumirea populara, care ajunsese la un nivel greu de gestionat, daduse in foc din cauza tragediei de la Colectiv. De fapt aceasta tragedie fusese un fel de pretext, daca ea nu ar fi avut loc nemultumirea generalizata si-ar fi gasit alt motiv pentru a rabufni.

In iunie 2016 alegerile locale consemneaza patru premiere pentru Romania:

O femeie este aleasa ca primar al capitalei.
PSD-ul castiga toate primariile din Bucuresti.
Interesul alegatorilor scade dramatic, mai ales in randul tinerilor si in special in capitala.
Mai multi candidati condamnati sau anchetati pentru coruptie sunt realesi in functii. Printre ei se numara Catalin Chereches, aflat in arest preventiv, care a fost votat de 70.28% dintre baimarenii care au iesit la urne.

Mircea Toplean concluzioneaza (avant la lettre), in Blogary.ro, ca Romania sufera de o prea mare toleranta la coruptie.
“Cred ca familiarizarea cu practica indelungata a coruptiei ne-a facut pe noi romanii extrem de toleranti la ideea de coruptie. Suntem aproape incapabili sa ne indignam sincer in fata coruptilor (dosare penale ale politicienilor, doctorate plagiate ale unor oameni iubiti si votati de tot poporul etc.). Cand mergem la spital sau avem de-a face cu vreun hop administrativ, dam noi insine spaga.”
Adrian Papahagi, si mai realist (?!?), ne spune verde-n-fata: “Prefer ca România să fie condusă de pişicheri corupţi. Vanghelie e de o mie de ori preferabil lui Mungiu: incultura lor esentiala este aceeasi, doar gradul de alfabetizare difera. Vanghelie macar e mai tolerant si mai simpatic.”

Acuma, daca e s-o spunem pe-a dreapta, toate astea au fost prevestite de excelentul eseu “Istoria si Mitologia Exceptionalismului Coruptiei Romanesti”, prezentat de Adrian Severin la conferinta organizata de Fundatia Europeana Nicolae Titulescu pe 26 noiembrie 2011:

“Sancţionată atât de regula morală cât şi de drept, corupţia nu are o definiţie legală ci numai aplicaţii legale (mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, înşelăciune etc.). Cum dreptul (în special cel penal) necesită precizie, lipsa unei definiţii legale a corupţiei ca atare, pune problema relaţiei între drept şi morală.”

Pai?

Intelectualii, in afara ca nu se inteleg cu privire la ‘relatia intre drept si morala’, se gratuleaza intre ei folosind termeni de tipul “monstru de aroganta, intoleranta si ideologie tampa“.
O parte dintre politicieni fura iar alta parte declara sus si tare ca ‘nu se mai poate cu coruptia asta’: ”Bucureştenii au vorbit şi au vorbit clar ! Noi, PNL, suntem de vină, nu alţii! Una am spus şi alta am făcut! Noi am iniţiat criteriile de integritate şi am sfârşit prin a defila cu persoane «penale», noi am susţinut cotele de gen şi am fost primii care am renunţat la ele, noi am stabilit reguli pentru desemnarea candidaţilor, dar am luat deciziile în funcţie de interesele şi sforile trase de unii şi de alţii. NOI nu am fost consecvenţi!”
La randul ei, o mare parte din presa trateaza fenomenul in termeni de ‘coruptia lor’, ca si cum rolul ei ar fi mai degraba sa apere/promoveze interese de partid si nu sa informeze, cat se poate de onest, pe Maria Sa Cetateanul. Ba, mai mult, atunci cand este anchetat cineva din tabara ‘proprie’, de multe ori anchetatorii insisi ajung sa fie acuzati ca ar avea motivatii politice.

Nu ca nu ar fi si unii care or avea.

Dar asa cum in cazul acuzatilor functioneaza, sau mai bine spus ar trebui sa functioneze, prezumtia de nevinovatie, tot asa ar trebui sa functioneze si avertismentul “Fiat justitia, ruat caelum”.

In sensul sau mai larg.
‘Aveti grija sa se faca cu adevarat dreptate pentru ca altfel vi se va prabusi cerul in cap’.

Iar asta e valabil pentru noi toti. Cata vreme coruptia ‘noastra’ va fi socotita acceptabila/scuzabila si doar coruptia ‘lor’ va fi aratata vehement cu degetul nu vom reusi sa urnim carul din loc.

Tags , ,
Categories Alegeri, coruptie, Justitie sociala, Nu prostiti poporul cu televizorul!, psihologie, rationalitate limitata, Respect Mutual., Tara din care traim

(O parte din) Intelectualitatea romana intra in actiune.

December 2, 2014 //
0

“… am fost uimiţi când am citit lista posibililor dumneavoastră colaboratori. Până acum nu aţi dat nici o dezminţire în privinţa lor.”

Deci o gasca de intelectuali ‘furiosi” se aduna si protesteaza, ‘proletar’ si vehement, pentru ca cineva nu dezminte, suficient de repede pentru gustul lor, o lista care nici macar nu a fost publicata de persoana in cauza.

Aha!

Sincer sa fiu n-am citit lista aia asa ca nu ma pot pronunta ‘pe fond’. Si totusi… Deplangem modul in care informatii cateodata extrem de personale sunt sifonate ‘pe surse’ din dosare aflate pe birourile procurorilor… stilul extrem de bulevardier folosit de un numar poate prea mare de jurnalisti… si dupa aceea ne apucam sa publicam scrisori deschise pentru ca cineva – OK, CINEVA – nu dezminte suficient de repede un zvon si pentru ca numele soptite pe la colturi nu sunt pe placul nostru?

N-ar fi fost cazul ca inainte de a publica scrisoarea sa i-o fi trimis, discret, persoanei in cauza, insotita de o lista cu candidati care mai de care mai potriviti pentru functia de consilier si care sa-si fi luat angajamentul ca vor ramane acolo cel putin 2 ani cu toate ca salariile sunt destul de mici? Si mai ales ca nu-si vor folosi eventualele pozitii pentru a … ? (Nu ma refer aici la primii 10, consilieri prezidentiali si de stat, ci la restul, la ‘furnicute’. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, nici consilierii prezidentiali nu sunt platiti chiar atat de extraordinar, 5400 de lei pe luna nu e o suma mare pentru cineva aflat intr-o asemenea pozitie)

Iar eventualele manifestari publice de indignare sa fi venit abia dupa aparitia unor informatii certe?

Tags , , , , ,
Categories politica, Respect Mutual., Tara din care traim

Inca unul.

May 5, 2014 //
0

“Cum vei vedea iubirea celuilalt daca de atata lumina orbita vei fi
Cum vei gasi forta sa crezi intr-un maine nepatat daca in fiecare clipa tu nu
Tu n-ai sa ai pentru ce muri?”

 

Tags , , ,
Categories Psychology, Tara din care traim

Cum e cu realitatea

March 13, 2014 //
1

Cineva a comentat, pe mail, cu privire la postarea despre Marx si Platon.
Cica: “Prea multa filozofie, si pe deasupra si complicata, in special privind ce este REAL si ce NU, sau cand devine Realul Real ???”

Evident ca am raspuns, bucuros, provocarii:

Dupa cum ne-au invatat filozofii materialisti, de la vechii greci pana la urmasii lui Marx, lucrurile exista independent de vointa noastra.
Au existat inainte ca noi sa ne nastem si unele dintre ele vor supravietui chiar si dupa ce noi nu vom mai fi pe aici sa vorbim despre ele.
La un moment dat au aparut niste alcatuiri care nu numai ca reactionau la ceea ce li se intampla ba chiar au inceput sa reflecteze (sa se gandeasca) la ce ar fi mai bine de facut intr-o anumita situatie. Cu alte cuvinte unele dintre fiinte au inceput sa fie constiente de constiinta lor.
Definitii:
Plantele si animalele sunt fiinte.
‘A fiinta’ inseamna a exista dupa niste legi proprii, pe care le cari dupa tine codificate in ADN, si care se suprapun peste legile generale ale fizicii si chimiei.
Pentru ca si cele mai primitive dintre fiinte controleaza ce intra in ele si ce iese din ele ba chiar unele dintre ele reactioneaza la ce se intampla in jurul lor – se misca pe sine, isi misca frunzele si/sau membrele, inghit, excreta, respira, etc, etc, – inseamna ca ele, toate, sunt ‘constiente’ (adica iau ‘decizii’, chiar si involuntar – in virtutea unor instructiuni inscrise in ADN-ul lor, in functie de anumiti parametrii ai unor variabile din jurul lor. Plantele, cele mai ‘tampite’ dintre fiinte, incep sa traga mai multa seva primavara si sa imboboceasca cand se lungeste ziua. Bacteriile stiu sa se transforme in spori atunci cand conditiile din jurul lor nu le mai sunt prielnice. Chiar si virusii, aia despre care multa lume nu crede ca sunt vii cu adevarat, sunt in stare ca o data intrati in celulele potrivite – oare de unde or sti care sunt alea? – se ‘desfac’ si apoi preiau controlul celulei respective si o obliga sa produca alti virusi.)
Fiintele suficient de evoluate au inceput sa gandeasca. Adica au devenit constiente de faptul ca sunt constiente si in loc sa reactioneze au inceput sa actioneze.
Orice alcatuire vie care are o cat de cata capacitate de a se misca se indeparteaza de sursa unui pericol, daca e in stare sa il perceapa. O planta isi strange frunzele daca o bate prea tare soarele, orice animal se indeparteaza de obiectele fierbinti atunci cand le este prea cald iar oamenii sunt instare sa tina in mana, o perioada destul de lunga de timp, o tigaie cu ulei incins daca sub tigaie se afla piciorul propriu sau vreun copil. Tot oamenii sunt in stare sa isi evalueze destul de bine sansele de a duce la bun sfarsit sarcini destul de complicate.
Pentru a face toate astea oamenii au nevoie sa ‘stie pe ce lume traiesc’. Pentru asta au inceput ‘sa se uite in jurul lor.’ Sa atribuie calitatea de ‘real’ unora dintre lucrurile pe care le intalnesc (de obicei pe cele pe care le inteleg sau pe cele a caror evidenta nu poate fi negata) si de ireal unora pe care le observa dar pe a caror existenta le vine greu sa o accepte).
Cateva exemple.
Antarctica exista si inainte de a fi descoperita dar a devenit cu adevarat ‘reala’ abia dupa ce povestirile despre ea au inceput sa fie crezute. Acelasi lucru s-a intamplat si cu Africa. Chiar si pe hartile desenate de romani, cei care au cucerit o buna bucata din nordul ‘continentului negru’, portiunea de dincolo de provinciile lor era descrisa cu mentiunea ‘hic sunt leones’ – ‘aici se afla lei’.
Sotului naiv ii vine greu sa accepte ca nevasta-sa il inseala – cu toate ca prietenii il avertizeaza asupra acestui lucru – si va fi convins cu adevarat abia cand o prinde ‘in fapt’. Abia atunci inselatoria devine ‘reala’, pentru el.
In schimb pentru sotul gelos realitatea este cu totul si cu totul alta. El este convins ca sotia sa il inseala chiar inainte ca aceasteia sa ii treaca prin cap asa ceva. Si tocmai atitudinea lui o va convinge pe nevastă sa transforme in fapt o realitate care pana atunci fusese doar virtuala.
Simplu, nu?
Tags ,
Categories Psychology

Asa-i trebuie, cine l-a pus sa-i placa cartea?

February 24, 2014 //
0

Cand eram eu mic – istorie antica, nici comunismul nu cazuse inca – umbla un banc printre ‘intelectualii’ vremii:

Doi tipi se ciocnesc din neatentie pe trotuar. Inainte de a incepe sa se injure se uita fiecare la celalalt, sa-si dea seama fiecare cu cine are de-a face. Amandoi aratau destul de prosper, proaspat barbieriti dar fara taieturi – semn ca aveau acces la lame bune, mirosind a after-shave, imbracati in alain-deloin-e (haina lunga din blana intoarsa de oaie, la mare moda in anii 1980), pantofi de piele de la Clujana…
– Nelule, tu iesti?
– Bai Vasile, mai sa nu te recunosc!
– Pai de, se mai schimba omul… De cand nu ne-am mai vazut?
– De cinspe ani, de cand am terminat a 8-a.
– Da, ma, ce-a mai trecut timpul… Tu ce mai faci?
– Pai ce sa fac ma, ia, sunt macelar, lucrez in Hala la Obor, m-am insurat cu o vanzatoare la aprozar – iti dai seama ca n-avem nici o problema cu mancarea, ne-am luat casa, masina, avem doi copii la scoala…bine, nu pot sa ma plang. Da’ tu cum esti?
– Pai tot cam asa. Eu is frizer, nevasta la alimentara, in rest ca tine – casa, masina, doi copii…
…
– Ba, da de Mihai ce mai stii?
– Nu-i chiar asa bine, Stii ca el s-a dus mai departe la liceu…
– Da, si?
– Pai nu numai la liceu, dupa aia a intrat si la facultate!
– Pe bune ma?
– Da, da’ stai sa vezi ce a patit dupa aia… Stii ca in generala era el in limba dupa una Veronica, de era ta-su gestionar la o crisma?
– Da!
– Pai cand a vazut ta-su lu’ Veronica ca Mihai a intrat la facultate n-a mai facut gat ca e coate goale – stii ca Mihai era orfan si maica-sa era cam saracuta, si i-a lasat sa se casatoreasca.
– Si ce, asta e rau?
– Stai sa vezi. Veronica a terminat si ea liceul si a bagat-o ta-su dactilografa la directia comerciala. Cind Mihai a terminat facultatea – el intrase la istorie, stii ca aia ii placea lui, socru-su i-a spus: “Da-o dracu’ de facultate si vino la mine la carciuma. In doi ani te fac sef de sala si dupa aia ramai in locul meu ca eu in 5-6 ani ies la pensie!” Da’ Mihai nu. Luase repartitie dubla, invatase bine, si dupa doi ani la tara avea post la facultate, ca asistent. N-a vrut sa renunte. Asa ca a facut naveta. Veronica a ramas aici, el la cucuietii din deal…se vedeau sambata seara si duminica dimineata…Ea si-a gasit pe cineva si intr-o sambata seara cand Mihai a venit acasa – stateau amandoi la parintii ei – Veronica i-a spus ca i-a mutat lucrurile inapoi la ma-sa acasa… Asa ca Mihai s-a apucat de baut, aia la facultate nu l-au mai primit… sta cu ma-sa la treizeci de ani… face naveta la dracii chiori…
– De ma, asa-i trebuie…cine l-a pus sa-i placa cartea…

Fast forward catre zilele noastre.
Intre timp ne-am desteptat si ne-am luat viata in mainile proprii: nu mai asteptam slujbe de la stat ci ne mutam noi acolo unde ne e mai bine:

Un profesor de matematica, observand ca are probleme cu chiuveta din bucatarie, a fost nevoit sa cheme un instalator.
A doua zi, instalatorul a venit, a strans cateva suruburi, a infiletat cateva chestii, apoi totul a functionat ca inainte. Profesorul a fost multumit.  Totusi, cand instalatorul i-a dat nota de plata, profesorul a fost socat:
– Asta inseamna o treime din salariul meu lunar!!! A platit pana la urma iar instalatorul i-a zis:
– Va inteleg, sa stiti. De ce nu veniti la firma noastra, sa depuneti dosarul pentru o slujba de instalator? Veti castiga de trei ori mai mult decat o faceti acum. Dar nu uitati, cand depuneti dosarul, sa le spuneti ca ati terminat doar 7 clase. Nu le plac oamenii educati.
Prin urmare, profesorul nostru si-a luat o slujba de instalator, iar viata lui a devenit mai usoara din punct de vedere financiar. Tot ce trebuia sa faca era sa stranga un surub-doua.
Intr-o zi, seful companiei a hotarat ca trebuie ca fiecare angajat sa se duca la seral, pentru a-si termina si clasa a 8-a.
Profesorul nostru a trebuit sa mearga, evident. S-a intamplat ca primul curs sa fie de matematica.
Profesorul clasei, vrand sa vada nivelul de cunoastere al studentilor, i-a intrebat care e aria cercului si l-a scos la tabla chiar pe profesorul nostru. Ajungand la tabla acesta si-a dat seama ca a uitat formula asa ca a inceput sa o deduca. A umplut tablele cu integrale, diferentiale etc.
La sfarsit, rezultatul pe care-l avea era “minus pi r patrat”.
Neconvenindu-i acel minus, s-a apucat iarasi de calcule, de la inceput.
Nimic nu s-a schimbat, tot acelasi rezultat a obtinut. De fiecare data a obtinut aceeasi chestie.
S-a uitat putin spre clasa, speriat, moment in care a observat ca toti instalatorii ii sopteau:
“Schimba limitele de integrare! Schimba limitele de integrare !”
Tags , , , , , , , ,
Categories Lumea descrisa prin bancuri, Tara din care traim, yes but

What makes an intellectual?

December 29, 2013 //
0

Broadly speaking all humans are intellectuals since all of them are conscious so, at least sometimes, they ponder upon things before deciding one way or another.

Nowadays, since we live in the era of the ‘peer reviews’, the concept is defined a lot stricter: one is an intellectual only if at least one ‘certified gatekeeper’ affixes him with an approval stamp…

OK, let me get serious.

Some people use their brains a lot more than others. Does this simple fact turn them into intellectuals?
Not so long ago, when books were not yet written directly on laptops, publishers used to hire people to do this job. Practically to copy a ‘manuscript’, usually typed (?!?), on a computer. Now, is that kind of a person an intellectual or not? After all he is working mostly with his brain, right? And in general people who work as clerks, or in a call center, are they intellectuals just because of their daytime jobs also?

No? Because their honest and respectable work, otherwise very useful, doesn’t result in anything new or original?
I concur.

So we might say that an intellectual is a person that uses his brain in such a manner that the end result of his activity is a new idea or concept, one that either fixes a problem that has become apparent, broadens the human knowledge or contributes to the artistic treasure of the mankind.
If we take this definition to be true then the limitation described when talking about peer reviewing looks rather stupid. Asking highly original people to evaluate the work of other highly original people would seem to be both a waste of their time and a subtle form of pressuring those whose work is being evaluated to conform to the established norms and customs of the ‘discipline’.
And this would be at loggerheads with the need for originality, wouldn’t it?
On the other hand in the modern days of very specialized science and technology it would be preposterous to accept every new ‘contribution’ as valid without previously checking it in some way or another…

And here we get to the really interesting part. The professionalism of the intellectuals.

What?!?

It’s simple actually. A professional is by definition a person who not only has the command of whatever skills he needs to perform his job but also such a high degree of self esteem that he always strives to do his best. In short a professional is a person who sees/describes himself as somebody who is able to perform a certain job above a certain level.

And exactly as we have doctors who save lives and quacks, writers and pen-pushers, cooks and people who waste good food, we also have people who love to think in searching for a solution or for the next new thing and people who think mainly about how to advance their ‘intellectual’ careers…

I’m not trying to convince any of you that bona-fide ‘intellectuals’ should volunteer their life and energy,  live on stale bread and dress miserably. I’m only suggesting that when a passionate one meets a ‘career’ man things will probably not work smoothly between them and if the career guy gets the upper hand it is the rest of us who are the real losers. The same thing happens if the society at large is not wise enough to make sure that the ‘professional’ ones have ‘enough to eat’ but this is a rather different problem.

Tags , , ,
Categories Culture, yes but

“Tu nu M-ai cauta daca nu M-ai fi gasit”

December 25, 2013 //
0

Image

M-a intrebat cineva ce cred despre articolul asta:

“Nouă personalităţi răspund pe ce se întemeiază credinţa lor: De ce cred în Dumnezeu”

Dupa ce am citit (doar) “Omul fara rost” am raspuns repezit:

“Icoana de pe peretele clasei nu este un indemn catre narcomanie sau orice altceva (din ‘clasa’ celor evocate de Dan C. Mihailescu) ci este unul catre conformism.

Si exact asta este motivul pentru care am intrat, cu totii, in criza in care suntem de vreo 50-60 de ani: am ascultat prea tare de altii si am imprumutat prea disciplinati modelele care ne-au fost propuse.
E adevarat ca dezvoltarea la care a ajuns spatiul cultural din care facem parte (cel ‘vest european’) are foarte mult de a face cu faptul ca am fost crestini numai ca noi oamenii am dat nastere crestinismului nu invers.
Cu alte cuvinte noi am dezvoltat crestinismul, noi l-am creat pe Dumnezeu (tocmai pentru ca avem credinta – “Nu M-ai cauta daca nu M-ai fi gasit!”) si nu invers.
Distanta care a aparut acum intre oameni si Dumnezeu nu se datoreaza faptului ca Dumnezeu ar fi facut ceva rau (nici nu poate, el este insasi ‘firea’ – tot ce exista – asa ca daca ar face ceva rau ar fi ca si cum si-ar trage un glont in picior.) Se datoreaza faptului ca unii smecheri incearca sa profite de credinta oamenilor. Prea mult preoti catolici isi bat joc de copii. Ortodocsii construiesc prea multe biserici monumentale si prea putine azile de batrani. Prea multi protestanti se straduie sa invete pe unii cum sa-i urasca pe altii (legile anti-homosexuali din Uganda se pare ca sunt opera unor evanghelisti americani) in loc sa-i indemne sa depaseasca diferentele dintre ei. Prea multe ulemale indeamna la varianta exterioara, violenta a jihadului.
In realitate oamenii nu se indeparteaza de Dumnezeu. Se indeparteaza de chipul pe care i l-au cioplit smecherii astia si ii cauta adevarata fata, cea care se arata fiecaruia dintre noi in particular si nu atunci cand batem matanii in fata bisericii ca Iliescu sau ca Bush dupa ce s-a ‘nascut a doua oara’. Sau ca sa ma intorc la Mihailescu oamenii merg “prin păduri, pe vârfuri de munte, prin livezi, podgorii, fâneţe, ori în largul mării” tocmai pentru ca acolo gasesc o fata a lui Dumnezeu mult mai sincera decat cele zugravite prin unele ‘altare’ sau zbierate prin difuzoare de unii predicatori!”
Abia dupa aceea am citit si restul articolului. Merita. Pe mine m-au interesat mai ales cele spuse de Radu Gologan. Pe urma am mai citit odata si predica parintelui Galeriu.
Tags , , , , , , ,
Categories aici sunt banii dumneavoastra, Culture, Psychology, yes but

1989 si Criza Financiara Globala.

December 20, 2013 //
2

Ce a fost.
Ce ar fi putut sa fie.
Ce a iesit.
Ce va sa fie.

Voi incepe cu sfarsitul.

Vom repeta aceleasi greseli de cate ori va fi nevoie pana cand vom intelege ca greseala este inevitabila si ca daca tot am facut-o ar fi mai bine sa invatam ceva din ea.
 A te intoarce din drum pina inainte de greseala si a porni din nou cu gandul de a nu o (mai) repeta nu face decat sa te aduca, din nou si de cate ori este nevoie, in fata aceleiasi lectii: decat sa te ridici pentru a cadea din nou mai bine mergi in patru labe pana se termina gheata!

Ce ar fi putut sa fie? Greu de spus. Ar fi putut sa fie mai bine dar in acelasi timp ar fi putut sa fie mult mai rau. Sa ne bucuram ca a fost.

Ce a iesit? Din cate se pare nu ‘a iesit’ inca. Ne ‘pregatim’ cu naivitate sa urcam, precum Sisif, acelasi deal la capatul caruia in realitate se afla o raspantie numai ca pana acum noi am vazut doar varianta ‘din nou si de la capat’.

Ce a fost? Eu m-as intreba mai degraba ‘a cata oara a fost?’…

Nu, nu ma refer doar la caderea comunismului sau la criza financiara!
In realitate atunci nu a cazut comunismul ci doar prea putine dintre regimurile comuniste, am sa  dezvolt subiectul asta mai tarziu.
Ma refer la faptul ca nu am inteles nimic!
Pe ce ma bazez cand spun asta?
Simplu. Pe faptul ca peste nici 20 de ani ni s-a intamplat acelasi lucru si atunci iarasi am fost luati prin surprindere precum si pe faptul ca ne straduim de zor pentru a reface seturile de conditii care au condus la cele doua miscari tectonice.

Ca sa fie clar ce am in cap am sa o spun pe sleau: atat prabusirea regimurilor comuniste cat si criza economica din 2007-2008 au avut aceiasi cauza si din pacate lucrurile au reinceput sa curga in aceiasi directie: autoritarismul/centralismul politic revine in forta – chiar daca sub alte forme – iar modul de functionare al economiei mondiale revine incet la obiceiurile de dinainte de 2007.

Toate necazurile astea provin din faptul ca ne credem mai destepti decat suntem cu adevarat.
Asta duce pe de o parte la aroganta – unii dintre noi cred ca stiu ei mai bine ce este potrivit pentru toti ceilalti – iar pe de alta la ‘autocastrare’ – prea mare parte dintre acesti ‘ceilalti’ accepta cu resemnare concluzia ‘logica si rationala’ la care au ajuns: aceea ca ‘nu ma pot descurca de unul singur’, ‘El este acela’ asa ca se aseaza disciplinati si ascultatori in spatele ‘lui’, ii indeplinesc fara sa cracneasca ordinele si apoi isi justifica ‘rational’ faptele in fata propriei constiinte.
“In conditiile acelea nu se putea altfel!”
Daca am avea mai putina credinta oarba in rationalitatea noastra si mai multa modestie poate ca am fi in stare sa intelegem mai multe din ceea ce ni se intampla.

Aproape nimic din ceea ce veti citi in continuare nu este nou. Eu nu sunt un tip caruia sa ii vina ‘idei’! In schimb imi place foarte mult ca atunci cand ma intalnesc cu una sa o intorc pe toate fetele si sa incerc sa vad ce legaturi exista intre ea si celelalte idei cu care m-am intalnit pana atunci.

Ceea ce urmeaza poate fi asemuit cu un ‘carnet de bal’. Este ‘lista’ ideilor cu care m-am intalnit. Am schimbat pe ici pe colo ordinea, unele intalniri nu au fost chiar atat de intamplatoare ca altele dar nimic nu a fost atat de premeditat precum este faptul ca am inceput, in sfarsit, aceasta impartasanie.

Tags , , , , , ,
Categories 1989 and the Global Financial Crisises., Economy, politics, Psychology
« Older Entries