

Afișul ăsta a fost pus cu ceva timp în urmă iar expoziția fusese organizată cu mult înainte.
OUG nr. 13/2017 a fost adoptată de către Guvernul Grindeanu în ultimele ore ale lui 31 ianuarie 2017 și publicată în Monitorul Oficial la prima oră a lui 1 februarie 2017.
Tot cam atunci a început și manifestația de protest.
Ordonanța a fost, în sfârșit, retrasă.
Vom reuși oare să des-veninăm scena politică înainte ca reptilele vii expuse vis a vis de clădirea Guvernului să se întoarcă la casele lor?
Și de ce atâta ‘homo homini lupus‘?
Uite, ‘exponatele’ astea nu se mănâncă între ele…
Prin anii ’70 cineva mi-a spus bancul care da titlul postarii de astazi.
E atat de porcos incat nu pot sa il reproduc aici.
In contrast evident cu ‘burduful de caine’ este morala intamplarii.
‘Niciodata nu poti scapa de consecintele faptelor tale.’
In esenta, viata politica post-decembrista a Romaniei poate fi rezumata cu ajutorul a trei fire narative.
Lupta fratricida dintre PD-FSN si PDSR, agonia urmata de decesul PNTcd-ului si lungul ‘Divort in stil italian’ in care se complace PNL-ul.
Coagulat in timpul – sau poate putin inaintea? – Revolutiei din Decembrie, Frontul Salvarii Nationale i-a grupat pe toti cei care aveau habar despre cum se guverneaza o tara si despre ce beneficii pot fi culese de cei care fac acest lucru.
Numai ca tara era una iar ei erau multi…
Asa ca s-au impartit in doua. N-am de unde sa stiu sigur dar estimarea mea este ca a fost o actiune ‘nepregatitia’.
Erau foarte multi oameni ambitiosi acolo, care nu ‘aveau loc’ unii de altii.
In atmosfera aia era suficient un cat de mic pretext pentru arama sa fie data pe fata.
Disensiunile dintre Petre Roman si Ion Iliescu au fost pretextul perfect.
Ca Petre Roman nu avea experienta, si nici expertiza, necesara sa ii faca fata lui Basescu… mai putin important.
Cu adevarat importanta in toata tarasenia asta este originea comuna a acestor doua organizatii politice. Si caracterul lor autoritar/centralist.
Una a ramas, declarativ, la stanga iar cealalta a trecut, tot declarativ, la dreapta… Amanunte de fatada.
Amandoua au fost animate de oameni care au stiut sa ramana ‘strans uniti’ in jurul conducatorului lor, indiferent care a fost acesta.
Abia prin 2014 o parte din membrii PDL s-au prins ca Traian Basescu ii condusese intr-o fundatura si s-au gandit sa se reinventeze.
Asa ca s-au adapostit in PNL.
Inca nu e clar ce efecte, pe termen lung, va avea aceasta miscare pentru PNL dar nu asta e subiectul de astazi.
In orice caz, o alta parte a vechiului PDL i-a ramas fidela lui Traian Basescu. Impreuna au constituit Partidul Miscarea Populara.
Care a reusit sa intre in parlament!
Unii cred ca a luat din voturile PNL-ului. Nu stiu. Ba chiar nici nu cred chestia asta. Votantii vechiului PDL aveau tendinta de a fi aproape la fel de disciplinati precum cei ai PSD-ului – de unde si reputatia de bun ‘organizator de alegeri’ de care s-a bucurat Vasile Blaga.
Ei bine, parerea mea este ca tocmai acesti alegatori disciplinati sunt cei care au votat cu PMP si ca genul acesta de alegatori nu ar fi putut niciodata sa voteze PNL. Mai degraba cu PSD-ul decat cu PNL-ul…
Si exact aici este si ‘drama’ intregii situatii.
PSD-ul, pretins reprezentant al unei paturi de oameni modesti care isi inchipuie ca statul ar putea sa le ofere un pic de liniste si de ocrotire, nu are majoritate in Parlament tocmai din cauza mobilizarii unui alt grup de oameni modesti – care, nedumeriti de ceea ce ei percep ca fiind mezalianta dintre PNL si PDL, isi inchipuie ca ‘Basescu’ (?!?) este singurul obstacol care mai sta intre bugetul statului si cei pe care ii considera a fi ‘penalii din PSD’.
Si uite asa PSD-ul va trebui sa faca o alianta cu ALDE, o ramura desprinsa din trunchiul PNL pe acelasi gen de pretexte pentru care Roman s-a certat acum 25 de ani cu Iliescu…
Inainte de vot, multi dintre cei cu mancarime la buricele degetelor se apuca sa ii sfatuiasca pe alegatori. Votati cu aia sau cu ceilalti pentru ca altfel nu stiu ce nenorociri or sa se intample.
Dupa ‘despuierea urnelor’ – asa se cheama, in termeni tehnici, ‘contabilizarea primara’ a voturilor, aceiasi logoreici se apuca sa consilieze partidele. Cum ar trebui invingatorul sa isi nuanteze pozitia si sa isi adapteze programele si ce ar trebui sa faca invinsii pentru a nu mai repeta experienta la urmatoarele alegeri.
Ei bine, s-ar putea ca exact maniera de a caracteriza rezultatele alegerilor in termeni ‘competitionali’ sa ne fi adus in starea in care suntem acum.
Dupa cum ati observat, nu am sfatuit pe nimeni cum sa voteze. Nici nu aveam cum sa fac asa ceva, avand in vedere ca eu plec de la premiza ca cititorii – toti, nu doar ai mei – sunt cel putin la fel de rezonabili ca ‘scriitorii’. Cateodata poate chiar mai rezonabili. Nu de alta, doar pentru ca multi dintre cititori citesc mai mult decat cele scrise de un scriitor pe cand multi dintre acestia au tendinta de a se rezuma doar la o rasfoire sumara a celor scrise altii. Asa, ca sa fie si ei la zi…
Destul cu intepaturile, sa revenim la cestiune.
Deci, cu atat mai putin ma voi apuca sa dau sfaturi combatantilor dupa incheiera ostilitatilor, avand in vedere ca”halul” in care ne aflam se datoreaza exact modului in care aceste partide se razboiesc intre ele in loc sa conlucreze.
Sunt naiv?
Chiar si razboiul adevarat, cel din transee, poate fi inteles ca o forma de colaborare.
La inceput, la inceput de tot, oamenii se bateau ca chiorii. Masculii invinsi erau omorati, femelele erau luate in robie si apoi siluite, copiii foarte mici erau omorati iar cei mai marisori transformati in sclavi.
Putin mai tarziu, dupa aparitia mestesugurilor, singurul lucru care s-a mai schimbat a fost acela ca artizanii/artistii au inceput sa fie crutati atunci cand cineva reusea sa cucereasca o cetate sau alta.
Si mai tarziu, pe vremea cand razboaiele erau purtate mai degraba intre seniorii feudali – care aveau nevoie de brate de munca pentru a munci la camp – decat intre migratorii pradalnici si oamenii locurilor, au inceput sa fie introduse si regulile ‘cavaleresti’. Invinsii erau mai mai ales capturati in loc sa fie omorati si apoi returnati familiilor contra unei rascumparari in loc sa fie folositi ca sclavi.
Incununarea tuturor acestor eforturi a fost introducerea notiunii de crima de razboi. Odata cu aceasta intreaga activitate ‘razboinica’ a fost codificata si a devenit clar, pentru toata lumea, ce ai voie sa faci, si ce nu, pe campul de lupta. Ca unii n-au respectat regulile… asta e alta problema, rezolvata dupa aia, cu ajutorul tribunalelor ‘de razboi’. Numai ca esenta problemei e clara. Odata codificat, razboiul a devenit si el o forma de ‘colaborare’.
Si atunci de ce mai vorbim despre invingatori si invinsi in politica?
Activitate care presupune identificarea problemelor de interes public si rezolvarea lor, nu stabilirea vre-unei ierarhii intre personajele ‘scenei politice’…
Acum, ca am stabilit ‘cadrul teoretic’ in interiorul caruia am de gand sa conduc discutia, sa trecem la subiect.
Situatia in care ne aflam este clara. S-ar fi putut sa fie mult mai buna si alegatorii sunt constienti de chestia asta. Din pacate nici unul dintre programele propuse de catre partidele participante nu a generat vre-un mare entuziasm si nici unul dintre partide nu s-a bucurat de vreo mare manifestare de simpatie.
Asa se explica prezenta extrem de scazuta la vot. Nu neaparat in procente ci in cifre absolute. 72120000 in 2016 fata de precedentul minim, 7238000, inregistrat in 2008 – dupa o alta crestere economica desfasurata concomitent cu o apriga infruntare intre personajele politice ale momentului, Basescu si Tariceanu.
Sa vedem acum ce sugereaza numarul de voturi contabilizate in dreptul fiecaruia dintre partide.
Grupul politic cel mai disciplinat si ale carui promisiuni s-au adresat in principal persoanelor ‘lipsite de initiava’ – sau a caror raza de autonomie/aspiratie este relativ mai mica – s-a bucurat de o mai mare atentie din partea electoratului decat partidele care s-au adresat unui electorat mai ‘sofisticat’ si cu ‘pretentii’ mai ‘elevate’.
Luand in calcul si faptul ca in ultimii 26 de ani nici una dintre aripile politice care s-au perindat pe la putere nu prea si-au respectat cu adevarat promisiunile putem concluziona ca electoratul ‘lipsit de initiativa’ este relativ mai indulgent fata de cei care l-au ‘pacalit’.
Nu pentru ca nu si-ar da seama ca au fost pacaliti ci, mai degraba, dintr-un fel de inertie… dar, de fapt, nici nu prea conteaza chestia asta.
Cert este ca exista un numar de electori dispus sa voteze pentru un anumit gen de program, chiar daca cei care tot vin cu astfel de programe in fata alegatorilor reusesc sa le puna in practica cel putin la fel de prost precum cei din tabara cealalta.
Si mai interesant este ce s-a intamplat cu cei aflati pe partea dreapta a spectrului politic.
Prima oara au ajuns la putere in ’96, mai degraba ca un fel de razbunare experimentala a electoratului fata de excesele post-revolutionare decat ca urmare a vre-unei maturizari politice a populatiei. Aceasta lipsa de maturitate a fost evidenta si printre membrii clasei politice – cei de dreapta s-au certat intre ei in loc sa guverneze tara.
Dupa aceea au preferat mai degraba sa isi vada fiecare de treaba lui, grupati eventual in gasti.
Unele dintre acestea au fost, poate, mai bine organizate decat altele….
Cert este ca nici una nu a priceput ca electoratul de dreapta este mai greu de pacalit si mai greu de mobilizat decat cel din stanga. Pentru ca are pretentii mai mari, pentru ca intelege mai repede ca a fost pacalit – si se supara mai tare, pentru ca este mai mobil – inclusiv ‘fizic’, multi dintre cei de dreapta au plecat din tara cu prima ocazie … definitiv sau temporar.., pentru ca, statistic, cei care il compun au impresia ca se pot descurca foarte bine si singuri, fara ‘ajutorul statului’ – ceea ce ii face foarte sensibili la propaganda care incearca sa-i convinga ca ‘democratia este o vorba goala’ si ca lumea este oricum condusa din ‘umbra’
Fac o paranteza pentru a ma intreba, aici si acum, in ce masura sunt constienti ‘politologii’ de dimensiunea efectelor secundare care sunt generate de strategiile ‘de comunicare’ folosite de toti combatantii aflati ‘in conflict’.
Poate de acum incolo.
Daca omenirea a invatat sa transforme chiar si razboiul intr-o forma de cooperare, poate vom reusi si noi sa colaboram in ceea ce priveste destinul tarii noastre.
Altfel ne furam singuri caciula.
Si dupa aceea ne plimbam cu ea pe Coasta de Azur pentru ca aici nu prea are cine sa ne-o admire.
Politica poate fi vazuta, intr-adevar, si ca o ‘lupta pentru ciolan’. Mai ales ca bugetul unui stat poate oferi o gramada de ‘oase de ros’.
Numai ca genul asta de atitudine seamana putin cu agricultura extensiva.
Folosesti un teren agricol pana se secatuieste pamantul. Dupa aceea mai aprinzi o parcela de padure si te muti acolo.
Din pacate metoda asta functioneaza doar pana cand se termina padurea. Ce te faci atunci cand incerci sa te intorci de unde ai inceput si descoperi ca acolo s-a instapanit deșertul?
Nu cumva era mai bine sa fi avut, de la bun inceput, grija de pamantul tau? Mai o rotatie a culturilor, mai un ingrasamant, natural de preferinta… lucruri cunoscute de multa vreme de altfel…
Democratia reala este despre ce se intampla inainte de momentul votului.
Corectitudinea numaratorii depinde doar de cinstea celor din comisiile electorale iar comportamentul alesilor de caracterul cu care au venit de-acasa.
Daca alegatorii coopereaza eficient inainte de momentul votului – adica daca discuta deschis si civilizat, daca practica o democratie autentica – atunci intreg procesul devine o incercare de a gasi solutii la problemele comunitatii.
Inaintea alegerilor sunt identificate problemele si propuse solutii, in timpul lor sunt selectati unii care par capabili sa duca la bun sfarsit acel set de solutii care pare mai potrivit iar dupa momentul electoral alesii se apuca de treaba, avand ca obiectiv principal indeplinirea programului. Urmand ca electoratul sa le multumeasca reinnoindu-le mandatul, in masura in care programul a fost indeplinit.
Daca suficient de multi dintre alegatori se lasa ‘aburiti’ de pescuitorii in ape tulburi atunci intreg procesul electoral degenereaza intr-un concurs de manipulare in care se infrunta diversele tabere care se bat intre ele pentru ‘premiul cel mare’.
Accesul la resursele pe care le ofera ‘puterea’.
Iar alegatorii, toti – atat cei aburiti cat si cei care n-au fost in stare sa-i trezeasca pe primii, se vor trezi ca trebuie sa achite nota de plata pentru dezmăț.
Pentru sociologi, ‘religia’ este modul in care se aglutineaza ‘instinctul social’.
Sau, altfel spus, modul in care se manifesta ‘gravitatia’ care ii tine impreuna pe locuitorii unui anumit teritoriu – cunoscut de catre acestia sub numele de ‘tara’.
Din punct de vedere practic ritualurile prin care se manifesta fiecare dintre aceste ‘religii’ au importanta doar pentru cei care le savarsesc. Pentru sociologii despre care vorbeam la inceput, este mult mai important daca respectiva religie isi indeplineste menirea sau nu.
Cu alte cuvinte masura in care locuitorii unei tari se comporta ca niste ‘compatrioti’ sau ca niste oameni aflati intamplator intr-un acelasi tren.
Acolo unde trebuie sa se suporte unul pe altul o anumita perioada.
Cateva ore atunci cand vorbim despre un tren ‘clasic’ sau o viata intreaga…. Prea putin conteaza durata !
Singurul lucru important cu adevarat este modul in care ne comportam unul cu celalalt.
Si, in functie de asta, ce fel de viata ne facem unul altuia.
PS. Tocmai am terminat de citit un articol despre “Colectiv”.
“Ziua in care mi s-a acrit de religia voastra!” de Ciprian Pardau.
Acum aproape doi ani constatam, tot aici dar in limba engleza, ca e foarte greu de gasit un vaccin improtriva ‘ingustimii de minte’.
Cu toate ca nu are vaccin, ingustimea asta de minte e o boala extrem de contagioasa. A reusit sa treaca Atlanticul si a inceput sa omoare si in Romania.
Teoria evolutiei, asa cum o explica Ernst Mayr, sustine ca pentru a supravietui pe termen lung, un sistem are nevoie de o oarecare ‘variabilitate genetica’ – adica de aparitia periodica a unor ‘variatii’ de la norma, urmand ca selectia naturala sa le aleaga pe cele ‘bune’ – ‘fit’, cele care se potrivesc cu setul de conditii valabil atunci cand are loc selectia, si sa le rejecteze pe cele ‘rele’ – ‘unfit’, adica nepotrivite situatiei. In felul acesta, avand tot timpul la dispozitie mai multe ‘variante’ – usor diferite, ale aceluiasi set de gene macrosistemul o poate ‘promova’, in functie de conditii, pe cea care merita sa supravietuiasca.
Largind conceptul putem interpreta ideile care apar in capetele indivizilor ca pe un fel de ‘noutati genetice’, niste variatii ale codului genetic/culturii dominante care urmeaza a fi validate, sau nu, in/de practica.
Una dintre aceaste idei a fost aceea a vacina copiii impotriva unui numar de boli infectioase. Idee care a fost, pana nu demult, imbratisata de toata lumea. In termeni ‘stiintifici’ a fost nu doar ‘peer reviewed’ si gasita acceptabila dar si aplicata in practica si dovedita a fi salvatoare.
Poliomielita aproape ca a disparut, pojarul, rubeola, difteria, etc…. aproape la fel. Foarte multe vieti au fost salvate si foarte multa suferinta a fost evitata.
De ceva vreme incoace a aparut o alta ‘idee’.
Ca vacinurile produc autism – asta a fost infirmata stiintific, ca aduc mai multe beneficii industriei farma decat pacientilor in sine…
Si oamenii, sau mai precis copiii lor, au reinceput sa moara.
Mai intai in America…
Acum si in Romania.
Nu sunt credincios dar in momente din astea imi aduc aminte de proverbul cu ‘atunci cand Dumnezeu vrea sa piarda pe cineva… mai intai ii ia mintile.
Nu stiu daca asa o fi de obicei.
Tot ce pot sa va spun este ca asa a fost ieri seara.
Am iesit sa ne intalnim cu niste prieteni.
In piateta din fata Hanului Manuc ne-am bucurat ca niste copii urmarind un spectacol de acrobatie oferit cu extrema dezinvoltura de o trupa din Kenya. Click aici pentru fotografii.
Doua ore de discutii extrem de interesante la o carciuma. Curtea Berarilor Timisoreana.
Mancare banala, serviciu tern, prietenii la inaltime.
Incepe al doilea meci. Nici habar n-am avut ca fusese deja unul.
Din motive pe care n-am reusit sa le intelegem, atunci cand a inceput Anglia-Rusia cineva a dat sonorul atat de tare incat nu ne mai puteam auzi gandurile din cap. L-am intrebat pe chelner, a spus ceva despre management si si-a cerut scuze, in nume propriu.
Plecam, evident.
Ne mutam la Hanul lui Manuc sa bem o cafea.
La usa, maitre d’, o domnisoara, ne spune ca toate mesele sunt rezervate… ca ar avea o masa de 2 (noi eram 6)… ca daca mai asteptam un pic…
Era deja 10 jumate iar cel putin o treime din mesele din curtea interioara erau goale. Dupa vreo doua minute de ‘parlamentari’ descopera ca ar mai fi o masa la care ar putea sa ne ‘plaseze’. Abia cand ajungem acolo incep sa ma intreb daca nu cumva o fi asteptat ceva de la noi… Eu stiam ca se lasa ceva chelnerului, daca esti multumit de serviciu… si ca doar la curve e cu plata inainte… poate ma insel si atribui motivatii care exista doar in capul meu… sper din tot sufletul sa fie asa.
Stam vreo ora, timp in care terasa se goleste vazand cu ochii. Cand iesim uitam sa o intrebam pe maitre d’ unde e aglomeratia promisa.
Hai la taxi.
Cand sa ne urcam: “unde mergeti?”
Ne uitam in jur. O multime de oameni umbla printre taxiurile parcate in fata si in jurul Magazinului Unirea.
Toate cu lampa verde aprinsa pe tavan, semn ca sunt libere. Marea majoritate a soferilor vorbesc la telefon si toti intreaba: ‘unde mergeti’?
Cei mai multi dintre potentialii clienti ii injura si fac comanda pe telefoanele mobile. Strainii se urca, neavand alta optiune.
Cineva din apropiere ii spune unui prieten: ‘Un taximetrist mi-a cerut 30 de lei pana in Dorobanti’. Cam de trei ori mai mult decat pe ceas.
Mergem la autobuz, daca tot au introdus liniile de noapte.
In doua minute vine N104. Nu ne credem ochilor ce noroc avem. 104, cel de zi, trece foarte aproape de unde locuim noi.
Incercam sa ne urcam. Singura usa deschisa e cea de la sofer. Aglomeratie. Unii vor sa urce, altii vor sa coboare ‘la prima’. Asa ca stau un usa si nu ai cum sa te urci. Cineva il intreaba pe sofer de ce nu deschide si celelalte usi. ‘Asa e regula pe cursele de noapte!’. N-ai cum sa-l contrazici, cu toate ca celelalte doua autobuze din statie au toate trei usile deschise.
Reusim sa ne urcam, vreo 4 oameni raman pe din=afara cu toate ca autobuzul era gol in spate.
La prima statie: ‘Faceti-ne va rog loc, vrem sa coboram’. Vreo 4 dintre noi coboara, doar pentru a face loc. Ii intreb pe cei care coboara: ‘Ce ar fi fost daca faceam si noi ca dumneavoastra? Daca nu ne-ati lasat sa urcam, de ce sa va facem loc sa coborati?’
Evident ca mai raman cativa in statie, din fericire nu dintre cei 4 care coborasem.
Se incinge discutia cu soferul. Acesta o tine tare pe a lui – ‘Asa e regula si pe mine ma da seful afara daca nu o respect’ – iar calatorii mai au putin si sar la bataie.
Cu toate astea multi prefera sa se inghesuie la usa din fata in loc sa se duca toti in spate si sa se apropie de usa doar cand vor cu adevarat sa coboare. Loc ar fi fost berechet, chiar daca s-ar fi urcat si cei care ramasesera pe jos.
La un moment dat autobuzul iese din traseul lui 104. De, era N104, nu 104 normal. De ce or fi folosit un indicativ care sa produca confuzie? De ce nu i-r fi spus N-IJGBTZ in loc de N104 daca traseul e comun doar in prima treime iar destinatia cu totul si cu totul alta?
Spiritele se incing din nou intre sofer si calatori, noroc ca intre timp acesta primise ‘intariri’ – in ‘ghereta’ din fata autobuzului aparuse un ghertoi de cel putin 100 de kile. Chiar daca avea mai mult de 50 de ani era suficient de malac incat sa mai domoleasca furia calatorilor.
Coboram.
Trecem strada si ne speriem ingrozitor.
Nu, nu era nici un spectru. Doar o reprezentare post modernista a lui Cajal.
Noapte buna.

PS. Intr-adevar regulile RATB prevad ca pe liniile de noapte “Accesul publicului călător se realizează numai pe la uşa 1” dar si ca “Abonamentul eliberat pe o linie/două linii RATB este valabil şi pe liniile de noapte care au traseu comun cu aceasta/acestea, dar numai pe porţiunile de traseu comun.” iar “Controlul titlurilor de călătorie se efectuează de către conducatorii de vehicule”.
Acum ati inteles de ce se deschide doar usa din fata?


