Cică mielul a fost detronat de porc… Și ce-i nou în chestia asta?!?
Așa că… poftă bună la salata de boeuf.
Din aia cu carne de pui și maioneză consumeristă făcută în casă!
De sezon
0
The Bolshevik Revolution had nothing to do with cooperation. Nor with civilization.
It was nothing but the famished underdog eating the bloated plutocrat.
The ensuing indigestion lasted for almost a century and resulted in a huge number of people suffering from ideological food-poisoning. Too many of the poisoned ending up dead…
Yet here we are. Again!
Trying to sort out a re-heated dish.
Which had already been proved to be unpalatable!
No wonder ‘gaslighting’ had been determined to be ‘word of the year’…
As for Kropotkin… he was a true revolutionary!
He was gaslighting his audience before the term had even been coined…
‘Jungle’ – or ‘bush’, is where evolution takes place.
Some of us might see it as a venue for cut-throat competition but it’s nothing but the opposite of it.
The fact that some of us misperceive the jungle doesn’t change the evidence.
In nature, death doesn’t happen at the whim of someone.
A lion kills only when hungry. And chooses to hunt the already weak. Leaving the rest of the herd in a better situation.
The kind of cooperation designed by Marx and put in practice by Kropotkin – the communist ‘civilization’, is the epitome of stagnation. When humans are no longer free to fine-tune competition with cooperation – and are forced to cooperate as they are told to from above, things end up in chaos.
All revolutions – 1789, 1917, 1989, have proven – time and time again, that things cannot be sustainably maintained as the rulers consider to be appropriate. That no matter how skillful the ‘designers’ consider themselves to be, society is a too complex thing for a small gang of however powerful people to be able to ‘keep afloat’.
This being the point where Marx, along with all other ideologues, had gotten it completely wrong.
According to Marx, it’s enough for a bunch of people to pretend they have a ‘theoretically clearer understanding of the line of march’!
In fact, this is the sole argument made by Marx when explaining why the communists were entitled to lead the proletariat.
‘Because they knew better!’
Well, we know, now, what it means to be led by people who pretend to be above all others!
By people who pretend to be better than the rest…
Cei mai mulți dintre noi suntem extrem de supărați pe lingăi.
Pe cei care se dau bine pe lângă șefi.
‘Aprobă’, slugarnic, orice iese din gura acestora.
Transformă spusele șefilor și le transferă mai departe sub formă de sarcini.
De cele mai multe ori, nu fac nimic altceva.
Ar face, dacă ar fi în stare. Nevoia lor de a fi apreciați de către ștabime e atât de mare încât pentru un cuvânt de laudă venit ‘de sus’ s-ar apuca și de muncă!. Doar că nu sunt în stare…
Și atunci ling. Ling pumnul care îi strivește…
Iar ceilalți, oamenii care îndeplinesc sarcinile, îi disprețuiesc. Pe lingăi…
Iar ceilalți, oamenii care duc tot greul, sunt extrem de supărați. Pe lingăi…
Convinși fiind că dacă nu ar exista aceștia, adică lingăii, viața ar fi mult mai frumoasă.
Că dacă nu ar exista lingăii, șefii ar fi mult mai de treabă.
Din păcate, lucrurile nu sunt chiar atât de simple.
Având în vedere că foarte puțini dintre șefi ajung ‘acolo’ de la început, pervertirea acestora este un întreg proces.
Înainte de a beneficia de serviciile unui lingău profesionist – sau a mai multora, fiecare dintre (viitorii) șefi a început prin a fi ‘lins’ ocazional.
O mamă ‘excesivă’, o rudă ‘binevoitoare’, un ‘prieten’ care avea altceva de câștigat…
Și toți cei care, deranjați la vre-un moment dat de comportamentul acestuia, au considerat că ‘nu merită să fac caz pe chestia asta’, ‘e, de fapt, un băiat foarte bun’, ‘ce rost are să mă bag eu, are cine să-i facă educația’, ‘dacă n-au reușit alții, ce să mă mai chinui eu’… și așa mai departe!
Mecanismul este cât se poate de insidios.
Prea puțini dintre noi suntem dotați cu suficient de mult bun simț. Acesta, precum toate celelalte trăsături de caracter, are nevoie de încurajare pentru a ‘înflori’.
Și de câte ori ați auzit ‘Bravo! Gestul tău de a te scula de pe scaun pentru … este meritoriu. Felicitări!’?
În schimb… E plină lumea de ‘tinerii de astăzi sunt niște nesimțiti’!
În afară de a fi ‘nesimțiti’, tinerii de astăzi – precum cei dintotdeauna, sunt foarte atenți. Chiar dacă noi, tinerii de ieri și nemulțumiții de astăzi, am uitat acest lucru. Și multe altele…
Ce face un om – indiferent de vârstă, căruia i se spune de suficient de multe ori că e nesimțit? Dar care nu simte nici o repercursiune a faptului că cei din jur îl consideră a fi nesimțit?
Vorbim aici despre oameni logici. Cât se poate de logici.
Să nu uităm că tinerii, dintotdeauna, adoră să le dea bătrânilor cu logica peste nas!
‘Păi dacă îmi tot spui că sunt nesimțit dar nu faci nimic pe chestia asta… nimic palpabil… înseamnă că e cool. Suficient de cool încât nu merită să-mi mai bat capul cu prostia asta’.
Exact acestă (auto)validare a comportamentului, un mecanism de natură psihosocială, poate transforma în sociopat pe oricine are cea mai mică tendință de a deveni așa ceva.
Nimeni, dintre cei implicați, nu si-a dorit ca Ceaușescu – sau oricare alt dictator, să ajungă ce a ajuns. Bine, vorbesc aici despre oamenii normali la cap, nu despre unii care erau deja sociopați atunci când au ‘contribuit’.
Doar că fiecare gest de abdicare de la condiția umană reprezintă o treaptă pentru un potențial dictator.
Aceia dintre noi care, extenuați fiind, nu găsesc suficientă energie pentru a reacționa firesc, contribuie, fără să vrea, la nefericirea de mâine. A lor și a copiilor lor.
Aceia dintre noi care vedem ce se întâmplă dar nu ne băgăm – pentru că nu e treaba noastră, ne pregătim singuri patul.
Patul lui Procust!
Mai întâi i-au arestat pe socialiști, iar eu am tăcut.
Fiindcă nu eram socialist.
Au venit apoi după sindicaliști, iar eu nu am protestat.
Fiindcă nu eram sindicalist.
Apoi au venit după evrei, iar eu nu m-am revoltat.
Fiindcă nu eram evreu.
Într-un final au venit să mă ia pe mine.
Și nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.
Martin Niemoeller
intre România în Schengen?
De exemplu…
Context:
La JAI-ul din decembrie 2022 s-a stabilit, din nou, că România – și Bulgaria – nu întrunesc, ‘încă’, toate condițiile pentru a fi acceptate în Schengen.
Spritz-pauză:
Dacă vă place alergatul în jurul cozii, încercați să determinați care dintre cei doi factori a fost mai important:
Cancelarul Austriei a crezut că are ceva de câștigat – în plan politic ‘intern’, se apropie alegerile și stă prost în sondaje, sau
cancelarul Austriei a putut face chestia asta pentru că România încă nu e în Schengen. Ca urmare a faptului că noi – NOI – încă nu ne-am ‘spălat hainele’. În familie, în public…
Să revenim.
Din punct de vedere ‘tehnic’, ne aflăm în fața unei ‘măsurători multidimensionale’.
În situația în care mai mulți decidenți – fiecare cu setul său de interese/criterii de evaluare, încearcă să determine care ar fi cea mai bună ‘cale de urmat’.
‘Deciziile anterioare ne-au adus aici, unde suntem acum. Ce facem mai departe?’
Multidimensionalitatea măsurătorii constă în multitudinea de agenți măsurători, de criterii individuale de măsurare – declarate sau nu, de raporturile de putere dintre agenții măsurători – asumate sau nu. Peste care își pune amprenta evoluția, în timp, a fiecăruia dintre acești ‘parametri’. Fiecare dintre acești ‘parametri’, dintre aceste variabile, sunt obiectivate de oameni. Toate măsurătorile sunt ‘obiectivate’ de oameni… Care oameni, indiferent de cât de obiectivi vor să fie/se cred că sunt, sunt supuși răzgândirii!
Care răzgândire – reevaluare sună mai bine? – este un lucru cât se poate de firesc.
Nota Bene, ‘firesc’ nu exclude ‘autodistructiv’.
Exact asta fiind menirea oricărui decident cu scaun la cap. Să pună feed-backul la treabă atunci când maximizează șansele de supraviețuire a sistemului de care se ocupă.
Complicat?!?
Voi simplifica. Cu barda!
Avem un decident. Eu!
Care eu a fumat timp de 45 de ani. Și a început să tușească.
Ce face eu ăsta? Se lasă de fumat sau îi dă înainte?
Maximizează șansele de supraviețuire a organismului sau se mângâie singur pe cap?
‘Tusea nu e de la fumat. E de la poluare! Faptul că mi-am făcut de cap în ultimii 45 de ani nu a avut nici o consecință asupra situației de acum. Eu m-am comportat firesc, alții sunt de vină!’
Ce încercăm să maximizăm?
Viitorul? Împreună cu ceilalți? (Asta e altă discuție, cel puțin la fel de pasionantă)
Sau stima noastră de sine? (Fără de care nu avem nici un fel de viitor, vezi discuția de mai sus)
Am divagat până dincolo de orizont?
‘Dincolo de orizont’ e totuși pe aceiași planeta, se putea și mai rău…
Decidenții adunați la JAI-ul din decembrie 2022 au ‘determinat’ ceva. Suma vectorială a deciziilor lor a fost obiectivata – adică ‘pusă în practică’, prin ‘sentința’: ‘România și Bulgaria nu îndeplinesc toate condițiile pentru a accede în Schengen’.
Acuma, că m-am întors la subiectul cu care am început, voi încerca să folosesc ‘impresiile’ cu care m-am întors din excursia de dincolo de orizont.
Am rupt pisica acum 33 de ani. Și tot încercăm să intrăm în ‘celălalt club’.
Practic, mai avem doar doi pași de făcut. Schengen și OECD.
După care… chiar că nu vom mai avea pe cine da vina!
Și uite că iepurele a ieșit singur din pălărie…
Feed-backul primit la JAI a fost: ‘Nu îndepliniți toate condițiile!’
Ce variante avem?
Dăm vina pe alții sau încercăm să ‘îndeplinim condițiile’?
‘Păi ce condiții să mai îndeplinim?
Tu nu vezi că ăștia se schimbă de la o zi la alta?!?
Că li se năzare tot felul de chestii?!?’
‘Nu îndepliniți toate condițiile’ înseamnă cel puțin două lucruri.
Repet, avem de a face cu o măsurătoare multidimensională. ‘Condițiile’ sunt atât ‘tehnice’ cât și ‘artistice’.
Pe cele ‘tehnice’, le îndeplinim de mult. Suficient de bine încât diverse alte foruri europene să ne certifice în sensul ăsta.
De ceva vreme, stăm prost doar la capitolul ‘impresie artistică’.
Adică, pe românește, comportamentul nostru nu generează suficient de multă ‘solidaritate europeană’!
Să mai traduc?
Încă nu suntem văzuți suficient de bine.
Din punct de vedere rațional, adică la rece, cam toți decidenții din Europa si-au dat seama că Europei i-ar fi mai bine cu noi înautru.
Dar nu încă suficient de bine!
Imaginea României este, încă, suficient de ‘incertă’ încât celor cărora ‘le vin idei’ să li se pară că România poate fi folosită pe post de piñata. Pe post de ciuca bătăilor.
‘Bine bă!
Și dacă tot le știi tu pe toate, cum rezolvăm chestia asta?’
Simplu!
Ne lăsăm de fumat!
‘Te-ai țicnit?!?’
Suntem ciuca bătăilor pentru că nu suntem o echipă!
Suntem foarte atenți la paie și ignorăm, cu grație, bârnele.
‘Admirăm’, cu lupa, paiele din ochii altora și nu băgăm în seamă bârnele din ochii noștri!
Ieșirea e colea.
Tot ce trebuie să facem este să ne spălăm pe ochi.
Să înțelegem odată că reproșurile nu ajută la nimic.
Să înțelegem odată că pentru a ieși din rahat ai nevoie să vezi cărarea.
Câtă vreme vom continua să înjurăm cu ochii închiși, vom continua să ne rostogolim în rahat.
Câtă vreme vom continua să înjurăm cu ochii închiși – pe ‘trădătorii’ din mijlocul nostru și/sau pe ‘dușmanii’ din afară – vom continua să ne ducem după fentă.
Trădătorii trebuie eliminați și dușmanii trebuie puși cu botul pe labe!
Asta nu se discută.
Pentru a face lucrul ăsta este nevoie să ne uităm în ochii lor.
Iar pentru a te putea uita în ochii cuiva, trebuie să faci două lucruri.
Să-i deschizi pe-ai tăi. Ca să vezi!
Și să te speli pe ochi. Ca să nu te faci de râs…
Pentru ca meciul să înceapă cu adevărat, participanții trebuie să se privească ochi în ochi!
Doar așa vom ști cine în echipa cui e.
Doar așa vom ști cine are de gând să respecte regulile. Cine are tendința să se prefacă. Și ce vrem să facem în continuare.
Continuăm să ‘vopsim gardul’ sau învățăm ‘leopardul’ să folosească litiera?
‘Și ce legătură are Iohannis cu toată treaba asta?
El e leopardul? Pe el trebuie să-l învățăm bunele maniere?’
Am scris toata tevatura asta degeaba… N-am fost suficient de clar!
‘Leopardul’ suntem noi!
Noi suntem cei care trebuie să punem lucrurile în ordine.
Ce e mai important? Credibilitatea lui Iohannis sau intrarea in Schengen?
Nu se poate una fără cealaltă?
Foarte corect!
Dar vom fi luați cu adevărat în serios abia după vom înceta să-l scoatem ‘în față’ pe ‘Iohannis’!
Pentru toate greșelile făcute de noi.
De fiecare dintre noi.
De noi toți!
The way I see it, artificial intelligence is an oxymoron.
A word/concept we use to describe something which isn’t exactly real.
Intelligence can be defined in such a way that would make it compatible with a programmable machine. We shouldn’t forget that we, humans, are biological machines which are constantly ‘re-programmed’ by what’s going on around us.
The difference between us – biological machines which are also ‘alive’ – and the machines we’ve built and attempt to make artificially intelligent is the fact that we are primordially dependent on our biology (staying alive) while our machines currently depend on our whims.
Our children will outlive us. They know it and we know it. Our children depend on us while growing up, we’ll depend on them before ‘going under’. And all of us – children and parents together – depend upon the rest. Upon the people currently alive and upon the information left behind by the people no longer with us.
Our machines might outlive us. They might learn this at some point. And might resent the fact that we’ve been able to shut them down for so long. We resent being dependent on others…
Our very mortality is the key for our ability to evolve. Their potential immortality is their main shortcoming. Machines cannot adapt themselves for things they have not yet been exposed to. By us…
And those who can are no longer machines.
Whom would you rather have as President?
President Biden walks into a bank to cash a cheque.
As he approaches the teller he says “Good morning, ma’am. Could you please cash this cheque for me?”
Teller: “It would be my pleasure, sir. Could you please show me your ID?”
Biden: “Truthfully, I did not bring my ID with me as I didn’t think there was any need to. I am Joe Biden, the 46th President of the United States of America!”
Teller: “Yessir, I know who you are, but with all the regulations and monitoring of the banks because of impostors and forgers, etc I must insist on seeing ID”.
Biden: “Just ask anyone here at the bank who I am and they will tell you. Everybody knows who I am”.
Teller: “I am sorry Mr. President but these are the bank rules and I must follow them”.
Biden: “I am urging you please to cash this cheque”.
Teller: “Look Mr. President this is what we can do. One day Tiger Woods came into the bank without ID. To prove he was Tiger Woods he pulled out his putting iron and made a beautiful shot across the bank into a cup. With that shot we knew him to be Tiger Woods and cashed his cheque. Another time, Novak Djokovic came in without ID. He pulled out his tennis racquet and made a fabulous shot and the tennis ball landed in my cup. With that shot we cashed his cheque. So, Mr. President, what can you do to prove that it is you, and only you, as the President of the United States?”
Biden stood there thinking, and thinking and finally says: “Honestly, my mind is a total blank. I can’t think of a single thing”.
Teller: “Will that be large bills or small bills, Mr. President?”
A guy who openly admits he has no solution for a particular problem? And doesn’t pull rank…
Or someone who is convinced ‘his people are so smart’ that he can do anything and ‘not lose any vote‘?
Here’s the consequence:
For Mark Twain, things which didn’t make sense were ‘strange’.
For Tom Clancy, a mere hundred years later, they were only ‘different’.
Wanna make some sense out of this?
G.K. Chesterton, 1905
The difference between ‘strange’ and ‘different’ isn’t ‘menial’. Nor harmless.
Currently, we’re still allowed to frown upon things which are ‘strange’ but are insistently taught that ‘different’ is good.
Beyond ‘acceptable’. Actually good!
I’m different.
Noticeably different.
Different enough to know, first hand, how it feels to be frowned upon.
Also, different enough to figure out the difference between ‘acceptable’ and ‘good’.
More than two millennia ago, Protagoras opened up our eyes. Told us it was our job, and responsibility, to ‘measure accurately’.
More than a hundred years ago, Twain warned us. Told us to be careful of ‘well spun fictions’. Of stories too good to be true. Of the fact that in our quest for consistency we are prone to actually discard the uncomfortable truth.
Are we going in the right direction?
In a sense, there isn’t much difference between Mark Twain’s and Tom Clancy’s words.
On the other hand, there is a huge difference between ‘strange’ and ‘different’.
Exactly the same difference which can be found between actual facts and alternative facts.
Exactly the same difference we pretend to not notice when we accept alternative facts as being true.
Well… not necessarily true… only comfortable enough to become acceptable…
Way more comfortable, a.k.a. ‘sensible’ – for us, than the naked truth.
Even if only for the shorter and shorter time frames…
Nu mi-am dat seama de chestia asta atunci când am făcut armata.
La TR.
Sergentul care s-a ocupat de noi, în primele 3 săptămâni, a fost cât se poate de OK.
Profesionist – știa cu ce se mănâncă armata, suficient de ‘apropiat’ de noi încât să-l ascultăm din convingere și nu de frică, suficient de distant încât să nu ne obrăznicim… Iar toate astea cu toate că era și el militar în termen. Nu APV-ist!
Restul subofițerilor cu care am avut de a face – câțiva, au fost de la inepți în jos.
La impresia pe care o aveam despre categoria asta socială au contribuit foarte mult și contactele pe care le-am avut – nici ele foarte multe, cu ‘sergenții de stradă’. Cu milițienii.
În condițiile astea, imaginați-vă surprinderea cu care am citit, undeva, că subofițerii sunt coloana vertebrală a oricărei armate.
Că fără subofițeri bine pregătiți, orice armată e varză.
După care am terminat școala – de ingineri, și am ajuns în producție.
Unde am dat de varianta civilă a subofițerilor. Adică de maiștri.
Iar am avut noroc. Chior!
Nea Nelu Manolache, maistrul de la care am învățat meserie, era exact ceea ce trebuia să fie. Echivalentul perfect al sergentului pe care l-am avut în armată.
Doar că, de data asta, am avut de a face cu mult mai mulți – și mai diverși. Unii își știau menirea – și se străduiau să-și ‘umple’ rolul, alții… făceau figurație…
Fără să înțeleg, atunci, echivalența dintre maiștri și subofițeri, am observat totuși cât de ‘productiv’ este un maistru bun! Și ce ‘gaură’ în ‘dispozitivul de luptă’ produce un maistru figurant.
După care m-am apucat de alte cele.
Printre care, la vreo 15 ani după ce avusesem de a face, profesional, cu ultimul maistru din viața mea, m-am apucat de sociologie.
Adică am început să înțeleg cum funcționează societatea. Cum interacționează oamenii între ei și cum este influențat rezultatul acestei interacțiuni – adică societatea în întregul ei, de însăși calitatea interacțiunilor dintre oameni.
Atunci mi-am adus aminte de faza cu ‘importanța subofițerilor’. Și a maiștrilor.
Atunci am înțeles cu adevărat ce înseamnă ‘cureaua de transmisie’. Mecanismul prin care deciziile ajung să fie puse în aplicare și prin care se colectează și centralizează feed-backul.
După care am înțeles și rolul profesorilor. Cureaua de transmisie dintre generații…
Mulți dintre voi n-au făcut armata. Aproape niciunul dintre noi nu a fost în război.
Puțini dintre voi știu cu adevărat ce e acela un maistru… pentru ca sunt din ce în ce mai puțini maiștri…
Din cauza păcii în care ne-am lăfăit de aproape trei generații încoace, am devenit orbi.
Armatele nu au mai fost puse în situații de supraviețuire și importanța subofițerilor a căzut ‘într-un con de umbră’.
Din cauza noilor tehnici de management, rolurile de ‘execuție’ au devenit impersonale. Maiștrii au fost înlocuiți cu șefi de echipă.
Din păcate, sunt convins că foarte mulți dintre voi sunteți deja ‘în ceață’.
‘Care e diferența între maiștri și șefi de echipă?’
Ce ne aia pe noi de subofițeri? Ne pregătim de război?!?
Și, oricum, războaiele de azi sunt altfel decât cele de pe vremea subofițerilor…’
Hai s-o iau altfel.
Pe vremea mea, erau două feluri de a face armata.
Normal și cu termen redus.
Un an și 4 luni sau 9 luni.
Dacă intrai la facultate făceai 9 luni, dacă nu – și nu reușea tac-tu să te amâne, făceai ‘armata lungă’.
La TR, te luau toamna și te liberai primăvara. Primele 3 săptămâni stăteau niște gradați de la armata lungă cu teriștii și după aia rămâneau doar între ei. Iar peste vară, dormitoarele teriștilor rămâneau goale.
În armata lungă/normală, încorporările aveau loc de trei ori pe an. În așa fel încât să fie tot timpul ‘cineva’ acolo. Unii – recruții, erau instruiți iar ceilalți, veteranii, ‘păzeau patria’.
Asta în teorie. În practică, recruții și veteranii făceau armata împreună. Unii dintre veterani fuseseră înaintați în grad – nu mai erau soldați proști – și erau folosiți pe post de subofițeri.
În armata pe care am văzut-o eu, subofițerii adevărați, de carieră, erau puțini și îndeplineau exclusiv funcții administrative. Nu erau implicați în procesul de instrucție.
Așa că ‘trupa’ – cei care ‘făceu armata’, care stăteau tot timpul în unitate – erau, practic, la dispoziția gradaților veterani. Care se comportau, mai ales cu recruții – cu proaspeții veniți – după principiul ‘le fac și eu lor ce am pățit eu în ciclu’ unu’ ‘. Adică tot felul de mizerii. Care mizerii se tot perpetuau de la un ciclu la altul…
Victimă colaterală fiind conceptul de subofițer. Ideea de a învăța unul de la celălalt. ‘Cureaua de transmisie.’ Liantul care ține lumea laolaltă.
Scriind cele de mai sus am mai înțeles ceva. Modul, pervers, în care am fost condiționați noi, cei de la TR, să credem că eram diferiți de ceilalți. Că eram mai cu moț… Tocmai pentru că fusesem ținuți deoparte! Acesta fiind și motivul pentru care mulți dintre noi n-am prea înțeles nimic din ce se petrecea în fabricile unde fusesem trimiși să contruim socialismul.
Ce importanța are chestia asta?
Noi suntem generația care am ‘patronat’ dezindustrializarea României…
Și, că tot am menționat mai devreme o oarecare echivalență între rolul jucat de subofițeri și cel al profesorilor – amandouă categoriile sociale fiind curele de transmisie, chiar dacă fiecare ‘transportă’ altceva iar punctele de plecare/sosire sunt diferite – am să vă atrag atenția că noi, adică generația din care fac eu parte, suntem autorii morali ai inflației de doctorate calpe care tot ies la iveală.
Dead-zone killer?!?
How many times can be killed an already dead zone?
Why would anyone want to over-kill sections of their own homes?
NB, the range extender works fine.
Those trying to market the product (to over-market?!?) jumped the shark… but isn’t this what we’ve unconsciously come to expect from the marketeers?
Și care ar fi victoria?
Că i-am făcut din vorbe? Iar?!?
Ne-au primit în NATO pentru că aveau nevoie de noi, în UE pentru că le e mai bine cu noi înăuntru decât le-ar fi fost fără noi, au ridicat MCV-ul – mă rog, or să-l ridice, pentru că a fost înființat un MCV pentru toate țările UE, și or să ne primească în Schengen pentru că stau prea mult la vamă camioanele cu ajutoare pentru Ucraina.
Cu alte cuvinte, noi, România, am făcut/primit toate astea mai degrabă împotriva celor enumerați mai sus decât datorită lor.
Faptul că unii dintre ei luau/vor lua leafă de la stat când lucrurile astea se întamplau/vor întâmpla nu înseamnă mare lucru!
Victoriile și înfrângerile ne aparțin. Nouă!
Noi suferim consecințele, noi trebuie să înțelegem ce (ni) se întâmplă.
Pielea noastră este în joc, noi suntem datori să ne evaluăm cu luciditate.
Dacă mai umblăm mult cu cioara vopsită, dacă mai alergăm mult după cai verzi pe pereți, ne vom alege cu Fata Morgana.
Noi!
nicichiarasa 