Inainte de vot, multi dintre cei cu mancarime la buricele degetelor se apuca sa ii sfatuiasca pe alegatori. Votati cu aia sau cu ceilalti pentru ca altfel nu stiu ce nenorociri or sa se intample.
Dupa ‘despuierea urnelor’ – asa se cheama, in termeni tehnici, ‘contabilizarea primara’ a voturilor, aceiasi logoreici se apuca sa consilieze partidele. Cum ar trebui invingatorul sa isi nuanteze pozitia si sa isi adapteze programele si ce ar trebui sa faca invinsii pentru a nu mai repeta experienta la urmatoarele alegeri.
Ei bine, s-ar putea ca exact maniera de a caracteriza rezultatele alegerilor in termeni ‘competitionali’ sa ne fi adus in starea in care suntem acum.
Dupa cum ati observat, nu am sfatuit pe nimeni cum sa voteze. Nici nu aveam cum sa fac asa ceva, avand in vedere ca eu plec de la premiza ca cititorii – toti, nu doar ai mei – sunt cel putin la fel de rezonabili ca ‘scriitorii’. Cateodata poate chiar mai rezonabili. Nu de alta, doar pentru ca multi dintre cititori citesc mai mult decat cele scrise de un scriitor pe cand multi dintre acestia au tendinta de a se rezuma doar la o rasfoire sumara a celor scrise altii. Asa, ca sa fie si ei la zi…
Destul cu intepaturile, sa revenim la cestiune.
Deci, cu atat mai putin ma voi apuca sa dau sfaturi combatantilor dupa incheiera ostilitatilor, avand in vedere ca”halul” in care ne aflam se datoreaza exact modului in care aceste partide se razboiesc intre ele in loc sa conlucreze.
Sunt naiv?
Chiar si razboiul adevarat, cel din transee, poate fi inteles ca o forma de colaborare.
La inceput, la inceput de tot, oamenii se bateau ca chiorii. Masculii invinsi erau omorati, femelele erau luate in robie si apoi siluite, copiii foarte mici erau omorati iar cei mai marisori transformati in sclavi.
Putin mai tarziu, dupa aparitia mestesugurilor, singurul lucru care s-a mai schimbat a fost acela ca artizanii/artistii au inceput sa fie crutati atunci cand cineva reusea sa cucereasca o cetate sau alta.
Si mai tarziu, pe vremea cand razboaiele erau purtate mai degraba intre seniorii feudali – care aveau nevoie de brate de munca pentru a munci la camp – decat intre migratorii pradalnici si oamenii locurilor, au inceput sa fie introduse si regulile ‘cavaleresti’. Invinsii erau mai mai ales capturati in loc sa fie omorati si apoi returnati familiilor contra unei rascumparari in loc sa fie folositi ca sclavi.
Incununarea tuturor acestor eforturi a fost introducerea notiunii de crima de razboi. Odata cu aceasta intreaga activitate ‘razboinica’ a fost codificata si a devenit clar, pentru toata lumea, ce ai voie sa faci, si ce nu, pe campul de lupta. Ca unii n-au respectat regulile… asta e alta problema, rezolvata dupa aia, cu ajutorul tribunalelor ‘de razboi’. Numai ca esenta problemei e clara. Odata codificat, razboiul a devenit si el o forma de ‘colaborare’.
Si atunci de ce mai vorbim despre invingatori si invinsi in politica?
Activitate care presupune identificarea problemelor de interes public si rezolvarea lor, nu stabilirea vre-unei ierarhii intre personajele ‘scenei politice’…
Acum, ca am stabilit ‘cadrul teoretic’ in interiorul caruia am de gand sa conduc discutia, sa trecem la subiect.
Situatia in care ne aflam este clara. S-ar fi putut sa fie mult mai buna si alegatorii sunt constienti de chestia asta. Din pacate nici unul dintre programele propuse de catre partidele participante nu a generat vre-un mare entuziasm si nici unul dintre partide nu s-a bucurat de vreo mare manifestare de simpatie.
Asa se explica prezenta extrem de scazuta la vot. Nu neaparat in procente ci in cifre absolute. 72120000 in 2016 fata de precedentul minim, 7238000, inregistrat in 2008 – dupa o alta crestere economica desfasurata concomitent cu o apriga infruntare intre personajele politice ale momentului, Basescu si Tariceanu.
Sa vedem acum ce sugereaza numarul de voturi contabilizate in dreptul fiecaruia dintre partide.
Grupul politic cel mai disciplinat si ale carui promisiuni s-au adresat in principal persoanelor ‘lipsite de initiava’ – sau a caror raza de autonomie/aspiratie este relativ mai mica – s-a bucurat de o mai mare atentie din partea electoratului decat partidele care s-au adresat unui electorat mai ‘sofisticat’ si cu ‘pretentii’ mai ‘elevate’.
Luand in calcul si faptul ca in ultimii 26 de ani nici una dintre aripile politice care s-au perindat pe la putere nu prea si-au respectat cu adevarat promisiunile putem concluziona ca electoratul ‘lipsit de initiativa’ este relativ mai indulgent fata de cei care l-au ‘pacalit’.
Nu pentru ca nu si-ar da seama ca au fost pacaliti ci, mai degraba, dintr-un fel de inertie… dar, de fapt, nici nu prea conteaza chestia asta.
Cert este ca exista un numar de electori dispus sa voteze pentru un anumit gen de program, chiar daca cei care tot vin cu astfel de programe in fata alegatorilor reusesc sa le puna in practica cel putin la fel de prost precum cei din tabara cealalta.
Si mai interesant este ce s-a intamplat cu cei aflati pe partea dreapta a spectrului politic.
Prima oara au ajuns la putere in ’96, mai degraba ca un fel de razbunare experimentala a electoratului fata de excesele post-revolutionare decat ca urmare a vre-unei maturizari politice a populatiei. Aceasta lipsa de maturitate a fost evidenta si printre membrii clasei politice – cei de dreapta s-au certat intre ei in loc sa guverneze tara.
Dupa aceea au preferat mai degraba sa isi vada fiecare de treaba lui, grupati eventual in gasti.
Unele dintre acestea au fost, poate, mai bine organizate decat altele….
Cert este ca nici una nu a priceput ca electoratul de dreapta este mai greu de pacalit si mai greu de mobilizat decat cel din stanga. Pentru ca are pretentii mai mari, pentru ca intelege mai repede ca a fost pacalit – si se supara mai tare, pentru ca este mai mobil – inclusiv ‘fizic’, multi dintre cei de dreapta au plecat din tara cu prima ocazie … definitiv sau temporar.., pentru ca, statistic, cei care il compun au impresia ca se pot descurca foarte bine si singuri, fara ‘ajutorul statului’ – ceea ce ii face foarte sensibili la propaganda care incearca sa-i convinga ca ‘democratia este o vorba goala’ si ca lumea este oricum condusa din ‘umbra’
Fac o paranteza pentru a ma intreba, aici si acum, in ce masura sunt constienti ‘politologii’ de dimensiunea efectelor secundare care sunt generate de strategiile ‘de comunicare’ folosite de toti combatantii aflati ‘in conflict’.
Poate de acum incolo.
Daca omenirea a invatat sa transforme chiar si razboiul intr-o forma de cooperare, poate vom reusi si noi sa colaboram in ceea ce priveste destinul tarii noastre.
Altfel ne furam singuri caciula.
Si dupa aceea ne plimbam cu ea pe Coasta de Azur pentru ca aici nu prea are cine sa ne-o admire.
Politica poate fi vazuta, intr-adevar, si ca o ‘lupta pentru ciolan’. Mai ales ca bugetul unui stat poate oferi o gramada de ‘oase de ros’.
Numai ca genul asta de atitudine seamana putin cu agricultura extensiva.
Folosesti un teren agricol pana se secatuieste pamantul. Dupa aceea mai aprinzi o parcela de padure si te muti acolo.
Din pacate metoda asta functioneaza doar pana cand se termina padurea. Ce te faci atunci cand incerci sa te intorci de unde ai inceput si descoperi ca acolo s-a instapanit deșertul?
Nu cumva era mai bine sa fi avut, de la bun inceput, grija de pamantul tau? Mai o rotatie a culturilor, mai un ingrasamant, natural de preferinta… lucruri cunoscute de multa vreme de altfel…
nicichiarasa 