Fiecare lucru care iese de pe buzele noastre are o dublă încărcatura semantică.
Primul iese în evidență sensul pe care îl atribuim noi, în mod voit și conștient, spuselor noastre.
În spatele acestuia vine, de la sine – și câteodată divulgând mult mai mult decât am vrea noi să dezvăluim, mai ales atunci când vorbim ‘cu pasiune’, un fel de ‘destăinure’. Pentru un observator atent, și care se poate detașa emoțional de situația în cauză, modul în care ne raportăm la o problemă punctuală relevă foarte mult din starea în care ne aflăm în momentul respectiv. Ce ne procupă, cât de emotivi suntem, cât de maturi în gândire… amanunte de genul ăsta…
Iar analiza de mai sus poate fi făcută atât la nivel individual cât și la nivel social.
Duminica trecută a avut loc faza judeană a Olimpiadei de Limba si Literatura Româna. Unul dintre subiecte, valorând un sfert din punctajul întregii lucrări, a fost ‘raportul scris’ către ‘conducerea de partid’ cu privire la „calitatea de element dușmanos a lui Ilie Moromete”.
Reacțiile apărute, mai ales în presă, spun foarte multe despre tensiunea și dezbinarea care ne macină. Și despre cât de tabloidizată a devenit presa.
„SUBIECT HALUCINANT LA OLIMPIADA DE ROMÂNĂ ÎN REPUBLICA LUI ZDREANȚĂ: Un denunț ca în anii 50”
„Cu MOROMETE la DNA: Personajele din Marin Preda fac DENUNȚURI la Olimpiada de Română”
Eu unul m-am plictisit deja de senzaționalismul ieftin al titlurilor.
OK, este important să discutăm, serios, despre importanța parchetelor în funcționarea statului și despre rolul cetățeanului ‘activ’ – fără de care parchetele nu ar putea să își îndeplinească funcția socială.
Numai că aici nu avem de a face cu vre-un denunț.
Cu un denunț normal, care își are locul său în orice țară care funcționează cât de cât.
Aici era vorba, de fapt, despre redactarea unui „raport” de ‘poliție politică’.
Cel care a formulat subiectul a fost foarte clar în această privință.
„Raportul” era adresat „conducerii de partid” iar el trebuia să se refere la „calitatea de element dușmanos” al persoanei ‘scoase în evidență’.
Nimeni dintre cei care și-au manifestat, vehement, indignarea nu a făcut această diferență.
După cum nu a făcut-o nici măcar vre-unul dintre dintre oficialii care au încercat să explice situația.
Trebuie să fac o paranteză aici. „Nimeni” de mai sus sună foarte dur. Este o formulare care se apropie foarte tare de cele folosite în presa ‘de can-can’. Ar fi fost mai potrivit ‘nu am găsit vre-o reacție, publicată în presă, din partea societății civile sau a Ministerului Învățământului, care să fi scos în evidență, suficient de precis, acest aspect al problemei’.
Să revenim.
Chiar atât de polarizată să fi devenit societatea noastră?
‘Denunțul’, ca instituție, să fi devenit, pentru majoritatea ‘vocală’ dintre noi, doar o armă politică? Doar un mijloc de răzbunare?
NB Se pare că rezultatele concrete ale învățământului românesc nu sunt chiar atât de ‘groaznice’ precum vor unii să le prezinte.
„Probabil că dacă acești copii erau crescuți într-un spirit aliniat cu o sumă de valori, unii dintre ei ar fi ieșit din sală, ca o formă de protest. Ar fi spus că este un subiect care descalifică concursul la care participă, că este un subiect care nu îi încurajează ca elevi și ca personalitate. Probabil, s-ar fi putut ca profesorii care supraveghează să fi făcut un gest de protest, ar fi putut să conteste concursul și să ceară reluarea lui peste o săptămână, cu alte subiecte adecvate. Dar noi nu creștem în școală oameni care se uită critic la ceea ce se întâmplă. Întrebarea este „ce competențe validezi prin acest concurs la olimpiadă?”. Adecvarea la un comportament indezirabil într-o societate democratică? Ceea ce eu trebuie să văd la un absolvent sunt niște comportamente de bun cetățean. Dacă am considerat că valoarea pe care școala trebuie să o formeze este să construiască cetățeni apți să își folosească creativitatea, o calitate valoroasă, ca să scrie delațiuni inventate, înseamnă că lucrurile sunt grave atât în cazul persoanelor care au gândit acest subiect, cât și pentru sistem.”
Copiii noștrii, sau măcar unii dintre ei, au înțeles despre ce era vorba.
„Subiectele au fost imprevizibile pentru că, de obicei, cam asta înseamnă olimpiada la română. Oricât ai încerca să studiezi din manual sau din program va fi mereu ceva la care nu te vei aştepta. Ar fi o ipocrizie să zic: vai, ce uşoare au fost subiectele. Sincer, mi-au dat de gândit. Mi s-au părut problematice, dar, totodată, şi interesante pentru că până acum nu am mai avut subiecte care să ne propună o astfel de incursiune în trecut şi o transpunere. Efectiv, o parte neagră a istoriei noastre şi din câte am înţeles, au fost destul de controversate subiectele, dar mie mi s-au părut provocatoare” Ionela Neagoe, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Nicolae Grigorescu din Câmpina, declarație dată pentru Mediafax și consemnată de Laura Petrescu
nicichiarasa 