35 de ani. Atât a durat. După care au ajuns la concluzia că ‘așa nu se mai poate’. ‘Fiecare dintre noi are o viață de trăit’!
Divorțul – adică desfacerea căsătoriei – a fost simplu. Copiii – o fată – erau majori, amândoi voiau același lucru… o declarație a fost suficientă. Partajul, în schimb…
Aveau un apartament mare, în centrul orașului. Două masini, ușor de împărțit, și niste bani. Cu atât mai ușor de împărțit. Apartamentul e suficient de mare și de bine amplasat încât din vânzarea lui să poată fi cumpărate altele două, mai mici. Doar că apartamentul are o problemă.
Problema fiind nepoata. Fata fetei lor. Mama e în Germania. La muncă. Câștigă bine, aproape a terminat de plătit un apartament, mai mic și mai la periferie. Nepoata abia a intrat la liceu. Nu poate să stea singură și ar fi aiurea să tot facă naveta de la unul la altul. Și cum nici unul dintre ei nu vrea să renunțe la ‘privilegiul’ de a o vedea regulat… sau poate că nici unul nu vrea să-l știe pe celălalt ‘liber ca pasărea cerului’!
Întorcând toate astea pe toate fețele… au înțeles că problemele erau în capetele lor! Că împreună aduseseră relația în punctul în care erau. Că de relația dintre ei mai depindeau și alte destine. În afară de ale lor. Și că, una peste alta, le-a fost mai bine împreună. Decât fiecare separat…
Dacă ar reuși să treacă peste rănile pe care și le-au făcut de-a lungul căsătoriei!
Unii dintre prietenii mei avea o vorbă. „Dumnezeu să-l ierte, CĂ NU E MORT!”
Pe nenea despre care e vorba în propoziție, Ion Iliescu, îl mai putem ierta doar noi. Ce-o face dumnezeu cu el, dacă o exista, e treaba lui. Treaba lui Dumnezeu…
Ce importanță mai are relația dintre noi și Ion Iliescu? N-am să mă apuc acum să evaluez activitatea fostului șef de stat. Îmi sunt suficiente consecințele!
Cineva se întreba acum vreo 10 minute, în prezența mea, ‘Chiar avem de gând să organizăm funeralii naționale pentru un președinte care a „mulțumit minerilor” pentru atrocitățile produse în iunie 1990?’
Păi da. Ion Iliescu, cercetat penal pentru infracțiuni împotriva umanității, este primul președinte al României care a murit în patul lui… Precedentul a murit împușcat! Hoțul necondamnat, negustor cinstit…
Și acum, că tot a venit vorba – despre Ceaușescu și despre realizările României dintre 1948 și 1989 – putem să o spunem pe aia dreaptă!
„Realizările României!”
Noi, România, am realizat multe! Unirile, independența, victoriile în primul și cel de al doilea raăzboi mondial, industrializarea postbelică, alfabetizarea, intrarea în UE și NATO, trecerea prin pandemie, intrarea în Schengen, viitoarea intrare in OECD… Noi am făcut toate astea. În timpul lui Cuza, Carol I, Ferdinand, Mihai, Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis… dar NOI! Noi le-am făcut…
Unele dintre ele cu ajutorul celor aflați la butoane, altele împotriva celor aflați, temporar, la putere!
Ce vreau să spun cu chestia asta? Păi dacă Ceaușescu era puțin mai priceput… mai sfârșea el împușcat ca un câine? Dacă îl ducea puțin mintea… și conducea lucrurile un pic altfel… ne mai sculam noi – cu mic, cu mare – să-l dăm jos? Cu picioare în fund?!? Da, în timpul lui Ceaușescu… România a făcut un salt înainte! Era într-o stare relativ groaznică – relativ la restul Europei – și a ajuns, la sfărșitul comunismului, într-o stare puțin mai bună decât a majorității țărilor din Africa! Într-o stare mai bună decât era în 1948 dar, totuși, cea mai înapoiată țară din Europa în afară de Albania…
Cam așa și cu Iliescu. Suntem într-o stare mult mai bună decât acum 35 de ani dar tot la coada Europei. Iar toate astea s-au întâmplat, în mare parte, pe „vremea lui Iliescu”. Ca o consecință a deciziilor luate pe vremea lui. De către Iliescu…
Și de ce ar trebui să-l iertăm?!?
Păi nu pe el!!! Nu pe el ar trebui să-l iertăm. Pe noi trebuie să ne iertăm. Pe noi, pentru că nu ne-a dus mintea. Pe noi, pentru că n-am avut curaj!
Treceam prin fața televizorului când o doamnă destul de tânără tocmai rostea, de la tribuna Parlamentului, cuvintele de sub titlu.
– Are dreptate. Cine e? – O FSN-istă. – Aha. Și atunci? Dacă sunt conștienți de chestia asta, de ce îl mai țin în fruntea lor? Și în fruntea guvernului? După toate ce le-a făcut, inclusiv „aroganța” cu Nordis-ul?!? – Ești infantil! Ăștia cu moțiunea de cenzură sunt dușmănoși iar tu ești infantil! – Ce vrei să spui cu chestia asta? – O ducem mai bine acum decât cu 10 ani în urmă? Cu 30 de ani în urmă? Da. PSD-ul a fost la putere, direct sau indirect, aproape toată perioada asta? Da! Și voi nu le recunoașteți meritele! – Eu unul recunosc că o ducem mai bine acum decât pe vremea lui Ceaușescu. Asta e la mintea cocoșului! – Și atunci? – Și atunci ce? Cei care votează Georgescu și AUR sunt și ei conștienți – cei mai mulți dintre ei – de chestia asta. Doar că sunt extrem de exasperați. În ăștia 35 de ani, toți cei care s-au perindat pe la putere au furat! Au furat prea mult. Și sunt încă la putere! În momentul ăsta, reprezentantul celor care se agață de scaun este Ciolacu. Tu poți să recunoști chestia asta? Sau e mai simplu pentru tine să mă consideri pe mine „infantil”?!?
E plin orașul de reclame care te invită să-ți montezi panouri fotovoltaice pe casă. În condiții foarte avantajoase. Tu dai vreo 2000 de lei, programul european plătește restul până la 3.5 kw iar firma care montează pune și ea 1,5 kw.
Mai sunt și alții, care oferă aceleași condiții.
Durează ceva dar după ce termini… ți-a pus dumnezeu mâna în cap! Nu mai plătești curentul în viața ta… O instalație de 5kw produce într-un an între 3,5 și 5,5 Mwh, in funcție de orientarea panourilor. Adică ai de consumat minim 300 kwh pe lună.
Asta până îți vine prima factură…. Și constați că trebuie să plătești TVA pentru curentul produs de tine și depozitat în rețea!
Lucrurile merg cam așa. Panourile produc curent atunci când bate lumina pe ele. Adică ziua. Iar dacă bate soarele, produc mult mai mult decât poate consuma o gospodărie normală. Ceea ce e OK. Curentul produs în plus este injectat în rețea – că d-aia se cheamă că ești prosumator – și recuperat noaptea, iarna și în zilele când nu bate soarele. Curentul injectat în rețea este vândut de distribuitor ‘la botul calului’, adică vecinilor tăi. Fără nici un fel de cost, pe moment, pentru distribuitorul de curent. Fără cheltuieli de transport, practic fără pierderi… Asta din punct de vedere tehnic.
Din punct de vedere comercial… se schimba lucrurile. Practica actuală este ca distribuitorul să-ți trimită o factură din care rezultă că tu, prosumator, trebuie să plătești TVA pentru curentul pe care îl iei din rețea. Curent pe care tot tu l-ai impins mai devreme acolo! Bine, în factura aia mai apar niște chestii dar…
Hai să o luăm altfel. Legislația prevede că atunci când are loc un ‘schimb de proprietate’ între o firmă plătitoare de TVA și un client al său, firma facturează și clientul achită o taxă pe valoarea adaugată. Același lucru este valabil și în situația în care ‘schimbul de proprietate’ apare sub forma unei prestări de servicii. Adică indiferent dacă firma îți montează un geam sau doar ți-l spală, tu ai de plătit un TVA. Singura diferență între cele două situații fiind aceea că dacă doar îți spală geamul, tu nu plătești TVA și pe valoarea geamului în sine. Tot așa, atunci când duci o haină la curățat, plătești TVA doar pe valoarea serviciului prestat, nu și pe valoarea hainei. În situația asta, când e vorba despre o marfă greu de depozitat, lucrurile sunt ușor diferite dar doar din punct de vedere tehnic. Pentru distribuitorul de curent ar fi foarte greu să țină undeva curentul produs de tine până când vei avea nevoie de el. Și nici n-are rost să facă așa ceva. Așa că pur și simplu îl vinde. Îl vinde vecinilor tăi. Care oricum cumpărau curent. Care nu-și pun panouri pentru că au acoperișul orientat spre nord. Sau din cine știe ce alte motive. După care, atunci cănd tu nu mai produci curent, tot distribuitorul îți dă înapoi cât curent ai nevoie din cantitatea deja vândută. Sau mai mult… Iar dacă după doi ani de zile nu ai reușit să consumi tot curentul produs de tine – și vândut de mult de către distribuitor – atunci mai ai ceva de luat. În tot acest du-te vino nu apare nici un schimb de proprietate. Curentul rămâne tot timpul al tău, distribuitorul doar îl plimbă de colo-colo. Tot ce face distribuitorul este să presteze un serviciu. Preia curentul, îl vinde, îl cumpără înapoi de la altcineva, și ți-l pune la dispoziție când/dacă ai nevoie de el.
Bineînțeles că lucrurile nu sunt simple. Atât din punct de vedere tehnic cât și din punct de vedere economic și contabil. N-am să vă plictisesc cu considerente tehnice. Voi constata doar că piața nu este încă pregătită pentru toată daravera asta. Dar asta e. Nimeni nu se naște pregătit pentru nimic și lucrurile nu sunt foarte complicate. Dar ce ne facem cu zona economică și contabilă? Statul are nevoie de TVA. Distribuitorul are nevoie să factureze cuiva TVA-ul cu care s-a încărcat atunci când a cumpărat curentul pe care îl distribuie. Inclusiv curentul pe care îl cumpără ca să-ți dea ție înapoi curentul pe care l-ai împins în rețea atunci când bătea soarele… Păi tocmai ce vorbirăm. Curentul impins de prosumator în rețea este vândut/consumat/facturat instantaneu în imediata apropiere a prosumatorului.
Sunt prea mulți prosumatori într-o anumită zonă? Și prea puțini consumatori pasivi? Păi cine l-a obligat pe distribuitorul de curent să mai încheie contracte de prosumator? Cine nu-l lasă pe distribuitor să modernizeze posturile de transformare în așa fel încât să poată injecta energie în nivelul superior al rețelei electrice? Trebuie să investească niște bani?
Și uite-așa am ajuns la miezul problemei. Care e diferența între un parc fotovoltaic care acoperă două dealuri undeva la țară și aceiași putere instalată în mijlocul unui oraș. Prețul negociat pentru curent, condițiile de livrare și câteva amanunte.
Prețul primit de un investitor in panouri FV e mult mai mic decât cel pe care distribuitorul a fost obligat de catre reglementator să-l ia în calcul atunci când face regularizările cu prosumatorul. Acest lucru are câteva explicații. Curentul produs într-un parc FV trebuie transportat, transformat și apoi distribuit. Toate aceste procese implică costuri și pierderi. Curentul produs de prosumatori este deja la tensiunea potrivită pentru consum și a fost produs în imediata apropiere a locului de consum. Curentul produs de prosumatori este mai constant decât cel produs de un parc FV cu o putere instalată echivalentă. Atunci când trece un nor pe cer, efectul e mult mai puternic asupra unui parc FV – unde panourile sunt unul lângă celălalt – decât asupra unor prosumatori răspândiți pe o suprafață mult mai mare. Mai rămâne problema supra-producției. Pot să fie, într-adevăr, anumite zone în care producția de curent a prosumatorilor să fie mai mare decât cererea din momentul respectiv. Doar că acest ultim aspect poate fi rezolvat prin redimensionarea/reutilarea stațiilor de transformare.
Și atunci? De ce ești obligat tu, prosumatorule, să plătești TVA pentru o marfă produsă și consumată de tine? OK, e normal să plătești serviciul de depozitare și TVA-ul aferent. Dar atât! Și dacă citești factura pe cant, vei observa că deja faci lucrul acesta. În diverse moduri.
2024 este ‘anul hotărâtor’. Alegem tot. Tot, la toate nivelurile. De sus până jos. De deciziile pe care le vom lua acum, ca nație, depinde viitorul nostru. Atât ca nație cât și ca indivizi.
‘Democrația’ începe la ‘microfon’. Înainte de a cere să fie votați, candidații expun problemele asupra cărora au de gând să se aplece și modul în care au de gând să le rezolve. Iar cei care au de gând să voteze, adică cei care își asumă responsabilitatea pentru propria soartă, ascultă. Ascultă cu atenție înainte de a alege.
Presa – adică mass media – transmite cu fidelitate tot ce încearcă părțile să-și transmită. Electoratul către candidați și candidații către electorat. Reamintesc în acest context că politicienii nu au la dispoziție un alt serviciu de informații în afară de presă. Și nici un alt megafon.
Ia să facem noi un fel de revistă a presei… Să vedem care sunt problemele presante pe care își propun să le rezolve principalii candidați. Și cum…
„Practic, PSD și PNL folosesc votul politic pe care îl aduc primarii pentru a crește șansele de a obține mai multe mandate de eurodeputați, iar Marcel Ciolacu și Nicoale Ciucă își securizează fotoliile de șefi de partide.”
Păi asta discutăm noi înainte de alegeri? Problemele lor?!? Și problemele noastre? Adică ce avem de gând să facem noi, populația, când ?!? După alegeri? La capitolul promisiuni neonorate?
‘Dacă vrei să ieși din criză, pune mâna și plătește doi oameni. Din bani publici. Pe unul să sape un șanț și pe celălalt să-l astupe. Pe șanț, nu pe primul lopătar!’
Idea din spatele învățăturii lui Keynes fiind aceea că cei doi săpători, până atunci șomeri muritori de foame, vor avea astfel suficient de mulți bani la dispoziție încât să repornească afacerile ‘brutarului, măcelarului’ și chiar și chiar și pe cea a ‘berarului’! Iar toți aceștia – plătitori de taxe fiind – urmau să întoarcă la buget, prin efectul de cascadă, chiar mai mulți bani decât cei folosiți pentru plata foștilor șomeri.
Doar că șanțul lui Keynes era o metaforă! Omul, adică Keynes, nu se aștepta ca cineva să-l ia ad-litteram. Pe șanț, nu pe el… E de bun simț că dacă tot dai niște bani pe ceva – și niște oameni depun un efort să facă ceva – ca acel ceva să aibe și o utilitate directă! Și, mai ales, să nu strice!
Primum, non nocere!
Acu’ vreo câteva săptămâni am găsit un afiș la capătul străzii. ‘Luați-vă mașinile de aici că de poimâine ne apucăm de treabă!’ Zis și făcut. La capătul săptămânii strada era un mare șanț! Stați liniștiți, n-au schimbat nici o țeavă. Nici vreun fir de curent sau cablu de internet! Doar au scos asfaltul, pietrele, trotuarele și bordurile. După care au adus alte pietre – sparte de data asta, au pus alte borduri – cele vechi aveau mai puțin de 10 ani, au turnat beton pe trotuare – încă mai avem internet, dar țevile care nu aveau fibra optica montată în ele sunt cam strivite, au turnat asfalt și s-au apucat să pună ‘pișcoturi’ deasupra betonului de pe trotuare.
Am uitat să vă spun că strada urmează să devină ‘cu sens unic’. Așa că au apărut niște șicane la cele două capete. Să nu poată intra două mașini una pe lângă cealaltă?!?
Da’ mașina de pompieri? Sau o cifă cu beton? Gunoiul? Astea cum iau curbele? În linie dreaptă au loc, dacă parchează riveranii ca lumea…
Și încă o chestie interesantă. La o lucrare de genul ăsta ai nevoie de mulți oameni. Inginer, operatori pe utilaje, lopătarii lui Keynes, cârcași. Ei bine, inginerul, lopătarii și cârcașii sunt români. Iar toți operatorii de utilaje – excavatoare, compactoare, greder, mașina de asfaltat, sunt din Sri-Lanka. Operatorii, nu utilajele! Vin ceva mai devreme, singuri, își ung utilajele, completează uleiurile, șterg parbrizele… Utilajele sunt din Anglia si din Germania, că Progresul Brăila a ajuns la fier-vechi. Românii sunt aduși un pic mai târziu cu un microbuz. Nemțesc. Inginerul vine singur, cu un Duster. De la firmă. Care, după nume, se ocupă în principal cu montajul și întrețirea rețelelor de gaze.
Acu’ vreo câteva luni, am fost ‘surprins’ de aparatul radar circulând cu 160 km/h pe autostradă.
După discuția foarte civilizată cu ‘omul legii’ mi-a căzut fisa. Regula cu privire la cei 5o de km/h în plus e mult prea blândă.
În condițiile actuale, rămâi fără carnet abia după ce depășești cu mai mult de 50km/h viteza maximă de pe tronsonul unde te-au prins. Conform acestei reguli, să mergi cu 81km la oră pe o străduță îngustă – eventual în dreptul unei grădinițe, e la fel de periculos ca atunci când mergi cu 181 km/h pe o autostradă dreaptă și uscată.
Parastas de 6 luni pentru mama soției mele. Ne urcăm frumos în mașină și începem să măsurăm țara cu circumferința roții. Sunt cinci sute și ceva de kilometri de la București la Dej, mai mult de jumătate sub formă de autostradă sau drumuri expres. Cea mai nasoală parte, adică Valea Oltului, e în continuare ‘pe două benzi’. De vre-un an, la capătul dintre Sibiu e o porțiune ‘gâtuită’. Se circulă pe o singură bandă din cauza unor lucrari de consolidare. În funcție de noroc, stai 10 minute sau faci 12 km în 3 ore și jumătate. Așa cum am făcut noi ieri. Pentru unii ciumă, pentru alții mumă… Înainte de a fi exploatate, resursele trebuie identificate ca atare. O mulțime de oamenii blocați în mașini reprezinta o oportunitate majoră pentru cerșetori. Câteva mame și-au adus copiii la produs. Unii purtați în brațe, alții trimiși de unii singuri printre mașini. Soția îi dă 10 lei unei fetițe de vreo zece ani. Lângă noi, șoferul unui Mercedes electric de ultimul răcnet care fuma cu geamul deschis se uită lung și dă dezaprobator din cap. Peste nici două minute vine o altă fetiță, cam de aceiași vârstă. Se duce direct la vecinul nostru și „dă-mi și mie un leu să-mi iau ceva de mâncare”. „Tu ar trebui să fii la joacă, nu să cerșești pentru bețivul de tac-tu.”
Am aflat de pe FB că Iulia Marin – o ziaristă de 32 de ani, nu mai este printre noi. Goagal și… ajung la un articol care descrie cariera ei de jurnalist. Pasiunea cu care își făcea meseria. Pasiunea cu care încerca să aducă informații relevante la cunoștinta cititorilor. A ‘consumatorilor de presă’. Și lupta Iuliei cu depresia.
La finalul articolului am fost îndemnat să continui. Să citesc în continuare. Să mă informez despre celelalte subiecte importante ale zilei.
Simt cum mă apucă depresia! Și un fel de furie pasiv-agresivă. Oare oamenii aștia nu-și dau seama că își taie singuri craca de sub picioare? OK, deocamdată au reușit să ne fure nouă valiza… și se fâțâie mândri cu ea prin oraș… Dar cât o să mai dureze chestia asta? Poate că om fi noi mulți dar proști… numai că foamea e cel mai bun profesor.
De la un moment dat încolo tot o să ne dăm seama că om fi noi proști… dar suntem mulți!
nicichiarasa 