Archives for category: democratie reprezentativa

Pentru sociologi, ‘religia’ este modul in care se aglutineaza ‘instinctul social’.
Sau, altfel spus, modul in care se manifesta ‘gravitatia’ care ii tine impreuna pe locuitorii unui anumit teritoriu – cunoscut de catre acestia sub numele de ‘tara’.

Din punct de vedere practic ritualurile prin care se manifesta fiecare dintre aceste ‘religii’ au importanta doar pentru cei care le savarsesc. Pentru sociologii despre care vorbeam la inceput, este mult mai important daca respectiva religie isi indeplineste menirea sau nu.

Cu alte cuvinte masura in care locuitorii unei tari se comporta ca niste ‘compatrioti’ sau ca niste oameni aflati intamplator intr-un acelasi tren.
Acolo unde trebuie sa se suporte unul pe altul o anumita perioada.
Cateva ore atunci cand vorbim despre un tren ‘clasic’ sau o viata intreaga…. Prea putin conteaza durata !

Singurul lucru important cu adevarat este modul in care ne comportam unul cu celalalt.
Si, in functie de asta, ce fel de viata ne facem unul altuia.

PS. Tocmai am terminat de citit un articol despre “Colectiv”.

Ziua in care mi s-a acrit de religia voastra!” de Ciprian Pardau.

tariceanu permis 1

tariceanu permis 2

Foarte interesanta chestia asta.
De vreo cateva zile ‘o anumita parte’ a ‘opiniei publice’ e ocupata sa il injure pe Tariceanu:

‘De ce nu stai ba la coada?!?’

Pai de asta avem nevoie noi? De un presedinte de Senat care sa stea la coada?
Daca ar fi sa judecam dupa rezultatele obtinute de presedintele care se ducea la mall cu Loganul personal – si dupa aia confisca telefoane de la tiganci imputite‘ – poate ca ar fi cazul sa o lasam mai moale cu ‘populismele’ astea.

N-ar fi mai bine sa-i intrebam pe toti presedintii astia, de Senat, de Tara, de bloc… s.a.m.d.:

‘De ce mai este nevoie sa stam la coada in secolul XXI?’

Aud?!?

PS. Pana nu demult personajele atat de marete nici macar nu se deplasau atunci cand aveau de rezolvat chestii din astea marunte. Se ocupau altii si veneau cu carnetul in dinti.
Tariceanu s-a dus pana acolo si a intrat prin spate. Mie unuia mi se pare un progres.
Dar daca ni s-a pus pata pe el…

potrivit pentru prim ministru

“Ion Iliescu a declarat pentru Digi 24 ca Dragnea ar putea sa fie premier din toamna, ca urmare a rezultatelor obtinute de PSD in alegerile locale. Potrivit acestuia, Dragnea ar avea “toate calitatile necesare” iar condamnarea sa nu reprezinta un impediment.”

Pe 22 Aprilie 2016 Liviu Dragnea, presedinte al PSD, a fost condamnat, definitiv, pentru frauda electorala. Este, in continuare, presedinte al partidului sau.

Pe 6 Iulie Curtea Constitutionala a determinat ca o lege aflata in vigoare din 2004, 393/2004 cu privire la Statutul Alesilor Locali, este neconstitutionala.

“O singură decizie am luat astăzi, în unanimitate, aceea de a admite sesizarea preşedintelui cu privire la legea 393/2004, pe care am declarat-o în totalitate neconstituţională. Am avut în vedere că s-a creat un regim discriminatoriu şi că soluţia pe care a ales-o Parlamentul ar fi deturnat scopul legiuitorului, acela de a apăra integritatea, responsabilitatea funcţiei de ales local.
Suspendarea este tot o formă de executare a pedepsei. S-ar fi creat inechităţi”, a declarat Valer Dorneanu, preşedintele interimar al Curţii Constituţionale.”
“Judecătorii argumentează că, dacă aleşilor locali condamnaţi cu suspendare nu le-ar înceta mandatul, acest lucru ar echivala „cu un privilegiu creat acestora, împrejurare care este de natură să nesocotească prevederile art.16 alin.(1), (2) şi (3) din Constituţie”.”
“Decizia CCR vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională cu privire la legea statutului aleşilor locali, votată de Parlament, care prevede că cei care au fost condamnaţi cu suspendare pentru fapte de corupţie nu îşi pierd mandatul.”
“Noua opţiune a legiuitorului este conjuncturală, nu ia în considerare un interes social real şi vine în contradicţie cu valorile sociale ocrotite prin lege. În opinia noastră, a permite unei persoane care a adus atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală şi cu privire la care instanţa a considerat că prezintă un pericol social să continue exercitarea mandatului de ales local nu este de natură să asigure exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice în coordonatele statului de drept”, se arată în sesizarea înaintată CCR.

Tot pe 6 Iulie 2016, Gabriela Vranceanu Firea, proaspat aleasa primar al Capitalei – cea de a doua functie in stat ca legitimitate democratica, dupa numarul de voturi exprimate pentru alegerea persoanei care ocupa aceasta functie – a afirmat: Liviu Dragnea, presedintele PSD, ar fi “foarte potrivit” pentru a fi prim-ministru, iar condamnarea acestuia la doi ani de inchisoare cu suspendare nu a fost insotita si de o interdictie de a ocupa aceasta functie

Teoreticienii naivi, adica cei care – la indemnul lui Max Weber, construiesc ideal tipuri despre cum ar trebui sa decurga procesul politic plecand de la ce pare sa functioneze in democratiile avansate si incercand sa evite greselile facute de acestea, pornesc de la premisa ca politica este o activitate umana care se bazeaza pe trei piloni.

Interesul obstei pentru ceea ce i se intampla.
Respectul reciproc dintre membrii acesteia.
Constientizarea de catre membrii comunitatii ca aceasta are cel putin un scop comun – ‘supravietuirea’, si ca atingerea macar a acestui tel necesita cooperarea intregii comunitati.

Simpla enumerare a acestor principii sugereaza ca, in ciuda aparentei naivitati, aici nu este vorba despre ‘vanare de vant’.

Daca obstea nu este, cu adevarat, interesata de soarta ei atunci fraiele destinului sunt preluate, mai devreme sau mai tarziu, de tot felul de impostori care vor cauta sa-si ‘traga spuza pe turta proprie’ fara sa le pese de ceea ce se intampla in jurul lor.

Daca partile constitutive ale angrenajului democratic – plecand de la premisa ca discutam despre o societate democratica, principiile raman valabile pentru orice fel de aranjament – adica indivizii si gruparile de indivizi – partidele politice si celelalte organizatii para-politice – nu se respecta intre ele atunci colaborarea dintre ele nu este reala. Daca partile aflate in dialog democratic nu sunt absolut convinse ca ‘celalalt’ voteaza cu buna credinta si fara ‘scopuri ulterioare’ atunci democratia este retrogradata la ‘domnia gloatei’.
In locul unei discutii rationale, cu toate argumentele pe masa, vom asista la o multitudine de incercari de manipulare, in care vor fi folosite toate instrumentele de marketing politic aflate la dispozitia partilor.

Daca suficient de multi dintre membrii unui grup social inteleg ca scopul lor comun este, in primul rand, supravietuirea comunitatii ca mediu in interiorul caruia fiecare dintre membri pot sa se apropie cat mai mult de realizarea potentialului propriu atunci acestia vor putea sa isi coordoneze in mod eficient actiunile iar ‘supravietuirea’, si chiar prosperitatea, grupului va depinde doar de intensitatea eforturilor depuse de membri si de cat de mult ‘noroc’ au acestia.
Daca prea multi dintre membrii grupului nu inteleg importanta acestei colaborari, eforturile indivizilor se ‘decupleaza’ iar comunitatea, dupa ce o perioada continua sa functioneze in virtutea inertiei, incepe sa se dizolve. Situatie descrisa de Durkheim folosind conceptul de anomie.

Revenind la situatia de la care am plecat trebuie sa aduc in discutie conceptul de ‘stat de drept’.
De fapt acesta sintetizeaza toate cele trei principii pe care le-am mentionat mai sus.
Pentru ca statul de drept sa functioneze cu adevarat este nevoie ca cei interesati de buna lui functionare sa depuna eforturile necesare pentru ca acest lucru sa se intample.
Pentru ca un stat sa poata fi ‘de drept’ este nevoie ca toti membrii sai sa fie egali in fata legii si sa o respecte. Adica sa se respecte intre ei, indiferent de ranguri si pozitii sociale.
Pentru ca un stat de drept sa ramana asa, adica de drept, e nevoie ca indivizii care il compun sa colaboreze in mod onest, nu ca unii sa se cocoate in spinarea celorlalti iar acestia sa se resemneze, tacuti.

Si acum, ca ‘pregatirea de artilerie’ s-a terminat, sa revenim la oile noastre.
Adica la viitorul prim ministru al tarii.

Din faptul ca PSD-ul a facut zid in jurul presedintelui sau rezulta ca marea majoritate a partidului considera condamnarea acestuia ca fiind cel putin nedreapta. Sau chiar o imixtiune abuziva a justitiei in viata politica.

Sa acceptam, de dragul discutiei, aceasta ipoteza.

Nu ma voi intreba, retoric, care este contributia acestui partid la starea – presupus jalnica, daca s-a putut preta la asa ceva – a justitiei. Asta avand in vedere ca PSD a fost la putere, singur sau in coalitie, pe fata sau ‘din umbra’, timp de 18 ani din ultimii 26. Voi pleca de la premisa ca noua echipa reprezinta altceva decat ‘vechiul FSN’. Chiar daca amendamentele aduse legii 393/2004 (PSD-ul este in majoritate in actualul parlament) si pozitia inca semnificativa ocupata de Ion Iliescu in partid sugereaza o oarecare continuitate.

Voi pune alte intrebari.
Cum va putea noul prim-ministru sa aduca justita pe calea cea dreapta din postura de condamnat, fie si cu suspendare?
Cum va fi reprezentata Romania de un prim ministru condamnat, cu suspendare, la negocierile legate de intrarea in Spatiul Schengen? Negocieri in timpul carora, cel putin pana acum, ni s-a tot aratat o pisica care avea forma unui raport MCV chiar pe tema functionarii justitiei in Romania.
Este trasa de par concluzia ca PSD-ul pune interesele membrilor sai mai presus de cele ale tarii in ansamblu? Chiar si in ipoteza ca Dragnea ar fi fost condamnat din ‘greseala’…?

Doar in matematica doua minusuri dau, si doar in anumite conditii, ‘cu plus’. In viata de zi cu zi repetarea unor greseli nu face decat sa ne adanceasca pe calea pierzaniei.

Din pacate starea de spirit conform careia partidele politice reprezinta ‘grupuri de interese’ si nu echipe care incearca sa atinga, pe cai diferite, acelasi tel – bunastarea a cat mai multi dintre membrii comunitatii nationale – este dominanta in intreaga societate. Si nu numai in Romania.

Iliescu, demisia

Fotografia este de pe vremea Pietei Universitatii,  ‘contemporana’ cu strigatura care da titlul postarii.

Sa facem un pic de istorie.

In August 1977 minerii din Valea Jiului au protestat contra indiferentei “regimului comunist fata de situatia de mizerie in care traiau“.
In Noiembrie 1987 muncitorii din Brasov au protestat “fata de masura autoritatilor de a fi redus salariile“.
In Decembrie 1989 prima faza a Revolutiei s-a terminat atunci cand muncitorii din Bucuresti au iesit pe strada in dimineata zilei de 22, indignati fiind de modul in care fusese reprimata manifestatia de protest din seara zilei de 21, cea din fata hotelului Intercontinental.
Din Ianuarie 1990 pana in 13-15 Iunie 1990 au avut loc mai multe manifestatii anti-comuniste, dar fara mare succes. Marea majoritate a populatiei era satisfacuta cu schimbarile ce avusesera deja loc, fapt confirmat in mod decisiv la alegerile din Duminica Orbului, precum si de venirile minerilor la Bucuresti – indiferent ca acestia au venit de capul lor sau au fost chemati, nu poti convinge o asemenea masa de oameni sa faca ceva fara ca ei sa fie deja intr-o stare de spirit care sa-i predispuna catre actiunea respectiva.
In Ianuarie 1999 minerii din Valea Jiului actioneaza, pentru prima oara din 1977, strict in interes propriu. De data aceasta nu mai aveau ca scop ‘apararea ordinii de drept si a statului’ ci ‘siguranta locurilor de munca‘. Pentru prima data dupa Ianuarie 1990 actiunea lor nu a avut rezultatul scontat de ei. Cererile liderilor lor erau total nerealiste si prost vazute de restul societatii romanesti.
In 2000 debusolarea politica a fost atat de mare incat electoratul a fost in stare sa aduca in turul doi al alegerilor pe Ion Iliescu si Corneliu Vadim Tudor.
In 2007 44% dintre alegatori au considerat ca subiectul demiterii lui Basescu era suficient de important incat sa iasa din casa iar 74% dintre ei au votat impotriva demiterii.
In Ianuarie 2012 Bucurestiul a fost martorul unor manifestatii suficient de puternice incat sa produca, in cele din urma, demisia guvernului Boc. Manifestatiile fusesera o reactie la ‘tratamentul’ primit de Raed Arafat ca urmare a opozitie sale fata de unele reforme din domeniul sanitar.
In Iulie 2012 46% dintre alegatori au considerat ca subiectul demiterii lui Basescu era suficient de important incat sa iasa din casa iar 88% dintre ei au votat pentru demitere.
In Noiembrie 2014, suparati pe modul in care fusesera organizate alegerile prezidentiale, foarte multi romani au iesit ‘pe strazile patriei‘ pentru a protesta impotriva guvernului Ponta si in semn de sprijin pentru candidatul Iohannis.
In Noiembrie 2015, indignati de cele intamplate la clubul Colectiv, suficient de multi romani au protestat, sub lozinca “Coruptia Ucide“, in Bucuresti precum si in alte orase din tara si din Europa, impotriva guvernului Ponta incat acesta si-a dat demisia. Este posibil ca o parte din indignarea populatiei sa fi fost produsa si de acuzatiile de coruptie aduse de catre parchet unora dintre apropiații premierului cat si lui personal.
In Februarie 2016, cativa dintre functionarii ANAF-ului incep formalitatile pentru evacuarea unor cladiri ce fusesera confiscate, prin sentinta judecatoreasca, ca despagubire pentru pagubele produse de Dan Voiculescu Ministrului Agriculturii.
Antena 3, una dintre locatarele respectivelor cladiri, se foloseste de prilej pentru a lansa o campanie furibunda de presa prin care se victimizeaza si prezinta cazul ca pe o grava atingere a libertatii presei.
Senatul se aduna in sedinta speciala si cere Primului Ministru Ciolos lamuriri pentru ce se intampla acolo.
Presedintele Iohannis, intrebat cu privire la acest subiect, spune unor reporteri Antena 3: “Eu cred ca ati ajuns intr-o situatie neplacuta si inutila. In primul rand, cred ca libertatea de exprimare in media nu poate fi suprimata pentru banale motive administrative. In al doilea rand, aceasta abordare heirupista a ANAF mi se pare cel putin nepotrivita, daca nu discutabila”
Cateva zile mai tarziu Antena 3 organizeaza un miting de protest la care se aduna cateva mii de persoane.
Peisajul politic se imparte in doua. Unii iau partea Antenei 3 iar altii incep sa-i reproseze presedintelui pozitia pe care a adoptat-o si sa faca misto de cei care s-au adunat la mitingul Antenei 3.

Ei bine, exact acesti “o mână de bătrâni decuplați de România și nevoile sale reale, analfabeți în democrație, săraci, prost îmbrăcați și cu o sănătate precară” sunt cei care au adus Romania unde este acum.

Si, daca citim cu putina atentie enumerarea de mai sus, vom constata, cu bucurie, ca din ce in ce mai multi dintre ei refuza, din ce in ce mai intens, comportamentul discretionar al celor aflati temporar ‘in fruntea bucatelor’. Oamenii, chiar si cei ‘de rand’ au inceput sa inteleaga ca ‘siguranta alimentara’ este, in realitate, un ‘subprodus’ al libertatii si ca ‘mita electorala’ cu care s-au multumit in 1990 nu le-a ajuns pentru multa vreme.

Refuzul arbitrariului, atunci cand acesta a putut fi identificat de catre electorat, s-a manifestat chiar si fata de cei care incercau sa ajunga la putere. Ganditi-va la alegerile din 2000, atunci cand, calcandu-si pe inima, foarte multi oameni au votat cu Iliescu doar ca sa nu iasa Vadim. Iliescu, caruia foarte multi dintre cei care l-au votat atunci ii cerusera, vehement, demisia in 1990, era perceput, 10 ani mai tarziu, ca fiind mai putin ‘imprevizibil’ decat Vadim.

Iar refuzul arbitrarului este exact esența democrației.

Se pare ca ‘cei de-acasă’ au început sa priceapă lucrul asta.
Chiar dacă unii, mai grăbiți, sunt dispuși la expediente.
Uitând ca orice precedent se întoarce, mai devreme sau mai târziu, împotriva celui care i-a dat naștere.

 

 

jos-iliescu-ceausescu-basescu-huligan-golan-ciumpalac-hipster

 

presedintele critica fiscul

Cred că libertatea de exprimare nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative. În al doilea rând, această abordare heirupistă din partea ANAF mi se pare nepotrivită, dacă nu discutabilă, și am constatat din discuții avute că există deschidere la factorii de decizie și prin discuții așezate și calme se găsesc soluții convenabile”,

Indiferent de cati ii sar acum la beregata omul are dreptate.

Am folosit ‘omul’ in loc de ‘Presedintele’ pentru a sublinia faptul ca atat el cat si toti ceilalti – admiratori, detractori precum si cei care incearca sa isi pastreze capul limpede, sunt oameni, cu o capacitate de intelegere inerent limitata.
Si tocmai de aceea ar face bine ca macar sa incerce sa se inteleaga unii pe ceilalti inainte de a se exprima in ‘sentinte’.

De ce cred ca are dreptate Iohannis in cazul asta?

Simplu.
Hotararile justitiei au fost puse in aplicare. Din punct de vedere ‘contabil’ pagubele stabilite de instanta au fost acoperite. Imobilele in cauza sunt intabulate ‘pe statul roman’.

Mai sunt, intr-adevar, multe de facut. Aceste imobile trebuie valorificate.

Numai ca aceasta este o problema administrativa. Tine de modul in care niste functionari, niste angajati ai statului, inteleg sa-si indeplineasca indatoririle de serviciu.

Este o lege care cere ca imobilele confiscate sa fie valorificate prin vanzare?
Foarte bine! Atunci sa fie vandute.
Spune legea ca proprietarul are dreptul, in anumite conditii, sa ceara celui care ocupa o cladire sa o evacueze in termen de 5 zile? Asta inseamna ca proprietarul, sau un reprezentant al sau, are intr-adevar dreptul sa ceara acest lucru.

Dreptul!

Nu neaparat obligatia. Aceasta poate decurge, insa, din legea care prevede modul in care sunt valorificate imobilele confiscate.

Iar cei chemati sa aplice aceste doua legi mai trebuie, atunci cand isi indeplinesc obligatiile de serviciu, sa tina cont si de celelalte reglementari care au tangenta cu situatia.

De fapt exact asta este datoria functionarilor publici. Sa faca in asa fel incat interesele noastre, ale tuturor, sa fie respectate.
In conditiile specificate de lege. De toate legile aflate in vigoare la un moment dat.

Inclusiv de cele care le permit celor de la Antena 3 sa ceara tot felul de lucruri in instante.

Iar evacuarea propriu-zisa, daca va fi pusa in aplicare vreodata, va putea fi facuta abia dupa ce toate formalitatile legale vor fi fost indeplinite. Altfel insusi conceptul de justitie va fi fost tarat in mocirla.

‘Da’, dar cei de la Antena 3 se dedau la niste actiuni oribile de manipulare a opiniei publice!’

Da, si mie mi se pare chestia asta.

Numai ca atunci cand te injura cineva ai la dispozitie trei variante.

– Te faci ca nu auzi.
Cateodata merge, mai ales daca nu te vei mai intalni vreodata cu respectivul.

– Il injuri si tu pe el.
Toata situatia degenereaza si peste putin timp vei avea de solutionat o problema mult mai mare decat cea de la inceput.

– Cauti o alta rezolvare.
De exemplu iti pastrezi calmul si ii raspunzi astfel incat sa i se faca lui rusine de ce a facut. Sau macar sa il faci de ras in fata spectatorilor.
Iar daca nu merge cu frumosul, il ‘dai in judecata’. Si astepti ca justitia sa isi urmeze cursul.

Ca daca nu ai o incredere reala in mersul justitiei toata discutia de pana acum a fost degeaba.
Iar daca nu iti plac legile in vigoare la un moment dai nu ai decat sa incerci sa le schimbi.
Daca incerci sa te fofilezi pe langa ele nu faci decat sa creezi un precedent care se va intoarce impotriva ta, mult mai repede decat iti poti inchipui.

Asta asa, ca sa-i dau dreptate si lui Ciolos.

ciolos are dreptate

Antena 3 a organizat o intalnire cu spectatorii sai.

Daca stai sa te gandesti ar fi fost chiar ciudat sa nu fi folosit la maxim prilejul asta.

La un moment dat Mircea Badea a facut o aluzie la Dan Voiculescu iar cativa din multime i-au scandat numele.

Ceea ce m-a facut sa ma intreb: ‘Oare ce-o fi in capul oamenilor astia? Or fi platiti? Sau poate ca nu inteleg eu toate fineturile situatiei?’

S-o luam metodic.

– A fost sau nu ‘omul Securitatii?’
Inca nu a prezentat nimeni dovezi clare in sensul acesta. Este cert insa ca Voiculescu a avut legaturi stranse cu oameni puternici, atat din vechiul regim cat si din cel proaspat instalat dupa ’89. Pe de alta parte, chiar daca a avut legaturi cu Securitatea se pare ca acestea au fost cu acea parte a Securitatii care nu se ocupa de oropsirea oamenilor de rand. Amanunt foarte important pentru modul in care este vazut de oamenii de pe strada.
– Dupa Revolutie si-a folosit relatiile pentru a se imbogati.
OK, si cine dintre cei care au putut face asa ceva nu a profitat de relatiile sale?
– A infiintat un partid politic extrem de oportunist.
Si unde e diferenta dintre el si ceilalti sefi de partide?
– A furat de la stat.
Nu a fost, nici pe departe, singurul.
– A fost condamnat pentru asta.
Iarasi, nu este singurul.

Si atunci cum se explica polarizarea extrema a opiniei publice cu privire la persoana sa?

In acest moment al discutiei trebuie sa vorbim un pic de diferenta dintre realitate si perceptie. Aceia dintre noi care ne consideram intelectuali pretindem ca am auzit despre ea in timp ce restul lumii merge dupa principiul ‘ce e-n gusa, si-n capusa’. Sau, altfel spus, ‘faptele vorbeste’.

Cu alte cuvinte perceptiile intelectualilor sunt influentate mai ales de ideologiile la care au aderat fiecare dintre ei pe cand perceptiile oamenilor ‘de rand’ mai degraba de gesturile pe care le sesizeaza.

Parca a inceput sa se mai ridice ceata, nu?
Deja nu mai e chiar atat de complicat de inteles intensitatea cu care il urasc pe Voiculescu cei care se considera a fi de dreapta: Un tip care a avut stranse legaturi cu fostul regim, care si-a folosit relatiile pentru a se imbogati pe spinarea statului, pentru a infiinta un partid cameleon si o televiziune aservita intereselor stangii.
Pentru cei de stanga toate ‘realizarile’ lui Voiculescu – mai putin imbogatirea pe seama statului – sunt pe atat de remarcabile pe cat sunt de reprobabile pentru cei de dreapta. Ba chiar si bogatia lui devine oarecum acceptabila – printr-un proces de ‘normalizare’ (orice lucru des intalnit devine ‘normal’, adica acceptabil), cu atat mai mult cu cat o parte din ea a fost folosita pentru infiintarea Antenelor iar o alta parte pentru fundatia Mereu Aproape si pentru burse de studiu.

Iar pentru oamenii de rand, adica pentru cei care i-au scandat numele in piata si care nu dau atentie sofisticariilor ideologice, faptele sunt hotaratoare.
– ‘A facut televiziunea la care ne uitam? Si care a fost singura care i-a tinut piept lui Basescu pe vremea cand ne taia pensiile si inchidea spitalele?’
– ‘S-a imbogatit pe seama statului? Si care dintre bogatasii de astazi nu a facut chestia asta? Macar asta vad ca tine cu ‘noi’.’

Si uite-asa in ochii unora dintre concetatenii nostri Voiculescu a inceput sa capete un aer daca nu de haiduc autentic atunci macar de personaj tragic care a ajuns la puscarie nu atat pentru faptele sale cat, mai ales, pentru indrazneala sa de a se certa, la cutite, cu Basescu.

Logica pe care se bazeaza acestia fiind simpla. Ei nu neaga furturile lui Voiculescu, nu sunt naivi. Pur si simplu se intreaba ‘Bine, si restul celor care au furat de ce nu sunt in puscarie? De ce pe vremea lui Basescu au fost ‘saltati’ mai ales cei din tabara ‘cealalta’?
Asta in conditiile in care pentru foarte multi dintre romani a fura de la stat nu e chiar atat de reprobabil ca a fura de la o persoana fizica. N-am sa intru in amanunte, asta este o stare de spirit caracteristica pentru societatile care au trait multa vreme sub regimuri dictatoriale, unde statul este un dusman si nu un partener.

Greu de contracarat asa ceva, doar cu argumente de natura ideologica si mai ales in situatia in care interlocutorii nu sunt sensibili la argumente de genul acesta.

Pana la urma problema reala nu este Voiculescu in sine ci modul in care ne raportam noi la Voiculestii din jurul nostru. Si, impreuna, la stat.

Sau poate ca da?!?

Povestea asta cu evacuarea Antenelor incepe sa devina un fel de test cu turnesol.

E adevarat ca cei de la Antene au contribuit decisiv la incingerea atmosferei din media – nu stiu cati dintre voi tin minte cu cata ‘lipsa de eleganta’ dadeau pe post cifrele audientelor si ce misto faceau de ceilalti – dar nu cred ca asta este un motiv suficient pentru  valul de satisfactie care se simte prin redactiile multora dintre televiziunile concurente.

E la fel de adevarat ca exact acelasi tip de indarjire domneste si printre multi dintre cei ‘de-acasa’ – asta ca sa folosesc un termen ‘drag’ specialistilor din marketingul de media.
O parte dintre spectatorii fideli uneia dintre parti sunt aproape gata sa se repeada la beregata celor din tabara adversa – si asta este valabil pentru ambele tabere.
Daca vreti sa va convingeti deschideti orice pagina de pe Internet care are cat de cat de a face cu subiectul asta si cititi cateva dintre comentarii…

Explicatia?

Simplu.
Unii duc ‘divide et impera’ pina aproape de ultima consecinta iar ceilalti – adica noi – se lasa manipulati.
Prea multe dintre televiziuni au devenit ‘portavoci’ si prea putini dintre spectatori si-au facut publica nemultumirea fata de actuala stare de fapt.

Poate ca dupa ce corbii se vor fi chiorat suficient unii pe ceilalti ne va veni mintea la cap, tuturor, si vom reveni fiecare la ce avem de facut.

Televiziunile sa informeze in mod cat mai onest iar spectatorii sa foloseasca in mod judicios telecomenzile. Si creierele din dotare, bineinteles!
Adica sa aleaga.

Sunt naiv?
Nu cred.
Si asta pentru ca alternativa este groaznica!

Mai bine spus nu-mi mai place.

A fost o vreme cand ma uitam la cateva dintre emisiunile lor.
La Mircea Badea, de exemplu. La inceput era interesant. Obraznic, proaspat. Obraznicia a ramas numai ca de vreo cativa ani incoace se cam repeta. Asa ca …

Singura lor emisiune care merita atentie in continuare este “In Premiera” cu Carmen Avram. De fapt aceasta este emisiunea lor fanion, cea care castiga premii internationale si care i-a facut cunoscuti peste hotare.

In rest… s-au coborat si ei la stilul tabloidizant care face ‘breaking news’ din orice si unde la ordinea zilei sunt exagerarile si can-canurile.

Dar faptul ca au coborat stacheta nu inseamna ca trebuie desfiintati. Ci doar ca noi, spectatorii, nu pierdem nimic daca nu ne mai uitam la emisiunile lor.

N-am sa ma apuc sa discut acum despre actiunea ANAF-ului sau daca interventia Senatului reprezinta o imixtiune, sau nu, in mersul justitiei.

Ce ma intereseaza pe mine este reactia publicului.

Care, din nou, s-a lasat impartit in tabere. Atat de distantate incat nici nu-si mai vorbesc intre ele. Ba chiar unii isi retrag like-rile date lui Iohannis pe Facebook pentru ca a indraznit sa spuna ca nu este de acord cu evacuarea fortata.

N-am sa va ‘plictisesc’ acum cu ‘libertatea de expresie este esenta democratiei’ si cu ‘actul de justitie s-a incheiat atunci cand cladirea a intrat in posesia statului iar ce se intampla in continuare are de-a face doar cu modul in care niste functionari gestioneaza aceste proprietati in numele nostru’.

Am sa va intreb insa cat mai avem de gand sa ne lasam manipulati?
Impartiti in gasti pentru a fi dusi de nas cu si mai multa usurinta?

Chiar asa? Doar Moise Guran s-a prins ca victimizarea Antenelor poate fi extrem de folositoare pentru unii si extrem de nociva pentru ceilalti? Doar Patrick Andre de Hillerin a avut curajul sa ne spuna ca nu e bine sa ne bucuram de raul altora?

Si totusi dracul nu este chiar atat de negru.

Sunt multi cei care nu se lasa orbiti.

Presedintele Tarii, primul ministru, presedintele Senatului, ziaristii pe care i-am mentionat deja precum si inca multi altii. Nu doar ziaristi.

Si inca ceva. Foarte multa lume ii atribuie lui Basescu ‘meritul’ de a fi bagat zazanie in clasa politica romaneasca. Din pacate fenomenul a inceput mult mai devreme. ‘Meritul’ acesta nu ii apartine, in nici un caz, in totalitate.
Mai tineti minte Mineriadele? Manifestatiile si contra-manifestatiile din 1990-1991?
‘Noi muncim, Nu gandim’ si ‘Moarte Intelectualilor’?

Poate ca, sub valurile facute de ‘agitatorii’ de profesie, oamenii care conteaza, adica poporul, au inceput sa isi dea seama ca nu are rost sa astepte ca politicienii sa-si faca datoria singuri. Ca acestia trebuiesc impinsi de la spate.
Asa cum a facut multimea indignata de ce s-a intamplat in ‘Colectiv’.

Si uite ca cei aflati astazi ‘in fruntea bucatelor’ nu mai afiseaza nepasarea suficienta cu care ne obisnuisem pe vremurile lui Nastase si ale lui Basescu.

Daca vom continua sa stam cu ochii pe ei, lucrurile vor merge din ce in ce mai bine.
Bineinteles, cu conditia ca pana atunci noi sa nu ne luam, unii pe altii, de beregata.

Adoptarea acestei legi a impartit România in două tabere si a determinat Banca Centrala Europeana sa ne trimita un aviz extrem de ciudat dar care lamureste multe.

Unii se bucura ca in sfarsit cineva le-a dat peste nas bancilor, bancile – sau mai bine spus bancherii si actionarii – spumega de furie iar cei de la UE nu prea stiu pe unde sa mai scoata camasa.

Treburile nu sunt totusi chiar atat de complicate.

Pe vremea cand toata lumea era plina de sperante bancile au dat o gramada de credite cu garantie imobiliara iar „consumatorii” s-au angajat voiosi sa le plateasca. Bancile isi facusera calculul ca nu pot sa piarda – doar ele insele facusera evaluarile cu privire la bunurile puse sub ipoteca. In plus exista si prevederea ca atunci cand executarea garantiei nu acopera valoarea datoriei banca se poate indrepta asupra altor bunuri ale debitorului sau chiar asupra veniturilor sale viitoare. Iar clientii nu fusesera atenti la amanunte de genul asta.

Dupa criza situatia a devenit paradoxala. Oamenii s-au trezit ca au de platit rate enorme pentru o proprietate care valoreaza jumatate din pretul platit pe ea cu doar cativa ani inainte dar bancile inca nu aveau prea mari probleme. Toti cei care mai aveau slujbe – adica majoritatea debitorilor – au continuat sa plateasca ratele pentru ca nu aveau alta alternativa. Daca s-ar fi oprit banca le-ar fi luat casa – pe care ar fi vandut-o la un pret ridicol de mic – iar ei tot ar fi trebuit sa plateasca restul datoriei. In plus fata de chiria pentru noua locuinta.

In situatia asta nenea Parlamentul European de mana cu nenea Consiliul Europei s-au gandit ca macar de acum in colo sa ii protejeze pe consumatorii europeni de credite. Asa ca au emis Directiva 2014/17/UE. 50 de pagini din care rezulta ca incepand cu data de 21 martie 2016 contractele de credit ipotecar incheiate in Europa sa semene cu cele din America. Adica datoria sa fie stinsa in intregime atunci cand imobilul care face obiectul ipotecii intra in posesia bancii.

Parlamentarii romani au facut un pas mai departe si au prevazut in noua lege posibilitatea ca si cei care au incheiat contracte de credit inainte de aceasta data sa poata iesi din ele prin aceiasi metoda.

Din momentul acesta „formalistii” au sarit in sus. Cum se poate ca statul sa intervina legislativ intr-un contract deja incheiat, de comun acord, intre doua parti?
Cum se poate ca un act legislativ sa aibe efecte in mod retroactiv?

Pai hai sa o luam altfel.
Atunci cand a fost incheiat contractul banca a fost cea care a trimis un evaluator la fata locului si tot ea a stabilit cat din valoarea stabilita de acel evaluator va fi luata in calcul la stabilirea ipotecii.
Acea valoare nu face si ea parte din contract? De ce acum, cand debitorul nu mai poate – sau nu mai vrea, pentru ca nu mai are nici un sens din punct de vedere „economic” – sa ramburseze creditul nu se mai face in nici un fel vorbire despre acea „valoare”?
Nu este si asta o forma de modificare, chiar daca implicita, a contractului?
A manifestarii de incredere reciproca dintre parti?

Adica banca are voie sa spuna „pardon, am gresit” dar clientul nu?

Sincer sa fiu, inteleg foarte bine temerile bancherilor.
Si pe cele ale Bancii Centrale Europene.
Ba chiar si pe cele ale proprietarilor de case – daca legea va intra in vigoare in forma actuala preturile vor mai scadea, cel putin pe termen scurt.

Numai ca lucrurile trebuie lamurite repede.
Daca am inteles ca principiul dupa care au functionat lucrurile pana acum nu a fost bun – si asta este foarte clar, inclusiv din directiva citata mai sus – atunci situatia trebuie remediata pentru toti, nu doar pentru viitor.

Sau poate ca la asta se refera cei care vorbesc cu atata patima despre „hazardul moral”?
La faptul ca daca situatia nu se reglementeaza repede lumea isi va pierde de tot increderea in sistemul bancar?

2-capsunari

Abia ce a fost promulgata legea votului prin corespondenta ca au si inceput sa umble pe net tot felul de mesaje care exprima nemultumirea unora dintre cei ce au ramas sa manance ‘salam cu soia’ fata de posibilitatea ca si cei care ‘au fugit’ sa isi exprime optiunile in ceea ce priveste viitorul Romaniei.

O parte dintre argumente, bineinteles ca mult mai frumos ambalate decat am facut-o eu, se regasesc intr-un articol aparut nu demult in Deutsche Welle si datorat lui Horatiu Pepine: Votul de la distanta si natiunea extrateritoriala”.
Cele mai uzuale dintre ele sunt grupate in doua categorii.
Una de natura ‘tehnica’ – cica nu se poate asigura confidentialitatea votului si certitudinea ca cel care exercita votul este chiar persoana care ar avea dreptul sa o faca.
Si o alta de natura morala – ce treaba are ‘el’, de acolo, sa ne hotarasca ‘noua’ destinul. Aici.

Cu alte cuvinte ‘tehnicienii’ se opun idei de vot prin corespondenta, sau chiar electronic, pentru ca s-ar putea ca unii sa ‘vanda’ buletinele de vot. Sau sa accepte ca cineva sa li se uite peste umar atunci cand voteaza.
Teoretic au dreptate.
Practic e echivalent cu a banui ca o proportie semnificativa din electorat ar fi dispusa sa faca asa ceva. Se poate, cine stie…
Totusi nu prea imi vine a crede ca o operatiune care ar aduna un numar semnificativ de voturi in felul asta ar ramane ne-sesizata.

In ceea ce priveste argumentul moral… Aici treburile sunt putin mai complicate. “Cei care s-au exprimat într-o formă sau alta, par să ignore faptul că numai românii au pretenția de a vota masiv din țări străine. Toți ceilalți europeni fie se întorc acasă în ziua votului, fie își vor fi pierdut între timp dreptul de vot.”
Prima natiune moderna care a (re)introdus ideea de democratie in Europa a fost Anglia iar principiul care a stat la baza demersului a fost ca regele sa nu poata impune impozite fara acceptul celor care urmeaza sa le plateasca. Acest principiu continua sa functioneze si in zilele noastre. Se organizeaza alegeri locale – care determina cum vor fi cheltuite taxele stranse la nivel local, alegeri nationale – guvern si taxe la nivel national, ba chiar si alegeri pentru Parlamentul European.
Ei bine, exista o tendinta prin vestul continentului ca la nivel local sa voteze toti cei care au resedinta intr-o anumita localitate, fara sa conteze cetatenia. Locuiesti legal, adica platesti taxe, in localitatea respectiva? Votezi. Si gata.
Largind putin perspectiva nu putem sa nu observam ca marea majoritate a Romanilor care ‘au pretentia de a vota masiv din tari straine’ au o stransa legatura cu tara. Au proprietati aici – si platesc taxe pentru ele, trimit gramezi de bani rudelor ramase in tara, vin aici de doua, trei ori pe an… Foarte multi dintre ei chiar planuiesc sa se intoarca pentru a-si cheltui aici pensiile pe care  le vor primi ‘de-acolo’.
In situatia asta ‘pretentia’ lor nu mai pare chiar atat de exagerata…

Iar toata discutia cade in derizoriu in momentul in care intelegem ca tot razboiul asta se poarta pentru 2 locuri in Senat si 4 in Camera.

Sau poate ca tocmai de asta a fost starnit tot ‘scandalul’ asta? Ca sa nu se prinda oamenii ca legea este foarte frumoasa dar ca de fapt nu are mare importanta cate voturi vor fi exprimate in afara granitelor atunci cand vine vorba despre alegerile parlamentare?