‘Frate, frate, dar brânza-i pe bani.’ Corect, doar că zicala asta e valabilă cu precădere printre ciobani!
Filozofie de doi bani, trasă cu urechea printre jucătorii de șah din Cișmigiul anilor ’70. 1970!
Până la urmă, moșul ăla avea dreptate… Obsesia asta pentru bani, care ne terfelește tuturor mințile, este doar un simptom. Dovada faptului că ăsta a rămas singurul lucru pe care îl mai avem în comun. Că ne-am transformat, aproape toți, în ‘ciobani’.
Am devenit un fel de fluturi. Atrași de flacăra lămpii! Incapabili să mai vedem altceva. Incapabili să mai înțelegem că tocmai flacăra aia e pe cale să ne ardă sufletele. La propriu!
Sunt agnostic. Când spun că flacăra ne va arde sufletele, mă refer la ‘aripi’. Fluturii zboară cu ajutorul aripilor. Oamenii zboară cu ajutorul sufletelor lor! Cei care știu să și le apere. De flăcări!
Fluturii zboară din instinct. Oamenii învață unii de la alții. Cum să zboare. Și, mai ales, încotro să zboare!
Fără suflet, oamenii nu pot zbura. Fără o minte ‘trează’, zburătorul se va trezi foarte repede cu sufletul ars. Iadul, cu flăcările sale, este aici. Îl construim împreună. Fiecare dintre noi.
Dacă stai strâmb și aduni, rezultă că am avut mare noroc…
Am să mă refer doar la ultimii 35 de ani.
N-am avut parte de leadership. Cei mai mulți dintre ei n-au avut stofă iar pe singurul care are – n-a murit încă – n-am fost în stare să-l apreciem la justa valoare. Și, împreună, să facem mai mult din ce era de făcut la momentul respectiv. Despre Emil Constantinescu e vorba în propoziția asta.
Dacă tot n-am avut parte de leadership, mare parte dintre noi am aplicat cu entuziasm regula „Las’că merge și așa”. Și a tot mers… Am tot mers dar încă nu suntem unde am putea fi putut ajunge.
Dacă tot n-am avut pare de leadership, ne-am văzut fiecare de parcela lui, fiecare după cum a avut noroc. Și ne-am furat singuri căciula. La început de tot, ne-am furat căciulile direct. Ne-am țepuit unii pe alții. Mai apoi, ăia conectați au început să mulgă bugetul de stat iar mare parte dintre ceilalți hoți au plecat să fure căciuli din țările calde. Care nu erau mâncate de molii, precum căciulile autohtone. Acum, de când cu fondurile europene, ăi mai pricepuți au pus mână de la mână și s-au înfruptat din ele. Până la urmă, nici măcar nu contează. Tot căciula noastră era. Indiferent de proveniența banilor…
Doar că așa am fost învățati. Timp de aproape 50 de ani – 1948 până în 1989 – România a funcționat după principiul „noi și statul”. Noi, adică fiecare dintre noi, aveam bruma de proprietate individuală care ne era îngăduită de stat iar „noi, poporul” – adică statul comunist, reprezentat de către „cel mai iubit fiu al poporului” – avea tot restul. Dacă furai de la cineva, persoană fizică, cunoscuții te considerau hoț. Dacă furai de la stat, cunoscuții te considerau „negustor cinstit”. Adică băiat deștept.
Obiceiurile astea au fost translatate și în noua orânduire. Încă n-am înțeles că orice furt, chiar și cel de la stat, are consecințe pentru întreaga comunitate. Toți avem de suferit dacă și atâta vreme cât autostrăzile noastre sunt mai scumpe și mai proaste decât autostrăzile lor. Dacă și atâta vreme fondurile din care ar trebui să fie construite spitale sunt irosite pe… Și așa mai departe.
Și de ce spun că am avut noroc? Pentru că nu știu cum se face dar o ducem mai bine decât vecinii noștri imediați. Plecați și ei de pe aceiași linie de start.
În orice caz, concluzia e că ne-am dezvoltat – atât cât am făcut-o – ‘împotrivă’. În ciuda celor care au fost ‘la butoane’. În ciuda proastelor noaste obiceiuri…
Și ce-i cu poza de sub titlu? O clădire renovată din bani publici – ploua și n-am avut chef de investigații mai amănunțite, e doar un exemplu, pancarta poate fi consultată la nevoie – care are nevoie deja de o nouă renovare. Renovare, nu cosmetizare…
Ca să nu-mi aud vorbe. Am spus mai sus „mare parte dintre ceilalți hoți au plecat să fure căciuli din țările calde”. Aici este vorba doar despre aceia dintre hoții care au ales să-și pună în valoare aptitudinile ‘printre străini’. Cea mai mare parte dintre conaționalii noștri din diaspora au plecat la muncă. La muncă grea și serioasă. Banii trimiși de ei în țară au consolidat bugetul și au permis hoților rămași în țară să-și facă mendrele în continuare.
Se întâmplă lucruri. În jurul nostru. Care ne afectează pe noi. Unele dintre aceste lucruri ‘ni se întâmplă’ – adică sunt inițiate ‘din afara puterii noastre de decizie’ – iar pe altele ni le facem cu mâna noastră. La primele putem doar să reacționăm. Așa cum reacționăm după o furtună sau după un cutremur. Pe cele pe care ni le facem cu mâna noastră putem să le gândim mai bine.
Vă încurajez să citiți postarea domnului Crin Antonescu. Este foarte interesantă. Și conține multe bucăți de adevăr. Tot așa cum spusele domnului George Simion conțin și ele bucăți mari de adevăr… Doar că adevărul nu funcționeză pe bucăți!
Căutând ‘cheile de boltă’ reușim să ne descurcăm, să facem ordine, printre bucățile parțiale de adevăr. „Petrov contra Georgescu” și „Te agresez sexual scroafo”
În cazul domnului George Simion, lucrurile sunt relativ simple. S-a demascat singur. Indiferent de cât de multă dreptate are atunci când vorbește despre corupția care ne ține pe loc, ar fi o formă de sinucidere colectivă să ne punem speranța în cineva care poate pronunța asemenea cuvinte precum cele de mai sus. Care se poate comporta în diverse contexte publice în modul în care s-a comportat domnul Simion de-a lungul timpului.
Ajungem la „Petrov contra Georgescu” Din estimările mele, Antonescu are, într-un fel, dreptate. Avem de a face cu o formă de război civil. Între două dintre aripile ‘sistemului’. Una mai veche, aflată la butoane de 35 de ani, și lupii tineri. Care, simțind finalul – precum Iliescu, Brucan și restul găștii care a inventat FSN-ul, încearcă să facă și ei ce a mai fost făcut odată. Să schimbe sistemul actual cu sistemul lor. Adică să păstreze sistemul dar să se cațere ei la butoane.
Doar că aici avem de a face cu o mică-mare diferență.
Acțiunea lui Iliescu et. comp. a fost benefică. Pentru toți. Chiar dacă el și gașca lui au avut cel mai mult de câștigat, noi – restul – am beneficiat din plin de schimbare. Cei mai mulți, cel puțin din punct de vedere statistic. Adică nu toți, așa cum ar fi fost normal. Sustenabil, că tot e la modă termenul. Mai mult, revoluția din 1989 a avut succes pentru ca a fost susținută de popor. Toată lumea, inclusiv activul de partid, era atât de exasperată de cele ce se întâmplau încât schimbarea a fost fulgerătoare. Nu suficient de adâncă, nu suficient de cuprinzătoare, dar fulgerătoare!
Tocmai pentru că toată lumea avea de câștigat și doar câțiva nomenclaturiști aveau ceva de pierdut.
Acuma, în zilele noastre, situația e la fel de simplă. Doar mai greu de văzut…
Petrov, cu abilitatea sa de a vedea de unde bate vântul, s-a poziționat corect. Bine, asta nu-i scade ‘meritele anterioare’… Faptul că își vede interesul nu înseamnă că merită să i se șteargă păcatele, și nu sunt puține, deja comise…
Cei mai mulți dintre noi, statistic vorbind, ar avea de pierdut dacă gașca lupilor tineri ar reuși să ajungă la butoane. Faptul că prea mulți dintre noi – cei care n-au ieșit la vot la primul tur – încă n-au înțeles chestia asta… nu schimbă cu nimic situația. Dacă vrem să păstrăm ce e bun din ce avem deja, e nevoie să facem alegeri clare.
Acum este nevoie să introduc conceptul de ‘framing’. O chestie psihologică, folosită în negociere. Formulezi problema în termeni favorabili concluziei la care vrei să ajungi, producând confuzie în mintea celui cu care negociezi.
Vorbeam mai sus de nevoia unei decizii clare. În condițiile în care problema fusese deja formulată de Antonescu. „Petrov contra Georgescu”.
Adică ‘am de ales între un securist și un produs secundar al aceleiași securități?!? Mai bine stau acasă…’
Nu-i chiar așa! Petrov este, de data asta, de partea bună a baricadei pentru că îi convine. Lui! Dar asta nu-i descalifică pe toți ceilalți care sunt pe partea noastră a baricadei. Faptul că securistul Petrov este unde este nu ne face securiști pe toți cei care suntem tot aici!
În schimb, dacă prea mulți dintre noi vor sta acasă în loc să voteze Nicușor Dan, s-ar putea ca data viitoare să nu mai aibe greutate voturile nici unuia dintre noi. Vecinii noștri unguri voteaza de vreo 10 ani încoace și tot Orban iese… Asta în timp ce ungurii de rând o duc din ce în ce mai rău! Chiar vrem să punem în aplicare „multe din pozițiile lui Viktor Orban”? Așa cum ne propune domnul George Simion? Având în vedere consecințele?
Nu știu cu ce arme se va lupta în cel de al treilea război mondial, știu doar că în cel de al patrulea vor fi folosite ciomegele. Albert Einstein
“Studiu marca Frappe Digital, efectuat în aprilie 2025 pe un eșantion de 1077 persoane, reprezentativ pentru populația cu vârste între 18 și 65 de ani din mediul urban din România.”
Hai s-o luam altfel. Regimul lui Ceaușescu – care nu mai era de mult comunist, doar dictatorial – s-a prăbușit ca oricare altă dictatură. Din cauza greșelilor acumulate. Din cauza incapacității sistemice a oricărei dictaturi de a se adapta în mod eficient la schimbare. De fiecare dată când încearcă să rezolve o problemă, dictaturile ‘cheltuie’ mai multe resurse decât își permit. Decât pot genera…
Unii dintre ‘vizionarii timpului lor’ – Iliescu, Brucan și alții – s-au prins despre ce urma să se întâmple. S-au organizat și au așteptat să se coacă buboiul. Și când acesta a ajuns la maturitate, când mămăliga a explodat, ei erau pregătiți. Au luat puterea și s-au bucurat de roadele prevederii lor. Noi, restul, am primit firimiturile de la masa lor. O ducem mult mai bine decât pe vremea lui Pingelică dar mult mai prost decât am fi putut trăi dacă lucrurile mergeau așa cum ar fi trebuit să meargă. Natural, cu picul ăla de corupție ținută în frâu care este inevitabil în orice societate liberă și deschisă. Așa, cu ‘sistemul’ mufat la toate traseele de bani publici, am fost în situația lui Sisif. Urcam un bolovan pe munte în timp ce un uliu ne mânca ficații!
Situația seamănă foarte bine cu cea de la sfărșitul erei Pingelică. ‘Sistemul’ s-a osificat. Sistemul de Pile, Cunoștințe și Relații inițiat pe vremea FSN-ului și rafinat de urmașii acestuia. Osificat fiind, sistemul – adică cei care îl populează și beneficiază de pe urma lui – face din ce în ce mai multe greșeli. Și consumă din ce în ce mai multe resurse, fără să mai rezolve problemele. Oamenii, din ce în mai mulți dintre ei, sunt din ce în ce mai exasperați.
‘Unii’ s-au prins. S-au organizat. Și au încercat să facă ce au făcut feseniștii acum 35 de ani. Să se folosească de mânia proletară, cât se poate de justificată, pentru a se cocoța ei la putere. Să dea jos ‘sistemul’ de până acum pentru a-l instala pe al lor. Necazurile cu care ne confruntăm, corupția sistemică, nu este – încă – imputabilă doar ‘suveraniștilor’. Deocamdată, suveraniștii vor doar să profite de nemulțumirea produsă de consecințele corupției sistemice. De cât de nasoală pare situația atunci cât de uiți la ea dintr-un anumit punct de vedere. Prin ochii celor care n-au beneficiat în justă măsură de pe urma schimbărilor care au avut loc în ultimii 35 de ani.
Ce vreau să spun cu chestia asta? Vom alege un președinte. Sper că pe Nicușor Dan. Prestația lui George Simion ‘sugerează’ cât se poate de apăsat că nu are ce căuta pe coridoarele puterii. După care va trebui să ne apucăm de treabă. Iar dacă nu vom reuși să-i cernem dintre noi pe corupători, la următoarele alegeri furia populară ne va mătura, pe toți, sub covorul istoriei.
Am tot căutat vinovați. Și am ajuns unde suntem acum. Poate ar fi cazul să facem ceva pe chestia asta.
Ce s-a întâmplat:
3,9 milioane de oameni și-au pus speranțele într-un anumit om. Asta după ce respectivul candidat a făcut o serie de promisiuni. Care promisiuni par a fi cel puțin nerealiste pentru o altă parte semnificativă din același corp electoral. 41% dintre cei care au votat au declarat cât se poate de apăsat: ‘Trebuie scăpăm odată de ăștia!’ Cel puțin 80% din întreaga populație – estimare personală – este de acord cu declarația celor 41%. Și atunci?!?
Fapte și numere.
Toți o ducem mai bine acum decât în urmă cu 35 de ani. Cel puțin din punct de vedere statistic. Lauda de sine a devenit ceva obișnuit. O facem în mod firesc, fără măcar să ne dăm seama. Mare parte din bunăstarea unora a fost obținută prin sifonarea de resurse. De la stat sau de la privați. Bună-stare pe care respectivii și-o etalează fără nici un fel de reținere. Asumându-și întregul merit, fără a recunoaște faptul că au putut obține aceste rezultate doar în actuala configurație social politică. Economie capitalistă de piață guvernată in mod apropiat de standardul democrat-liberal. Statul – adică mecanismul de auto-reglaj al societății – nu funcționează încă în mod satisfăcător. Mulți dintre cei care ar trebui să-și dea seama ce se întâmplă și să-i avertizeze pe ceilalți se comportă de parcă ei n-ar trăi tot în țara asta. De parcă ei ar fi imuni la consecințele lucrurilor despre care vorbesc ‘neutru’. Jumătate dintre cei care ar fi putut spune ceva n-au exprimat nici o părere. Adică jumătate dintre cei care urmează să trăiască consecințele deciziilor care sunt adoptate zilele astea se comportă de parcă lor nu le-ar păsa. De viitorul lor…. Cei 3,9 milioane care au votat grupat reprezintă mai puțin de un sfert dintre cei cu drept de vot!
‘Și care e legătura dintre Simion/Georgescu și frații Tate?!?‘
Exasperarea publicurilor lor țintă!
Să fie foarte clar. Frații Tate se adresează unui anumit tip de oameni iar alde Simion și Georgescu unui alt tip de oameni. Există totuși câteva puncte comune între cele două fenomene sociale.
‘Masculii’ dispuși să trăiască în lumea fraților Tate și cetățenii dispuși să-i urmeze pe Simion și Georgescu au trei lucruri în comun: ‘Nu se simt bine’. Au găsit pe cineva care pretinde că face ceva pentru ei. Sau în numele lor. În timp ce restul societății, încă majoritar, nu face nimic pe chestia asta. De parcă nu în capul lor urmează să se spargă oalele… Exasperații simt că nu mai au nimic de pierdut, majoritatea are totul de pierdut!
Situația seamănă foarte bine, din punct de vedere psiho-social, cu toate celelalte contexte pre-revoluționare din istorie. Dacă Marx considera revoluțiile ca fiind pași hotărâți spre un viitor determinat în mod logic de niște actori raționali, realitatea istorică ne arată că schimbările revoluționare au fost niște sughițuri exasperate ale unor societăți aflate în impas. Faptele în urma cărora puterea a fost preluată de către fasciști în Italia și de naziști în Germania au fost la fel de revoluționare precum cele puse la cale de bolșevicii lui Lenin și de comuniștii lui Mao. Iar teroarea instaurată de Robespierre pentru a duce la ‘bun sfârșit’ țelurile declarate de cei care au pus la cale Revoluția Franceză a fost identică cu toate celelalte regimuri de teroare instaurate vreodată.
‘Dar nu poți să compari ce fac frații Tate cu ce fac alde Simion și Georgescu!‘
Pe mine nu mă interesează ce fac Tate, Simion și Georgescu. Hitler, Mussolini, Lenin, Mao și Putin. Saccharomyces cerevisiae, adică drojdia de bere, a fermentat vinul și a crescut pâinea de când s-au apucat străbunii noștri de agricultură… Pasteur doar a descoperit-o și i-a numele! Pe mine mă interesează doar când o să ne dăm noi seama că prea multă frustrare acumulată în organismul social duce inevitabil la zvârcoliri ale istoriei! Când o să ne dăm seama că indivizi dispuși să folosească exasperarea celorlalți în folosul lor propriu sunt pe toate drumurile! Așteaptă condițiile potrivite… precum drojdiile sălbatice care fermentează ‘vinul de țară’!
Și, într-adevăr, Tate nu pot fi comparați cu Simion/Georgescu. Tate au pus de un cult – precum Biserica Unificarii, de exemplu – în timp ce alde Simion/Georgescu vor să se pună în fruntea unui organism politic de dimensiune statală. Singurul lucru pe care îl au în comun este materia primă cu care lucrează. Frustrarea celor care îi urmează și indiferența pasivă a celor care urmează să suporte consecințele.
‘Exasperarea tâmpește…‘
Am început prin a arăta cum am ajuns aici. Am tot căutat vinovați în loc să vedem ce avem de făcut. Am tot dat vina pe oamenii despre care am considerat că n-au făcut ce trebuia. După care ne-am pus speranțele în alți oameni. Care promiteau mai frumos… Tot ce există în țara asta a fost făcut de noi. De la blocurile ridicate, de noi, ‘pe vremea lui Ceaușecu’, până la autostrăzile pe care mergem acum în Austria și Germania. Frustrarea celor care își pun speranțele în promisiunile fluturate de Tate, Simion și Georgescu este, și ea, o consecință a lucrurilor întâmplate în timpul vieții noastre. Frustrarea acestor oameni nu a apărut din senin. Ei nu trăiesc în pustiu. În ‘altă parte’. Oamenii aceștia trăiesc printre și împreună cu noi! Frustrarea despre care vorbim, împărtășită și de noi, este o consecință a modului în care trăim. Cu toții. Împreună.
De ce au ales oamenii aceștia, vecinii noștri, să-și manifeste frustrarea în acest mod? Neproductiv, după cum credem noi… Poate pentru că noi i-am împins într-un colț? Poate pentru că noi nu-i vedem? Poate pentru că-i considerăm tâmpiți și nu-i băgăm în seamă? Pentru că le-am permis unor băgători de bețe prin gard să ne dezbine? Să ne convingă, pe ‘noi’, că ‘ei’ sunt proști și pe ‘ei’ că ‘noi’ suntem ticăloși? Că și ‘noi’ suntem o parte a ‘sistemului’? Cu justificarea că ‘noi’ am câștigat mai mult decât ‘ei’ de pe urma existenței sistemului!
Mai demult am auzit o ‘fabulă’ atribuită unui grangur psd-ist. Cică nu știu cine și-a pierdut, la început, influența și apoi poziția în partid pentru că nu ‘a-nvățat tabla-mpărțirii’. Pentru că ‘a ținut totul pentru el’…
O constatare. Dacă o consideri din punctul ăsta de vedere.
Sau o normalizare. Fenomenul ăla prin care oamenilor ajunge să li se pară normal ca un anumit lucru să se întâmple. Fenomenul ăla prin care anumite lucruri ajung să fie considerate firești. În situația asta, fenomenul prin care oamenilor de rând ajunge să li se pară firesc ca proștii să plătească un bir pentru condiția în care se află.
Și uite-așa ajunge prostia să fie considerată o resursă… De către cei dispuși să o exploateze!
Și uite-așa ajung proștii să fie exploatați. Precum animalele de povară sau precum cernoziomul din Bărăgan.
Și asta în condițiile în care tuturor, inclusiv proștilor, situația începe să le devină din ce în ce mai normală…
Au fost odată ca niciodată doi frați. Vitregi. Bine, nu e foarte clar cât de vitregi sunt, cert este că toată viața lor – acum au împlinit 35 – s-au certat ca chiorii. Bine, la început au fost mai mulți… acum au rămas doar doi… Pe ce se ceartă? Pe ce se ceartă frații de obicei… pe bani!
Au găsit o sursă de bani – două, de fapt, dar legate între ele – și nu prea știu cum să o împartă.
O vreme au supt pe rând. Când unul, când altul. Acum, din cauze obiective, sug amândoi odată!
A, nu… asta nu înseamnă că s-au împăcat… Doar și-au dat arama pe față!
Înțelegerea era așa: Cel care avea controlul sursei de bani, avea obligația să facă lucruri cu banii ăia. Să păstreze o parte pentru el, normal, nu?, dar grosul ar fi trebuit folosit pentru altceva. Pentru lucrurile care chiar trebuiau făcute.
Cel care ar fi trebuit să verifice chestia asta – modul în care sunt cheltuiți banii – a cam dormit în cizme. Altă poveste lungă. Cert este că, după o vreme, ‘adormitul’ dădea semne că urma să se trezească.
Prima măsură luată de cei doi frați a fost să se ia de mână. Ca să controleze mai bine banii ăia. Și au început – de voie, de nevoie – să facă câte ceva din cele promise deja de mult.
Problema lor, a celor doi frați, e că fraierul care trebuia să-i controleze s-a trezit de câteva luni. Bine, nu de tot… Deocamdată e cam grogy… De ce s-a trezit fraierul?
Pentru că rahatul puțea deja prea tare de sub covorul sub care era acuns.
‘Păi dacă controlorul e cât de cât treaz și ‘icebergul’ a devenit deja evident, care mai e problema? De ce mai sunt cei doi frați la butoane?’
Pentru că frații și-au pregătit terenul. Și pentru că și-a băgat și dracu’ coada în toată treaba asta…
După cum v-am spus deja, la început au fost mai mulți frați în cursă. Cei mai mulți au abandonat pe parcurs. Și i-au lăsat pe ăștia doi să se bată între ei. Acuma, când rahatul a ajuns cât casa, cuțitul a ajuns la os iar fraierul e pe cale să se trezească și ceară socoteală, o parte dintre cei care abandonaseră s-au reactivat.
‘Bine, dar ce ce treabă are dracu’ în toată povestea asta?!? Tot ce povestești tu e cât se poate de normal. Așa funcționează democrația. La un moment dat, oamenii se trezesc. Și cer socoteală celor aflați la putere…’
Păi da, asta dacă nu cumva are și ‘dracu’ ‘ vre-un interes în toată chestia asta… Care drac, atunci când vrea să surpe pe cineva, nu dă cu paru’… Își bagă coada! În cazul ăsta, dracu’ și-a adus aminte de, și l-a reactivat, pe unul dintre frații care abandonaseră. Care părea că abandonase… A pompat resurse în el și l-a scos în față! Bine, după cum arată situația la teren, dracu’ nu s-a așteptat să aibă atât de mult succes! În scenariul original, reactivatul ar fi urmat doar să bage zâzanie între cei doi frați principali. Să clatine puțin barca. S-o încetinească. Să-i mai ofere dracului puțin loc de manevră.
Și, mai ales, să arunce un văl pe ochii adormitului. Să-l legene la loc. Să-l zăpăcească de cap. Poate doar-doar nu s-ar trezi de tot…
În situația asta, dracu’ joacă la două capete. La două capete din trei! Dacă rămân cei doi frați, se perpetuează situația cu ‘boală lungă, moarte sigură’. Dacă ajunge la putere cel reactivat de ucigă-l toaca, dracu’ își vede prada cu un pas mai aproape de porțile iadului. Toată chestia – pentru dracu’ dar și pentru cei doi frați – e ca adormitul să nu cumva să se trezească de tot.
Astea două tabere, dracu’ și cei doi frați, sunt în situația „fă-te frate cu dracu’ până treci puntea.”
Adormitul ar face bine să se trezească odată. Cei doi frați ar trebui să se întrebe dacă chiar vor să fie singuri cu dracu’ de partea cealaltă a punții.
Dracu’ și reactivatul nu prea au ce învăța din toate astea. Așa le sunt lor firile. Dar adormitul si cei doi frați ar fi bine să înțeleagă de unde li se trage. Să înțeleagă odată că toate furăciunile alea – făcute de frați și îngăduite, prin neglijență, de către adormit – ajung să se răzbune la un moment dat. Că tocmai furăciunile alea au fost crăpătura prin care și-a bagat dracu’ coada…
Întrebarea e „cine reușește să le spună ăstora că dacă se mai ceartă mult între ei, dacă își mai spun unul altuia ‘prostule’ în loc să-și asculte unul altuia păsurile, îi ia mama dracului?” Pe toți! Înainte de a se termina PNRR-ul…
Țiganii printre care am crescut în Giulești aveau o vorbă. „Nu te hândi în bătătură că-ți intră muștele-n casă!” Adică ‘Ai grijă la ce faci că și tu vei suferi consecințele!’ (Pentru cei nefamiliarizați cu lexicul din mahalalele bucureștene, hândelul – produsul hândirii – este unul dintre cele două personaje din celebra interogație filozofică „De ce trage musca la ‘hândel’?”)
Conștientizarea consecințelor produse de propriile acțiuni asupra propriei sorți este una dintre caracteristicile aristocrației. Aristocrației ca stare de spirit…
După cum am aflat la lecțiile de istorie, aristocrația – ca clasă politică – a dat-o în bară! Și atunci? De unde admirația produsă de orice urmă de ‘comportament aristocratic’? Tocmai din cauza faptului că aristocrații veritabili înțeleseră subtilitățile conceptului de karma. Înțeleseseră că tot ce aveau – de la mâncarea de pe masă până la mătăsurile de pe spinare – trecuse prin mâinile țăranilor care le munceau pământurile. Iar aristocrația – ca organizare socială – a dispărut abia odată cu dispariția legăturii directe dintre aristocrați și pământurile/țăranii lor. Odată cu apariția arendașilor. Din cauza cărora Maria Antoaneta i-a îndemnat pe țăranii morți de foame să mănânce „brioșă”. Din cauza căror arendași – interesați doar de profitul pe termen scurt, Maria Antoaneta – quintesența aristocrației momentului, ajunsese, efectiv, să nu știe pe ce lume trăia!
Suntem deja în fața consecințelor. Consecințele modului în care funcționăm ca societate. Consecințele modului în care este colectat și distribuit bugetul consolidat al Romaniei. Care buget este atât de dezechilibrat încât matușa Europa a zis că ne taie banii de buzunar dacă nu facem un pic de ordine. În ograda proprie, așa cum considerăm noi. Bugetul să fie, cât de cât, echilibrat!
Drept pentru care guvernul a luat măsuri. Care măsuri favorizează partea de colectare și pretind că fac economii pe partea de cheltuieli. Doar că pensiile speciale rămân exagerat de mari – și pot fi cumulate în continuare, între ele și cu un eventual salariu. Nu doar că rămân mari ci rămân pur și simplu. Cum ar fi, de exemplu, ca pensiile speciale agonisite de Buzatu – proaspat arestat cu mita în portbagaj, să fie suspendate odată cu arestarea? Și anulate odată cu eventuala condamnare? Dacă e nevinovat, să-i dea banii înapoi… Cum ar fi ca măsurile de economisire a banilor de la buget să includă și o readucere la normal a numărului de funcții bine plătite din aparatul de stat? Reforma administrativă, simplificarea și comasarea agențiilor care se calca pe picioare, etc., etc…
Si atunci? Ce înțeleg eu din toată tevatura asta? Cei aflați la putere au înțeles – măcar la nivel declarativ, că ‘așa nu se mai poate’. Adică au devenit aristocrați. Au început să înțeleagă că își furau creanga de sub picioare. Și au început să-și dezavueze colegii corupți.
Dar încă nu sunt dispuși să meargă mai departe. Să rezolve cu adevărat problema. Să echilibreze bugetul prin eliminarea căpușelor instituționale.
Adică au devenit aristocrați doar pe jumătate. Conștienți de faptul că acțiunile lor vor avea consecințe, încearcă să prevină aceste consecințe folosind, în paralel, o serie de măsuri populiste. Reduceri de posturi vacante, creșteri de taxe pentru corporatii și pentru cei avuți dar fără să renunțe la prilegiile proprii. Mai ales la privilegiul de a ocupa, ei împreună cu rudele și prietenii lor, tot felul de slujbe plătite gras, și pensionate la fel de gras, din bugetul echilibrat prin creșterea taxelor. Creștere insuficientă de altfel…
Cu alte cuvinte, proaspeții aristocrați se comportă de parcă ar fi luat statul în arendă. Nu-l mai fură pe față. Doar îl căpușează cu acte-n regulă!
Dumnezeu creea țările. La un moment dat Sf. Petre îl întreaba: – Bine, Doamne, în toate țările, ba ai pus numai deșert, ba numai păduri, ba numai petrol, ba numai ape. Dar in țărișoara asta, România, ai pus de toate, și păduri, și ape, și bogății, cum vine asta? – Da, așa este, dar o să vezi ce popor pun acolo…!!!!
Poporul n-are nimic.
Odata plecati in ‘tarile calde’, cei mai multi dintre noi facem fata cu brio tuturor provocarilor.
De ce nu suntem in stare sa facem acelasi lucru aici? La noi acasa?
Pentru ca ‘Dumnezeu’ ne-a plasat la rascruce de vanturi.
Ca sa intelegeti ce vreau sa spun, ganditi-va la diferenta dintre Ardeal si restul Romaniei.
Spatiul de dincolo de munti a fost la adapost. Relativ, bineinteles. Chiar daca a fost sub ocupatie, s-a bucurat de o mult mai mare stabilitate decat cele doua principate ‘exterioare’. Decat spatiul cunoscut sub numele de ‘Vechiul Regat’.
Gospodarul ardelean – de orice nationalitate, isi putea permite sa construiasca case trainice. Stia ca le va putea lasa mostenire copiilor.
Gospodarul moldovean sau muntean stia ca primul lucru pe care trebuia sa-l faca era sa-si ingroape recolta. Ca sa nu i-o fure turcii, tatarii sau arendasii abuzivi. Cum sa construiesti ceva trainic in conditiile in care la fiecare cativa ani iti trecea pragul cate o ‘delegatie’. Turcii, tatarii, muscalii, fonciirea…
Adaugati la toate astea cei 35 de ani petrecuti sub conducere comunista. Cand taranii trebuiau sa fure de pe camp pentru a avea ce da de mancare animalelor. Si cand muncitorii se invatasera sa ia din fabrica tot ce nu se gasea in ‘comertul socialist de stat’. Nici macar pe sub mana…
‘Bine, bine, dar in ultimii 30 de ani? De ce nu ne-am dat pe brazda?!?’
Ne-am dat, cat de cat…
Si ne-am fi dat si ‘mai aproape’ daca am fi avut noroc de niste minti mai luminate pe care sa le punem in fruntea noastra!
Pentru mine, Băsescu are două merite care plutesc pe un ocean de … nu-mi plac cuvintele mirositoare așa că prefer să nu le scriu de-a dreptul.
Ne-a scăpat de Bombonel și a avut curajul să spună o chestie pe care n-am mai auzit-o spusă de cineva aflat la nivelul lui.
Conform principiului ‘fă ce spune popa, nu ce face popa’, am cam avea – ca națiune – ce învăța din cuvintele alea.
“Corupţia ţine atât de sectorul public, cât şi de sectorul privat, iar preşedintele a susţinut că nu mută la nimeni responsabilitatea, dar că aceasta trebuie “împărţită şi asumată”.
Un funcţionar nu poate fi corupt dacă nu există cineva care să dea mită, la fel cum un minister nu poate plăti cu 50% mai mult pentru un contract dacă nu există un consultant care să facă o expertiză în acest sens, a explicat Băsescu.
“Să ieşim din ipocrizie. Dacă există corupţie, singur statul nu poate fi corupt, are un partener. Statul nu poate fi singur neperformant. Are un partener şi acesta este economia privată.””
Că el facea una și spunea pe dos…. Asta știm. Dar uite că la un mandat și jumătate dupa Băsescu, încă n-am învățat mare lucru… Cu toate că el a dat, practic, ‘tot din casa’.
Personajul Băsescu conține o mare doză de tragism. A apărut pe scena politică într-un moment propice. La o răscruce a istoriei. A intrat în forță și destul de spectaculos. Era suficient de ‘om din popor’ pentru a stârni simpatia unei relative majorități.
După care a dat cu mucii-n fasole.
‘Lumea’, mai ales cei care l-au votat, l-ar fi trecut cu vederea pe Petrov. Dar n-au putut din cauza de Udrea. Ar fi trecut, poate, cu vederea si casa din Mihaileanu… Dar scaderea lefurilor si a pensiilor… în vreme de criza… în timp ce primăria capitalei, schimba – sfidător, bordurile…
Ar fi putut intra în istorie pe ușa din față și călare pe un cal alb. Așa… îngroașă rândurile la ‘ce bine ar fi fost dacă’….
nicichiarasa 