Archives for category: alegerile pe care le facem
« Older Entries
Newer Entries »

Progres

May 12, 2025 //
0

Diferența dintre prezent și trecut,
cu condiția ca aceasta să-i convină celui care face evaluarea.
Ce ce promite despre viitor cel ce pretinde să fie recompensat
acum pentru serviciile pe care urmează să le presteze.
Speranțele celor care trebuie să plătească astăzi
pentru cele ce se vor întâmpla mâine.

În iarna lui ’89 Puterea a trecut dintr-o mână într-alta.

În primăvara lui ’90, Puterea i-a chemat pe mineri. Și le-a mulțumit pentru ordinea făcută.

În vara lui 2018, Puterea a pus tunurile cu apă pe protestatarii adunați în Piața Victoriei.

În primăvara lui 2025, înainte de un tur al doilea organizat imediat după o altă Duminică a Orbului, Puterea organizează impecabil o manifestație de sprijin pentru un candidat independent.
După ce, cu câteva zile înainte, aceiași putere organizase, la fel de impecabil și în același loc unde fuseseră bumbăciți protestatarii din 2018, o manifestație în timpul căreia participanții si-au declarat intenția de a rămâne în Europa. Cu toate că nu-i dă nimeni afară…

Revenind la progres, e clar că astăzi e mai bine decât a fost.
Că avem multe de plătit pentru ca mâine să fie și mai bine. Sau măcar să nu fie mai rău…
Și că avem ceva de făcut, noi, dacă vrem ca lucrurile să rămână așa. Adică perfectibile!

Tags , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, Chance, comunicare efectiva, constiinta de sine, cooperare, Cu pielea la bataie, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana

Fiecare la timpul său

May 11, 2025 //
0

Războiul celor două secte.
Petrov contra Georgescu.
Crin Antonescu

Se întâmplă lucruri.
În jurul nostru. Care ne afectează pe noi.
Unele dintre aceste lucruri ‘ni se întâmplă’ – adică sunt inițiate ‘din afara puterii noastre de decizie’ – iar pe altele ni le facem cu mâna noastră.
La primele putem doar să reacționăm. Așa cum reacționăm după o furtună sau după un cutremur. Pe cele pe care ni le facem cu mâna noastră putem să le gândim mai bine.

Vă încurajez să citiți postarea domnului Crin Antonescu. Este foarte interesantă. Și conține multe bucăți de adevăr. Tot așa cum spusele domnului George Simion conțin și ele bucăți mari de adevăr…
Doar că adevărul nu funcționeză pe bucăți!

Căutând ‘cheile de boltă’ reușim să ne descurcăm, să facem ordine, printre bucățile parțiale de adevăr.
„Petrov contra Georgescu” și „Te agresez sexual scroafo”

În cazul domnului George Simion, lucrurile sunt relativ simple. S-a demascat singur. Indiferent de cât de multă dreptate are atunci când vorbește despre corupția care ne ține pe loc, ar fi o formă de sinucidere colectivă să ne punem speranța în cineva care poate pronunța asemenea cuvinte precum cele de mai sus. Care se poate comporta în diverse contexte publice în modul în care s-a comportat domnul Simion de-a lungul timpului.

Ajungem la „Petrov contra Georgescu”
Din estimările mele, Antonescu are, într-un fel, dreptate. Avem de a face cu o formă de război civil. Între două dintre aripile ‘sistemului’. Una mai veche, aflată la butoane de 35 de ani, și lupii tineri. Care, simțind finalul – precum Iliescu, Brucan și restul găștii care a inventat FSN-ul, încearcă să facă și ei ce a mai fost făcut odată. Să schimbe sistemul actual cu sistemul lor. Adică să păstreze sistemul dar să se cațere ei la butoane.

Doar că aici avem de a face cu o mică-mare diferență.

Acțiunea lui Iliescu et. comp. a fost benefică. Pentru toți. Chiar dacă el și gașca lui au avut cel mai mult de câștigat, noi – restul – am beneficiat din plin de schimbare. Cei mai mulți, cel puțin din punct de vedere statistic. Adică nu toți, așa cum ar fi fost normal. Sustenabil, că tot e la modă termenul.
Mai mult, revoluția din 1989 a avut succes pentru ca a fost susținută de popor. Toată lumea, inclusiv activul de partid, era atât de exasperată de cele ce se întâmplau încât schimbarea a fost fulgerătoare. Nu suficient de adâncă, nu suficient de cuprinzătoare, dar fulgerătoare!

Tocmai pentru că toată lumea avea de câștigat și doar câțiva nomenclaturiști aveau ceva de pierdut.

Acuma, în zilele noastre, situația e la fel de simplă.
Doar mai greu de văzut…

Petrov, cu abilitatea sa de a vedea de unde bate vântul, s-a poziționat corect.
Bine, asta nu-i scade ‘meritele anterioare’… Faptul că își vede interesul nu înseamnă că merită să i se șteargă păcatele, și nu sunt puține, deja comise…

Cei mai mulți dintre noi, statistic vorbind, ar avea de pierdut dacă gașca lupilor tineri ar reuși să ajungă la butoane. Faptul că prea mulți dintre noi – cei care n-au ieșit la vot la primul tur – încă n-au înțeles chestia asta… nu schimbă cu nimic situația.
Dacă vrem să păstrăm ce e bun din ce avem deja, e nevoie să facem alegeri clare.

Acum este nevoie să introduc conceptul de ‘framing’. O chestie psihologică, folosită în negociere. Formulezi problema în termeni favorabili concluziei la care vrei să ajungi, producând confuzie în mintea celui cu care negociezi.

Vorbeam mai sus de nevoia unei decizii clare. În condițiile în care problema fusese deja formulată de Antonescu.
„Petrov contra Georgescu”.

Adică ‘am de ales între un securist și un produs secundar al aceleiași securități?!?
Mai bine stau acasă…’

Nu-i chiar așa!
Petrov este, de data asta, de partea bună a baricadei pentru că îi convine. Lui!
Dar asta nu-i descalifică pe toți ceilalți care sunt pe partea noastră a baricadei.
Faptul că securistul Petrov este unde este nu ne face securiști pe toți cei care suntem tot aici!

În schimb, dacă prea mulți dintre noi vor sta acasă în loc să voteze Nicușor Dan, s-ar putea ca data viitoare să nu mai aibe greutate voturile nici unuia dintre noi.
Vecinii noștri unguri voteaza de vreo 10 ani încoace și tot Orban iese… Asta în timp ce ungurii de rând o duc din ce în ce mai rău!
Chiar vrem să punem în aplicare „multe din pozițiile lui Viktor Orban”? Așa cum ne propune domnul George Simion? Având în vedere consecințele?

Tags , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, cadre mentale, comunicare efectiva, constiinta de sine, coruptie, Cu pielea la bataie, In limba Romana

Pas cu pas

May 5, 2025 //
0

Am tot căutat vinovați.
Și am ajuns unde suntem acum.
Poate ar fi cazul să facem ceva pe chestia asta.

Ce s-a întâmplat:

3,9 milioane de oameni și-au pus speranțele într-un anumit om. Asta după ce respectivul candidat a făcut o serie de promisiuni.
Care promisiuni par a fi cel puțin nerealiste pentru o altă parte semnificativă din același corp electoral.
41% dintre cei care au votat au declarat cât se poate de apăsat: ‘Trebuie scăpăm odată de ăștia!’
Cel puțin 80% din întreaga populație – estimare personală – este de acord cu declarația celor 41%.
Și atunci?!?

Fapte și numere.

Toți o ducem mai bine acum decât în urmă cu 35 de ani. Cel puțin din punct de vedere statistic.
Lauda de sine a devenit ceva obișnuit. O facem în mod firesc, fără măcar să ne dăm seama.
Mare parte din bunăstarea unora a fost obținută prin sifonarea de resurse. De la stat sau de la privați.
Bună-stare pe care respectivii și-o etalează fără nici un fel de reținere. Asumându-și întregul merit, fără a recunoaște faptul că au putut obține aceste rezultate doar în actuala configurație social politică. Economie capitalistă de piață guvernată in mod apropiat de standardul democrat-liberal.
Statul – adică mecanismul de auto-reglaj al societății – nu funcționează încă în mod satisfăcător.
Mulți dintre cei care ar trebui să-și dea seama ce se întâmplă și să-i avertizeze pe ceilalți se comportă de parcă ei n-ar trăi tot în țara asta. De parcă ei ar fi imuni la consecințele lucrurilor despre care vorbesc ‘neutru’.
Jumătate dintre cei care ar fi putut spune ceva n-au exprimat nici o părere. Adică jumătate dintre cei care urmează să trăiască consecințele deciziilor care sunt adoptate zilele astea se comportă de parcă lor nu le-ar păsa. De viitorul lor….
Cei 3,9 milioane care au votat grupat reprezintă mai puțin de un sfert dintre cei cu drept de vot!

‘Și care e legătura dintre Simion/Georgescu și frații Tate?!?‘

Exasperarea publicurilor lor țintă!

Să fie foarte clar.
Frații Tate se adresează unui anumit tip de oameni iar alde Simion și Georgescu unui alt tip de oameni.
Există totuși câteva puncte comune între cele două fenomene sociale.

‘Masculii’ dispuși să trăiască în lumea fraților Tate și cetățenii dispuși să-i urmeze pe Simion și Georgescu au trei lucruri în comun:
‘Nu se simt bine’.
Au găsit pe cineva care pretinde că face ceva pentru ei. Sau în numele lor.
În timp ce restul societății, încă majoritar, nu face nimic pe chestia asta. De parcă nu în capul lor urmează să se spargă oalele…
Exasperații simt că nu mai au nimic de pierdut, majoritatea are totul de pierdut!

Situația seamănă foarte bine, din punct de vedere psiho-social, cu toate celelalte contexte pre-revoluționare din istorie.
Dacă Marx considera revoluțiile ca fiind pași hotărâți spre un viitor determinat în mod logic de niște actori raționali, realitatea istorică ne arată că schimbările revoluționare au fost niște sughițuri exasperate ale unor societăți aflate în impas. Faptele în urma cărora puterea a fost preluată de către fasciști în Italia și de naziști în Germania au fost la fel de revoluționare precum cele puse la cale de bolșevicii lui Lenin și de comuniștii lui Mao. Iar teroarea instaurată de Robespierre pentru a duce la ‘bun sfârșit’ țelurile declarate de cei care au pus la cale Revoluția Franceză a fost identică cu toate celelalte regimuri de teroare instaurate vreodată.

‘Dar nu poți să compari ce fac frații Tate cu ce fac alde Simion și Georgescu!‘

Pe mine nu mă interesează ce fac Tate, Simion și Georgescu. Hitler, Mussolini, Lenin, Mao și Putin.
Saccharomyces cerevisiae, adică drojdia de bere, a fermentat vinul și a crescut pâinea de când s-au apucat străbunii noștri de agricultură… Pasteur doar a descoperit-o și i-a numele!
Pe mine mă interesează doar când o să ne dăm noi seama că prea multă frustrare acumulată în organismul social duce inevitabil la zvârcoliri ale istoriei!
Când o să ne dăm seama că indivizi dispuși să folosească exasperarea celorlalți în folosul lor propriu sunt pe toate drumurile! Așteaptă condițiile potrivite… precum drojdiile sălbatice care fermentează ‘vinul de țară’!

Și, într-adevăr, Tate nu pot fi comparați cu Simion/Georgescu.
Tate au pus de un cult – precum Biserica Unificarii, de exemplu – în timp ce alde Simion/Georgescu vor să se pună în fruntea unui organism politic de dimensiune statală.
Singurul lucru pe care îl au în comun este materia primă cu care lucrează.
Frustrarea celor care îi urmează și indiferența pasivă a celor care urmează să suporte consecințele.

‘Exasperarea tâmpește…‘

Am început prin a arăta cum am ajuns aici.
Am tot căutat vinovați în loc să vedem ce avem de făcut.
Am tot dat vina pe oamenii despre care am considerat că n-au făcut ce trebuia. După care ne-am pus speranțele în alți oameni. Care promiteau mai frumos…
Tot ce există în țara asta a fost făcut de noi. De la blocurile ridicate, de noi, ‘pe vremea lui Ceaușecu’, până la autostrăzile pe care mergem acum în Austria și Germania.
Frustrarea celor care își pun speranțele în promisiunile fluturate de Tate, Simion și Georgescu este, și ea, o consecință a lucrurilor întâmplate în timpul vieții noastre.
Frustrarea acestor oameni nu a apărut din senin. Ei nu trăiesc în pustiu. În ‘altă parte’. Oamenii aceștia trăiesc printre și împreună cu noi!
Frustrarea despre care vorbim, împărtășită și de noi, este o consecință a modului în care trăim. Cu toții. Împreună.

De ce au ales oamenii aceștia, vecinii noștri, să-și manifeste frustrarea în acest mod?
Neproductiv, după cum credem noi…
Poate pentru că noi i-am împins într-un colț?
Poate pentru că noi nu-i vedem?
Poate pentru că-i considerăm tâmpiți și nu-i băgăm în seamă?
Pentru că le-am permis unor băgători de bețe prin gard să ne dezbine? Să ne convingă, pe ‘noi’, că ‘ei’ sunt proști și pe ‘ei’ că ‘noi’ suntem ticăloși? Că și ‘noi’ suntem o parte a ‘sistemului’?
Cu justificarea că ‘noi’ am câștigat mai mult decât ‘ei’ de pe urma existenței sistemului!

Mai demult am auzit o ‘fabulă’ atribuită unui grangur psd-ist. Cică nu știu cine și-a pierdut, la început, influența și apoi poziția în partid pentru că nu ‘a-nvățat tabla-mpărțirii’. Pentru că ‘a ținut totul pentru el’…

Tags , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, Ce tara lasam copiilor nostri?, comunicare efectiva, constiinta de sine, coruptie, Cu pielea la bataie, In limba Romana, Incredere, Intentie

Impostura

April 30, 2025 //
0

„Situație în care se află cineva
care vrea să înșele buna-credință a altora.”

Ne tot întrebăm „Cum de-a ajuns România în halul în care se află”?
Simplu.
Am fost duși de nas!
OK, aici avem de a face și cu ‘să-ți fie ție rușine dacă m-ai păcălit odată dar dacă ai reușit și a doua oară asta înseamnă că eu nu am priceput nimic din prima experiență’.

Am să le iau pe rând:

„Răzvan Ioan predă la Casa Paleologu și este antreprenor în educație. A fondat MyKoolio, o platformă de instrumente ajutătoare pentru elevi și profesori. A studiat filosofie în Olanda, Cehia, Anglia, Franța, SUA și Brazilia. La Universitatea din Leiden a predat câțiva ani în perioada doctoratului. S-a întors în România acum câțiva ani, spunând că “mulți s-ar întoarce dacă ar vedea aici un licăr de speranță.””

Odată întors în România, proaspătul doctor în filozofie s-a apucat de predat.
În salonul casei Paleologu:

Dacă aș fi fost bărbat adevărat – ați auzit de Big Balls, puștiul ăla angajat de Elon Musk să-i mai rărească pe bugetarii din SUA? – m-aș fi dus să-i dau replica la curs în loc să scriu o filipică pe internet…
Da, doar că e o mică problemă aici…


Marți sunt trei ceasuri rele!
Poate că cine știe… răgușesc și-mi pierd prestanța… Dau 270 de lei și poate că uit vre-unul dintre argumente. Ce să mai spun despre faptul că m-aș adresa unei audiențe auto-selectate. Niște oameni dispuși să sponsorizeze un doctor în filozofie care să le explice de ce e mai bine să trăiască într-o republică decât într-o democrație….

Dar cum tastatura suportă orice… iar internetul ține minte tot…

Găselnița cu republică sau democrație a fost inventată peste ocean. De băieții ăia care l-au ales pe Trump și acum nu știu cum să se spele pe cap cu el. De el… mă rog. Sub link e o postare din 2016. Au să reiau argumentele foarte pe scurt.

Republica este o formă de organizare a statului. În zilele noastre, avem republici și monarhii.
Democrația este o metodă de adoptare a deciziei. De către un colectiv/o comunitate/națiune. Și avem democrații autentice sau democrații de fațadă.

Pentru cei care nu-mi înțeleg scrisul:
Pe axa orizontală – adică pe abscisă, pentru Funeriu/bacalaureat – avem diferența dintre democrația asumată și dictatura pe față.
Pe axa verticală – adică pe ordonată, vezi mai sus – avem diferența dintre teorie și practică. Dintre vrabia din mână și cioara de pe gard. Dintre vopseaua gardului și leopardul care îi așteaptă pe fraieri!
Pe cealaltă axă orizontală, cea înclinată, avem diferența dintre monarhie și republică.

Pe vremuri – și încă în unele părți ale globului – monarhiile erau absolutiste. Sau absolute, dacă vă place mai mult termenul. Adică monarhul – sau împuterniciții acestuia – avea/are toată puterea de decizie. Pe românește, dictatură pe față! Cât se poate de autentică…
Între timp, și pe o din ce în ce mai mare proporție din suprafața Terrei, oamenii și-au cam dat seama – statistic/evoluționar vorbind – că dictaturile nu prea funcționează. Mai ales pe termen lung. Sunt niște postări mai în spate pe tema asta. Așa că… Republici și monarhii, laolaltă, care funcționează pe baza unor constituții cât se poate de democratice.
Doar că… dacă nu bagi bine de seamă, își bagă dracu’ coada! Și democrația începe să fie degradată. De la democrație autentică ajungem la democrație iliberală. Care e o contradicție în termeni dar asta doar dacă se prind oamenii… după care se poate ajunge chiar și la democrație populară… care e, de fapt, comunism în toată regula!

Nu mai țineți minte?
Da, știu. Ăsta este subiectul real al postării de astăzi.
Cum ne funcționează nouă mintea…

Undeva în străfundurile memoriei – dacă e să-i credem pe cei care se ocupă cu chestiile astea – sunt înmagazinate toate întâmplările cu care am venit în contact. Cu cât mai semnificative pentru noi, la momentul respectiv, cu atât mai adânc întipărite în memorie.
Ai zice și că ‘cu atât mai semnificative pentru fiecare dintre noi, cu atât mai ușor de recuperat din memorie.’
Ai zice dar nu e chiar atat de simplu.
„Cu cât mai semnificative pentru noi, LA MOMENTUL RESPECTIV, cu atât mai adânc întipărite în memorie.”
Da, adică cu atât mai adânci urmele lăsate în însăși firea noastră. Dar asta nu înseamnă, neapărat, că suntem în stare să ne aducem aminte și întâmplarea în sine. Rămânem cu cicatricele pe suflet dar uităm cum le-am căpătat. Nu e o alegere, conștientă, doar o măsură de auto-protecție. Ce rost are să ținem minte ce s-a întâmplat dacă tot ne-am învățat lecția? Nu vreau să intru acum/aici în amănunte.

Am tras ponoasele tâmpeniilor făcute de Băsescu.
Ținem minte că Antonescu a încercat să-l dea jos pe Băsescu.
Îl percepem pe Antonescu ca fiind bun… de încredere… ne dă speranță… Uităm că tot el a fost fraierul care l-a crezut pe Ponta!

Cam așa funcționeză lucrurile. Inclusiv pentru cei cărora le-a convenit ce s-a întâmplat pe vremea lui Băsescu. Ei, pur și simplu, privesc lucrurile din altă perspectivă.
Tot așa cei cărora le-au convenit măsurile luate de guvernarea Ciolacu.

Ezra Klein spunea pe undeva că ‘citim mai degrabă așa cum suntem decât ce e scris acolo’.

Tindem să ‘credem’ în funcție de experiențele prin care am trecut. De întâmplările care ne-au format. Facem lucrul ăsta în mod ‘instinctiv’. Mă rog, tocmai am spus o prostie. De fapt, viața ne-a dresat să credem anumite lucruri.
Când suntem puși în fața unor alegeri, suntem deja condiționați să alegem cu ‘inima’. Să ne uităm într-o anumită direcție și să căutăm în memorie toate argumentele care să valideze acea direcție. Adică să citim ce e acolo într-o lumină favorabilă hotărârii pe care am vrea să o luăm.
Facem toate astea fiind convinși că avem o atitudine rațională. Căutăm argumente, nu?!?

Ei bine, în realitate suntem raționalizatori!
Și e normal să fim așa.
Asta fiind motivele pentru care democrațiile autentice funcționează mai bine decât dictaturile.
Fiecare raționalizator scoate argumentele pe masă. Strigă, țipă, ceilalți îl bagă mai mult sau mai puțin în seamă… Mai spun și alții același lucru… Sau ceva care măcar seamănă
Adevărul își face cumva loc către lumină!
Dacă și atât timp cât democrația rămâne autentică.
Câtă vreme oamenii se mai ascultă unul pe celălalt. Câtă vreme oamenii se mai respectă unii pe ceilalți!

Cum se degradează democrațiile?
Impostorii ajung să se lase plătiți pentru a-i zăpăci de cap pe cei suficient de exasperați încât să pună botul!

Așa a ajuns Ungaria să fie condusă de Orban, Rusia de Putin, America de Trump…

Spuneam ceva despre ținerea de minte. Pe vremea lui Ceașcă, ni se tot vorbea despre Republica Socialistă România.
Și despre cât bine trăiam.
Într-o republică… Răzvan Ioan!

Tags , , ,
Categories 1989, aici sunt banii dumneavoastra, alegerile pe care le facem, aroganta, banii ca scop, Ce tara lasam copiilor nostri?, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, In limba Romana

Liiceanu la ora adevărului

April 24, 2025 //
0

„Pe 30 decembrie 1989, Gabriel Liiceanu a scris un articol intitulat ”Apel către lichele”. La jumătatea lunii ianuarie 1990 a fost difuzat la TVR. Apoi a fost publicat în Revista ”22”. Apelul a tulburat societatea. El le-a cerut lichelelor să se căiască și să nu mai confiște cuvinte precum ”libertate”, ”dreptate” și ”popor”.”

Erau deja acolo. La putere. Doar că nu puteau să se desfășoare.
Liiceanu știa că urmau să facă tot ce le stătea în putere să-și mențină pozițiile. Să cucerească și restul.
Așa că s-a gândit să facă un apel.
De bună credință fiind, sper că făcuse apel la inteligența lor. Că încercase să le explice, oricât de tangențial, că nici o formă de dictatură nu a supraviețuit prea multă vreme.
Știm cât efect a avut apelul respectiv. N-o fi fost Liiceanu suficient de convingător…

„După 35 de ani, pe 22 aprilie 2025, cu 12 zile înainte de niște alegeri prezidențiale decisive, Gabriel Liiceanu își începe un nou text prin a aminti ”Apel către lichele”. El face un nou apel, la ”poporul român, care doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm. Poate va face efortul să se trezească”.”

Un alt apel. Către un alt destinatar!
După 35 de ani de conviețuire cu lichelele – Gabriel Liiceanu este și un destul de priceput om de afaceri, grupul Humanitas e pe profit cel putin din 2017 – filozoful a înțeles că este cazul să schimbe foaia!

Situația este cel puțin neclară.
În ultimii 35 de ani România a progresat enorm. După orice criteriu. De la PIB pe cap de locuitor până la …
OK, suntem tot la coada clasamentului. Cel puțin în Europa. Doar că aproape toți locuitorii României de astăzi trăiesc mult mai bine decât trăiam în ultimul deceniu al orânduirii comuniste.
Și atunci? De ce să nu lăsăm ‘lichelele’ să continue? Că doar ele au fost la putere în ultimii 35 de ani. Direct sau indirect…

Pentru că oamenii s-au trezit.
Bine, nu de tot. Pentru asta ar fi trebuit ca cineva să le fi explicat, de-a lungul celor 35 de ani de navigat în beznă tulbure, ce urmează să se întâmple dacă nu ne vine odată mintea la cap.
Oamenii, odată treziți, au început să facă comparații. Nu cu ‘ce a fost înainte’, au uitat deja, ci cu ‘ce ar fi putut să fie’.

Iar această nemulțumire a lor – firească de altfel – a fost confiscată de următoarea generație de lichele.
Care au instrumentat exasperarea oamenilor și au inventat tot felul de ‘vehicule ideologice’ cu ajutorul cărora să profite de situația existentă.
Să dea jos lichelele de până acum – sau măcar să le aducă ‘la picior’ – și să se înscăuneze ei în fruntea bucatelor.

OK, primul pas a fost făcut.
Filozoful a înțeles.
O fi oare în stare să mobilizeze masele?
Or fi în stare ‘curelele de transmisie‘ să preia mesajul și să-l difuzeze în mod eficient?

Tags , , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, Ce tara lasam copiilor nostri?, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, In limba Romana, Omul ca masura a tuturor lucrurilor

Alegeri paradoxale

April 21, 2025 //
0

Tratăm alegerile de parcă ar fi un concurs de frumusețe. Sau o emisiune de televiziune din categoria ‘știi tot felul de chestii care nu interesează pe nimeni și câștigi tot felul de zdrăngănele de care n-ai de fapt nevoie, și asta doar pentru că astfel se umplu televiziunile de bani.’
De parcă cei aflați „în campanie ELECTORALĂ” ar urma să primească cine știe ce premiu. Asta în urma alegerilor făcute de aceia dintre noi care se vor obosi să meargă la vot…

Abia atunci când ne vom da seama că este soarta noastră în joc, abia atunci vom fi în stare să alegem cu cap! Abia după ce vom înțelege că noi suntem cei care vom suferi consecințele activității sale, vom alege pe cineva care să facă ceva pentru noi toți.

De ce Nicușor Dan?

Pentru că așa au căzut cărțile. Acum toată lumea se așteaptă ca Nicușor Dan să facă ceva. Și aceiași toată lumea se așteaptă ca Antonescu să continue. Pe linia pe care suntem deja.

Mai sunt două săptămâni. Astea sunt așteptările, aștia sunt candidații disponibili.
Ce a fost, a fost. Acum avem de a face cu situația actuală. Facem ceva concret sau ne luăm cu mâinile de cap și ne văicărim ‘ce bine ar fi fost dacă…’?
După ce trec alegerile, putem să ne punem 7 mii de întrebări lămuritoare. Deocamdată e nevoie de niște realism.

‘N-ai spus nimic despre alternativa cu adevărat radicală! Despre cei care ne asigură că vor schimba totul din temelie!’

Aici paradoxul se adâncește și mai tare.
Trăim într-o democrație.
Adică ne respectăm între noi atât de mult încât fiecare dintre noi are aceleași drepturi precum toți ceilalți.
Fiecare dintre noi are dreptul la un vot și dreptul să spună ce părere are despre situația actuală.

În același timp, ne-am împărțit în tabere.
Unii își propun să readucă o glorie care n-a existat vreodată. Și îi amenință pe ceilalți cu focul gheenei.
‘Ceilalți’ strigă ca din gură de șarpe că ‘unii’ sunt niște tâmpiți care n-au dat pe la școală și n-au înțeles nimic din lecțiile de istorie.

Situația este, de fapt, cât se poate de simplă.
Avem de a face cu o cohortă de oameni cât se poate de exasperați. De oameni care simt că trece viața pe lângă ei. Și cum exasperarea e un sfetnic cât se poate de prost… Mai ales atunci când este ațâțată de tot felul de influenceri aflați în căutare de rating…
Și da, foarte mulți dintre cei exasperați nu au înțeles foarte multe din lecțiile de istorie. Pentru că au fost trimiși de mici la câmp, la meserie, pentru că au avut parte de profesori cărora nu le păsa… pentru că…
Din păcate, sunt și foarte mulți oameni cu studii universitare serioase care n-au înțeles prea multe din lecțiile istoriei…
Și abia acum ajungem la partea cu adevărat înteresantă. La jmecherii care utilizează exasperarea ca pe o ‘fortă motrice’. Care instrumentalizează nemulțumirea justificată a oamenilor.
Care promit, fără nici un fel de acoperire, exact ce vor exasperații să audă. Cum o să fie România respectată, cum o să trăiască tot românul bine pe banii recuperați de la exploatatorii care au supt sângele poporului…

Exasperați fiind, mulți dintre cei care se simt lăsați pe dinafară se agață de orice speranță…

Nu ‘tâmpenia’ indusă de exasperare e problema.
Ticăloșia celor care se folosesc de exasperare pentru a ne face să ne certăm între noi!

‘Problema’ fiind că nici ticăloșii n-au înțeles nimic din istorie.

Tags , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, identitate colectiva, In limba Romana, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, respect reciproc

Da’ măcar se poate?!?

April 18, 2025 //
0

Răspunsul scurt:
‘nu se știe până nu încercăm’!

„Am explicat la Digi 24, în această seară, ce înseamnă, în esență, dacă Președintele României va fi Nicușor Dan sau Crin Antonescu (nu există altă variantă, realist vorbind), lucru pe care îl vom ști deja pe 4 mai seara, în funcție de care din cei doi se va califica, alături de George Simion, în finală.
Nicușor Dan Președinte înseamnă reforme ale instituțiilor statului, combaterea corupției și o abordare diferită a guvernării, cel mai probabil cu Ilie Bolojan premier și cu o coaliție PNL-USR-UDMR-PSD. Pe scurt, înseamnă schimbare.
Crin Antonescu Președinte înseamnă că nu se schimbă nimic iar puterea reală rămâne, conform Protocolului actual al coaliției, la premierul Ciolacu, pasagerul din avionul firmei Nordis, respins la vot de români pe 24 noiembrie (primul și singurul Președinte al PSD din 1990 încoace care nu reușește să intre în turul al doilea, dar care a rămas, paradoxal, la putere în România). Pe scurt, înseamnă continuarea a ceea ce a fost până acum în politica românească.
Firește, nu indicăm oamenilor pe cine să voteze, dar definim alternativele. Fiecare este liber să aleagă pe cine dorește și respectăm opțiunile cetățenilor. Unii preferă schimbarea politică, alții continuitatea.
Avem însă obligația, ca specialiști și invitați ai presei, să explicăm cele două variante posibile.”

Vorbeam într-o postare anterioară despre ce este democrația.
O metodă ‘ieftină’ prin care guvernații îi schimbă pe guvernanți.

‘Ieftină’ în sensul că fără mare tărăboi.

‘Schimbarea’ vine oricum. Panta Rei. Observația a fost făcută demult. Demult de tot.
Schimbarea poate fi preventivă. Atunci când guvernații plictisiți de un anumit set de guvernanți îi schimbă pe aceștia cu alții. Simplu, conform regulilor pertinente de la momentul respectiv.
Sau curativă. Atunci când le ajunge cuțitul la os, „să nu dea Dumnezeu cel Sfânt să vrem noi sânge, nu pământ”, guvernații disperați își iau soarta în mâini. După principiul ‘decât în halul ăsta, mai bine „după noi, potopul”!

În ultima vreme – adică de la Hitler încoace – a mai fost inventată o metodă.
Preluarea puterii de către o dictatură prin intermediul unor ‘alegeri libere’.

Dacă ne uităm cu atenție, avem de a face cu o revoluție mascată.
Cei dispuși să voteze pentru un viitor dictator sunt exact disperații dispuși să facă orice numai să scape din status quo-ul în care simt că se sufocă. În realitate, oamenii nu sunt proști. Chiar manipulați fiind, ei știu ce fac.
Manipulatorii doar îi pornesc, nu le spun ce să facă. Folosindu-se de ‘materialul clientului’, adică de greșelile comise de guvernanții aflați la putere, îi ațâtă pe guvernați.
Exasperați de un șir aparent interminabil de greșeli, ațâțați de propaganda provocatoare – dar care face vorbire ‘deformată’ despre niște lucruri cât se poate de palpabile, o parte dintre guvernați devin dispuși să încerce o variantă mai ‘drastică’ de schimbare.

Și restul?

Restul se întreabă ‘Da’ se mai poate schimba ceva?’.
Da, se poate. Se poate orice, cu condiția să încercăm.

‘Da’ ce garanție avem că dacă alegem schimbarea moderată chiar o să se întâmple ceva?’

Asta da întrebare de un milion de lei!
Avem două garanții.
Garanția că dacă alegem extremism, ajungem la dictatură.
Și garanția că dacă o mai ținem mult așa, ajungem tot la dictatură! Exasperații vor fi atât de mulți, și atât de exasperați, încât viitorului dictator îi va fi foarte ușor să preia puterea.

Dacă alegem schimbarea moderată, avem doar posibilitatea.
Posibilitatea de a ne apuca de treabă.
Posibilitate care lipsește în cazul celor două variante garantate.

Știm cum a fost în dictatură. Încă mai știm.
Știm și cum a fost în semi-democrația în care trăim de 35 de ani.
Mult mai bine decât în dictatură dar nu atât de bine precum ar fi putut să fie!
Ceea ce i-a exasperat pe mulți dintre noi.
De unde și nevoia de schimbare.
Dar nu are nici un rost să ne întoarcem la dictatură!
Doar pentru că unii au făcut niște ‘greșeli’. Și noi ne-am făcut că nu-i vedem…

Tags , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, an electoral, cadre mentale, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, In limba Romana, Omul ca masura a tuturor lucrurilor

Pisica Ruptă

April 16, 2025 //
0

„La Realitatea e mafiotism”.
„Însă închiderea unei televiziuni reprezintă un gest extrem,
care n-ar face decât să prezinte imaginea unei Românii care și-a pierdut cumpătul”.

Ce înțeleg eu din toată chestia asta:

Cătălin Tolontan, redactor șef de meserie, a înțeles cât de importantă este presa.
„Becali fără televiziuni nu exista.”

Becali a înțeles că dacă lași un ‘mafiot’ să-și facă mendrele, acesta va continua până în pânzele albe.
Calificativul de ‘mafiot’ aplicat televiziunii în cauză îi aparține lui Tolontan. Și presupun că știe despre ce vorbește. E de meserie…

Tot Tolontan ne spune că „închiderea unei televiziuni este un gest extrem”.
Foarte corect. Ăsta fiind și motivul pentru care o televiziune nu poate fi închisă cu una, cu două.
Dar pe de altă parte…

„imaginea unei Românii care și-a pierdut cumpătul…”


Pe bune?!?
Chiar n-ar trebui să ne impacientăm, măcar un pic, atunci când „mafia” pune mâna pe un post de televiziune?
„Ideologia lor e să sperie. Dacă nu te clintesc, nu au nicio reținere să atace familii, oameni fără nicio legătură cu subiectele, pe cei care nu se pot apăra,…”

„Dar acesta” NU „este prețul unei societăți libere”!
Locul în care cineva își poate pune în aplicare o astfel de „ideologie”, fără „nici o reținere”, n-are nici o legătură cu societatea liberă!
Aici avem de a face cu o societate care încă își caută drumul!
Suntem în situația în care „mafioți” de toate culorile încearcă să bage bețe în roate unei societăți care se străduie din răsputeri să iasă la lumină!

Tags , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, identitate colectiva, In limba Romana, rationalitate limitata, respect reciproc

Cum Funcționează, 2

April 15, 2025 //
0

„De fapt, toată lumea gândește,
dar de gândit rațional sunt foarte puțini”
CTP

Ei bine, eu cred că domnul Cristian Tudor Popescu are perfectă dreptate.

Acum trebuie să vă fac o mărturisire. Scriu postarea asta cu o pietricică virtuală în gură. Cred că e prima oară când am fost de acord cu CTP-ul… Să revenim.

De fapt, e foarte simplu. Explicația are două nivele. Dimensiuni?

În realitate, nimeni nu gândește perfect rațional. Sper că nu e nevoie să argumentez…

Al doilea nivel este cel care mă interesează cu adevărat.
Din punctul de vedere al logicii formale, noi – toți – trăim în aceiași realitate. Cu alte cuvinte, inputurile gândirii noastre sunt comune. Când avem de ajuns la o concluzie, toți pornim de la aceleași premize. Corect?

În același timp, gândirea rațională are niște canoane clare. Despre cum trebuiesc prelucrate premisele pentru a ajunge la concluzie. La concluzia corectă! Corect din nou, nu?

Considerentele expuse arată fără vreo putință de tăgadă câtă dreptate are CTP-ul. Toți cei care au ajuns la o altă concluzie decât el, plecând de la aceiași realitate – cea în care trăim cu toții, trebuie în mod necesar să fie deficienți în ceea ce privește gândirea rațională. Nu poate exista o altă explicație!

‘Bine. Foarte interesant. Și ce legătura are toată polologhia asta cu funcționarea democrației?!?’

Păi democrația – metodă formalizată pentru schimbarea de la putere, la cererea oamenilor care suferă consecințele guvernării, a celor care execută acte de guvernare – are exact această funcție. Să compenseze erorile apărute în gândirea, presupus rațională, a celor în cauză. Guvernați și guvernanți laolaltă.

Toată societatea trăiește, mai mult sau mai puțin, în aceiași situație. În aceiași țară, în orice caz.
Dacă toți locuitorii ar fi perfect raționali, toți ar fi de acord. Ar acționa ca unul. Toți ar ști ce e de făcut și ar fi perfect de acord în această privință. Mai mult, le-ar fi foarte ușor să se distribuie pe roluri. Tu faci asta pentru că ești mai înalt, tu faci ailaltă pentru că… Societatea ar funcționa ca un stup de albine!

Doar că oamenii nu gândesc perfect rațional. Discuție lungă.
Cert este că nimeni nu le știe pe toate și fiecare dintre noi crede câte altceva.
Și atunci? Cum facem? Îl lăsăm pe cel cu pumnul mai mare să se așeze în fruntea bucatelor?

Așa a fost o lungă bucată de vreme. Și am înțeles, în timp, că metoda asta are foarte multe neajunsuri.
Cel mai mare dintre ele fiind acela că odată instalat la putere, cel cu pumnul mare nu mai vrea să lase puterea din mână.
Doar că, om imperfect fiind, odată ajuns la putere oricine face greșeli. Care greșeli se adună în timp. Cu consecințe din ce în ce mai greu de suportat pentru ceilalți.
Dacă mandatul celor aflați la putere are o durată limitată, situația se dezamorsează din când în când. Cei alfați la putere la un moment dat sunt schimbați cu alții. Care vor fi schimbați la rândul lor.
Problema principală a democrației fiind ‘cum faci să nu aduci la putere pe cineva care va face atât de multe greșeli încât să schimbe lucrurile din temelie. Să strice atât de mult încât să fie greu de reparat.’

Ei bine, democrația funcționează cu adevărat doar dacă membrii societății au încredere.
În ei și între ei. Dacă oamenii se respectă pe sine și pe ceilalți membrii ai societății.

Tags , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, colaborare, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, In limba Romana, Libertate, Omul ca masura a tuturor lucrurilor, Respect Mutual.

Cum Funcționează

April 14, 2025 //
0

Democrația este cea mai puțin proastă formă de guvernare.
Winston Churchill

După criteriile de astăzi, Churchill numai democrat nu era.
Făcea mișto de femei, îi desconsidera pe toți cei care nu erau albi – și mai ales pe indieni…
Ca toți englezii vremii, era foarte sensibil la ‘diferențele de clasă socială’.
Cu toate astea, făcea apologia democrației!
Poate că știa el ce știa…

Am vorbit mai devreme despre care e treaba cu democrația. Despre ce aduce ea în plus.
„Dacă pe vremea ‘stăpânilor’ oamenii așteptau până le ajungea cuțitul la os înainte de a pune de o revoluție – sau măcar de o schimbare de natură dinastică – în democrație treaba e mai simplă.
Din când în când, cei de la putere se dau jos de pe scaune – singuri – iar poporul își alege din nou conducătorii.
Mult mai simplu decât să pui de o răzmeriță…”

Ce-i face pe cei de la putere să se dea jos de pe scaune atunci când li se termină mandatele?

Statul de drept este o convenție.
O convenție implicită care a evoluat către ce este acum în funcție de condițiile locale.
Care condiții locale au influențat, decisiv, modurile în care funcționează fiecare dintre statele care există acum.

‘Adică ce vrei să spui? Că toate statele care există acum sunt ‘state de drept’?!? Inclusiv Coreea de Nord, de exemplu?’

Excelentă întrebare.
Răspunsul, ca aproape întotdeauna, este inclus în întrebare.
Depinde pe cine întrebi. Kim Yong Un, „L’etat c’est lui”, ar răspunde că da. Că atâta vreme cât voința lui este respectată Coreea de Nord rămâne un stat de drept.
Toate statele contemporane fac apel la ‘drept’. La un set de norme, formalizate sub formă de legi, despre care toată lumea știe că ar trebui să fie respectate.
Nici un stat modern nu mai poate funcționa fără un astfel set de norme formalizate. Indiferent de cât de abuziv-arbitrare ar fi acestea. Pentru că în absența acestor norme formalizate, fiecare ar face ce l-ar tăia capul. Și așa, prea mulți dintre noi fac ce îi taie capetele… Dacă nimeni n-ar mai respecta vreo lege – ar fi ca și cum n-ar mai exista nici o normă formalizata – ne-am afla în plină anarhie. N-ar dura mult – situația ar degenera extrem de repede – dar ar fi foarte ‘intens’.

Nici măcar nu-ți poți imagina ce s-ar putea întâmpla?
E foarte normal. Noi am trăit – de ceva generații – într-o lume normală. Într-o lume cu reguli. Chiar și războaiele se duc după niște reguli… De exemplu, după ce ne-am lămurit care-i treaba, nimănui nu i-ar trece prin cap să folosească arme nucleare… Pentru că și ceilalți au suficient de multe încât nu merită!
Cam așa și cu celelalte reguli. Cei mai mulți oameni, adică cei normali la cap, sunt convinși – conștient sau inconștient – că nu merită. Sau, în orice caz, se comportă ca și cum ar fi conștienți de chestia asta…
Cu alte cuvinte, aproape toți oamenii – cu voie sau chiar inconștient – respectă regulile aproape tot timpul. Indiferent de ce e în sufletul lor, cei mai mulți oameni respectă culorile semaforului. Relativ puțini fură. Nu prea vezi oameni bătându-se pe stradă… Și așa mai departe…

Modul acesta de comportament colectiv face posibilă funcționarea societății.

Faptul că noi ne-am comportat ca și cum am fi înțeles și acceptat că ‘așa’ e mult mai bine decât să fi facut fiecare cum ne tăia capul ne-a adus unde suntem acum.

Faptul că cei care s-au născut în societăți deja democratice au continuat tradițiile respective a făcut ca societățile democratice să o ducă mult mai bine decât cele conduse în mod autocratic.
Faptul că unii au reușit, cum necum, să treacă de la dictatură la democrație a reprezentat un imens salt înainte.

Nu mă credeți?
Uitați-va în jur!


Tags , , ,
Categories 1989, alegerile pe care le facem, cadre mentale, comunicare efectiva, constiinta de sine, Cu pielea la bataie, Democratie, evolutie, identitate colectiva, In limba Romana
« Older Entries
Newer Entries »