La originea multora dintre relele care ne înconjoară stă ‘instrumentalizarea’. Un proces foarte simplu, care ține de natura noastră ‘rațională’. Raționalizând, ne transformăm în raționalizatori.
Indivizi gânditori care își folosesc capacitatea de a gândi, de a raționa, în scop propriu. Adică pentru ei…
Rațiunea este o abilitate. Abilitatea de a rezolva probleme. Abilitatea de a transforma o situație într-o problemă și de a rezolva problema – adica de a găsi ieșirea din acea situație – gândindu-ne la ea. Putem, atunci când avem nevoie, ridica un bolovan folosind forța brută. Sau putem ‘inventa’ o pârghie…
Adică putem transforma, cu ajutorul gândirii, un băț într-o unealtă. Adică putem instrumentaliza bețe…
Din aproape în aproape, am ajuns să instrumentalizăm rațiunea. Nu ne mai gândim cum să rezolvăm probleme reale. Poate pentru că nu mai avem prea multe? Pentru că nu ne mai pândesc prea multe pericole? Sau pentru că alegem noi să le ignorăm? Așa cum fac fumătorii care își găsesc tot felul de pretexte pentru a se liniști singuri? Cu toate că știu foarte bine ce-i pândește? Și care reușesc. măcar până la un punct, să-și adoarmă propriul instinct de conservare? Din dorința de a continua să se simtă bine? În propria piele…
Să ne întoarcem la Crăciunul de unde am plecat. Ne-am simțit bine de Crăciun? În copilărie? Sau măcar avem amintiri plăcute cu privire la … ?
Atunci încercăm să recreem acea stare de bine. Nu mai sărbătorim Crăciunul, pur și simplu încercăm să ne simțim ca atunci. Avem și noi dreptul la puțină recreere, după cât am muncit tot anul…
Bunicii noștrii celebrau ceva de Crăciunul ăla în timpul căruia ne simțeam noi bine! Cât de real era acel ceva … nici nu contează. Esențial era faptul că bunicii noștrii credeau în acel ceva. Pentru ei, sărbătoare Crăciunului era autentică!
Pentru noi, a rămas doar un prilej de a ne simți bine…
În Natură există doar ‘orbite’ și coliziuni. ‘Intersecții’, adică locurile alea unde se întâlnesc drumurile și unde oamenii ‘se petrec’ după niște reguli pe care le respectă toți cei care vor să treacă pe acolo ‘nevătămați’, există – și știu că mă repet – doar în capetele noastre.
‘Există peste tot, aiuritule! Sunt pline orașele de intersecții. Și peste tot prin țară, prin locurile unde n-au ajuns încă autostrăzile… Te dai tu deștept!’
Normal că sunt deștept! Ce, tu poți să tastezi în somn?!? Sau habar n-ai de unde vine „Deșteaptă-te Române”? „Trezește-te, mă!”…
Să revenim. Orașele sunt pline de între-tăieri de drumuri! Care devin ‘intersecții’ doar atunci când cei care încearcă să treacă pe acolo respectă regulile de circulație. Atunci când doi șoferi își reped mașinile una-ntr-alta, posibila intersecție devine brusc ‘locul accidentului’! Înțelegi acum ce vreau să spun?
Individul – adică fiecare dintre noi – este o intersecție. Locul aflat la confluența dintre ‘afecte’, ‘instinctul de supraviețuire’ și ‘încercarea de a înțelege’. Societatea, adică indivizii conștienți care încearcă, împreună, să ‘treacă prin viață’, este și ea tot o intersecție. Intersecția dintre omenire și lume. ‘Lumea’, adică Universul, este – deja v-ați obișnuit, nu? – cea mai mare intersecție posibilă. Locul în care viața încearcă să se strecoare prin timp.
Iar toate aceste considerente se bat cap în cap în cea mai importantă intersecție din lume! În conștiința mea. ‘Cea mai importantă din lume’ pentru mine, evident! Exact așa cum fiecare dintre conștiințe este cea mai importantă din lume pentru sine însăși.
E clar că am loc aici doar pentru enumerare. Dar voi strecura și cel mai interesant aspect din toată tărășenia asta.
Preocuparea intrinsecă a oricărei conștiințe este supraviețuirea.
Similar faptului că masa are inerție, mișcarea are frecare și viața are ‘instinct de supraviețuire’… tot așa conștiința este preocupată de propria ei congruență.
‘Stai că nu mai înțeleg nimic! Ai spus că viața are instinct de supraviețuire. Ce nevoie mai are conștiința de încă o formă de autoprotecție?’
Foarte bună întrebarea. Habar n-am! Eu doar am constatat existența acestui fenomen. Conștiința mea a învățat la un moment dat că ‘fumatul face rău’! Atât teoretic cât și practic. M-am lăsat de fumat? L-a convins conștiința mea cea înțeleaptă pe individul Sarchis Dolmanian să lase dracului țigările? Nu! Ce înțeleg eu de aici? Pare evident faptul că a mea conștiință este preocupată mai degrabă de propria ei congruență decât de bună-starea animalului pe care îl locuiește. Bună-stare altfel esențială pentru respectiva conștiință… Care conștiință se comportă, cel puțin deocamdată, ca fiind incapabilă să rezolve disonanța cognitivă dintre ‘animalul gâfâie și tușește’ și ‘cum dracu’ să recunosc, întâi în sinea mea, cât de proastă am fost atunci când l-am lăsat să se apuce de fumat?!?’ Care recunoaștere implică o falie. O discontinuitate. O ruptura între mine – conștiința de până acum, cea care am asistat pasivă la afumarea plămânilor care oxigenează creierul în interiorul căruia sunt ocrotită eu – și conștiința cea nouă. Care nu doar înțelege o anumită necesitate ci care e dispusă să-și recunoască greșeala. Și nu doar ‘greșeala’ ci evidența că poate greși! Și că va rămâne, cât va mai rămâne, incompletă. Care conștiință acceptă că a fi conștient este doar o oportunitate și nicidecum un dat. Ceva similar cu faptul că a fi capabil să citești nu te va pune niciodata la curent cu tot ce a fost scris până acum.
Conștiința care înțelege că se află la intersecția dintre individul pe care îl animă și tot ceea ce este în exteriorul acestuia!
„toată știința este redusă la 0 (zero) din momentul în care Dumnezeu este scos din ecuație. Asta o zic ca viitor medic.” „… Dr. Ben CARSON, care a făcut operația gemenilor siamezi în 1987, operație care până atunci nu supraviețuise nimeni. Secretul operației este că, Dr Carson Ben, este creștin Adventist si un Medic cu Mâini înzestrate”
„Ce fel de viitor medic credincios? Ăsta-i oximoron. Poți să fii credincios pentru tine, dar nu băga credința/religia în știință! Pune în funcțiune gărgăunii și gândește critic! Nu uita, religia a fost mereu contra științei!”
Prima chestie care îmi sare în ochi este limba folosită de ‘viitorul medic’. „operație care până atunci nu supraviețuise nimeni”… Așa o fi gândind el, pe scurtătură… o fi traducerea automată de vină… de, nici trollii ăștia nu au resurse nelimitate la dispoziție…
Să depășim ‘formalitățile’ și să intrăm în cestiune.
Treaba e complicată rău. Am să încep prin a reaminti că eu, unul, sunt agnostic. Că n-am habar dacă există vre-un dumnezeu ‘fizic’. Care să-și fi băgat coada pe undeva. Care să fi cauzat – sau măcar contribuit cu ceva la, apariția lumii. La ‘devenirea’ ei în ceea ce este acum. Tot ce știu este că eu, unul, nu am nevoie de un astfel de ‘agent extern’ care să ‘justifice’ ceva. Ceva din ceea ce există.
Constat totuși niște realități care nu pot fi contestate. Chiar dacă sunt de natură ‘metafizică’. Adică produse de credință. De credința oamenilor în Dumnezeu. În Dumnezeul fiecăruia dintre ei. De la actele de eroism ale Maicii Tereza până la ororile săvârșite de Inchiziție.
În sensul ăsta, spusele ‘viitorului medic’ încep să capete greutate. Știința devine ‘neutră’ – adică ‘fără valoare’, atunci când este operaționalizată de ‘oameni fără Dumnezeu’. De oameni cărora nu le pasă de nimic altceva în afară de propria persoană. Medici care aleg profesia doar pentru câștigurile mari. Avocați care se folosesc de știința dreptului doar pentru a ocoli legea. Preoți care îmbracă sutana doar pentru că buzunarele acesteia sunt niște adevărați magneți pentru ochii dracului. ‘Cadavre didactice’ care aleg cariera exclusiv de dragul vacanțelor lungi. Oameni politici care se folosesc de științele politice pentru a ajunge la putere, pe care putere o folosesc apoi doar în scop propriu…
Pe de altă parte, atunci când alegi să sprijini un personaj precum Trump – declarând că faci acest lucru în numele credinței, devii o demonstrație cât se poate de clară a faptului că nu e suficient să crezi în ceva!
Mai departe. „Religia a fost întotdeauna împotriva științei”?!?
Unii ‘capi religioși’ au fost, într-adevăr, ostili – până la extrem, unora dintre aceia care activau în domeniul științei. Știm cu toții că Giordano Bruno a fost ars pe rug din ordinul nu mai știu cărui papă. Pentru că spusele lui Giordano Bruno puneau în pericol poziția respectivei căpetenii religioase…
Doar că ororile săvârșite de anumiți ‘oameni ai bisericii’ nu trebuie să ne facă să-i uităm pe cei care – tot oameni ai bisericii fiind, au contribuit enorm la apariția si progresul științei. Charles Darwin s-a pregătit, la universitate, pentru a intra în rândul clerului anglican iar Georges Lemetre – părintele Big-Bangului, a fost preot catolic. Doar primii doi care mi-au venit în minte….
‘Religia a fost împotriva științei’ este, de fapt, un ‘fals’. Teologia susține că ‘voința Domnului’ poate fi aflată prin studierea consecințelor sale. Prin studierea ‘realității care ne înconjoară’. Adică exact ceea ce face știința… Iar realitatea este că majoritatea ‘oamenilor de știință’ din trecut – și o parte dintre cei contemporani nouă, au fost – și continuă să fie, credincioși. Toți aceștia au studiat realitatea – și continuă să o facă, încercând, pur și simplu, să intuiască voința lui Dumnezeu. A Dumnezeului în care crede fiecare dintre ei.
Până la urmă, atât religia cât și știința sunt moduri de raportare la realitate. Moduri de gândire. Având atât o dimensiune individuală cât și una socială.
Iar efectele care apar în zona realului – modul în care noi schimbăm lumea, sunt consecințele felului în care noi, indivizi și societăți, acționăm în fiecare dintre spațiile de gândire pe care tot noi le-am definit. Consecințe ale felului în care noi, indivizi si societăți, alegem să punem în practică credințele și informațiile pe care le avem la dispoziție.
– Suficient loc. Care să fie și adecvat. – Suficiente resurse. Care să fie și adecvate. – Un factor declanșator. Specific…
‘Trivial…’
Perfect. Înseamnă că știai deja ce vroiam să spun. Că pentru a încerca să controlezi ceva trebuie să: – Ai habar de existența acelui ceva. – Să-l înțelegi. – Să-ți pui mintea cu el.
La prima vedere, spunerea asta aduce a pleonasm. Curiozitatea este, în sine, o nevoie. Nevoia de informație. De cunoștințe. De a înțelege ce se întâmplă.
Și atunci? Nevoia de nevoie?!? Cine are nevoie de nevoi?
Și totuși… Am putea vedea lumina dacă n-ar fi de fața și măcar un petec de întuneric? Am duce paharul la gură dacă nu ne-ar fi sete? De ce să mâncăm dacă nu ne e foame? Cât de conștienți suntem înainte de a înțelege nevoia de celălalt? De cooperare? De dragoste?
Ce ne întreabă nenea doctorul? ‘Aveți poftă de mâncare?’ Viața însăși este, până la urmă – și nu glumesc aici, o nevoie continuă. Abia după ce murim…
Cel care a pus laolalta mesajul a identificat doi destinatari. Prima parte este adresata politicienilor iar cea de a doua intregului popor.
Si are mare dreptate. Amandoi destinatarii au, fiecare dintre ei, cate o mare responsabilitate. Problema este ca n-au inteles inca necesitatea imperioasa de a lucra impreuna.
Politicienii nu pot face nimic, nu pot implementa nici un fel de politica, daca nu sunt ajutati de cei care pun in practica aceste politici. Ca atare politicienii initiaza si promoveaza exact acele politici pentru care reusesc, cat mai usor, sa mobilizeze suficient de mult sprijin popular astfel incat acestea sa fie aduse la indeplinire.
Populatia, cetatenii cu drept de vot, nu pot sa actioneze haotic, fara nici un fel de reglementare. Chiar daca ar schimba, cumva, intreaga clasa politica actuala tot ar trebui sa puna ceva in loc. Adica o alta clasa politica. Si am ajunge in exact acelasi loc.
Ca sa iesim din cercul asta vicios ar trebui ca intreg electoratul sa fie extrem de atent tot timpul, nu doar in momentele electorale, si sa dea continuu semnale catre clasa politica: ‘suntem cu ochii pe voi’. In acelasi timp el trebuie sa sprijine activ politicile care li se par bune si sa-si manifeste, civilizat dar ferm, opozitia fata de cele care i se par proaste sau neconvingatoare.
Pe de alta parte este imperios necesar ca si intreaga clasa politica sa inteleaga odata precaritatea in care se zbate intregul sistem si ca daca mai continuam mult in directia asta se alege praful de tot si de toate.
Altfel spus, ar trebui ca ambele ‘jumatati’ ale organismului social sa invete sa-si tina in frau “Oportunistii Fanatici”
nicichiarasa 