Or is it the (unforeseen?) consequence of some very ‘intelligent design‘?
Prin anii ’70 cineva mi-a spus bancul care da titlul postarii de astazi.
E atat de porcos incat nu pot sa il reproduc aici.
In contrast evident cu ‘burduful de caine’ este morala intamplarii.
‘Niciodata nu poti scapa de consecintele faptelor tale.’
In esenta, viata politica post-decembrista a Romaniei poate fi rezumata cu ajutorul a trei fire narative.
Lupta fratricida dintre PD-FSN si PDSR, agonia urmata de decesul PNTcd-ului si lungul ‘Divort in stil italian’ in care se complace PNL-ul.
Coagulat in timpul – sau poate putin inaintea? – Revolutiei din Decembrie, Frontul Salvarii Nationale i-a grupat pe toti cei care aveau habar despre cum se guverneaza o tara si despre ce beneficii pot fi culese de cei care fac acest lucru.
Numai ca tara era una iar ei erau multi…
Asa ca s-au impartit in doua. N-am de unde sa stiu sigur dar estimarea mea este ca a fost o actiune ‘nepregatitia’.
Erau foarte multi oameni ambitiosi acolo, care nu ‘aveau loc’ unii de altii.
In atmosfera aia era suficient un cat de mic pretext pentru arama sa fie data pe fata.
Disensiunile dintre Petre Roman si Ion Iliescu au fost pretextul perfect.
Ca Petre Roman nu avea experienta, si nici expertiza, necesara sa ii faca fata lui Basescu… mai putin important.
Cu adevarat importanta in toata tarasenia asta este originea comuna a acestor doua organizatii politice. Si caracterul lor autoritar/centralist.
Una a ramas, declarativ, la stanga iar cealalta a trecut, tot declarativ, la dreapta… Amanunte de fatada.
Amandoua au fost animate de oameni care au stiut sa ramana ‘strans uniti’ in jurul conducatorului lor, indiferent care a fost acesta.
Abia prin 2014 o parte din membrii PDL s-au prins ca Traian Basescu ii condusese intr-o fundatura si s-au gandit sa se reinventeze.
Asa ca s-au adapostit in PNL.
Inca nu e clar ce efecte, pe termen lung, va avea aceasta miscare pentru PNL dar nu asta e subiectul de astazi.
In orice caz, o alta parte a vechiului PDL i-a ramas fidela lui Traian Basescu. Impreuna au constituit Partidul Miscarea Populara.
Care a reusit sa intre in parlament!
Unii cred ca a luat din voturile PNL-ului. Nu stiu. Ba chiar nici nu cred chestia asta. Votantii vechiului PDL aveau tendinta de a fi aproape la fel de disciplinati precum cei ai PSD-ului – de unde si reputatia de bun ‘organizator de alegeri’ de care s-a bucurat Vasile Blaga.
Ei bine, parerea mea este ca tocmai acesti alegatori disciplinati sunt cei care au votat cu PMP si ca genul acesta de alegatori nu ar fi putut niciodata sa voteze PNL. Mai degraba cu PSD-ul decat cu PNL-ul…
Si exact aici este si ‘drama’ intregii situatii.
PSD-ul, pretins reprezentant al unei paturi de oameni modesti care isi inchipuie ca statul ar putea sa le ofere un pic de liniste si de ocrotire, nu are majoritate in Parlament tocmai din cauza mobilizarii unui alt grup de oameni modesti – care, nedumeriti de ceea ce ei percep ca fiind mezalianta dintre PNL si PDL, isi inchipuie ca ‘Basescu’ (?!?) este singurul obstacol care mai sta intre bugetul statului si cei pe care ii considera a fi ‘penalii din PSD’.
Si uite asa PSD-ul va trebui sa faca o alianta cu ALDE, o ramura desprinsa din trunchiul PNL pe acelasi gen de pretexte pentru care Roman s-a certat acum 25 de ani cu Iliescu…
Inainte de vot, multi dintre cei cu mancarime la buricele degetelor se apuca sa ii sfatuiasca pe alegatori. Votati cu aia sau cu ceilalti pentru ca altfel nu stiu ce nenorociri or sa se intample.
Dupa ‘despuierea urnelor’ – asa se cheama, in termeni tehnici, ‘contabilizarea primara’ a voturilor, aceiasi logoreici se apuca sa consilieze partidele. Cum ar trebui invingatorul sa isi nuanteze pozitia si sa isi adapteze programele si ce ar trebui sa faca invinsii pentru a nu mai repeta experienta la urmatoarele alegeri.
Ei bine, s-ar putea ca exact maniera de a caracteriza rezultatele alegerilor in termeni ‘competitionali’ sa ne fi adus in starea in care suntem acum.
Dupa cum ati observat, nu am sfatuit pe nimeni cum sa voteze. Nici nu aveam cum sa fac asa ceva, avand in vedere ca eu plec de la premiza ca cititorii – toti, nu doar ai mei – sunt cel putin la fel de rezonabili ca ‘scriitorii’. Cateodata poate chiar mai rezonabili. Nu de alta, doar pentru ca multi dintre cititori citesc mai mult decat cele scrise de un scriitor pe cand multi dintre acestia au tendinta de a se rezuma doar la o rasfoire sumara a celor scrise altii. Asa, ca sa fie si ei la zi…
Destul cu intepaturile, sa revenim la cestiune.
Deci, cu atat mai putin ma voi apuca sa dau sfaturi combatantilor dupa incheiera ostilitatilor, avand in vedere ca”halul” in care ne aflam se datoreaza exact modului in care aceste partide se razboiesc intre ele in loc sa conlucreze.
Sunt naiv?
Chiar si razboiul adevarat, cel din transee, poate fi inteles ca o forma de colaborare.
La inceput, la inceput de tot, oamenii se bateau ca chiorii. Masculii invinsi erau omorati, femelele erau luate in robie si apoi siluite, copiii foarte mici erau omorati iar cei mai marisori transformati in sclavi.
Putin mai tarziu, dupa aparitia mestesugurilor, singurul lucru care s-a mai schimbat a fost acela ca artizanii/artistii au inceput sa fie crutati atunci cand cineva reusea sa cucereasca o cetate sau alta.
Si mai tarziu, pe vremea cand razboaiele erau purtate mai degraba intre seniorii feudali – care aveau nevoie de brate de munca pentru a munci la camp – decat intre migratorii pradalnici si oamenii locurilor, au inceput sa fie introduse si regulile ‘cavaleresti’. Invinsii erau mai mai ales capturati in loc sa fie omorati si apoi returnati familiilor contra unei rascumparari in loc sa fie folositi ca sclavi.
Incununarea tuturor acestor eforturi a fost introducerea notiunii de crima de razboi. Odata cu aceasta intreaga activitate ‘razboinica’ a fost codificata si a devenit clar, pentru toata lumea, ce ai voie sa faci, si ce nu, pe campul de lupta. Ca unii n-au respectat regulile… asta e alta problema, rezolvata dupa aia, cu ajutorul tribunalelor ‘de razboi’. Numai ca esenta problemei e clara. Odata codificat, razboiul a devenit si el o forma de ‘colaborare’.
Si atunci de ce mai vorbim despre invingatori si invinsi in politica?
Activitate care presupune identificarea problemelor de interes public si rezolvarea lor, nu stabilirea vre-unei ierarhii intre personajele ‘scenei politice’…
Acum, ca am stabilit ‘cadrul teoretic’ in interiorul caruia am de gand sa conduc discutia, sa trecem la subiect.
Situatia in care ne aflam este clara. S-ar fi putut sa fie mult mai buna si alegatorii sunt constienti de chestia asta. Din pacate nici unul dintre programele propuse de catre partidele participante nu a generat vre-un mare entuziasm si nici unul dintre partide nu s-a bucurat de vreo mare manifestare de simpatie.
Asa se explica prezenta extrem de scazuta la vot. Nu neaparat in procente ci in cifre absolute. 72120000 in 2016 fata de precedentul minim, 7238000, inregistrat in 2008 – dupa o alta crestere economica desfasurata concomitent cu o apriga infruntare intre personajele politice ale momentului, Basescu si Tariceanu.
Sa vedem acum ce sugereaza numarul de voturi contabilizate in dreptul fiecaruia dintre partide.
Grupul politic cel mai disciplinat si ale carui promisiuni s-au adresat in principal persoanelor ‘lipsite de initiava’ – sau a caror raza de autonomie/aspiratie este relativ mai mica – s-a bucurat de o mai mare atentie din partea electoratului decat partidele care s-au adresat unui electorat mai ‘sofisticat’ si cu ‘pretentii’ mai ‘elevate’.
Luand in calcul si faptul ca in ultimii 26 de ani nici una dintre aripile politice care s-au perindat pe la putere nu prea si-au respectat cu adevarat promisiunile putem concluziona ca electoratul ‘lipsit de initiativa’ este relativ mai indulgent fata de cei care l-au ‘pacalit’.
Nu pentru ca nu si-ar da seama ca au fost pacaliti ci, mai degraba, dintr-un fel de inertie… dar, de fapt, nici nu prea conteaza chestia asta.
Cert este ca exista un numar de electori dispus sa voteze pentru un anumit gen de program, chiar daca cei care tot vin cu astfel de programe in fata alegatorilor reusesc sa le puna in practica cel putin la fel de prost precum cei din tabara cealalta.
Si mai interesant este ce s-a intamplat cu cei aflati pe partea dreapta a spectrului politic.
Prima oara au ajuns la putere in ’96, mai degraba ca un fel de razbunare experimentala a electoratului fata de excesele post-revolutionare decat ca urmare a vre-unei maturizari politice a populatiei. Aceasta lipsa de maturitate a fost evidenta si printre membrii clasei politice – cei de dreapta s-au certat intre ei in loc sa guverneze tara.
Dupa aceea au preferat mai degraba sa isi vada fiecare de treaba lui, grupati eventual in gasti.
Unele dintre acestea au fost, poate, mai bine organizate decat altele….
Cert este ca nici una nu a priceput ca electoratul de dreapta este mai greu de pacalit si mai greu de mobilizat decat cel din stanga. Pentru ca are pretentii mai mari, pentru ca intelege mai repede ca a fost pacalit – si se supara mai tare, pentru ca este mai mobil – inclusiv ‘fizic’, multi dintre cei de dreapta au plecat din tara cu prima ocazie … definitiv sau temporar.., pentru ca, statistic, cei care il compun au impresia ca se pot descurca foarte bine si singuri, fara ‘ajutorul statului’ – ceea ce ii face foarte sensibili la propaganda care incearca sa-i convinga ca ‘democratia este o vorba goala’ si ca lumea este oricum condusa din ‘umbra’
Fac o paranteza pentru a ma intreba, aici si acum, in ce masura sunt constienti ‘politologii’ de dimensiunea efectelor secundare care sunt generate de strategiile ‘de comunicare’ folosite de toti combatantii aflati ‘in conflict’.
Poate de acum incolo.
Daca omenirea a invatat sa transforme chiar si razboiul intr-o forma de cooperare, poate vom reusi si noi sa colaboram in ceea ce priveste destinul tarii noastre.
Altfel ne furam singuri caciula.
Si dupa aceea ne plimbam cu ea pe Coasta de Azur pentru ca aici nu prea are cine sa ne-o admire.
Politica poate fi vazuta, intr-adevar, si ca o ‘lupta pentru ciolan’. Mai ales ca bugetul unui stat poate oferi o gramada de ‘oase de ros’.
Numai ca genul asta de atitudine seamana putin cu agricultura extensiva.
Folosesti un teren agricol pana se secatuieste pamantul. Dupa aceea mai aprinzi o parcela de padure si te muti acolo.
Din pacate metoda asta functioneaza doar pana cand se termina padurea. Ce te faci atunci cand incerci sa te intorci de unde ai inceput si descoperi ca acolo s-a instapanit deșertul?
Nu cumva era mai bine sa fi avut, de la bun inceput, grija de pamantul tau? Mai o rotatie a culturilor, mai un ingrasamant, natural de preferinta… lucruri cunoscute de multa vreme de altfel…
Democratia reala este despre ce se intampla inainte de momentul votului.
Corectitudinea numaratorii depinde doar de cinstea celor din comisiile electorale iar comportamentul alesilor de caracterul cu care au venit de-acasa.
Daca alegatorii coopereaza eficient inainte de momentul votului – adica daca discuta deschis si civilizat, daca practica o democratie autentica – atunci intreg procesul devine o incercare de a gasi solutii la problemele comunitatii.
Inaintea alegerilor sunt identificate problemele si propuse solutii, in timpul lor sunt selectati unii care par capabili sa duca la bun sfarsit acel set de solutii care pare mai potrivit iar dupa momentul electoral alesii se apuca de treaba, avand ca obiectiv principal indeplinirea programului. Urmand ca electoratul sa le multumeasca reinnoindu-le mandatul, in masura in care programul a fost indeplinit.
Daca suficient de multi dintre alegatori se lasa ‘aburiti’ de pescuitorii in ape tulburi atunci intreg procesul electoral degenereaza intr-un concurs de manipulare in care se infrunta diversele tabere care se bat intre ele pentru ‘premiul cel mare’.
Accesul la resursele pe care le ofera ‘puterea’.
Iar alegatorii, toti – atat cei aburiti cat si cei care n-au fost in stare sa-i trezeasca pe primii, se vor trezi ca trebuie sa achite nota de plata pentru dezmăț.
For John Locke and his followers “what makes a person identical with herself over time is her remembering or being able to remember the events to which she was witness or agent.” (According mostly to the followers. What Locke actually said is something else, to which I’ll come back shortly)
Jesse Prinz has another opinion.
In this video Prinz seems to advocate that we maintain the continuity of our selves by sticking to a set of values. But this is only ‘skin deep’.
He didn’t actually say ‘what keeps us ‘together’ over time but ‘what people think that is ‘keeping us together’ as time passes’.
These two are not necessarily the same thing.
The way I see it memories are just the ‘resource’ from which our identity is continuously being built and the ‘values’ we stick to are the ‘blue-prints’ we use/update during the process but that the ‘driver’ behind all this is our self-awareness/free willing soul.
All three are interdependent.
As Locke observed, without our memories we would be like balloons drifting in a cloud of deep fog. We wouldn’t even be able to determine whether we were moving or not.
As Prinz said, without our values we’re like ships which have lost their ‘compass’. Just imagine a boat sailing during a starless night or in a cloudy day. There are ways that experienced sailors can use to determine whether the ship is moving – relative to the surrounding water – but not even Black Beard nor Magellan would have been able to reach their destinations without ever seeing the Sun, some stars or using a compass.
Not to mention the fact, sorry Jesse, that without our memory we wouldn’t be able to remember today what set of values we had been using yesterday.
Finally, but not lastly, without our self-awareness/free willing soul we would be like perfectly sea-worthy ships which have been abandoned by their crews. Adrift in the middle of the sea, at the mercy of the elements. Elements themselves being not merciless but amoral…
As Prinz said, without our values we’re like ships which have lost their ‘compass’. Just imagine a boat sailing during a starless night or in a cloudy day. There are ways that experienced sailors can use to determine whether the ship is moving – relative to the surrounding water – but not even Black Beard nor Magellan would have been able to reach their destinations without ever seeing the Sun, some stars or using a compass.
Not to mention the fact, sorry Jesse, that without our memory we wouldn’t be able to remember today what set of values we had been using yesterday.
Finally, but not lastly, without our self-awareness/free willing soul we would be like perfectly sea-worthy ships which have been abandoned by their crews. Adrift in the middle of the sea, at the mercy of the elements. Elements themselves being not merciless but amoral…
I’m sure that by now you have already figured out what I mean.
It is “we” that ‘compares’ and ‘considers’ things, that forms “ideas of identity and diversity”, that sees “anything to be in any place in any instant of time”, that is “sure” of anything (or not)… and so on and so forth…
Without this “we” no discussion about memory nor values would have ever been possible
Without memories the “we” would go ‘hungry’. Or nuts.
Without values the “we” would be ‘toothless’. Or antisocial/in jail.
Without memories the “we” would go ‘hungry’. Or nuts.
Without values the “we” would be ‘toothless’. Or antisocial/in jail.
And all these have already been mentioned, albeit in different terms, by both Humberto Maturana and Stephane Lupasco.
PS.
Don’t tell me that none of you have ever thought, however passingly, of the other meaning of ‘stool’.
Don’t tell me that none of you have ever thought, however passingly, of the other meaning of ‘stool’.
Nascuta la inceputul veacului al XIII in Tarnovo – capitala imperiului romano-bulgar condus de fratii Petru si Asan.
Mama sa, despre care se crede ca ar fi fost de origine romana, moare pe vremea cand viitoarea sfanta era copila, dar nu inainte de a o invata pe fiica ei “dragostea de Dumnezeu si de aproapele, faptele de milostenie, rugaciunile si postul si alte virtuti care trebuie sa impodobeasca sufletul unui adevarat crestin”
Dupa moartea mamei sale, Filofteia continua sa locuiasca in casa tatalui sau – care s-a recasatorit relativ repede – si sa se comporte asa cum a invatat de la mama sa: “traind mai mult pentru Hristos si pentru cei aflati in suferinta.”
Comportament care se pare ca a iritat-o pe mama cea vitrega, ba chiar si pe tatal fetei: “acesta a urmarit-o ca sa vada ce face cu mancarea pe care trebuia sa i-o aduca la camp. Incredintandu-se ca o dadea celor lipsiti, s-a infuriat atat de tare, incat a scos securea pe care o purta la brau si a aruncat-o asupra fetei. A ranit-o grav la un picior, incat dupa putina vreme si-a dat sufletul in mana Ziditorului a toata faptura.”
Filofteia ajunge sa fie considerata sfanta iar moastele sale, pentru a nu fi profanate de turcii care au ocupat Tarnovo, au fost adapostite la biserica Sf. Nicolae din Curtea de Arges.
In scurt timp Sfanta Filofteia devine “o adevarata ocrotitoare a Tarii Romanesti“.
Daca stai bine sa te gandesti chiar se potriveste.
O sfanta ucisa de chiar tatal ei – si nu de pagani, ca de obicei – din cauza zgarceniei – si nu din motive ‘religioase’, ca de obicei – ajunge sa fie considerata ocrotitoarea unei tari ai carei copii sunt lasati de izbeliste prin orfelinate, parasiti de parintii plecati la munca in strainatate si dispretuiti de guvernanti.
In realitate suntem cu totii vinovati de destinul copiiilor nostri.
NB, astazi este 7 Noiembrie, ziua in care este “pomenita” sfanta Filofteia.
A doua zi dupa Sf. Nicolae.
People are very passionate when discussing about their future and their rights.
As they should be.
Children are a very strong ‘avatar’ for our future while the rights to live and to freely dispose of our bodies two of the most important rights.
And this is where things get really complicated.
Some people advocate mandatory vaccination against the most dangerous diseases.
Some people advocate women’s absolute freedom to have an abortion – a few of them extending this right up to the last moment of the pregnancy.
Other people believe that vaccines are mostly benefiting the big pharma and choose not to immunize their children.
Other people believe in the absolute right of the fetus to live – so much so that some of them would even ban all contraceptive methods.
The ‘interesting’ thing here is how this four categories of people intersect each-other.
A lot of the people who advocate women’s right to have abortions also advocate the mandatory vaccination of children while a lot of people who consider abortion a mortal sin also consider vaccination to be inspired by the devil.
Now let me get this straight.
You have the right to ‘kill’ your baby inside the womb but you should not be allowed to let them die of a preventable infectious disease?
You are to defend a fetus, at all costs and against all consequences for the mother, as long as they inhabit the womb only to let them catch whatever preventable infectious disease might come across their path?
Consistency is over-rated?
We really need to restart using our common sense?
