35 de ani. Atât a durat. După care au ajuns la concluzia că ‘așa nu se mai poate’. ‘Fiecare dintre noi are o viață de trăit’!
Divorțul – adică desfacerea căsătoriei – a fost simplu. Copiii – o fată – erau majori, amândoi voiau același lucru… o declarație a fost suficientă. Partajul, în schimb…
Aveau un apartament mare, în centrul orașului. Două masini, ușor de împărțit, și niste bani. Cu atât mai ușor de împărțit. Apartamentul e suficient de mare și de bine amplasat încât din vânzarea lui să poată fi cumpărate altele două, mai mici. Doar că apartamentul are o problemă.
Problema fiind nepoata. Fata fetei lor. Mama e în Germania. La muncă. Câștigă bine, aproape a terminat de plătit un apartament, mai mic și mai la periferie. Nepoata abia a intrat la liceu. Nu poate să stea singură și ar fi aiurea să tot facă naveta de la unul la altul. Și cum nici unul dintre ei nu vrea să renunțe la ‘privilegiul’ de a o vedea regulat… sau poate că nici unul nu vrea să-l știe pe celălalt ‘liber ca pasărea cerului’!
Întorcând toate astea pe toate fețele… au înțeles că problemele erau în capetele lor! Că împreună aduseseră relația în punctul în care erau. Că de relația dintre ei mai depindeau și alte destine. În afară de ale lor. Și că, una peste alta, le-a fost mai bine împreună. Decât fiecare separat…
Dacă ar reuși să treacă peste rănile pe care și le-au făcut de-a lungul căsătoriei!
„Fiule, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce este al meu este şi al tău. Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi acum trăieşte, era pierdut şi a fost găsit!“
Cum, necum, Guvernoiu – noua versiune – s-a apucat de treabă. Reforme, alea… alea…, după cât îi taie capul. Sunt și ei atât de pricepuți pe cât de bine i-am ales noi!
Și noi? Noi ce facem?
Care noi?!? Noi, presa! Pentru că doar gura presei se aude. După cum e și normal… Presa și influencerii ce influențează, de bună voie sau în servicu comandat, pe toate canalele. Pe toate canalele media apărute ca o consecință a dezvoltărilor ‘tehnologice’…
Și ‘noi’? Noi… ăștia… ăștia care am votat! Ăștia care am tot votat în ultimii 35 de ani… Și care am reușit să supraviețuim, cu bune și cu rele! Care am supraviețuit experimentului comunist. Așa aberant cum a fost el. După care am supraviețuit tranziției. Și procesului de democratizare. De integrare în UE…. Că integrarea în NATO a cam fost pe șestache… Nici nu ne-am dat seama că s-a întîmplat!
Noi, adică ‘noi ăștia’, am ajuns într-un punct de inflexiune. Când să ne bucurăm și noi de roadele muncii din ultimii 35 de ani – de integrarea în UE, în Schengen și de protecția oferită de NATO – tocmai am descoperit că ‘împăratul e gol’. Că vistiernicii în care am tot avut încredere – adică pe care i-am tot votat – au lăsat bugetul în pielea goală. Cum, necum… vistieria e goală!
Deocamdată a ajuns la butoane o (semi)nouă garnitură. Tot ca urmare a votului nostru. Care garnitură, repet, s-a apucat de treabă. Pe cât îi duce mintea… Și noi? Reacția noastră? Exprimată prin presă și prin gura influencerilor?
Bolojan ar fi trebuit mai întâi să…! Nu e normal ca poporul să sufere ca urmare a deciziilor proaste luate de (o parte dintre)foștii/actuali guvernanți! Dragos Anastasiu și toți ceilalți care au dat vreodată mită și au recunoscut acest lucru denunțîndu-i pe cei care au primit-o n-au ce căuta în aparatul de stat!
Înțelepciunea populară pretinde că ‘hoțul neprins, negustor cinstit’. Isus, că tot o ardem cu cât de creștin-ortodocși suntem, și-a învățat ucenicii că doar cei cei care n-au păcătuit vreodată au dreptul să ‘arunce cu piatra’….
‘Bine, bă! Da’, până la urmă, tu ce vrei să spui cu toată polologhia asta?!?’
Vreau să aduc aminte că toți am dat șpagă. Unii mai mult, alții mai puțin… Unii recunoaștem, măcar în sinea noastră, alții nu… Și că noi trăim astăzi consecințele deciziilor noastre. Deciziilor pe care le-am luat împreună!
Nu știu ce trebuia să fi făcut Bolojan. Nici măcar nu știu dacă Anastasiu – și ceilalți ca el – ar trebui/putea să facă parte din aparatul de stat. Au experiență, știu care sunt urmările șpăgii, dar nu se pot bucura de încrederea publicului. Dar știu că dacă ne mai coim mult în loc să ne uităm adânc în oglindă… o să ne ia mama dracului!
Am să lămuresc mai întâi cum e cu ‘căpătatul’. Aș fi putut formula mai frumos. Fiecare are doar ce primește, de exemplu. Doar că ar fi fost inexact! Avem, fiecare dintre noi, două feluri de ‘lucruri’. Două feluri de ‘posesiuni’. Unele ne-au fost ‘vârâte pe gât’, pe celelalte le-am ‘ridicat noi de pe jos’. Am primit genele și educația de la părinți. Și ne-am apucat de fumat pentru că atâta ne-a dus capul. De avut, noi le avem pe toate. Atât pe cele care ne-au fost vârâte pe gât cât și pe cele pe care le-am ales noi. Ni s-au oferit și le-am acceptat. Le-am ‘căpătat’!
Cam așa și cu ‘zgomotele’ astea.
În noaptea alegerilor, domnul Simion a recunoscut rezultatul anunțat de căte BEC. După câteva zile, a cerut anularea alegerilor.
Dovezi… ioc! Drept pentru care, Curtea Constițională a validat alegerile.
Concecințe?
Domnul Simion s-a făcut de râs. Ultimul domn Simion… Domnul Simion de acum câteva zile părea că se înscrie pe traiectoria unui politician de cursă lungă. Care acceptă rezultatul nefavorabil, pentru el, în așteptarea unor vremuri mai bune. Acceptarea rezultatului, atunci când alegerile au fost organizate corect, fiind o condiție obligatorie pentru o eventuală participare la o altă rundă de alegeri. Ce alegător cu scaun la cap ar alege un candidat care nu recunoaște rezultatul unor alegeri corecte la care a luat parte?!? Dacă nu recunoști rezultatul nefavorabil, deschizi ‘ușa pandorei’. Data viitoare, când s-ar putea să fii ales tu, contracandidatul tău ar putea face același lucru… Iar tu ai fost primul care ai deschis această ușă!
Și atunci? De ce a depus al doilea domn Simion contestația? Fără nici un fel de dovezi cât de cât concludente?
Pentru a-și fideliza alegătorii? Pentru a-i convinge că el va lupta în continuare ‘pentru ei’? Și pentru asta. O parte dintre simpatizanții săi vor aprecia eforturile sale. Consecvența sa, chiar dacă dincolo de zona bunului simț. O altă parte dintre ei va înțelege ce se întâmplă și va renunța…
Din păcate, pentru noi toți, efectele acestui gen de acțiune politică sunt mai insidioase. Noi, societatea – prin reprezentanții noștri dar și fiecare dintre noi, avem ceva de făcut. Să ne apucăm de treabă. Guvernanții să se înțeleagă între ei și să se apuce de guvernat. Noi să ne împăcăm între noi și să ne apucăm de muncă.
Și aici apare diferența dintre lucrurile care ne sunt băgate pe gât și cele pe care le ridicăm noi de pe jos.
Al doilea domn Simion a încercat să ne bage pe gât ideea că alegerile au fost fraudate. Câțiva dintre noi se comportă ca și cum ar fi dispuși să ia în considerare ipoteza. Au făcut mare știre din chestia asta. O discută la televizor în regim de știri care se sparg precum valurile în poalele noastre… Breaking news…
Pe bune?!? Dacă unii dintre noi tot rostogolesc inepțiile astea de colo până colo, când și cum mai pot guvernanții să guverneze? Dacă tot măcinăm prostiile astea, cum și când vom mai reuși să ne împăcăm între noi? Să ne apucăm de treabă?
Libertatea de expresie? Da, domnii Simion – amândoi, au voie să spună tot ce vor. Domnii și doamnele din presă la fel. Au voie să pună pe tapet și să discute până în pânzele albe orice subiect li se pare suficient de important. Iar noi avem nevoie – nu voie, NEVOIE – să alegem cu multă grijă subiectele la care punem botul! Pentru singurul motiv că noi, noi toți, suntem cei care vom suporta consecințele! Consecințele alegerilor noastre…
Prea multă lume suferă. Care suferință este folosită ca o resursă. De către cei care consideră acest lucru ca fiind acceptabil. Sub ochii pasivi ai celor care consideră că nu este treaba lor și/sau că pe ei nu-i afectează ce se întâmplă.
Această postare nu este despre imigranți. Nu este doar despre imigranți… Este despre oameni. Despre oameni care suferă. Despre oameni care exploatează suferința. Și despre oamenii care încă n-au înțeles ca suferința semenilor lor va ajunge, la un moment dat, și la ei. În situația în care, profitând de nepăsarea indiferenților, cei care exploatează suferința continuă să ne taie tuturor creaga de sub picioare.
Bănuiesc că ați identificat deja ‘cauza’. Procesul la care asistăm – și care este pe cale să destructureze însuși modul nostru de viață – este pus în mișcare tocmai prin instrumentalizarea suferinței umane. Identificarea acesteia ca fiind o oportunitate și apoi ‘înhămarea’ ei conform scopurilor celor care încearcă să profite de pe urma existenței acestei suferințe.
Care este remediul?
Soluția ‘banală’ ar fi rezolvarea tututor problemelor care produc suferințe semenilor noștri. Nerealist? Au încercat și comuniștii chestia asta? Chiar dacă doar la nivel declarativ? Și mai rău au făcut?
Soluția realistă comportă trei aspecte. Acceptam că fiecare dintre noi avem limitele noastre. Și că nici unul dintre noi n-am putea să ne descurcăm de unul singur. Acceptăm că avem la dispozitie un spațiu limitat. Că nu avem unde să ne ascundem. De ceilalți și nici de consecințele faptelor noastre. Acceptam că primii care trebuie să facă ceva suntem noi. Fiecare dintre noi. Pentru că noi suntem cei despre care e vorba!
Odată acceptate cele trei chestii de mai sus, remediul este gata. Renunțăm la pasivitate! Tragem de mânecă pe cei care exploateză suferința. Le explicăm consecințele faptelor lor Îi ajutăm pe cei care suferă. Inclusiv deschizându-le ochii cu privire la adevăratele cauze ale suferințelor lor.
Iar primul pas, și poate cel mai important, este să nu ne mai înjurăm între noi dacă se întâmplă să avem păreri diferite. Să nu ne lăsăm provocați de cei care bagă bățul prin gard. Să nu dăm vina pe victimă pentru cele înfăptuite de agresor.
„toată știința este redusă la 0 (zero) din momentul în care Dumnezeu este scos din ecuație. Asta o zic ca viitor medic.” „… Dr. Ben CARSON, care a făcut operația gemenilor siamezi în 1987, operație care până atunci nu supraviețuise nimeni. Secretul operației este că, Dr Carson Ben, este creștin Adventist si un Medic cu Mâini înzestrate”
„Ce fel de viitor medic credincios? Ăsta-i oximoron. Poți să fii credincios pentru tine, dar nu băga credința/religia în știință! Pune în funcțiune gărgăunii și gândește critic! Nu uita, religia a fost mereu contra științei!”
Prima chestie care îmi sare în ochi este limba folosită de ‘viitorul medic’. „operație care până atunci nu supraviețuise nimeni”… Așa o fi gândind el, pe scurtătură… o fi traducerea automată de vină… de, nici trollii ăștia nu au resurse nelimitate la dispoziție…
Să depășim ‘formalitățile’ și să intrăm în cestiune.
Treaba e complicată rău. Am să încep prin a reaminti că eu, unul, sunt agnostic. Că n-am habar dacă există vre-un dumnezeu ‘fizic’. Care să-și fi băgat coada pe undeva. Care să fi cauzat – sau măcar contribuit cu ceva la, apariția lumii. La ‘devenirea’ ei în ceea ce este acum. Tot ce știu este că eu, unul, nu am nevoie de un astfel de ‘agent extern’ care să ‘justifice’ ceva. Ceva din ceea ce există.
Constat totuși niște realități care nu pot fi contestate. Chiar dacă sunt de natură ‘metafizică’. Adică produse de credință. De credința oamenilor în Dumnezeu. În Dumnezeul fiecăruia dintre ei. De la actele de eroism ale Maicii Tereza până la ororile săvârșite de Inchiziție.
În sensul ăsta, spusele ‘viitorului medic’ încep să capete greutate. Știința devine ‘neutră’ – adică ‘fără valoare’, atunci când este operaționalizată de ‘oameni fără Dumnezeu’. De oameni cărora nu le pasă de nimic altceva în afară de propria persoană. Medici care aleg profesia doar pentru câștigurile mari. Avocați care se folosesc de știința dreptului doar pentru a ocoli legea. Preoți care îmbracă sutana doar pentru că buzunarele acesteia sunt niște adevărați magneți pentru ochii dracului. ‘Cadavre didactice’ care aleg cariera exclusiv de dragul vacanțelor lungi. Oameni politici care se folosesc de științele politice pentru a ajunge la putere, pe care putere o folosesc apoi doar în scop propriu…
Pe de altă parte, atunci când alegi să sprijini un personaj precum Trump – declarând că faci acest lucru în numele credinței, devii o demonstrație cât se poate de clară a faptului că nu e suficient să crezi în ceva!
Mai departe. „Religia a fost întotdeauna împotriva științei”?!?
Unii ‘capi religioși’ au fost, într-adevăr, ostili – până la extrem, unora dintre aceia care activau în domeniul științei. Știm cu toții că Giordano Bruno a fost ars pe rug din ordinul nu mai știu cărui papă. Pentru că spusele lui Giordano Bruno puneau în pericol poziția respectivei căpetenii religioase…
Doar că ororile săvârșite de anumiți ‘oameni ai bisericii’ nu trebuie să ne facă să-i uităm pe cei care – tot oameni ai bisericii fiind, au contribuit enorm la apariția si progresul științei. Charles Darwin s-a pregătit, la universitate, pentru a intra în rândul clerului anglican iar Georges Lemetre – părintele Big-Bangului, a fost preot catolic. Doar primii doi care mi-au venit în minte….
‘Religia a fost împotriva științei’ este, de fapt, un ‘fals’. Teologia susține că ‘voința Domnului’ poate fi aflată prin studierea consecințelor sale. Prin studierea ‘realității care ne înconjoară’. Adică exact ceea ce face știința… Iar realitatea este că majoritatea ‘oamenilor de știință’ din trecut – și o parte dintre cei contemporani nouă, au fost – și continuă să fie, credincioși. Toți aceștia au studiat realitatea – și continuă să o facă, încercând, pur și simplu, să intuiască voința lui Dumnezeu. A Dumnezeului în care crede fiecare dintre ei.
Până la urmă, atât religia cât și știința sunt moduri de raportare la realitate. Moduri de gândire. Având atât o dimensiune individuală cât și una socială.
Iar efectele care apar în zona realului – modul în care noi schimbăm lumea, sunt consecințele felului în care noi, indivizi și societăți, acționăm în fiecare dintre spațiile de gândire pe care tot noi le-am definit. Consecințe ale felului în care noi, indivizi si societăți, alegem să punem în practică credințele și informațiile pe care le avem la dispoziție.
Are 75 de ani, foarte mulți prieteni și o situație materială decentă. Pensie, apartament, suficiente lucruri…
Bob nu mai are pe nimeni. Și nimic. Aceia dintre prieteni care mai sunt în viață au aceiași vârstă. Și sunt, mai mult sau mai puțin, în aceiași ‘stare tehnică’. Pentru că nu se mai poate scula din pat, lucrurile pe care le-a adunat o viață-ntreagă – și despre care credea că-i vor îndulci bătrânețile, nu-i mai folosesc la nimic.
Bob este fratele meu. Unul dintre mulții frați pe care nu i-a născut mama mea pentru mine. Dar care mi-au fost dăruiți de viață.
Voi continua să am grijă de el, pe cât voi putea, pentru că și eu sunt tot Bob. Chiar dacă eu am soție, copil și câteva rude în viață.
Oameni fiind, suntem supuși greșelii. Cu voie sau fără voie, adoptăm și decizii ‘imperfecte’. După care suferim consecințele. Iar acela este momentul în care avem nevoie de ajutor.
De fapt, dacă ne gândim mai bine, noi toți suntem Bob. Nici unul dintre noi nu poate supraviețui singur. Nici măcar în condiții normale. Și cu atât mai puțin pe vremea Covidului…
Poate virusul ăsta o să ne învețe cât de frați suntem în realitate!
nicichiarasa 