Cică se urcă Ceașcă-n mașină și se duce în vizită la un combinat de creștere a porcilor.
Cum se plimba el pe-acolo, vede o scroafă gestantă cu o burtă enormă. N-are ce face și spune, jumate-n glumă, ‘asta fată cel puțin 12 pui!’. Ăia-își notează grijulii și grupul pleacă mai departe.
Peste ceva vreme, la soroc, scroafa ‘sloboade’ doi pui. Îngrijitorul raportează 4. De frică. Șeful de hală raportează 8. Tot de frică. Directorul combinatului trimite la minister 10. Îi țâțâia curul. Ministrul cere audiență la Ceașcă și începe:
– Tovarășe secretar general, permiteți-mi să vă aduc aminte că în timpul vizitei de lucru efectuate la combinatul de creștere a porcilor v-ați exprimat opinia că o anumită scroafă urma să fete 12 purcei. Ei bine, scroafa respectivă a fătat. 13!
– Bine, bine… Uitasem dar bine că mi-ai adus aminte. Pe cel în plus trimiteți-l la export, restul pentru consumul populației.

‘Te-ai dus cu pluta? Ca restul boșorogilor? Ce-i cu aiureala asta?!?’

Bancurile reprezintă un foarte bun instrument de măsură atunci când vrei să iei pulsul unei societăți.
Indiferent dacă bancul a fost inventat într-o ‘fabrică de trolli’ sau ‘ejaculat spontan’ dintr-o minte ‘excitată’, dacă intră în circulație înseamnă că o parte suficient de mare din populație este de părere că ‘e ceva acolo’. Pentru suficient de mulți dintre cei care intră în contact cu textul respectiv – indiferent cum, bancul este suficient de ‘interesant’ încât să fie ținut minte. Reamintit la momentul oportun și ‘dat mai departe’.
Cu alte cuvinte, unele dintre bancuri – adică cele care supraviețuiesc ‘în libertate’, generează o ‘reacție în lanț’. Care ‘reacție în lanț’ are nevoie de o ‘masă critică’. De suficient de mulți oameni care să considere că textul respectiv merită atenție. Efortul de a fi ținut minte și dat mai departe.

Un moș se duce să ceară pașaport. (Suntem deja în secolul XIX, Ceașcă era mort demult)
Nenea de la ghișeu, în timp ce completa formularele, îl întreabă:
– Ce-ți veni bade? Ori te duci în vizită la ceva copii?
– N-am copii. Iar de plecat, vreau să plec din cauza homosexualității…
– Mai ai probleme din cauza asta?!? Legislația s-a schimbat de câțiva ani, acum e voie!
– Ce probleme să am?!? Eu sunt normal. Sunt căsătorit cu muierea mea de 50 de ani. N-avem copii că nu poate ea! Iar problema mea cu homosexualitatea e că după cum merg lucrurile… mi-e frică ca nu cumva să devină obligatorie!

‘Chiar că te-ai dus cu pluta!
Ce legătură are sula cu prefectura?!?’

După cum spuneam și mai sus, faptul că unele dintre bancuri și unele dintre narațiunile false devin virale spune multe lucruri. Că ‘textangii’ sunt suficient de buni… Și că există un public pentru ‘textele’ alea!!!

Și mai este un lucru de scos în evidență! Menționat deja mai sus…
Publicul respectiv este suficient de numeros încât să constituie o masă critică!

OK, apariția mijloacelor de comunicare în masă – și faptul că aceste mijloace oferă o cale directă de comunicare între ‘troli’ și publicul țintă, a dus într-adevăr la apariția „bulelor”. Locuri unde publicul țintă se concentrează în mod natural.
Locuri unde publicul țintă este ‘educat’. Unde o vagă ‘pornire’ este transformată, treptat, într-o ‘convingere de nezdruncinat’…
Toate astea sunt cât se poate de reale.
Dar nu schimbă cu nimic faptul că ‘pornirea’ exista încă de la început. De dinainte ca ‘cineva’, indiferent cine, să-și înceapă ‘compunerea’.

Pe vremea deja apusă – cu toate că ‘nu era voie’, bancurile politice zburdau. Lumea era împărțită foarte clar.
‘Noi’ și ‘Ei’!
Iar ‘Ei’ erau întotdeauna de vină… ‘Noi’ nu! Noi niciodată nu…

În lumea liberă, chestiile astea nu țin. Nu există ‘Noi’ și ‘Ei’. Toată lumea ‘împreună’!

Până își bagă dracu’ coada…

Uite că am căzut și eu în capcană!

Reformulez!
Până când ne ia somnul și cădem în mrejele diavolului!

De fapt, avem de a face cu un fel de ‘infecție cu germeni oportuniști’.
Exact așa cum atunci când sistemul imunitar nu funcționeză ‘la capacitate’ facem coșuri pe față – sau chiar un sepsis letal, de la microbi aflați în mod normal în organism tot așa pățesc și unele societăți.

Care fie n-au știut niciodată cum să se apere de dictatură, fie au uitat.

Indivizi care în timpuri normale ar fi ignorați – sau, cel mult, considerați a fi amuzanți, ajung să domine ‘peisajul’. Și să-l ducă de râpă….