Archives for category: respect mutual

Recenta măsura legislativa de creștere a sprijinului financiar pentru mamele cu mai mulți copii a stârnit diverse și variate reacții.

Ana Măiță, de la Asociația Mame pentru Mame, spune ca banii suplimentari pot fi de un real folos dar că această inițiativă ar trebui să fie doar începutul. ‘Este nevoie de îmbunatațirea reală a infrastructurii de sprijin a celor care încearcă să crească copii in Romania. Creșe, grădinițe, asistență medicală, stimulente fiscale pentru cei care angajează în mod legal bone, etc., etc….’
Părinţii nu au o problemă cu a face copii în România, au o problemă când e vorba să-i crească. Şi este dureros să aleg să-i crescă în alte state, care, culmea, poate nu au aşa indemnizaţii generoase pentru creşterea copiilor, dar au un sistem de suport pentru părinţi mult mai bine pus la punct.”

Vasile Ghețău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei, ne sugerează ca, înainte de a continua același gen de măsuri pe care le-am folosit și până acum, să încercăm să înțelegem de ce atât de multe cupluri tinere renunță să facă copii sau se opresc la unul, cel mult doi urmași.

Teoria evoluționistă susține că fenomenele apar ca simple întâmplări și se perpetuează în măsura în care acestea se potrivesc cu setul de condiții care determină o situație sau alta.

Deci, pe urmele Profesorului Ghețău, să căutam care sunt acele condiții care ii ‘încurajează’ pe tineri sa se abțină de la a da urmare îndemnului, până la urma firesc, ‘creșteți, înmulțiți-vă și stăpâniți lumea’.

Ca instrument de analiză vă propun să folosim Piramida lui Maslow. Chiar dacă a fost ‘denigrată’, mai ales de psihologi, aceasta poate deveni un instrument valoros, mai ales în sociologie.
Voi face o scurtă digresiune pentru a explica la ce mă refer.
Teoriei lui Maslow i se reproșează o anumită ‘lipsă’ de rigoare științifică – “However, after Maslow’s death in 1970, researchers did undertake a more detailed investigation, with attitude-based surveys and field studies testing out the Hierarchy of Needs. “When you analyse them, the five needs just don’t drop out,” says Hodgkinson (a psychologist at Warwick Business School). “The actual structure of motivation doesn’t fit the theory. And that led to a lot of discussion and debate, and new theories evolved as a consequence.”
Reproș absolut nemeritat, în primul rând pentru că Maslow însuși a prezentat-o ca pe un început fără pretenții: „The present theory then must be considered to be a suggested program or framework for future research and must stand or fall, not so much on facts available or evidence presented, as upon researches to be done, researches suggested perhaps, by the questions raised in this paper.”
Alți cercetători, cu procupări mai degrabă sociologice decât psihologice, au opinii mai nuanțate: „The researchers also discovered that those who felt their life was positive did so more when their most basic needs of food, shelter, and money were met. The higher needs, autonomy, respect, and social support, were linked to a feeling of joy. “Thus life satisfaction is not just an individual affair, but depends substantially also on the quality of life of one’s fellow citizens,”

Concluzia pe care o trag eu este ca Teoria lui Maslow are o puternică ‘încărcătură’ statistică, în sensul că observațiile sale sunt valabile mai degrabă ca medii rezultate din observarea unor populații întregi decât ca niste reguli cărora s[ li se supună indivizi izolați. Și aceștia respectă, bineînțeles, acelaș tip de legități,  însă cu puternice ‘variații’ individuale și nu în mod deterministic, așa cum și-ar dori psihologii și departamentele de HR.

Simplificând puțin teoria, putem grupa cele cinci etaje ale piramidei în trei mari etape.

– Cea care grupeaza necesitățile ‘fiziologice imediate’: de regulă, și mai ales în situația indivizilor valizi, acestea sunt satisfăcute în principal prin eforturi individuale, chiar dacă efectuate în context social.
– Cea care grupeaza necesitățile legate de siguranța persoanei, apartenența la grup și stima de sine – fiecare dintre ele putând fi satisfăcute nu doar exclusiv in context social ci doar exclusiv cu concursul activ al celorlalți membrii ai comunității imediate persoanei despre care vorbim și
– Cea care marchează, de fapt, întoarcerea la autonomia individuală – actualizarea sinelui. Ne-uitand nicio clipă, bineînțeles, că și această etapă are loc, indiferent de cât de puternică este componenta individuală, tot în context social – individul însuși a fost deja puternic modelat de societatea în care/cu ajutorul căreia și-a satisfăcut – în ce măsura în a fost capabil să o facă în condițiile date – necesitățile grupate în primele doua etape.

Să vedem cum reușește populația Romaniei să își satisfacă aceste trei categorii de necesități, ținand cont de faptul că evaluarea rezultatelor este făcută de invizii în sine, procesul fiind mai degraba unul de tip iterativ – fiecare om își re-evaluează, constant, situația și, în plus, compară rezultatelele obținute de sine cu cele obținute de ‘ceilalți’.
Și cum din ce în ce mai mulți Români au acces la internet acești ‘ceilalți’ sunt din ce în ce mai departați de punctul ‘de stație’, atât în sensul geografic al conceptului cât și in cel cultural.

Necesitățile ‘fiziologice imediate’.
Din păcate suntem încă destul de departe de media Europeană – cea pe care o cunoaștem, din ce în ce mai mulți, din ce în ce mai bine. Și cu toate că o cunoaștem, nu prea reușim să ne apropiem suficient de repede de ea.
Cu toate astea sunt anumite segmente de populație din Romania care par a nu lua în considerare aceste aspect. Dupa cum sunt și unele popoare, care trăiesc mult mai prost chiar și decât cele mai defavorizate grupuri din Romania, care continuă să dea naștere unui număr de-a dreptul eroic de copii. S-ar putea deci ca acest aspect, cel direct material și relativ ușor de rezolvat cu mijloace financiare, să nu fie chiar atât de definitoriu pe cât speră cei care promovează, mai degrabă ‘expeditoriu’,  măririle de alocații…. mai ales că același fenomen de încetinire a nașterilor apare și în alte țări, unele cu niveluri de trai mult peste cel din Romania. Japonia, Germania, Scandinavia…
Unii ar spune chiar că ‘prea multă bunăstare moleșește’. Nici asta nu mi se pare a fi vreo certitudine. Îmbătrânirea demografica apare și în Rusia, care, cu toate progresele făcute, nu poate încă rivaliza cu țările din Europa de Vest, precum și în Grecia, țară cu mult in urma Germaniei la capitolul nivel de trai si doar cu foarte putin in urma ei la capitolul fertilitiate – 1,3 copii nascuți la o femeie față de 1,4, in 2013. România, la aceiași dată, înregistrând aproape 1,4, adica undeva intre Grecia si Germania – cu toate ca nivelul de trai este semnificativ mai mic decât în oricare dintre acestea două.

Pe de altă parte sunt unele tari cu un nivel de trai foarte ridicat care nu suferă de această problema. SUA și Israelul de exemplu.

Grupa necesităților psiho-sociale – adica cele care isi gasesc implinirea in etajele 2, 3 și 4 ale piramidei, pentru care este nevoie de colaborarea celorlalți membri ai comunității și, mai ales, care determina hotărâtor modul în care fiecare individ va reacționa odată ajuns la ‘etajul’ la care se face ‘reevaluarea sinelui’ – unde, printre altele, individul ia decizia de a face sau nu copii.

Aici am ajuns exact in zona pe care o menționau Ana Măiță și Vasile Ghețău.

Infrastructura de care vorbea reprezentanta Mamelor pentru Mame este un construct social. Este nevoie de o cooperare instituțională bine pusă la punct pentru ca necesitațile despre care vorbea ea să fie îndeplinite iar suplinirea lor la nivel individual cere eforturi aproape supraomenești.
În același timp exact la acest nivel – cel al cooperării sociale – sunt edificate și așteptările indivizilor care compun o anumita comunitate. Iar dacă rromii, de exemplu, au fost învătați de către istorie să se bazeze doar pe ei înșiși și să nu se aștepte la prea mare sprijin din partea celor din afara comunității lor restrânse, marea majoritate a celorlalți au alte așteptări de la societatea din care fac parte – așteptări născute tocmai din și în timpul interacțiunii cu conaționalii lor precum și din normele social-culturale prevalente la momentul respectiv în comunitatea analizată.
Tot la acest nivel este constatată problema – scăderea natalității – și propuse/luate măsurile prin care societatea încearcă remedierea ei.

Ori, dacă așa cum ne atrage atenția Vasile Ghețău, acționăm înainte de a înțelege cu adevărat ce ni se întâmpla, s-ar putea ca rezultatele intervențiilor noastre să nu rezolve, cu adevărat, mare lucru.

Și, de fapt, mi-e tare teama ca nici măcar rezolvarea formala a celor sesizate de Ana Măiță nu ar fi suficient. Ar fi, evident, un mare pas înainte. Precum și o indicație, chiar dacă indirectă, că ne aflam pe drumul cel bun – către un nou ‘proiect de țară’.

Căci, până la urmă, asta e diferența între Israel/SUA și celelalte țari ‘dezvoltate’. Cetățenii acestor două țări, Israelul și SUA, Americanii într-o măsură din ce în ce mai mică, mai știu încă ‘pentru ce trăiesc’. Chiar dacă ‘visul American’ nu mai e chiar atat de mobilizator – mai ales pentru americanii înșiși – acesta este încă suficient de puternic pentru a ‘energiza’ masele către viitor. Tot așa marea majoritate a Israelienilor știu pentru ce trăiesc. Măcar pentru a-și apăra țara proaspăt regăsită.

Dar noi?!?

Noi pentru ce traim?

Ce vise ne propunem să indeplinim?
Ce poate visa, in mod rezonabil, un cetățean obișnuit al României?
Ce planuri îi sunt propuse, la nivel comunitar sau național, de către figurile semnificative care trăiesc în contemporaneitatea sa?

Ce fel de țară a primit, Românul de rand, moștenire de la părinții săi?
Ce fel de țară pare condamnat să lase în urmă, indiferent unde și când va pleca?
De ce ar mai aduce pe cineva pe lume, AICI?

Acum aproape doi ani constatam, tot aici dar in limba engleza, ca e foarte greu de gasit un vaccin improtriva ‘ingustimii de minte’.

Cu toate ca nu are vaccin, ingustimea asta de minte e o boala extrem de contagioasa. A reusit sa treaca Atlanticul si a inceput sa omoare si in Romania.

Teoria evolutiei, asa cum o explica Ernst Mayr, sustine ca pentru a supravietui pe termen lung, un sistem are nevoie de o oarecare ‘variabilitate genetica’ – adica de aparitia periodica a unor ‘variatii’ de la norma, urmand ca selectia naturala sa le aleaga pe cele ‘bune’ – ‘fit’, cele care se potrivesc cu setul de conditii valabil atunci cand are loc selectia, si sa le rejecteze pe cele ‘rele’ – ‘unfit’, adica nepotrivite situatiei. In felul acesta, avand tot timpul la dispozitie mai multe ‘variante’ – usor diferite, ale aceluiasi set de gene macrosistemul o poate ‘promova’, in functie de conditii, pe cea care merita sa supravietuiasca.

Largind conceptul putem interpreta ideile care apar in capetele indivizilor ca pe un fel de ‘noutati genetice’, niste variatii ale codului genetic/culturii dominante care urmeaza a fi validate, sau nu, in/de practica.

Una dintre aceaste idei a fost aceea a vacina copiii impotriva unui numar de boli infectioase. Idee care a fost, pana nu demult, imbratisata de toata lumea. In termeni ‘stiintifici’ a fost nu doar ‘peer reviewed’ si gasita acceptabila dar si aplicata in practica si dovedita a fi salvatoare.
Poliomielita aproape ca a disparut, pojarul, rubeola, difteria, etc…. aproape la fel. Foarte multe vieti au fost salvate si foarte multa suferinta a fost evitata.

De ceva vreme incoace a aparut o alta ‘idee’.
Ca vacinurile produc autism – asta a fost infirmata stiintific, ca aduc mai multe beneficii industriei farma decat pacientilor in sine…

Si oamenii, sau mai precis copiii lor, au reinceput sa moara.

Mai intai in America…

Acum si in Romania.

efectul-nevaccinarii

Nu sunt credincios dar in momente din astea imi aduc aminte de proverbul cu ‘atunci cand Dumnezeu vrea sa piarda pe cineva… mai intai ii ia mintile.

potrivit pentru prim ministru

“Ion Iliescu a declarat pentru Digi 24 ca Dragnea ar putea sa fie premier din toamna, ca urmare a rezultatelor obtinute de PSD in alegerile locale. Potrivit acestuia, Dragnea ar avea “toate calitatile necesare” iar condamnarea sa nu reprezinta un impediment.”

Pe 22 Aprilie 2016 Liviu Dragnea, presedinte al PSD, a fost condamnat, definitiv, pentru frauda electorala. Este, in continuare, presedinte al partidului sau.

Pe 6 Iulie Curtea Constitutionala a determinat ca o lege aflata in vigoare din 2004, 393/2004 cu privire la Statutul Alesilor Locali, este neconstitutionala.

“O singură decizie am luat astăzi, în unanimitate, aceea de a admite sesizarea preşedintelui cu privire la legea 393/2004, pe care am declarat-o în totalitate neconstituţională. Am avut în vedere că s-a creat un regim discriminatoriu şi că soluţia pe care a ales-o Parlamentul ar fi deturnat scopul legiuitorului, acela de a apăra integritatea, responsabilitatea funcţiei de ales local.
Suspendarea este tot o formă de executare a pedepsei. S-ar fi creat inechităţi”, a declarat Valer Dorneanu, preşedintele interimar al Curţii Constituţionale.”
“Judecătorii argumentează că, dacă aleşilor locali condamnaţi cu suspendare nu le-ar înceta mandatul, acest lucru ar echivala „cu un privilegiu creat acestora, împrejurare care este de natură să nesocotească prevederile art.16 alin.(1), (2) şi (3) din Constituţie”.”
“Decizia CCR vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională cu privire la legea statutului aleşilor locali, votată de Parlament, care prevede că cei care au fost condamnaţi cu suspendare pentru fapte de corupţie nu îşi pierd mandatul.”
“Noua opţiune a legiuitorului este conjuncturală, nu ia în considerare un interes social real şi vine în contradicţie cu valorile sociale ocrotite prin lege. În opinia noastră, a permite unei persoane care a adus atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală şi cu privire la care instanţa a considerat că prezintă un pericol social să continue exercitarea mandatului de ales local nu este de natură să asigure exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice în coordonatele statului de drept”, se arată în sesizarea înaintată CCR.

Tot pe 6 Iulie 2016, Gabriela Vranceanu Firea, proaspat aleasa primar al Capitalei – cea de a doua functie in stat ca legitimitate democratica, dupa numarul de voturi exprimate pentru alegerea persoanei care ocupa aceasta functie – a afirmat: Liviu Dragnea, presedintele PSD, ar fi “foarte potrivit” pentru a fi prim-ministru, iar condamnarea acestuia la doi ani de inchisoare cu suspendare nu a fost insotita si de o interdictie de a ocupa aceasta functie

Teoreticienii naivi, adica cei care – la indemnul lui Max Weber, construiesc ideal tipuri despre cum ar trebui sa decurga procesul politic plecand de la ce pare sa functioneze in democratiile avansate si incercand sa evite greselile facute de acestea, pornesc de la premisa ca politica este o activitate umana care se bazeaza pe trei piloni.

Interesul obstei pentru ceea ce i se intampla.
Respectul reciproc dintre membrii acesteia.
Constientizarea de catre membrii comunitatii ca aceasta are cel putin un scop comun – ‘supravietuirea’, si ca atingerea macar a acestui tel necesita cooperarea intregii comunitati.

Simpla enumerare a acestor principii sugereaza ca, in ciuda aparentei naivitati, aici nu este vorba despre ‘vanare de vant’.

Daca obstea nu este, cu adevarat, interesata de soarta ei atunci fraiele destinului sunt preluate, mai devreme sau mai tarziu, de tot felul de impostori care vor cauta sa-si ‘traga spuza pe turta proprie’ fara sa le pese de ceea ce se intampla in jurul lor.

Daca partile constitutive ale angrenajului democratic – plecand de la premisa ca discutam despre o societate democratica, principiile raman valabile pentru orice fel de aranjament – adica indivizii si gruparile de indivizi – partidele politice si celelalte organizatii para-politice – nu se respecta intre ele atunci colaborarea dintre ele nu este reala. Daca partile aflate in dialog democratic nu sunt absolut convinse ca ‘celalalt’ voteaza cu buna credinta si fara ‘scopuri ulterioare’ atunci democratia este retrogradata la ‘domnia gloatei’.
In locul unei discutii rationale, cu toate argumentele pe masa, vom asista la o multitudine de incercari de manipulare, in care vor fi folosite toate instrumentele de marketing politic aflate la dispozitia partilor.

Daca suficient de multi dintre membrii unui grup social inteleg ca scopul lor comun este, in primul rand, supravietuirea comunitatii ca mediu in interiorul caruia fiecare dintre membri pot sa se apropie cat mai mult de realizarea potentialului propriu atunci acestia vor putea sa isi coordoneze in mod eficient actiunile iar ‘supravietuirea’, si chiar prosperitatea, grupului va depinde doar de intensitatea eforturilor depuse de membri si de cat de mult ‘noroc’ au acestia.
Daca prea multi dintre membrii grupului nu inteleg importanta acestei colaborari, eforturile indivizilor se ‘decupleaza’ iar comunitatea, dupa ce o perioada continua sa functioneze in virtutea inertiei, incepe sa se dizolve. Situatie descrisa de Durkheim folosind conceptul de anomie.

Revenind la situatia de la care am plecat trebuie sa aduc in discutie conceptul de ‘stat de drept’.
De fapt acesta sintetizeaza toate cele trei principii pe care le-am mentionat mai sus.
Pentru ca statul de drept sa functioneze cu adevarat este nevoie ca cei interesati de buna lui functionare sa depuna eforturile necesare pentru ca acest lucru sa se intample.
Pentru ca un stat sa poata fi ‘de drept’ este nevoie ca toti membrii sai sa fie egali in fata legii si sa o respecte. Adica sa se respecte intre ei, indiferent de ranguri si pozitii sociale.
Pentru ca un stat de drept sa ramana asa, adica de drept, e nevoie ca indivizii care il compun sa colaboreze in mod onest, nu ca unii sa se cocoate in spinarea celorlalti iar acestia sa se resemneze, tacuti.

Si acum, ca ‘pregatirea de artilerie’ s-a terminat, sa revenim la oile noastre.
Adica la viitorul prim ministru al tarii.

Din faptul ca PSD-ul a facut zid in jurul presedintelui sau rezulta ca marea majoritate a partidului considera condamnarea acestuia ca fiind cel putin nedreapta. Sau chiar o imixtiune abuziva a justitiei in viata politica.

Sa acceptam, de dragul discutiei, aceasta ipoteza.

Nu ma voi intreba, retoric, care este contributia acestui partid la starea – presupus jalnica, daca s-a putut preta la asa ceva – a justitiei. Asta avand in vedere ca PSD a fost la putere, singur sau in coalitie, pe fata sau ‘din umbra’, timp de 18 ani din ultimii 26. Voi pleca de la premisa ca noua echipa reprezinta altceva decat ‘vechiul FSN’. Chiar daca amendamentele aduse legii 393/2004 (PSD-ul este in majoritate in actualul parlament) si pozitia inca semnificativa ocupata de Ion Iliescu in partid sugereaza o oarecare continuitate.

Voi pune alte intrebari.
Cum va putea noul prim-ministru sa aduca justita pe calea cea dreapta din postura de condamnat, fie si cu suspendare?
Cum va fi reprezentata Romania de un prim ministru condamnat, cu suspendare, la negocierile legate de intrarea in Spatiul Schengen? Negocieri in timpul carora, cel putin pana acum, ni s-a tot aratat o pisica care avea forma unui raport MCV chiar pe tema functionarii justitiei in Romania.
Este trasa de par concluzia ca PSD-ul pune interesele membrilor sai mai presus de cele ale tarii in ansamblu? Chiar si in ipoteza ca Dragnea ar fi fost condamnat din ‘greseala’…?

Doar in matematica doua minusuri dau, si doar in anumite conditii, ‘cu plus’. In viata de zi cu zi repetarea unor greseli nu face decat sa ne adanceasca pe calea pierzaniei.

Din pacate starea de spirit conform careia partidele politice reprezinta ‘grupuri de interese’ si nu echipe care incearca sa atinga, pe cai diferite, acelasi tel – bunastarea a cat mai multi dintre membrii comunitatii nationale – este dominanta in intreaga societate. Si nu numai in Romania.

WP_20160613_12_03_45_Pro

Mi-am dus nevasta la gara.
Nu va bucurati degeaba, se intoarce. A plecat in delegatie.

Trebuie sa ajunga la Miercurea Ciuc.
Trenul catre acea destinatie pleaca, cel putin cel de la 12:15, de la peronul 13.
Vagonul 7 era oprit in dreptul gaurii pe care o aveti in fata.

De unde si intrebarile care urmeaza.

Toata Gara de Nord e in halul asta sau peronul 13 e pastrat special pentru unguri?

Si care o fi fost desteptul care a pus genul asta de paviment acolo unde fiecare al doilea trecator taraste dupa el o valiza pe roti?

WP_20160613_12_04_00_Pro

Sa nu uit. Daca vi se face sete in Gara de Nord duceti-va la supermarketul de langa casele de bilete. E singurul loc unde au mai multe feluri de apa – la chioscuri exista doar Dorna – si unde flaconul de juma de litru costa 2 lei, ca in restul orasului. La chioscuri e cu 50% mai scump.

Aceasta postare este, deocamdata, o ciorna.

Pana la un moment dat sistemul de termoficare din Bucuresti a functionat, cel putin din punctul de vedere al ‘consumatorilor’, aproape ireprosabil. In apartamente era cald iar apa calda curgea tot timpul fierbinte. Iar pretul platit de populatie pentru acest ‘lux’ era cat se poate de accesibil. Singura chestie mai neplacuta era ‘revizia anuala’ – apa calda ‘se intrerupea’ pentru 2-3 saptamani – numai ca asta se intampla vara, adica exact atunci cand puteai face dus si cu apa rece.

Lucrurile au inceput sa se strice pe la sfarsitul anilor ’70.
Mai intai apa calda cu program, doar dimineata si seara. Apoi au restrictionat si caldura.
Iar cel mai ciudat, cel putin pentru mine, a fost faptul ca cei mai napastuiti erau chiar muncitorii, adica exact cei de la care se revendicau comunistii.Programul de apa calda fusese conceput in asa hal incat cei care lucrau in schimbul 1 se spalau dimineata cu apa inghetata – apa calda venea abia pe la 7 jumate iar ei trebuiau sa fie in fabrica la ora aia – iar cei care lucrau in schimbul 2 se culcau nespalati (sau inghetati, dupa preferinte) pentru ca apa calda se oprea pe la 9 jumate, zece, adica exact atunci cand ieseau ei de pe portile fabricilor.

In conditiile astea, si mai ales dupa ce lumea a inceput sa dardaie in propriile case, nu a fost decat o problema de timp pana cand sa apara o descriere mai ‘glumeata’ a fenomenului:

“Sistemul de termoficare este alcatuit din calorifere, tevi si centrale termice. Prin toate acestea circula apa. Aceasta se incalzeste in calorifere, apoi este pompata prin tevi si astfel energia termica ajunge la centrala, unde trebuie sa fie cald”.

Iar lucrurile au mers in felul acesta pana in 1989.

Cam acelasi lucru se intampla acum in sistemul bancar.

La prima vedere treaba bancilor ar fi sa faca legatura dintre cei care au bani, dar nu stiu ce sa faca, deocamdata, cu ei si cei care au, simultan, nevoie de bani si o suficient de buna perspectiva de a-i inapoia. In ipoteza asta banii care raman bancilor – diferenta dintre dobanzile active si cele pasive – ar fi recompensa pentru efortul lor de a organiza colectarea banilor de la deponenti, de a evalua bonitatea celor creditati precum si pentru abilitatea lor de a adecva dobanzile pasive cu ce se intampla pe piata si dobanzile active cu riscul prezentat de fiecare dintre cei creditati.
La o privire mai atenta observam ca, datorita consecintelor provocate de ‘principiul rezervelor fractionare‘, rolul sistemului bancar este mult mai complex decat atat.In loc sa ramana un simplu ‘broker de bani’, cum ar parea la prima vedere, sistemul bancar devine, in realitate, ‘creator de bani’. Iar lucrurile se complica prin faptul ca banii apar prin doua izvoare diferite.

Inainte de a trece mai departe simt nevoia sa fac cateva comentarii despre natura a ceea ce sunt, in realitate, banii. Si nu ma refer aici la diferenta dintre hard currency – adica aur, si fiat money – banii ‘tramway’ aflati astazi in circulatie.

Multa lume, inclusiv majoritatea economistilor, considera banii ca fiind un fel de marfa.
Eu, in calitate de inginer convertit in sociolog, consider ca banii sunt cu totul si cu totul altceva. Si anume ‘incredere formalizata’.

Va continua.

“Pe 29 martie 2002, liderii sindicali ai federaţiilor Univers şi Energia Mileniului III (FEM) au decis să-şi facă propria firmă. Ei nu au făcut altceva decât să preia, pur şi simplu, de la Electrica, în baza unui protocol, serviciul de citire a contoarelor electrice, cu tot cu angajaţii respectivi. Astfel a rezultat firma SC Sindserv SA, deţinută în prezent de FEM III în proporţie de 54,4%, de câţiva acţionari persoane fizice şi de filialele din ţară ale federaţiei sindicale. Prin urmare, liderii sindicali au devenit şi acţionari, şi angajatori, dar erau concomitent şi sindicalişti pentru propriii muncitori.”

“Conform site-ului Ministerului Finanţelor, cifra de afaceri a firmei Sindserv a crescut de la an la an, în timp ce o parte din angajaţi au fost concediaţi. În 2005 Sindserv avea 1.487 de salariaţi şi venituri de 8,9 milioane euro. În 2008 firma a înregistrat venituri totale de 10,6 milioane euro, în contextul în care mai avea 1.192 de angajaţi. Cei doi salariaţi ai Sindserv care au dat firma în judecată nu înţeleg cum se poate să li se reducă leafa la jumătate, în contextul în care, în trei ani, firma sindicaliştilor-patroni a disponibilizat 300 de salariaţi şi a încasat cu 1,7 milioane euro mai mult.”

Cu vreo trei ani in urma n-am avut minte si am facut un contract cu Banc Post. Eu ma angajam sa am bani in cont iar ei sa-mi plateasca niste facturi la scadenta.

Asa ca ieri au venit doi angajati ai Sindserv si mi-au taiat curentul.

Undeva prin Decembrie probabil ca nu au fost suficienti bani in contul de la Banc Post asa ca factura de curent din noiembrie a ramas neplatita. In Ianuarie au fost destui asa ca factura pe Decembrie a fost achitata. Dar cea din Noiembrie a ramas asa cum era. Nu stiu de ce, nu am vorbit inca cu cei de la banca.

Ieri, cand au venit cei doi, le-am spus:
‘Aveti amabilitatea sa asteptati 10 minute si ma intorc cu factura platita.’.
‘Ne pare rau, nu putem face asa ceva. Noi avem un ordin de deplasare, daca nu il aducem la indeplinire avem de suferit consecintele’.

Azi dimineata, cand au venit sa reconecteze – aceiasi doi, discutia a continuat:

‘Voua nu vi se pare anormal sa deconectati un abonat care are factura curenta achitata? Nu e clar ca restanta este urmare a unei neintelegeri si mai bine ii dai un SMS spunandu-i ca il deconectezi peste doua – trei zile?’
‘Sigur ati primit o somatie de plata. Impreuna cu ultima factura’.
‘Se poate sa fi primit numai ca eu am facut contract cu Banc Postul tocmai ca sa nu mai trebuiasca sa citesc facturi. Si ma intreb in continuare cum de nu faceti si voi precum majoritatea tuturor celorlalti furnizori de utilitati. De ce nu trimiteti un SMS sau nu dati un telefon?’
‘Daca dumneavoastra ati fi patronul unei firme si ati avea posibilitatea sa castigati 300 de lei -taxa de reconectare, cu pretul deplasarii a doi oameni de doua ori cate 10 minute la cate o adresa, nu ati face acest lucru?

Cred ca unii oameni nu au auzit de ‘sa nu omori gaina cu oua de aur’.

Adoptarea acestei legi a impartit România in două tabere si a determinat Banca Centrala Europeana sa ne trimita un aviz extrem de ciudat dar care lamureste multe.

Unii se bucura ca in sfarsit cineva le-a dat peste nas bancilor, bancile – sau mai bine spus bancherii si actionarii – spumega de furie iar cei de la UE nu prea stiu pe unde sa mai scoata camasa.

Treburile nu sunt totusi chiar atat de complicate.

Pe vremea cand toata lumea era plina de sperante bancile au dat o gramada de credite cu garantie imobiliara iar „consumatorii” s-au angajat voiosi sa le plateasca. Bancile isi facusera calculul ca nu pot sa piarda – doar ele insele facusera evaluarile cu privire la bunurile puse sub ipoteca. In plus exista si prevederea ca atunci cand executarea garantiei nu acopera valoarea datoriei banca se poate indrepta asupra altor bunuri ale debitorului sau chiar asupra veniturilor sale viitoare. Iar clientii nu fusesera atenti la amanunte de genul asta.

Dupa criza situatia a devenit paradoxala. Oamenii s-au trezit ca au de platit rate enorme pentru o proprietate care valoreaza jumatate din pretul platit pe ea cu doar cativa ani inainte dar bancile inca nu aveau prea mari probleme. Toti cei care mai aveau slujbe – adica majoritatea debitorilor – au continuat sa plateasca ratele pentru ca nu aveau alta alternativa. Daca s-ar fi oprit banca le-ar fi luat casa – pe care ar fi vandut-o la un pret ridicol de mic – iar ei tot ar fi trebuit sa plateasca restul datoriei. In plus fata de chiria pentru noua locuinta.

In situatia asta nenea Parlamentul European de mana cu nenea Consiliul Europei s-au gandit ca macar de acum in colo sa ii protejeze pe consumatorii europeni de credite. Asa ca au emis Directiva 2014/17/UE. 50 de pagini din care rezulta ca incepand cu data de 21 martie 2016 contractele de credit ipotecar incheiate in Europa sa semene cu cele din America. Adica datoria sa fie stinsa in intregime atunci cand imobilul care face obiectul ipotecii intra in posesia bancii.

Parlamentarii romani au facut un pas mai departe si au prevazut in noua lege posibilitatea ca si cei care au incheiat contracte de credit inainte de aceasta data sa poata iesi din ele prin aceiasi metoda.

Din momentul acesta „formalistii” au sarit in sus. Cum se poate ca statul sa intervina legislativ intr-un contract deja incheiat, de comun acord, intre doua parti?
Cum se poate ca un act legislativ sa aibe efecte in mod retroactiv?

Pai hai sa o luam altfel.
Atunci cand a fost incheiat contractul banca a fost cea care a trimis un evaluator la fata locului si tot ea a stabilit cat din valoarea stabilita de acel evaluator va fi luata in calcul la stabilirea ipotecii.
Acea valoare nu face si ea parte din contract? De ce acum, cand debitorul nu mai poate – sau nu mai vrea, pentru ca nu mai are nici un sens din punct de vedere „economic” – sa ramburseze creditul nu se mai face in nici un fel vorbire despre acea „valoare”?
Nu este si asta o forma de modificare, chiar daca implicita, a contractului?
A manifestarii de incredere reciproca dintre parti?

Adica banca are voie sa spuna „pardon, am gresit” dar clientul nu?

Sincer sa fiu, inteleg foarte bine temerile bancherilor.
Si pe cele ale Bancii Centrale Europene.
Ba chiar si pe cele ale proprietarilor de case – daca legea va intra in vigoare in forma actuala preturile vor mai scadea, cel putin pe termen scurt.

Numai ca lucrurile trebuie lamurite repede.
Daca am inteles ca principiul dupa care au functionat lucrurile pana acum nu a fost bun – si asta este foarte clar, inclusiv din directiva citata mai sus – atunci situatia trebuie remediata pentru toti, nu doar pentru viitor.

Sau poate ca la asta se refera cei care vorbesc cu atata patima despre „hazardul moral”?
La faptul ca daca situatia nu se reglementeaza repede lumea isi va pierde de tot increderea in sistemul bancar?

ltcm

As a teenager I’ve been reading a lot of detective novels. It was then that I learned the phrase that gives the title of this post.

“In fact, the phrase, which is occasionally used in its loose English translation ‘look for the woman’, expresses the idea that the source of any given problem involving a man is liable to be a woman. That isn’t to say that the woman herself was necessarily the direct cause of the problem, as in Shakespeare’s Macbeth for instance, but that a man has behaved stupidly or out of character in order to impress a woman or gain her favour.”

It seems that nowadays people have given up chasing women and started to ‘follow the money’ trek.

Russia says Turkey ‘shot down plane for IS oil’.

The secret bribes of big tobacco.

Coruption in sport: Nebiolo named in ISL bribes scandal.

FIFA: A timeline of corruption.

Volkswagen: The scandal explained.

Cash, visas and talks: key points of EU-Turkey pact on refugees.

Some people might say that corruption has reached an unacceptable level.
Right and wrong. Right in the sense that corruption has indeed reached an unacceptable level and wrong in the sense that NO amount of corruption is ever acceptable, but this is beyond the point of this post.

To some other people the recent developments might suggest that there is no way out of the current situation, where corruption “is no longer a practice but has become a pervasive culture”.

On the contrary. The fact that more and more corruption cases are continuously brought to the surface is not, in any way, a proof that corruption has reached new ‘heights’ but a powerful suggestion that more and more people have become fed up with this phenomenon and no longer disposed to turn a blind eye to what is happening in their presence.

enron

Pentru mine este de-a dreptul uluitor cum specialistii in imagine incearca, si de multe ori chiar reusesc, sa ne duca – cu dezinvoltura – de nas.

Sa luam exemplul legii ‘antifumat’.

Aproape toata lumea accepta ideea ca inhalarea de fum de tigara – de buna voie sau pentru ca nu ai aer curat pe care sa il respiri – creeaza conditii favorizante pentru aparitia unui mare numar de boli.

Si ce facem pe chestia asta?

Unii incearca sa interzica fumatul in cat mai multe locuri. Ceea ce mi se pare firesc – cu toate ca mai trag si eu cate o tigara, din cand in cand. Mai ales ca nu imi place, dar deloc, sa mananc in timp ce altcineva fumeaza langa mine.
Si ca sa-i ajute pe oameni sa se lase de fumat, sau sa nu se apuce, s-au gandit sa interzica comerciantilor sa expuna rafturile cu tigari chiar langa cele cu dulciuri si guma de mestecat exact acolo unde orice cumparator pierde mai mult timp si se plictiseste de moarte.

Altii spun ca daca interzicem total vanzarea de tutun vom ajunge ca pe vremea prohibitiei din America. Contrabanda va duce la cresterea coruptiei si, mai ales, vor scadea incasarile la buget. Argumentul forte al acestei linii de argumentatie fiind ca: “Industria tutunului este al doilea mare plătitor la bugetul de stat.”  Voi reveni.

Pana aici totul clar. Cine avea ceva de spus a facut-o pe fata, cu ce argumente i s-a parut lui ca vor avea mai mult impact.

Problema e ca in spatele acestor argumente stau lungi siruri de rationamente bazate pe cunostinte de psihologie aplicata, cunostinte care nu sunt puse prea des pe tapet. Nu sunt tinute la secret dar nici nu prea se vorbeste despre ele.

Pozitionarea marfurilor in magazine, de exemplu, este facuta dupa indelungi studii. Dulciurile – si tigarile, sunt puse langa casa de marcat tocmai pentru oamenii nu au, in mod real, nevoie de ele. Si atunci s-ar putea sa ‘uite’ sa le cumpere. Sau chiar sa nu le treaca vreodata prin cap sa o faca. Asa ca au fost pozitionate strategic, undeva unde nu poti face abstractie de ele. Copiii ii vor bate la cap pe parinti pana acestia vor ceda. Si apoi, nervosi, vor amana pe alta data mult promisa lasare de fumat.

Stiu ca povestea mea pare trasa de par dar ia ganditi-va mai bine!

Si acum, ca tot am vorbit despre lucruri care nu sunt secrete dar nu se prea vorbeste despre ele, haideti sa facem niste calcule.

Bugetul Sanatatii pe 2014:
Bugetul Ministerului Sanatatii: 7.8 miliarde lei
Bugetul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate: 22.9 miliarde lei
Bugetul Administratiilor locale pentru Sanatate: Nu am reusit sa gasesc date centralizate la nivel national.
Total: cel putin 31.7 miliarde de lei. Adica aproximativ 7 miliarde de Euro.

Am mentionat mai sus ca cei din industria tutunului se bat cu caramida in piept ca ei sunt ‘al doilea mare platitor la bugetul de stat’. Hopa… adica aduc bani de-acasa?
Ei nu, singuri spun ca doar aduna “pur și simplu banii de la consumator”.
Pai si-atunci cum adica sunt ‘platitori’?
Nu v-am spus ca aici e multa pricepere in materie de dres busuiocul? Spui una la inceput, ca sa impresionezi, si apoi completezi ca sa nu te faci de ras. Numai ca ordinea in care este prezentata informatia este extrem de importanta. Cineva care se grabeste sau care este disponibil sa ia de bun tot ce citeste va ramane cu impresia ca industria tutunului chiar este importanta pentru constructia bugetului.

Si, cel putin la prima vedere, chiar este. Aproape 40% din bugetul sanatatii nu este putin lucru.
E foarte greu de evaluat daca acesti bani acopera cheltuielile pentru tratamentul bolilor provocate sau agravate de fumat.
Asa ca voi pune, pur si simplu o intrebare. Stie cineva vreo situatie in care doctorul v-a spus ‘poti sa fumezi linistit in continuare, la boala pe care o ai nu mai conteaza’?

S-a prins cineva ca am folosit exact aceiasi metoda a ‘iutelii de mana in conditii de nebagare de seama’ ca sa va induc un anumit sentiment?

Inseamna ca v-ati prins si ca voi sunteti adevaratii platitori de impozite.

2-capsunari

Abia ce a fost promulgata legea votului prin corespondenta ca au si inceput sa umble pe net tot felul de mesaje care exprima nemultumirea unora dintre cei ce au ramas sa manance ‘salam cu soia’ fata de posibilitatea ca si cei care ‘au fugit’ sa isi exprime optiunile in ceea ce priveste viitorul Romaniei.

O parte dintre argumente, bineinteles ca mult mai frumos ambalate decat am facut-o eu, se regasesc intr-un articol aparut nu demult in Deutsche Welle si datorat lui Horatiu Pepine: Votul de la distanta si natiunea extrateritoriala”.
Cele mai uzuale dintre ele sunt grupate in doua categorii.
Una de natura ‘tehnica’ – cica nu se poate asigura confidentialitatea votului si certitudinea ca cel care exercita votul este chiar persoana care ar avea dreptul sa o faca.
Si o alta de natura morala – ce treaba are ‘el’, de acolo, sa ne hotarasca ‘noua’ destinul. Aici.

Cu alte cuvinte ‘tehnicienii’ se opun idei de vot prin corespondenta, sau chiar electronic, pentru ca s-ar putea ca unii sa ‘vanda’ buletinele de vot. Sau sa accepte ca cineva sa li se uite peste umar atunci cand voteaza.
Teoretic au dreptate.
Practic e echivalent cu a banui ca o proportie semnificativa din electorat ar fi dispusa sa faca asa ceva. Se poate, cine stie…
Totusi nu prea imi vine a crede ca o operatiune care ar aduna un numar semnificativ de voturi in felul asta ar ramane ne-sesizata.

In ceea ce priveste argumentul moral… Aici treburile sunt putin mai complicate. “Cei care s-au exprimat într-o formă sau alta, par să ignore faptul că numai românii au pretenția de a vota masiv din țări străine. Toți ceilalți europeni fie se întorc acasă în ziua votului, fie își vor fi pierdut între timp dreptul de vot.”
Prima natiune moderna care a (re)introdus ideea de democratie in Europa a fost Anglia iar principiul care a stat la baza demersului a fost ca regele sa nu poata impune impozite fara acceptul celor care urmeaza sa le plateasca. Acest principiu continua sa functioneze si in zilele noastre. Se organizeaza alegeri locale – care determina cum vor fi cheltuite taxele stranse la nivel local, alegeri nationale – guvern si taxe la nivel national, ba chiar si alegeri pentru Parlamentul European.
Ei bine, exista o tendinta prin vestul continentului ca la nivel local sa voteze toti cei care au resedinta intr-o anumita localitate, fara sa conteze cetatenia. Locuiesti legal, adica platesti taxe, in localitatea respectiva? Votezi. Si gata.
Largind putin perspectiva nu putem sa nu observam ca marea majoritate a Romanilor care ‘au pretentia de a vota masiv din tari straine’ au o stransa legatura cu tara. Au proprietati aici – si platesc taxe pentru ele, trimit gramezi de bani rudelor ramase in tara, vin aici de doua, trei ori pe an… Foarte multi dintre ei chiar planuiesc sa se intoarca pentru a-si cheltui aici pensiile pe care  le vor primi ‘de-acolo’.
In situatia asta ‘pretentia’ lor nu mai pare chiar atat de exagerata…

Iar toata discutia cade in derizoriu in momentul in care intelegem ca tot razboiul asta se poarta pentru 2 locuri in Senat si 4 in Camera.

Sau poate ca tocmai de asta a fost starnit tot ‘scandalul’ asta? Ca sa nu se prinda oamenii ca legea este foarte frumoasa dar ca de fapt nu are mare importanta cate voturi vor fi exprimate in afara granitelor atunci cand vine vorba despre alegerile parlamentare?