Archives for category: 1989

Despre morți, doar adevărul!
Zareh Baronian

„Pace vouă”!

Unii dintre prietenii mei avea o vorbă.
„Dumnezeu să-l ierte, CĂ NU E MORT!”

Pe nenea despre care e vorba în propoziție, Ion Iliescu, îl mai putem ierta doar noi.
Ce-o face dumnezeu cu el, dacă o exista, e treaba lui. Treaba lui Dumnezeu…

Ce importanță mai are relația dintre noi și Ion Iliescu?
N-am să mă apuc acum să evaluez activitatea fostului șef de stat.
Îmi sunt suficiente consecințele!

Care consecințe sunt simplu de evaluat.
Remus Ștefureac – director INSCOP Research:  ”Raportul sugerează că nostalgia pentru comunism nu reflectă doar raportarea la trecut, ci și la eșecurile prezentului: inegalități sociale, instabilitate economică și lipsa unei perspective optimiste pentru viitor. Nostalgia funcționează ca mecanism compensator pentru nemulțumirile actuale și este parțial un fenomen natural firesc în cazul generațiilor care regretă tinerețea pierdută sau false certitudini oferite de un regim care controla totul

Cineva se întreba acum vreo 10 minute, în prezența mea, ‘Chiar avem de gând să organizăm funeralii naționale pentru un președinte care a „mulțumit minerilor” pentru atrocitățile produse în iunie 1990?’

Păi da.
Ion Iliescu, cercetat penal pentru infracțiuni împotriva umanității, este primul președinte al României care a murit în patul lui… Precedentul a murit împușcat!
Hoțul necondamnat, negustor cinstit…

Și acum, că tot a venit vorba – despre Ceaușescu și despre realizările României dintre 1948 și 1989 – putem să o spunem pe aia dreaptă!

„Realizările României!”

Noi, România, am realizat multe!
Unirile, independența, victoriile în primul și cel de al doilea raăzboi mondial, industrializarea postbelică, alfabetizarea, intrarea în UE și NATO, trecerea prin pandemie, intrarea în Schengen, viitoarea intrare in OECD…
Noi am făcut toate astea. În timpul lui Cuza, Carol I, Ferdinand, Mihai, Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis… dar NOI! Noi le-am făcut…

Unele dintre ele cu ajutorul celor aflați la butoane, altele împotriva celor aflați, temporar, la putere!

Ce vreau să spun cu chestia asta?
Păi dacă Ceaușescu era puțin mai priceput… mai sfârșea el împușcat ca un câine?
Dacă îl ducea puțin mintea… și conducea lucrurile un pic altfel… ne mai sculam noi – cu mic, cu mare – să-l dăm jos? Cu picioare în fund?!?
Da, în timpul lui Ceaușescu… România a făcut un salt înainte! Era într-o stare relativ groaznică – relativ la restul Europei – și a ajuns, la sfărșitul comunismului, într-o stare puțin mai bună decât a majorității țărilor din Africa!
Într-o stare mai bună decât era în 1948 dar, totuși, cea mai înapoiată țară din Europa în afară de Albania…

Cam așa și cu Iliescu.
Suntem într-o stare mult mai bună decât acum 35 de ani dar tot la coada Europei.
Iar toate astea s-au întâmplat, în mare parte, pe „vremea lui Iliescu”. Ca o consecință a deciziilor luate pe vremea lui. De către Iliescu…

Și de ce ar trebui să-l iertăm?!?

Păi nu pe el!!!
Nu pe el ar trebui să-l iertăm.
Pe noi trebuie să ne iertăm. Pe noi, pentru că nu ne-a dus mintea.
Pe noi, pentru că n-am avut curaj!

„Fiule, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce este al meu este şi al tău.
 Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm,
pentru că acest frate al tău era mort
şi
acum trăieşte,

era pierdut şi a fost găsit!“

Cum, necum, Guvernoiu – noua versiune – s-a apucat de treabă.
Reforme, alea… alea…, după cât îi taie capul.
Sunt și ei atât de pricepuți pe cât de bine i-am ales noi!

Și noi?
Noi ce facem?

Care noi?!?
Noi, presa!
Pentru că doar gura presei se aude. După cum e și normal…
Presa și influencerii ce influențează, de bună voie sau în servicu comandat, pe toate canalele. Pe toate canalele media apărute ca o consecință a dezvoltărilor ‘tehnologice’…

Și ‘noi’?
Noi… ăștia… ăștia care am votat! Ăștia care am tot votat în ultimii 35 de ani…
Și care am reușit să supraviețuim, cu bune și cu rele!
Care am supraviețuit experimentului comunist. Așa aberant cum a fost el.
După care am supraviețuit tranziției. Și procesului de democratizare. De integrare în UE….
Că integrarea în NATO a cam fost pe șestache… Nici nu ne-am dat seama că s-a întîmplat!

Noi, adică ‘noi ăștia’, am ajuns într-un punct de inflexiune.
Când să ne bucurăm și noi de roadele muncii din ultimii 35 de ani – de integrarea în UE, în Schengen și de protecția oferită de NATO – tocmai am descoperit că ‘împăratul e gol’.
Că vistiernicii în care am tot avut încredere – adică pe care i-am tot votat – au lăsat bugetul în pielea goală.
Cum, necum… vistieria e goală!

Deocamdată a ajuns la butoane o (semi)nouă garnitură. Tot ca urmare a votului nostru.
Care garnitură, repet, s-a apucat de treabă. Pe cât îi duce mintea…
Și noi? Reacția noastră? Exprimată prin presă și prin gura influencerilor?

Bolojan ar fi trebuit mai întâi să…!
Nu e normal ca poporul să sufere ca urmare a deciziilor proaste luate de (o parte dintre)foștii/actuali guvernanți!
Dragos Anastasiu și toți ceilalți care au dat vreodată mită și au recunoscut acest lucru denunțîndu-i pe cei care au primit-o n-au ce căuta în aparatul de stat!

Înțelepciunea populară pretinde că ‘hoțul neprins, negustor cinstit’.
Isus, că tot o ardem cu cât de creștin-ortodocși suntem, și-a învățat ucenicii că doar cei cei care n-au păcătuit vreodată au dreptul să ‘arunce cu piatra’….

‘Bine, bă! Da’, până la urmă, tu ce vrei să spui cu toată polologhia asta?!?’

Vreau să aduc aminte că toți am dat șpagă.
Unii mai mult, alții mai puțin… Unii recunoaștem, măcar în sinea noastră, alții nu…
Și că noi trăim astăzi consecințele deciziilor noastre. Deciziilor pe care le-am luat împreună!

Nu știu ce trebuia să fi făcut Bolojan.
Nici măcar nu știu dacă Anastasiu – și ceilalți ca el – ar trebui/putea să facă parte din aparatul de stat. Au experiență, știu care sunt urmările șpăgii, dar nu se pot bucura de încrederea publicului.
Dar știu că dacă ne mai coim mult în loc să ne uităm adânc în oglindă… o să ne ia mama dracului!

Și e păcat.
Abia ce se luminase de ziuă!

„Să nu confundăm poporul cu statul”

„Statul”, cuvântul „statul”, are mai multe sensuri. Cel puțin două…
Statul ‘degeaba’.
Și statul ca instituție.
Adică să stai degeaba la stat…

„A confunda” are tot doua sensuri. Cel puțin două…
A confunda la nivel perceptiv și a confunda la nivel agentic.
A încurca lucruri între ele atunci când le examinezi și a ‘amesteca’, eventual în cunoștință de cauză, un ‘ceva’ cu un altceva.

Ludovic al paișpelea, dacă nu mă înșeală memoria, este pomenit pentru afirmația „L’etat c’est moi”.
El pretindea că …
Iar cei din jurul lui acceptau această pretenție! Așa era pe vremea aia…

Între timp, adică de la Revoluția Americană încoace, poporul a revendicat – prin reprezentanții săi, discuție lungă – locul de onoare.
Fenomenul a fost imitat foarte repede pe vechiul continent. Atunci cînd foștii supuși ai lui Ludovic catorz l-au descăpățânat pe Ludovic XVI. Pentru „înaltă trădare și crime împotriva statului”…

Nu pot să nu observ ironia faptului… Ludovic XIV, pe vremea aia monarh absolut, a ajutat poporul American să se „confunde” cu statul American. Ce mai contează motivele pentru care…

Ludovic XIV și-a făcut-o cu mâna lui… Pe vremea când conducea Franța.
Chiar dacă, în mare parte, ‘nominal’. Prin interpuși…
Mai apoi nici măcar n-a fost în stare să fugă la timp!

Cam așa și cu popoarele. Mai ales cu cele care, cândva în istoria lor, au acces – adică ‘s-au urcat’, la democrație.
Care au ceva de spus atunci când vine vorba despre viitorul lor!
Care au devenit una, care se confundă, cu statele în care trăiesc.

Acele popoare, mai ales acele popoare, sunt responsabile pentru soarta lor!
Pentru un singur motiv.
Pentru motivul că ele sunt cele care își trăiesc soarta!

Where there’s a way
There will be a will!

An open wound will be ‘colonized’ by various organisms.
A mixture of water and flour will develop a ‘froth’.
A naive person will be swindled.

A healthy immune system will, eventually, take care of the infection. Successfully or not…
If in the hands of an experienced baker, the mixture of water and flour will – eventually – become the starting point for a delicious sour-bread loaf.
The previously naive person, once swindled, might learn something from the experience.

Life is nothing but an added layer of opportunity.
The pre-animated world is about strict rules. No variation, except for that brought about by happenstance.

Life is also about rules. But way laxer than those governing the pre-animated world.
While the pre-animated world is about nothing more than mere existence, life is about surviving in the given conditions. About evolution. About change.

And here’s the catch.
Pre-conscious change is also mainly about happenstance.
Darwin’s evolution is driven by minute changes at the DNA level. Those which are helpful are perpetuated while those which are harmful either kill out-rightly the organism where they have appeared or restrict its ability to ‘give birth’.
Nota bene. Darwin’s evolution was about “On the Origin of Species by Means of Natural Selection
In his understanding, and in the real world, evolving – biology wise – is done by the species. Not by individual organisms!

Conscious change, on the other hand… is driven by individuals!
Happenstance continues to be involved, heavily, but the main drive comes from ‘want’. From individuals willing/wishing to ‘make a difference’.

Is this a good or a bad thing?!?
It is a fact. Neither necessarily good or bad. Just a fact.
The outcome, evolution wise, depends on how the social organism – the cultural species – digests the experience.

For a while, I was convinced we were living in a virtual reality.
In a reality of our own making. As I mentioned earlier, ‘vir‘ is a Latin word. “Man”. “Hero”.
Hence ‘virtual’ literally means ‘man-made’. ‘Manufactured’.

Now I’ve realized we live inside an experiment.
We are both the objects and the agents of the intersecting experiments currently active.

We call them ‘lives’. Our lives…

Deeds?
Or individuals?
What do you see first?

Most of you are more likely than not to be familiar with the ‘straw that broke the camel’s back’ metaphor.
My straw borrowed the shape of a book. Erich Fromm’s The Anatomy of Human Aggression.
At some point, when discussing the differences between Skinner and Freud, Fromm asks more or less the same question. His point of interest being different from mine… his thoughts follow a different path from mine…

So? What do you you reckon?

I feel the need to remind you a few things.
Fromm, a famous psychologist, had a PhD in sociology.
I, an engineer, have a BSc, in sociology.
Skinner, the entire behaviorist school of thinking, was contemporary with the dissolution of ‘God’.

Once the camel’s back had given way, things have started to fall into place.
Those who see ‘individuals’ first are psychologists, at heart, and those who see ‘deeds’ are sociologists.

‘So Skinner should have been a sociologist?!?’

I would never go as far as telling people what any of them should be doing!
I leave that to Marx’s followers. To all those, in general, who are confident enough to do it. I’m sure this is a wrong thing to do but I’m not here to judge. Only to express a few considerations.

‘You don’t tell people what to do, only what to NOT do! Semantics…’

There is an old story which sheds some light on this problem.

A teacher gave an after school assignment:
‘Do a good deed. Come back tomorrow and share the experience.’
John:
‘At a traffic light, sounding the right kind of beep, a blind person was already halfway across. A runaway truck was fast approaching without a sound. I pulled the person out of the danger. They was very grateful.’
Kevin:
‘An elderly lady was approaching a traffic light which was about to change. There was no chance in hell that she could have made it. I hoisted her over my shoulder and carried her across. She screamed and kicked like hell. She had no business on that side of the road. I felt ashamed and I left her there.’

Skinner, the behaviorists in general, do not care about ‘intent’. ‘I have no clue about what’s going on inside people’s heads. All I know, and can ‘measure’, is what they do. How they behave. In any given circumstances after whatever conditioning had been exerted upon them’.

Which makes a lot of sense, right? Specially for an engineer…

Freud, on the other hand, puts the onus on the manner in which each individual ‘digests’ – ‘internalizes’, according to the lingo – the whole history of interactions (conditioning?!?) they have experienced on the road towards their present state.

For Freud, behavior is something to be studied in order to understand the individual while for Skinner behavior is something to be fine-tuned.

Not so different, from my perspective.
Both Freud and Skinner somehow forget about the elephant in the room.
Who studies the individual? Who makes the (psycho)analysis? Who attempts to fine-tune ‘the behavior’?
I’m not going to go any further. And ask ‘why?’. What’s the end goal of any of those individual ‘experimenters’. ‘Motives’…
I’m no psychologist.

Being an engineer, I’m more interested in consequences. In what comes out…

In what we, ordinary people, have to survive in!

We all know about it.
To the tune that none of us cares
anymore about what the rest of us think about it.

We’ve conditioned ourself to use a single perspective.
To measure with a single yard-stick.
To have but a single goal…


We have not yet been able to replace the founding illusion
The naturally born idol.
Our image of God…

Our hunting-gathering ancestors have become conscious, learned to speak, invented crafts. And painted numerous caves.
Life was nice in those days. A few hours spend foraging then you could do whatever you fancied. No point in gathering more food – it would have spoiled – and no point in making more tools than you could carry with you. So… lay back and enjoy.
The only problem with this was the fact that those people lived in a state of an extreme precarity. No provision could be made for tomorrow. Nobody ever knew what they were going to eat, if anything, the next day!

Hence they jumped at the first chance of agriculture. A far safer approach.

The problem with agriculture was that it had brought three things with it.

People were divided in three. Rulers, free people – men, usually and slaves.
It was far cheaper, and way more efficient, to use slaves instead of hiring free-people. They were spared for trading, fighting and other occupations which needed self esteem and a lot more personal autonomy than tilling.

Agriculture also brought about the need for protection. For an army.
Stashed produce, saved to be used during the entire year and sometimes beyond that, was liable to tempt some of the neighbors. Those who preferred to steal something rather than work for it.
The ‘protection force’ also came in handy when the slaves tried to leave their posts.

The third ‘thing’ was philosophy.
The society had enough spare resources to allow a few of its members to spend their time thinking. Instead of performing ‘menial’ tasks.

These thinkers have started to notice.
And continue to do so.
For as long as the thinkers concentrated their efforts towards the well being of the community and the community paid attention, things went well. Each generation fared better, on average and statistically speaking, than the previous ones.
Whenever things went astray – the thinkers started to ‘hallucinate’, the ‘public’ no long cared and/or both, things went the other way.

Until some 50 years ago, things were going in the right direction.
People were increasingly freer and fared increasingly better.
Since some 15 years before the communism had collapsed, things has started to sputter.

Stay tuned.

‘Frate, frate, dar brânza-i pe bani.’
Corect, doar că zicala asta e valabilă cu precădere printre ciobani!

Filozofie de doi bani, trasă cu urechea printre jucătorii de șah din Cișmigiul anilor ’70. 1970!

Până la urmă, moșul ăla avea dreptate…
Obsesia asta pentru bani, care ne terfelește tuturor mințile, este doar un simptom.
Dovada faptului că ăsta a rămas singurul lucru pe care îl mai avem în comun.
Că ne-am transformat, aproape toți, în ‘ciobani’.

Am devenit un fel de fluturi. Atrași de flacăra lămpii!
Incapabili să mai vedem altceva.
Incapabili să mai înțelegem că tocmai flacăra aia e pe cale să ne ardă sufletele. La propriu!

Sunt agnostic.
Când spun că flacăra ne va arde sufletele, mă refer la ‘aripi’.
Fluturii zboară cu ajutorul aripilor. Oamenii zboară cu ajutorul sufletelor lor!
Cei care știu să și le apere. De flăcări!

Fluturii zboară din instinct.
Oamenii învață unii de la alții.
Cum să zboare. Și, mai ales, încotro să zboare!

Fără suflet, oamenii nu pot zbura.
Fără o minte ‘trează’, zburătorul se va trezi foarte repede cu sufletul ars.
Iadul, cu flăcările sale, este aici. Îl construim împreună. Fiecare dintre noi.

Sau nu….

“On prétend que Dieu a fait l’homme à son image,
mais l’homme le lui a bien rendu,”

Voltaire
Se spune că Dumnezeu l-a făcut pe Om,
doar că omul este cel care l-a ‘închipuit’ pe Dumnezeu…

‘Ce s-ar fi întâmplar dacă Hitler s-ar fi născut în Anglia?
Nimic. O vreme ar fi lucrat ca zugrav și spre sfârșitul vieții ar fi ajuns la balamuc!’

O selecție cât se poate de interesantă, și inspirată, a momentelor care jalonează drumul parcurs până acum. Suficient de detaliată pentru a scoate în evidență pașii pe care îi mai avem de făcut.

În primul rând, trebuie să părăsim suprafața. Să lăsăm în pace evidența. Faptele.
Și să ne uităm puțin în oglindă. În sufletele noastre.

“Maia Sandu a câștigat președinția împotriva unei oligarhii susținute de Rusia. Cu toate acestea, cazul moldovenesc are specificitățile sale și nu oferă neapărat o rețetă generalizabilă.”

Bineînțeles că Moldova are particularitățile sale. Ca toate celelalte. Ca toate celelalte țări și națiuni. Acesta fiind motivul pentru care nu există rețete generalizabile…

În afară de particularități – care contează pentru fiecare dintre situații dar sunt irelevante atunci când încercăm să înțelegem straturile mai profunde – există și un fir roșu.

Nimeni, dar absolut nimeni, nu se apucă să rezolve problemele până când nu le ajunge cuțitul la os!

Și atunci? Dacă așa fac toți, cum mai pot fi explicate diferențele?
Prin capacitatea diferită de înțelegere. Prin capacitatea de a vedea, mai repede, cât de puțin mai are cuțitul până la os.

Când eram mic, adică în urmă cu o jumătate de secol, am citit pe undeva chestia aia despre Hitler. Despre importanța locului unde te-ai născut. Despre capacitatea locului respectiv de a face față diverselor provocări.
Capacitate care ar putea fi descrisă ca ‘maturitate socială’.
Bine, ‘senectutea socială’ nu este infailibilă, vezi Brexit, dar are totuși ceva avantaje… Ai ‘unde să te întorci’!
După ce ți-ai dat seama că ai luat-o pe arătură….
Dacă n-ai apucat însă să te obișnuiești ‘cu asfaltul’, e mai greu. Îți dai seama, la un moment dat, că nu vrei să fii unde ai ajuns, doar că dureză mai mult.

Și totuși. Ce ar mai fi de înțeles?

Noi, adică imensa majoritate a comentatorilor din presa românească – nu numai dar acum discutăm cazul României, relatăm evenimentele în cheia ‘Maia Sandu a câștigat alegerile.’
De parcă alegerile ar fi un fel de concurs de frumusețe… Ceva în genul expozițiilor canine sau a petrecerilor câmpenești care se termină cu alegerea unei miss.

Abia după ce vom fi înțeles că Moldova este cea care a câștigat, enorm, prin alegerea Maiei Sandu dintre toți cei care se oferiseră să ocupe fotoliul de președinte, abia de atunci încolo vom avea și noi parte de un Havel.
Până atunci… nici măcar n-am fi în stare să-l recunoaștem pe stradă!
Chiar dacă l-am ales deja, ‘din lipsă de altceva mai bun’, ca președinte al nostru.

Dacă stai strâmb și aduni, rezultă că am avut mare noroc…

Am să mă refer doar la ultimii 35 de ani.

N-am avut parte de leadership.
Cei mai mulți dintre ei n-au avut stofă iar pe singurul care are – n-a murit încă – n-am fost în stare să-l apreciem la justa valoare. Și, împreună, să facem mai mult din ce era de făcut la momentul respectiv. Despre Emil Constantinescu e vorba în propoziția asta.

Dacă tot n-am avut parte de leadership, mare parte dintre noi am aplicat cu entuziasm regula „Las’că merge și așa”.
Și a tot mers…
Am tot mers dar încă nu suntem unde am putea fi putut ajunge.

Dacă tot n-am avut pare de leadership, ne-am văzut fiecare de parcela lui, fiecare după cum a avut noroc.
Și ne-am furat singuri căciula.
La început de tot, ne-am furat căciulile direct. Ne-am țepuit unii pe alții.
Mai apoi, ăia conectați au început să mulgă bugetul de stat iar mare parte dintre ceilalți hoți au plecat să fure căciuli din țările calde. Care nu erau mâncate de molii, precum căciulile autohtone.
Acum, de când cu fondurile europene, ăi mai pricepuți au pus mână de la mână și s-au înfruptat din ele.
Până la urmă, nici măcar nu contează. Tot căciula noastră era. Indiferent de proveniența banilor…

Doar că așa am fost învățati. Timp de aproape 50 de ani – 1948 până în 1989 – România a funcționat după principiul „noi și statul”. Noi, adică fiecare dintre noi, aveam bruma de proprietate individuală care ne era îngăduită de stat iar „noi, poporul” – adică statul comunist, reprezentat de către „cel mai iubit fiu al poporului” – avea tot restul.
Dacă furai de la cineva, persoană fizică, cunoscuții te considerau hoț. Dacă furai de la stat, cunoscuții te considerau „negustor cinstit”. Adică băiat deștept.

Obiceiurile astea au fost translatate și în noua orânduire.
Încă n-am înțeles că orice furt, chiar și cel de la stat, are consecințe pentru întreaga comunitate.
Toți avem de suferit dacă și atâta vreme cât autostrăzile noastre sunt mai scumpe și mai proaste decât autostrăzile lor. Dacă și atâta vreme fondurile din care ar trebui să fie construite spitale sunt irosite pe…
Și așa mai departe.

Și de ce spun că am avut noroc?
Pentru că nu știu cum se face dar o ducem mai bine decât vecinii noștri imediați. Plecați și ei de pe aceiași linie de start.

În orice caz, concluzia e că ne-am dezvoltat – atât cât am făcut-o – ‘împotrivă’. În ciuda celor care au fost ‘la butoane’. În ciuda proastelor noaste obiceiuri…

Și ce-i cu poza de sub titlu?
O clădire renovată din bani publici – ploua și n-am avut chef de investigații mai amănunțite, e doar un exemplu, pancarta poate fi consultată la nevoie – care are nevoie deja de o nouă renovare. Renovare, nu cosmetizare…

Ca să nu-mi aud vorbe.
Am spus mai sus „mare parte dintre ceilalți hoți au plecat să fure căciuli din țările calde”. Aici este vorba doar despre aceia dintre hoții care au ales să-și pună în valoare aptitudinile ‘printre străini’.
Cea mai mare parte dintre conaționalii noștri din diaspora au plecat la muncă. La muncă grea și serioasă. Banii trimiși de ei în țară au consolidat bugetul și au permis hoților rămași în țară să-și facă mendrele în continuare.

Trăind în cercul vostru strâmt,
Norocul vă petrece.

Mihai Eminescu

Maica Leana din Deleni are pensia mică. Atât de mică încât se descurcă greu.
Ea știe – din surse main-stream, inclusiv gura lumii – că mărimea mică a pensiei pe care o primește se datorează, măcar parțial, relației speciale dintre ‘unii oameni’ și bugetul statului. De la pensionarii speciali până la operatorii economici privați care pun în operă, scump și prost, mare parte din contractele pe bani publici.
Maica Leana știe cele de mai sus pentru că presa main-stream scoate la iveală tot felul de afaceri din astea dubioase.
Maica Leana nu are nici o speranță cu privire la ziua de mâine. Unde apleacă urechea, aude că ‘deficitul’, că ‘trebuie mărite taxele’, că ‘or să crească prețurile’, că…
Nici unul dintre partide nu promite eradicarea corupției. În afară de USR. Numai că tot din media maica Leana a aflat că nu se poate pune bază pe USR-ul ăsta. N-a prea înțeles ea cum e cu gheii, cu UE, cu tranziția verde, cu… Tot cea-înțeles este că USR-ul ăsta ‘e o adunătură de dubioși’. Prea sunt mulți cei care spun chestia asta! Trebuie să fie ceva adevărat…
Singura speranță e vestea care a venit pe Tik-Tok. Și a fost confirmată de preot, în biserică. Georgescu, Simion, AUR, POT… Oameni tineri, îmbracați cum se cade, promit să facă ordine, să pună România la locul ei – adică mai presus de orice! – … Mesajul care îi ajunge la ureche este foarte bine structurat de către propagandiști versați, țintit exact pe capacitatea ei de percepție și calibrat pe starea ei de spirit.
Așa că a votat și ea după cum i-a spus inima. Cu sete!

Și acum ce facem? O înjurăm pe maica Leana? O facem albie de porci pe motiv că a făcut România de râs? Îi reproșăm că fiică-a, badantă în Italia, a votat împotriva Europei? Că fi-su, care muncește pe câmp în Anglia, a votat cu unul care vrea să readucă România sub cnutul rusesc?
Ne apucăm să-i învățăm, pe toți, gândirea critică?

Prezența la vot, turul II.
37.5%, nuanța cea mai deschisă, până la 81,4%

Observăm cu ochiul liber că locuitorii județelor mai bine conectate la economia Europeană au votat mai mult.

Verde=Legături cât mai strânse cu Europa
Galben=Schimbare cu orice preț

Nu doar mai mult ci și mai ‘altfel’!
Având în vedere intensitatea legăturilor cu Europa, ai spune că județele mai conectate ar fi trebuit să fie mai ‘exasperate’, nu?
Având în vedere toate câte i se reproșează Europei, tocmai cei mai conectați cu Europa ar fi trebuit să fi votat mai înverșunat cu suveraniștii! Cu cei care promit să ne apere de influențele malefice care vin de acolo…

Și atunci?!?

Ce ne propunem?
Să facem ceva împreună?
Să ne simțim bine, fiecare în bula lui? Indiferent de consecințele pe termen mediu și lung?

Sustenabilitate.
Ne interesează?