Archives for posts with tag: orgasm

Happiness is an illusion. A figment of our own imagination.
Hence we shouldn’t waste our time thinking about it.

Various sources all over the internet.

Here’s my take on this subject.
The more imaginary a thing is, the easier it is to make it happen.
IF you do it your own way! According to your needs and wishes…

Now that I’ve put behind the easy part…
Like many other natural things, happiness is a gift.
You get a healthy dose of endorphins after a workout, an orgasm after having sex and a moment of happiness after doing something right.
IF you put your heart in it!
In any of the above…

But there’s more to it.
While you can work-out anytime you wish, you need a partner in order to build an orgasm.
Did I hear a chuckle? Thinking about working out a single handed orgasm?
Can you do it without using your imagination? Really?!?
Not only that you need a partner – at least an imaginary one, the intensity and quality of the orgasm vastly depend on the interaction between you and your partner. And on your mind set before, during and after the ‘close encounter’.
Happiness, whatever moments of happiness we’re blessed with from time to time, is the result of a far more complex interaction.
To experience it, you have to be in sync with the universe. Not with yourself or with your partner. With as much of your patch of the universe as possible.

When working, out or in any other way, you’re basically alone.
The quality of your involvement depends basically on you. Irrespective of you working alone or you being part of a team, you ‘come first’.
When making love, you and your partner become one. For a while, your two me-s get close enough to experience synchronicity.
Getting in sync with the universe – doing the right thing, is like making love ‘on steroids’.

There are a couple of catches though.

You need to conserve your me. Your inner self. Not your identity. That, your I, is only the exterior shape of yourself. Constantly rebuilt to match your exterior. What you need to preserve is the inner spectator. The entity constantly watching over your identity. The entity which maintains the coherence of your identity during its constant reshaping. Your inner spine, if you will.
And you must refrain from hunting it. From hunting happiness.

You can build up muscles through training. Hard. If you do it right, you get endorphins.
Because you’ve done it right, not hard. If you do it only hard, you get torn muscles, not endorphins.
Or you could build up muscles by swallowing chemicals. And end up with a ruined liver. While experiencing absolutely no endorphin rush. Because you fucked up. You chased ‘muscles’ and forgot about yourself. About the self ‘inside’ yourself.

You can get ‘relief’ by wanking. But that’s no orgasm…
You’d prefer ‘masturbate’ instead? Would that make any real difference?
Bring the experience any nearer to an orgasm?!?

Same thing with happiness.
If your goal is to be happy, you’re too focused. On your ‘identity’.

Your inner self bestows too much attention on its ‘skin’. On your identity.
And not enough on what’s happening farther away.
That being the reason for you not being able to get in sync with the rest of the world around you. Not being able to do the right thing.

‘Six packs’, orgasms and happiness must come naturally.
As a consequence of things well done.
Otherwise neither are genuine.

Am citit mai puțin de un sfert din cărțile pe care le-am primit ca temă în timpul școlii/liceului.
Și nici una dintre cele care aveau ceva de a face cu critica literară.
„Autorul vrea să ne spună…” îmi ridica părul pe ceafă.
‘Păi ce, eu sunt prost? Nu știu să citesc? De ce trebuie să-mi spună ăsta ce vrea să spună autorul?!?’

‘Și atunci? Ce te-a apucat acum?’

Tocmai ce am aflat că un premiu literar, pentru poezie, a băgat zâzanie în bula feministă din internetul românesc. Discută oamenii cu o pasiune…

Eu sunt inginer. Nu le am p-astea cu exprimarea elegantă.
Mă doare la bască despre cine ce cuvinte folosește.

„Uitând de toate
(O portiune a anatomiei mele, dar nu creierul) e o mașinărie războincă
Care vrea să-și facă dreptate”.

Acuma, că nu vă mai puteți ascunde după frusta pizdă, ce înțelegeți din textul de mai sus?

Eu, unul – inginer fiind, citesc că o „pizdă” – independent de restul ființei de care este ‘atașată’ și făcând abstracție de toate celelalte condiționalități care ‘limitează’ existența tuturor ființelor, cu și fără pizdă – se operaționalizează în „mașinărie războinică” și se pornește să-și facă dreptate. Sieși… Adică pentru sine!

Cum bine zicea mai sus unul dintre comentatori.
‘Copilul intolerant care se pornește să-și devoreze mama anacronică.’

O parte dintre observatorii lumii cultural artistice susțin că adevăratul artist ‘șochează’.
Că pentru a ‘deschide ochii privitorilor’ artistul trebuie să le ‘violeze’ acestora ‘retina’.

OK, cică scopul scuză mijloacele…
Dar care scop?

Tot de pe net:
Ce scandal! O femeie vorbește despre propriul ei corp!!
Dacă v-a picat rău, luați niște versuri respectabile (cum altfel?) de Eminescu:

(Urmează o serie de citate, din care voi folosi doar unul)

Ah, cum nu-i aicea nime
Să mă scap de mâncărime
Să storc boţul între craci,
Să-i sug măduva din saci.

Și uite-așa ajungem tot la ‘ce vrea să spună artistul’…
Până la urmă, contează cu ce rămâi după ce ți-a fost ‘violată retina’!

Eminescu și proaspăta laureată folosesc, într-adevăr, aceleași cuvinte.
Dar nu spun același lucru…
Eminescu glosează, cât se poate de la obiect, despre cum e să ajungi, împreună cu cineva, la orgasm.
Iar laureata NOASTRĂ vorbește despre jihad. Despre dorința arzătoare de a-și face singură dreptate. În orice condiții…

Și de ce am ‘strigat’ „noastră”?

Pentru că Ileana Negrea n-a apărut din pustiu.
A crescut printre noi și trăiește cu noi.
În timpul acestei vieți a adunat toate simțirile pe care le strigă acum.
De la noi a învățat ‘expresia artistică’ de care se folosește pentru a-și exprima trăirile.
Expresie artistică pe care tot noi i-am validat-o!
Noi, contemporanii ei, suntem cei care i-am dat premiul care „a băgat zâzanie în bula feministă din internetul românesc”.

Noi, contemporanii ei, suntem cei care pierdem vremea discutând despre pizdă în loc să ne vedem în oglinda pe care ne-o ține Ileana Negrea.

Am devenit atât de individualiști încât restul ni se pare normal.
Restul, adică tot ce nu ne oripilează pe NOI.

„Uitând de toate
….mea e o mașinărie războinică
Care vrea să-și facă dreptate”

Uitând de toate…

LE

Între timp ‘am făcut rost’ de textul integral.

Avertisment

Ai grijă
O să te prind în mine cu răutate
Răutatea copilului egoist
Care nu a avut nimic al său
Să-ți opresc pentru o clipă mișcările
Să stăm așa
În timp ce lumea asta
Se duce dracului
Cu virușii și ghețarii
Și animalele și planeta
Și chiriile și evacuările și șomajul
Și violența domestică și precaritatea
Încremeniți
Și perverși
Uitând de toate
Pizda mea e o mașinărie războinică
Care vrea să își facă dreptate
Capturat și cuminte
Mă vei privi cu ochi tremurători
Și-abia atunci te voi primi cu-adevărat
În mine
Și-abia atunci
Te vei putea mișca
Și-abia atunci
Revoluția.

Poezia asta chiar începe să-mi placă.
Realitatea descrisă – așa cum a fost ea percepută de Ileana Negrea, continuă să mă oripileze.
Pe voi ce vă oripilează? Ce ați vrea să schimbați?

Pigs have orgasms.
What?!?
And why does it even matter?

Orgasm consumes a lot of energy.
By itself, not what it takes to reach it!
And it somewhat incapacitates the individual experiencing it.

Try evading an aggressor while having one…

Then how could they have survived?
The orgasmic pigs… experiencing orgasm must produce an evolutionary advantage to compensate the costs incurred, right?

The way I see it, orgasm – as well as all other ‘pleasures’, is the reward for a job well done.
For having sex, for eating, for doing the right thing…

Or used to be!

Those which/who naturally/naively experience pleasure are quite different from those who, and some ‘which’, experience pleasure for it’s own sake.

With an entire gamut of consequences…

Having a drink with friends versus drowning your sorrows in booze.
Experience a gourmet dinner versus ‘digging your grave with your own teeth’ out of sheer boredom.
Feeling high after successfully climbing a mountain versus just feeling ‘high’.

Why are we doing this?
Why do we put the cart before the horses?

Out of ‘boredom’, as Calhoun’s experiment strongly suggests?

I’m afraid that for us, humans, boredom is only the circumstance. The circumstance in which we happen to choose.
‘Cause ultimately it’s us who do the choosing.

Yes, we are under an immense pressure.
To conform.
To obey the rule.
To do what is expected of us.

But is it right?
Is it really good?
And, above all, is it sustainable? At any level…

One-Time
Monthly
Yearly

Make a one-time donation

Make a monthly donation

Make a yearly donation

Choose an amount

$5.00
$15.00
$100.00
$5.00
$15.00
$100.00
$5.00
$15.00
$100.00

Or enter a custom amount

$

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!
Another very efficient way to help would be to share my posts.

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!

As much as I love writing, I do have to eat.
And to provide for my family.
Earning money takes time.
If you’d like me to write more, and on a more regular basis, hit the button.
Your contribution will be appreciated!

DonateDonate monthlyDonate yearly

Unii susțin că ‘Fiecare popor își are conducătorii pe care îi merită’.

Una peste alta … s-ar putea să aibă dreptate.
Cred ca ar trebui totuși să vedem și cum se întâmplă chestia asta.

N-am să mă apuc acum sa glosez despre diferența fundamentală care există între democrația cu adevărat funcțională – aceea în care fiecare spune, pe rând, ce are de zis iar ceilalți ascultă, și domnia gloatei – unde poporul dezbinat este momit de colo până colo cu tot felul de promisiuni deșarte.

Am să vă arăt doar cum apare, aproape pe nesimțite, prăpastia dintre ‘poporul’ învinuit pentru calitatea conducatorilor ieșiți din urne și cei care îi pune acestuia, cu obstinație, vina în cârcă.

de-plastic-si-de-pruna

Da-ți un click pe poză ca să vedeți cum se amuză Romania.

Și după aceea întrebați-vă de ce își „vând” câte unii voturile pe speranțe deșarte…
Nu cumva disprețul dintre clasele sociale – da, și ei ne disprețuiesc pe noi numai că lor le e aproape imposibil să îl manifeste pe al lor – stă la baza a tot ce se întâmplă rău în jurul nostru?
E adevărat că nu ai cum să nu te tăvălești pe jos de râs după ce vezi clipul ăsta. E aproape genial. Din punct de vedere al „concepției regizorale”.
Numai că este și extrem de coroziv.

Nu v-ați prins că e o făcătură ordinară?
V-am spus eu ca e genial…
Uitati-va si la urmatorul.

biscuitii-capulica

Revenind la zicala cu care am început, da, probabil că e adevărată.
Fiecare popor are, într-adevăr, conducătorii pe care reușește să-i ridice din mijlocul său.

Iar pentru asta avem nevoie de un efort colectiv, de punți de unire și de respect reciproc.
Or fi mișto-urile distractive numai că efectul lor trece repede.
Iar după trece, ne dăm seama că „foamea” a rămas.
Cât timp am râs, doar am uitat de ea. De „mâncat” au mâncat alții.

Atunci când hăhăiam noi, miștocărindu-ne unul pe celălalt.

Revenind la idea de „efort colectiv” poate că n-ar fi rău să învățăm ce este un orgasm.
Atunci vom înțelege că cel veritabil se „construieste” împreună cu „celălalt”, nu „holbăndu-ne”, fiecare separat, la clipuri porno pregătite de alții.

Și poate vom învăța odată că te faci de răs doar atunci când vorbești aiurea, nu când recunoști ca nu știi ceva.

ce-este-orgasmul